Acasă Blog Pagina 1673

Cum votăm în 9 iunie

În data de 9 iunie 2024, sibienii, la fel ca toți ceilalți cetățeni români, se vor prezenta la vot pentru două tipuri de alegeri, cele locale și cele europarlamentare. La alegerile locale putem vota doar în localitatea în care avem domiciliul sau reședința. În schimb, pentru desemnarea viitorilor europarlamentari se poate vota de oriunde în țară și străinătate.

Vom vota pentru aceste alegeri într-o singură cabină, iar primul lucru este prezentarea buletinului de vot în fața membrilor secției de votare. Acesta va fi trecut printr-un dispozitiv al Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, un sistem de care se ocupă Serviciul de Telecomunicații Speciale. Acest lucru este necesar pentru ca autoritățile electorale să se asigure că avem drept de vot și că nu încercăm să votăm de mai multe ori.

Apoi vom semna în dreptul numelui nostru în lista de alegători și vom primi 5 buletine de vot, plus ștampila cu care vom vota. 4 dintre buletine sunt pentru alegerile locale, în sensul că vom vota primarul Sibiului (candidații sunt uninominali), Consiliul Local Sibiu (candidații sunt pe listă de partid), președintele Consiliului Județean Sibiu (candidații sunt uninominali), Consiliul Județean Sibiu (candidații sunt pe lista de partid). Al 5 -lea buletin de vot este pentru alegerile europarlamentare, unde, de asemenea, vom pune ștampila pe candidații care vor fi trecuți în lista de partid sau alianță (o listă comună pentru toată țara). Trebuie spus că în acest week-end, în toate țările din Uniunea Europeană au loc alegeri pentru Parlamentul European. La europarlamentare sunt înscrise 12 partide sau alianțe și 4 candidați independenți.

Se votează până la ora 22:00. Fără poze și video în secțiile de votare

În ziua votului, adică duminică, votul începe la 7 dimineața și se va încheia la ora 22:00 și nu la ora 21:00, cum eram obișnuiți până acum. În condiții excepționale, cum ar fi prezența unui număr însemnat de alegători spre ora închiderii secției de votare, programul poate fi prelungi cu încă două ore. În interiorul secției de votare și în interiorul cabinei de vot este interzis fotografiatul sau filmatul.

În cazul în care nu vă puteți deplasa la secția de vot, puteți solicita urna mobilă din zona în care sunteți arondat ca alegător. O echipă a secției de votare se deplasează la dumneavoastră acasă ori la spital, spre exemplu, dacă sunteți internat. Pentru că românii vor avea de ștampilat cinci buletine de vot, unul pentru europarlamentare și patru pentru locale, în cabine vor exista tușiere, care pot fi utilizate la nevoie.

Alegerile de duminică sunt primele din acest an, urmând ca tot procesul să se repete în15 și 29 septembrie 2024, când sunt programate alegeri prezidențiale și în 8 decembrie 2024, pentru alegerile parlamentare, dacă programul nu va suferi modificări.

Candidații la funcția de primar al Sibiului

Nouă persoane s-au înscris în lupta pentru funcția de primar al municipiului Sibiu la alegerile locale din data de 9 iunie 2024, potrivit Biroul de Circumscripție Nr. 1 al Municipiului Sibiu. În ordinea admiterii candidaturii, aceștia sunt: Cristian Mihai Marinescu – Partidul Patrioților (PP), Lucian Alexandru Găvozdea – Independent, Adrian Cosmin Bibu – Partidul Național Liberal (PNL), Sebastian Ilie Suciu – Partidul pentru Unirea Românilor (AUR), Ioan Ștefan Zară – Partidul Ecologist Român (PER), Gheorghe Florian Giubega – Partidul Social Democrat (PSD), Ruxandra Cibu-Deaconu – Alianța Dreapta Unită (ADU): USR, FD și PMP, Astrid Cora Fodor – Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) și Ciprian Faraon – Partidul Umanist Social Liberal (PUSL).

Pretendenții la funcția de președinte al Consiliului Județean

Opt sibieni candidează pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu, adică la funcția cea mai puternică din administrația locală, la alegerile locale din 9 iunie 2024, potrivit datelor oferite de Biroul Electoral Județean. În ordinea admiterii candidaturii la BEJ, aceștia sunt: Bogdan Trif – Partidul Social Democrat (PSD), Daniela Cîmpean – Partidul Național Liberal (PNL), Paul Kuttesch – Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), Augustin Sava – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Adrian Echert – Alianța Dreapta UNITĂ (ADU): USR, FD, PMP, Lucian Liviu Trancă – Partidul Patrioților (PP), Ioan Gligor – Partidul Ecologist Român (PER) și Dragoș Patriche – Partidul Umanist Social Liberal (PUSL).

