Acasă Blog Pagina 1775

Strada Mălinului va fi reabilitată

Primăria Sibiu anunță demararea procedurii de achiziție pentru reabilitarea unui important tronson al Străzii Mălinului, cuprins între intersecția cu Strada Viilor și Strada Răchitei.

Această inițiativă face parte din planurile de dezvoltare urbanistică și are ca obiectiv principal crearea unei căi de acces optime către viitorul Complex Gușterland.

“În contextul dezvoltării acestei zone din punct de vedere urbanistic, dar și pentru a viabiliza accesul spre viitorul Complex pentru agrement și ecoturism Gușterland, investiția de pe str. Mălinului este foarte importantă pentru accesul pietonal și velo. Tocmai pentru faptul că strada va fi calea de acces spre o zonă naturală, de agrement și timp liber, carosabilul nu va fi amenajat cu asfalt. Am ales o variantă mai apropiată de natural și vom folosi macadam pentru pavare”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Lucrările includ:

  • Amenajarea carosabilului
  • Crearea unei rigole deschise pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale, apele urmând să fie preluate de canalizarea pluvială existentă la intersecția cu str. Viilor
  • Realizarea rețelei de apă potabilă și a unei stații de pompare care va transporta apa spre viitoarea zonă de agrement Gușterland
  • Înlocuirea rețelei de iluminat public stradal, prin amplasarea de stâlpi de iluminat echipați cu corpuri LED care vor fi legate la sistemul de telegestiune
  • Instalarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor suspendate de telecomunicații.

Valoarea estimată a proiectului este de 1,37 milioane de lei, iar constructorul care va executa lucrările are termen 4 luni de la emiterea ordinului de începere pentru a le finaliza.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Cutremur produs miercuri dimineața în România

0

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 pe Richter s-a produs miercuri în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate INCDFP.

Seismul a avut loc la adâncimea de 80 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 32 km nord-vest de Focşani, 73 km nord de Buzău, 79 km est de Sfântu-Gheorghe, 82 km sud-vest de Bârlad, 84 km sud de Bacău şi 94 km est de Braşov.

De la începutul lunii aprilie, în România s-au înregistrat zece cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,4 şi 3,4 pe Richter.

Anul trecut, cea mai mare mişcare tectonică, de magnitudine 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Restricții de circulație pe Valea Oltului. Se repară carosabilul pe o lungime de 10 kilometri

În cursul zilei de miercuri, începând cu ora 8, au fost impuse unele restricții de circulație pe Valea Oltului.

O restricție vizează Drumul Național 7, km 218+800 – km 228+000, între Tutulești și Câineni.

Astfel, până la ora 18 se efectuează lucrări de reparații asfaltice pe acest sector de drum.

Circulația rutieră este direcționată pe jumătate din cale de către piloți de circulație.

Participanții la trafic sunt rugați să respecte semnalizarea și indicațiile personalului de dirijare pentru a evita orice incidente.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Numele unei cunoscute companii de electrocasnice din România va dispărea definitiv

Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, își aliniază denumirea cu noua identitate corporativă la nivel global și devine Beko România SA, din aprilie 2024.

După aproape 60 de ani de activitate, numele Arctic Găești, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate branduri din România, va dispărea definitiv.

Proprietarii turci au decis să redenumească fabrica în Beko, conform Playtech.

Arctic Găești, cel mai important producător de electrocasnice, o prezență constantă în gospodăriile românilor, își va schimba acum numele.

Încadrată în grupul turc Arçelik, unul dintre principalii producători de electronice și electrocasnice din Europa, compania urmează să adopte denumirea Beko.

Decizia de schimbare a numelui vine în contextul unei strategii de rebranding inițiate de conducerea firmei.

Recent, Arçelik a anunțat semnarea unui acord cu gigantul american Whirlpool pentru integrarea operațiunilor sale europene, inclusiv a fabricii din România, sub noua identitate Beko Europe.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Tichete electronice de 2.000 de lei pentru fiecare nou născut. Cine sunt mamele care vor primi banii

Tinerele mame aflate în situații defavorizate vor primi tichete electronice în valoare de 2.000 de lei pentru trusou.

Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă prin care se prelungeşte, pentru perioada 2024-2027, măsura de sprijin pentru tinerele mame aflate în situaţii defavorizate, în baza căreia acestea primesc un tichet electronic în valoare de 2.000 de lei pentru achiziţionarea elementelor necesare unui trusou în primele trei luni după naştere

Tichetul va fi acordat pentru fiecare copil născut, pentru achiziţionarea de articole de îngrijire, îmbrăcăminte şi materiale sanitare destinate bebeluşilor.

Finanţarea se va face prin MIPE, în derularea efectivă a acestei măsuri fiind implicat şi Ministerul Muncii, cât şi primăriile care vor identifica şi clasifica persoanele eligibile pentru acest ajutor.

