Acasă Blog Pagina 1694

Maratonul Internațional Sibiu 2024 prin ochii voluntarilor

În mijlocul agitației și efortului depus în timpul Maratonului Internațional Sibiu 2024, cei 650 de voluntari au adus o notă specială de entuziasm și implicare.

Rebecca Koch este coordonatoarea voluntarilor, iar într-un mic interviu ne-a povestit ce a însemnat MIS 2024 pentru tineri și cât de importantă a fost implicarea lor în buna desfășurare a marelui eveniment.

„A fost o provocare, însă a fost o onoare să coordonez cei 650 de voluntari. Toți au fost plini de energie și au făcut ca la maraton să fie o mulțime de chipuri zâmbitoare. Cei mai mulți voluntari au avut între 14-18 ani și chiar dacă nu a trecut nici trei zile de la eveniment, toți ne-au întrebat despre procedura de înscriere pentru următoarea ediție. S-a creat o comunitate foarte frumoasă”, precizează Rebecca.

Rebecca spune că pentru a fi voluntar nu este nevoie de anumite caracteristici, ci de energie bună, implicare și dorință de a contribui la fapte bune.

Alesia, Ioana, Antonia, Ana și Iulia au fost printre voluntarii care au făcut posibilă desfășurarea impecabilă a acestui eveniment de amploare. Când vine vorba despre dedicare și pasiune pentru ceea ce fac, aceste tinere nu stau pe margine. Cu zâmbete sincere și energie debordantă, ele au fost alături de alergători și organizatori, asigurându-se că fiecare detaliu este la locul său.

„A fost o experiență de neuitat pentru noi. Suntem eleve în clasa a IX-a și ne bucurăm că activitatea noastră a contribuit la buna desfășurare a evenimentului”, transmite Alesia.

Ioana și Antonia ne asigură că nu vor lipsi nici la următoarea ediție și vor da tot ce e mai bun pentru a ajuta la organizarea maratonului. Același feedback l-am primit și de la Ana și Iulia, care zâmbitoare, au spus că abia așteaptă MIS 2025 și că nu vor uita niciodată experiența de a face parte din cel mai așteptat maraton din țară.

Doar în câteva cuvinte, tinerele au descris maratonul prin: implicare, muncă, devotament și energie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Muzeul ASTRA organizează faza națională a concursului Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”

Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectorarul Școlar Județean Sibiu organizează faza națională a concursului Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, eveniment ajuns la ediția XXVII-a.

Evenimentul va avea loc în perioada: 17 iulie– 21 iulie 2024

Condiţii de participare:

Pot participa copii cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, ai specificului artizanal din satul de origine, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban.

Observație: elevii din învățământul primar vor putea participa la faza județeană în afara concursului, ca o formă de promovare a culturii populare la școlarii mici, și vor fi premiați doar de către Complexul Naţional Muzeal ASTRA.

Prezenţa la concurs este aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent.

Lucrările prezentate şi realizate pentru concurs trebuie să respecte tradiţia locală a genului, lasând loc şi exprimării talentului şi creaţiei proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul tradiţiei populare.

Materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori.

În cazul secțiunilor pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn și pictură naivă, în concurs elevii trebuie să reproducă, la alegere, din următoarele teme:

–          secțiunea pictat icoane pe sticlă: Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos în braţe sau Prăznicar cu scene din viaţa Sfântului Ierarh Nicolae;

–          secțiunea pictat icoane pe lemn:Întâmpinarea Domnului Iisus Hristos sau Intrarea Maicii Domnului în Biserică;

–          temă secțiunea pictură naivă: Satul românesc astăzi.

Suportul brut (nu este admis nici conturul) trebuie să măsoare, la alegere 210 × 297 mm (format A4) sau 297 × 420 mm (format A3).

Fiecare judeţ va asigura participarea în concurs, la faza naţională, a unei echipe formată din elevii câştigători ai locului I la faza judeţeană, pentru unul din meşteşugurile tradiţionale, precum: olărit, modelat ceramică, confecţionat instrumente muzicale, pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă, potcovit ouă, prelucrarea artistică a lemnului, sculptat icoane de vatră, mobilier pictat, prelucrare metal, pirogravură, metaloplastie, xilogravură, prelucrarea artistică a osului, prelucrarea artistică a cornului, confecţionat măşti, ţesut în război orizontal, ţesut în război vertical, confecţionat piese de costum popular, confecţionat păpuşi, cusut, brodat, confecţionat podoabe, împletit fibre vegetale, împletit ciucuri, dantelă cu suveica, dantelă cu ciocănele, artă decorativă și oricare dintre domeniile artei populare etc.

