Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, fiind cercetat pentru înșelăciune și fals informatic în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022–2025, acesta ar fi indus în eroare mai multe persoane, promițând vânzarea a trei autoturisme.
Prejudiciul total estimat de polițiști se ridică la aproximativ 70.000 de lei.
Mai mult decât atât, în încercarea de a evita consecințele legale, suspectul ar fi prezentat în repetate rânduri documente falsificate, respectiv ordine de plată, prin care ar fi încercat să demonstreze în mod nereal că a returnat banii către persoanele prejudiciate.
În baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Cercetările continuă în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Google a lansat în România Pomelli, un nou instrument bazat pe inteligență artificială, creat pentru a ajuta afacerile mici și mijlocii să își construiască rapid identitatea de brand și să genereze conținut de marketing personalizat.
Platforma este disponibilă începând din aceste zile și în mai multe piețe europene, inclusiv Uniunea Europeană, Norvegia, Elveția și Marea Britanie, potrivit stirileprotv.ro. În prezent, Pomelli funcționează exclusiv în limba engleză.
Dezvoltat ca experiment în cadrul Google Labs, în colaborare cu Google DeepMind, instrumentul automatizează procesul de creare a conținutului de marketing, de la idei până la materiale vizuale gata de utilizare.
Cum funcționează Pomelli
Google descrie procesul în trei etape principale:
1. Analiză automată a brandului
Pomelli analizează site-ul companiei și extrage elemente esențiale despre identitatea brandului, inclusiv:
tonul comunicării
mesajele principale
culorile și fonturile utilizate
2. Generare de idei de campanii
Pe baza analizei, AI-ul propune idei de conținut și campanii de marketing personalizate. Utilizatorii pot explora sugestiile și pot interacționa cu platforma prin comenzi conversaționale.
3. Crearea de conținut vizual
În ultima etapă, Pomelli generează automat:
imagini pentru produse
materiale pentru social media
conținut pentru website sau reclame
Toate materialele pot fi editate, descărcate și adaptate în funcție de nevoile brandului.
Disponibilitate și limitări
Deși platforma este lansată în România, Pomelli:
generează conținut textual doar în limba engleză
are interfață exclusiv în engleză
permite totuși traducerea și adaptarea manuală în română
Google a optimizat și o versiune mobilă, astfel încât instrumentul să poată fi folosit direct de pe telefon.
Ce aduce nou Pomelli pentru afacerile mici
Prin automatizarea proceselor de marketing, Pomelli își propune să reducă timpul și costurile necesare pentru:
crearea identității vizuale a unui brand
producerea de conținut pentru social media
lansarea rapidă a campaniilor publicitare
Astfel, Google mizează pe democratizarea accesului la instrumente avansate de marketing bazate pe inteligență artificială.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Făgăraș Fest 2026 aduce, între 10 și 12 iulie, la Sebeșu de Sus, cea mai diversă și complexă serie de tururi ghidate de până acum – peste 30 de experiențe în natură care îi scot pe participanți din zona de spectator și îi duc direct în mijlocul Munților Făgăraș. Într-un singur weekend, poți ajunge la cascade, poți observa păsări la răsărit, poți descoperi urmele animalelor sălbatice și poți vedea Munții Făgăraș pe timp de noapte, alături de specialiști.
De la primele ore ale dimineții până după lăsarea întunericului, festivalul propune un program care transformă fiecare zi într-o explorare autentică. Participarea se face în grupuri restrânse, alături de ghizi și specialiști, ceea ce face diferența dintre o plimbare și o experiență pe care o ții minte.
Programul complet și biletele pentru tururile ghidate sunt disponibile pe https://fagarasfest.ro.
Munții Făgăraș, descoperiți pas cu pas
Tururile ghidate îi duc pe participanți în mijlocul naturii din Valea Moașei, unde fiecare pas devine o descoperire: de la plante și insecte, până la felul în care toate acestea sunt legate între ele și contribuie la echilibrul naturii. În tururile de faună sau observare a păsărilor, participanții învață să citească semnele naturii: urme, sunete și comportamente care spun povestea vieții sălbatice din Munții Făgăraș.
Pentru cei care vor să exploreze mai departe, drumețiile către cascadele de pe Valea Moașei sau traseele spre Cabana Suru oferă combinația perfectă între efort, peisaj și explicații despre zona montană.
