Acasă Blog Pagina 2319

„Arhitectura vernaculară între tradițional și contemporan”, dezbătută la Muzeul ASTRA de studenți români și italieni

0

Studenți români și italieni au participat, în această săptămână, la workshopul „Arhitectura vernaculară între tradițional și contemporan”, găzduit de Muzeul din Dumbrava Sibiului. Recent, aceștia și-au prezentat rezultatele proiectelor.

Desfăşurat săptămâna aceasta în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, workshopul internațional de arhitectură cu tema „Arhitectura vernaculară între tradițional și contemporan” a reprezentat o experiență utilă pentru studenții români şi italieni care au participat.
Organizat de Muzeul ASTRA, prin serviciul „Expoziții-atelier. Mediere culturală”, workshopul le-a propus participanților prezentări, studii de caz și sesiuni practice axate pe evoluția locuirii și pe noi abordări privind reorganizarea spațiului interior, în vederea adaptării acestuia la cerințele de confort și la nevoile lumii contemporane, după cum arată reprezentanții Muzeului ASTRA.
Atelierele studenților au fost coordonate de profesori din Italia și România: Agostino Bossi (Università degli Studi di Napoli), Jacopo Leveratto (Politecnico di Milano), Pierluigi Salvadeo (Politecnico di Milano), Françoise Pamfil (UAUIM București), Niculae Grama (UAUIM București) şi Delia Prisecaru (Universitatea Politehnică Bucureşti).
La eveniment s-au înscris studenți de la universități din România și Italia, lucrările practice desfășurându-se pe echipe mixte.
„În cadrul acestei ediții au fost studiate două gospodării din Muzeul ASTRA: Gospodăria cu ocol întărit din Măgura, județul Brașov, și Gospodăria pastorală cu atelier de prelucrare a lânii din Poiana Sibiului, județul Sibiu. Studiile de caz au fost prezentate de Ancuța Ilie, coordonatoarea workshopului, alături de profesorul Agostino Bossi. În ultima zi a workshopului, studenții au prezentat rezultatele proiectelor pe care le-au realizat şi soluțiile de refuncționalizare pe care le-au conceput. Prin astfel de evenimente organizate aici, Muzeul ASTRA (re)confirmă că este cadrul potrivit pentru formarea noilor generații, dar și o sursă de inspirație, prin patrimoniul pe care îl deține şi îl (re)pune în valoare”, au explicat reprezentanții Muzeului ASTRA.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Deep Purple, Guns N’Roses și Queen, la „Piano Rocks Simfonic” de la „Besoiu”

0

Rock-ul și muzica clasică își vor da întâlnire duminică, 9 octombrie, de la ora 19, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu. „Piano Rocks simfonic” este evenimentul ce va face posibilă această reuniune.

Potrivit organizatorilor, Ansamblul ”ICon Arts” și dirijorul Remus Grama se alătură anul acesta proiectului pentru a da o notă clasică sound-ului muzicii rock.
„Ca în fiecare an, rolul de solist în concert îi revine pianistei Monica Florescu, alături de care se va afla Gabriel Barani (percuție), dansatori ai Teatrului de Balet Sibiu și 4Tune Quartet din Brașov. Ineditul ediției Piano Rocks din 2022 îl constituie alăturarea Ansamblului muzical Icon Arts care, împreună cu îndrăgitul dirijor Remus Grama, vor duce spectacolul într-o zonă simfonică, fără a părăsi linia clasică a rock-ului”, transmit organizatorii.
Conform acestora, spectatorii vor putea asculta astfel interpretări inedite ale unor compoziții semnate de Deep Purple, Guns N’Roses, Coldplay, Nirvana, Jimi Hendrix, One Republic sau Queen.
Piano Rocks este un proiect 100% sibian lansat în 2014. În cele cinci ediții de până acum, pe afișul proiectului au fost incluși artiști cunoscuți ai scenei pop-rock autohtone: Radu Nechifor, Tudor Turcu, Nicu Covaci și Costin Adam (Phoenix), Paula Seling, Ovidiu Ioncu ”Kempes” (ex-Cargo), formația Antract, Corul Filarmonicii ”Transilvania” din Cluj-Napoca, formația Trooper și formația Lost Domain (Suedia).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Descoperire excepțională în Mediaș: Cărți și documente vechi, descoperite în podul Bisericii Evanghelice „Sfânta Margareta”

Peste 150 de volume, documente vechi, manuscrise, unele chiar de 1.200 de ani, au fost descoperite în podul Bisericii Evanghelice „Sfânta Margareta” din Mediaş de prof. dr. Adinel Dincă, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj.

