Acasă Blog Pagina 1812

Stații noi pregătite de Tursib și modificări pe traseul E4

Tursib anunță că înființează noi stații pe unele trasee și modifică orarul traseului E4 pentru ca elevii să ajungă mai repede la școală.

Astfel, pe traseul 22 Sibiu – Păltiniş, vor fi înființate două staţii noi şi se va reveni la vechiul traseu al autobuzului prin faţa hotelului “Hohe Rinne” (unde va fi reînființată vechea staţie de autobuz.

Astfel, ȋncepȃnd de luni, cele trei staţii noi vor fi: staţia Cindrel (lȃngă remiza de pompieri Păltiniş), staţia Telescaun (la baza pȃrtiei de schi – lȃngă Telescaun) şi staţia Păltiniş (capătul de traseu de lȃngă hotelul “Hohe Rinne”).

La solicitarea companiilor angajatoare din zona de vest va fi înființată o nouă staţie denumită „ODU”, pe strada Bruxelles.

Vor trece prin această staţie traseele profesionale 111, 113, 114, 115, la anumite ore.

De asemenea ȋn urma analizelor şi a solicitărilor utilizatorilor, ȋncepȃnd de luni 2 octombrie 2023, va fi modificat şi orarul traseului şcolar E4.

Acesta va pleca ȋn fiecare dimineaţă din capătul de linie „Carpenului 1” cu 10 minute mai devreme şi anume la ora 7:04, pentru a ajunge la timp la şcoli.

„Modificările mai sus menţionate le puteţi regăsi ȋmcepȃnd de luni pe site-ul Tursib, ȋn programul de transport de pe aplicaţia mobilă Sibiu Bus şi pe orarele din staţiile de autobuze.

Sperăm ca aceste modificări să vină ȋn ajutorul călătorilor, cărora le mulţumim pentru că utilizează transportul public”, transmite Tursib.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Precizări ale Ministerului Culturii în legătură cu difuzarea filmului „Arsenie. Viața de apoi” al regizorul Alexandru Solomon

În contextul dezbaterii generate în spațiul public în ceea ce privește difuzarea filmul „Arsenie. Viața de apoi” al regizorului Alexandru Solomon, Ministerul Culturii face următoarele precizări:

Constituția României, așa cum a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, prevede că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creaților de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile” (art. 30 alin. 1) și că ”cenzura de orice fel este interzisă” (art. 30 alin. 2).

De asemenea, Legea fundamentală a României mai precizează ca “răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii” (art. 30 alin. 8).

Ministerul Culturii, ca autoritate publică centrală, are obligația de a întreprinde demersuri doar în limitele atribuțiilor conferite prin lege și cu respectarea drepturilor și libertăților prevăzute de Legea fundamentală a României. Prin urmare, în măsura în care ar interveni în planificarea și în conținutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, Ministerul Culturii s-ar situa în afara responsabilităților legale și ar încălca prevederile constituționale referitoare la libertatea de exprimare.

Conținutul producțiilor culturale care generează controverse în spațiul public merită abordat de părțile interesate printr-un dialog activ, sub semnul toleranței și al respectului pentru demnitatea umană, care să țină cont atât de prevederile legale, cât și de sensibilitățile legitime ale multor cetățeni români.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Spectacol caritabil la Sala Traube din Mediaș

0

Sala Traube din municipiul Mediaș găzduiește sâmbătă, 30 septembrie, spectacolul caritabil „P.S.: Te iubesc!“.

Evenimentul este organizat de către Asociația Yoshi for Friends, în colaborare cu Primăria Municipiulu Mediaș, în sprijinul beneficiarilor Asociației „Sfântul Casian“ din oraș.

Medieșenii sunt așteptați să asiste la un program artistic avându-i ca protagoniști pe soprana Anca Arnău, actrița Andreea Preda, cu invitații speciali Andrada Oltean și Costea Gajim, alături de tânăra medieșeancă Sophia Popianoș.

Spectacolul va începe la ora 18, iar intrarea se face pe baza unei donații de minim 30 de lei, scopul manifestării fiind strângerea fondurilor pentru achiziționarea unui pian electric în vederea începerii terapiei prin muzică pentru beneficiarii Asociației „Sfântul Casian“.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Avertizare ANAF: Nu accesați niciun link și nu trimiteți bani

ANAF avertizează asupra unei campanii de mesaje false în numele instituției și atrage atenția contribuabililor să nu deschidă linkul și să nu trimită banii solicitați.

