Acasă Blog Pagina 205

Raluca Turcan atacă PSD Sibiu după declarațiile la adresa lui Ilie Bolojan: „Limbajul grobian a devenit politică de partid”

0

Deputata PNL Raluca Turcan a reacționat ferm la afirmațiile făcute de liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, la adresa premierului Ilie Bolojan, acuzând formațiunea social-democrată de un limbaj politic agresiv și lipsit de limite.

Într-o postare publicată pe Facebook, Raluca Turcan susține că „insultele (…) vorbesc de la sine despre modul în care PSD înțelege să ducă lupta politică”, criticând tonul folosit în spațiul public, relatează Mediafax.

Critici dure la adresa PSD Sibiu

Deputata PNL afirmă că „limbajul grobian a devenit politică de partid la Sibiu de foarte mulți ani”, considerând că această abordare explică rezultatele slabe obținute de PSD în alegerile locale din municipiu.

Ea acuză organizația județeană PSD că ar fi promovat constant un stil de comunicare bazat pe „înjurături, atacuri suburbane și campanii plătite”, pe care le consideră semne ale „neputinței și disperării politice”.

„Într-un oraș care a fost capitală europeană a culturii, un astfel de limbaj nu ar trebui să existe. Nu poți să îți respecți alegătorii când îți pierzi complet măsura în spațiul public”, a transmis Turcan.

Contextul conflictului politic

Declarațiile Ralucăi Turcan vin după ce liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, a lansat un atac la adresa premierului Ilie Bolojan, susținând că acesta ar beneficia de o campanie online coordonată și artificială de susținere.

Trif a afirmat că în mediul online ar exista „conturi fără istoric” și mesaje coordonate care ar apăra imaginea premierului și ar contracara criticile.

Totodată, acesta a criticat și politicile economice ale guvernării, susținând că majorările de taxe și TVA ar pune presiune pe populație și mediul de afaceri, contribuind la creșterea inflației și la dificultăți pentru firmele românești.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Performanță extraordinară, ACS Champions va juca marea finală pe țară

0

Prestație de vis pentru ACS Champions Sibiu! Echipa sub 15 ani a clubului din orașul nostru va lupta pentru titlul național, după un start grozav la turneul semifinal. A fost nevoie de numai 2 jocuri pentru ca jucătoarele sibience să-și asigure calificarea în marea finală pe țară, meciul de astăzi contra echipei CSȘ Baia Mare contând mai mult pentru palmares.

Nu au renunțat nicio clipă

ACS Champions U15 a început turneul semifinal de la Oradea împotriva echipei CSȘ Bega Timișoara. A fost un meci pe care sibiencele l-au câștigat în minumul de seturi, scor 3-0. A fost 25-20, 25-21 și 25-22 la capătul celor 3 seturi, în care ”panterele” au arătat caracter revenind în seturile 2 și 3 de la avantaj pentru bănățence.

În al doilea meci a venit rândul gazdelor de la LPS Bihorul Oradea. Echipă ce a câștigat primul set 25-20, însă sibiencele au revenit și și-au adjudecat următoarele trei, scor 25-18, 25-23 și 25-16. Fix ca în primul joc, dovada de caracter a fost vizibilă încă o dată, ”panterele” revenind în momentul când bihorencele conduceau.

ACS Champions U15: Adela Vasilescu, Aylin Albu, Maria Toacșe, Natalia Popa, Carla Militaru, Maya Corbici, Cristina Mureșanu, Natalia CârsteCârstea, Teodora Skladal, Iza Gâță, Denisa Șarlea, Dara Dinescu și Cristina Cinăzan.

Turneul Final pe țară va reuni la start cele mai bune 8 echipe, iar învingătoarea va fi campioana României Under 15.

Credit Foto – Contul Oficial de Facebook al ACS Champions Sibiu

FOTO: PSD s-a făcut complet de râs. Campania „Momentul Adevărului” i-a EXPLODAT în față

Campania prin care PSD își promovează referendumul intern programat pentru 20 aprilie, sub titlul ambițios „Momentul adevărului”, a reușit să atragă atenția, dar nu neapărat în direcția dorită.

În loc de mobilizare solemnă, inițiativa a generat un val consistent de ironii și meme-uri în mediul online.

Totul a pornit de la o serie de postări aproape identice publicate de lideri ai partidului, inclusiv miniștri, care au distribuit imagini însoțite de mesajul „ajunge până aici”.

Formula, gândită probabil ca un semnal de fermitate, a fost rapid preluată și reinterpretată ironic de utilizatori, devenind material viral.

