Acasă Blog Pagina 1979

”Nu am avut nici măcar o zi în care să îmi fie greu să mă prezint la locul de muncă”

0

Scrisoare către viitori ingineri

Dragi viitori ingineri,

Numele meu este Balteș Lucian Bogdan, am 30 de ani și lucrez de aproape 8 ani la Kromberg&Schubert Sibiu, în cadrul departamentului de Cercetare și Dezvoltare. Acest departament a fost înființat în anul 2005 și activează în domeniul automotive, proiectează și dezvoltă sisteme electrice, componente din plastic și componente mecatronice pentru numeroși producători auto de renume. Mă bucur că am ocazia să vă împărtășesc experiența avută până în acest punct și în continuare am să vă povestesc despre parcursul meu pe meandrele proiectării.

Încă din facultate am avut o afinitate pentru proiectare, ramura ingineriei care cuprinde geometria descriptivă, desenul tehnic și grafica asistată de calculator. Simțeam că, prin intermediul modelării 3D, îmi pot pune în valoare calitățile, așa că, în momentul în care am avut oportunitatea de a obține un post de inginer proiectant, nu am stat pe gânduri și am aplicat. Pe atunci nici măcar nu bănuiam ce aventură se așterne înaintea mea, aveam să descopăr pe parcurs cât de minunat și de incitant este acest domeniu și cât de mult îți poate pune mintea la contribuție.

M-am simțit tare mândru de mine atunci când am realizat că, prin natura muncii depuse, îmi las amprenta, într-o oarecare măsură, asupra produsului finit.

Lucian Balteș

Prin intermediul acestui post am avut ocazia de a întâlni o mulțime de persoane minunate, de a lega prietenii strânse și de a pune bazele unor colaborări de succes ce aveau să se întindă pe mai mulți ani. În plus, în cadrul delegațiilor, am vizitat alte locații de proiectare partenere, am luat contact cu alte culturi organizaționale și am putut observa întreg procesul desfășurat în producția de automobile (de la o caroserie goală, până la mașina ce iese pe porțile fabricii și se îndreaptă către un fericit posesor…, pentru că nu prea poți fi trist într-un Porsche nou-nouț). Pentru mine, cea mai mare satisfacție a fost atunci când, pe linia de asamblare, mi-am regăsit o parte din componentele proiectate montate pe mașină. M-am simțit tare mândru de mine atunci când am realizat că, prin natura muncii depuse, îmi las amprenta, într-o oarecare măsură, asupra produsului finit.

Țin să vă menționez că, de-a lungul timpului, au existat și perioade mai grele, puncte critice în cadrul proiectelor care m-au solicitat la maxim, mi-au pus răbdarea și priceperea la grea încercare și care m-au scos din zona de confort în soluționarea lor. Toate acestea au contribuit la dezvoltarea mea profesională și personală, o ascensiune ce a venit la pachet cu o nouă provocare: trecerea de la proiectant, la coordonator de proiect. Dacă la început eram răspunzător pentru ceea ce proiectam eu, acum am devenit responsabil pentru munca și rezultatele obținute de o echipă întreagă. Sunt recunoscător pentru faptul că am avut parte de susținerea și implicarea colegilor, efortul colectiv a dus mereu la finalizarea temelor cu succes, la calitatea și cantitatea cerute de către clienți.

Sincer vă spun, nu am avut nici măcar o zi în care să îmi fie greu să mă prezint la locul de muncă, îmi este drag de fiecare dată să îmi revăd colegii și să schimbăm câteva vorbe înainte să ne începem treaba. Indiferent de cât de dificile sunt unele situații ce mă așteaptă, îmbrățișez provocarea de a le găsi o rezolvare, știu că prin soluționarea lor o să am multe de învățat. Această siguranță de care mă bucur acum a fost clădită în timp, nu pot decât să apreciez încrederea și răbdarea de care am avut parte, împreuna cu ”materialele” necesare acestei lucrări, la care am avut acces prin prisma locului de muncă din cadrul companiei Kromberg & Schubert Sibiu.

