Acasă Blog Pagina 1986

Micii înotători de la All 4 Sport, mari campioni la Baia Mare

Clubul sportiv All 4 Sport Sibiu și-a început activitatea în urmă cu un an de zile. Stelian Roșca, înotător de performanță reîntors în țară după o pribegie prin occident, cu mult entuziasm și perseverență, a reușit să dea viață unui club sportiv destinat, în cea mai mare măsură, copiilor.

Rezultatele nu au întârziat să apară. De curând, copiii antrenați de acesta au participat la Cupa Flykick-ediția a XIV-a, de la Baia Mare. S-au întors acasă cu mulțime de premii, certificând faptul că o muncă susținută, curajul și dedicarea sunt recompensate cu succes. După nici jumătate de an de antrenamente, cei mai mulți dintre copiii premiați, care nu știau nimic din ceea ce înseamnă înotul, au urcat pe podiumul campionilor.

Ei sunt învingătorii

Se cade să îi amintim aici pe participanți și câștigători: Rusu Ivana – 8 ani, Florea Alexandru – 8 ani, Bulboaca Negrean Matei – 8 ani, Stir Sebastian – 8 ani, Munteanu Paul – 7 ani, Bulboaca Negrean Maria – 10 ani, Beldiman Crista – 11 ani, Țchindelean Eduard – 11 ani, Jalba Bianca – 12 ani, Peter Sofia – 12 ani, Briciu Patric – 12 ani, Nan Roberto – 12 ani, Palamariuc Cristian – 12 ani, Țichindelean Sofia – 14 ani.

În ceea ce privește palmaresul sibienilor la Baia Mare, acesta arată în felul următor:

Bulboaca Negrean Maria – două locuri 1 și un loc 3

Țichindelean Sofia – un loc 2 și un loc 3

Țichindelean Eduard – un loc 2

Palamariuc Cristian – un loc 3🥉

Nan Roberto -un loc 3

În condițiile în care Sibiul nu are un bazin sportiv destinat celor care vor să facă performanță în înot, antrenamentele au fost ținute la Aria Cisnădie, cu eforturi considerabile din partea părinților și a Primăriei. Conducerea clubului mulțumește pe această cale susținătorilor acestor campioni și se pregătește de faza națională, care va avea loc peste o lună.

CITEȘTE și: Campionul Stelian Roșca înoată în ape tulburi, însă dă Sibiului noi medaliați. La 63 de ani, Mihai Preda a câștigat locul I la Campionatele Naționale de Înot Master – Sibiu 100

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Viceprimarul Sibiului va fi votat în 7 noiembrie

Consiliul Local Sibiu va alege noul viceprimar al Sibiului, după aproape două luni și jumătate de la demisia fostului viceprimar Alexandru Dumbravă.

Primarul Astrid Fodor a anunțat, în ultima ședință ordinară a Consiliului Local, că marți, 7 noiembrie, va avea loc o ședință extraordinară, în care se va stabili cine va face parte din echipa executivă a Primăriei Sibiu.

Astfel, în acest moment, cele mai mari șanse le are consilierul liberal Mihai Cercel Onițiu, propus de organizarea județeană a PNL Sibiu, în dauna deciziei organizației municipale a PNL Sibiu, care a decis să meargă pe mâna altui ales local, Adrian Bibu. În cele din urmă, organizația județeană a PNL Sibiu a avut câștig de cauză.

Trebuie menționat că în acest moment PNL se află într-un parteneriat municipal cu FDGR. Totodată, cealaltă propunere de viceprimar poate veni pe filiera FDGR-USR-USD, tot mai activă și cu o colaborare tot mai strânsă în ședințele de Consiliu Local. Cert este că, în acest moment, USR Sibiu și-a manifestat interesul în a desemna o persoană pentru postul de viceprimar.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Tinerii ortodocși din Sibiu au organizația lor. Președinta OTS: ”Fiecare în parte trebuie valorificat, astfel încât să îi păstrezi unicitatea, dar să reușești, totodată, să formezi un întreg din mai mulți”

0

Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) a apărut acum mai bine de 13 ani și este formată din peste 50 de membri: elevi, studenți și absolvenți, care au aceleași principii și valori: Dumnezeu. Prin OTS, tinerii pot participa la mai multe activități și excursii, formând un mediu cald și prietenos, ca într-o familie.

Ioana Șofîlcă este președinta organizației și ne spune că în spatele OTS-ului se află dăruire și creativitate: „Este acel ceva de care fiecare avem nevoie în viața noastră. Cred că tocmai această capacitate de dăruire ne caracterizează pe noi ca și tineri. Știm să ne dăruim atât de mult, încât, atunci când vorbim despre ce înseamnă dăruire, parcă nu mai folosim cuvinte, ci frânturi din cine suntem”.