Dincolo de reacțiile din online, conducerea PSD pare hotărâtă să meargă până la capăt cu planul de schimbare a configurației guvernamentale. Strategia ar urma să fie activată chiar pe 20 aprilie, în funcție de rezultatul consultării interne.

Scenariul principal vizează retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, o mișcare care ar putea forța demisia acestuia.

Dacă premierul nu va face un pas înapoi până la următoarea ședință de guvern, programată pentru 23 aprilie, social-democrații iau în calcul o demisie colectivă a miniștrilor lor, ceea ce ar declanșa automat o criză politică.

La referendum sunt așteptați aproximativ 5.000 de membri ai partidului, de la parlamentari și lideri locali până la aleși din administrația publică.

Întrebarea supusă votului va fi una simplă, dar cu implicații majore: dacă PSD ar trebui sau nu să retragă sprijinul politic pentru actualul premier.

De cealaltă parte, Ilie Bolojan nu pare dispus să cedeze presiunilor. Acesta a declarat că nu ia în calcul demisia și că își va continua mandatul atât timp cât ocupă funcția. În plus, a transmis că, într-un context politic complicat, cei care generează crize trebuie să fie pregătiți să suporte consecințele.

Întrebat despre viitorul său politic, Bolojan a exclus posibilitatea de a ajunge președinte al Senatului în perioada următoare și a admis că un guvern minoritar nu este o soluție ideală, deși România a mai trecut prin astfel de formule.

În timp ce liderii PSD pregătesc mutări decisive, spațiul online pare deja să fi dat verdictul: „momentul adevărului” s-a transformat, cel puțin pentru moment, într-un exercițiu de comunicare cu final neașteptat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Sorin Cigher: Toma și gemenii

Identitatea geamănului nu este cunoscută. De multe ori, interpretăm acest detaliu după cum ne convine sau după cum „dă bine”. Facem uneori atâta exegeză pe text, încât ajungem să nu mai înțelegem nimic. Despre Toma știm atât cât ni s-a descoperit în Scriptură și în istorie. Este adesea catalogat după afirmațiile și încăpățânarea lui de după învierea Mântuitorului, fiind considerat de cei mai mulți un necredincios.

Biblia ne spune însă că Toma avea și o poreclă: Geamănul. La prima citire, ne ducem cu gândul la un frate (sau poate o soră), născut în aceeași zi, poate chiar identic cu el. Am în familie un frate și o soră gemeni, dar și doi copii gemeni; sunt diferiți, nu seamănă deloc între ei. Și totuși, am descoperit că există trăsături comune între gemeni.

Dacă Toma a avut un frate geamăn, identic, mi-aș dori să semăn cu el. Dar ce trăsături de caracter găsim la Toma?

Ucenicul a fost ales de Domnul Isus să facă parte din echipa de slujire. Ei sunt cei care au pus bazele învățăturii creștine. Învățătura apostolilor rămâne temelia credinței creștine!

Toma a fost un om curajos. Nu s-a lăsat manipulat de niciun lider, a avut personalitate și a crezut în libertatea de exprimare, chiar dacă nu a fost înțeles de cei mai mulți. Unul singur l-a înțeles pe deplin și l-a iubit: Domnul Isus. Curajul de a spune ce gândești, de a gândi cu mintea ta, chiar dacă există consecințe neplăcute -aceasta este o virtute rară. Toma a avut-o. A avut curajul să meargă ca misionar departe și acolo și-a dat viața pentru Domnul.

A dovedit loialitate. A fost absent de la întâlnirea ucenicilor și pentru asta a fost criticat, iar istoria îl judecă pentru această lipsă de la adunare. Dar pentru loialitatea lui față de Domnul nu este apreciat aproape deloc. Pentru că și-a permis să se retragă, să fie singur, să-și pună întrebări și să caute răspunsuri, a fost desconsiderat. Nimeni nu i-a înțeles durerea.

Toma a fost un om rațional. Nu a fost fluctuant, nici condus de emoții trecătoare. Nu s-a bazat pe simțuri, care sunt adesea înșelătoare, ci pe rațiune. Aceasta l-a făcut rezervat și calculat. Astăzi, o îmbinare echilibrată între rațiune și emoție ar aduce mult mai mult bine comunității creștine decât extremele periculoase.

A fost un om sincer, fără două fețe. În el nu găsim viclenia lui Iuda, nici instabilitatea lui Petru, nici reacțiile impulsive ale lui Ioan și Iacov. A fost un om autentic – sincer, dar nu naiv.

Și totuși, a venit momentul decisiv

Toma a capitulat în fața Celui înviat. Nu a mai avut nevoie de argumente. Privirea Domnului înviat l-a cucerit și l-a făcut să se plece cu toată ființa lui. Atunci a rostit una dintre cele mai frumoase mărturisiri de credință:

„Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Acesta a fost Toma. Iar dacă a avut un geamăn, probabil ar fi făcut la fel, l-ar fi urmat, l-ar fi copiat.

