Acasă Blog Pagina 2002

Se ridică județul? Cum s-a redus decalajul economic în ultimul deceniu între zonele Sibiului

Județul Sibiu, fie că este vorba despre Consiliul Județean, Primăria Sibiu sau primăriile de oraș și comune din județ, a reușit să atragă sume importante de la bugetul de stat prin programul național de investiții în infrastructură – PNDL, derulat în două etape din 2015 încoace.

Banii atrași au ridicat nivelul de confort al cetățenilor județului Sibiu în ceea ce privește accesul la utilități – apă, canal, electricitate, drumuri, reabilitări energetice pentru clădiri, dotări laboratoare școli și alte investiții. Însă lucrul cel mai important este faptul că ruralul județului Sibiu se apropie din punct de vedere economic de urbanul județului, în speță de municipiul Sibiu și de comunele din jurul acestuia, plus zona Mediașului sau a Mărginimii Sibiului.

Practic, decalajul socio-economic petrecut în anii `90 și până la mijlocul anilor 2000 între zona rurală a județului și centrul reședință de județ – municipiul Sibiu – s-a redus simțitor după 2015, ca urmare a fondurilor venite în județ de la Guvern sau prin diferite programe naționale, cum este cazul PNDL. Menirea PNDL a fost tocmai această țintă: ridicarea calității vieții în mediul rural sau în orașele cu populație mai mică, ce au în subordine administrativă și sate sau zone rurale. Chiar dacă unele lucrări s-au desfășurat cu întârzieri majore și au fost existat probleme financiare în ceea ce privește alocarea fondurilor bugetare de la Guvern (lucru care au dus la amânarea termenelor de finalizare a investițiilor), în cele din urmă principalii beneficiari au fost tocmai locuitorii din comunitățile respective.            

Cum stă județul Sibiu, prin prisma PNDL

Cu toate că pentru municipiile Sibiu și Mediaș PNDL a impus câteva restricții de ordin economic, tocmai din cauză că municipiile sunt bine dezvoltate economic, orașele din județul Sibiu au depus o serie întreagă de proiecte, multe dintre acestea intrând în concurență cu alte zone urbane și rurale din țară.

Orașele din județul Sibiu, Agnita, Avrig, Copșa Mică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Săliște și Tălmaciu s-au axat pe proiecte importante, care nu puteau fi finanțate din fonduri de la bugetul local prevăzut pentru investiții. Astfel, din orașele județului Sibiu s-au depus și s-a obținut finanțare prin PNDL, în ultima sesiune de apel de proiecte, pentru un număr de 23 de proiecte. Potrivit ultimilor statistici, orașul Cisnădie nu figurează cu vreun proiect acceptat la finanțare. Așa reiese dintr-un studiu independent realizat de asociația Expertforum, care a analizat recent, între altele, și PNDL. Sunt trecute în studiu proiectele obținute de fiecare județ în parte, iar demersul nostru urmărește a doua etapă a PNDL, și anume anii 2017 – 2022.

Campionul proiectelor depuse și finanțate din județul Sibiu, potrivit studiului prezentat de Expertforum, este orașul Dumbrăveni, urmat de administrațiile locale din Avrig, Săliște și Tălmaciu, toate cu câte 3 proiecte cu finanțare asigurată. Agnita și Ocna Sibiului au câte 2 proiecte obținute, în timp ce primăriile din Copșa Mică și Miercurea Sibiului au primit finanțare pe câte un proiect major de infrastructură.

Sibiu 100% vă prezintă mai jos lista proiectelor depuse și alese la finanțare prin PNDL, cu sumele alocate, stadiul financiar din punct de vedere al derulării execuției și a sumelor decontate de la bugetul de stat. Sumele sunt prevăzute în lei.     

U.A.TDenumire obiectiv investitiiAlocații de la bugetul de statStadiu implementare (financiar)
AgnitaReabilitare și modernizare strada Bisericii orașul Agnita, județul Sibiu 2,654,496100.00%
AgnitaModernizare străzi în satul Ruja nr. 194-274 orașul Agnita județul Sibiu1,760,8310%
AvrigModernizare strada Tudor Vladimirescu din orașul Avrig289,931Finalizat 2017 
AvrigReabilitare și modernizare sală de festivități la Liceul Tehnologic Mârșa, orașul Avrig, în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare770,546Finalizat 2018
AvrigModernizare strada Iazului din orașul Avrig769,810Finalizat 2017
Copșa MicăConstruire pod peste râul Târnava Mare, la Copșa Mică5,718,859110%
DumbrăveniModernizare și asfaltare străzi de interes local în orașul Dumbrăveni, județul Sibiu18,819,806Finalizat 2016
DumbrăveniReabilitare și modernizare grădinița nr.1 în orașul Dumbrăveni, județul Sibiu1,165,66317%
DumbrăveniReabilitare și modernizare grădinița nr.2-corp C1 și C2, în orașul Dumbrăveni, județul Sibiu1,240,75695%
DumbrăveniReabilitare și modernizare Grădinița Saros, sat Saros (sat component), oraș Dumbrăveni, județul Sibiu1,053,3769%
DumbrăveniReabilitare și modernizare Școala Saros,sat Saros(sat component), în orașul Dumbrăveni,județul Sibiu1,393,3430%
DumbrăveniReabilitare și modernizare școală Ernea, sat Ernea (sat component) oraș Dumbrăveni, județul Sibiu1,004,78636%
DumbrăveniExtindere și reabilitare dispensar Saros pe Târnave oraș Dumbrăveni județul Sibiu1,237,10143%
DumbrăveniReabilitare și modernizare sediu primărie în orașul Dumbrăveni1,888,7460%
Județul SibiuModernizarea DJ 105D Cârța – Agnita, (tronson intrare Săsăuşi – Chirpăr – Vărd – Agnita) km.14+300 – 31+508,968,993,697Finalizat 2016
Județul SibiuModernizare DJ 142 J: Șeica Mare – Șeica Mica – DN 14 B, km 0+000-7+8556,550,674Finalizat 2016
Județul SibiuModernizare DJ 142B Blăjel – Bazna – Boian – limită jud. Alba, km. 8+175 – 11+6127,697,229Finalizat 2017
Județul SibiuModernizare DJ 104G Săcădate-Nucet-Cornățel, km. 0+000 – 10+835 (inclusiv poduri şi podeţe)4,927,070Finalizat 2016
Județul SibiuConstruire pod pe DJ 141C, limită jud. Alba-Broșteni-Bogatu Român-intersecție DJ 107B, km 21+8001,515,507Finalizat 2017
Județul SibiuReabilitarea, modernizarea și echiparea secției clinice de neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu29,425,5284%
Județul SibiuModernizare drum județean DJ 106T, Ocna Sibiului-Topârcea-intersecție DJ 106G (Ludoș), km 0+494-15+33125,473,22245%
Județul SibiuReabilitare și modernizare DJ 107B Păuca-Alămor-Mândra-Slimnic88,913,949100%
Județul SibiuRevigorarea turismului în sitte-ul UNESCO Valea Viilor prin modernizarea drumului județean DJ 142 G, Copșa Mică-Motis20,903,963100%
Județul SibiuConstruire pod pe drumul județean DJ 105 A, km 15+890, în localitatea Săsăuș2,135,729Finalizat 2020
MediașAmenajare drum zona industrială nepoluantă și deservire generală str. Aurel Vlaicu etapa I, municipiul Mediaș2,789,4190%
MediașEchipare tehnico edilitară cartierul Gloria în municipiul Mediaș2,325,56465%
MediașReabilitare străzi municipiul Mediaș-zona cartier Aurel Vlaicu rețele de alimentare cu apă și canalizare pluvială Faza I8,363,12874%
MediașDotarea cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru amenajare cabinet informatică la școala gimnazială Mihai Eminescu Mediaș78,36099%
MediașDotarea cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru funcționare la standarde europene a activităților școlare la școala gimnazială nr. 7 Mediaș278,46093%
MediașModernizare anvelopă clădire la Grădinița Bucuria copiilor municipiul Mediaș173,587Finalizat 2019
Miercurea SibiuluiÎnființare sisteme de canalizare menajeră în localitățile Apoldu de Sus și Dobârca din UAT Miercurea Sibiului județul Sibiu16,775,76950%
Ocna SibiuluiModernizare strada Mihai Viteazu din Orașul Ocna Sibiului, județul Sibiu1,977,646Finalizat 2018
Ocna SibiuluiModernizare strada Nicolae Bălcescu din Orașul Ocna Sibiului județul Sibiu975,786Finalizat 2020
SălișteÎnființare sistem de canalizare menajeră în localitatea Fântânele orașul Săliște, Județul Sibiu6,316,219Finalizat 2020
SălișteÎnființare sisteme de canalizare menajeră în localitățile Mag, Aciliu și Amnaș orașul Săliște, județul Sibiu10,815,09779%
SălișteReabilitare și modernizare sistem de iluminat public în localitatea Fântânele orașul Săliște județul Sibiu470,8150%
SibiuCanalizare pluvială str. Podului Sibiu7,858,257Finalizat 2020
TălmaciuModernizare sistem de alimentare cu apă și modernizare stație de epurare oraș Tălmaciu2,528,2600%
TălmaciuRetehnologizare captare apă brută și stație de tratare Tălmăcel1,080,52016%
TălmaciuExecuție rețea de apă și canalizare-cartier Armeni II1,278,20567%

