Acasă Blog Pagina 1731

Polițiștii locali vor putea amenda conducătorii de trotinete electrice

0

Polițiștii locale vor avea și atribuţii de a aplica amenzi pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice.

Legea a fost adoptată astăzi de Camera Deputaților și merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Pe 22 mai, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional.

Astfel, poliţia locală are şi atribuţia de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală.

Un raport al Poliţiei Române a dezvăluit o creştere uriașă a numărului de accidente rutiere în care au fost implicate trotinete electrice.

Datele arată o creştere de peste 52 de ori în ultimii 5 ani.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Când vor fi primite pensiile în decembrie. Ce a anunțat Casa Națională de Pensii

Casa Națională de Pensii a anunțat, joi, când vor fi plătite pensiile în luna decembrie a acestui an.

Astfel, începând de luni, 4 decembrie, vârstnicii își vor primi pensiile, astfel încât plata acestora să fie finalizată până de sărbători.

„Referitor la plata pensiilor în luna decembrie 2023, având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum și zilele libere de 2 și 3 decembrie 2023, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor și a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie.

Cu sprijinul factorilor poștali, plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate.

Reamintim că pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare, ziua de plată este 12 decembrie.

În acest context, având în vedere exercitarea dreptului la protest / grevă al salariaților din casele teritoriale de pensii, dorim să îi asigurăm pe beneficiari că activitatea acestor instituții continuă, iar plata pensiilor nu este pusă în pericol”, au anunțat oficialii Casei Naționale de Pensii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Comunicat de presă privind finalizarea proiectului          „EduTime – Servicii integrate pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate din Regiunea Centru” – ID 139746

Fundația Didactica a implementat, în perioada 30 iunie 2021 – 29 noiembrie 2023, proiectul „EduTime – Servicii integrate pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinatate din Regiunea Centru”, finanțat  prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), finanțat  prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), Axa prioritară 6 „Educație și competențe”, Componenta 1 – „Program pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate – Regiuni mai puțin dezvoltate”, Operațiune compozită OS 6.2, OS 6.3.

Obiectivul general al proiectului a fostcreșterea participării la educație pentru un număr de 275 de copii (preșcolari/elevi) cu părinți plecați în străinătate din Regiunea Centru, dintre care minimum 30 de etnie romă și minimum 50 din mediul rural prin asigurarea accesului la servicii integrate de sprijin educațional, servicii psiho-sociale și activități recreative și de socializare.

Rezultatele finale în urma implementării proiectului au fost:

  1.  275 preșcolari/elevi cu părinți plecați în străinătate din Regiunea Centru care au beneficiat de sprijin pentru participarea la programe de educație;
  2.  275 de preșcolari/elevi cu părinți plecați în străinătate din Regiunea Centru care au beneficiat de activități de sprijin pentru stimularea participării la educație (masă, rechizite sau materiale auxiliare);
  3. 75 elevi din învățământul gimnazial din Regiunea Centru care au beneficiat de servicii integrate de consiliere vocațională;
  4. Un sistem inovator integrat mobil sub forma unui centru educațional multifuncțional mobil (Edu-Truck) de furnizare la firul ierbii a serviciilor de educație și dezvoltare personală direct în comunitățile din care provin copiii cu părinți plecați în străinătate;
  5. 125 de reprezentanți ai copiilor incluși în grupul țintă al proiectului (părinți/tutori/persoane care au în grijă copiii cu părinți plecați în străinătate) care au beneficiat de activități integrate de educație parentală;
  6. O rețea partenerială creată la nivelul Regiunii Centru;
  7. O campanie de informare și conștientizare a părinților, persoanelor în grija cărora rămân copiii, specialiștilor, copiilor și publicului larg în ceea ce privește obligațiile legale care le revin părinților la plecarea din țară, precum și cu privire la alte aspecte cu impact la nivelul copilului.

Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 29 de luni, începând cu data de 30 iunie 2021, iar valoarea totală a contractului de finanțare a fost de 4.642.354,05 lei.  