Faptul că vin cu plăcere la muncă se datorează și colegilor alături de care îmi desfășor activitatea zilnică, un grup de oameni minunați cu care am crescut și m-am dezvoltat, am învățat să fiu mai bun și să dau înapoi câte ceva din ceea ce primesc. Multitudinea de activități colective, fie ele cu scop caritabil spre ajutorarea celor încercați de soartă, fie evenimente de natură festivă spre celebrarea succesului obținut, au pus umărul la solidificarea colectivului.

Feedback-ul pozitiv a fost catalizatorul acestei desfășurări de evenimente, faptul că munca depusă îmi era recunoscută și apreciată trezea în mine un sentiment de mulțumire și alimenta dorința de evoluție și dezvoltare. Îndrăznesc să mă proiectez în viitor pe această direcție ascendentă, știu că tot timpul există loc de îmbunătățiri și cu asta în minte, încerc să filtrez și să adun fiecare parte pozitivă din ce mă înconjoară pentru a scoate la suprafață cea mai bună versiune a mea.

Mai avem locuri pentru colegi noi

Adresa de mail : [email protected]

Telefon: 0269704397

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

A fost semnat contractul pentru lucrările de amenajare a Complexului pentru sport, agrement și ecoturism Gușterland

Primăria Sibiu anunță că a contractat lucrările de amenajare a Complexului pentru sport, agrement și ecoturism Gușterland. Urmează realizarea proiectului tehnic.

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, transmite că obiectivul va pune în valoare o zonă utilizată foarte puțin – Dealul Gușteriței, și că sibienii, împreună cu care a denumit acest Complex, vor avea la dispoziție astfel un nou spațiu pentru agrement și mișcare, la 15 minute de centrul orașului.

„Concret, aici sibienii vor putea să facă sport, să facă plimbări pe jos sau cu bicicleta sau să se relaxeze în zonele generoase care vor fi amenajate pentru cei mari, dar și pentru cei mici. Va fi o zonă pentru toată familia. Subliniez că întregul proiect va fi amenajat cu respectarea și protejarea cadrului natural în care va fi creat”, precizează primarul.

Următoarele 3 luni sunt rezervate realizării proiectului tehnic, iar ulterior, pe parcursul a 12 luni constructorul va amenaja:

  • O instalație tip sanie de vară, funcțională în orice sezon, cu o lungime de minim 1.600 de metri, cu urcare și coborâre
  • O pârtie de schi și tubing pe suprafață sintetică. Pârtia de schi va fi dedicată în primul rând celor care învață să schieze și va avea o lungime de aproximativ 230 de metri, urmând să fie dotată și cu o instalație pentru transportul persoanelor de tip baby-lift. De asemenea, se vor amenaja cel puțin 3 pârtii de tubing.
  • Două tiroliene, fiecare cu câte 3 linii de cablu dedicate celor mari și 4 minitiroliene pentru cei mici, cu vârste între 4 și 12 ani. Una dintre tiroliene va fi adaptată nevoilor persoanelor cu dizabilități.
  • Un pavilion multifuncțional, amenajat într-o clădire modulară cu parter și etaj și minim 700 de metri ca suprafață utilă, unde se vor amenaja zone de relaxare indoor și o terasă exterioară, fiind echipată și pentru dezvoltarea altor facilități.
  • O zonă de popas turistic și amenajarea peisagistică a acesteia. Suprafața de 2.000 mp va fi dotată și cu foișoare de relaxare din lemn, dotate cu bănci și mese
  • O zonă de spații de joacă, inclusiv un turn de aventură
  • O terasă panoramică și un loc de odihnă și relaxare în zona Turnului Falkenhayn pe o suprafață de minim 1000 mp
  • O parcare tip park & ride cu 300 de locuri, 5 stații de încărcare a vehiculelor electrice și alte 5 stații de încărcare pentru biciclete sau trotinete electrice. Parcarea va fi situată pe strada Salcâmilor și va avea un sistem de acces digital.
  • Un traseu pentru biciclete cu o lungime de 3000 metri, cu o suprafață naturală, din pietriș stabilizat
  • Un traseu pietonal pentru accesul în zona Turnului Falkenhayn cu o lungime de 750 de metri, pe care se vor planta cel puțin 60 de arbori din specii cu coronament bogat care să confere umbră pe termen lung.