Consiliul Județean și municipiile Sibiu și Mediaș au știut ce vor

Potrivit Expertforum, unitatea teritorială a județului Sibiu, în speță Consiliul Județean Sibiu, figurează cu 10 proiecte aprobate. În principal, au fost realizate proiecte pentru reabilitarea unor tronsoane de drumuri județene intens circulate și pentru îmbunătățirea infrastructurii din spitalele ce sunt administrate de instituția județului. De asemenea, Primăria Mediaș a văzut în PNDL un program de investiții important, astfel că s-a pliat pe criteriile financiare evidențiate și a reușit să atragă finanțare pentru 6 investiții majore. Primăria Sibiu a obținut fonduri guvernamentale pentru reabilitarea rețelei de canalizare pluvială de pe strada Podului. Per total, județul Sibiu figurează cu 40 de proiecte finanțate. Dintre acestea, 18 au fost finalizate, iar șase așteaptă să fie demarate.

Ce spune studiul independent

Analizând contextul studiului și concluziile sale – acestea având caracterul general -, se poate afirma că situațiile întâlnite în țară se pliază și pe județul Sibiu, în funcție de specificul problemei întâmpinate în momentul derulării investiției.              

“Durata de implementare a proiectelor, mai ales în PNDL, rămâne nejustificat de lungă. Această  situație generează și costuri crescute ale proiectelor, care sunt suportate tot din banii publici. Astfel, perioada de la semnarea contractului până la realizarea achiziției și execuția propriu zisă poate fi de 2-3 ani. Mai mult, achizițiile pot reprezenta una din cauzele pentru prelungirea implementării, întrucât, ca și în cazul CNI, se pot prelungi din diverse motive, ceea ce conduce la întinderea proiectelor pe o perioadă mai mare. O altă problemă frecventă este modul în care câștigătorii (n. red – firmele care câștigă licitațiile) implementează proiectele (nu execută corect, intră în insolvență etc.).

În aceeași măsură trebuie pusă în discuție capacitatea beneficiarilor de a implementa mai multe proiecte (achiziții, monitorizare etc.), dar și de a le menține după finalizarea acestora. La PNDL, principala deficiență este cea legată de nepublicarea informațiilor legate de câștigătorii achizițiilor, dar și despre eficiența și impactul programului. În termeni de bugete, cele două etape ale PNDL, ale căror implementare a fost prelungită până în 2024 din motive care țin de implementare întârziată a proiectelor, au avut un buget de 46 de miliarde de lei, respectiv deconturi de 39 de miliarde în iunie 2023 (n.red. – studiul a luat în calcul această dată).

În 2023, bugetul MDLPA (n. red. – Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice) a fost suplimentat prin Fondul de Rezervă Bugetară pentru a acoperi finanțarea cu 15 milioane de lei pentru PNDL 1 și 160 milioane pentru PNDL 2. EFOR (n. red. – Expertforum) a criticat în rapoartele anterioare această practică și consideră în continuare că utilizarea Fondului de Rezervă este improprie pentru acoperirea acestor deconturi, întrucât plata lucrărilor sau a serviciilor putea fi prevăzută în bugetul anual”, se arată în raportul Expertforum.      

Ce este PNDL

PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă-canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. Cea de-a doua etapă a programului finanțează 7.150 obiective de investiții (din toate domeniile eligibile). Programul se finanţează din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul MDLPA, din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare şi din alte surse legal constituite.

În limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat, în baza analizei interne de specialitate a propunerilor de finanțare ale autorităților locale, MDLPA întocmeşte şi aprobă prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, lista finală cu obiectivele de investiţii care se finanţează, listă care se publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Astfel, următoarele programe au fost incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală:

– Programul privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate, precum şi în unităţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice – Hotărârea Guvernului nr. 577/1997;

– Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural – Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2007, cu modificările ulterioare;

– Programele multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor – Ordonanţa Guvernului nr. 40/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 61/2007, cu modificările ulterioare pentru programul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c);

– Programul Reabilitare şi modernizare – 10.000 km drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local – Hotărârea Guvernului nr. 530/2010.

Principiile administrației românești

Obiectivul prioritar ale PNDL este finalizarea tuturor obiectivelor finanțate prin alte programe închise în prezent, precum și sprijinirea autorităților publice locale în prioritizarea finanțărilor, astfel încât România, în integralitatea ei, să devină un spațiu construit eficient, în care toți locuitorii să aibe acces egal la resurse, să beneficieze de creșterea calității vieții și să se faciliteze dezvoltarea comunităților funcție de potențialul acestora și de strategiile de dezvoltare durabilă, pe principii de competitivitate și coeziune teritorială. Programul este dedicat realizării unor obiective de investiții de infrastructură de dimensiuni reduse ca volum care nu îndeplinesc criterii de eligibilitate pe programe cu finanțare europeană sau la care este imperios necesară finalizarea acestora pentru respectarea unor angajamente asumate de România în cadrul Uniunii Europene.

