Acasă Blog Pagina 2434

Astăzi, la FITS: jocuri de umbre, personaje din Shakespeare și lecții de echilibru

Jocuri de umbre, de lumini, personaje din opere celebre shakespeariene, precum și ateliere meșteșugărești vor face deliciul zilei de 28 iunie la FITS.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se află în cea de-a cincea zi și a pregătit numeroase evenimente.
În continuare, vă prezentăm câteva dintre spectacolele care au loc în aer liber și la care participarea este gratuită.

Evenimentele FITS în aer liber vor debuta, astăzi, la ora 11, „Când lemnul prinde viață”, în Piața Mică. Acesta este, de fapt, titlul unui atelier de dulgherie, unde nimic nu e ceea e pare: uneltele lucrează ca prin magie, acționate de mașinării hrănite de curiozitatea publicului. Compania Toc de Fusta pune atelierul la dispoziția spectatorilor, astfel încât aceștia să aibă șansa de a amesteca, atinge, cerceta, descoperi, de a fi surprinși și a afla de unde provine colecția Prietenii lui Crusoe. Atelierul va fi reluat și de la ora 19.


De la ora 12.40, suntem așteptați, pe strada Nicolae Bălcescu, la „Balul Shakespeare (Proiect Moștenirea), al Facultății de Teatru din cadrul Universității „George Enescu” Iași. Spectacolul adună la un loc personaje din cinci celebre creații shakespeariene. Astfel, Maria și Feste din „A XII-a noapte” se bucură de posibilitatea de a face onorurile, Romeo și Julieta descoperă bucuria iubirii absolute, Richard al III-lea o cucerește vijelios pe Lady Ann, Petruchio nu se lasă atras de Bianca pentru că o are pe năbădăioasa Catarina, iar Hamlet o îndeamnă dureros pe Ofelia să se ducă la mănăstire. Spectacolul va fi reluat și de la orele 19 și 19.40.

Jazz și cântece vechi, în versiune festivă


Pentru câteva ore, evenimentele în aer liber vor lua, apoi, o pauză, iar la ora 18 ele vor reîncepe cu „Mozaic sonor”. Pigswana Orchestra va aduce pe Bălcescu. Aici, un cvartet ambulant cu un stil de muzică vioi, caracterizat printr-un „cocktail” de sunete care relaxează, va înveseli și dezlănțui mulțimea. Muzica trupei cuprinde ritmuri tradiționale de cumbia, hituri de jazz în stil ska, melodii în stil calypso și rock, coveruri după cântece renumite sau vechi în versiune festivă: „On nous cache tout, on nous dit rien” de Jacques Dutronc, „Rum and Coca-Cola” de The Andrews Sisters, „Ya Mustapha”, piese clasice în versiune latino: „Gnossienne no.1”, „A Letter to Elise” și multe surprize. Spectacolul va avea loc și de la ora 20.
Apoi, ora 18.30 va veni, tot pe Bălcescu, cu „AAINJAA Says Hello!”. AAINJAA va încânta publicul cu vitalitatea sa nesfârșită, atingând un tempo incredibil prin intermediul dansului frenetic și a expresivității teatrale, implicându-i pe toți cei din jur în dinamica spectacolului, după cum arată organizatorii FITS. Spectacolul va fi reluat și de la ora 20.45.
Tot la aceeași oră, Piața Habermann va fi „Pe acorduri de… jonglerii”. Déborah Colucci compune un modern repertoriu meșteșugit la harpă. Prin improvizație și explorare, artista dă naștere unor note muzicale bogate, variate. Artistul Alexis Rouvre jonglează cu bile și manipulează frânghii, evoluând prin mișcare, reprezentând cu eleganță gesturi instinctive. Spectacolul va fi reluat și la ora 20.30.

„Lupte” pentru un loc la fereastră în tren sau o masă liberă în zona pentru nefumători

La 19.15 aflăm că „Eu am fost prima!”, în Piața Habermann. Acesta este titlul spectacolului polonezilor de la The Migro Theatre. Spectacolul descrie povestea interacțiunilor obișnuite dintre oameni. „Banca din titlu este simbolul întâlnirilor aleatorii din fiecare zi a vieților noastre: în mijloacele de transport în comun, pe stradă sau în restaurante. Spectacolul întoarce reflectoarele spre duelurile neobservate și luptele discrete din fiecare zi: pentru un loc la fereastră în tren, o masă liberă în zona pentru nefumători, sau o masă la un restaurant cu o vedere mai frumoasă, și unde stăm mai confortabil. Genul acesta de situații la care suntem adesea martori în spațiul public a inspirat povestea distractivă dintre doi străini care se lovesc unul de altul pe… o bancă în parc. Sentimentul bizar declanșat de prezența nedorită a „vecinului”, privirile viclene și dezgustul reciproc – toate acestea se acumulează până în punctul culminant, concluzia fiind una cu adevărat surprinzătoare”, povestesc organizatorii.
„O fantezie muzicală” revine de la ora 19.20 pe strada Nicolae Bălcescu. „Grande Cantagiro Barattoli” este un experiment sau, mai bine zis, un laborator. Membrii trupei își pun la bătaie toate aptitudinile meșteșugărești, de la lucrul cu fier și lemn, hârtie și culoare, la cel cu materiale și arcuri. Din materii prime insuficiente și un spirit de echipă, s-a născut un teatru muzical itinerant, ce uimește adulți și copii deopotrivă.
Band of brothers and sisters, trupa studenților Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, revine și ea în Piața Huet cu „Folk și joc din tranșee – manifest pentru pace”. Formația va face spectacol de la ora 19.30 și va propune un spectacol de muzică folk, poezie și dans popular, văzut prin sufletul și picioarele neobosite ale militarilor, camarazii care au găsit în lupta pentru viață dusă în fripta străinătate a firii, timp de chitară și de joc, un timp pentru libertate.