Programul aduce împreună experiențe pentru toate tipurile de participanți, de la cei care vor să exploreze în ritm relaxat, până la cei care caută aventură:
drumeții către cascadele de pe Valea Moașei și Cabana Suru
tururi despre faună – lilieci, castori, insecte și alte animale sălbatice
explorări dedicate florei, ciupercilor, arborilor și biodiversității
observarea păsărilor și fotografie în natură
experiențe pentru familii — „Exploratorii Munților Făgăraș”
tururi culturale prin satul Sebeșu de Sus
tururi despre viața râului Valea Moașei
Fiecare tur oferă o perspectivă diferită asupra naturii și a relației dintre oameni și acest peisaj.
După lăsarea serii, natura arată altfel
Unele dintre cele mai căutate experiențe de la Făgăraș Fest au loc după lăsarea serii. Tururile nocturne dedicate liliecilor dezvăluie o lume invizibilă ziua, folosind echipamente speciale care transformă ultrasunetele în ceva ce poți auzi și înțelege pe loc.
Tururile despre viața din râuri, cele dedicate insectelor sau ciupercilor și experiențele de pescuit la muscă artificială aduc perspective diferite asupra naturii. Participanții descoperă nu doar tehnica, ci și echilibrul delicat al ecosistemelor acvatice și află cum sunt monitorizate animalele sălbatice, prin urme și tehnologii non-invazive, dar și conviețuirea cu animalele sălbatice.
Tururile nu sunt simple plimbări, ci ocazii de a înțelege cum funcționează natura, de la relațiile dintre specii până la rolul fiecărui element din ecosistem.
Natură, comunitate și experiențe pentru toate vârstele
„Exploratorii Munților Făgăraș” transformă explorarea naturii într-o aventură de echipă pentru copii și părinți, cu provocări, jocuri și descoperiri interactive. Drumeția „Darurile naturii” oferă o incursiune ghidată în pădurile din Valea Moașei, unde participanții învață ce înseamnă o drumeție responsabilă: de la echipament și siguranță, până la modul în care ne putem bucura de natură cu un impact cât mai redus.
„Colțul Liliecilor” combină știința cu creativitatea. Participanții ascultă ultrasunete, descoperă rolul liliecilor în ecosistem și învață, prin activități creative, cum pot contribui la protejarea lor.
Prin tururile ghidate din satul Sebeșu de Sus, participanții descoperă istoria, identitatea și oamenii locului și înțeleg mai bine comunitatea.
Explorare pe două roți
Pentru cei care vor să acopere mai mult teren, festivalul include ture ghidate cu biciclete electrice pe trasee de 12–16 kilometri în jurul Sebeșului de Sus, în grupuri mici, cu echipament inclus. Varianta freeride oferă libertatea de a explora zona în ritmul tău.
Munții Făgăraș nu se văd doar… se ascultă, se miros, se înțeleg. La Făgăraș Fest, tot ce nu se vede se simte.
Făgăraș Fest este un festival organizat de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Comunei Racovița. Aflat la ediția a VII-a, evenimentul se desfășoară în perioada 10–12 iulie, pe Valea Moașei, la Sebeșu de Sus, într-un cadru natural deosebit, unde participanții pot descoperi natura prin tururi ghidate, drumeții, activități în aer liber și concerte.
Făgăraș Fest este realizat cu sprijinul Unicredit Bank, Aenova și Erste Asset Management, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Radio Itsy Bitsy, Rock FM Brașov, Magic FM Brașov, Cărturești, Sibiu100, Zile și Nopți, La pas prin Brașov.
Despre Fundația Conservation Carpathia
Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din 2009, fundația românească a salvat de la exploatare peste 28.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud estul Carpaților Meridionali, achiziționându-le cu scop de conservare, a plantat peste 4,5 milioane de puieți pe 1.991 de hectare afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 de hectare pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee.
Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.
Activitatea Fundației Conservation Carpathia este recunoscută la nivel național și internațional, recent organizația primind trofeul BAMBI, cel mai important premiu media din Germania, pentru categoria „Planeta Noastră”. Din 1948, BAMBI premiază personalități și organizații care se remarcă prin activitate și au un impact deosebit.