Profesorul clujean a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că descoperirea n-a fost întâmplătoare, ci existau informaţii despre depozitul de carte respectiv.

„Este vorba de o bibliotecă veche, care se afla depozitată în unul dintre turnurile bisericii. Noi am avut acum posibilitatea de a începe o cercetare într-un proiect care va dura doi ani de zile. Aveam indicii din literatura veche, de secol XIX, că s-ar păstra nişte cărţi. Noi estimam că ar fi vorba de 30-40, maximum 50 de volume şi deja am depăşit 150 de volume descoperite, plus documente vechi.

Se ştia că există carte veche acolo, dar nu se ştia ce anume şi în ce volum. Deci, nu este o descoperire întâmplătoare, că noi am fi căutat altceva şi am găsit carte veche. Ştiam că există ceva, aveam indicii vagi, dar nu ştiam detalii”, a spus Adinel Dincă.

El a adăugat că este vorba de o bibliotecă de formaţie umanistică, savantă, foarte rafinată, cu cărţi majoritare în limba latină.

„Comunitatea locală ştia de existenţa fondului de carte, dar nu ştia detalii, valoarea ştiinţifică, nu ştia detalii de natură profesională. Cartea era protejată, era într-un spaţiu închis. Este o bibliotecă cu cărţi în limba latină în marea lor majoritate, texte de şcoală, care ţin de şcoala locală şi de educaţia teologică. Este vorba despre o bibliotecă de formaţie umanistică, o cultură savantă, foarte rafinată. Biserica parohială gestiona o şcoală elementară.

Un alt aspect important e că aceste cărţi se păstrează în locul în care au fost ele folosite acum câteva sute de ani, n-au fost mutate, plimbate”, a precizat profesorul clujean, care a adăugat că starea lor de conservare este foarte bună în general, deşi sunt sunt câteva piese care ar necesita restaurare.

Biblioteca Batthyaneum a anunţat că fondul de carte face parte din arhiva Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaş şi că descoperirea „seamănă cu una dintre poveştile lui Indiana Jones”.

„O echipă de specialişti, condusă de domnul profesor universitar dr. Adinel C. Dincă (UBB Cluj), a descoperit o întreagă colecţie de cărţi, manuscrise şi documente în arhiva Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaş.

Descoperirea seamănă cu una dintre poveştile lui Indiana Jones, mai exact, o arhivă complet uitată, lupta cu împărăţia porumbeilor pentru a o recupera, uimirea în faţa descoperirilor făcute, importanţa acestora pentru istoria circulaţiei ideilor în perioada medievală în Transilvania”, se arată într-o postare pe Facebook a Bibliotecii Batthyaneum.

Potrivit reprezentanţilor bibliotecii, este vorba de circa 139 de volume, tipărite (ante 1470-1600), două volume manuscrise, primele decenii ale sec. XVI, aproximativ 60 de documente originale din sec. XIV-XVI (cu câteva piese originale şi copii din sec. XVII), aproximativ 10 registre administrative ale parohiei Mediaş din sec. XVII-XVIII care păstrează fragmente de manuscrise medievale (au fost identificate preliminar – ms. sec. IX-X, ms. sec. XII fin., ms. sec. XIII Paris, mss. liturgice sec. XIV-XV).