„Şedinţa de guvern extraordinară a avut pe ordinea de zi un singur punct şi anume aprobarea ordonanţei de urgenţă care instituie tichetele electronice de ajutor pentru mamele care nasc în această perioadă şi se clasează în anumite categorii sociale care au nevoie de sprijin.

Este vorba despre ordonanţa care a fost deja discutată în şedinţa de guvern trecută şi vreau doar să reamintesc nişte parametrii generali: sunt 24 de milioane de euro fonduri derulate de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru intervalul anului curent, 2024, până în 2027, care ţinteşte în medie 15.000 de mame care vor primi un tichet electronic în valoare de 2.000 de lei pentru achiziţionarea elementelor necesare unui trusou în primele trei luni după naştere.

Dacă o mamă are gemeni, de exemplu, ea va primi două astfel de tichete”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Guvernul a eliminat „taxa pe boală” pentru boli grave. Cei cu „boli obișnuite” vor plăti în continuare 10% pe concediile medicale

Toți pacienții cu „boli obișnuite” vor plăti în continuare cotizația de 10% la asigurările de sănătate din indemnizațiile concediilor medicale, în timp ce restul categoriilor de concedii medicale sunt scutite de la plata acestei cotizații, inclusiv retroactiv pentru concediile medicale în desfășurare de la 1 aprilie, a anunțat marți Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Pentru afecțiunile care se încadrează la codul 01 de pe spatele formularului de concediu medical, cotizația de sănătate pentru indemnizația de concediu medical se va plăti.

Pentru toate celelalte însă, ea nu se va plăti.

Sunt exceptate de la plata acestei cotizații toate bolile grave despre care s-a discutat în spațiul public: oncologice, TBC, HIV-SIDA, marii arși, urgențele medicale și toate celelalte care se regăsesc la codurile de pe verso-ul formularului de concediu medical”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că noţiunea de boală obişnuită reprezintă „codul de indemnizaţie 01 prevăzut în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1192/2020”.

„Acesta a fost criteriul introdus astăzi pentru a clarifica cine anume va plăti acea cotizaţie pentru concediu medical – cei care primesc concediu medical pentru codul de indemnizaţie 01 încadrat la categoria boală obişnuită.

Decizia acestei încadrări se face, evident, de către medicul care dă acel concediu medical, pe baza investigaţiei şi tratamentului prescris, care decide, de asemenea, şi oportunitatea eliberării unor zile de concediu medical”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Tălmaciu, reabilitat și extins

Consiliul Județean Sibiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu au inaugurat astăzi, 9 aprilie, o investiție realizată în domeniul infrastructurii sociale.

Pavilionul I al Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Tălmaciu a fost reabilitat, recompartimentat și extins, astfel încât capacitatea centrului a ajuns la 50 de locuri.

La eveniment au luat parte președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean și vicepreședintele Vlad Vasiu, Liliana Agârbiceanu, directorul general al DGASPC Sibiu, Adela Demian, managerul public al DGASPC Sibiu, Bianca Bobeică, șeful Centrului, Adrian Borchină și Radu Popârțan, reprezentanții constructorului Asocierea Total NSA AG Construct SRL și ProHart Group SRL, Sorin Corfar, dirigintele de șantier, și primarii Ioan Oancea – Tălmaciu, respectiv Nicolae Cocoș – Boița.

”Această investiție este o dovadă de normalitate, pentru că ne permite să venim în sprijinul persoanelor care au nevoie de îngrijiri speciale și de suport în vederea reintegrării lor sociale. Astfel de lucrări au mai avut loc la centrele din Agnita și Biertan, cu beneficii atât pentru rezidenți, cât și pentru personalul angajat, toate făcând parte din strategia de creștere a calității serviciilor sociale din județul nostru”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Condiții moderne și spațiu generos

Lucrările au început în anul 2020  și s-au finalizat în luna noiembrie 2023, iar valoarea totală a investiției se ridică la suma de 9.626.773 lei cu TVA, din care dotările sunt în valoare de 280.300 lei cu TVA. Dacă inițial clădirea avea o suprafață de 695 mp, în prezent suprafața a ajuns la 1.643 mp, spațiul generos oferind o capacitate de cazare mult mai crescută, de la 16 beneficiari la 49, precum și mai mult confort și siguranță beneficiarilor, care stau câte doi sau trei în cameră, fiecare cameră fiind prevăzută cu baie proprie.

Clădirea existentă, cât și extinderea acesteia sunt sectorizate funcțional cu o zonă destinată îngrijirii medicale, incluzând acces separat, filtru vestiar, separat pe sexe, cu grupuri sanitare aferente, cabinet medical, cabinet tratamente cu capacitate de 2 paturi și grup sanitar propriu. Cu o altă zonă pentru cazare, cu acces separat, cu 19 saloane de cazare cu 2, respectiv 3 paturi și grup sanitar propriu dispuse astfel: 5 camere reabilitate în clădirea existentă și 14 camere amenajate în construcția nouă.

