UPDATE: După ce s-au luptat aproape 3 ore cu flăcările, pompierii sibieni au salvat casele din vecinătate și au stins incendiul care a distrus în totalitate acoperișul imobilului pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, precum și mansarda imobilului și bunurile din interiorul acesteia.
„Imobilul era de tipul P+2E+M.
Incendiul a fost cauzat de efectul termic produs la coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sergentul major Andreea Ștefan.
ȘTIREA INIȚIALĂ: ISU Sibiu intervine de urgență, joi seara, pe strada Gheorghe Asachi din municipiul Sibiu, pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case.
Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de primă intervenție, un echipaj SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple.
UPDATE IPJ Sibiu: O tânără de 30 de ani a murit în urma impactului, iar o altă pasageră și șoferul mașinii au fost răniți.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dumbrăvii, dinspre Rășinari spre centrul municipiului, un tânăr în vârstă de 23 de ani ar fi intrat în coliziune cu insula sensului giratoriu din dreptul Cimitirului Municipal, după care a lovit două autobuze staționate, fără pasageri.
Din păcate, în urma impactului, a rezultat decesul uneia dintre cele două pasagere, o tânără în vârstă de 30 de ani, dar și rănirea conducătorului auto și a celeilalte tinere aflate în autoturism, în vârstă de 25 de ani, toți cei trei fiind sibieni.
În cauză, se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs acest accident rutier”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
UPDATE ISU Sibiu: Șoferul de 23 de ani și o tânără de 25 de ani au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu.
„O femeie de 30 de ani, pasageră în autoturism, a fost preluată de echipajele medicale în stop cardio-respirator.
Din nefericire, în ciuda eforturilor salvatorilor, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare și astfel medicul prezent la fața locului a declarat decesul acesteia.
Bărbatul în vârstă de 23 de ani a suferit fracturi la membrele superioare și un traumatism facial. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu de echipajul SMURD, conștient.
O tânără de 25 ani, pasageră în autoturism a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la UPU Sibiu, conștientă cu un traumatism cranio-cerebral și un traumatism costal”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ȘTIREA IMIȚIALĂ: ISU Sibiu intervine de urgență pe Calea Dumbrăvii la un accident rutier în care sunt implicate două autobuze și un autoturism.
„Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident produs pe Calea Dumbrăvii, sens giratoriu cimitir.
Din cauze care urmează a fi stabilite, un autoturism a intrat în coliziune cu două autobuze staționate, fără pasageri, iar în urma impactului au rezultat 3 victime, toate din autoturism”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Mami multe echipaje de prim ajutor sunt mobilizate la locul accidentului rutier.
„La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și una de primă intervenție.
De asemenea la locul intervenției a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Primăria din Bazna organizează, în 9 și 10 septembrie, o nouă ediție a Festivalului Porcul de Bazna.
Vor fi două zile de evenimente, din care nu vor lipsi momentele pentru cei mici, dar și concerte.
„Şi anul acesta punem în valoare cele mai importante atribute ale comunei: oamenii – care prin transmiterea din generații a cunoașterii tradiționale, au crescut în zonă o rasă de porc – de Bazna, natura locului, peisajele şi biodiversitatea acestora, prin activităţi pentru cei mari şi cei mici”, au transmis organizatorii.
Deschiderea oficială este programată sâmbătă, 9 septembrie, la ora 14.30, urmată apoi de recitalurile susținute de Bianca și Diana Crețu, Aurelian Adam, Ansamblul Românașul, Menestrelii Cetății de Scaun, Diana Mit și Yny Sebi.
Tot sâmbătă va avea loc și un spectacol de magie și iluzionism.
Ziua de duminică debutează la ora 12, la Biserica Evanghelică din Bazna cu evenimentul Citadele Culturale.
De la ora 14.30, pe scena festivalului sunt programate concerte susținute de Simion Surdu, Ansamblul Târnavele, Meet the Greeks, Mirela Petrean și formația Dinamic.
Tot duminică, la Bazna va fi prezent și magicianul Adrian Pintea.
Programul evenimentului mai include Drumeție /Bike & Brunch pe traseul Mediaș-Bazna, un Târg cu Produse Tradiționale și Locale și nelipsitul concurs de gătit cu rețete din broșura „Povestea Porcului de Bazna”.