„Activităţile de cercetare sunt în plină desfăşurare, într-un proiect care se va întinde pe cel puţin doi ani: (…) ‘Cultura scrisului şi lecturii la Mediaş (Transilvania, România) în secolele XIV-XVI. Protejare, reconstrucţie virtuală şi analiză ştiinţifică a unei biblioteci parohiale şi gimnaziale transilvănene’ (2022-2023). Proiectul este finanţat de către Ministerul pentru Cultură şi Artă al Germaniei”, se mai precizează în postarea Bibliotecii Batthyaneum. (AGERPRES)

SURSĂ FOTO: Biblioteca Batthyaneum/Facebook

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Baba Alhassan de trei puncte la Arad: UTA – FC Hermannstadt 1-2

0

FC Hermannstadt a continuat evoluțiile foarte bune din acest sezon al Superligii și rămâne singura echipă neînvinsă din primul eșalon. Sâmbătă după amiaza, la Arad, sibienii au obținut o victorie extrem de importantă după dubla lui Baba Alhassan.

FC Hermannstadt a avut prima oportunitate a meciului, în minutul 4, atunci când şutul puternic expediat de Opruţ a trecut peste poarta apărată de Iacob. În minutul 8, portarul sibienilor, a reușit să rețină șutul de la distanță a lui Batha, iar 6 minute mai târziu, Oroian a avut o acțiune foarte bună în careul arădenilor, însă șutul său a trecut peste poarta lui Iacob.

Gazdele au deschis scorul în minutul 29 în urma unui penalty, după ce Răuță l-a faultat în careu pe Stahl, iar Postolachi a înscris fără probleme de la 11 metri. Bucuria arădenilor nu a durat decât 7 minute. În minutul 36, Baba Alhassan a scăpat singur spre poarta gazdelor și l-a învins pe Iacob cu un șut din apropierea porții.

La nouă minute de la debutul reprizei secunde, arădenii au avut o oportunitate destul de bună. Vukcevic a centrat periculos în careul sibienilor, dar centrarea sa a fost respinsă de Stoica. Mihai Butean a avut prima oportunitate a reprizei secunde pentru FC Hermannstadt. În minutul 55, șutul său din afara careului a trecut pe lângă poarta Aradului.

Gazdele au avut o ocazie importantă în minutul 78, când Ubbink a șutat din lovitură liberă din afara careului, însă portarul Muțiu a respins. Sibienii au dat lovitura în ultimele secunde ale prelungirilor, în minutul 95. Baba Alhassan a reușit dubla în urma unui contraatac și aduce toate cele trei puncte la Sibiu.

În urma victoriei de la Arad, FC Hermannstadt acumulează 22 de puncte în clasamentul Superligii. Etapa viitoare, sibienii joacă pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

FOTO: Facebook/FC Hermannstadt

Urmărește Sibiu 100% în Google News

„Roadele compostului”, proiect pentru copiii din grădinițele medieșene

0

„Roadele compostului” este proiectul pe care Operatorul de salubritate din Mediaș, EcoSal, în colaborare cu municipalitatea locală şi Asociația de Dezvoltare Intercomunitată Adi Econod Sibiu îl desfăşoară în grădinițele din municipiu pe tot parcursul acestui an școlar.

Proiectul se adresează copiilor din grupele mijlocii și mari, iar prin prisma lui aceştia vor descoperi modalitățile și avantajele sortării deșeurilor biodegradabile. Preşcolarii împreună cu personalul didactic şi nu numai din grădiniţe vor depozita în compostor deşeurile vegetale din curtea instituţiilor şi resturile de la fructe şi legume.

Compostul rezultat îl vor folosi la plantarea de flori, legume, fructe sau pomi fructiferi. Cu ajutorul unui filmuleț educativ, a unor conversaţii interactive și a unor puzzle-uri, vor fi oferite informații despre deşeurile care sunt aruncate la coşul de gunoi zi de zi și despre procesul corect de sortare al acestora, dar şi despre beneficiile sortării, reciclării şi compostării.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Lecturi din opere ale dramaturgilor ucraineni, în prologul maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop”

0

Vocea dramaturgilor ucraineni se aude la Sibiu, în prologul maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop”. BIS Teatru, prima și cea mai importantă companie independentă de teatru din Sibiu, s-a alăturat demersului internațional „Worldwide Ukrainian Play Readings Project”, inițiat de criticul de teatru de origine americană John Freedman, și dedică în întregime, acestui demers, prologul Maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop”.