Întreaga zonă va fi dotată cu coșuri de gunoi, bănci și cișmele cu apă potabilă. Proiectul include și un sistem de supraveghere video, hotspot-uri Wifi, precum și iluminat public ecoeficient și un sistem integrat de ticketing și control acces. De asemenea, se vor instala indicatoare de semnalizare și orientare.

Valoarea contractului de lucrări este de 54,87 de milioane de lei. Pentru această investiție Primăria Sibiu va depune un proiect pentru obținerea finanțării europene nerambursabile prin Programul Regiunea Centru, după ce se finalizează proiectul tehnic.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

„Bătălia Cărților” se apropie de final, la Mediaș

Ediția 2023 a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților” se apropie de final.

Competiția a debutat în luna aprilie și este structurată pe trei categorii de vârstă: copii între 11 și 13 ani, adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani și adulți.

Cei 54 de participanţi medieșeni trebuie să lectureze cele 10 cărți ale fiecărei secțiuni până la sfârşitul lunii noiembrie şi să predea fişele de lectură completate.

În luna decembrie va avea loc dezbaterea finală – „Convinge-mă să citesc!”, în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată şi vor răspunde la întrebări pe marginea cărţilor citite.

Pe plan local, juriul care va evalua cititorii este format din profesor Dana Aparaschiței, profesor Adela Boieșan din cadrul Clubului de Carte „Cafeneaua Literară” și profesor documentarist Cristina Pustai.

Premiile care vor fi acordate finaliștilor concursului, dar și pentru încurajarea lecturii, sunt „Cea mai bună fișă de lectură”, „Premiul pentru Inițiativă”, „Premiul pentru înțelegerea textului”, „Cititorul anului”, „Cea mai reușită prezentare” și „Cartea anului”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

IPJ Sibiu: Au apărut noi modalități de fraude online

Polițiștii sibieni de investigații criminale atrag atenția despre apariția unor noi modalități de comitere a fraudelor online, care implică asumarea identității reprezentanților unor companii de stat, companii private, firme de curierat sau bănci de renume, cu scopul de a determina cetățenii să investească în produse sau fonduri de investiții false.

Autorii acestor tipuri de infractiuni pretind că sunt reprezentanții unor companii de stat, de gaze sau electricitate și realizează chiar o pagină fictivă a acestor societăți pentru a atrage potențiali investitori printr-o serie de reclame, pe rețelele de socializare.

Modul de operare al acestor infractori poate varia, dar, de obicei începe cu contactarea telefonică a cetățenilor, transmiterea de mesaje pe rețelele de socializare sau postarea de anunțuri online.

Aceștia promovează o investiție care este fals legată de compania, firma sau banca pe care pretind că o reprezintă, cu scopul de a-i face pe oameni să creadă că investiția este sigură și profitabilă.

Pentru a convinge potențialii investitori să participe, autorii utilizează diverse tactici, precum prezentarea de declarații false, asigurări cu privire la obținerea de profituri rapide și semnificative, manipularea emoțională sau presiunea de a lua o decizie rapidă și neîntârziată.

Prin aceste mijloace, cetățenii sunt determinați să efectueze transferuri bancare către conturile controlate de către infractori.

Totodată, victimelor li se propune instalarea unei aplicații pe dispozitivul mobil, aplicație prin care autorii dobândesc controlul total al dispozitivului, obținând astfel datele de logare la aplicațiile de mobile banking și conturi bancare, reușind retragerea banilor din cont, dar și contractarea de credite bancare în numele victimelor.

„În lumina acestor evenimente, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu îndeamnă cetățenii să fie extrem de vigilenți și să trateze cu mare atenție orice oportunitate de afaceri înainte de a investi sume semnificative de bani, mai ales dacă aceste propuneri de nerefuzat vin din partea unor persoane necunoscute, care mizează pe dorința de îmbogățire rapidă a multora.

De asemenea, cetățenilor li se sugerează să acorde o atenție deosebită platformelor de investiții, care promit câștiguri ridicate într-un timp foarte scurt, deoarece aceasta reprezintă o metodă comună de a atrage potențiale victime. Prin această schemă de înșelăciune, sumele investite sunt în întregime pierdute și nu mai pot fi recuperate.