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Discuțiile și zvonurile despre o posibilă lovitură de stat la Moscova revin în forță, de această dată mai apăsate și, poate, mai credibile decât în trecut. Diferența esențială: nu mai sunt alimentate doar din exterior, ci chiar din interiorul sistemului.
Sociologul rus Igor Eidman, stabilit în Germania și cunoscut pentru pozițiile sale critice față de regim, susține că pentru prima dată după mulți ani s-a produs o fisură reală între Vladimir Putin și cercul său de putere.
Potrivit acestuia, interesele elitei nu mai coincid cu cele ale liderului de la Kremlin, iar motivația devine din ce în ce mai pragmatică: salvarea propriilor averi.
În acest context, presa estonă vorbește despre un scenariu denumit sugestiv „Operațiunea Amurg”.
Ce a dus la această posibilitate a răsturnării regimului? În primul rând, presiunea economică tot mai greu de ignorat.
Deficitul bugetar al Rusiei a urcat la 2,6% din PIB — de cinci ori peste ținta oficială. Fondul Național de Bunăstare, un pilon esențial al stabilității financiare, s-a redus dramatic, de la aproape 10 trilioane de ruble înainte de război la aproximativ 4,2 trilioane.
În paralel, TVA-ul crește la 22% din 2026, iar veniturile din petrol continuă să scadă, anunță tvrinfo.ro.
Un alt semnal neliniștitor vine chiar din Moscova. Restricțiile de internet s-au concentrat în jurul unor obiective militare și de securitate, despre care există suspiciuni că ar putea fi implicate în acțiuni împotriva regimului.
Mai mult, bloggeri pro-război — altădată aliniați strict la linia oficială — au început să critice public aceste măsuri. Potrivit lui Eidman, astfel de reacții ar fi imposibile fără o susținere discretă din interiorul sistemului.
Analiștii specializați pe Kremlin interpretează și recentele acuzații ale FSB împotriva opoziției din exil nu ca pe un semn de forță, ci de anxietate. Timothy Ash, expert la Chatham House, afirmă că pentru prima dată în mai bine de trei ani Rusia resimte cu adevărat impactul acumulat al presiunilor. „La Kremlin e panică”, spune el.
În acest peisaj tensionat, numele lui Serghei Șoigu reapare constant. Înlăturat din funcția de ministru al apărării în 2024 și mutat în Consiliul de Securitate, acesta este văzut de unii drept un posibil punct de ruptură în interiorul elitei.
Nu există, deocamdată, dovezi independente care să confirme existența unui complot activ. Majoritatea surselor provin din exil sau sunt anonime.
Cert este însă că economia rusă se deteriorează, nemulțumirea în rândul elitelor crește, iar măsurile de securitate din capitală devin tot mai vizibile.
Dacă toate acestea indică apropierea unei căderi sau, dimpotrivă, pregătirea unei reacții dure din partea Kremlinului, rămâne o întrebare deschisă — fără un răspuns verificabil, cel puțin pentru moment.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Compania chineză CATL, lider mondial în producția de baterii pentru vehicule electrice, a prezentat la Beijing, în cadrul evenimentului anual Super Tech Day, o serie de inovații majore care pot schimba radical industria auto electrică.
Printre cele mai importante anunțuri se numără o baterie capabilă să ofere o autonomie de până la 1.500 de kilometri cu o singură încărcare, precum și o tehnologie de încărcare ultra-rapidă care permite alimentarea de la 10% la 98% în aproximativ 6 minute, potrivit biziday.ro.
Șase inovații majore anunțate de CATL
Compania a prezentat următoarele dezvoltări cheie:
baterie cu autonomie de până la 1.500 km;
încărcare ultra-rapidă (10%–98% în circa 6 minute);
baterie mai ușoară, cu autonomie de până la 1.000 km pentru vehicule compacte;
baterii dedicate hibride (PHEV), cu autonomie electrică de până la 600 km;
introducerea tehnologiei sodiu-ion;
dezvoltarea unei rețele integrate de 4.000 de stații de încărcare și schimb de baterii.
Qilin Gen-3: bateria de nouă generație
Cea mai importantă inovație este bateria Qilin Gen-3, care atinge o densitate energetică de 280 Wh/kg și permite o autonomie de până la 1.000 km. Noul sistem este mai eficient și mai compact, cu un pachet de doar 625 kg, mai ușor cu 255 kg față de generația anterioară, și economisește aproximativ 112 litri de spațiu.