În acest context, și sâmbătă, 17 septembrie, între orele 17- 22, în Parcul Astra din Sibiu, publicul poate auzi vocea puternică a tinerilor dramaturgi ucraineni, prin intermediul unei serii de lecturi publice susținute de nouă actori din Sibiu. „Vreau acasă”, „Dicționar de emoții pe timp de război”, „Copiii noștri”, „Țara mea”, „Sindromul supraviețuitorului”, „Să le spunem pe nume”, „Deportare de Maksim Kurocikin” și „Soldatul rus” sunt textele scrise de tineri dramaturgi ucraineni de când a început războiul și lecturate public în prologul Maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop”.
„Inițial, am vrut să facem această acțiune la noi acasă, la Grădina Bis. Dar apoi am realizat că trebuie să ieșim între oameni, într-un spațiu public, să ducem mesajul acestor texte, să ducem mesajul nostru de solidaritate cu artiștii din Ucraina, cu toți oamenii din Ucraina. Exact asta vom face vineri și sâmbătă. Suntem curioși dacă oamenii se vor opri să asculte aceste texte, sau vor trece pur și simplu mai departe. Dacă reușim și să strângem ceva fonduri pentru tinerii artiști din Ucraina, cu atât mai bine. Important e să transmitem un mesaj ferm de solidaritate cu oamenii din Ucraina”, a spus artistul Claudiu Fălămaș.

Nouă actori din Sibiu dau voce textelor traduse de Raluca Rădulescu

Diana Cătănescu, Alexandra Roatiș, Ștefana Geleriu, Andrada Grosu, Claudiu Fălămaș, Dumitru Stegărescu, Anton Balint, Alin State și Viky Olar sunt cei nouă tineri actori din Sibiu care au început să susțină și continuă și astăzi, în prologul Maratonului „25 de ore de teatru non-stop”, o serie de lecturi publice din texte scrise de dramaturgi ucraineni și traduse de jurnalista și criticul de teatru Raluca Rădulescu. Toate textele lecturate au fost scrise după începerea războiului din Ucraina. Programul lecturilor publice va începe la ora 17 și, timp de cinci ore, vor fi citite public următoarele piese de teatru: „Vreau acasă”, de Oksana Savcenko; „Dicționar de emoții pe timp de război”, de Elena Astasieva; „Copiii noștri”, de Natalia Blok; „Țara mea”, de Liudmila Timoșenko; „Sindromul supraviețuitorului” de Andrii Bondarenko; „Să le spunem pe nume” de Tetiana Kițenko; „Deportare” de Maksim Kurocikin; „Soldatul rus” de Igor Bilit; „Plantăm un măr” de Irina Haret.
Participarea la eveniment este gratuită, dar donațiile sunt încurajate. Toți banii strânși din donații, pe perioada celor două zile, vor fi redirecționați către tinerii dramaturgi din Ucraina.
„Nimic mai sinistru în natura umană decât puterea obișnuinței, abilitatea noastră de a ne adapta. În primele săptămâni ale invaziei am fost cu toții oripilați de crimele zilnice comise de armata rusă, de copiii și civilii suferinzi, de genocidul din Bucha și Irpin, de bombardarea teatrului din Mariupol în care se adăposteau civili nevinovați. Trec săptămânile, trec lunile, iar acest război devine parte din rutina noastră zilnică, o știre banală de seară digerată alături de o cină în fața televizorului. Consider că e datoria artiștilor să nu înceteze să (ne) pună oglinda în față, să ne reamintească prin mijloacele lor că în țara vecină mor oameni nevinovați. Gândul nostru merge către tinerii dramaturgi care au scris aceste texte, către toți oamenii de teatru din Ucraina al căror mod de viață, a căror libertate au fost răpite de războiul ăsta absurd și dezumanizant. E pur și simplu un fapt firesc ca prologul celei de-a XII-a ediții a Festivalului «25 de ore de teatru non-stop» să fie întru totul dedicat acestei acțiuni de solidaritate cu oamenii de teatru din Ucraina”, a declarat Bogdan Sărătean, fondator BIS Teatru.
„Worldwide Ukrainian Play Readings Project” este un demers global, de amploare, izvorât din dorința de afirmare fermă a solidarității cu oamenii de teatru din Ucraina. O serie de texte scrise de dramaturgi ucraineni tineri, după începerea războiului, au fost lecturate în lumea întreagă în cadrul acestui proiect cultural-umanitar inițiat de criticul de teatru american John Freedman. Toate fondurile strânse au fost direcționate către cei afectați de războiul din Ucraina.
Ediția cu numărul 12 a Maratonului „25 de ore de teatru non-stop” va începe sâmbătă, 24 septembrieși va fi urmată în perioada 28 septembrie – 2 octombrie de un epilog. Programul complet al ediției din acest an a festivalului este publicat pe site-ul BIS Teatru, iar biletele pot fi cumpărate de pe site-ul Iabilet.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibian dispărut în Germania. Familia a anunțat poliția