Gestiunea eficientă a fondurilor publice în implementarea PNDL se realizează prin selectarea proiectelor în urma analizei acestora, încadrarea în standardele de cost, asigurarea cerințelor esențiale de funcționare, tehnice, și de calitate în execuție, în conformitate cu legislația în vigoare. Introducerea la finanțare a unor obiective noi sau în continuare se face de către autoritățile publice locale în conformitate cu strategia proprie de dezvoltare locală, cu fundamentarea nevoii de investiții pentru asigurarea unui cadru armonios de dezvoltare comunității, precum și cu respectarea tuturor obligațiilor contractuale față de MDLPA.

Lista tuturor proiectelor din Județul Sibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: 65 de magazine Kaufland din toată țara, amendate cu 1,7 milioane de lei de ANPC

ANPC a desfăşurat, vineri, ample acţiuni de control la 65 de magazine aparţinând lanţului de retail Kaufland, la nivelul întregii ţări, şi le-a aplicat amenzi de peste 1,7 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al ANPC, în urma abaterilor constatate, comisarii ANPC au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de aproape 1,7 milioane de lei la toate cele 65 de magazine, au oprit definitiv de la comercializare peste 1 tonă de produse alimentare neconforme şi au oprit temporar prestarea de servicii, până la remedierea deficienţelor, la 49 de unităţi.

„Te aştepţi ca cei ce se pretind a fi cei mai buni să fie un adevărat exemplu.

Trist este când afli că acest exemplu este unul negativ. În ultima vreme, Autoritatea noastră a fpost acuzată, pe nedrept, că nu tratează cu aceeaşi oca şi operatorii economici mari şi pe cei mai mici.

Încă o dată dovedim că avem aceeaşi măsură, aşa cum o spun sutele de comunicate de presă date de noi, de-a lungul anilor.

Mulţumesc tuturor celor ce ne-au transmis informaţii şi îi încurajez şi pe alţii să facă la fel”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Cele mai importante nereguli constatate de echipele de control:

  • folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu chedere rupte, cu prezență de resturi alimentare si ambalaje deteriorate, rafturi cu rugină
  • utilizarea unor agregate de preparare (ex: rotisor, subansamble ale acestora, masa caldă) neigienizate, cu prezență masivă de grăsime și arsuri, cu rugină
  • condiții igienico-sanitare precare, în zona de depozitare: paviment murdar, cu rugină în spațiile frigorifice de depozitare, cu mucilagiu format pe podeaua de scândură, pereți cu igrasie și mucegai, folosirea unor paleți de lemn murdari, cu mizerie dedesubt
  • comercializarea unor legume și fructe depreciate
  • comercializarea unor produse alimentare neconforme (ex: pește cu modificări organoleptice, produse devidate, cu ambalaj deteriorate etc.)
  • nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor calde, în zona food
  • utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, care nu sunt destinate prestarii serviciilor de alimentatie publică
  • lipsa informațiilor privind eticheta nutrițională, a datei preparării produselor și a datei limita de consum, în zona de grill
  • comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită
  • prezenta muștelor in unitate
  • comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare
  • utilizarea unor cărucioare de mână fără a fi igienizate corespunzător
  • nerespectarea regimului promoțiilor – neconcordanțe între prețul produselor expus la raft și cel de la casa de marcat.
  • Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: 3 persoane, printre care un copil de 5 luni, rănite din cauza unui tractorist

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă după amiaza, într-un accident de circulație produs pe DN 14, la ieșirea din Agârbiciu spre Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că un autoturism condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Vâlcea, a intrat în coliziune cu un tractor care circula în fața sa, condus de către un localnic în vârstă de 51 de ani, după ce șoferul tractorului a virat la stânga încălcând marcajul longitudinal continuu.

Două femei, în vârstă de 38, respectiv 81 de ani și un copil în vârstă de 5 luni, pasageri în autoturism, au fost răniți în urma evenimentului.

Două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Sibiu au intervenit la locul evenimentului.

Femeia de 81 de ani a suferit o luxație de umăr, femeia de 38 de ani s-a ales cu un traumatism toracic, iar copilul de 5 luni a suferit un traumatism cranio-cerebral.

Toate cele 3 victime au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Bărbat în stare critică după ce a fost accidentat de un autocar

Un bărbat care a traversat neregulamentar strada a fost accidentat grav de un autocar, sâmbătă după amiaza, pe DN 1.

În timp ce traversa neregulamentar drumul național, un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost acroșat de un autocar condus dinspre Veștem spre Sibiu, de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, cetățean străin.

Pietonul a fost rănit grav în urma evenimentului.

Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, au intervenit pentru a-i acorda bărbatului îngrijiri medicale.

Acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu cu politraumatisme, inconștient și intubat.

În autocar se aflau 9 pasageri, care nu au suferit vătămări corporale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Pita de Alămor și tainele ei: “Dimineața, numai la noi arde becul în tot satul! Nu e o rețetă scrisă!”

„Până chică apă din grindă!”. Atât frământă aluatul de pită Maria Ranf, o gospodină desăvârșită din Alămor și o prezență constantă în Piața Volantă Transilvania. I-am trecut pragul datorită campaniei „Produs în Sibiu”, alături de Andreea Dobrotă, ambasador al campaniei. Maria Ranf ne-a primit cu zâmbetul pe buze și cu aluatul gata de frământat. Deschisă și cu o desagă plină de povești, ne-a destăinuit povestea sa, ce are la bază vechi rețete învățate de la mama și bunica ei. Secretul pitei de Alămor, satul său, stă în dragoste, multă muncă și dedicare.

Maria și Ioan Ranf sunt doi gospodari recunoscuți în județul Sibiu. De mulți ani vin la Piața Transilvania, iar oamenii ce le gustă pita nici că se mai despart de ea.

Pita de la Fegu – după cum i se spune în sat lui Ioan -, a fost atestată ca produs tradițional.

O zi în gospodăria familiei Ranf

O zi în gospodăria familiei Ranf începe devreme, înainte cu mult de răsăritul soarelui, și se încheie după apus.

„Seara facem plămădeala, înmuiem aluatul, pe la 22.30. Dimineață pe la 3-4 ne trezim. Dimineața, numai la noi arde becul în tot satul, nu găsești o lumină. Câinii latră și noi lucrăm! Frământăm pita, se dospește, la cuptor, după-amiaza e gata! Trebuie multe ore să facem pașii! Nu e o rețetă scrisă, trebuie să simțim aluatul și să îl vedem!”, spune Maria Ranf.