”Vă informăm că am fost înștiințați de către contribuabili că au primit mesaje false în numele ANAF, transmise de la adresa “Serviciul fiscal: [email protected]”, prin care sunt avertizați că nu au finalizat plata impozitului pentru anul 2022 și că “vor fi sancționați cu amenda de 2.575 lei, dacă nu efectuează plata în decurs de 48 de ore!”.

Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparține instituției, iar documentul conține exprimări nespecifice comunicărilor ANAF.

Atragem atenția, pe această cale, să nu deschideți aceste emailuri și să nu accesați linkul din conținut.

De asemenea, să NU transmiteți banii solicitați! Reamintim că Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu ANAF”, informează ANAF.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Elevii de la Colegiul Tehnic Energetic Sibiu au obținut atestatul Deutsches Sprachdiplom

0

La Colegiul Tehnic Energetic Sibiu a avut loc premierea elevilor care au obținut atestatul de limba germană Deutsches Sprachdiplom.

Un număr de 20 de elevi au fost azi aplaudați pentru munca depusă de a obține atestatul de limbă germană DS I. Deutsches Sprachdiplom este atestatul de limbă germană care înseamnă nivel european B1 (DSD I), respectiv B2/C1 (DSD II), iar nivelul cunoașterii limbii este conform Cadrului European de Referință pentru limbi străine și este recunoscut la nivel național și internațional.

Sub coordonarea profesorilor Monica Jinariu, Martin Stadler și Nicoleta Glatz, elevii din clasele IX-XII sunt acum gata de a studia și în Germania. Avantajul atestatului este că se pot obține și diplome parțiale, adică, se pot promova și probe singulare.
Programa lansată de Republica Federală Germania este de a ajuta elevii să învețe germana și să aibă certificare acreditată de Ministerul Germaniei, astfel încât, să le ofere șansa de a studia și în alte țări.


„Vreau să vă felicit pe toți cei care ați obținut diploma DSD, iar cei care sunt în clasa a IX-a le urez succes în obținerea acestor atestate și să vă gândiți că o limbă străină, care este de circulație în mai multe zone ale Europei, vă ajută în viitorul vostru profesional. Avantajele acestui atestat sunt: un salariu mai bun, o poziție în companie mult mai bună dacă știi limba germană. În Sibiu sunt foarte multe companii germane. Sper să obțineți în continuare rezultate bune”, a transmis directorul liceului, Volosciuc Sorin Dan.
Celia și Sara sunt în clasa a X-a și se orientează spre domeniul medicinii. Cele două colege nu știu încă dacă vor rămâne în Sibiu, vrând să descopere și alte zone ale țării. Ele spun că este foarte util să știi o limbă străină și le recomandă tuturor astfel de cursuri.
Probele de examen sunt:
– Probă de înţelegere a textelor scrise (LV) şi audiate (HV), precum şi de producere de mesaje scrise (SK). Lucrările sunt corectate la Köln.
– Probă orală – elaborarea unei prezentări orale pe baza unor elemente date la prima vedere (MK1) şi prezentarea proiectului cercetat şi conceput timp de 5 luni.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: S-au finalizat reparațiile defectelor pe Podul Gării din Sibiu. Unde se va lucra în perioada următoare

Lucrările de reparații pe străzile din municipiul Sibiu continuă și în această perioadă.

În această săptămână s-au finalizat reparațiile defectelor punctuale de pe Podul Gării și frezarea stratului vechi și asfalt și așternerea celui nou pe străzile George Enescu și Egalității.

În prezent se lucrează pe strada Pedagogilor unde frezarea s-a încheiat și urmează așternerea noului strat asfaltic de uzură.

În perioada următoare sunt programate intervenții pe strada Siretului și Intrarea Siretului (parțial) prin care se va înnoi asfaltul și se vor ridica la cotă capacele de canalizare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bilete de la 45 la 100 de lei la FC Hermannstadt – Rapid București

0

FC Hermannstadt a început vânzarea biletelor pentru partida de duminică, 1 octombrie, de la ora 18, cu Rapid București.

Se anunță o nouă partidă cu tribunele pline la Sibiu, unde FC Hermannstadt va juca împotriva formației Rapid București.

Oficialii grupării sibiene au anunțat prețurile tichetelor pentru acest meci.

Astfel, un bilet la Tribuna I costă 100 de lei, 90 de lei este prețul biletului la Tribuna II și 50 de lei la Peluza Nord.