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Cod SMIS 139746

Pentru informații suplimentare:

Andreea Ciortea

Manager proiect

Tel: +40 733672188

E-mail: [email protected]

Website: www.edu-time.ro

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați:

http://www.fonduri-ue.ro

http://mfe.gov.ro

FOTO: Un autoturism a ars în totalitate din cauza scurgerilor de combustibil

Un autoturism a ars în urma unui incendiu produs miercuri după amiaza în localitatea Agârbiciu.

Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit în localitatea Agârbiciu pentru stingerea unui incendiu de autoturism.

La locul incendiului două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism.

În urma incendiului cauzat de scurgerile de combustibil autoturismul a ars în totalitate. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Revoluționarii sibieni nu vor participa la manifestările din decembrie

0

Asociația pentru Cinstirea Eroilor Martiri Sibiu, Asociația Răniții Revoluției 22 Decembrie 1989 Sibiu și Asociația Sibiu Decembrie’89 transmit că nu vor participa la manifestările organizate de instituțiile statului român cu ocazia comemorării din luna decembrie 2023. Această decizie a fost luată în semn de protest.

Redăm mai jos comunicatul de presă.

„Va transmit decizia luată de comun acord de a nu participa la manifestările organizate de instituțiile statului roman cu ocazia comemorării din luna decembrie 2023 în semn de protest față de atitudinea și modul în care reprezentanții statului au hotărât să abordeze problemele urmașilor, răniților și luptătorilor din orașul nostru care au contribuit cu jertfa supremă, sânge și curaj, la instaurarea democrației în România.
Dorim ca opinia publica și mass-media să ia la cunoștința faptul că, în urma ședinței organizate la sediul Prefecturii Sibiu din 16 mai 2023 și a materialelor trimise către Prefectura Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Primăria Sibiu, în care solicitam: recondiționarea monumentului din fața Centrului Cultural „Ion Besoiu”, ridicarea plăcilor comemorative din Piața Mare pe un soclu, plăcile cu inscripția „Sibiu-Oraș Martir de la intrările în municipiul Sibiu să fie confecționate din marmură sau granit, solicitarea de sprijin financiar pentru comemorările din decembrie cât și alte probleme pe care le-am enumerat în acel protocol nu au fost rezolvate.

Mai mult decât atât, din partea Primăriei Sibiu nu am primit nici un răspuns după 6 luni. Răspunsurile din partea Prefecturii si a Consiliului Județean au fost parțiale și fără nici o finalitate.
Dorim să-i mulțumim d-lui Lt.col. Marius Ralea, Șeful Comenduirii Garnizoanei Sibiu pentru amabilitatea și înțelegerea de care dă dovadă pentru a ne sprijini în toate demersurile cu privire la programul de comemorare.”

Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală, văzute de la Sibiu

Inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, Alexandru Marius Stănilă, consideră că proiectarea viitorului cu ajutorul inteligenței artificiale este un element important în strategiile de reconfigurare a locurilor de muncă. Utilizarea inteligenței artificiale pe piața muncii se poate face în diferite domenii, între care:

Sănătate – cercetătorii analizează volume uriașe de date medicale, care îi ajută să realizeze noi descoperiri și să inoveze diagnosticarea;

Transport – sistemul de inteligență artificială prin conducerea autonomă ajută la reducerea frecării roților, crește viteza și productivitatea traficului feroviar;

Manufactură – inteligența artificială este implicată în folosirea roboților în fabrici, în optimizarea vânzărilor, precum și în folosirea eficientă a resurselor;

Sistemul financiar-bancar – sistemul de inteligența artificială este folosit în tranzacțiile financiare și pentru a înlesni numeroase activități din cadrul unei bănci;

Agricultură – prin inteligența artificială se dorește reducerea folosirii de îngrășăminte chimice, de pesticide și de irigații excesive;

Educație – tehnologia și IA fac învățarea din ce în ce mai ușoară;

Administrație și serviciile publice – având la dispoziție o cantitate imensă de date, sistemele de inteligență a artificială recunosc tiparele, oferă avertizări timpurii cu privire la dezastrele naturale și sugerează modalități de atenuare a efectelor devastatoare;

Resurse umane (HR)– se automatizează sarcinile repetitive, înlesnește recrutarea, în salarizare și administrarea personalului, precum și în procese ce țin de evoluția angajatului, respectiv comunicarea internă, evaluarea performanței și trainingurile sau Industria de gaming – boții îți vin în ajutor atunci când vrei să te joci, iar detaliile și grafică sunt posibile datorită IA.

