Acasă Blog Pagina 2126

Statutul elevului, în dezbatere publică. Reguli noi cu privire la absențe

2

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică, miercuri, un proiect de ordin care modifică şi completează „Statutul elevului”.

Potrivit documentului, elevii exmatriculaţi din unităţile de învăţământ postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor acestui act normativ, a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a regulamentelor specifice.

Proiectul prevede că exmatricularea cu drept de reînscriere în anul şcolar următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri grave, prevăzute de prezentul act normativ sau de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ sau apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral, arată acelaşi proiect.

„Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ postliceal, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de 3-5 ani, se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral. Sancţiunea se aplică prin ordin al ministrului educaţiei, prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune.

În acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei propunerea motivată a consiliului profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni, împreună cu documente sau orice alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul propus spre sancţionare”, se precizează în proiect.

Sancţiunea se comunică în scris elevului de către Ministerul Educaţiei şi se va consemna în catalogul clasei şi în registrul matricol.

O altă modificare se referă la faptul că pentru toţi elevii din învăţământul primar, la fiecare 20 de absenţe nejustificate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la „Foarte bine” la „Bine”, „Suficient”, „Insuficient”.

„Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct”, mai prevede proiectul. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Comunicat de presă privind demararea implementării proiectului „Dezvoltarea si retehnologizarea ELIX COM SRL”

15 februarie 2023

Dezvoltarea si retehnologizarea ELIX COM SRL

ELIX COM  S.R.L., cu sediul în Sat Rasinari, comuna Rasinari str. Bozilor nr.262, jud. Sibiu, derulează în perioada 05.02.2023 – 31.12.2023, proiectul „Dezvoltarea si retehnologizarea ELIX COM SRL”, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 666/POC/411/AS/05.02.2023 încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operational Competitivitate (AM POC). Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei Prioritatea de investiții – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare Granturi de investiții sub formă de ajutor de stat (POC 4.1.1   “Investiţii în activităţi productive – ajutor de stat”).

Titlu proiect: „Dezvoltarea si retehnologizarea ELIX COM SRL”

Beneficiar proiect: ELIX COM  S.R.L.

Program de finantare: Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020

Autoritatea de Management: Ministerul Fondurilor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Operational Competitivitate (AM POC)

Valoarea totală a proiectului este de 2.656.117,82 lei, din care

Asistența financiară nerambursabilă este de 1.659.723,99 lei.

Cod SMIS: 159375, RUE 411

Obiectivul general al proiectului de investiții: este reprezentat de sustinerea ELIX COM SRL, refacerea capacitatii de rezilienta a societatii prin acordarea de sprijin din fonduri externe nerambursabile pentru realizarea de investitii in retehnologizare. Proiectul are in vedere consolidarea pozitiei pe piata in domeniul accesat cf CAEN 4120 (Lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale), dezvoltarea, modernizarea si cresterea competitivitatii sectorului de prestari servicii al ELIX COM S.R.L., cresterea sustenabila a competitivitatii mediului de afaceri local, regional si national.

     Date de contact beneficiar: Sat Rasinari, comuna Rasinari str. Bozilor nr.262, jud. Sibiu, telefon 0740304597, fax-, e-mail: [email protected]    

Competitivi împreună! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

A fost ales numele noului parc al Sibiului: Belvedere

Sibienii au votat numele noului parc al orașului din zona străzii Preot Bacca. Parcul Belvedere a fost cea mai votată denumire.

“Aproape 1600 de sibieni au votat în cadrul acestui concurs inițiat de Primăria Sibiu pentru acordarea unui nume noului parc al orașului, din zona străzii Preot Bacca. Acesta se va numi Parcul Belvedere, conform preferințelor exprimate de cei mai mulți, iar în următoarea perioadă vom parcurge procedura legală pentru acordarea administrativă a acestui nume. Participarea largă este îmbucurătoare pentru că motivul concursului a fost tocmai acela de a-i implica pe cetățeni într-un proiect frumos. Le mulțumesc tuturor celor care au participat, fie propunând denumiri, fie votând cele 5 propuneri rămase în concurs”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

În perioada 6-12 februarie, sibienii au fost invitați să voteze pentru una dintre cele 5 denumiri selectate.