De asemenea, consumul de energie scade cu peste 6%, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 0,78 kWh la 100 km.
O versiune condensată a acestei baterii, de aproximativ 650 kg, poate atinge chiar 1.500 km autonomie pentru sedanuri și peste 1.000 km pentru SUV-uri mari. Aceasta utilizează o carcasă din titan inspirată din industria aeronautică, reducând grosimea cu 60% și greutatea cu 30%.
Încărcare extrem de rapidă cu Shenxing
CATL a mai prezentat bateria Shenxing Superfast Charging, considerată una dintre cele mai rapide din industrie. Aceasta permite:
10% → 35% în 1 minut
10% → 80% în 3 minute și 44 secunde
10% → 98% în aproximativ 6 minute și 27 secunde
Chiar și la temperaturi extreme de -30°C, încărcarea completă durează în jur de 9 minute, iar bateria își păstrează peste 90% din capacitate după 1.000 de cicluri.
Tehnologia sodiu-ion intră în producție de masă
Un alt anunț important este lansarea în producție de masă a bateriei Naxtra sodiu-ion până la finalul anului. Această tehnologie înlocuiește litiul cu sodiu, un material mai accesibil și mai ieftin, oferind:
costuri reduse de producție;
performanță bună la temperaturi extreme;
utilizare în stocarea industrială a energiei.
Context de piață
Anunțurile CATL vin chiar înainte de Salonul Auto de la Beijing, în condițiile în care competitorul BYD a lansat recent a doua generație de baterii Blade, cu încărcare de la 10% la 90% în aproximativ 9 minute.
În prezent, CATL deține aproximativ 37% din piața globală a bateriilor pentru vehicule electrice și circa 22% din piața sistemelor de stocare a energiei, consolidându-și poziția de lider global.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Comuna Sadu s-a aflat, recent, în centrul cooperării regionale europene, găzduind vizita delegației NALAS, în cadrul unui eveniment cu valoare simbolică și istorică, dedicat „Anului Luminii”. Momentul a fost marcat de aniversarea a 130 de ani de la punerea în funcțiune a Hidrocentralei Sadu I și 30 de ani de la inaugurarea Muzeului Energetic.
Vizită la Hidrocentrala Sadu I
Vizita a avut loc la Hidrocentrala Sadu I, unul dintre cele mai importante obiective ale patrimoniului energetic din România, unde delegația formată din lideri ai administrației publice locale, reprezentanți ai asociațiilor de autorități locale și oficiali europeni a descoperit rolul strategic al acestui obiectiv în dezvoltarea energetică a țării.
Evenimentul a oferit un cadru de dialog privind istoria, continuitatea și inovația în domeniul energetic, evidențiind totodată responsabilitatea comunităților locale în gestionarea resurselor și promovarea dezvoltării durabile.
Discuții pe tema consolidării autonomiei locale
Agenda întâlnirii a făcut parte din lucrările Adunării Generale NALAS (NALAS (Network of Associations of Local Authorities of South-East Europe – este Rețeaua Asociațiilor de Autorități Locale din Sud-Estul Europei), desfășurate la Sibiu în perioada 20-22 aprilie, unde Asociația Comunelor din România a preluat președinția rețelei. Discuțiile au vizat consolidarea autonomiei locale, intensificarea cooperării regionale și identificarea de soluții pentru o dezvoltare sustenabilă la nivel european.
Prin această participare, comuna Sadu își consolidează statutul de reper al tradiției și inovației, confirmându-și rolul activ în schimbul internațional de bune practici și în promovarea valorilor comunitare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, miercuri, aproape 70 de percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe într-un dosar de spălare de bani privind achiziţii de lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Sălaj.
„La sediul Consiliului Județean Sălaj au loc verificări efectuate de către organele de cercetare. Instituția noastră manifestă o deschidere totală și colaborează pe deplin cu autoritățile, punându-le la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate pentru bunul mers al anchetei.
Vă asigurăm că activitatea administrativă a instituției se desfășoară în parametri normali”, a transmis președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, potrivit Monitorul de Sălaj.