Întrebarea rămâne pentru noi: Ai vrea să fii geamănul lui Toma?

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Daniel Deleanu: România la export sau mântuirea prin biletul de adio? Dilema „Măturii” de la Palatul Victoria

După luni de zile în care am asistat la un spectacol de administrație cazonă, în care Guvernul a început să semene tot mai mult cu un șantier din Oradea – disciplinat, prăfuit și cu termene limită bătute în cuie deasupra capetelor ministeriale –, zvonul posibilității demisiei lui Ilie Bolojan cade peste București ca o ploaie rece de toamnă peste un mic încins pe grătar.

Să ne înțelegem: Ilie Bolojan nu e un premier, e un diagnostic. Pentru unii, e „tătucul” care face autostrăzi din priviri; pentru alții, e contabilul rece care ar tăia și sporul de oxigen dacă ar vedea că plămânii funcționează la 90%. O eventuală demisie a sa ar fi, deci, un amestec exploziv de ușurare și apocalipsă administrativă.

Partea plină a paharului (sau de ce am plânge cu un ochi…)

Dacă „Mătura” de la Bihor își depune mandatul, România pierde, probabil, singurul om care citește anexele bugetare cu aceeași pasiune cu care alții citesc meniurile de la restaurantele de lux din Herăstrău. Demisia lui ar fi victoria definitivă a „formelor fără fond”, vorba lui Maiorescu. Am rămâne fără personajul care a transformat austeritatea dintr-o sperietoare într-o religie a eficienței.

Fără Bolojan, coridorul de la Victoria ar redeveni un loc al siestei, unde cafeaua nu se mai bea în picioare, între două tăieri de posturi călduțe, ci la pas, discutând despre „strategii” pe termen lung care nu se termină niciodată. Am pierde rigoarea aceea ardelenească, ușor autistă în fața rugăminților politice, care ne-a făcut să credem, pentru o secundă, că statul nu e doar o pușculiță spartă.

Partea goală (sau de ce am deschide șampania pe sub masă)

Pe de altă parte, o demisie ar fi gura de oxigen pentru politicianul de viță veche. Să fim sinceri: Bolojan e greu de digerat. Are farmecul unui echer și căldura unei dale de granit proaspăt montate în piața centrală. Sub regimul său, politica a devenit o corvoadă de matematică aplicată, unde zâmbetul electoral a fost înlocuit de tabelul Excel.

O plecare a sa ar însemna revenirea la „omenie”. Adică la acel stil balcanic, unde o virgulă se mai negociază, un nepot se mai angajează și un proiect se mai amână „până după alegeri”. Pentru aparatul de partid, demisia lui Bolojan n-ar fi o criză, ci o eliberare din captivitate. S-ar termina cu dictatura cronometrului și cu mania asta bizară de a face lucrurile să funcționeze fără „atențiile” de rigoare.

Concluzie cu gust de pelin

Dacă Ilie Bolojan pleacă, vom asista la marea întoarcere a „băieților deștepți” care abia așteaptă să scoată rindeaua și să netezească colțurile ascuțite lăsate de orădean. Ar fi victoria stilului asupra substanței, a dumei asupra drumului.

România s-ar întoarce la vechea ei dragoste: improvizația. Bolojan a încercat să ne învețe că statul e o mașinărie care are nevoie de ulei și piese noi; noi s-ar putea să preferăm varianta clasică – o mașinărie care merge „împinsă” de câțiva băieți, în timp ce șoferul ne explică la televizor cât de mult ne iubește.

E greu cu Bolojan, dar s-ar putea să fie mult mai greu fără el. Rămâne de văzut dacă preferăm să fim o țară în șantier sau o țară în vacanță prelungită, unde singurul lucru care „se mișcă” e cursul valutar.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Dor de Țara mea. Și cred că a sosit timpul Învierii și pentru ea!

Cum va lucra bunul Dumnezeu la învierea neamului românesc numai El știe, în dumnezeiasca Sa înțelepciune. Sfântul părinte Arsenie Boca spunea că Dumnezeu iubește România și pe ea o curăță prima. Evident de întinăciunea păcătoșeniei noastre. Căci numai într-o grădină curată Semănătorul își poate desăvârși lucrarea, astfel încât să culeagă, la plinirea vremii, roade curate întru mântuirea neamului românesc.

Pentru că spune tot el, vremurile pe care le trăim depind de sfinţirea vieţii oamenilor! „Nimeni nu te opreşte, creştine, să te faci mai bun, mai curat, mai cu minte!”