La Family Zone, adulții vor plăti 90 de lei pentru un bilet, iar un bilet pentru copii este 45 de lei.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Util pentru sibieni: Impozitele locale pot fi plătite fără penalizări până în 30 septembrie

Taxele și impozitele locale pentru anul 2023 pot fi plătite fără penalizări până în 30 septembrie.

Sibienii care încă nu au achitat impozitele pentru casă, apartament, teren sau mașină mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a face acest lucru.

În cazul în care aceste taxe și impozite nu se achită până la dat scadentă, cei în cauză vor trebui să achite majorări de întârziere în cuantum de 1% din suma restantă pentru lună/fracțiune de lună.

Opțiunile de plată puse la dispoziție de Primăria Sibiu sunt atât online, cât și fizic:

  • simplu și rapid, prin mijloacele electronice ale municipalității: platforma e-administrație a municipiului Sibiu – https://e-administratie.sibiu.ro/cmsse , aplicația mobilă e-Primăria Sibiu sau Plata Express fără autentificare, pe www.sibiu.ro (fiind necesar codul de bare de pe decizia de impunere anuală primită de cetățeni la adresa de domiciliu).
  • ordin de plată (internet banking) – se va specifica la beneficiar Municipiul Sibiu, cod identificare fiscală 4270740 și contul IBAN corespunzător obligației fiscale, disponibil pe www.sibiu.ro, secțiunea Informații Publice – subsecțiunea Conturi IBAN: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/conturi_iban
  • alte modalități:

· ghișeul digital, amplasat în sediul central al Primăriei, la intrarea dinspre Piața Mică, disponibil non-stop, inclusiv după încheierea programului instituției și în weekend

· ghișeele Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr.15A, str. Samuel Brukenthal nr. 2 și Bd. Victoriei nr.1-3. Programul este disponibil aici: https://sibiu.ro/primaria/serviciu/183

· stațiile de plată SelfPay din magazinele Profi, Carrefour, Kaufland, agenții CEC, etc.

· rețeaua BRD – Groupe Societe Generale, prin scanarea codurilor de bare de pe decizia de impunere

· oficiile poștale din municipiul Sibiu.

În 30 septembrie este termenul limită și pentru depunerea declarației aferente anului 2023 pentru scutirea de la plata taxei de salubrizare, în cazul imobilelor nelocuite.

Declarația (https://www.sibiu.ro/images/uploads/servicii/DECLARATIE_DE_IMPUNERE.pdf), însoțită și de o confirmare din partea Asociației de Proprietari și/sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional poate fi transmisă:

-în format electronic: prin platforma de salubrizare de pe https://www.salubrizare.sibiu.ro/ sau prin e-mail: [email protected]

-în format tipărit: la registratura Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr. 15A.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Remiză în Cupa României între FC Hermannstadt și Sepsi Sfântu Gheorghe

0

FC Hermannstadt a terminat la egalitate, scor 1-1, în prima etapă din grupele Cupei României, într-o partidă disputată miercuri seara.

Hermannstadt a început în forță meciul cu Sepsi și a încercat să domine formația adversă din primele minute.

Covăsnenii s-au mulțumit să stea în apărare și să încerce să lovească pe contraatac.

Sepsi a avut ghinion la începutul partidei, când l-a pierdut pe Denis Ciobotariu, accidentat.

Sibienii au controlat partida, însă au fost la un pas să primească gol. Marius Ștefănescu a driblat un adversar, apoi a trimis periculos cu piciorul cu interiorul piciorului stâng la colțul lung. Muțiu a fost la post și a reușit să respingă, după un plonjon spectaculos.

FC Hermannstadt a fost de asemenea aproape de gol, în urma unei faze fixe.

După o centrare din corner, mingea a ajuns pe fruntea lui Antoche, care a trimis-o în transversală.

Sepsi a deschis scorul în repriza secundă. În minutul 53, Cosmin Matei a transformat fără emoții un penalty, jucătorii lui Liviu Ciobotariu profitând de greșeala lui Murgia, care l-a tras de tricou în careu pe Mihai Bălașa, la o fază fixă.

Hermannstadt a reușit egalarea după un corner.

În minutul 65, Bejan l-a învins pe Niczuly, care inițial a respins greșit centrarea la colțul scurt.