În opinia acestuia, IA aduce beneficii, dar poate duce și la dezechilibre pe piața muncii. Între avantajele inteligenței artificiale la locul de muncă se regăsesc eficiență sporită, precizie îmbunătățită, luare mai bună a deciziilor, economii de costuri și experiență îmbunătățită a clienților.

La polul opus, dezavantajele inteligenței artificiale la locul de muncă sunt schimbarea locului de muncă, nepotrivirea competențelor, prejudecăți și discriminare, preocupări etice, riscuri de securitate cibernetică, pierderea interacțiunii umane și acces inegal.

Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate la Muncă (EU-OSHA)

Pe baza activității sale de previziune, în 2020, EU-OSHA a inițiat un program de cercetare de patru ani privind digitalizarea și securitatea și sănătatea în muncă (SSM). „Scopul programului este de a sprijini elaborarea politicilor bazate pe dovezi, oferind perspective asupra consecințelor digitalizării asupra sănătății, siguranței și bunăstării lucrătorilor. Subliniază riscurile și oportunitățile în materie de securitate și sănătate în muncă asociate utilizării sistemelor de gestionare a lucrătorilor pe bază de inteligență artificială. Explorează și posibile măsuri de prevenție, subliniind necesitatea unor abordări centrate pe om și a unei „preveniri prin proiectare” pentru a asigura sănătatea, siguranța și starea de bine a lucrătorilor”, consideră Alexandru Stănilă, șeful ITM Sibiu.

Preocupările privind securitatea, confidențialitatea, acuratețea și drepturile de proprietate intelectuală au determinat multe companii să restricționeze accesul personalului la modelele de IA generative. Astfel se încearcă ca angajații să nu divulge, inconștient, prin folosirea programelor de IA, coduri confidențiale, secrete de fabricație sau note din ședințe în timp real. Progresele recente care utilizează inteligența artificială pentru a extrage gânduri cu sens din undele cerebrale i-au preocupat pe susținătorii drepturilor omului și ai confidențialității care spun că tehnologia se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât legea.

Fundația Neurorights face eforturi pentru ca guvernele, companiile și Națiunile Unite să recunoască drepturile la confidențialitate mentală, identitatea personală, liberul arbitru, accesul echitabil la creșterea mentală și protecția împotriva prejudecăților. Pentru modelele de învățare automată (ML) instruite folosind metode robuste de optimizare (modele ML robuste), eficiența lor împotriva diferitelor atacuri este necunoscută.

IA poate îmbunătăți și siguranța la locul de muncă, deoarece roboții pot realiza activitățile periculoase din anumite domenii, și poate duce la apariția unor noi profesii, pe măsură ce industriile bazate pe IA se dezvoltă și sunt în continuă schimbare dar totodată aplicațiile. IA care sunt în contact fizic cu persoanele sau sunt integrate în corpul uman pot prezenta riscuri în materie de siguranță, căci pot fi concepute și utilizate în mod necorespunzător sau piratate. Utilizarea insuficient reglementată a IA în domeniul SSM ar putea duce la pierderea controlului omului asupra acestora putând deveni periculoase.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ROTARY CLUB SIBIU a decernat premiile de excelență pentru elevii performanță din colegiile și liceele din Sibiu

Acum 13 ani , prietenul rotarian Sorin Rotariu a inițiat proiectul PREMIILOR DE EXCELENTA pentru elevii care au rezultate deosebite în domeniul științelor exacte. Proiectul s-a dovedit a avea succes! Din anul 2021  Rotary Club Sibiu acordă premiul de istorie< Paul Philippi>-( fondatorul Clubului Rotary Sibiu în 1995).