Nimeni nu ne opreşte să-i urmăm sfatul Sfântului Arsenie, pe care bunul Dumnezeu l-a dăruit neamului românesc. Nimeni nu ne opreşte să-i urmăm sfatul cu nădejdea mântuirii noastre şi a neamului românesc deopotrivă.

Anul trecut pe vremea asta, sub aceeași tainică Lumină a Învierii Mântuitorului Hristos spuneam – cu nădejdea că românii vor înțelege că suntem pe cont propriu, că numai Dumnezeu deasupra capului ne vrea binele, că suntem scoși cu rădăcini cu tot din pământul Țării și că numai uniți și întorși la Hristos vom face față vremurilor care vor veni, cum spunea părintele Iustin de la Petru Vodă – anul trecut, deci, spuneam că:

Am găsit printre cuvintele vii ale Sfântului Arsenie Boca, aşternute pe hârtie în 25 Aprilie 1949 la Prislop, pe acelea care ne luminează asupra învierii noastre: „ … din cea mai grea cruce: moartea, a izbucnit şi biruinţa cea mai mare: învierea, sau omorârea morţii. Căci Iisus o biruise în viaţă; iar cu moartea Sa, cea de bună voie a biruit-o şi pentru toţi oamenii, de la începutul până la sfârşitul lumii. Cu Învierea lui Iisus avem chezăşia că vom învia şi noi, ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate. Altă mărturie a veşniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni.” ( Cuvinte vii, Deva 2006, pag. 79 ).

Aceasta este tainica bucurie pe care, conştientizând-o sau nu, inima omului o simte în Săptămâna luminată!

Dar ca să străbaţi săptămâna luminată cu această tainică dulceaţă în inimă, trebuie să crezi în Învierea lui Hristos şi a noastră, a tuturor. Grea condiţie! Căci curentul, mai bine zis şuvoiul care spală actualmente lumea nu o spală de păcate, cum ar fi firesc întru mântuirea omului, a neamurilor şi a omenirii, ci o spală de Hristos.

Iar anul care a trecut a demonstrat cu prisosință că omenirea nu s-a schimbat. E aceeași ca atunci când striga în pretoriu împotriva lui Hristos; ”Răstignește-L!”

Dar după trei zile Hristos a Înviat! Și fiecare neam și fiecare om în parte este chemat la Praznicul Învierii!

Iar săptamâna luminată este cea mai frumoasă săptămână de peste an. Plină de lumină! Cănd din înaltul bolţii cereşti, până la mămăruţa de pe firul ierbii, tot ce este viu are irizaţii aparte. Iar inima omului – de la cea deschisă spre Hristos, până la cea mai pipernicită de frica grijilor lumii – simte, chiar şi în pofida voii sale, o tainică bucurie. Luaţi-vă un răgaz de o clipă, gândind la Sfânta Înviere, şi veţi simţi acea dulce strângere de inimă, care este Dragostea Mântuitorului pentru lumea pe care a mântuit-o prin Jertfa Sa pe cruce şi Învierea Sa. El o dăruieşte cu prisosinţă fiecăruia în parte şi la toţi de-o potrivă, căci Lumina lui Hristos luminează tuturor!

E timpul când, cum spunea Sfântul părinte Arsenie: „Nimeni nu te opreşte, creştine, să te faci mai bun, mai curat, mai cu minte!”

Nimeni nu ne opreşte să-i urmăm sfatul cu tainica bucurie pe care inima omului o simte în Săptămâna luminată!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Trump, dezlănțuit? Surse apropiate spun că ignoră consilierii, reacționează impulsiv și ia decizii pe moment

0

Donald Trump ar ignora frecvent recomandările consilierilor, ar avea reacții impulsive și ar improviza în momente-cheie, potrivit unor dezvăluiri din cercul său apropiat. Informațiile, publicate de The Wall Street Journal, conturează imaginea unui lider care, în spatele aparenței de siguranță, se confruntă cu dileme și temeri.

Sursele citate susțin că echipa sa încearcă să limiteze aparițiile publice și interviurile, din cauza riscului de declarații contradictorii. Deși pentru scurt timp a ținut cont de aceste sfaturi, Trump ar fi revenit rapid la stilul său obișnuit, caracterizat prin discursuri și postări improvizate, relatează Mediafax.

Tensiuni în interiorul administrației Trump?

De asemenea, raportul indică episoade tensionate în interiorul administrației. De exemplu, Trump ar fi ridicat tonul la adresa asistenților timp de ore întregi după un incident militar în care Iran a doborât un avion de vânătoare american. În paralel, liderul american ar critica frecvent Europa, acuzând-o că „nu face suficient”.