Aici sunt prevăzute, de asemenea, și spații pentru socializare și relaxare, dotate corespunzător. Și una de socializare destinată activităților de grup pentru recreere și pentru primirea vizitatorilor. Plus, clădirea nouă este prevăzută cu un spațiu tehnic care asigură funcționarea optimă a utilităților, panouri solare pentru apa caldă și o centrală termică care funcționează cu supraveghere nepermanentă, panoul de automatizare fiind complet echipat cu sistem de automatizare, comandă, control, protecție și semnalizare, având toate accesoriile incluse.

De asemenea, clădirea beneficiază de camere de supraveghere atât la interior, cât și la exterior, precum și de sistem de detecție fum. Având în vedere situația specifică a beneficiarilor cu dizabilități neuropsihice, pentru siguranță și accesibilitate în deplasare au fost realizate băi cu accesorii pentru persoane cu dizabilități, covoare tactile și mâna curentă (bare) pe holurile clădirii. Totodată, Centrul a fost dotat integral cu mobilier, saltele și aparate electrocasnice.

Proiectul a fost finanțat exclusiv din fonduri locale, respectiv din bugetul local al județului Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Asistența socială, între Biserică și Guvern. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Laurențiu

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, aflată în vizită de lucru la Sibiu, a avut o întrevedere cu ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului și Arhiepiscop al Sibiului, tema principală de discuție fiind asistența socială.

Arhiepiscopia Sibiului are o cantină socială, un cămin pentru persoane vârstnice și două grădinițe

ÎPS Laurențiu Streza a apreciat modificările legislative în domeniul asistenței sociale și a arătat că sectorul social, în care Biserica are un rol determinant, trebuie să fie întărit prin efortul întregii comunități. În județul Sibiu, Arhiepiscopia a dezvoltat proiecte sociale care sunt modele de bune practici, respectiv o cantină socială susținută de preoții din parohii, un cămin pentru persoane vârstnice pentru care s-a obținut licența provizorie și două grădinițe. De asemenea, Sibiul este și un model de incluziune, aici existând o biserică destinată persoanelor cu deficiențe de auz.

Ministrul Simona Bucura – Oprescu a arătat care sunt posibilitățile de finanțare care pot fi accesate prin intermediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin reforma legislativă a asistenței sociale adoptată recent de Parlament. Ministrul a subliniat că unul dintre principiile de bază din noua lege este acela că finanțarea urmează beneficiarii.

„Pe lângă acest proces amplu de reformă în domeniul social, mai avem un program național pentru sprijinirea a 2.000 de comunități rurale fără acces sau cu acces redus la servicii sociale și aici vorbim de servicii comunitare integrate: îngrijitori pentru persoane vârstnice, asistenți sociali, asistenți medicali, mediatori școlari, dezvoltarea și dotarea centrelor comunitare integrate, sprijinirea formării profesionale continue a asistenților sociali din comunitățile rurale, investiții de infrastructură și servicii integrate. Noi finanțăm construcția de centre pentru vârstnici sau persoane cu dizabilități, vorbim de 30 de centre, deci există posibilitatea să vă ajutăm. Tot prin acest program, POIDS, finanțăm masa caldă pentru copii și burse pentru copiii din familiile sărace, pentru că nu ajunge doar să schimbi legea, trebuie să asiguri și mijloacele necesare pentru ca viața acestor oameni să fie mai bună”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

2023, Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Biserica ortodoxă

În anul 2023, în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, a fost semnat un protocol de cooperare între Patriarhia Română și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în vederea intensificării cooperării în domeniul social, atât în ceea ce privește îngrijirea de lungă durată, cât și celelalte programe și proiecte sociale care vizează categoriile sociale dezavantajate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

VIDEO: Finanțări pentru 3 cluburi sportive din Mediaș

Edilul șef al Mediașului și reprezentanții a trei cluburi sportive medieșene au semnat la sediul municipalității contracte de finanțare acordate de la bugetul local al municipiului.

Sprijinul material a fost aprobat prin Hotărârea nr. 66/2024 a Consiliului Local Mediaș și este acordat prin Clubul Sportiv Municipal Mediaș pentru structuri sportive de drept public și privat.