Fiecare judeţ va asigura participarea în concurs a unei echipe (cu număr limitat, conform Anexei II) formată din elevii câştigători ai locului I la faza judeţeană şi a unui cadru didactic însoţitor.

În concurs elevii se pot înscrie şi concura la o singură secţiune.

Concursul constă în confecţionarea/ realizarea unor obiecte pornind de la materialul brut (excepție secțiunea țesut la război orizontal), concurentul fiind nevoit totodată să demonstreze că: posedă cunoştinţe temeinice legate de meşteşugul practicat; posedă cunoştinţe referitoare la tema reprezentată în lucrarea înscrisă în concurs; stăpâneşte tehnicile de lucru privind confecţionarea; modelarea şi/sau decorarea artistică a obiectelor; conform tradiţiei; posedă cunoştinţe temeinice despre costumul popular pe care îl poartă în concurs.

Jurizarea se realizează numai asupra lucrărilor confecţionate în perioada desfăşurării fazei naţionale a Olimpiadei conform metodologiei stabilite de organizatori cu respectarea riguroasă a principiilor de concurs stabilite de Comisia de Jurizare.

Desfășurare/ Locație:

Ziua 1/ 17 iulie 2024 – orele 1700 ședința tehnică cu profesorii însoțitori

Ziua 2/ 18 iulie 2024 – concursul se desfășoară pe secțiuni în spațiile pavilionare din Muzeul în aer liber

Ziua 3 – 5/ 19 – 21 iule 2024 – concursul se desfășoară în Muzeul în aer liber

Înscrierea la concurs se va face în scris până la data de 30 iunie 2024 pe baza fişei de înscriere, completată integral, pe adresele:

·      Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, Str. Lucian Blaga nr. 26, tel. 0369/101202, fax. 0269/210817, e-mail: [email protected], în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean;

·      Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Pădurea Dumbrava, nr. 16, cod 550399, tel. 0756/085780, e-mail: [email protected], în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan.

*Cheltuielile de cazare şi masă ale participanţilor sunt suportate de către organizatori (conform ANEXEI II). Conform legislaţiei în vigoare, acţiunea fiind aprobată de Ministerului Educaţiei, cheltuielile de transport pentru elevi şi însoţitori vor fi suportate de către unităţile de învăţământ de unde provin aceştia.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULBS Basketball Team – vicecampioană națională universitară în acest an

Evoluție excelentă a echipei ULBS Basketball Team, încununată cu titlul de vicecampioană națională, după Turneul Final al Campionatului Național Universitar, desfășurat la Oradea, în weekend-ul trecut.

După un turneu excelent, sibienii se întorc acasă cu medaliile de argint și titlul de vicecampioni universitari. Totodată, ca urmare a unei evoluții foarte bune, căpitanul echipei sibiene, Vlad Georgescu a fost inclus în Best 5-ul competiției. Lotul ULBS din acest an a fost următorul: Iftene Ciprian, Georgescu Victor, Georgescu Vlad (cpt), Marinca Eduard, Porime Robert, Marghita Raul, Cerbu Cristian, Damian Alexandru, Gavrilă Sebastian, Rotar Alexandru, Pistol Andrei și Bobanga Horia.

Antrenor principal al echipei sibiene este Alexandru Hulpuș.

„Au fost trei zile extrem de faste pentru noi, am reușit să formăm o echipă unită, cu un spirit de luptă incredibil. Ne-am susținut unii pe alții în momentele dificile din timpul jocurilor, iar aceasta medalie de argint este rodul muncii întregii echipe. Doresc sa-i felicit pe studenții noștri pentru efortul depus în toți acești ani, am demonstrat încă odată că împreună suntem puternici. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut“, afirmă antrenorul sibienilor pe pagina de facebook a BC CSU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

„Dance Art Fusion” la Cisnădie

Casa de Cultură Cisnădie găzduiește vineri, 31 mai, ora 11.00, cea de-a opta ediție a Festivalului Concurs Național de Dans „Dance Art Fusion” – The dance centest in Sibiu. S-au înscris în concurs peste 350 de participanți, din cadrul cluburilor sportive școlare și private din întreaga țară. Grupele care concurează în acest an se încadrează la categoriile de vârstă: clasele V-VIII și IX-XII.