Decizii strategice ezitante?

În ciuda retoricii ferme, aceleași surse afirmă că Trump ezită în anumite decizii strategice. Un exemplu ar fi renunțarea la planul de ocupare a insulei iraniene Kharg, din teama unor pierderi semnificative.

Aceste informații alimentează dezbaterea privind stilul de conducere al fostului președinte și capacitatea sa de a gestiona situații internaționale sensibile.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Pr. Constantin Necula: „Să ne ajutăm sufletul și să credem Învierii”

Am trecut prin Săptămâna Luminată. Toma a rămas cu întrebarea fără răspuns în Vecernia Învierii, slujba ce o numim a doua Înviere. Răspunsul este dăruit de Mântuitorul în Duminica acesta. Îl lasă să-L atingă pe El, Cel de neatins. Iar Toma are curajul să mărturisească, să adeverească: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Asemeni unui om care se bucură că este învins. Ca un tată bucuros că fiul său e mai strașnic decât el în toate. Toma nu dă mărturia lui doar din cele atinse – dacă va fi atins pe Domnul -, ci mai cu seamă din lectura vorbelor și atitudinii Mântuitorului. Deși îl iubește, Domnul este intransigent. Oferă rațiunii sprijinul vădirii pentru a nu reduce numai la emoțional credința. Nu, nu de un frison de recunoaștere era încântat Domnul. Ci de acest incredibil poem de credință ce izbucnește din inima lui Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Despre Toma Evangheliile ne mărturisesc că nu se afla alături de Ucenici la vremea Întâlnirii din foișor de după Înviere. Știa locul – cel mai probabil era locul Cinei celei de Taină – și avea reperele temporare ale Pătimirii. Se pare că nu fusese martor lor. Teologii bibliști ne spun că este posibil ca numele de Didimos – Geamănul să i se fi tras din asemănarea uluitoare cu Domnul Hristos. Ori această asemănare putea să-l transforme în victimă colaterală a Răstignirii.

Bine, pe toți Apostolii ar fi putut să-i cote viața, dar pe el, pe Geamănul, l-ar fi costat prin asemănare fizică. E și semnul discret al Mântuitorului că nu are nevoie de fundamentaliști, ci de mărturisitori. Că nu ne cere să murim pentru El, ci să trăim întru El. Și să spunem, cu Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Să ne ajutăm sufletul să creadă în Înviere. E vremea nătângismelor care ne cer să credem în absurd și nu în adevăr revelat. Nu vi se pare ciudat cum se coalizează teoreticienii Absurdistanului în jurul negării Învierii? Cum zâmbetul lor zeflemitor prelungește, în timp și peste timp, zâmbetul fariseilor și cărturarilor care credeau, chiar credeau că e mort și-atât?

Cred că Părintele Nicolae Steinhardt avut dreptate: plata necredinței în Înviere este să nu Îl vezi pe Cel Înviat! Căci Domnul atât de mult iubește libertatea noastră, încât El, Izvorul Libertății și Libertatea Însăși, nu pregetă să ne lase dincolo de ușile Foișorului Vestirii și Cinei, bâjbâind după cuvinte cavernoase, prin care să ne exprimăm ura. El e Lumina. Care luminează tuturor celor care vin să o primească.

Veniți, dar, de primiți Lumina! Și spuneți cu bucurie când vă mai întreabă – dacă vă mai întreabă – careva cine este Iisus Hristos: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Interdicție aeriană pentru premierul Slovaciei: Lituania și Letonia îi blochează zborul spre Moscova, înainte de parada de 9 mai

0

Două state membre ale Uniunii Europene, Lituania și Letonia, au anunțat oficial că nu vor permite aeronavei premierului slovac Robert Fico să tranziteze spațiul lor aerian în drumul către Moscova. Liderul de la Bratislava intenționează să participe la parada militară organizată pe 9 mai în Rusia.

Anunțul a fost făcut chiar de Robert Fico, care a precizat că, în ciuda restricțiilor impuse, nu va renunța la deplasare și caută deja o rută alternativă pentru a ajunge în capitala Rusiei, relatează Mediafax.

Premierul Slovaciei, un obișnuit al paradelor rusești

Premierul Slovaciei a participat și anul trecut la evenimentele dedicate zilei de 9 mai, fiind atunci, alături de președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, printre puținii lideri europeni prezenți la ceremonia organizată de Vladimir Putin.

Robert Fico este cunoscut ca unul dintre liderii europeni care au menținut relații apropiate cu Kremlinul. De-a lungul timpului, acesta, împreună cu premierul Ungariei, Viktor Orbán, a blocat sau întârziat mai multe inițiative ale Uniunii Europene legate de sprijinul pentru Ucraina.