Potrivit unui comunicat al DNA, miercuri, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 69 de locaţii din Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iaşi şi din Bucureşti, fiind vizate sediile a două instituţii publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice şi sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici.
De asemenea, sursa citată menţionează că, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfăşoară activităţi de percheziţie domiciliară şi pe teritoriul statului francez.
Descinderi ar avea loc şi la sediile Consiliilor Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, au precizat, pentru Agerpres, oficiali din DNA.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, respectiv spălare de bani, în contextul achiziţiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Sălaj”, se precizează în comunicat.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Banca Centrală Europeană continuă retragerea bancnotei de 500 de euro. Iată cum afectează decizia cetățenii și ce se întâmplă cu banii deja aflați în circulație.
Una dintre cele mai discutate și controversate bancnote din istoria monedei euro se apropie de eliminarea completă din circulație. Este vorba despre bancnota de 500 de euro, asociată de-a lungul timpului cu activități precum spălarea de bani, crima organizată și tranzacții financiare ilegale, relatează stiripesurse.ro.
Subiectul a revenit în atenția presei internaționale, pe fondul continuării procesului de retragere definitivă din sistemul bancar european. Bancnotele rămase în circulație nu mai sunt reintroduse, ci sunt retrase și distruse treptat de băncile centrale.
De ce era considerată „simbolul banilor cash în cantități mari”
Bancnota de 500 de euro a fost mult timp percepută drept instrumentul ideal pentru transportul sumelor mari de bani în numerar. Datorită valorii ridicate și dimensiunii reduse, permitea mutarea unor sume importante într-un spațiu foarte mic.
În practică, acest lucru însemna că milioane de euro puteau fi transportați ușor, fără a atrage atenția, ceea ce a dus la utilizarea ei frecventă în afara circuitelor financiare oficiale.
Potrivit explicațiilor Băncii Centrale Europene, decizia de retragere nu a fost legată de designul bancnotei, ci de suspiciunile constante că ar fi facilitat activități financiare ilegale.
De unde vine porecla „Bin Laden”
În mediul autorităților și al anchetelor financiare, bancnota de 500 de euro a fost supranumită „Bin Laden”. Porecla nu are legătură directă cu persoana în sine, ci cu faptul că bancnota era extrem de rar văzută în tranzacțiile obișnuite, deși apărea frecvent în dosare de criminalitate financiară.
Cu alte cuvinte, era „cunoscută de toată lumea, dar văzută de puțini” în economia de zi cu zi.
Datele Europol au arătat că, la un moment dat, această bancnotă reprezenta o parte semnificativă din valoarea totală a numerarului aflat în circulație, deși nu era utilizată de majoritatea cetățenilor.
Oprirea producției și retragerea treptată
Banca Centrală Europeană a decis oprirea producției și emiterii bancnotei încă din 2016. Distribuția a fost oprită complet în perioada 2018–2019.
În prezent, procesul de retragere continuă în toate statele din zona euro. Bancnotele care ajung în băncile comerciale sunt scoase din circulație și ulterior distruse de băncile centrale.
Ce se întâmplă dacă mai ai bancnote de 500 de euro
Deținerea acestor bancnote nu înseamnă pierderea banilor.
Ele își păstrează valoarea nominală și pot fi în continuare:
folosite pentru plăți, acolo unde sunt acceptate
depuse în conturi bancare
schimbate la băncile centrale naționale
Nu există un termen limită pentru schimbarea lor, ceea ce înseamnă că rămân valabile pe termen nelimitat.
Obiectivul: reducerea economiei subterane
Prin eliminarea treptată a bancnotei de 500 de euro, autoritățile europene urmăresc limitarea circulației numerarului în sume foarte mari și îngreunarea activităților din economia subterană.
Măsura face parte dintr-un proces mai amplu de creștere a transparenței financiare în zona euro și de reducere a riscurilor asociate tranzacțiilor anonime în numerar.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Un val de îngrijorare lovește litoralul românesc, după ce 13 delfini au fost găsiți morți în doar patru zile pe plajele dintre Mamaia și Vama Veche. Situația este considerată extrem de gravă de specialiști, mai ales în contextul în care fenomenul s-a intensificat în ultimii ani.
De la începutul anului, au fost înregistrate 23 de cazuri de delfini eșuați pe litoralul Mării Negre.