În ceea ce privește alegerile europarlamentare, un număr de 10 candidați sunt din județul Sibiu, pe listele de partid / alianțe înscrise, între care se numără Dan Barna, din partea Alianța Dreapta Unită, și Nicolae Ștefănuță, independent, în prezent europarlamentar.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Festivalul „Weinland: flavours and sounds of Sibiu” revine în Sibiu

Astăzi și mâine, 7-8 iunie, pe strada Turnului are loc festivalul „Weinland: flavours and sounds of Sibiu”. Deschiderea evenimentului va avea loc azi, ora 18:00. Tot acum va cânta și „Fanfara din Turnișor”.

„Publicul este întâmpinat cu muzică live, DJ, degustări de vinuri, bere artizanală și diferite produse culinare de la restaurantele din zona: tagliatelle gătite în roată de parmezan, clătite și langoș, preparatele delicioase ce amintesc de vacanțe mediteraneene și multe altele. Evenimentul este dedicat întregii familii. Cei mici vor avea parte și ei de diferite activități de la ateliere creative, la jocuri interactive”, anunță organizatorii.

Programul evenimentului este următorul:

7 Iunie, ora 18: Deschiderea evenimentului

7 iunie, ora 19:  DJ Set & Live Percussions by VĂZDUH/ELECTROCLOWN

8 iunie, ora 18: Funk & Disco Tunes by DEX

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Aproape 200 de evenimente outdoor în cadrul FITS 2024

Peste numai două săptămâni, Sibiul va fi gazda celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Evenimentul promite un program bogat și diversificat, incluzând nu mai puțin de 198 de spectacole outdoor susținute de companii din 26 de țări. Pe lângă aceste spectacole în aer liber, festivalul va aduce în oraș și nume sonore precum John Malkovich, Tim Robbins, Mikhail Baryshnikov, Isabelle Adjani și Neil LaBute pentru reprezentațiile indoor.

De la ediţia din acest an nu vor lipsi numerele de circ contemporan, muzică, dans, spectacolele stradale de teatru sau instalaţiile.

Piaţa Mare, Piaţa Habermann şi Pietonala Bălcescu vor găzdui cele mai multe evenimente, urmate de Piaţa Huet, Parcul Tineretului şi Parcul Astra. În Piaţa Mică, prietenii FITS de toate vârstele se vor putea bucura de instalaţia LUMINIMAX Luminarium, creată de Alan Parkinson și prezentată de compania Architects of Air din Marea Britanie. Labirintul plin de culoare va putea fi vizitat în fiecare dintre cele 10 zile de festival în intervalul orar 14:30 – 20:30, intrarea fiind liberă.

Pe lângă spaţiile obişnuite de joc, FITS va porni şi spre cartierele din oraș, dar și, ca de obicei, către localitățile din jurul Sibiului, acolo unde vor fi programate o serie de evenimente pentru comunităţile din Gura Râului, Richiş, Sălişte și Biertan.

“În fiecare an încercăm să aducem la Sibiu unele dintre cele mai interesante spectacole de stradă, precum şi instalaţii sau concerte care să aducă bucurie pe străzile oraşului. Una dintre cele mai mari provocări o reprezintă programarea unui mix de artişti pentru toate vârstele și toate gusturile, dar aici depindem şi de modul în care îşi organizează fiecare trupă turneele în Europa. Tocmai de aceea încercăm să avem o viziune și o strategie de comunicare cu companiile care se întinde pe mai multe ediţii, astfel încât să putem oferi publicului sibian, an de an, producţii impresionante.” declară Dan Bartha-Lazăr, selecţioner şi coordonator FITS Outdoor.

Nu vor lipsi nici concertele din Piaţa Mare, care vor prilejui întâlnirea cu Holograf, Connect-R & Orchestra Big Band Radio România dirijată de Simona Strungaru, Bella Ciao, Lithos Band, Paul Ciuci alături de Compact, Viorica şi Ioniţă de la Clejani & Taraful Clejanilor şi Kočani Orkestar.