De asemenea, este programat și un atelier gastronomic pentru copii intitulat „Educația Gustului”.
Manifestarea este organizată de către Primăria Comunei Bazna şi Fundaţia ADEPT Transilvania, cu sprijinul GAL Podişul Mediaşului, Colinele Transilvaniei, Asociaţia de Turism şi Ecologie Dianthus Mediaş şi Bucate din Proximitate, precum şi Slow Food Turda.
Porcul de Bazna format în urma unor încrucișări nedirijate între scroafe de rasă Mangalița și vieri de rasă Berk, începând din anul 1872, în localitatea Bazna.
Produșii rezultați, având însușiri productive superioare rasei Mangalița, au fost apreciați de crescători, astfel că populația hibridă s-a răspândit în scurt timp în jurul orașelor Mediaș, Sighișoara, Sibiu și Făgăraș, datorită precocității și prolificității superioare față de rasa maternă, locală.
În anul 1885 și apoi după anul 1900 s-au făcut importuri de reproducători Berk din Anglia, care au fost utilizați în scopul ameliorării și omogenizării rasei Bazna, în curs de formare și consolidare.
Acest sfârșit de săptămână aduce evenimentul toamnei cu cea mai îndelungată tradiție la Sibiu. Peste 120 de olari și familii de meșteri sunt așteptați sâmbătă și duminică, la cea de-a 57-a ediție a Târgului Olarilor.
Piața Mare din centrul Sibiului redevine în acest sfârșit de săptămână locul de întâlnire pentru olarii din întreaga țară. Atât pentru cei ce lucrează lutul urmând vechi tehnici deprinse la roată, cât și pentru ceramiști care promovează noi modele decorative. Interactivitatea va defini și această ediție a Târgului Olarilor. Respectând tradiția, meșterii vor oferi demonstrații la roata olarului. Vizitatorii vor fi invitați să încerce să modeleze lutul sau să îl picteze, în cadrul atelierelor deschise atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Foto organizatori
Manifestarea este una de tradiție pentru județul Sibiu și pentru arealul transilvan, reunind în fiecare an olari din importante centre, precum Corund, Braniştea, Horezu, Vădastra, Obârşa sau Rădăuți. Târgul Olarilor se desfăşoară în zilele de 2 şi 3 septembrie 2023, în Piaţa Mare din Sibiu, şi este deschis vizitatorilor între orele 8.00 – 22.00.
Ceramică tradițională. Foto Sibiu 100%
Alte două festivaluri se vor desfășura în acest sfârșit de săptămână, în zona centrală
De ani de zile, înaintea și în timpul Târgului Olarilor, în Piața Mică are loc Festivalul Meșteșugarilor Romi. În intervalul orar, 10:00 – 22:00, în perioada 1 – 3 septembrie aceștia vor expune spre vânzare obiecte tradiționale prelucrate de ei. Dansatori și muzicanți romi vor evolua pe scena festivalului în fiecare seară de la orele 19:00.
Piața Aurarilor în timpul festivalului. Foto Sibiu 100%
Tot vineri începe, în Piața Aurarilor și Pasajul Aurarilor, o nouă ediție a festivalului Flori pe Scări. Timp de trei zile, organizatorii vor transforma zona împreună cu o echipă de arhitecți, floriști, grădinari, meșteșugari, artiști și antreprenori locali. Comunitatea sibiană se va putea bucura aici de o grădină urbană, o oază de verdeață și relaxare. Veți putea participa la diferite activități creative, inclusiv ateliere de tipografie gratuite şi linogravuri cu flori.
Artă contemporană la Cercul Militar, Școala în Satul Tradițional în Muzeul ASTRA
La Cercul Militar, din 31 august până în 4 septembrie, veți putea admira o Expoziție de artă contemporană. Dana Alma Oancea aduce picturi acrilice pe pânză, iar Ileana Cristea, pictură și transfer de imagine pe lemn. Intrarea este liberă iar programul de vizitare este zilnic între orele 10:00 și 19:00.