1-1 a fost scorul final al partidei, niciuna dintre echipe nereușind să se desprindă până la sfârșit.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiancă de 29 de ani, dispărută de acasă. O prietenă a tinerei a alertat poliția

0

Poliţiştii caută o sibiancă în vârstă de 29 de ani, care a plecat de acasă fără a mai reveni.

Miercuri, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că, din data de 25 septembrie, nu a mai putut lua legătura cu prietena ei, Mihnea Roxana Nicoleta, în vârstă de 29 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu.

Tânăra are 1,60 metri înălțime, 75 de kilograme, ochi căprui, păr șaten, lungime medie.

Nu se cunosc articolele vestimentare pe care femeia le-ar fi purtat în momentul plecării, nici eventuale semne particulare.

Persoanele care pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Bărbat prins sub un mal de pământ în timpul lucrărilor la apă și canalizare

Un bărbat de 50 de ani a fost prins sub un mal de pământ, în Ațel, în timpul lucrărilor la sistemele de apă și canalizare.

Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit, în Ațel, pentru a scoate un bărbat prins într-un canal în timpul unor lucrări la conductele de apă și canalizare.

Bărbatul a fost prins sub pământ până la nivelul brâului.

La locul incidentului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și remorca cu modulul multirisc.

Bărbatul a fost scos de către echipele de salvatori, iar un echipaj de la Ambulanță l-a preluat și transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș.

Victima a suferit traumatisme la coloană și picioare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Metodă modernă de testare pentru copiii cu astm bronșic, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Copiii care suferă de astm bronșic vor putea fi diagnosticați și tratați mult mai eficient în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, prin intermediul dozării oxidului nitric fracționat în aerul expirat (dozarea FeNO).

Acesta este un test util pentru obținerea controlului asmului bronșic, considerat cea mai frecventă boală cronică a copilului din România.

„Interpretarea rezultatelor obținute după dozarea FeNO este utilă atât pentru diagnosticul astmului bronșic, cu precădere a celui de cauză alergică, dar și pentru a prezice răspunsul la tratamentul de fond cu corticosteroizi inhalatori. Eficiența corticoterapiei inhalatorii, ca tratament de fond în cadrul astmului bronșic, a fost evaluată în cadrul a numeroase studii. De asemenea, cercetările medicale au abordat problematica modulării terapiei de fond în astm, prin corelații cu valorile obținute în urma dozării oxidului nitric (NO) în aerul exhalat”, spune dr. Iulia Simina, medic pneumolog și pediatru în cadrul Compartimentului Pneumologie Copii, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Măsurătorile concentrației de NO se efectuează în timp real, cu ajutorul unor aparate prevăzute cu un ecran, adaptat categoriilor de vârstă.

„După un inspir profund, pacientul prinde piesa bucală în gură și efectuează expirul. Pentru menținerea constantă a fluxului expirator, i se solicită pacientului să mențină un indicator de la nivelul aparatului între două repere, pe parcursul unei perioade de cel puțin 6 secunde. Dacă este necesar, manevra se poate repeta peste circa 30 de secunde”, explică dr. Iulia Simina.

Măsurarea FeNO este așadar o metodă neinvazivă, rapidă și ușor de efectuat, care evaluează răspunsul pacientului la tratament, ajută la prescrierea corectă a tratamentului, susține identificarea pacienților care necesită continuarea tratamentului și totodată ajută la diferențierea astmului între eozinofilic (allergic) și non-alergic.

Testarea se va face gratuit pentru copiii internați în cadrul Compartimentului Pneumologie Copii, datorită achiziționării de către Spitalul de Pneumoftiziologie

Sibiu a unui analizor performant pentru măsurarea oxidului nitric fracțional în inflamația căilor respiratorii.

„Ne dorim ca în permanență să dotăm spitalul cu aparatură de ultimă generație, care să susțină atât un diagnostic cât mai precis, cât și o îmbunătățire a calității serviciilor de care beneficiază pacienții noștri. Utilizarea FeNO în evaluarea astmului bronșic reprezintă un progres în medicina respiratorie și ne bucurăm că această metodă modernă de testare este acum disponibilă și la nivelul spitalului nostru”, declară Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Astmul bronșic este considerat cea mai frecventă boală cronică a copilului din România, fiind responsabilă de un grad ridicat de absenteism școlar și de o afectare serioasă a dezvoltării fizice și intelectuale a copilului. Se apreciază că aproximativ 1 din 20 de copii de vârstă școlară din România suferă de astm bronșic.