Cauze suspectate: plase de pescuit și braconaj
Biologii organizației Mare Nostrum atrag atenția că principala cauză a mortalității este prinderea accidentală în plase de pescuit, multe dintre ele provenind din activități ilegale sau abandonate în mare, relatează stirileprotv.ro.
„Majoritatea delfinilor erau adulți, din toate cele trei specii întâlnite în Marea Neagră: marsuin, delfin comun și afalin. În unele cazuri am găsit animale încurcate în plase sau cu răni grave, inclusiv cozi secționate”, au transmis specialiștii.
Semne clare de captură accidentală
Reprezentanții ONG-ului au identificat mai multe cazuri cu indicii evidente de interacțiune cu activități de pescuit:
„Am observat cel puțin patru exemplare cu semne clare de prindere accidentală. Situația este extrem de îngrijorătoare, mai ales pentru că nu am mai avut un număr atât de mare într-un interval atât de scurt”, au precizat cercetătorii.
Zonele cele mai afectate
Cele mai multe cazuri au fost raportate în zonele:
Mamaia
Eforie
Tuzla
Specialiștii avertizează că furtunile și marea agitată pot aduce și mai multe mamifere marine la țărm în perioada următoare.
Plase abandonate și braconaj în Marea Neagră
Reprezentanții industriei pescuitului confirmă existența unei probleme majore legate de plasele abandonate în mare.
„Sunt zeci de kilometri de plase rămase în apă, multe provenite din braconaj, care ar trebui recuperate urgent”, avertizează aceștia.
Delfinii, victime colaterale ale pescuitului ilegal
Un cercetător din domeniul științelor marine a explicat că unele specii sunt mai vulnerabile la capturi accidentale, în special în zonele unde se pescuiește ilegal.
Autoritățile de la Garda de Coastă anunță că desfășoară acțiuni constante de combatere a pescuitului ilegal și au recuperat mii de plase abandonate din Marea Neagră și Dunăre.
Cel mai expus grup: puii de delfin
Specialiștii trag un semnal de alarmă: cei mai vulnerabili în fața acestor incidente sunt puii de delfin, care au șanse mult mai mici de supraviețuire în cazul contactului cu plasele de pescuit.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
ANAF pregătește o reorganizare de amploare care vizează desființarea a aproape jumătate dintre unitățile fiscale din țară. Procesul urmează să înceapă în cel mult două săptămâni și ar urma să fie finalizat în aproximativ două luni, fără concedieri, potrivit conducerii instituției.
Aproape 50% dintre unități, propuse pentru desființare
Pe baza criteriilor stabilite la nivel central, șefii structurilor județene au propus desființarea a 76 de unități fiscale din orașe, municipii și comune — aproximativ 47% din total.
În prezent, ANAF funcționează cu 161 de unități fiscale locale (municipale, orășenești și comunale), dintre care 50 municipale, 105 orășenești și 6 comunale, potrivit stiripesurse.ro. Conform planului, fiecare județ ar urma să rămână, în medie, cu doar două structuri.
Conducerea instituției susține însă că analiza merge chiar mai departe, fiind vizată o reorganizare mai profundă, orientată spre eficientizarea activității și reducerea costurilor.
Redistribuire de personal, nu concedieri
Președintele ANAF, Adrian Nica, afirmă că reforma nu va implica disponibilizări, ci mutarea personalului acolo unde este deficit de resursă umană și risc fiscal ridicat.
„Principala acțiune a ANAF în zona reorganizării este de a duce personalul din zonele unde costul colectării este unul ridicat în zonele unde nu avem personal suficient și unde nu facem o colectare de calitate. Și pot să vă dau exemplu municipiul București, unde personalul e subdimensionat față de anumite structuri din țară”, a explicat acesta.
El a mai precizat că reorganizarea va urmări inclusiv acoperirea posturilor vacante și întărirea capacității de control în zonele cu probleme de conformare fiscală.
„Trebuie să intervenim puternic”, a subliniat șeful ANAF în discuțiile cu sindicaliștii, referindu-se în special la situația din București, unde instituția consideră că există un deficit major de personal în raport cu volumul de activitate.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Percheziții de amploare au loc miercuri dimineață în județul Bistrița-Năsăud, unde procurorii DNA au descins în mai multe locații, inclusiv la sediul Consiliului Județean și la locuința președintelui instituției, Emil Radu Moldovan (PSD).