În acest sfârșit de săptămână puteți participa și la Școala în Satul Tradițional. În Muzeul ASTRA, în zona Etno Tehno Parc, micii vizitatori pot participa la mai multe ateliere educaționale. Zilnic, în intervalul orar 10:00-13:00 și 14:00-18:00, găsiți aici ateliere de pictură pe sticlă și pictură folosind șabloane cu motive tradiționale. De asemenea, vineri, 1 septembrie 2023, muzeograful Liviu Velțan va coordona atelierul apicol. Participarea la ateliere se face în baza biletului de intrare în muzeul ASTRA.
Foto Muzeul ASTRA
Ce să faceți sâmbătă, 2 septembrie
Sâmbătă, între orele 12:00 și 18:45, sunteți așteptați la evenimentul Din nou, Brunch în Nou!, în satul Nou, în curtea gospodăriei țărănești a familiei Viloi. Organizatorii promit brânzeturi maturate îndelung, slănină afumată şi telemea de oaie, alături de faimosul ceaun cu carne de mangalița și bulzul de mămăligă cu brânză de burduf!
Actorii de la teatrul Eppic Education, vă vor anima sâmbătă, orele 12:00, în Muzeul ASTRA, cu piesa interactivă „Ai! N-ai! Dai!”
Sâmbăta aceasta va avea loc „Mediaș Bike Marathon”. Competiția de ciclism cross country se desfășoară în zona de nord a județului Sibiu și se adresează atât bicicliștilor amatori, cât și celor profesioniști. Începând cu 2023, pe lângă cele 3 trasee consacrate – 25 km, 40 km și 75 km, organizatorii au introdus alte 4 trasee, de 14 km, 35 km, 60 km și 100 km. Participanții vor pedala atât prin pitorești localități rurale cu biserici fortificate, cum ar fi Biertan, Richiș și Buzd, cât și prin zone de păduri umbroase din patrimoniul Sitului Natura 2000.
Noaptea Muzeelor la Sate, o premieră la nivel național și european.
Sâmbăta aceasta va avea loc un eveniment care pune în valoare patrimoniul cultural rural al României, Noaptea Muzeelor la Sate. Sute de evenimente vor fi organizate în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 36 de județe ale României. V-am pregătit mai jos o listă a celor 19 spații ce se vor deschide publicului în județul nostru și programul activităților. Pentru toate, ora anunţată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator. Dacă doriți detalii suplimentare, accesați aici pagina organizatorilor.
”Ora de Patrimoniu”, Alțîna – Patrimoniu la viitor – 18:00 – 21:00
Asociația ”Hai din pantofi în bocanci”, Cașolț – Hai pe drumul istoriei, la Cașolț – 17:00 – 21:00
Biserica din lemn Ilimbav – Noaptea Muzeelor la Sate în Ilimbav – 14:00 – 21:00
Biserica din Nemșa. Foto organizatori
Biserica evanghelică fortificată Nemșa – Biserica Evanghelică Fortificată Nemșa, o moștenire a lui Stephan Ludwig Roth – 16:00 – 00:00
Biserica fortificată Alma Vii – Expoziția ”Pahar cu flori” a lui Ștefan Câlția în biserica fortificată Alma Vii – 10:00 – 14:00, 19:00 – 00:00
Biserica fortificată Copșa Mare – Istorie și istorisiri din cetate – 10:00 – 23:00
Biserica fortificată Stejărișu – Cină la Cetate, degustări în Turnul Slăninii la Stejărișu! – 19:00 – 23:00
Biserica fortificată Zlagna și curtea gospodăriei nr. 85, Zlagna – Zlagna – cu de toate și bucate – 11:00 – 00:00
Biserica Sfântul Nicolae, Retiș – Expoziția Țărănească ”Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” – 17:00 – 21:00
Casa Muzeală ”Vatra Satului”, Săcădate – Noaptea muzeelor la Casa Muzeală ”Vatra Satului”, Săcădate – 18:00 – 00:00
Săcădate. Foto organizatori
Colecția muzeală Ighișu Vechi – Noaptea Muzeelor la Sate în Ighișu Vechi – 17:00 – 00:00
Colecția muzeală Turnu Roșul și Biserica ”Sf. Nicolae” – Porcești, Turnu Roșu – Noaptea Muzeelor la Turnu Roșu – 18:00 – 22:00
Colecția privată Emil Lascu, Apoș – Colecția personală Emil Lascu – 14:00 – 21:00
Fierăria Albastră, Apoș – O seară la Fierăria Albastră – 14:00 – 21:00
Monumentul de la Fetea – Atunci, acolo, la Fetea! Povestea celor de acasă. – 11:00 – 19:00
Muzeul sătesc și monumentele din Fofeldea – Vizitați Fofeldea! – 17:00 – 21:00
Patrimoniul satului Ghijasa de Sus – Amintiri din lada mesei – 14:00 – 21:00
Punct gastronomic și muzeu La Sâvulică, Arpașu de Sus – La Sâvulică de Noaptea Muzeelor la Sate – 10:00 – 00:00.