Gospodinei nu îi trebuie tehnologie. Știe câtă făină îi trebuie pentru 30 de pite, simte „la mână” cât aluat să ia pentru fiecare. „Am foarte mulți sibieni care vor să mănânce sănătos. Ca să se convingă că nu îi păcălim, i-am invitat să vină la noi! Am avut un domn aici, de zece ani cumpără de la noi. A intrat și s-a uitat, zice: Dar unde aveți gazul? Nici cântar? Am zis că nu avem tehnologie! Și a zis că: „No, asta e pita mea!”, povestește gospodina.

„Pentru mine nu e o muncă!”

Maria Ranf face totul cu plăcere și mărturisește că, deși muncește mult, nu simte oboseala.

„Pentru mine nu e o muncă! Mai aud câte o femeie care zice: „Mai bine fac un copil, decât să frământ o troacă!”. Eu numai mă joc, că îmi place! Mi-e drag ceea ce fac!”.

“Om bun”

De curând, Maria Ranf a deschis și un punct gastronomic local, numit „Om Bun”.

„Fii bun ca pita caldă! De asta avem noi nevoie în ziua de ai! Fii bun, că nu te costă nimic! La noi numai oameni buni vin aici! Îi omenesc, îi răsfăț, mă strâng în brațe și îmi spun că sunt om bun! Niște turiști din America au zis să îi pun numele așa. Am avut oameni foarte cumsecade care au auzit de noi, ca din familie. La plecare plângem împreună. Ultima a fost o doamnă din Australia, care a spus că revine ca la sora ei! Așteptăm oamenii aici mereu, îi învățăm să facă pită, de Crăciun tăiem împreună porcul, facem cârnați!”, spune Maria Ranf.

Fără tehnologie

Gospodăria familiei Ranf este una tradițională, cu multe elemente ce duc cu gândul la casele bunicilor. Inclusiv troaca de lemn în care a frământat până de curând Maria Ranf era veche de câteva zeci de ani. „Era de la muma. Atâta am făcut pită în ea, că s-a ros! Mi s-a gătat troaca, e ca foița! O să o expun pe un perete, amintire!”, ne povestește Maria Ranf.

Cu toate că nu folosește tehnologie în atelierul său, Maria Ranf este activă pe rețelele de socializare, inclusiv pe Tik Tok, unde postează rețete și ce pregătește pentru o masă tradițională. Postările sale adună chiar și sute de mii de aprecieri, astfel că familia Ranf este motivată să continue.

În curând, în gospodăria lor, vor avea și o pensiune, pentru ca cei care le trec pragul să simtă complet experiența vieții la țară, la Alămor.

Pe familia Ranf o întâlniți în fiecare zi de sâmbătă în Piața Volantă Transilvania, dar și la diferite târguri și festivaluri. Pe lângă pită de casă, aduce, printre altele, prăjituri după rețete vechi, lichiu și scoverzi.

Alte recomandări:

Brutăria Vitoșa Tălmaciu
Brutăria Beleiu
Brutăria La Muma
Brutăria Luija
Grains du Ciel
Grewe Sibiu
Mariohr
Simpa
Transagape
5 paini 2 pesti
Mafei Nistor – Tălmăcel
Sită Mioara – Apoldu de Jos
Ioniță Macriș – Daia

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Noul Municipal. ”Naționala mică” trage la stadion mic

În mai puțin de șase luni, Naționala de Tineret a României U 21 revine la Sibiu. După ce în primăvară a întâlnit pe noul Municipal fosta campioană europeană – Germania U21, marți, tricolorii mici vor evolua din nou în fața sibienilor contra Finlandei, într-un meci de calificare contând pentru Euro 2025. În condițiile în care capacitatea stadionului Municipal este de 13.000 de locuri, Sibiul este gazda perfectă pentru tricolorii mici. Însă, microbiștii sibieni vor-nu vor, deocamdată, trebuie să se mulțumească cu Tineretul, deoarece o partidă a Naționalei României pe noul Municipal nu se întrevede prea curând. Și principalul motiv ar putea fi tocmai capacitatea mică a stadionului.       

Pancu, înainte de meci

Selecționerul Daniel Pancu a spus că grupa de calificare este una echilibrată, iar tricolorii trebuie să rămână concentrați pe întreaga durată a partidelor. „Este un meci foarte important. Suntem la început, drumul e lung, mai sunt foarte multe puncte puse în joc, dar trebuie să scoatem maximum, pentru că jucăm acasă. Nu prea fac diferențe între adversari. Va trebui să fim foarte, foarte concentrați și atenți pe toată durata jocului. Chiar dacă avem și noi probleme, acum mi-am făcut o imagine despre grupă. Este foarte echilibrată, orice echipă poate termina ori pe locul 2, ori pe 6. Dacă nu vom repeta greșelile din primele jocuri, dacă vom menține starea bună de spirit și vom avea șansa de partea noastră, cu siguranță ne putem califica”, a spus Pancu.     

Lotul tricolorilor mici, deplasat la Sibiu

PORTARI: Răzvan Sava (CFR Cluj), Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);

FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Darius Oroian (Sepsi OSK), Cristian Ignat (Mioveni), Răzvan Pașcalău (Lecce / Italia), Gabriel Buta (FCU 1948 Craiova Fotbal Club), Matei Ilie (CFR Cluj), Ștefan Ștefanovici (Politehnica Iași), Costin Amzăr (Dinamo);

MIJLOCAȘI: Marius Corbu (Akademia Puscas / Ungaria), Ștefan Pănoiu (FC Rapid 1923), Cătălin Vulturar (Lecce / Italia), Aurelian Ciuciulete (Unirea Dej), Constantin Grameni (Farul Constanța)  Luca Mihai (CFR Cluj), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Rareș Ilie (Lausanne / Elveția), Octavian Popescu (FCSB);   

ATACANȚI: Adrian Mazilu (Farul Constanța), Filip Ilie (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (Lecce / Italia).

Bilete extrem de accesibile la partidă

Al doilea meci din octombrie, cu Finlanda, se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu, arenă unde România U21 a jucat anul acesta un meci de pregătire cu selecționata similară a Germaniei. Prețul unui bilet este de 10 lei la peluze și 15 lei la tribune. Acestea vor putea fi achiziționate în ziua meciului, începând cu ora 10:00, și de la casieria stadionului. 

Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în toate zonele stadionului, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero.

Programul României U21 în preliminariile EURO U21 2025

România – Finlanda, 17 octombrie

România – Albania, 17 noiembrie

Elveția – România, 21 noiembrie

Armenia – Românmia, 26 martie 2024

România – Muntenegru, 6 septembrie 2024

Finlanda – România, 10 septembrie 2024

Muntenegru – România, 11 octombrie 2024

România – Elveția, 15 octombrie 2024

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Iulia Popa, actrița care (a)duce Teatrul la Infinit

Iulia Popa e un nume cu care cu siguranță ne vom mai intersecta. Absolventă a Facultății de Litere și Arte, secția Actorie (ULBS, promoția 2008-2011), cu master în actorie (2011-2013) în cadrul aceleiași facultăți și cu un talent debordant la purtător, tânăra actriță e o rebelă prin definiție. A renunțat la un contract de muncă la teatrul de stat și, cu o surprinzătoare ”inconștiență”, a pus un pariu cu sine însăși și cu viitorul: un proiect independent, cu care să își cucerească, în primul rând, propriile-i îndoieli și frici. Așa a apărut și rezistă, de șase ani, ”Teatru la Infinit”.