Pentru a nu cădea victime ale acestui tip de fraude vă recomandăm:

-Nu investiți online sume de bani, la îndemnul unor persoane care pretind a fi reprezentanții unor companii private sau de stat! Aceste companii nu fac investiții online, nu-și contactează posibilii clienți prin email sau prin intermediul rețelelor de socializare și nu solicită, pe aceste căi, date cu caracter personal!

-Nu instalați, pe telefoanele mobile, aplicații necunoscute, trimise de persoane pe care nu le cunoașteți!

-Folosiți, pe cât posibil, instrumente de plată provizorii, unde alocați un buget limitat, exclusiv pentru cumpărăturile online!

-Faceți transferuri bancare numai către persoane pe care le cunoașteți (apropiate)!

  • Fiți atenți la notificările referitoare la sumele extrase din contul dumneavoastră și nu validați tranzacții pe care nu le recunoașteți!

-Dacă ați fost victima unei infracțiuni, anunțați imediat banca, pentru a bloca instrumentele de plată compromise și a încerca stoparea eventualelor tranzacții ilicite!

-NU comunicați nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVC2, datele personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare;

-NU transmite date personale sau copii ale actelor de identitate prin intermediul rețelelor sociale sau prin link-uri primite pe mail sau aplicații de mesagerie;

-NU instalați aplicații și NU accesați site-uri sau aplicații la indicațiile persoanelor care vă contactează telefonic sau vă transmit link-uri prin mesaje pe rețelele sociale, SMS sau alte tipuri de mesagerie;

-NU răspundeți la mesaje nesolicitate sau neașteptate care vă propun câștiguri rapide și foarte mari;

-NU răspundeți la apeluri din afara țării, mai ales dacă nu cunoașteți persoane din țările respective”, este avertismentul transmis de către IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Un buldoexcavator a lovit o mașină. 4 persoane implicate în accident

0

Un bărbat a fost rănit, miercuri, într-un accident de circulație produs în intersecția străzii Salzburg (DN 7H) cu Calea Șurii Mici.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un buldoexcavator pe Calea Șurii Mici, un bărbat în vârstă de 41 de ani a pătruns în drumul național pentru a-l traversa, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre A1 spre aeroport de către o medieșeancă în vârstă de 52 de ani.

Un pasager din autoturism, un medieșean în vârstă de 48 de ani, a fost rănit.

La locul evenimentului au fost mobilizate un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.

Un bărbat a rămas încarcerat, având nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.

Bărbatul 48 de ani a fost extras din mașina, conștient. A primit îngrijiri medicale la fața locului având o plagă la braț.

Acesta a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.

În accident au mai fost implicate alte 3 persoane care, din fericire, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FC Hermannstadt întâlnește CFR Cluj. Cât costă un bilet

0

FC Hermannstadt va juca luni seara, 6 noiembrie, de la ora 21, pe teren propriu, cu CFR Cluj Napoca, în etapa a 15-a a Superligii.

Clubul sibian a anunțat prețurile biletelor pentru partida de la începutul săptămânii viitoare.

Astfel, la Tribuna I, prețul unui bilet este de 50 de lei, iar la Tribuna a doua un tichet costă 40 de lei.

La Peluza Nord un bilet costă 20 de lei.

Zilele următoare, sibienii vor avea posibilitatea să cumpere tichete și de la casa de bilete a Stadionului Municipal, FC Hermannstadt urmând să anunțe programul de vânzare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Ziarul Gazeta Sporturilor a fost oprit. Cătălin Tolontan a fost dat afară

Ziarul Gazeta Sporturilor nu va mai apărea, miercuri, 1 noiembrie 2023, fiind tipărit ultimul număr.

Ziarul Gazeta Sporturilor a fost oprit fără ca publicul și nimeni din redacție să fie anunțat.

Jurnaliștii au aflat că astăzi, miercuri 1 noiembrie 2023, a fost tipărit ultimul număr. Gazeta Sporturilor ar fi împlinit în 2024 un secol de existență neîntreruptă.

În anunțul oficial dat miercuri pe email angajaților, Ringier a transmis că renunță la 9 posturi, printre care și cel al editorului coordonator, Cătălin Tolontan.