Informațiile au apărut inițial în presa locală și au fost confirmate pe surse, însă până la acest moment Direcția Națională Anticorupție nu a transmis un comunicat oficial privind obiectul anchetei.
Potrivit datelor disponibile, anchetatorii au efectuat percheziții atât la instituția publică, cât și la domiciliul lui Radu Moldovan. Sursele indică faptul că acesta se afla acasă în momentul intervenției și că ar coopera cu procurorii.
Operațiunea pare să fie una extinsă, vizând mai multe puncte din județ, inclusiv firme private și alte persoane fizice. Cu toate acestea, amploarea exactă a acțiunii și capetele de acuzare investigate rămân, deocamdată, neconfirmate oficial.
Pe surse, ancheta ar putea avea legătură cu un proiect derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează achiziția de microbuze școlare electrice.
Există suspiciuni privind o posibilă supraevaluare a prețurilor în cadrul acestor contracte.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a implementat în ultimii ani un astfel de proiect, finanțat prin PNRR, pentru achiziția a 33 de microbuze electrice destinate transportului elevilor.
Conform datelor publice, vehiculele au fost cumpărate în două tranșe, la prețuri cuprinse între aproximativ 165.000 și 177.000 de euro per unitate, în funcție de lot.
Cu toate acestea, există și informații potrivit cărora perchezițiile nu s-ar limita la acest proiect, ci ar viza și alte posibile afaceri, ceea ce ar putea extinde semnificativ aria investigației.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile nu au oferit încă detalii oficiale despre acuzațiile investigate.
SURSĂ FOTO: Știri pe Surse
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Decizia companiei aeriene Lufthansa de a suspenda zborurile directe dintre Sibiu și München provoacă îngrijorare în rândul autorităților locale și al mediului de afaceri, fiind considerată o lovitură serioasă pentru dezvoltarea economică și turistică a orașului.
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a reacționat public și a făcut demersuri oficiale către conducerea companiei aeriene pentru reluarea curselor.
“Am luat act cu îngrijorare de faptul că Lufthansa a sistat zborurile Sibiu-München, un aspect despre care am discutat și cu Clubul Oamenilor de Afaceri German din Sibiu, aceștia fiind direct afectați.
Cunoscând importanța acestor zboruri pentru reprezentanții mediul business din Sibiu, indiferent că zboară spre München ca destinație finală sau ca hub de transfer către alte destinații din Europa și din lume, dar și din punct de vedere turistic, am dorit să contribui la eforturile de lobby pentru reinstituirea acestor zboruri.
Am transmis scrisori către președintele Consiliului de Administrație a Lufthansa Group-domnul Carsten Spohr, vicepreședintelui Stefan Kreutzpaintner, precum și directorului Michael Hutzelmann din cadrul Lufthansa Airlines.
Edilul subliniază că această rută aeriană nu reprezintă doar o conexiune de transport, ci un element strategic pentru economia locală.
Printre argumentele transmise către conducerea Lufthansa se numără faptul că dezvoltarea economică a Sibiului este strâns legată de investițiile germane, iar conectivitatea directă cu Münchenul a fost un factor decisiv în atragerea acestora.
Zborurile directe au fost esențiale nu doar pentru companiile din Sibiu, ci și pentru investitorii din întreaga regiune, inclusiv din Alba, Sebeș și Mureș, care utilizează aeroportul sibian. În lipsa acestei conexiuni, atractivitatea orașului din punct de vedere logistic și investițional riscă să scadă semnificativ.
Pe lângă impactul economic, decizia afectează și sectorul turistic. Un procent important dintre turiștii care vizitează Sibiul provin din Germania, iar München reprezintă principalul punct de plecare pentru aceștia.
Eliminarea zborurilor directe ar putea reduce fluxul de vizitatori și, implicit, veniturile generate de turism.
Autoritățile locale atrag atenția că, în mod paradoxal, această rută era avantajoasă și pentru operatorul aerian, avioanele fiind frecvent ocupate la capacitate maximă, ceea ce indică o cerere constantă și o rentabilitate ridicată.
În acest context, administrația sibiană își exprimă speranța că decizia va fi reconsiderată, iar zborurile vor fi reluate în viitorul apropiat.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007