S-au înregistrat 1574 de voturi valabile, conform Regulamentului concursului, din partea cetățenilor cu domiciliul în Sibiu, din care:

– 402 pentru Parcul Belvedere (25,54% din totalul voturilor valabile)

– 371 pentru Parcul Colina (23,57 %)

– 341 pentru Parcul Cibinium (21,66%)

– 257 pentru Parcul Cindrel (16,33%)

– 203 pentru Parcul Panoramic (12,90%)

Primăria Sibiu va organiza tragerea la sorți vineri, 17 februarie, cu ajutorul unui software specializat disponibil pe internet – random.org. Extragerile vor fi publicate pe pagina Facebook – Primăria Municipiului Sibiu.

Câștigătorii vor fi invitați să își preia premiile în cadrul unei festivități. Premiile sunt oferite de Primăria Sibiu cu scopul încurajării implicării cetățenilor în acest proiect al orașului:

– Locul I: o bicicletă și dreptul de a-și alege un arbore din parc pe care să îl adopte și care să fie identificat printr-o plăcuță cu numele câștigătorului.

– Locul II: un abonament Sibiu Bike City valabil pentru 6 luni

– Locul III: un set de materiale vegetale de plantat acasă, conținând un arbore ornamental sau o plantă de interior (la alegere), un mix de 5 plante perene și o cutie cu gazon.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Onoarea de a fi Capitală Culturală Europeană. „Cei de la Timişoara ar trebui să fi beneficiat de experienţa Sibiului”

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a afirmat că evenimentul Timişoara 2023 Capitală Culturală Europeană trebuie să fie o continuare la nivel superior a ceea ce s-a întâmplat în 2007 la Sibiu, când România a avut pentru prima dată în istorie titlul de Capitală Culturală Europeană, chiar dacă au trecut 16 ani de atunci. Într-un interviu acordat Agerpres.ro, ministrul Culturii a fost întrebat: „Comparativ cu Sibiul, cum consideraţi că va fi evenimentul care stă să înceapă? Vorbim, desigur, de alt timp şi alt loc, de alte timpuri, mai ales”. Răspunsul ministrului: “Eu îmi doresc să fie o continuare la un nivel superior a ceea ce s-a întâmplat la Sibiu. Acolo a fost prima dată când s-a întâmplat ceva la acest nivel. În mod normal, cei de la Timişoara ar trebui să fi beneficiat de experienţa Sibiului, de ceea ce a fost bine, de ceea ce a fost rău, astfel încât lucrurile să meargă peste. Oricum ar fi, va fi un an excepţional pentru Timişoara, va fi un an cu o expunere fantastică internaţională, va fi un an în care s-au început deja, unele s-au terminat, altele continuă, lucrări de investiţii în infrastructura culturală care vor rămâne pentru decenii de-acum încolo, nu va fi doar pentru acest an. Se va reclădi un public pentru cultură în Timişoara, în special tinerii vor avea şansa să vadă pe viu ceea ce înseamnă fenomenul cultural, fenomen de care, de altfel, sunt un pic înstrăinaţi, pentru că noua generaţie are cu totul şi totul alt fel de a-şi petrece timpul liber. Deci sunt numai lucruri pe care le putem trece la câştiguri. Şi sunt convins că, la sfârşit, când tragem linie, toate acestea vor fi plusuri majore pentru Timişoara şi pentru cultura românească bineînţeles”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Astrid Fodor a făcut front comun cu primarii de oraşe din ţară. Ce probleme îi apasă

Primarul Astrid Fodor a participat la o reuniune de lucru a primarilor de municipii organizată de Asociația Municipiilor din România cu Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, și cu președintele Curții de Conturi a României – Mihai Busuioc.

Printre temele abordate în întâlnirea cu Ministrul Cseke Attila s-a numărat transmiterea în folosință gratuită bunurilor publice în favoarea autorităților/instituțiilor publice și închirierea bunurilor publice fără licitație publică. De asemenea, s-a discutat despre regimul juridic al bunurilor imobile proprietatea statului, aflate în administrarea autorităților publice locale, în baza unor acte normative emise anterior intrării în vigoare a Codului Administrativ. Și proiectul de lege privind organizarea și funcționarea poliției locale a fost un punct de interes exprimat de primarii de municipii prezenți.

Cu președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, primarii prezenți au discutat și au formulat întrebări referitoare la Regulamentul privind activitatea de audit public extern.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Pavel Bartoș vine sâmbătă la Sibiu pentru a promova filmul Ramon

Carismaticul actor Pavel Bartoș (Ramon, din filmul cu același nume) a pornit prin țară într-un turneu de promovare al filmului.