“Este o prezenţă fără precedent din partea artiştilor care vor susţine spectacole outdoor. Avem programate 7 concerte în loc de 6, aşa cum erau în anii precedenţi. Piaţa Mare va găzdui în fiecare zi câte un mare spectacol, ceea ce este o premieră. Am făcut un efort suplimentar astfel încât zilele de montare pentru spectacolele invitate să includă și câte un mare spectacol prin care ne dorim să aducem cât mai mult public aproape de Festival. În plus, faptul că Architects of Air vor rămâne în Piaţa Mică pe tot parcursul festivalului va fi o mare bucurie pentru toţi copiii din Sibiu, din regiune şi din întreaga Românie. Vă aşteptăm la Sibiu să admirați alături de noi această instalaţie de excepţie.” a declarat Constantin Chiriac, preşedintele FITS.

Printre highlighturile outdoor din acest an se numără “Dansul Măştilor” de la compania spaniolă Masters Ballet (21 şi 22 iunie), impresionantele maşinării din spectacolul “Pe urmele lui Moby Dick”, al francezilor de la Compagnie de Productions Polymorphes & Populaires (22 iunie), “Invitaţia la bal” a trupei Remue Ménage (23 iunie), “Miracolul apei” de la Viorica Fontane Danzanti (29 iunie) sau show-urile de acrobaţie aeriană “O călătorie în Multivers” al companiei Voala și ”Euforia, The Origin” al companiei Sacude, ambele din Spania. Ediţia din acest an aduce, în premieră, şi un spectacol realizat împreună cu compania de teatru Pan.Optikum din Germania și cu parteneri din alte 13 țări europene. „People Power Partnership” (PPP) este un proiect de teatru-dans participativ creat pentru spațiul public, care facilitează întâlniri reale și durabile, într-un context artistic. Tineri artiști din 13 oraşe partenere sunt implicate în acest proiect, care se desfăşoară la Sibiu, în săptămâna premergătoare FITS, şi care va avea punctul culminant chiar pe 21 iunie, în prima zi de Festival, de la ora 21:30, pe scena din Piaţa Mare. Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – cu tema PRIETENIE – se desfășoară între 21 și 30 iunie și programează peste 830 de evenimente indoor, outdoor și online. Mai multe detalii privind spectacolele indoor, outdoor şi online din cadrul FITS 2024 sunt disponibile pe site-ul sibfest.ro şi prin intermediul aplicaţiei FITS.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

METEO: Temperaturi extrem de ridicate, în weekend, în toată țara

Se anunță un weekend canicular în România, primul din acest sezon, cu temperaturi care pot ajunge la 34 de grade.

Vineri, vremea se menține călduroasă în majoritatea regiunilor din țară, soarele va încălzi rapid atmosfera iar cerul va fi curat până spre seară, când se vor strânge norii și vor aduce ploi zgomotoase în Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei cât și în zonele montane.

Vântul va avea aspect de vijelie iar izolat va fi grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 34 de grade, anunță tvrinfo.ro.

Sâmbătă, temperaturile vor atinge pragul caniculei în sudul teritoriului, unde disconfortul termic va fi accentuat. Sunt posibile ploi de scurtă durată în est și la munte, însoțite de descărcări electrice și grindinp. Maximele se vor încadra între 25 și 35 de grade.

Duminică se va face și mai cald și va fi caniculă în sud și sud-est, iar în nord sunt anunțate ploi la lăsarea serii. Temperaturile maxime se vor situa între 25 și 36 de grade.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Program extins la Evidența Persoanelor pentru înnoirea cărților de identitate expirate

Cetățenii cu drept de vot care au cărțile de identitate expirate și doresc să voteze la alegerile din 9 iunie, pot obține un act valabil chiar în acest weekend.

Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor din cadrul Primăriei Sibiu va lucra după un program extins pentru preluarea cererilor, cât și pentru eliberarea actelor de identitate atât pentru cetățenii din municipiul Sibiu, cât și pentru cei din comunele arondate: Cristian, Gura Râului, Marpod, Poplaca, Rășinari, Roșia și Vurpăr.

Ghișeele acestui serviciu de pe bulevardul Victoriei nr.1-3, vor funcționa conform următorului program:

  • sâmbătă, 8 iunie, între orele 08:00 – 16:00, pentru preluări și eliberări acte
  • duminică, 9 iunie:
  • în intervalul orar 07:00 – 19:00, preluări și eliberări acte
  • între orele 19:00 – 22:00, doar eliberări acte.