Ca probe, concurenții se vor întrece la secțiunile: dans urban, modern, de caracter, open, producție, fantezie coregrafică, musical, etno stilizat, sportiv, latino, balet, contemporan, majorete, acro-dance, gimnastică, lyrical, hip-hop, folclor național.

Orașul Cisnădie va fi reprezentată de formația „Simbol”, coordonată de profesoara de dans Sonia Gabriela Neagu, cu două momente distincte, la clasele V-VIII. Grupul activează în cadrul Clubului Copiilor Cisnădie, care aparține Palatului Copiilor Sibiu. De altfel, Asist. Univ. Dr. Sonia Gabriela Neagu (Facultatea de Științe) e și organizatoarea acestui Festival și sufletul reușitei unei astfel de performanțe.

„Îmi doresc să susțin foarte mult tinerii dansatori, tinerele talente și să descoperim cât mai multe talente, în toată țara. Iar acest concurs să ajungă, de ce nu, internațional, la un moment dat”, ne-a declarat Sonia.

Sonia Gabriela Neagu

Evenimentul e organizat, la inițiativa Soniei Neagu, de Casa de Cultură Cisnădie și sponsorizat de Euchner Cisnădie. Intrarea la eveniment e liberă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Plin de șoferi beți pe șoselele din Sibiu. Polițiștii au dat amenzi de aproape 200.000 de lei în weekend

În weekend, polițiștii rutieri sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii au constatat 10 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 27 de permise de conducere, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 190.000 de lei.

Cele mai multe infracțiuni constatate au fost cele de conducere sub influența alcoolului.

În Sadu, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106C, la volanul căruia a fost identificată o femeie în vârstă de 34 de ani, din Râu Sadului.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că autoturismul condus de către femeie este neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

În Ocna Sibiului, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Avram Iancu de către un localnic în vârstă de 23 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul în cauză este neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 334 aliniatul 1 din Codul penal.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

În Slimnic, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un localnic în vârstă de 42 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,64 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

În Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Cimitirului de către un sibian în vârstă de 58 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,41 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În baza celor constatate, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

În Brădeni, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Iacobeni.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,46 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

La 25 de ani prins la volan sub influența substanțelor psihoactive

În weekend, în Tălmaciu, polițiștii din oraș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitatea Turnu Roșu.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Copiii din Sibiu, așteptați de polițiști, pompieri și jandarmi în Piața Habermann de ziua celor mici

Copiii din Sibiu și nu numai sunt așteptați vineri, 31 mai, în Piața Habermann din municipiu unde polițiștii le-au pregătit o mulțime de surprize.

De Ziua Internațională a Copilului, polițiștii le dau întâlnire celor mai mici locuitori ai Sibiului în Piața Habermann, vineri, între orele 10 și 14.

„Vă așteptam cu drag în Piața Habermann din municipiul Sibiu pentru a ne bucura de această minunată zi împreună.

Între orele 10:00 – 14:00, polițiști din toate structurile Poliției Sibiu vă așteaptă cu ateliere de educație rutieră, sfaturi preventive, standuri expoziţionale cu tehnică, echipe mixte, formate din poliţist conductor şi câine polițist și…. multe multe alte surprize!

În acest an, alături de noi vor fi pompierii și jandarmii sibieni. Ne vedem în Piața Habermann„, este invitația adresată celor mici de polițiști.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Maratonul Internațional Sibiu 2024, o experiență de neuitat pentru participanți și privitori

Cu fiecare an, Maratonul Internațional Sibiu atrage tot mai mulți participanți și spectatori, transformând centrul orașului într-un adevărat furnicar de energie și entuziasm.

Printre cei care s-au alăturat evenimentului se numără și Maria Cismaru, voluntar pentru Animal Life, care a alergat deja de 13 ori în sprijinul cauzei animalelor.