Ziua de 9 mai reprezintă una dintre cele mai importante sărbători naționale din Rusia, marcând victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în 1945, în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

VIDEO. Tanti Lenuța de la Chinteni, în dialog cu Pr. Constantin Necula. Ce veți descoperi „Dincolo de vorbe…”

A ajuns în Redacția Sibiu 100% pentru filmarea podcastului „Dincolo de vorbe, cu Părintele Constantin Necula”. A plecat din Chinteni cu câteva ceasuri mai devreme decât ora stabilită, pentru că la ea „vorba-i vorbă” și nu se cade să întârzii. Că nu știi niciodată cum e cu „drumurile aiestea” .

Tanti Lenuța de la Chinteni sau „bunica lui Mircea Bravo” nu se dezminte. E aceiași, și în film, și în viața de zi cu zi. Iar fiecare întâlnire cu ea e una care ți se așază ca o icoană pe suflet. Umorul acela sănătos însă vine nu doar din savoarea graiului românesc, cu specific transilvan. Ci mai ales dintr-o raportare la viață pe baza unor principii la care nu a făcut niciodată rabat. Și ca lecții de „haz la necaz”, de care tanti Lenuța a avut din plin parte.

Veți descoperi în dialogul cu Pr. Constantin Necula lucruri și momente neștiute din viața ei. Dar mai ales veți trăi emoția unei întâlniri care rămâne.

„Să intri în rândul oamenilor”

Podcastul a fost realizat în preajma Sfintelor Paști. De aceea, în mod firesc, discuția a pornit de la primele amintiri ale acestei sărbători. „Știu că era în Postul Paștelui și mergeam la biserică să ne spovedim. Și toată ziua nu am mâncat. Toată ziua! Și am putut să grijesc bivolii. Eram la păscut cu bivolii. Și am venit acasă și îmi era fome… Nu am să uit cât trăiesc. A venit tata și a zis: Draga tatii, acum mai rabdă un ceas de vreme și te duci și te spovedești. Că așa trebuie. Să intri în rândul oamenilor”, spune tanti Lenuța.

Rememorând acela momente, „bunica de la Chinteni” are și câteva concluzii: „Atunci a fost vremea altfel. Altă povață ai primit de la părinți. S-o știut ritualul. Vin Paștile. Trebuie văruit, trebuie făcută fața căsii… Cum se făcea mai demult, cu lut și cu bălegar. Spălat, aranjat… Și așteptam, nu știu cum să spun… Sunt și acum oameni care au credință. Sunt oameni cărora le pătrunde în suflet duhul ăla că vin Paștile. Dar atunci eram trup și suflet. Am fost și m-am spovedit, am venit acasă și de atunci tot anul așa fac. Acum mă duc la mănăstire și odată în lună mă spovedesc, mă cuminec și mă simțesc mai bine”.

„Ce ai zice dacă L-ai vedea pe Dumnezeu aci, între noi?”

Nu și-a ascuns niciodată religiozitatea și credința ei în Dumnezeu. De aceea a fost surprinsă că aceasta încă nu e atât de evident pentru toată lumea: „Am fost la podcast la Măruță. Am povestit una, alta, câte am înșirat pe acolo… Și a zis către mine: Ce ai zice dacă L-ai vedea pe Dumnezeu aci, între noi? Și atunci am stat și m-am uitat așe și am zis: Ai de mine! Dar Dumnezeu e aci, între noi! Că dacă nu ar fi, n-aș sta cu dumneata la masă!

Totodată, modul ei de a percepe viața, rânduită după „legile străbune” ale satului românesc, nu cadrează nicicum cu iureșul și provocările lumii moderne. „Toată lumea fuge, dar nu știu după ce. Nu știu! După sănătate, nu pot. După avere, nu pot, că dacă nu lucri, n-ai bani. Meri să cumperi. Și numai ce te întorci și te sucești și s-a dus suta. Eu zic de aiștia de la oraș. La țară totuși încă-încă. No, altfel se descurcă oamenii”.

E schimbat satul din copilărie cu cel de acum?, e întrebarea Părintelui Constantin Necula. „Ca între cer și pământ! Foarte multă lume s-a mutat la noi, și-a făcut căși. Băștinașii suntem tot aceiași, dar stăm și ne uităm, cum e vorba aia, ca boul la portă nouă! Dar aiesta oare unde șade, dar aiesta oare de unde-i? S-a schimbat tot-tot”.