”Asta vreau să fac! Asta simt că e viața mea, destinul meu!”

Iulia, pentru cei care nu au avut încă prilejul de a te cunoaște, cu ce te ocupi?

Mă ocup cu teatru. Sunt actriță, am un teatru independent, pe nume Teatru la Infinit, care activează din 2017 și în principal facem comedie.

De ce comedie?

Pentru că m-am gândit ca așa am putea să mai înveselim oamenii și să le readucem puțin zâmbetul pe buze.

O faci natural sau pentru că ai identificat o nișă în care ai putea să îți faci loc?

Natural. Întotdeauna cred că am avut un simț al umorului destul de dezvoltat și mă simt bine că am ales, că am avut curajul să fac comedie. Pentru că e foarte greu să faci comedie. Dar mă regăsesc foarte mult în lucrul acesta și descopăr zi de zi că parcă am tot mai mult comic în mine. Și văd întotdeauna, în orice situație, și partea comică, partea ceva mai bună a lucrurilor. Mă inspir mai mult din relațiile interumane, din situațiile de zi cu zi care se ivesc în viață. Poți găsi partea amuzantă chiar în orice. Este material, har Domnului! Contează doar să vezi, să găsești potențial, să alegi să vezi partea faină a lucrurilor.

De unde până unde actoria?

Pe la 13 ani am descoperit că mă atrage foarte mult domeniul acesta. Făceam o școală româno-franceză și am făcut un ”spectacolaș” la un moment dat, când am fost în Franța, în limba franceză. Primisem un rol destul de important, în ”Avarul”, Harpagon, și mi-am dat seama că eu asta vreau să fac. Eram la liceul de arte, secția plastică, deci oricum veneam dintr-un mediu artistic. Din acel moment, la acei 13 ani, am zis: ”Asta vreau să fac! Asta simt că e viața mea, destinul meu!” Și de atunci a fost foarte clar pentru mine că aceasta îmi e calea și nu m-am mai lăsat. Deși eram un copil destul de timid. Lumea îmi spunea: ”Tu, Iulia, las-o baltă, că nu e de tine! Trebuie să știi să dai din coate! Tu ești timidă, ești interiorizată!” Până la urmă am depășit și sunt aici.

Am întâlnit deseori situații de genul acesta: artiști, persoane foarte volubile pe scenă, care își ascundeau în sine o considerabilă doză de sfiiciune. Cum îți gestionezi timiditatea?

Cred că am depășit-o. Odată cu vârsta și cu experiențele prin care am trecut. Consider că era mai mult o chestie de încredere în sine. Pe care probabil nu o aveam. Toată lumea are insecurități. Dar pe parcurs mi-am dat seama că nu sunt un om chiar atât de interiorizat. Din contră, îmi place să comunic cu oamenii, îmi place să mă exprim, îmi place să spun absolut tot ce simt și ce gândesc. Și cred că acum chiar sunt vindecată de timiditate. Normal, mai am bunul simț. Pentru că probabil și din prea mult simț lumea spune, de multe ori: ”Asta e bleagă, e timidă!…” Dar la acest bun simț nu voi renunța niciodată.

Cum ai avut curajul să pornești independent în teatru? Pentru că piața românească nu e suficient de maturizată în acest sens, să ofere o stabilitate oarecum comodă pentru a-ți construi un astfel de proiect.

Am avut un curaj nebun, pot să zic. Venind dintr-un teatru de stat, unde ai o stabilitate și nu trebuie să te zdrobești pentru a te afirma…

După câtă vreme ai plecat?

Am fost angajată aproape doi ani, plus colaborările din trecut, din facultate. Au fost câțiva ani. Și a fost un șoc oarecum pentru mine la început. Pentru că îmi era foarte greu să conștientizez că eu trebuie să le rezolv pe toate. A fost greu. Dar pot să zic că m-am obișnuit cu această idee și am prins și încredere în mine și acum simt că nimic nu mă mai poate opri.

”Mizez cel mai mult pe real, pe adevăr, pe autenticitate”

Cum faci să îți găsești calea ta, să poți să reziști în zona aceasta?

Tot timpul sunt în căutări, în mine. Tot timpul vreau mai mult. Nu pot să spun că sunt pe o anumită zonă. Însă întotdeauna caut să atrag oamenii, prin ceea ce sunt eu, prin felul meu de a fi. Pentru că asta cred că e cel mai important. Degeaba vrei să pari nu știu cum, să pozezi frumos, când, de fapt, tu ai și defecte, ai și calități și încerci să arăți doar ce îți place ție din ele. Pe asta mizez cel mai mult, pe real, pe adevăr, pe autenticitate.

Cum simți sibienii? Sunt pregătiți pentru genul acesta de act cultural?

Eu zic că sunt receptivi. Fiind un oraș cultural, deschis la tot felul de evenimente, oamenii sunt deschiși. Și îmi place când văd că oamenii vin la teatru, vin și la teatru independent, le place să își rezerve puțin timp pentru a se deconecta de la stres, de la muncă, probleme. Oamenii sunt foarte ok în Sibiu.

Predilect mergi pe comedie…

Da. Deși ultima premieră pe care am făcut-o a fost one woman show, după textele lui Shakespeare, la București. În 2020 am participat la Gala Hop, la București. Am câștigat și un premiu acolo. Tema fusese Shakespeare. Am avut un monolog, care trebuia pus în mișcare, pe teatru-dans. Și am simțit că trebuie să dezvolt acel monolog, să îl transform în spectacol. A durat trei ani până m-am hotărât. Bine, a fost și pandemia și nu se putea face atunci aproape nimic. Nu a fost chiar comedie, deși am căutat pe anumite părți să introduc și anumite elemente de gen.

Ce înseamnă Teatru la Infinit?

Înseamnă muncă. Echipa noastră este formată din mai mulți actori colaboratori, care au participat la peste 10 premiere, în decursul a șase ani. Suntem o echipă destul de omogenă și variată, în același timp. Și dornică de lucru.

Unde vă pregătiți?

Ca spații de joc, până acum am mers cam pe unde s-a putut. E greu să găsești un spațiu al tău. E greu în Sibiu. Sunt foarte multe cerințe. Jucăm în baruri, cafenele, săli de evenimente, case de cultură.

”E acel sentiment că te ridici pe munca ta, pe chinurile tale”

Care îți sunt satisfacțiile? Ce te motivează să perseverezi în acest teribilism?