Dar oare în zilele noastre, când în social media găsim doar lucruri extravagante, tinerii mai sunt interesați de simplitate și credință? Ioana ne spune că tinerii sunt însetați de socializare și de a-și lărgi aria de prieteni: „Ei au foarte mare nevoie să se regăsească. Ei sunt în căutare de alți tineri cu preocupări comune, cu care să împărtășească momentele pe care le trăiesc și alături de care să dea un sens vieții.


Fiecare în parte trebuie valorificat, astfel încât să îi păstrezi unicitatea, dar să reușești, totodată, să formezi un întreg din mai mulți. Ne întâlnim periodic pentru a ne împărtăși ideile unii altora și pentru a stabili împreună un calendar de activități. Suntem legați duhovnicește de mănăstirea Oașa, care este pentru noi ca un dar de la Dumnezeu, acel acasă unde sufletul se întregește și se lărgește pentru a-i face loc celui de lângă noi. Tocmai de aceea majoritatea excursiilor le organizăm în inima Munților Șureanu”.

„Dumnezeu se află în spatele a tot ceea ce facem”

Răspunsul pe care mi l-a dat Ioana mi-a reamintit cine stă, de fapt, în spatele a tot ce se întâmplă: „Dumnezeu se află în spatele a tot ceea ce facem, noi fiind agrenați într-o lucrare în care se află un grup de tineri reuniți în jurul unor principii și valori comune, dornici să stoarcă oricărui moment un gram de bucurie. Suntem coordonați de doamna profesoară Carmen Mihaela Jinariu, profesor de religie de la Colegiul Național Octavian Goga”.

În luna noiembrie, tinerii din organizație vor porni pe urmele mărturisitorilor din închisorile comuniste și vor plănui o excursie la Jilava și Pitești, excursie care va fi ghidată de Pr. Moise Iorgovan. De asemenea, există și un concurs de eseu și poezie, cu titlul “Pe urmele mărturisitorilor din închisorile comuniste”, care se desfășoară în perioada 10 octombrie – 2 noiembrie, la care marele premiu constă în participarea gratuită la excursia de la Jilava și Pitești. Din 1 noiembrie, aceștia vor începe repetițiile pentru concertele de colinde din 6 decembrie (Alba-Iulia) și 12 decembrie (Sibiu).

Despre dragoste și smartphone, cu Mihail Neamțu

În 21 noiembrie vor organiza, în Aula Facultății de Medicină, o conferință cu tema “Dragostea în era smartphone”, la care este invitat Mihail Neamțu (licențiat în filosofie și teologie).

Ce spun membri

„M-am alăturat Organizației Tinerilor din Sibiu în urmă cu cinci ani și jumătate, în perioada liceului. La început, eram prezent la activități ca simplu membru, fiind în mare măsură implicat în acestea. Așadar, cu timpul, la propunerea colegilor, am ajuns să fac parte din grupul de conducere al Organizației, cunoscând mai bine modul de funcționare al organizației, precum și metodele de a atrage și a lucra cu tinerii. Între timp, am primit și responsabilități, departamente de care să mă ocup. Toate acestea m-au ajutat să mă dezvolt pe plan personal și să-mi consolidez relația cu Dumnezeu și cu ceilalți, din jurul meu” – (Sebastian Drăgan – vice-președinte OTS)


Sebastian Drăgan

„Nu voi uita niciodată… Era Crăciunul. Priveam sufletele care luminau printre brazii Oașei, nu datorită pâlpâirii lumânărilor, ci datorită acelei iubiri care se materializa în nesfârșitul îndemn: Îmbucură-te, om bun. Fără îndoială cele mai valoroase amintiri cu OTS-ul sunt momentele petrecute la mănăstirea Oașa, cu precădere în perioada colindelor, pe care le valorificăm în esența vechimii și a profunzimii lor!” (Teodora Crișan)


Georgeta Roman

„La concerte. A fost un amalgam de sentimente, bucurie, emoții, trac de scenă, stres…, însă toate s-au contopit într-o dragoste nepământească. Cred că acolo m-am simțit în eul meu autentic, m-am regăsit în zâmbetele celor de lângă mine, în voci tremurânde… în mâini strânse. Pot continua descrierea acelei seri, dar nu pot sintetiza în cuvinte clipele, puțin spus, impresionante” (Georgeta Roman).