Actele necesare pentru eliberarea cărților de identitate sunt indicate la avizierele serviciului, precum și pe site-ul Primăriei Sibiu, aici: https://sibiu.ro/primaria/acte_necesare

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: 150 de copii din Sibiu, Mediaș și Târgu Mureș au participat la ateliere de public speaking

În perioada februarie – aprilie 2024 au fost organizate Ateliere de public speaking în orașele Mediaș, Sibiu și Târgu Mureș.

Instituțiile culturale alese drept partenere în acest proiect au îndeplinit un obiectiv comun, acela de a susține educația, diversificându-și constant serviciile adresate comunității.

Atelierele de public speaking fac parte dintr-un proiect de dezvoltare personală inițiat de Antonela Sofia Barbu, în calitate de formator, au fost adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 – 15 ani și s-au desfășurat la Centrul de Documentare şi Informare Gaze Naturale – Muzeul Gazelor Naturale Mediaș, la Biblioteca Județeană Mureș – Cuibul Democrației, Școala Gimnazială Dacia, Târgu-Mureș și la Biblioteca Județeană „ASTRA Sibiu”.

Pe parcursul celor trei luni, un număr de 150 de copii au evoluat frumos și au reușit să structureze un discurs, atât singuri, cât și în echipă, să-și învingă temerile, să comunice mai ușor, indiferent de vârstă și să capteze atenția celor din jur.

În fiecare oraș a avut loc Gala de Public Speaking, premiile oferite constând într-o diplomă de participare și un set de cărți, printre care și Dicționarul Fundamental al Limbii Române oferit în cadrul acestui proiect de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov.

La Centrul de Documentare şi Informare Gaze Naturale – Muzeul Gazelor Naturale Mediaș au fost abordate următoarele teme: sport (fotbal, baschet, arte marțiale), cercetășie, părinți fericiți, relații între frați, călătorii, ciocolată și curiozități despre șopârle.

Cei prezenți au avut parte de demonstrațiile sportive, de ciocolata, de o ,,tombolă” pe nevăzute și de o…șopârlă.

Dacă Miruna a oferit un troler pentru călătorii sponsorizat de „Călătorește cu Radu”, iar Ana ne-a îndulcit cu ciocolată, Celine a adus un invitat special, pe Maui, agama cu barbă, cea mai populară șopârlă din lume.

La Biblioteca Județeană Mureș în Sala de lectură au fost invitați atât participanții la atelierele desfășurate la Cuibul Democrației, cât și elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială Dacia, Târgu-Mureș însoțiți de înv. Husari Iuliana.

Gala de public speaking de la Târgu Mureș a fost despre timp, despre ceas, despre ora la care se trezesc pisicile și despre ora la care se deschid florile. ,

,Europenii au ceasul, iar noi timpul”, spune un vechi proverb african. Copiii au pregătit cele mai interesante discursuri despre fulgere, stele, frici, istorie, curcubeu sau despre mediu.

Nu au lipsit provocările, momentele de magie, cele muzicale și cele despre magneți.

Dacă la Mediaș, printre participanții la eveniment a fost șopârla Maui, la Târgu Mureș, publicul s-a împrietenit cu Kitty – Piky, motanul care le-a atras atenția încă din primele momente și a ascultat cu răbdare, fără să-i întrerupă, toate discursurile.

La Biblioteca Județeană „ASTRA” Sibiu prima întrebare adresată copiilor și părinților a fost ,,Cui ai dărui o ciocolată în schimbul unei idei?”

Copiii au pregătit discursurile cu seriozitate și au demonstrat încă o dată că, atunci când faci ceva din plăcere, poți vorbi deschis, fără emoții și să ai încredere în tine.

Au pornit de la jocuri și de la îndemnul de a ne înscrie la canalul de youtube al lui Ioan, au aflat despre Kuky și despre cât de importanți sunt cățeii în viața noastră, au descoperit că teatrul de păpuși, pictura și muzica rock aduc inspirație și energie și am ajuns în locul în care ne simțim fericiți: familia.

Iris ne-a prezentat rețeta ei de spaghete și câteva informații despre paste, iar Ilinca nu a vorbit despre grădinărit, ci despre frica de a vorbi în public.