Din anul 2022 se acordă premiul <Profesorul anului> ca apreciere pentru  performanțele profesorilor în educația elevilor. Din acest an se acordă și premiul pentru <tehnicianul pentru  viitor> la propunerea președintelui clubului, Laurențiu Grobnicu.

Evenimentul care a avut loc la teatrul Gong s-a bucurat de prezența autorităților locale: Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean.

În mesajul său, doamna primar Astrid Fodor, a transmis” Felicitări Clubului Rotary Sibiu pentru efortul constant de a căuta excelența în tinerii noștri. Felicitari celor 5 tineri premianți. Fiecare excelează în domeniul pe care l-a ales: matematică, informatică, fizică sau geografie și până la creativitate științifică, științe ale pământului, astronomie și astrofizică…Salut în mod special introducerea premiului pentru cel mai bun tehnician. Felicitări și profesorului care primește în această seară Premiul Profesorul Anului”

Laureata premiului- I -de excelență “Tiberiu Sanislau” în valoare de 10.000 lei este Cristea Beatrice, de la Colegiul Gheorghe Lazăr. Premiile II și III, de excelență, au fost decernate elevilor Băcilă Tudor Ioan de la Colegiul Gheorghe Lazăr și Carburean Victor, de la Colegiul Samuel Brukenthal, care au primit, de la sponsorul Consilo Web, câte un laptop. Premiul de istorie, în valoare de 2.000 lei a fost acordat elevului Popa Tudor Eugen de la Colegiul Octavian Goga, iar premiul pentru cel mai bun tehnician, în valoare de 2.000 lei a fost primit de Rațiu Gabriel, de la Colegiul de Industrie Alimentară Sibiu. Profesorul Anului este Bunău Dorin, de la Colegiul Gheorghe Lazăr care a primit o plachetă pentru întreaga sa activitate și un laptop, de la același sponsor.

Evenimentul a avut trei momente artistice minunate, a caror subiect a fost- ‘’Iubirea ‘’-Artista Anca Arnau si prietenii ei au încântat audiența!

Câștigătorul premiului de istorie a prezentat un Eseu dedicat zilei de 1 Decembrie.

La eveniment au participat elevi, conducători de liceu, profesori, parinți, prieteni. Nu au lipsit reprezentanți ai sponsorilor Rotary Club Sibiu- BOROMIR, CONSILO WEB, SIMPA, SIDRA, precum și reprezentanți ai cluburilor Lyons și Lyons Millenium, parteneri în proiectele comunitare alături de Rotary Club Sibiu. De asemenea au participat prieteni cu familiile lor din Rotary Club Sibiu, tinerii din Rotaract si Interact Sibiu.

A fost o seară minuntată care a sărbătorit EXCELENȚA!

Sute de polițiști sibieni vor fi la datorie în vacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională

În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, polițiștii sibieni vor acționa zilnic în localitățile și pe drumurile din județ.

Polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, politie rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor fi la datorie în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea sibienilor, dar şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Polițiștii rutieri și de ordine publică vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Sibiu, pentru fluidizarea traficului rutier, dar și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

De asemenea, polițiștii de la poliţia transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată.

Poliţiștii sibieni recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece minivacanța de 1 Decembrie în siguranţă.

„Înainte de a pleca la drum, verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și prognozele meteo.

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, dar nici în stare de oboseală!

În cazul în care circulați pe un traseu mai lung, faceți pauze periodice pentru a vă reface forțele și a vă menține atenția la un nivel optim, mai ales în condiții de trafic aglomerat și condiții meteo mai puțin prielnice.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, îndeosebi după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, și să se asigure temeinic înaintea traversării drumului.

Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi, iar în locurile publice aglomerate, la piaţă, în magazine aveţi grijă de bunurile dumneavoastră!!

Vă recomandăm să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute și să nu transmiteți prin rețelele de socializare informații privind lipsa dumneavoastră de acasă sau privind bunurile de valoare pe care le dețineți.