Cred că cea mai importantă satisfacție e că mă pot exprima liber. Și că pot fi eu, că pot să îmi aleg ceea ce exprim, că am șansa asta, până la urmă. Cred că aceasta e cea mai mare satisfacție: că pot să fiu eu în ceea ce fac. Libertatea, deschiderea pe care o văd că mi se întâmplă acum. Mi se întâmplă lucruri frumoase. Și cred că sunt pe drumul cel bun. Desigur, lucrez mult pentru teatrul independent, dar la final zici: ”Da, măi! Eu am făcut-o! Eu am fost acolo, în spatele reușitei!” E acel sentiment că te ridici pe munca ta, pe chinurile tale.

Cât vei mai rezita?

Cred că mult. Eu așa îmi propun. E abia începutul.

Care îți sunt neîmplinirile, tristețile?

Tristeți, în niciun caz. Nu am timp de așa ceva. Nu îmi place să mă gândesc la asta, pentru că nu am de ce. Sunt un om norocos. Și dacă ar fi cumva vreo neîmplinire, tot va trebui să fac ceva să o împlinesc până la urmă.

Oameni jalon, cărora le datorezi oareșceva considerabil în viață?

Părinții mei, care m-au susținut întodeauna necondiționat.

Au crezut în tine de la început?

La început nu au fost chiar foarte deschiși ca eu să fac teatru. Asta, pe la 18 ani, când am decis că nu mai e cale de întoarcere. Și îmi ziceau: ”Tu copilă, tu vrei să mori de foame în meseria asta? Fă arhitectură, fă orice altceva!” Până la urmă i-am dat pe brazdă și acum sunt fanii mei number one. Mai ales tatăl meu, care acum postează absolut tot ce postez eu pe facebook. Îi mai datorez multă recunoștință asociatei mele din teatru, fără de care nu cred că s-ar fi întâmplat nimic în acest teatru. E vorba de Mirela Presecan.

Ceva de neratat în viață, o chestie pe care vrei musai să o atingi?

Eu vreau foarte multe lucruri. Dar dintre ele mi-ar plăcea, la un moment dat, acela de a face un tur al lumii. Să îmi iau o perioadă din viață în care să vizitez tot ce se poate vizita, să merg prin toate zonele pământului și să explorez. Nu ca turist. Cu sacul în spate, pentru a vedea autenticul din fiecare loc. Acesta e un vis care mă urmărește încă de când eram mică. Îmi place mult lumea.

Cum defulezi? Cum te descotorosești de cele multe și nu tocmai bune ale zilei?

Dacă o recunosc acum, o să se zică lumea că sunt foarte superficială. Îmi place shopping-ul. Asta e problema mea! Îmi plac cumpărăturile de haine, de orice ține de modă, de machiaj… Asta mă relaxează. Să stric bani. E defectul meu number one!

Se poate trăi din ce faci?

Se poate. Dacă ajungi unde trebuie. Dacă ești consecvent în ceea ce faci, dacă îți găsești nișa, dacă crezi în tine, poți să trăiești din asta. Și dacă ești omul potrivit la locul potrivit.

Ce te irită la tine?

Că gândesc, câteodată, prea mult, pe chestii inutile. Stau și despic firul în patru mult, prea mult! Mult, mult, mult de tot… Și pierd vremea degeaba cu chestia asta!

Ce sunt spectatorii?

Sunt foarte apropiată de spectatori și îmi place ca după spectacole să vorbesc cu ei despre ce au simțit ei, despre ce am simțit eu. Îmi place să se creeze comuniunea aceasta, pentru că până la urmă ei te țin în viață și ei duc mai departe fenomenul acesta din care facem parte. Îi respect foarte mult și observ că sunt foarte dornici să vină la spectacole, să venim cu ceva nou. Ne și întreabă pe rețelele de socializare: ”Când mai scoateți ceva nou? Când veniți cu o nouă comedie? Când apare următorul spectacol?”

Apropo… Ce plănuiești?

Pregătim un spectacol nou. Și vrem să reluăm încă un spectacol foarte bun, Zilele amanților, de Corina Ozon, cu care am avut un succes super ok.

Unde te mai vede lumea?

Sâmbăta aceasta, în 14, am o încercare de stand-up, la Cafeneaua Literară. Și va urma premiera cea mare, spectacolul nou, însă nu am stabilit o anumită dată.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Sibiul imigranților. Aproape 5.500 de imigranți înregistrați în județ

0

Este cunoscut faptul că Sibiul se dezvoltă din ce în ce mai mult și devine tot mai ofertant atât pentru românii din alte părți ale țării dar și pentru cei din alte colțuri ale lumii.

Pentru a afla cât de primitor este județul nostru pentru imigranți, am discutat cu   Comisarul șef de poliție Liliana Adina Douchez, șefa Biroului de Imigrări Sibiu. Ne-a spus că numărul străinilor aflați în evidența biroului crește anual. Sunt două categorii înregistrate: cetățenii proveniți din state membre ale UE și străinii proveniți din statele terțe.

În anul 2023 s-au înregistrat 2.301 de persoane din Uniunea Europeană care au ales ca Sibiul să le devină acasă. Cei mai mulți sunt din Germania, Austria și Italia. Surprinsă fiind, am întrebat-o pe șefa Biroului de Imigrări Sibiu de ce nemții aleg județul nostru, în condițiile în care Germania este un reper pentru cei care caută venituri lunare mai mari. Șeful instituției sibiene mi-a răspuns că este vorba despre apartenența la locurile natale și originea familiei, mulți sași care au plecat în Germania în trecut vor acum să se reîntoarcă aici, acasă.

La categoria statelor terțe, cei mai mulți imigranți vin din Nepal, Sri Lanka, India, Turcia și Bangladesh. Acestora li se adaugă și alții, totalul aflat pe raza județului însumând 3.150 de cetățeni străini. Scopul pentru care au venit este angajarea în muncă, reîntregirea familiei și studii.

De ce aleg occidentalii Sibiul?

„Printre motivele principale se află frumusețea orașului, liniștea, amplasarea geografică favorabilă și trendul ascendent în dezvoltarea economica a județului. Sibiul este o atracție turistică prin specificul orașului în sine, dar și prin gama variată de activități cultural-științifice pe care le oferă aproape pe tot parcursul anului. Pe lângă aceasta, Sibiul este atractiv și ofertant în ceea ce privește piața forței de muncă, ultimii ani înregistrând creșteri în toate domeniile de activitate, fapt ce a atras numeroși investitori în zonă, și prin urmare, multe locuri de muncă”, spune Comisarul șef de poliție Liliana Adina Douchez.

De ce părăsesc Sibiul

Categoric, sunt și persoane care nu se acomodează cu orașul și oamenii de aici. Totuși, cei care pleacă sunt studenții care se întorc acasă sau vor să profeseze în alte țări și angajații care găsesc oferte mai bune de lucru. Cei mai mulți care pleacă provin din statele terțe. Nu există vreun element sau vreun motiv bine întemeiat de a părăsi județul în afară de migrația forței de muncă influențată de piața cererii și ofertei unde primează întotdeauna oferta cea mai avantajoasă.