Duminică, o zi cu mai puține evenimente
Duminică, puteți vizita zona centrală pentru târguri și festivaluri sau, de la orele 12:30, puteți vedea din nou în Muzeul ASTRA piesa interactivă „Ai! N-ai! Dai!”, cu actorii de la teatrul Eppic Education.
Amatorii de fotbal vor putea urmări, în 3 septembrie, două meciuri din campionatele naționale pentru tineret, pe terenul sintetic al Stadionului Municipal Sibiu.De la orele 12:00, înCampionatul Național U19,Interstar Sibiu vs CSS Dinicu Golescu Câmpulung Muscel. De la orele 14:00, un meci din Campionatul Național U17, Interstar Sibiu vs CSS Dinicu Golescu Câmpulung Muscel.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind plata gărzii pentru angajaţii din domeniul sanitar.
Este vorba despre indemnizaţii de 500 – 1.000 de lei pentru medici specialişti şi de 250 – 500 de lei pentru rezidenţi.
„Au fost nişte precizări legate de acordarea acelor indemnizaţii personalului medical; medicilor care efectuează gărzi, în valoare de 500 până la 1.000 lei.
Am introdus o nouă categorie pe care nu trebuie în niciun fel să o marginalizăm, dimpotrivă, trebuie s-o încurajăm să lucreze şi să rămână în sistemul de sănătate în România.
Se vor acorda indemnizaţii la jumătate din valoarea pentru un medic specialist, adică între 250 şi 500 lei, pentru efectuarea de gărzi de către medicii rezidenţi.
Ordonanţa de urgenţă conţine prevederi legate de acordarea unor indemnizaţii pentru asistenţii medicali, moaşe şi alte categorii de personal.
„De asemenea, sunt precizări legate de administrarea sau de acordarea unor indemnizaţii pentru asistenţii medicali, moaşe şi alte categorii de personal în valoare de 500 lei şi a sporurilor pentru cei care efectuează ture.
Şi un lucru foarte important, aşa cum l-am discutat şi mi l-am asumat în întâlnirile cu sindicatele, este vorba de renunţarea la includerea în plafonul de 30% pentru sporuri a tuturor acestor indemnizaţii care sunt acordate în acest moment, încât să nu mai existe niciun fel de impediment în acordarea lor”, a spus ministrul.
Prefectul Sibiului, Mircea Dorin Crețu a emis un ordin privind constituirea de comisii mixte pentru efectuarea de controale la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) în judeţul Sibiu. Controale vor fi efectuate ca urmare a tragediei de la Crevedia.
În perioada 30.08-31.10.2023, comisia, alcătuită din reprezentanți ai Corpului de Control al Prefectului, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCCIR), Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Garda Națională de Mediu (GNM), Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu (ISU), Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu (IPJ), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Autoritatea Vamală Română (AVR), Autoritatea Rutieră Română (ARR), Agenția pentru Protecția Mediului (APM) vor efectua verificări pentru identificarea tuturor problemelor existente la nivelul instituțiilor publice și operatorilor economici care depozitează transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL).
Prefecții, prin instituțiile prefectului, centralizează rezultatele acțiunilor de control efectuate și le transmit, Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență și, spre informare Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel prefectul, prin Instituția Prefectului, în cadrul acestor acțiuni de control are doar sarcina de a centraliza rezultatele Comisiei Mixte de Control constituită prin ordin al prefectului și de a comunica rezultatele către instituțiile mai sus menționate.