Sâmbătă, 18 februarie, Pavel Bartoș va ajunge și la Sibiu, la CineGold, de la orele 18:30. Alături de el va fi prezent Jesus del Cerro (regizorul filmului) cunoscut publicului și pentru comedia Miami Bici.

Înaintea proiecției, cei doi vor face poze cu fanii, vor interacționa cu publicul, vor servi bunătăți. În holul central de la Cinegold va fi amenajat pentru acest eveniment un loc special.

La orele 19:00 va rula filmul Ramon, înaintea căruia Pavel Bartoș va spune câteva cuvinte pentru spectatori. Actorul va rămâne și pentru întâlnirea cu clienții care vin la proiecția de la orele 21:00. Pavel Bartoș le-a trimis și o scurtă înregistrare video sibienilor.

Mesajul pentru sibieni

Filmul Ramon este pentru a doua săptămână pe primul loc în box office-ul românesc

Primul lung-metraj produs de Pavel Bartoș și regizat de Jesus del Cerro este deja foarte apreciat în țară. Ramon este pentru a doua săptămână consecutivă pe primul loc în box office-ul românesc, înregistrând cifre aproape duble față de filmul de pe locul secund.

Pelicula are o distribuție de excepție: Pavel Bartoș, Andreea Vasile, Smiley, Elvira Deatcu, Selly, Alexandru Ion, Carmen Tănase, Iulian Postelnicu, Bogdan Farcaș, Andreea Esca, Ionuț Rusu și mulți alții. Vom avea parte de o comedie spumoasă care surprinde o poveste de dragoste încărcată de multe momente de emoție și acțiune.

Pavel Bartoș alături de Andreea Esca – fotografie de pe pagina de Facebook a artistului

La prima vedere, Ramon pare un om simplu a cărui unică și mare pasiune este viticultura. Viața lui este dată peste cap atunci când, printr-o serie neașteptată de împrejurări, întâlnește cea mai frumoasă femeie din lume de care se îndrăgostește fulgerător.

Decide să plece la București să își găsească “marea iubire”. Ajuns aici, Ramon descoperă că viața într-un oraș mare nu este deloc ușoară. Totul se complică atunci când devine și

suspectul principal în cel mai mare jaf al secolului, furtul unui tablou de 50 de milioane de euro!

Ramon pornește astfel într-o dublă misiune extrem de periculoasă (cel puțin așa crede el) să recupereze tabloul și să găsească fata. Va reuși el? Întrebarea la care trebuie să răspundă cei din jurul lui este dacă Ramon este un simplu OM sau un SuperOM. Sunteți așteptați la Cinegold pentru a căuta alături de protagoniștii filmului același răspuns.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Autoturism cuprins de flăcări, în Veștem

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, miercuri, în Veștem.

Pompierii sibieni au intervenit de urgență în localitatea Veștem cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un autoturism.

Incendiul, cauzat de efectul termic produs la compartimentul motor, a dus la degradarea acestuia în proporție de 70%. Pompierii au reușit să salveze restul autoturismului. Din fericire nu s-au înregistrat victime”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sergentul major Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Încă două zile libere pentru români

Zilele de 6 și 7 ianuarie vor fi sărbători legale în care nu se lucrează. Parlamentul a adoptat legea care prevede să fie declarate zile libere.

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul pentru modificarea legii nr.53/2003, pentru introducerea ca zile libere legale, datele de 6 ianuarie, Botezul Domnului (Boboteaza), și 7 ianuarie, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (Sfântul Ion). Proiectul de lege a fost adoptat cu 193 de voturi ”pentru”, 65 ”contra” și 8 ”abțineri”, scrie Biziday.

Inițiatorii, Marcel Ciolacu și Alfred Simonis, argumentează inițiativa prin faptul că ultimul recensământ (la data depunerii proiectului), din anul 2011, arăta că aproximativ 86% din populația declarată a țării este constituită de creștini ortodocși.

În expunerea de motive se mai arăta și faptul că în majoritatea statelor europene ortodoxe sau catolice, precum Austria, Grecia, Italia sau Spania, data de 6 ianuarie este sărbătoare legală tocmai pentru importanța ei religioasă.