0

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 31 de ani, care ar fi dispărut în timp ce se afla pe teritoriul Germaniei.

Vineri, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie din localitatea Vărd despre faptul că, în 12 septembrie, fiul său, Toni Alexandru Cosmin, în vârstă de 31 de ani, a plecat din localitatea Detmold, din Germania, într-o direcție necunoscută, fără a mai putea fi contactat.

Bărbatul are 1,70 metri înălțime, 65 de kilograme, păr brunet, tuns scurt, ochi căprui închis, ten măsliniu, constituție slabă. În momentul plecării, acesta purta un hanorac de culoare verde. Nu se cunosc alte obiecte de îmbrăcăminte. De asemenea, nu se cunosc eventuale semne particulare.

Persoanele care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Vremea rea le strică planurile balerinilor sibieni

0

Din cauza condițiilor meteo anunțate pentru ziua de duminică, 18 septembrie, temperaturi foarte scăzute, între 7 și 14 grade, 70% șanse de precipitații, rafale de vânt de 49 km/h, participarea Teatrului de Balet Sibiu la evenimentul „Săptămâna Europeană a Mobilității” a fost anulată în forma în care a fost inițial anunțată.


Decizia a fost luată pentru a evita în acest fel posibilele accidentări ale dansatorilor, înaintea a două evenimente importante: deplasarea în Germania, la Landshut cu avanpremiera „Romeo și Julieta. Rock Story” și premiera de la Sibiu a aceluiași spectacol, programată la începutul lunii octombrie.
Potrivit reprezentanților TBS, în locul programului inițial anunțat, dansatorii vor participa voluntar la o plimbare pe jos prin centrul istoric, pentru a marca „Săptămâna Europeană a Mobilității”.
Cei 40 de dansatori, din corpul de balet al Teatrului de Balet Sibiu, veniți la Sibiu din toate colțurile lumii, alături de prim solista si maestra de studii Adela Floricioiu, aveau programată o demonstrație de studii de balet în Piața Huet. Momentul trebuia să fie urmat de o invitație la dans adresată publicului prezent la eveniment.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

TNRS participă cu două spectacole la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești din Chișinău

0

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu participă, cu două spectacole, la cea de-a VII-a ediție a  Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, care se desfășoară în perioada 15-28 septembrie, la Chișinău, în Republica Moldova, sub genericul „Artiștii pentru pace, libertate, speranță”.