Ce a însemnat acest proiect în cifre?
•3500 km cu mașina
•70 de ore pe drum
•50 ore de ateliere
•100 de ore pentru pregătire
•150 de copii înscriși
•110 premii oferite de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov
•34 articole în mass media din Mediaș, Sibiu, Tg. Mureș, București
•buget: 10.000 lei

Motivul principal al părinților care și-au înscris copiii la aceste ateliere a fost nevoia de a-și dezvolta abilitățile de a vorbi în public.

Reacții ale părinților:

,, Îți mulțumim cu recunoștință, Antonela pentru că te-ai gândit și la Mediaș când ai lansat proiectul și atelierele de public speaking!

Îți mulțumesc pentru răbdarea, empatia și deschiderea față de copii, ai lucrat chiar și cu copii cu vârsta de 7 ani și nu în ultimul rând îți mulțumim pentru tehnicile aplicate împreună cu cei mici despre cum să își învingă emoțiile, cum să își construiască un discurs și cum să vorbească fluent și cu sens în public.

Îți mulțumesc pentru că m-ai provocat și pe mine și m-ai scos în fața publicului.

Mi-am dat seama că am emoții mai mari decât copiii și acum îi înțeleg și mai bine pe ei. Îți mulțumim pentru prețioasele cadouri primite, sunt valoroase pentru noi și deja am și lecturat din ele. Mulțumim! Mulțumim! Mulțumim!’’ (M. B., Mediaș)

,,Foarte frumos cu emoții mari și mici atât pentru copii, cât și pentru părinți. Totul a decurs frumos. Este bine să înveți de când ești mic, pentru a stăpâni arta de a vorbi în public.” (S. M., Mediaș)

,,Mulțumim. Sunteți minunată! La cât mai multe astfel de experiențe!” (F. C., Sibiu)

,,Mulțumim pentru acest frumos proiect derulat la Sibiu. Ioan jr.a avut un discurs despre pasiunea lui de a face jocuri. Felicitări!” (C. V., Sibiu)

,,Este un copil foarte timid, dar își dorește să devină cântăreață, chiar dacă are un pic de trac la vorbitul în public.

Copiii au primit materiale informative, au început un discurs de la o perioadă foarte scurtă de timp, li s-a indicat cum ar trebui să fie discursul, au făcut tot felul de exerciții în grupe.

Am avut un copil foarte timid, făcea atac de panică și nu vroia să vorbească nimic, iar acum la discursul final s-a descurcat foarte bine, a improvizat, a fost un pic roșie în obraji, dar evoluția ei a fost foarte bună.” (M. T., Tg. Mureș)

Reacții ale copiilor:

,,Acest curs mi s-a părut interesant. Am învățat că nu trebuie să îți fie frică atunci când vorbești în public, poți să faci cunoștință cu mai mulți oameni.

Sunt în clasa a II-a și atunci când trebuia să răspund în clasă, la ore, eram emoționată. Discursul meu la gală a fost despre stele și magneți și a fost primit foarte bine.” ( M.B., 10 ani, Tg. Mureș)

,,Am venit la acest curs, pentru că eu sunt o fire mai rușinoasă și îmi era foarte greu să mă exprim cu un public mai mare și m-am gândit că astfel de ateliere mă pot ajuta.

Mi-era frică să nu greșesc sau să nu deranjez publicul cu ceea ce spun.

Am învățat să fiu mai liniștită și să am încredere în mine că pot să țin un discurs în fața publicului.

Am mai învățat că este în regulă și chiar dacă ceilalți mă judecă, nu trebuie să fie o problemă pentru mine. Acest curs chiar m-a ajutat foarte mult.” (M.B., 12 ani, Tg. Mureș)

,,Chiar dacă la început am fost tristă pentru că m-a trimis mama la aceste ateliere și nu știam despre ce este vorba, îmi era teamă că vor râde alți copii de mine, iată că după 4 întâlniri am reușit să-mi înving teama, să fiu veselă și să-mi structurez un discurs.

Mă va ajuta în viitor și la școală. Așa că, mulțumesc mama, mulțumesc Antonela, pentru răbdare.” (C.V., 14 ani, Mediaș)

,,M-am simțit foarte bine, încă din prima zi alături de alți copii. Am râs, am lucrat în echipe, am adus de acasă recuzită, am vorbit despre pasiunile mele.