Atunci când efectuați operațiuni financiare, la bancomate sau ghișeele băncilor, asigurați-vă că nu sunteți urmăriți de persoane necunoscute și nu vă deplasați pe trasee izolate, mai ales dacă aveți asupra dumneavoastră sume mari de bani sau alte valori.

Pentru protecția autovehiculului, atunci când parcați, nu uitați să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi că l-aţi încuiat. Depozitaţi bunurile în portbagaj şi nu lăsaţi, la vedere, obiecte de valoare.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea unei fapte care aduce prejudicii vieții sau bunurilor unei persoane, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist sau sunaţi la numărul unic pentru situații de urgență 112 !

Forțele de ordine vor asigura o reacție rapidă în cazul semnalării unei situații de urgență, conform competenței”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Români în costume populare și brad împodobit cu globuri tricolore la Liceul Teoretic „Axente Sever” din Mediaș

Ziua Națională a României a fost evocată ca în fiecare an de elevii Liceului Teoretic „Axente Sever” din Mediaș.

Aceștia, sub bagheta profesorului Petru Purcariu, și-au pus în valoare abilitățile artistice prin realizarea mai multor desene dedicate sărbătorii de 1 Decembrie.

Cele mai reușite dintre creațiile axentiștilor au stat la baza realizării a două panouri dedicate Marii Uniri din 1918.

În afara acestor panouri, axentiștii au confecționat planșe în mărime naturală reprezentând români în costume populare, alături de un brad împodobit cu globuri tricolore.

Acestea pot fi observate la intrarea în unitatea medieșeană de învățământ și marchează oficial începutul sărbătorilor de iarnă.

Nu au lipsit nici poezii dedicate formării României Mari, compuse de elevi ai liceului nostru, și nici muzica patriotică dedicată Marii Uniri, care a răsunat în pauze pe holurile liceului.

Dacă în urmă cu un an Liceul Teoretic „Axente Sever” a organizat la Sala Traube primul spectacol cu public de după pandemie, dedicat Zilei Naționale a României, iată că în acest an axentiștii vor organiza tot la Sala Traube un spectacol caritabil de colinde, în ziua de 21 decembrie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ce putem face în 30 noiembrie și 1 Decembrie la Sibiu

0

După o absență de doi ani, ziua de 1 Decembrie va fi marcată din nou cu entuziasm la Sibiu. Mai jos v-am pregătit programul pentru cele două zile libere: 30 noiembrie și 1 Decembrie.

Instituția Prefectului – Județul Sibiu în colaborare cu Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga din Sibiu, și celelalte structuri din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională din județul Sibiu vor organiza o serie de manifestări aniversare, după următorul program:

30 noiembrie

Ziua de 30 noiembrie este una plină de expoziții și concerte:

  • începând cu ora 10:00Expoziția Artiști maghiari din colecția de artă contemporană a Muzeului Național Brukenthal va avea loc la Muzeul de Artă Contemporană (Str. Tribunei, Nr. 6, Sibiu).
  • începând cu ora 10:00 – Expoziția PATRU SECOLE DE PORTRET va avea loc la Casa Albastră, Sala Multimedia, Piața Mare, nr. 5
  • ora 14:00 – meci 𝐂𝐒𝐂 𝟏𝟓𝟗𝟗 𝐒̦𝐞𝐥𝐢𝐦𝐛𝐚̆𝐫 𝐯𝐬. 𝐂𝐒𝐌 𝐑𝐞𝐬̦𝐢𝐭̦𝐚 – pe Stadionul Municipal Sibiu
  • ora 19:00Povestea soldatului la Filarmonica de Stat Sibiu