Consilierii judeţeni au aprobat, în ultima ședință, un proiect de hotărâre privind încheierea Acordului de Parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și Județul Sibiu, prin Consiliul Județean Sibiu, pentru realizarea obiectivului de investiții “Varianta ocolitoare Sibiu Sud”, în cadrul finanțării prin Programul de Transport 2021-2027.
Consiliul Judeţean Sibiu a depus la finanțare proiectul de interes major pentru județul Sibiu, ”Varianta ocolitoare Sibiu – Sud”, în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. În vederea realizării proiectului ”Varianta ocolitoare Sibiu – Sud”, a fost încheiat Parteneriatul de implementare între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și Județul Sibiu, prin Consiliul Județean Sibiu. Parteneriatul se constituie ca anexă la Contractul de finanțare pentru implementarea obiectivului. În cadrul acestui proiect, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. joacă rolul de partener 1, iar Consiliul Judeţean Sibiu deține calitatea de partener 2. Inițial, Acordul de Parteneriat viza atât faza de elaborare/ actualizare/ completare/ revizuire a documentației tehnico- economice, cât și faza de execuție.
Ulterior, la data de 27 octombrie 2022, a fost emisă Hotărârea Consiliului Județean Sibiu, nr. 282, pentru încheierea actului adițional nr. 1 la Parteneriatul de implementare nr. 15.137/ 18.09.2020 în vederea depunerii spre finanțare a proiectului pentru documentația tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții, urmând ca pentru etapa de execuție să fie depusă aplicația de finanțare în cadrul exercițiului financiar european 2021- 2027.
În cadrul proiectului, în parcurgerea etapelor, la data de 21.07.2021, Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul nr. 16057 cu operatorul economic Asocierea Societatea Beta Cops SRL și Societatea Total Road SRL, în vederea realizării documentației tehnico-economice la nivel de Studiu de Fezabilitate. Termenul estimat de finalizare aferent acestui studiu pentru obiectivul de investiții ”Varianta ocolitoare Sibiu Sud” a fost luna iulie 2023, dată la care documentația a fost predată, în prezent fiind în stadiul de obținere avize. Ținând cont de faptul că data limita a perioadei de eligibilitate a cheltuielilor aferente POIM 2014- 2020 este 31.12.2023, coroborat cu prevederile legislative, s-a identificat necesitatea încheierii unui nou Acord de Parteneriat pentru realizarea următoarelor etape aferente obiectivului “Varianta ocolitoare Sibiu Sud”, pentru asigurarea finanțării din Programul de Transport 2021-2027.
Un nou demers
Consiliul Județean Sibiu a solicitat schimbarea sursei de finanțare din POIM 2014-2020 în cadrul PT 2021-2027 pentru realizarea etapelor de elaborare a documentației tehnice la nivel de PAC, POE, a Proiectului Tehnic și Execuția lucrărilor. CNAIR a transmis propunerea de încheiere a unui Acord de parteneriat, având la bază prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2021 și ale Hotărârii Guvernului nr. 829/2022 privind Normele de aplicare ale Ordonanței nr. 133/2021, precum și modelul Acordului de parteneriat ce urmează a fi încheiat, pentru realizarea obiectivului de investiții.
“În scopul obținerii de fonduri europene nerambursabile, etapa de elaborare a documentației tehnico- economice, Studiu de Fezabilitate, este depusă spre finanțare în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, urmând ca restul etapelor proiectului, elaborarea documentației tehnice la nivel de PAC, POE, a Proiectului Tehnic și Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții Varianta ocolitoare Sibiu Sud să se realizeze prin asigurarea finanțării din Programul de Transport 2021-2027. Astfel, prin Hotărârea nr.183/2023 a fost aprobată încheierea Acordului de Parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (abreviat C.N.A.I.R.) și Județul Sibiu, prin Consiliul Județean Sibiu, pentru realizarea obiectivului de investiții Varianta ocolitoare Sibiu Sud în cadrul finanțării prin Programul de Transport 2021-2027. Forma aceasta de parteneriat a fost agreată de comun acord cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (abreviat C.N.A.I.R.), însă ulterior, prin adresa nr.77593/10.08.2023, înregistrată la Consiliul Județean Sibiu cu nr. 17915/16.08.2023, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ne-a comunicat un nou Acord de Parteneriat care a suferit mici modificări față de forma agreată inițial, modificare de formă care nu influențează obiectul Acordului de Parteneriat”, este justificarea Consiliului Judeţean. Proiectul se află în faza de început.