Miercuri la prânz, la discuții, în sediul Ringier, a fost chemat și Cătălin Tolontan. I s-a comunicat și lui că strategia prevede renunțarea la print și că poziția s-a desființat.

„Din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediția tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum și a creșterii prețurilor la hârtie și la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor și GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică.

Consecința acestor transformări este inchiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore.

Concomitent cu închiderea diviziei de print a Gazeta Sporturilor, RSMG își afirma decizia clară de a se concentra 100%, în viitor, pe platforma digitală GSP.ro”, se arată în email-ul trimis de companie către angajați.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Miercuri seara se închide circulația pe breteaua de urcare pe A1, în zona Boița

Miercuri seara, începând cu ora 20, se va închide circulația pe breteaua de urcare pe Autostrada A1, în zona Boița.

Traficul de pe sensul Vâlcea – Sibiu se va redirecționa pe DN7, pe ruta Tălmaciu – Veștem – Autostrada A1.

Lucrările ar urma să fie finalizate joi dimineața în jurul orei 5.

Circulația de pe sensul Sibiu – Vâlcea nu va fi afectată.

Restricția este necesară pentru eliminarea unor degradări apărute în zona devierii temporare de la capătul corpului de autostradă.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă rugăm să circulați cu prudență în zona lucrărilor”, au precizat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Aurel Moga, șelimbăreanul fost ministru al Sănătății. 120 de ani de la naștere

Astăzi se aniversează 120 de ani de la nașterea medicului Aurel Moga, o personalitate a medicinii românești.

Aurel Moga, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 1 noiembrie 1903, la Veştem, în judeţul Sibiu. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca (1921-1926) şi a devenit doctor în medicină, cu teza „Lobita tuberculoasă” (1927), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”. Şi-a continuat pregătirea în cardiologie la Viena (1929) şi la Paris (1929-1930). La Paris s-a aflat în serviciul celebrului medic Henri Vaquez şi a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei Medicilor Români din Paris.

Ministru al Sănătății sub Dictatorul Ceaușescu

A fost asistent (1928-1936), şef de lucrări (1936-1946) şi conferenţiar (1946-1948) la Clinica II medicală din Cluj, profesor de cardiologie la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj (1948-1966), pe care l-a condus în calitate de rector (1950-1966). A înfiinţat Laboratorul de Cateterism cardiac la Clinica medicală I din Cluj, potrivit https://www.bjc.ro/.

Din anul 1966 s-a mutat la Bucureşti, activând ca profesor la Institutul de Medicină, până în anul 1973. A fost ministru al Sănătăţii şi Prevederilor Sociale (1966-1967) şi ministru al Sănătăţii (1967-1969). A semnat, singur sau în colaborare, mai multe manuale de medicină.

Este iniţiatorul cercetărilor epidemiologice de anvergură din ţara noastră pentru bolile netransmisibile, deosebit de important în acest sens fiind „Orientări şi probleme în studiul şi combaterea bolilor cronice netransmisibile” (1974).

A avut însemnate preocupări privind principalele boli cardiovasculare, reumatismul, lăsând lucrări de referinţă în acest domeniu. Datorită cercetărilor sale aprofundate, s-a bucurat de recunoaştere internaţională, fiind membru al Societăţii Internaţionale de Cardiologie, al Societăţii Unionale de Terapeutică din Moscova, al Societăţii de Medicină „J.E. Purkyne” din Praga, membru al Comitetului Consultativ pentru Cercetarea Ştiinţifică Medicală de pe lângă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (1971-1974).

La 2 iulie 1955 a fost ales membru titular al Academiei Române, iar între 1969-1977 a fost preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române. Medicul Aurel Moga a murit la 19 august 1977, la Bucureşti, potrivit Agerpres.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Cabinetele de medicină de familie vor putea primi statut de utilitate publică

0

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede posibilitatea declarării, la cerere, a cabinetelor de medicină de familie şi a punctelor secundare de lucru ca unităţi sanitare de utilitate publică.

Statutul de utilitate publică permite darea în folosință gratuită a spaţiilor proprietate publică ale unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţie cabinete de medicină de familie.