Războiul de la granița țării

De la începutul războiului din Ucraina, 3.180 de ucraineni au obținut permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, potrivit datelor transmise de Biroul de Imigrări Sibiu. Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenței unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina a avut ca efect introducerea și asigurarea protecției temporare persoanelor ce fug din calea conflictului din Ucraina. Acest lucru conferă cetățenilor ucraineni drept de munca, acces la serviciile sociale și medicale sau la educație pentru copii.

Cine poate beneficia de protecția temporară în România?

În România pot beneficia de protecție temporară următoarele categorii de persoane:

a) cetățeni ucraineni care au locuit în Ucraina înainte de data de 24.02.2022, indiferent de momentul părăsirii teritoriului Ucrainei, precum și membrii lor de familie;

b) cetățeni terți non-ucraineni sau apatrizi care beneficiau în Ucraina înainte de 24.02.2022 de o formă de protecție internațională  sau o formă echivalentă națională de protecție, și membrii lor de familie;

c) cetățenii terți non-ucraineni și apatrizii care pot dovedi că au rezidență legală în Ucraina, în baza unui permis de ședere permanent valabil și care nu se pot întoarce în condiții sigure și stabile în țara sau în regiunea de origine.

La nivel național, aproximativ 8.000 de cereri de azil şi 41.700 de permise de şedere pentru beneficiarii de protecție temporară au fost emise de polițiștii de imigrări în primele nouă luni ale anului. Cele mai multe au fost depuse de cetăţenii din Bangladesh – 2.478, apoi de cei din Siria – 1.264, Pakistan – 1.094, Nepal – 650 şi Sri Lanka – 413″ informează un comunicat al IGI transmis AGERPRES.

Peste 42.000 de români își serbează onomastica de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Peste 42.000 de români îşi serbează ziua onomastică, sâmbătă, la praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Populaţiei, sunt 38.772 de femei care poartă numele de Parascheva sau derivate ale acesteia şi 3.352 de bărbaţi care se numesc Paraschiv sau derivate ale numelui.

Cel mai întâlnit nume la femei este Paraschiva – 34.072 de persoane, urmat de Parascheva – 2.047, Parasca – 1.105, Chivuţa – 562, Chiva – 417, Pachiţa – 394, Paraschiţa – 74, Vuţa – 46, Paraschieva – 45, Parastiţa – 8 şi Paraschivuţa – 2.

La bărbaţi, cel mai întâlnit nume este Paraschiv – 3.017, urmat de Chivu – 219, Petcu – 98, Paraschivu – 10, Paraschiţă – 6 şi Chivuţă – 2.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Bărbat cu alcoolemie peste 1 la mie, rănit grav după ce a intrat cu bicicleta într-un stâlp

Un bărbat cu o alcoolemie de peste 1 la mie s-a rănit grav după ce a intrat cu bicicleta într-un stâlp, pe strada Vasile Pârvan din Mediaș.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o bicicletă spre strada Stadionului, un medieșean în vârstă de 75 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat într-un stâlp de pe partea stângă a direcției de mers.

Biciclistul a fost rănit în urma impactului.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 1,11 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a suferit un traumatism cranian și multiple escoriatii, el fiind transportat de un echipaj SMURD la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Din temnița drogurilor, prin pușcărie, la o nouă viață

Județul Sibiu cunoaște, în ultima vreme, o cotă alarmantă a consumului de droguri în rândul tinerilor. Dintre aceastea, cele mai uzuale sunt substanțele psihoactive (etnobotanice), cannabis și cele de mare risc (MDMA, amfetamină, cocaină). Șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu trăgea un semnal de alarmă, în cadrul conferinței „DA vieții fără droguri”, precizând că în aproape toate cluburile din Sibiu și în petrecerile organizate de tineri la cabanele din zonă, se consumă astfel de substanțe interzise. Între factorii declanșatori ai acestor dependenețe, se numără problemele în familie, anturajul sau Internetul.

Sorin este din Sibiu, are 30 de ani și în prezent lucrează într-o companie ca gestionar. Trecutul lui ar putea fi scenariu unui film cu un început dramatic, dar cu un final fericit: de la frageda vârstă de 15 ani a avut primul contact cu drogurile. Povestea lui îi poate motiva pe tinerii care trec prin aceleași momente să renunțe la consumul de substanțe interzise și să afle ce se ascunde dincolo de plăcere și tentație, identificând adevăratul preț.

Sorin ne povestește că totul a început la 15 ani, când „drogurile legale” se găseau ușor, iar divorțul părinților a fost un moment culminant pentru el, ceea ce l-a dus spre încercarea de a se integra în grupuri de prieteni cu obiceiuri greșite.

Libertatea, între binecuvântare și haos

Relația cu părinții a fost una oarecum comună, cu suișuri și coborâșuri. Aceștia i-au oferit libertatea pe care și-a dorit-o, Sorin spunând că a fost „o sabie cu 2 tăișuri și și-ar fi dorit să nu fi avut atâta libertate, însă a fost prea târziu”.

Nu după mult timp după ce a început să consume „legale”, a trecut și pe cannabis, iar până la 18 ani a consumat în continuu. A urmat o perioadă în care nu a consumat și a fost nevoit să se angajeze: „Pe atunci mă mutasem împreună cu o fată în chirie; consumam, dar ocazional, la fel și alcool. Din nou, anturajul a cântărit foarte mult în a consuma droguri și alcool”.

Timp de un an a plecat la muncă în Franța, locul unde avea să descopere alte tipuri de droguri și să afle cât de ușor și rapid se fac bani din această ”afacere”. Între timp, relația cu părinții s-a îmbunătățit, însă ei nu știau ce face el: „Aveam foarte mare grija la asta”.

Ce le-ar spune acum Sorin tinerilor tentați de a ”încerca” o experiență euforică

Mesajul lui pentru tinerii dependenți de droguri care cred că nu există remediu este simplu: „În primul rând că totul este o iluzie. Pentru plăcerea aia pe care o simte atunci, o să plătească mai târziu.  Daca îți dorești cu adevărat, exista remediu, doar că trebuie să găsești ceva ce îți place și să faci, orice hobby, orice să îți ia mintea de la substanțe. Încă am goluri în memorie. Efectiv nu îmi mai aduc aminte multe chestii, sau daca îmi aduc aminte, sunt amintiri vagi, șterse”.

L-am întrebat pe Sorin cum ar educa tinerii în această privință și cum le-ar spune să fie atenți cu anturajele din care fac parte. El ne spune că ar trebui ca tinerii să aibă activități de făcut, nu doar campanii anti-drog, iar banii ar trebui investiți în facilitarea de activități pentru tinerii, nu doar să le spunem că se poate altfel, ci să le arătăm că se poate altfel.