Cele trei finanțări au fost atribuite pentru următoarele entități sportive:

  • Clubul Sportiv Școlar Mediaș – pentru proiectul „Susținerea pregătirii și participării sportivilor Clubului Sportiv Școlar Mediaș la competițiile naționale“, proiect în valoare de 140.000 de lei.
  • Clubul Sportiv Ippon Mediaș – pentru proiectul „Pregătirea și participarea sportivilor ACS Ippon Mediaș la competițiile naționale și internaționale de Karate și Kickbox“, în valoare de 140.000 de lei.
  • Club Sportiv Sparta Mediaș – pentru proiectul „Tradiție și performanță în fotbalul medieșan“, în valoare de 120.000 de lei

Reamintim faptul că la finalul lunii martie 2024 a fost semnat și contractul de finanțare acordat Asociației Club Sportiv Mediaș 2022, parte a aceleiași Hotărâri a Consiliului Local Mediaș.

„Dacă în zilele trecute am semnat contractul de finanțare pentru Clubul ACS Mediaș, astăzi am semnat alte trei contracte de finanțare, pentru Clubul Sparta, pentru Școala Sportivă și, nu în ultimul rând, pentru Clubul Sportiv Ippon.

Astfel, putem spune că Primăria Mediaș susține activitatea sportivă a aproximativ 1.000 de copii din orașul nostru.

Nu pot decât să le urez mult succes tuturor și în același timp să le mulțumesc colegilor mei consilieri locali, care au votat pentru aprobarea bugetului municipiului Mediaș pentru anul 2024″, a declarat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Se lucrează la două străzi din Sibiu

În această perioadă se desfășoară lucrări de reparații pe străzile Frigoriferului și Ștefan cel Mare.

În paralel, din această săptămână vor începe lucrări de reparații pe alte două străzi:

  • Pe str. Mașiniștilor din cartierul Lazaret, lucrările se vor desfășura până în 30 aprilie, sub trafic, cu devieri temporare ale circulației pe o singură bandă, pe porțiunile pe care se lucrează. Constructorul Terra Building, contractat de Primăria Sibiu pentru execuția lucrărilor de reparații la străzi în oraș, va efectua lucrările atât pe timp de zi, cât și pe timpul nopții pentru a reduce disconfortul cauzat de intervenții.
  • Pe str. Henri Coandă, pe porțiunea de pantă care duce spre cartierul V. Aaron, pe banda suplimentară de urcare, creată de un investitor privat ce va construi în această zonă, va fi refăcut stratul asfaltic. Lucrările avizate de Comisia pentru sistematizarea circulației se vor executa de către acest investitor, printr-o firmă specializată, în perioada 9-30 aprilie, sub trafic, cu devieri temporare ale circulației pe o singură bandă, pe porțiunile pe care se lucrează.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sistem nou de iluminat public în Copșa Mică. Vor fi montate lămpi LED pe mai multe străzi

Marți au început lucrările de schimbare a lămpilor stradale existente cu lămpi LED de generație nouă, în cadrul proiectului „Modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat public în oraşul Copşa Mică”.

Cele 107 lămpi noi vor fi montate pe străzile Târnăvioara (parțial), Târnavei, Nouă, Visei, Izvorului, Fântânilor, Dealului şi Câmpului.

Noile lămpi au o eficienţă crescută, un consum energetic redus şi au sistem individual de control al alimentării cu energie precum şi posibilitatea reducerii intensității luminoase în timpul nopții în funcție de reglajele făcute.

Valoarea totală a proiectului este de 566.180,80 lei fără TVA şi este finanțat de către Primăria oraşului Copşa Mică şi Administrația Fondului pentru Mediu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Filarmonica de Stat Sibiu lansează proiectul “Camerele Sibiului”

Salonul de Muzică al baronului Samuel von Brukenthal va găzdui, vineri, 12 aprilie 2024, începând cu ora 18:00, un concert cu lucrări compuse de Johann Sebastian Bach și Johann Christian Bach.

„La Sibiu, muzica clasică a apărut inițial în saloanele cetății. După ce viața muzicală a fost împlinită de activitatea simfonică a Filarmonicii, ne întoarcem spre origini, reînnodăm tradiția și căutăm să redescoperim spațiile în care se făcea muzică odinioară. «Camerele Sibiului» este un proiect care împlinește acest deziderat. Avem un partener de încredere în domnul Alexandru Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, căruia îi mulțumim pentru găzduire și sprijin.

Dirijorul invitat al acestei săptămâni, Eduard Dąbrowski, este un tânăr remarcabil, despre care maestrul Cristian Mandeal a apreciat că este «un element cert pentru viitorul muzicii româneşti». Prezenţa sa cu siguranţă va reprezenta un porte-bonheur în debutul acestui proiect”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Câștigător al Concursului de Dirijat “Ionel Perlea”, Eduard Dąbrowski este și un compozitor premiat, lucrările sale fiind interpretate de Orchestra Naţională a Operei din Kiev, Orchestra Filarmonicii Oltenia sau Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa.

Accesul la concertul de vineri se face pe baza biletelor în valoare de 20 lei, disponibile la intrare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News