Statutul de unitate sanitară de utilitate publică se va acorda cabinetelor de medicină de familie la cerere, potrivit viatamedicala.ro.

„Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. Punctele de lucru pot obţine, la cerere, statutul de utilitate publică”, prevede actul normativ.

Astăzi intră în vigoare măsuri fiscale foarte importante

Scutirea de impozit pe venit pentru IT-işti se elimină de la 1 noiembrie, în timp ce angajaţii din construcţii, agricultură şi industrie alimentară nu vor mai fi scutiţi de la plata contribuţiei la sănătate (CASS) şi a contribuţiei asigurătorie pentru muncă (CAM) .

Astfel, IT-iştii vor plăti impozit pe venit pentru salariile ce depăşesc 10.000 de lei brut, dar vor fi scutiţi de la contribuţia obligatorie la Pilonul 2. În cazul în care vor dori să contribuie în continuare trebuie să solicite acest lucru.

De la 1 noiembrie, angajaţii din construcţii, agricultură şi industria alimentară nu vor mai fi scutiţi de la plata contribuţiei la sănătate (CASS) şi a contribuţiei asigurătorie pentru muncă (CAM).

În acest sens, Guvernul a aprobat marţi noile valori ale salariului minim în construcţii, agricultură şi industria alimentară, care se vor aplica începând cu luna noiembrie.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în sectorul construcţiilor salariul minim brut va fi de 4.582 de lei, iar în domeniul agricol şi în industria alimentară de 3.436 de lei.

Decizia a fost luată pentru ca salariile angajaţilor din aceste sectoare să nu scadă după reintroducerea contribuţiilor la sănătate.

Tot din noiembrie se vor reduce plăţile cash la companii şi persoane fizice.

Astfel, plăţile către persoanele juridice se vor putea face în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană.

În ceea ce priveşte încasările şi plăţile între o persoană juridică şi o persoană fizică, plafonul zilnic este de 5.000 lei către/de la o persoană, iar sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei, la finalul unei zile.

Încasările şi plăţile cash între două persoane fizice se pot face în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei.

Nerespectarea acestor plafoane se sancţionează cu amendă de 25% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul.

De la 1 ianuarie 2024 vor intra în vigoare noi măsuri fiscale ce vizează creşterea TVA pentru anumite produse şi servicii, dar şi introducerea de noi taxe şi impozite pentru bănci şi companii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Șoferiță amendată cu 870 de lei pentru că nu a putut prezenta polița de asigurare auto obligatorie „în primă vedere”

0

O șoferiță s-a ales a primit o amendă de 870 de lei, în Blaj, după ce nu a putut prezenta „în prima vedere” poliția de asigurare obligatorie auto.

Polițiștii s-au grăbit să o amendeze și nu au avut răbdare să aștepte ca șoferița să prezinte polița RCA.

Conducătoarea auto a găsit în cele din urmă polița în mașină, dar era prea târziu: agentul încheiase deja procesul verbal.

Femeia a contestat amenda în instanță.

„În urma căutării poliţei RCA în torpedoul maşinii, am găsit-o şi am prezentat-o, dar agentul deja încheiase procesul-verbal de contravenţie pe care nu a binevoit să îl anuleze, drept pentru care am refuzat semnarea acestuia.

Am solicitat anularea procesului-verbal menționat pentru inexistența faptei”, a susținut Veronica S. în acțiunea înaintată la Judecătoria Blaj.

Șoferița a prezentat și înregistrarea video a discuției dintre polițistul rutier și ea.

Ulterior, amenda a fost înlocuită cu un avertisment.

„Din înregistrarea video depusă de intimată la dosarul cauzei rezultă faptul că petenta se face vinovată de săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa deoarece la solicitarea agentului de poliţie nu a putut pune la dispoziţia acestuia asigurarea RCA.

Petenta a găsit asigurarea în autoturism doar după ce agentul constatator a întocmit procesul-verbal, când i-a fost solicitată a spus că nu o are asupra sa.

Descoperirea asigurării după întocmirea procesului-verbal nu înlătură caracterul contravenţional al faptei”, a susținut magistratul care a judecat cauza.

Urmărește Sibiu 100% în Google News