„Situații neprevăzute, dificile și mai ales cu efecte din nefericire tot apar.
Tocmai de aceea, punem preț pe desfășurarea periodică și constată a exercițiilor de antrenare a forțelor de intervenție dar și a populației”, a declarat sergentul major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Ultima zi de vară are o însemnătate mare pentru români, căci, în 31 august se sărbătoreşte Ziua Limbii Române.
După mai multe căutări, aflăm că la Sibiu s-au realizat mai multe evenimente care au promovat limba română dincolo de judeţul nostru.
Potrivit unui album despre Sibiu, publicat în 1994, în anul 1544 ,,meşterul tipograf Filip Moldoveanu tipăreşte la Sibiu prima carte cu slovă românească: Catehismul luteran (Micul Catechism). Catehismul luteran este prima carte de cult din România şi prima tipăritură în limba română, publicată sub impulsul Reformei luterane şi al studenţilor care s-au întors din Germania, adepţi ai reformei protestante începute de Martin Luther.
Tot Filip Moldoveanu Filip Moldoveanu realizează, doi ani mai târziu, primele xilogravuri cu figuri de oameni imprimându-le într-un Tetraevangheliar, iar după cinci ani tipăreşte prima lucrare bilingvă destinată romanilor: Evangheliarul slavo-român.
În 1794, tipogrful sibian Petrus Barth începe tipărirea ”cărţilor populare” în limba română. Anul 1797 este remarcabil, căci, la noi în judeţ se tipăreşte pentru prima oară o traducere în limba română din dramaturgia universală: Ahilefs la skiro, fapta lui Kir Metastayie Kesaricesului poetic”.
Trei ani mai târziu, Ioan Piuariu Molnar prelucrează, după franceyul Millot, şi publică prima istorie universală în limba română.
În 1828, tot la noi în judeţ se tipăreşte ,,Gramatica românească”, a lui Ion Heliade Rădulescu.
Limba română provine din romanizarea populaţiilor antice din bazinul Dunării de jos, care, conform lui Herodot şi celorlalţi autori antici, erau Traco-Dace, iar ulterior a fost influenţată de limbile slave, greacă, maghiară şi altele.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează la 1 septembrie ediţia de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi”.
Prin acest program, românii se pot caza în hotelurile şi pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte.
Potrivit unui comunicat de presă, pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut.
Programul „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2023 şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.
Până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte.
Reprezentanţii FPTR estimează că peste 100 de unităţi vor intra în acest program, astfel încât peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie.
Locurile vor fi vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revînzătorii lor.
În programul „Litoralul pentru Toţi”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, dacă se achiziţionează un sejur de minim 5 nopţi.
În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.
ACS Mediaș și FC Hermannstadt au ajuns la un acord privind împrumutul talentatului jucător Bogdan Rotar.
Bogdan Rotar este un jucător cu experienta în Liga a II-a, iar aducerea lui la ACS Mediaș reprezintă un plus în compartimentul ofensiv.
Născut pe data de 18 ianuarie 2002, Bogdan Rotar evoluează pe postul de atacant și mijlocaș lateral, iar în CV-ul lui se află echipe precum Viitorul Șelimbăr, FK Csikszereda Miercurea Ciuc, CSC 1599 Șelimbăr, Minaur Baia Mare și AFC Hermannstadt.
„Am ales ACS Mediaș pentru proiectul și pentru tot ce a însemnat Mediașul în fotbalul românesc.
E un club serios, aflat la început de drum, dar care sunt convins că va crește.
Nu vreau să fac promisiuni multe, dar sunt sigur ca vom celebra împreună victorii importante ale clubului nostru”, a declarat Bogdan Rotar.