,,Am alergat pentru Animal Life, este al XIII-lea an în care alerg la Maratonul Internațional Sibiu. Observ că vine mai multă lumea de la an la an. De data aceasta am alergat cinci kilometri împreună cu cățeii. Toți iubitorii de câini pot veni să alerge pentru diverse cauze, asta dacă nu sunt agitați de atmosferă. Stăpânul  trebuie să aibă grijă de nevoile acestuia, să îl hidrateze și hrănească corespunzător. Desigur, fiecare proprietar își cunoaște cel mai bine câinele. Proiectul nostru și-a atins targetul, din fericire. Mai mulți bani înseamnă mai multe animăluțe sterilizate”, ne-a spus Maria Cismaru, voluntar Animal Life.

Alături de alergători, s-au aflat și cei care au venit să simtă pulsul acestui eveniment. Luciana, a venit pentru prima dată în Sibiu și a fost uimită de agitația din centrul orașului și de mobilizarea sibienilor pentru maraton.

„E foarte frumoasă atmosfera. E prima dată când sunt în Sibiu și chiar am rămas uimită câtă lume este în centru. Știam că este un maraton, dar nu mă așteptam să fie atât de multă lume. A fost mai complicat să ajung aici, am venit pentru serviciu, dar chiar am rămas plăcut surprinsă de cât de bine s-au mobilizat sibienii”, ne spune Luciana.

„A fost o experiență frumoasă, am alergat în echipamentele noastre și chiar dacă a fost dificil, ne-a făcut plăcere să ne afișăm așa cum suntem zi de zi. Eu și colegii mei am alergat pentru achiziționarea unui manechin de training Advanced Life Support și Traumă pentru personalul medical. Este o componentă esențială în formarea profesională a personalului din domeniul sănătății. Acest dispozitiv complex și realist oferă practicanților posibilitatea de a exersa și îmbunătăți abilitățile lor într-un mediu sigur și controlat, simulând o multitudine de scenarii medicale. Dezvoltarea abilităților precum intubația oro-traheală, imobilizarea fracturilor, resuscitarea cardio-pulmonară, comunicarea și colaborarea în echipă cresc competența personalului medical în furnizarea îngrijirii pacienților”, adaugă reprezentanții ISU Sibiu.

„Am ieșit puțin la plimbare doar să vedem cum e atmosfera. Când eram tânăr participam și eu la diverse evenimente sportive. Mi-a plăcut sportul. Și soția mea a avut înclinații spre sport. Îi mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care ne vedem strănepoții”, povestește Nicolae.

„Eu nu am putut să alerg în acest an, am venit doar să îi arăt copilului ce e prin Piața Mare. Am participat și eu cu soția în anii trecuți și mă bucur să văd că există curse și pentru cei care nu pot să alerge neapărat”, precizează Valentin.

„Am venit tocmai din Craiova. Am văzut multe postări pe rețelele sociale și am zis să ne luăm rucsacul, să ne urcăm în tren și să venim aici. Am venit pentru atmosferă, eram curioși cum e la Sibiu în aceste zile”, adaugă Mirela, care este însoțită de prietenul ei, Cristi.

Articol scris de Ștefania Colpoș și Vasile Alexandru

Urmărește Sibiu 100% în Google News

A început prima etapă de înscriere la grădinițele din județul Sibiu

Astăzi a început prima etapă de înscriere în învățământul preșcolar pentru grădinițele din județul Sibiu. În această etapă, care se desfășoară între 27 mai și 14 iunie 2024, sunt disponibile 819 locuri la grupa mare, 1067 locuri la grupa mijlocie și 3207 locuri la grupa mică.

La nivelul municipiului Sibiu, locurile disponibile sunt distribuite astfel:

  • Grupa mare: 347 locuri (din care 101 în limba germană)
  • Grupa mijlocie: 380 locuri (din care 84 în limba germană)
  • Grupa mică: 1074 locuri (din care 114 în limba germană și 6 în limba maghiară)

În municipiul Mediaș, distribuția locurilor este următoarea:

  • Grupa mare: 91 locuri (din care 19 în limba germană și 1 în limba maghiară)
  • Grupa mijlocie: 128 locuri (din care 69 în limba germană și 1 în limba maghiară)
  • Grupa mică: 173 locuri (din care 15 în limba germană și 11 în limba maghiară)