Inițiatorii proiectului mai spun că, fiind strâns legată de ziua de 6 ianuarie, și data de 7 ianuarie constituie o sărbătoare cu o mare însemnătate religioasă, și de aceea consideră necesară și declararea acesteia ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Actul normativ merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Muniția cu plumb a fost interzisă la vânătoare în zonele umede

0

Muniția cu plumb a fost interzisă la vânătoare în zonele umede din întreaga Uniune Europeană, urmând ca un milion de păsări de apă să fie salvate anual.

De astăzi, 15 februarie, utilizarea muniției cu plumb la vânătoare în zonele umede este interzisă în toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Norvegia și Liechtenstein.

În 2021, această decizia a fost votată de către Comisia Europeană, iar țările din spațiul comunitar au avut la dispoziție o perioadă de doi ani în care să se pregătească pentru această schimbare.

În zonele umede sau pe o rază de 100 de metri în vecinătatea acestora este interzisă activitatea de vânătoare cu muniție cu plumb.

Zonele umede cuprind: mlaștini, bălți, turbării sau lacuri, naturale sau artificiale, permanente sau temporare, cu apă stagnantă sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv zone marine în care adâncimea apei la reflux nu depășește șase metri.

Zone umede poluate cu plumb

Potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, în urma partidelor de vânătoare zonele umede au fost poluate cu 4– 5 mii de tone de plumb anual, cu toate că există alternative la prețuri competitive, cum ar fi alicele din oțel sau din aliaje care nu au un astfel de efect asupra păsărilor.

În România, potrivit estimărilor realizate de Societatea Ornitologică Română (SOR), activitatea de vânătoare a poluat anual natura în medie cu 63 de tone de plumb.

„Interzicerea folosirii muniției cu plumb în zonele umede din întreaga Uniune Europeană este un pas important în conservarea naturii, iar efectele sunt benefice atât pentru păsări, cât și pentru oameni. Această decizie contribuie la creșterea calității și conservării habitatelor naturale în Europa. Ne bucurăm pentru intrarea în vigoare a regulamentului și facem apel către Guvern să ia măsuri care să implementeze aplicarea interdicției și pe teritoriul României”, a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.

Un milion de păsări de apă vor fi salvate

Potrivit BirdLife International, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi se estimează că aproximativ 1 milion de păsări de apă, care în prezent mor din cauza otrăvirii cu plumb în Uniunea Europeană, vor fi salvate, iar otrăvirea faunei în zonele umede va înceta. Mai mult, expunerea la plumb are, de asemenea, consecințe grave și pentru oameni, în special pentru copii.

Alicele cu plumb au un dublu efect: ucid și direct și indirect. Nu toate alicele își ating ținta, unele cad în apă sau pe sol, de unde sunt înghițite de diverse specii de păsări, care se intoxică cu plumb și mor. Alicele cu plumb sunt confundate de păsările acvatice cu particule mici de piatră sau nisip. Păsările au nevoie să înghită mici bucăți de pietriș deoarece le ajută la digerarea hranei.

Totodată, interzicerea folosirii muniției cu plumb în zonele umede va reduce și otrăvirea păsărilor răpitoare și a altor specii necrofage, care se hrănesc cu păsări moarte care au fost împușcate cu muniție cu plumb.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Seismologi: Nu există nicio metodă de a face predicție pentru cutremur

Aparatura nu poate prezice un cutremur şi nicăieri în lume nu există o metodă de a face predicţie, au declarat, miercuri, seismologii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, care au subliniat că activitatea seismică în zona Oltenia a fost o surpriză şi este de aşteptat să scadă din ce în ce mai mult.

Directorul ştiinţific al INCDFP, Mircea Radulian, a explicat că zona Oltenia este una cunoscută de seismologi, care are o activitate în general slabă şi moderată.

„Într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat ieri şi alaltăieri este o intensificare deosebit de mare a acestei activităţi în zonă. Este, practic, cea mai mare activitate seismică înregistrată în decurs de vreo 200 de ani, de când avem noi înregistrări. Din acest punct de vedere, a reprezentat o surpriză, să zicem, în sensul că pentru această zonă calculele noastre indicau o magnitudine maximă în jur de 5,5.

Deci, practic, s-a depăşit această magnitudine şi în acelaşi timp a fost şi un şoc dublu. Au fost două cutremure cu magnitudini mari, peste 5. S-a mai întâmplat o singură dată în istorie, acum vreo 80 de ani, în 1943, când un cutremur a fost înregistrat în zonă, de 5,2. Deci, e clar că a fost o intensificare pronunţată a activităţii şi bineînţeles că aceasta va schimba puţin harta de hazard seismic pentru zona respectivă, în sensul că pentru viitor vom avea în vedere cutremure mai mari decât cele pe care le ştiam noi.