Nu am ajuns la Gală, deoarece am fost plecată din localitate, dar am trimis discursul meu despre ciocolată. Mă bucur că v-am cunoscut și aștept să ne revedem.” (M.T., 13 ani, Sibiu)

,,Îi felicit pe toți copiii, atât pe cei care au reușit să ajungă la gală, cât și pe cei care au fost prezenți la toate atelierele de public speaking, pentru că au avut curajul să își învingă teama, chiar și atunci când le-a fost dificil, au descoperit ce înseamnă să lucrezi în echipă, indiferent de vârsta partenerilor de joc și să-și structureze un discurs astfel încât să impresioneze publicul.

Cel mai mic participant la ateliere a avut vârsta de 7 ani, iar cel mai mare vârsta de 15 ani.

Copiii au făcut schimb de informații, au vorbit despre pasiunile lor și au reușit să impresioneze atunci când au zâmbit, au folosit recuzita și au arătat de creativi pot fi”, spune Antonela Sofia Barbu, formator și manager de proiect.

Proiectul de dezvoltare personală pentru copii a fost prezentat în cadrul Conferinței Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România organizată de Biblioteca Județeană Mureș în perioada 28 – 31 mai 2024.

Astfel, cei prezenți au aflat cât este de important acest proiect, cum a fost primit de către părinți și copii, dar mai ales care sunt cele trei secrete ale unui parteneriat de succes:

•Să fii deschis noilor idei venite din partea comunității.

•Să cooperezi, să te implici, să cunoști nevoile comunității.

•Să ai aceleași obiective comune cu partenerii.

„Proiectul care răspunde nevoilor utilizatorilor bibliotecilor și centrelor de informare din orașele Tg. Mureș, Mediaș, Sibiu, dar și Alba Iulia, respectiv Brașov, orașe cu personalități emblematice, făuritoare de istorie în domeniul cultural, al științelor și al artelor l-am depus în luna martie 2024 spre finanțare la Administrația Fondului Cultural Național – Secțiunea Educație prin Cultură.

Rezultatele finale vor fi afișate în cursul lunii iunie. Până atunci, să ne țineți pumnii! Mulțumesc managerilor instituților de cultură, parteneri în cadrul acestui proiect și echipei care mi-a fost alături în acest demers”, încheie Antonela Sofia Barbu, formator și manager de proiect.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Explozie devastatoare într-un magazin România. 120 de persoane erau în interior în momentul deflagrației

O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, într-un magazin Dedeman de la intrarea în municipiul Botoşani, dinspre Suceava.

În magazin erau 120 de persoane în momentul exploziei, dintre care 110 au ieșit, iar 14 persoane au fost rănite. Este pregătit și un avion SMURD.

Potrivit Ministerului Sănătății, 4 persoane sunt în stare gravă.

La faţa locului s-au deplasat 12 echipaje din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu patru autospeciale de stingere, trei ambulanţe SMURD şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Alte 30 de persoane au ieşit singure din magazin.

Se intervine pentru căutarea altor persoane surprinse în magazin şi pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor.

A fost activat planul roşu de intervenţie.

Potrivit unor surse, 12 persoane au fost rănite în urma exploziei, fiind transportate la spital.

„Din informaţiile pe care mi le-au transmis colegii, este vorba despre zece victime, care au fost transportate la spital.

Nu avem nicio persoană decedată. Au arsuri de diverse grade

„Înţeleg că a fost o defecţiune la reţeaua de alimentare cu gaze din interiorul acestui magazin.

Aceste victime înţeleg că sunt angajaţi pentru că explozia s-a produs în partea de birouri a magazinului”, a spus primarul din Botoșani într-o intervenţie la Antena 3.

SURSĂ FOTO: Digi 24

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ziua Retrasib și Ziua Copilului, motiv de sărbătoare pentru comunitate

În data de 1 iunie 2024, Retrasib a celebrat Ziua Retrasib și Ziua Copilului printr-un eveniment dedicat familiei și comunității. Cu 545 de oameni prezenți, evenimentul a fost marcat de momente de bucurie și recunoștință.

Claudia Gherghel-Diaconeasa, Directorul General al Retrasib, ne-a împărtășit:

„Sunt foarte fericită că pe 1 iunie 2024 am petrecut timp împreună cu #oameniiretrasib. Au fost 545 de oameni prezenți, cărora vreau să le mulțumesc că au dorit să fie împreună, ca oameni, ca familii, la Retrasib, de 1 iunie.

Am fost împreună:

  • Foști copii ai Retrasibului, care astăzi sunt adulți și duc mai departe moștenirea.
  • Părinți care au construit Retrasib-ul și care acum ne învață cum să-l ducem mai departe, trainic și sănătos.
  • Copii ai acestor copii și părinți, care, dacă își doresc, într-o zi vor duce povestea asta frumoasă și mai departe”.