„Toți artiștii lumii doresc să trăiască în pace, în libertate, cu speranța că putem să aducem bucuria, miracolul, creația și frumosul în fața publicului din Chișinău, din Republica Moldova, din România, din Europa, din toată lumea. Este important ca noi, artiștii, să ne reunim în numele calității și frumosului și să putem să atragem atenția asupra a ceea ce înseamnă viața trăită în frumusețe, miracol, creație și bucurie. Venim la această a șaptea ediție cu două spectacole importante – „Conferința iraniană”, în regia lui Bobi Pricop, și „Mamă”, în regia Marianei Cămărășan. Așteptăm cu drag să ne întâlnim cu spectatorii, care de fiecare dată au umplut până la refuz sălile unde Teatrul Național din Sibiu a jucat”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
În 20 septembrie, de la ora 17, Constantin Chiriac TNRS va prezenta, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”, spectacolul „Mamă, de Marta Barceló, regia Mariana Cămărășan, scenografia Dragoș Buhagiar, cu Diana Lazăr și Cendana Trifan.
În 21 septembrie, de la ora 19, publicul din Chișinău va putea urmări spectacolul „Conferința iraniană”, de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, cu: Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Adrian Neacşu, Ofelia Popii, Diana Văcaru-Lazăr, Ciprian Scurtea, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Raluca Iani, Victor Rebengiuc, Ioana Blaga Frunzescu, Viorel Rață și Liviu Vlad.
Alături de teatrul gazdă participă 17 teatre de pe ambele maluri ale Prutului. În semn de solidaritate cu cetățenii Ucrainei și de afirmare a unor idealuri comune, în cadrul Reuniunii va fi prezent și Teatrul Național Dramatic Academic „Ivan Franko” din Kiev.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerelor Culturii din România și din Republica Moldova, al Institutului Cultural Român București și Chișinău, al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
Pentru al doilea an consecutiv, Reuniunea Teatrelor Naționale se bucură de Înaltul Patronaj Prezidențial acordat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și de președintele României, Klaus-Werner Iohannis.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Elevii clasei a III-a B de la Școala Nr. 18 aduc „Copacul cu ramuri colorate”, la Biblioteca ASTRA

0

O expoziție plină de culoare și armonie va fi deschisă, începând de luni, în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. „Copacul cu ramuri colorate” reunește lucrările artistice ale elevilor clasei a III-a B de la Școala Gimnazială Nr. 18, Sibiu, care au lucrat cu multă îndemânare, răbdare și încântare, atât la școală, cât și la bibliotecă.

Coordonați de prof. înv. Liana Ioana Butoi, juniorii au găsit numeroase surse de inspirație în volumele de artă din colecția Filialei Bâlea, sub îndrumarea atentă a lui Enikö Idus Tăvală, din partea BJ ASTRA.
„Activitățile extrașcolare și exercițiile ludice susțin dezvoltarea cognitivă și emoțională copiilor și adolescenților. În spațiul prietenos al bibliotecii, tinerii utilizatori au prilejul de a-și exersa abilitățile creative și pe cele de comunicare. Observăm că activitățile noastre îi susțin și îi stimulează pe copii nu doar în descoperirea cărților sau apropierea de lectură, dar și în dezvoltarea armonioasă a personalității sau a gustului pentru frumos. Având drept modele paginile frumos ilustrate ale cărților de artă și idei creative din colecții, copiii au realizat o serie de lucrări cu tehnică mixtă, utilizând în special pictura și arta quilling”, transmite Tăvală Enikö Idus.
Vernisajul expoziției „Copacul cu ramuri colorate” va avea loc luni, 19 septembrie, la ora 17, în foaierul Bibliotecii #ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr. 7, parter), iar creațiile artistice expuse vor putea fi admirate până la finalul lunii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sfatul medicului „la ghiozdan”

Dr. Egri

Despre greutatea ghiozdanului și purtarea corectă a acestuia. Recomandări pentru școlari de la Dr. Eduard Egri.

  • un rucsac complet încărcat nu trebuie să depășească 10% din greutatea corporală a copilului;
  • când este purtat, se utilizeaza întotdeauna ambele curele de umăr, iar acestea ar trebui să fie late, căptușite, comfortabile și reglabile;
  • dacă greutatea este mai mare, ideal ar fi să fie dotat și cu curele sternale sau de talie, pentru a ajuta la distribuirea greutății uniform;
  • ghiozdanul ar trebui să fie dotat cu mai multe compartimente, tot pentru  a ajuta la distribuirea uniformă a greutății;
  • obiectele mai grele se așează întotdeauna cât mai aproape de coloană, iar cele ușoare în buzunarele acestuia;
  • nu trebuie cărate lucruri inutile; copilul trebuie încurajat să se organizeze și să impacheteze singur rechizitele, materialele etc.;
  • părinții trebuie să cântărească ghiozdanele și să nu ignore faptul că greutatea mare sau purtarea incorectă pot produce, în timp, tulburări de postură sau afecțiuni la nivelul coloanei vertebrale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