Prichici Alina

„Îmi doresc ca OTS-ul să țină și să ne țină. Sunt convinsă, câtă vreme le vom face pe toate nu pentru lume, ci pentru Dumnezeu, nu în duhul lumii, ci în duhul lui Dumnezeu, care e mai mare decât al lumii, că putem avea nădejdea că Hristos se va milostivi și ne va scrie numele undeva, într-un colț uitat al unei table din rai. În particular, OTS-ul mi-a dăruit cele mai mari prietenii, bucuria comuniunii și a cuminecării, odihnă studenției, liniște și pe Dumnezeu. Ce altceva să-i mai cer?” (Prichici Alina)

BioNTech și Pfizer au trecut cu succes încă o etapă pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva gripei și COVID-19

Compania germană BioNTech şi grupul farmaceutic american Pfizer au anunţat că au încheiat cu succes a doua fază a testării unui vaccin combinat ce a fost creat pentru a combate gripa şi maladia COVID-19, informează AFP.

Testele clinice au urmărit să demonstreze „siguranţa, tolerabilitatea şi imunogenitatea” noului produs dezvoltat pe baza tehnologiei ARN mesager „la adulţi sănătoşi cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani”, a precizat alianţa Pfizer-BioNTech.

Vaccinul „are potenţialul de a atenua impactul celor două boli respiratorii printr-o singură injecţie şi ar putea simplifica practicile de vaccinare pentru prestatori, pacienţi şi sistemele de sănătate din lumea întreagă”, a declarat Annaliesa Anderson, director ştiinţific în cadrul companiei Pfizer, citată într-un comunicat.

„Vaccinurile combinate pot să devină un stâlp al vaccinării de rutină împotriva bolilor respiratorii, în special pentru vaccinarea populaţiilor care riscă să dezvolte forme grave”, a adăugat CEO-ul şi cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin.

Cele două companii doresc să înceapă „în lunile viitoare” testele clinice de fază 3, ultima etapă care trebuie parcursă înaintea unei eventuale lansări pe piaţă a acestui vaccin.

Şi alte companii, precum cele americane Moderna şi Novavax, lucrează la rândul lor la dezvoltarea unui vaccin combinat.

În 2020, BioNTech şi Pfizer au putut să creeze rapid şi cu succes primul vaccin anti-COVID-19 aprobat la nivel mondial, care a generat venituri de miliarde de dolari pentru cele două companii.

Laboratorul de biotehnologie german, înfiinţat în 2008, a fost prima companie farmaceutică din lume al cărei vaccin bazat pe tehnologia ARN mesager a fost autorizat într-un număr mare de ţări încă de la sfârşitul anului 2020, la doar câteva luni după declanşarea pandemiei de coronavirus.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Ambulatoriul pentru Adulți de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, aproape de finalizare

Ambulatoriul pentru Adulți din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu este aproape de finalizare.

O nouă investiție din fonduri europene se află în prag de finalizare. Este vorba despre Ambulatoriul pentru Adulți de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

În mai puțin de un an și jumătate, firma sibiană care se ocupă de investiție a ridicat clădirea ce numără trei etaje.

Noul imobil va adăposti laboratoare de analize medicale, saloane dedicate spitalizării de zi, cabinete de psihiatrie, neurologie, medicină internă și endocrinologie.

Pentru realizarea investiției, Consiliul Județean Sibiu a obținut 10,69 milioane lei din fonduri europene nerambursabile, prin POR 2014-2020.

De asemenea, din bugetul propriu al Consiliului Județean a fost alocată suma de 213.000 de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

O nouă zi va fi inclusă în calendarul creștin-ortodox al BOR

0

Biserica Ortodoxă Română a decis ca o nouă zi să fie inclusă în calendarul creștin-ortodox.

În această săptămână, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis marcarea zilei de 1 octombrie ca fiind Ziua Persoanelor Vârstnice și includerea acesteia în calendarul creștin-ortodox la rubrica zilelor și datelor importante.

Astfel, s-a decis declararea de către Patriarhia Română a zilei de 1 octombrie ca Ziua Persoanelor Vârstnice, urmând ca aceasta să fie menţionată în calendarul creştin-ortodox la rubrica zilelor şi datelor importante;

„Într-o epocă a însingurării crescute paradoxal în atmosfera saturată de multiple forme de comunicare actuală, apropierea concretă, personală şi caritabilă de cei vârstnici, vulnerabilizaţi inclusiv prin izolare, este şi rămâne o datorie pastorală prioritară”, a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Șoferi prinși băuți la volan, în Sibiu și Agnita

Doi șoferi, din Iacobeni și Cârța, au fost prinși băuți la volan de polițiștii rutieri din județ, ambii având acum dosare penale.

În Agnita, polițiștii rutieri din oraș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Iacobeni.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,48 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Mihai Viteazu de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Cârța.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,57 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

În ambele cazuri, ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au deschis dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Proiectul centurii ocolitoare a Mediașului a trecut de Comisia Tehnică a Ministerului Transporturilor

Proiectul centurii ocolitoare a municipiului Mediaș a trecut de Comisia Tehnică de la Ministerul Transporturilor, iar investiția a fost scoasă la licitație.