CITEȘTE și: EXCLUSIV Tanti Lenuța de la Chinteni, bunica lui Mircea Bravo, se confesează pentru Sibiu 100% – Sibiu 100

„Bagă de seamă, de te duci la soacră, să nu îi întorci vorba”

Nu au lipsit, desigur, nici momentele legate de căsătorie și de sfaturile părintești pentru acest moment: „Atunci te duceai din casa părintească. Bagă de seamă, de te duci la soacră, să nu îi întorci vorba. Să faci bine să știi frământa. Ei, că nu-mi plăcea? Asta era. Erai cu cumnata într-o casă. Trei paturi în casă. No, culcă-te amu dumneata cu  noră-ta, cu viitorul ginere… Cum îi aia? Amu, în zilele astea. Dar atunci așa o fost! Și era pace și liniște. Că așa erau educați de acasă. Vezi dacă te duci, aia e noră de mai demult. Ascultă, nu trece peste vorba ei”.

La întrebarea dacă a primit și ea o listă cu astfel de sfaturi, tanti Lenuța spune: „Apăi eu nu am plecat. Eu m-am însurat. Că am fost numai singură. A venit Sandu la noi. Eu am avut un frate și a murit. Și tata când a văzut că vine fecior la casă, o zis: No, mi-o venit și mie ajutor! Și îmi zicea: Draga tatii, e fătul meu! Că eu mai croncăiam pe acolo. Mai încet… No, căutam să rabd.

„Mi-i dragă familia, îs mulțumită…”

Ce sfat i-ar da unei mame tinere, la începutul vieții? „Să facă bine să nu pună pruncul acolo, în căruță, în pătuț și ea să uite de el. Să-l ieie la sânul ei, să deie căldura aia sufletească și dragostea ei de mamă. Atunci copilul are atracție către părinți. Dacă-l neglijează, așa mere, până-i lumea”.

Când vorbește despre copilul ei, ochii i se scaldă în bucuria și emoția sufletului copleșit de iubirea aceea necondiționată a mamei: „Până ai părinți, ești copil. Și după ce se duc, ești străin. Sincer vă spun, că al meu când vine acasă și mă strânge în brațe și mă pupă, mi se bagă un gol în suflet. Așa, de dragoste. Doamne, dragul mamii!… Mi-i dragă familia, îs mulțumită…”

Urmăriți întreaga discuție astăzi, la ora 12:00 PM, când se lansează episodul 2 al podcastului „Dincolo de vorbe, cu Părintele Constantin Necula”. Tanti Lenuța de la Chinteni vine nu doar cu savoarea unor momente inedite din viața sa, ci și cu acea frumusețe  a sufletului surprins de Părintele Constantin Necula.

Gânduri, mărturisiri și continuă emoție, într-un dialog care seduce de la primele minute. Intră pe canalul de Youtube Sibiu100 Oficial pentru a vedea podacstul: https://www.youtube.com/@Sibiu100oficial

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Portofelul digital european (EUDI Wallet): avantaje, riscuri și nivelul de securitate al noii identități electronice UE

0

Uniunea Europeană pregătește lansarea portofelului digital de identitate (EUDI Wallet), o soluție care ar putea deveni standard pentru cetățeni până în 2030, potrivit Mediafax. Deși promite acces rapid la servicii și reducerea birocrației, inițiativa ridică întrebări importante legate de securitatea datelor, confidențialitate și controlul informațiilor personale.

Ce este portofelul digital european și cum funcționează

Portofelul digital european va permite cetățenilor să își dovedească identitatea online în toate statele membre UE, atât pentru servicii publice, cât și private. Aplicația va include date esențiale precum numele, data nașterii și cetățenia, dar și documente digitale precum permisul de conducere, diplomele, biletele de transport sau rețetele medicale.

Utilizatorii vor putea semna electronic documente cu valoare legală și vor interacționa cu instituții din alte țări fără bariere administrative. De exemplu, o rețetă emisă într-un stat membru va putea fi utilizată în altul fără proceduri suplimentare.

Implementare până în 2030: cine trebuie să îl folosească

Planul Comisiei Europene prevede ca până în 2030 aproximativ 80% dintre cetățenii UE să utilizeze acest portofel digital. Fiecare stat membru trebuie să ofere cel puțin o astfel de soluție până la finalul anului 2026.

Deși utilizarea nu va fi obligatorie, din 2027 instituțiile și companiile care solicită autentificare securizată, inclusiv băncile, vor fi obligate să accepte acest tip de identificare digitală. Aplicația va funcționa în principal pe smartphone-uri și va integra tehnologii avansate de protecție a identității, inclusiv opțiuni de pseudonimizare.

Avantaje: mai puțină birocrație și servicii digitale rapide

Printre principalele beneficii ale EUDI Wallet se numără simplificarea proceselor administrative și reducerea fraudei. Activități precum închirierea unei mașini, deschiderea unui cont sau aplicarea pentru un loc de muncă ar putea deveni complet digitale.