80 de eleve din Sibiu și opt profesori de sport, în competiție la cupa de volei „Keep the ball flying”

0

80 de eleve la școli gimnaziale din Sibiu și opt profesori de educație fizică vor participa anul acesta la cupa de volei „Keep the ball flying”. Evenimentul este organizat de ACS Champions Sibiu.


Cupa va avea loc pe 17 septembrie, între orele 10 -16, la Liceul Teoretic „Constantin Noica”, strada Oștirii nr. 5. La competiție au fost invitate sportive de la: Școala Gimnazială “I. L. Caragiale” Sibiu, Colegiul Naţional “Octavian Goga”, Școala Gimnazială Nr. 4, Școala Gimnazială Nr. 6, Colegiul Naţional “Samuel von Brukenthal” și Școala Gimnazială “Ioan Slavici” Sibiu.
Clubul a decis să organizeze un astfel de eveniment din dorința de a promova acest sport și de a demonstra că sportivele din Sibiu pot să ajungă la un nivel ridicat, cu puțin ajutor.
„Prin cupa de volei Keep the ball flying ne propunem să promovăm jocul de volei, la prima ediţie, ediţia pilot, la nivel gimnazial – fete, invitând să participe la această competiţie sportivă 8 şcoli gimnaziale în care se practică voleiul în cadrul lecţiilor de Educaţie fizică şi sport”, arată organizatorii.
Accesul este liber pentru toți cei care vor să le susțină pe fete.


Programul competiţiei


Meciuri Grupa A
Ora 10:00-11:00 Goga – Sc. 4
Ora 11:00-12:00 Goga – Slavici
Ora 12:00-13:00 Sc. 4 – Slavici
Meciuri Grupa B
Ora 10:00-11:00 Sc. 6 – Brukenthal
Ora 11:00-12:00 Sc. 6 – I. L. Caragiale
Ora 12:00-13:00 I. L. Caragiale – Brukenthal
Semifinale
Ora 13:00-14:00 Semifinala 1: Loc 1 Gr. A – Loc 2 Gr. B
Ora 13:00-14:00 Semifinala 2: Loc 1 Gr. B – Loc 2 Gr. A
Ora 13:00-14:00 Joc clasament: Loc 3 Gr. A – Loc 3 Gr. B
Finale
Ora 14:00-15:00 Finala mică
Ora 14:00-15:00 Finala mare
Premierea
Ora 15:00 Sportivele vor fi onorate cu diplome, trofee și medalii.

Clubul ACS Champions 2016 Sibiu s-a înfiinţat în anul 2016 din dorinţa a trei asociaţi de a promova mişcarea, sportul pentru toate vârstele şi sportul de performanţă.
Preşedintele clubului, Ioan Sabin Sopa, este profesor de Educaţie fizică şi sport, fost sportiv în cadrul CSS Sibiu – ramura volei, actualmente Lector Universitar în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, antrenor în cadrul mai multor cluburi de volei din capitală (ACS Force Sport Chitila, CSM Bucureşti) şi Sibiu. Ioan Sabin Sopa a pus bazele disciplinei volei în cadrul clubului ACS Champions 2016 Sibiu în August 2021.
Clubul își dorește să promoveze sportul şi mişcarea în general, să ofere un cadru profesionist şi optim pentru sportul de performanţă şi să fie un bun promoter al sportului în Judeţul Sibiu.
„Unul dintre obiectivele clubului nostru este să promovăm şi să popularizăm voleiul în cadrul tinerilor, acest sport oferind cadrul ideal pentru socializare, comunicare şi dezvoltare personală”, transmit reprezentanții Clubului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News