Cum orice lucru ilegal se pedepsește, Sorin a fost închis pentru trafic de droguri de risc și de mare risc internațional în mod repetat, condamnat la 4 ani si 2 luni, dar a ieșit după 2 ani jumate pentru bună purtare: „Acum că mă gândesc înapoi, poate că mi-au făcut un bine că m-au arestat, că altfel nu știu cât mai rămâneam în viață. Am fost dependent de droguri. Consumam foarte mult, slăbisem foarte mult și aproape că nici nu mai mâncam, nu mai aveam poftă. Înăuntru a fost rău, iți dai seama, urât, rece, cel puțin la început a fost teroare, am făcut dezintoxicare la rece, adică după un an de consumat fel și fel de droguri, m-au aruncat în arest 2 luni și nu mi-au dat nici un fel de pastilă anti-sevraj. Au fost cele mai grele 2 luni din următorii 2 ani jumătate, de atunci am început să am atacuri de panică, să rămân fără aer, să tremur”.

”Nu am văzut soarele timp de 2 luni”

Viața din închisoare, a constatat și Sorin, nu este deloc ușoară, mai ales atunci când nu te poți bucura nici măcar de lumina zilei: „N-am văzut soarele timp de 2 luni; doar de 2 ori, când am fost dus la tribunal, în rest deloc. Când am ajuns efectiv la penitenciar, oarecum a fost mai bine, mai aveam câte o activitate și așa a trecut timpul cât de cât mai repede.  Primul an jumate a fost greu, ultimul an a fost mai ușor pentru că am lucrat la blocul alimentar și având o ocupație, mai trecea timpul. Totuși, este greu, când suni acasă de sărbători și toată lumea este fericită, prietenii sunt pe la petreceri, asta dacă ai noroc să îți răspundă la telefon. De multe ori, nu răspund, și care îți răspund, se  grăbesc să îți închidă. Experiența de acolo nu a fost una plăcută. Când m-am văzut prima oară acolo nu am crezut că pot să trec prin ce va urma. O zi acolo pare că e cât o lună. Am avut o vreme când am vrut să mă sinucid. După ce am aflat sentința am avut ceva probleme și pe acasă, lumea te judecă repede și nu încerc să mă scot, clar ceva bun nu am făcut, dar nici nu am omorât pe nimeni să fiu judecat așa aspru”.

Pentru a comprima experiența sa în închisoare, l-am pus pe Sorin să aleagă trei cuvinte descriptive. Acestea au fost: frig, rece și urât. Toată experiența de acolo l-a făcut să se cunoască mai bine, spune el. În prezent, viața lui o descrie prin: familie, înțelepciune și implicare.

”Când am ieșit a fost de parcă m-am născut a doua oară”

Cât a fost închis, cel mai mult l-a susținut mama sa. Treptat s-a descoperit pe sine, și asta l-a ajutat psihic. Acum, mărturisește că a renunțat la țigări, droguri, băutură și face foarte mult sport: „Sunt mereu recunoscător pentru ceea ce am, pentru că am văzut că se poate și mai rău. Sunt recunoscător pentru sănătate, familie și job. Sper că prin povestea mea să ajut cât de mult se poate, ca alții să nu treacă pe unde am trecut eu. Este un drum rece și greu. Am avut zeci de prieteni când vindeam și consumam, dar când am fost acolo (închis), au dispărut toți. Au rămas cei care chiar contează. Puțini. Așa am învățat că nu toți care îți zâmbesc îți sunt și prieteni sau îți vor binele. Când am ieșit, a fost de parcă m-am născut a doua oară, a fost ca într-un vis, m-a așteptat familia și niște prieteni, a fost foarte frumos. Cei apropiați m-au tratat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, însă foarte multă lume s-a ferit de mine. E bine ca cineva să te accepte și cu bune, și cu rele. M-am implicat mereu în job și la fel și în viața mea, nu am mai lăsat-o să se scurgă aiurea”.

Sorin e un norocos. Pentru că povestea lui are, totuși, un final fericit. Chiar dacă i-a fost mai greu să întemeieze o familie, Sorin ne anunță căsătoria cu fata cu care a fost împreună înainte de a trece prin experiența cumplită a drogurilor: „Pentru niciunul nu a fost ușor, însă ne-am luptat amândoi și am reușit să ne întemeiem o familie. Avem un băiețel și urmează să facem nunta. Chiar dacă a fost greu, de ambele parți, acum am reușit amândoi să zărim soarele”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: 10 stații de încărcare a autovehiculelor electrice, puse în funcțiune de vineri

Municipalitatea a finalizat instalarea a 10 stații publice de încărcare a autovehiculelor electrice în 8 locații din Sibiu și le-a pus în funcțiune vineri, 13 octombrie.

Fiecare stație are un punct de încărcare multistandard, în curent continuu, la o putere de 50 kW (încărcare rapidă) și un punct de reîncărcare pentru curent alternativ, la o putere de 22 kW (încărcare lentă).

Un detaliu tehnic important pentru deținătorii de astfel de vehicule: stațiile sunt prevăzute cu priza curent alternativ Tip 2, cablu de încărcare tip CCS și cablu de încărcare tip CHAdeMO.

De acum, sibienii își pot încărca autovehiculele electrice sau hibride și la aceste stații, la tariful de 1 leu/ Kwh, aprobat prin HCL 101/2022.

Încărcarea și plata pentru curentul consumat se fac exclusiv cu ajutorul aplicației mobile ELMotion, ce poate fi descărcată gratuit din Google Play și App Store, pe care utilizatorul își va crea un cont.

Valoarea investiției este de 1,5 milioane de lei, contractul pentru proiectare și execuția lucrărilor fiind semnat cu firma SC Street Lighting. Investiția este finanțată în proporție de 90% printr-un program inițiat de Administrația Fondului pentru Mediu.

„Reamintim că în afară de aceste 10 stații duble, în Cazarma 90 este disponibilă încă o astfel de unitate dublă, alte 4 stații duble funcționând în parcarea de mare capacitate din cartierul Hipodrom III.

De asemenea, precizăm că Primăria Sibiu a depus proiecte pentru obținerea finanțării prin PNRR care includ instalarea a încă câteva zeci de stații de încărcare, acestea urmând să se concretizeze pe măsura obținerii fondurilor și contractării execuției investițiilor”, transmit reprezentanții municipalității sibiene.

Unde au fost amenajate stațiile

-Parcarea Cazarma 90 – 2 stații

-Str. 9 Mai, în parcarea de lângă parcul din Piața Gării – 2 stații

-Parcarea din Piața Aurel Vlaicu (din fața băncii Raiffeisen) – 1 stație

-Parcarea de pe str. Rahovei, în zona intersecției cu Aleea Șelimbăr – 1 stație

-Parcarea de pe Calea Cisnădiei, în zona intersecției cu str. Siretului – 1 stație

-Parcarea de pe Calea Șurii Mici, în zona intersecției cu Drumul Ocnei (lângă Direcția Sanitar-Veterinară) – 1 stație

-Parcarea din spatele Centrului Cultural Ion Besoiu – 1 stație

-Parcarea de pe str. V. Cârlova (în fața Stadionului Voința) – 1 stație

Urmărește Sibiu 100% în Google News