Criteriile de departajare

Pentru înscriere, criteriile generale de departajare sunt:

– copilul aparține circumscripției școlare arondate de către ISJ Sibiu, stabilite prin consultarea reprezentanților unităților de învățământ cu autoritățile administrației publice locale, conform art. 8, alin. 1, din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OME nr. 5183 din 4 iulie 2022, cu modificările și completările ulterioare

a) copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la începutul anului școlar;

b) domiciliul copilului/reședința/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea-tip de înscriere;

c) cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi;

d) existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr.272/2004, cu modificările și completările ulterioare;

e) existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală)/existența unui document care dovedește că părintele/reprezentantul legal al copilului are 3 sau mai mulți copii (familie numeroasă);

f) ambii părinți/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile:

(i) pensionat în conformitate cu prevederile legale;

(ii) cu certificat de handicap;

/(iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;

g) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului și/sau a certificatului de orientare școlară și profesională eliberat de CJRAE/CMBRAE;

h) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea

Informații suplimentare

În perioada 17 iunie – 5 iulie 2024, se va desfășura a doua etapă de înscriere, urmată de etapa de ajustări între 19 și 29 august 2024. Pe 30 august vor fi afișate listele finale cu copiii înscriși și locurile libere după etapa de ajustări.

Detalii pot fi obținute aici privind înscrierea în prima etapă, cererea de înscriere și circumscripțiile pentru grădinițe pot fi vizionate aici: https://sbisj.ro/elevi/inscriere-in-invatamantul-prescolar-anteprescolar/

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Important pentru angajații din învățământ: În ce condiții vor primi voucherele de vacanță

Din acest an și până la sfârșitul anului 2026, voucherele de vacanță din învățământ vor avea valoarea anuală de 1.600 de lei, pentru angajații cu salarii nete de până la 8.000 de lei pe lună.

Suma este impozabilă și este prevăzută într-un ordin de ministru care a fost publicat, astăzi, în Monitorul Oficial, scrie educatieprivata.ro.

Pentru personalul din sistemul de învățământ în calculul salariului net cuvenit funcției de bază de până la 8.000 de lei sunt incluse toate drepturile salariale aferente funcției de bază.

„Personalul angajat cu mai mult de o normă/post beneficiază de vouchere de vacanță în cuantum de 1600 de lei/an.

Pentru sumele reprezentând vouchere de vacanță se calculează și se rețin contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului”, mai scrie educatieprivata.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se cere reintroducerea stagiului militar OBLIGATORIU în România

Fostul președinte Traian Băsescu a spus că în România armata ar trebui să fie obligatorie și că această decizie nu se ia din lașitate.

Băsescu spune că rezerviștii actuali nu mai au vârsta la care să mai poată fi mobilizați în caz de război, iar România trebuie să reziste aproape o lună până la venirea NATO în caz de probleme la frontiere.

„Nu vreau să creez panică, Armata României va face fata. Dotarea Armatei este o prioritate zero şi în România este necesara introducerea armatei obligatorii.

Nu se ia aceasta decizie din laşitate”, a spus Traian Băsescu la România TV.

„În cazul unei invazii ce înseamnă 2.000 de pușcași marini la Kogălniceanu și 1.000 de militari străini la Cincu, sub comandă franceză?

Înseamnă nimica toată. Trebuie să ai o armată care să îți permită să reziști 45, 60 de zile, până când NATO își mobilizează resursele de război să te poată ajuta, NATO nu vine de a doua zi”, a mai spus Traian Băsescu.

Tot mai multe ţări din Europa au decis sau sunt în diverse stadii legislative în ceea ce priveşte armata obligatorie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Accident între două autoturisme pe Calea Dumbrăvii

O femeie a fost rănită, luni dimineața, într-un accident rutier produs pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea din curtea unui imobil, un sibian în vârstă de 19 ani a pătruns pe partea carosabilă fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un alt sibian, în vârstă de 74 de ani.

O femeie în vârstă de 64 de ani, pasageră în autoturismul condus regulamentar, a fost rănită în urma accidentului rutier.

Un echipaj SMURD cu medic și motocicleta SMURD au intervenit pentru a-i acorda femeii îngrijiri medicale.

În urma impactului, victima s-a ales cu un traumatism toracic și a fost transportată la UPU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News