Informaţiile pe care le aveam, sunt informaţii pe de o parte geologice şi tectonice, pe de altă parte datele seismice, ele nu indicau până în prezent posibilitate a unui cutremur mare”, a spus Radulian, într-o conferinţă.

El a adăugat că există date pe o perioadă de circa 200 de ani, care sunt insuficiente şi că zona este monitorizată, dar aceste cutremure, care apar mai rar, întotdeauna apar pe un fond pe care este foarte greu să îl prevezi. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bruckenthalia, coacăza de munte ce îi poartă numele Baronului Brukenthal

0

Numele lui Brukenthal avea să însemne ceva și în botanică, fapt ce a dus ca în anul 1831 o plantă să primească numele după el – Bruckenthalia.

Baronul Samuel von Brukenthal, un iubitor al naturii, s-a preocupat îndeaproape de mineralogie și de înființarea unei colecții.

În vremea sa, în Transilvania se dezvolta o intensă activitatea științifică în domeniul mineralogiei. Încă din anul 1778, J. Fichtel, în lucrarea sa Contribuție la istoria mineralelor din Transilvania, menționează faptul că Brukenthal este pe cale să pună și bazele unei colecții de minerale: „acest învățat conducător al țării se gândește acum la o colecție de naturale în legătură cu biblioteca sa… ce exemplu înălțător”.

Peste 20 de ani, în 1798 Brukenthal este ales membru al Societății mineralogice din Jena

Primele minerale din Transilvania au intrat în colecția Baronului începând din anul 1780.

Colecția sa a fost mai apoi inventariată de abatele Eder, care a realizat Catalogul mineralelor transilvănene și care menționează că Brukenthal deține cea mai importantă colecție de eșantioane de aur transilvănean și că, până atunci, nici una dintre țările europene nu avea atât aur nativ ca Transilvania.

Astăzi, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu deține colecția de minerale a lui Samuel von Brukenthal, colecție care numără peste 3400 de piese, arată comunicatul de presă.

Societatea pentru științele naturii

Interesul pentru exploatarea mineralelor s-a aflat în continuă creștere, fapt ce a dus la înființarea Societății pentru științele naturii. Această societate a promovat în special studiul florei din Transilvania, între susținătorii acesteia numărându-se și Brukenthal.

În semn de respect și apreciere pentru tot ceea ce a colecționat și pentru susținerea Societății, coacăza de munte îi poartă numele, în urma hotărârii membrilor acesteia.

Despre Brukenthalia

Astfel că de atunci planta este cunoscută și sub numele de Bruckenthalia sau Brukenthalia spiculifolia Rchb., o plantă lemnoasă din familia Ericaceae. Această plantă nu trebuie confundată cu coacăzul negru sau roșu.

Brukenthalia spiculifolia Rchb. este o plantă scundă, de 100-200 mm, cu tulpini subțiri foarte ramificate și des acoperite cu multe frunze mici, ca niște ace, încadrată fitosociologic în Rhododendron-Vaccinion. Cresc câte 3-5 frunze la același nivel. Florile sunt mici, așezate ca spicele la vârful tulpinii, roz sau roșii și au un parfum dulce plăcut. Au o corolă ca un clopoțel cu patru dinți pe margine, din mijlocul căreia iese afară un stil lung.

În România crește prin locurile ierboase, deschise, însorite în regiunile inferioare din munții Carpați și Apuseni. De obicei crește în pâlcuri pe solurile sărace.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Tânărul care a tâlhărit o vârstnică în Sibiu a fost arestat preventiv

0

Tânărul care a atacat și tâlhărit sibianca de 78 de ani a fost arestat preventiv.

Marți, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Vă reamintim faptul că luni, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 28 de ani, cercetat penal pentru tâlhărie.

Bărbatul este bănuit că, în seara zilei de 9 februarie, în jurul orei 18, pe o alee ce face legătura între Bulevardul Mihai Viteazu și Aleea Biruinței din municipiul Sibiu, a lovit o femeie în vârstă de 78 de ani, după care i-a furat geanta în care se aflau documentele personale și suma de 11 lei.

Cercetările în acest caz sunt continuate la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News