Utilizatorii vor avea control asupra datelor partajate printr-un panou dedicat, unde pot vedea cine le-a accesat informațiile și pot raporta cereri suspecte. În plus, tehnologii precum „zero-knowledge proof” permit verificarea unor date (de exemplu, vârsta) fără a dezvălui alte informații personale.

Riscuri: securitate, confidențialitate și excludere digitală

În ciuda avantajelor, specialiștii atrag atenția asupra unor riscuri majore. Centralizarea și utilizarea extinsă a datelor personale pot duce la colectarea excesivă de informații, uneori fără conștientizarea utilizatorilor.

Portofelele digitale pot deveni ținte pentru atacuri cibernetice, mai ales că vor conține date sensibile și validate oficial. În plus, există riscul excluderii digitale pentru persoanele fără acces la tehnologie sau cu competențe digitale reduse.

O miză strategică pentru Uniunea Europeană

Implementarea portofelului digital european ridică și probleme de suveranitate digitală, deoarece gestionarea identității cetățenilor a fost, tradițional, responsabilitatea statelor. Implicarea companiilor private, inclusiv din afara UE, poate genera dependență tehnologică și riscuri de influență externă.

Pentru ca sistemul să fie sigur și eficient, sunt necesare reguli clare, audituri stricte și mecanisme de sancționare a abuzurilor. În același timp, menținerea alternativelor clasice, precum documentele fizice, rămâne esențială pentru a asigura incluziunea și libertatea de alegere.

Portofelul digital european are potențialul de a transforma modul în care cetățenii interacționează cu serviciile publice și private. Totuși, succesul său va depinde de echilibrul dintre inovație, securitatea datelor și respectarea drepturilor fundamentale ale utilizatorilor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Derby-ul baschetului românesc se joacă în sferturile play-off-ului

0

Cel mai important meci din Baschetul românesc se joacă în play-off-ul Ligii Naționale, iar atmosfera în tribune se anunță incredibilă. CSU Sibiu va întâlni marea rivală din campionat, Universitatea Cluj. Se va juca după sistemul cel mai bun din 5 partide, CSU având avantajul terenului propriu în trei dintre ele, în cazul în care se va ajunge în ultimul meci.

CSU Sibiu-Universitatea Banca Transilvania Cluj Napoca se va juca în sferturile de finală ale play-off-ului, cu 2 intervale mai rapid decât și-ar fi dorit majoritatea fanilor acestui sport din România, care ar fi vrut aceasta să fie finala campionatului. Primele 2 meciuri se vor disputa în Sala Transilvania din Sibiu, în 24 și 26 aprilie, urmând ca în 30 aprilie să se joace partida a 3-a, în BT Arena din Cluj. În cazul în care duelul nu va fi decis în favoarea uneia după 3 meciuri, în 2 mai se va juca partida a IV-a, tot în BT Arena. Dacă, cele două mari rivale vor fi 2-2 după patru jocuri, atunci ”Derby-ul Ardealului” va fi decis în Sala Transilvania, în 5 mai.

Sferturi și în ABA

Universitatea Cluj este marea favorită a disputei din sferturi, plus și a întregului play-off, ”Șepcile roșii” jucând în ABA League împotriva echipelor de nivel înalt din Serbia, Croația, Bosnia, Austria, Muntenegru și Dubai. Clujenii revin în meciurile din campionatul românesc doar pentru play-off și au avantajul unui lot puternic obișnuit cu jocuri puternice săptămânal. Ei s-au calificat și în play-off-ul ABA League, alături de Dubai Basketball, Steaua Roșie Belgrad, Partizan Belgrad, Olimpia Ljubliana și Buducnost Podgorica – ultima fiind chiar adversara lor din sferturile ABA.  

Victorie în ultimul derby din Sala Transilvania

CSU Sibiu are de partea ei avantajul unei forme excelente după 4 victorii mari la rând în campionat, faptul că suporterii galben-albaștrii vor da totul să-i ajute contra marilor rivali și faptul că adversarii au multe jocuri în plus și se vor gândi nu doar la meciul cu ei, dar și duelul cu Buducnost ce va începe în 8 mai. Mai mult, în ultimul meci direct dintre CSU și ”U”, sibienii au câștigat acasă 88-83, în 2025, întrerupând o serie de 7 victorii ale rivalilor.

În afară de sfertul dintre CSU Sibiu și U BT Cluj Napoca, CSM Oradea-FC Argeș Pitești, Dinamo București-Rapid București și CSO Voluntari-SCM Craiova sunt celelalte partide din play-off-ul românesc.