Evenimentul a fost o oportunitate de a reaminti valorile care unesc comunitatea Retrasib și de a celebra împreună realizările. Participanții au petrecut momente deosebite, au râs, s-au jucat și au creat amintiri de neuitat.

„Felicit echipa pentru performanța de azi și de mâine”

Claudia Gherghel-Diaconeasa

„Avem o istorie extrem de bogată, o locație în continuă retehnologizare cu investiții pe termen scurt, mediu și foarte lung, un viitor sănătos și stabil, cu un portofoliu de comenzi care se întinde deja până în 2027-2028. Felicit echipa pentru performanța de azi și de mâine.

De la primul transformator reparat în 1956 și până azi, ca producători de transformatoare de putere, sunt 70 de ani de creștere și evoluție. Am servit sistemul energetic național, am împânzit Vestul Europei cu transformatoare Retrasib și azi livrăm inclusiv în Statele Unite. Pentru cine s-a alăturat mai recent echipei noastre, amintesc cum Retrasib este singurul producător din România de transformatoare de putere până la 400 MVA și 400kV”, a mai adăugat Claudia Gherghel-Diaconeasa.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: 21 de polițiști, antrenați pentru intervenții în Sibiu

În perioada 13 – 30 mai 2024, polițiștii Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au pregătit pentru intervenție 21 de agenți, absolvenți ai școlilor de agenți de poliție, încadrați în I.P.J. Sibiu la începutul lunii mai.

Pregătirea agenților de poliție nou încadrați în funcție are rolul de a asigura formarea unor polițiști profesioniști, pregătiți în orice moment să răspundă în mod adecvat provocărilor existente în mediul operativ.

Printre obiectivele principale ale activităților desfășurate se referă la pregătirea în domeniul comunicării și gestionării situațiilor de criză, dezvoltarea deprinderilor de utilizare a tehnicilor și mijloacelor din dotare, dezvoltarea capacității de evaluare obiectivă și identificarea soluțiilor de dezamorsare a conflictelor, pregătirea pe diferite linii de muncă, formarea deprinderilor practice pentru conducerea autospecialelor în regim de circulație prioritară.

Stagiul de pregătire s-a derulat pe trei paliere: unul teoretic, unul practic și unul de adaptare.

„Componenta teoretică s-a materializat în furnizarea de noi informații care să vină în sprijinul activităților practice specifice muncii de poliție, informații a căror aprofundare să întărească baza de cunoștințe pe care noii polițiști și-au format-o în timpul școlarizării.

Componenta practică a stagiului de pregătire s-a concretizat în antrenamente prin care agenții și-au dezvoltat abilități în domeniile autoapărării, tragerii cu armamentul din dotare și conducerii autovehiculelor cu regim de circulație prioritară.

Componenta de adaptare și integrare s-a realizat prin participarea efectivă a polițiștilor debutanți la activități polițienești caracteristice, alături de polițiști cu vechime din structurile operative.

Astfel, au avut ocazia de a participa concret la activități polițienești specifice de ordine publică, rutieră, criminalistică, investigarea criminalității economice și investigații criminale.

Noii noștri colegi continuă formarea profesională pentru a fi mereu pregătiți să manifeste o atitudine adecvată în relație cu cetățenii, demnă de uniforma pe care o poartă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Înot gratuit în orele de sport pentru elevii de gimnaziu la Aria Aqua Park

Primăria Sibiu a anunțat un nou parteneriat cu Aqua Park Aria, care va permite elevilor de gimnaziu să beneficieze de înot gratuit în cadrul orelor de sport.

Acordul de parteneriat se va semna în următoarea perioadă astfel încât, din noul an școlar care va începe în toamnă, elevii claselor V-VIII să poată face și înot în orele de sport. Elevii claselor I-IV vor putea să continue să se bucure de bazinul de la Baia Populară.