1 Decembrie

  • în interval orar: 09.00 15.00 Expoziție de echipamente, tehnică militară și de intervenție, organizată în parcarea din Piața Teatrului de pe bd. Corneliu Coposu;
  • la ora 09.00 Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori, organizată în fața clădirii unde a funcționat Consiliul Dirigent din Transilvania, de pe str. Nicolae Bălcescu, nr.6;
  • la ora 09.30 Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori, organizată în fața clădirii unde a fost sediul președintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, actualul Rectorat al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, bd. Victoriei, nr.10;
  • la ora 09.45 Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori, organizată la Monumentul Ostașului din toate timpurile din fața Cercului Militar Sibiu, bd. Victoriei, nr. 2-4;
  • la ora 11.00Defilare cu trupe, tehnică militară și de intervenție pebd. Corneliu Coposu;
  • la ora 12.00 –  Expoziției documentară „Epistolarul Sfântului Andrei Șaguna din arhivele Bibliotecii Academiei Române”, organizată la Muzeul Asociațiunii din Palatul ASTRA, str. George Barițiu, nr.5;
  • la ora 14.30 – Spectacolul extraordinar „Noi suntem români” organizat în Sala Polivalentă Transilvania, de pe str. Octavian Goga, nr.1;
  • la ora 16.00 – Evenimentul „Acasă-i România”,organizat în Sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu – str. George Barițiu, nr.5/7;
  • la ora 18.00 – Retragere cu torțe executată pe itinerarul:  Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava – Calea Dumbrăvii – Strada Mikhail V. Lomonosov – Strada Justiției – Bulevardul Victoriei – Monumentul Ostașului din toate timpurile din fața Cercului Militar Sibiu – Monumentul Eroilor Revoluției din fața Centrului Cultural „Ion Besoiu” – Strada Constantin Noica – Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
  • la ora 19.00 – Concert simfonic de Ziua Națională a României susținut de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu în colaborare cu soliștii Baletului Operei Naționale din București, care va avea loc în Sala Thalia, str. Cetății, nr. 3-5;
  • zilnic, în perioada 28.11-07.12.2023, în intervalul orar 10.00-16.00,–  Expoziție foto-documentară și proiecții de film, la Cercul Militar Sibiu, bd. Victoriei, nr.2-4.

Vineri, 1 Decembrie 2023, ora 19:00, la Sala Thalia, publicul va avea parte de un eveniment muzical special. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului Cristian Sandu, alături de soliști de la Baletul Operei Naționale București, prezintă fragmente din primul balet important românesc – „La piață”, de Mihail Jora – acum într-o montare de mare actualitate și „O noapte furtunoasă”, de Paul Constantinescu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Dacia a prezentat noul Duster, cu 3 tipuri de motorizări

Dacia a prezentat public noul Duster, cu trei tipuri de motorizări, pe benzină, GPL și hibridă, în cursul zilei de miercuri.

Noua mașină ce are la bază conceptul Bigster beneficiază și de o motorizare hibridă, în condițiile în care Dacia a anunțat deja că va renunța la motoarele pe motorină.

Mașina va fi disponibilă în patru variante, Essential, Expression, Journey și Extreme. Toate variantele vor fi echipate cu o cutie de viteze automată, 4×4 Terrain Control, cu 5 moduri de conducere: Auto, Snow, Mud/Sand, Off-Road și Eco.

La interior, modelul dispune de un nou tablou de bord digital de 7’ și de un nou ecran central de 10,1’, asociat cu un nou sistem multimedia.

Versiunea Extreme este mai “aerisită”, cu covorașe de cauciuc și jante mai mici, iar Journey are jante de 18’’ și specificații mai orientate spre confort. Portbagajul noului Duster oferă un spațiu de depozitare de 427 de litri, scrie Biziday.

Dacia a precizat că va continua să ofere clienților cel mai bun raport calitate-preț, iar noul model Duster va rămâne cea mai accesibilă mașină de la clasa ei, fără să ofere informații despre prețul unui autoturism.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Taximetrist de 71 de ani, implicat într-un accident rutier. A intrat pe contrasens într-un alt autoturism

Un bărbat aflat într-un taxi a fost rănit, miercuri, în Mediaș, după ce autoturismul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o altă mașină.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Păcii, în regim taxi, un localnic în vârstă de 71 de ani a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Ighișu Nou.

Pasagerul din autoturismul condus în regim taxi, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Mediaș, a fost rănit în urma impactului.

Un echipaj SMURD a intervenit pentru a-i acorda bărbatului rănit. Acesta a suferit un traumatism la picior și a transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News