În cursul zilei de joi varianta ocolitoare a orașului a trecut și de Comisia Tehnică de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Astfel, în acest moment investiția a fost scoasă la licitație pentru a se câștiga timp.

După etapa de trecere de Comisia Tehnică a Ministerului Transporturilor, mai sunt doi pași de făcut, respectiv trecerea de Comisia Interministerială și aprobarea Hotărârii de Guvern.

Viitoarea centură ocolitoare a Mediașului va avea o lungime de 8,7 kilometri, începe din Drumul Național DN 14 din sensul giratoriu existent, traversează calea ferată și strada Rora Mare, ocolește stația de epurare ape uzate a oraşului, traversează canalul Ighiș și râul Tâmava Mare.

În continuare traversează strada Titus Andronic intersectându-se cu Drumul Național 14 A (strada Baznei) printr-o girație suspendată, după care urmează cursul râului Târnava Mare, pe care o traversează cu pod la kilometrul 6+140 de metri, traversează calea ferată și se intersectează cu Drumul Național DN 14 la intersecție cu drumul Buzdului.

Varianta ocolitoare va avea opt pasaje/poduri/viaducte/pasarele, o intersecție giratorie suspendată, două noduri rutiere și o intersecție giratorie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bărbat din Ocna Sibiului, reținut după ce și-a amenințat mama și a distrus un geam al casei

În cursul zilei de miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au reținut un localnic în vârstă de 45 de ani, cercetat penal pentru amenințare, distrugere și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii spun că marți seara, bărbatul și-a amenințat mama cu acte de violență și ar fi spart un geam al locuinței femeii, în urma acestui conflict fiind emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de victimă și de locuința acesteia.

După câteva ore, bărbatul s-a întors la locuința mamei, fiind surprins de către polițiști în curtea imobilului.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: Polițiștii sibieni au efectuat percheziții în 3 județe pentru prinderea unor tâlhari

Mai multe persoane din Alba, Cluj și Vâlcea sunt bănuite că au amenințat și tâlhărit un tânăr din Veștem la începutul acestei luni.

Joi, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 3 percheziții pe raza județelor Alba, Cluj și Vâlcea, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în ziua de 7 octombrie, în jurul orei 0.30, în timp ce se aflau în comuna Șelimbăr, în zona Post Control Veștem, persoanele bănuite au amenințat cu un cuțit un tânăr de 23 de ani, din Veștem, și i-au furat 600 de lei și un telefon mobil.

„Mai multe mijloace de probă, documente și telefoane au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un tânăr din Vâlcea s-a angajat la mai multe localuri din Sibiu și a furat banii din încasări

0

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, din județul Vâlcea.

Acesta este cercetat penal pentru 7 infracțiuni de delapidare în formă continuată, respectiv de 3 infracțiuni de furt calificat în formă continuată.

În fapt, bărbatul este bănuit că, în perioada septembrie – octombrie, s-a angajat la mai multe localuri și a furat bani care proveneau din încasări și mai multe plicuri cu bani din zonele administrative ale societăților.

Prejudiciul creat se ridică la suma de 10.170 de lei.

„În baza probatoriului administrat, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Șef de secție de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, bănuit de 9 infracțiuni de luare de mită

Un medic, șef de secție din cadrul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu este bănuit că a săvârșit 9 infracțiuni de luare de mită.

Infracțiunile ar fi fost comise în acest an, în perioada februarie-iulie de către medicul care este și șef de secție.

Potrivit Parchetului Sibiu, medicul ar fi pretins sume cuprinse între 200 și 500 de lei, dar și produse alimentare și nealimentare.

„În data de 26 octombrie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor de la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, au fost efectuate percheziţii la două locaţii de pe raza municipiului Sibiu.

Percheziţiile au fost dispuse în legătură cu săvâşirea unor fapte de corupţie de către un medic, şef de secţie în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale faţă de suspect cu privire la săvâşirea a 9 infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 6 din Legea 78/2000, infracţiuni constând în aceea că în perioada februarie-iulie 2023, medicul, şef de secţie în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda”, a primit sume de bani cuprinse între 200 şi 500 lei precum şi produse alimentare şi nealimentare, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acordarea actului medical în domeniul psihiatric.

În prezent la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu se efectuează audieri ca urmare a punerii în executare a mai multor mandate de aduce emise de procuror.

Menţionăm că dosarul penal a fost înregistrat în urma unui apel la Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806.

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupție Sibiu şi Vâlcea, având şi suportul tehnic al Direcţiei Generale Anticorupție – Structura Centrală şi IGPR Direcţia Operaţiuni Speciale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a declarat prim procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News