“Felicitări Aria pentru un proiect reușit! Aqua Park Aria este un loc deosebit pentru petrecerea timpului liber și nu numai. Complexul include și un bazin semi-olimpic, o facilitate de care Sibiul duce lipsă deocamdată. Avem un bazin de înot la Baia Populară, dar acesta este suprasolicitat și insuficient pentru numărul mare de cereri din partea copiilor și adulților. Astfel, până când noi, Primăria Sibiu, vom construi bazinul olimpic de pe Calea Poplăcii, un proiect amplu, cu o perioadă de implementare mai lungă, vom încheia un parteneriat cu Aria pentru ca elevii claselor V-VIII din Sibiu să poată ține o parte din orele de sport învățând sau practicând înotul. Primăria Sibiu și Aria vor împărți costurile, astfel încât elevii să beneficieze de gratuitate, inclusiv pentru transport, care va fi asigurat de Tursib. Sper ca Inspectoratul Școlar Județean, conducerile școlilor gimnaziale și profesorii de sport să se implice în acest demers care, deși presupune un efort logistic mai mare, este în interesul elevilor, înotul fiind un sport cu multiple beneficii pentru sănătate. Mulțumesc conducerii Aria pentru deschiderea către Sibiu cu care, de altfel, ne-a obișnuit”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Nicu Covaci, internat în spital. În martie a fost operat pe creier

Nicu Covaci a ajuns din nou la spital, joi seara, după ce s-a simțit rău, liderul trupei Phoenix fiind operat în urmă cu mai bine de două luni.

Potrivit „Opinia Timișoarei”, artistul a fost internat la ATI a Spitalului Județean Timisoara, joi seara, după ce s-a simțit rău.

La 77 de ani, Nicu Covaci a trecut prin momente grele în 22 martie, când a ajuns la Spitalul Județean Timișoara, unde a fost operat.

De atunci, starea de sănătate a lui Nicu Covaci a evoluat bine. În ultima perioadă, artistul era internat într-un centru de îngrijiri.

Compozitorul și interpretul Nicu Covaci, în vârstă de 77 de ani, a fost operat de urgență pe creier la Timișoara, în 22 martie.

Diagnosticul pus de specialiștii de la Secția de Neurochirurgie, conduși de medicul Horia Ples, a fost proces expansiv intracranian, anunță newsweek.ro.

Printr-o intervenție care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier, iar mostre din formațiune au fost trimise la laborator.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Mesajul doamnei Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, la final de campanie

Dragi prieteni,

Suntem la finalul campaniei electorale și mai este puțin timp până când veți alege cine să vă reprezinte în administrația publică locală și județeană.

Pe 9 iunie, aveți puterea de a stabili parcursul pe care județul nostru îl va avea în următorii patru ani.

Vă cunosc și am convingerea că știți să vă ridicați deasupra informațiilor care v-au fost transmise în această campanie, știți să faceți diferența între cele care reflectă fapte reale și cele care sunt doar speculații menite să ascundă neputința unora de vă prezenta lucruri concrete, făcute de ei, și care i-ar putea recomanda să ocupe o funcție publică.

Am ales în cei 8 ani în care mi-ați acordat încrederea, să vă prezint ceea ce fac ca președintă a Consiliului Județean Sibiu, iar în campanie nu am făcut decât să vin în fața dumneavoastră și să vă vorbesc despre cum investițiile și programele derulate au făcut din județul nostru o casă mai primitoare, mai bună pentru toți, un loc pe care din ce în ce mai mulți oameni își doresc să-l descopere.

Am ales totodată și să nu răspund atacurilor pentru că vă cunosc, m-am născut aici, am studiat aici, îmi cresc copiii aici, și, ca și voi, cred că decența și buna credință sunt definitorii pentru comunitatea sibiană și că depinde de noi, de fiecare, să respectăm aceste principii.

De aceea am puterea să vă privesc în ochi atunci când vă vorbesc, știind că am făcut, și că voi face, tot ceea ce ține de mine pentru a asigura condiții mai bune în spitale, drumuri mai sigure, cultură de calitate sau, acolo unde este cazul, acces în școlile speciale sau la servicii de protecție socială.

Iubesc județul Sibiu cu tot ce reprezintă el și îmi doresc ca și copiii și nepoții noștri să aibă în continuare motive să-l iubească și să dorească să le fie casă.

Acestea îmi dau putere să merg mai departe, să lupt pentru lucruri despre care mulți au vorbit, dar nimeni nu a îndrăznit să și le asume, să ignor hărțuielile și atacurile și să-mi concentrez toată atenția și energia doar pe ce contează: pe tot ceea ce marea majoritate știm că înseamnă Sibiul și sibienii.

Pentru că sibienii merită!

Cu prietenie,

Daniela Cîmpean

Publicat la Comanda PNL Filiala Sibiu, cod AEP 212400