Despre echilibru


În jurul orei 19.45, suntem invitați la „Rola-Bola”, în Piața Habermann. Spectacolul este o adevărată lecție de echilibru. „Închipuiți-vă două femei care fac acrobații incredibile împreună, fără a avea siguranța pământului sub picioare. Pe rola-bola, echilibrul devine dezechilibru într-o clipită. Dar nu doar forța grațioasă și tehnicile inovative vă vor uimi la aceste tinere. Ele vă vor vrăji cu stilul lor inspirat din anii ’50 și vă vor face să tânjiți după mai mult!”, spun organizatorii FITS. Spectacolul va fi reluat și de la ora 22.15, în aceeași locație.

Spectacol despre trecut

La ora 21.15, vom fi părtași la „Ecouri din trecut”, în Piața Habermann. The Migro Theatre va prezenta un spectacol despre oameni uitați și locuri și obiecte rămase. Sub ochii spectatorilor, vor fi aduse la viață fotografii care îi vor transpune în diferite culturi, naționalități, regiuni. Spectacolul este o poveste despre oameni nevoiți să migreze, să-și lase în urmă căminele și viețile.
De la 21.30, vom parcurge „Labirintul luminilor”, adus din Germania chiar în Piața Mare. Theater ANU va aduce 3.500 de lumânări și 300 de valize vechi. „Turnuri de valize, fântâni de valize, valize de oaspeți – fiecare pornește pe cont propriu în Marea Călătorie prin Labirint. Două ore și jumătate în care stelele cad de pe cer și siluetele își dezvăluie poveștile cu ochii, vocile și trupurile lor. (…) Lăsați-vă fermecați de magia imaginilor, de expresivitatea artiștilor și de poveștile poetice. Rămâneți aproape, până ce veți fi purtați din nou în negura nopții”, spun organizatorii FITS.


La ora 22, vom fi invitați în „Minunata lume a umbrelor”. Belgienii de la Théâtre du N-ombr’île vor prezenta trei păpușari ce proiectează imense umbre în spații publice, făcându-le să joace pe fațadele clădirile, acompaniate de o linie melodică. Spectacolul este structurat în patru părți care au ca temă natura sălbatică: lumea acvatică, a păsărilor, a junglei și lumea preistorică.


Petrecere iraniană

Ultimul eveniment în aer liber al zilei va fi Baba Karam. De la ora 23, The Art Group Ful va prezenta un spectacol articipativ de 45 de minute, care ia forma unei petreceri de dans euforice și este bazat pe cunoscutul dans iranian Baba Karam. Creația grupului suedez Ful reprezintă o adaptare exclusivă a spectacolului lor de succes din 2021,“Baba Karam – Through Jamileh and Khordadian”. Ful aduce un omagiu potențialului pe care dansul îl prezintă în a schimba oamenii și a îndeplini dorințe interzise, după cum arată inițiatorii proiectului.


Programul complet al zilei de 28 iunie este disponibil AICI.
FITS 2022 se desfășoară între 24 iunie – 3 iulie.

Rețele noi de apă și canalizare pentru Dumbrăveni

0

Locuitorii din Dumbrăveni vor beneficia de rețele noi de alimentare cu apă ș icanalizare.

Luni, la sediul Operatorului Regional Apa Târnavei Mari a avut loc semnarea contractului „Reabilitare și extindere rețele de apă și de canalizare în orașul Dumbrăveni, din județul Sibiu”, din cadrul proiectului major „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu”.

Contractul are o valoare de peste 26 de milioane de lei. Durata prezentului contract este de 24 luni, de la data emiterii ordinului de începere a contractului și reprezintă durata de execuție a contractului. Obiectul contractului constă în derularea unor lucrări de extindere și reabilitare rețele de alimentare cu apă și rețele de canalizare menajeră în orașul Dumbrăveni.

În sectorul apă sunt prevăzute lucrări de reabilitare și extindere a rețelei de distribuție apă potabilă pe o lungime de 20 de kilometri, iar al canalizare lucrările din sectorul canalizare din cadrul acestui contract constau în extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare menajeră pe o lungime de aproape 4 kilometri. Finanțarea investiției se face astfel: 94% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13 % bugetul de stat și 2% bugetele locale. Contribuția Operatorului Regional la finanțarea investiției este de 6%.

FOTO: Arhivă

Alexandru Răuță a semnat cu FC Hermannstadt

0

Alexandru Răuță este noul jucător al formației FC Hermannstadt. Mijlocașul venit de la retrogradata Dinamo va îmbrăca tricoul formației sibiene în următoarele două ediții de campionat.

Mijlocașul în vârstă de 30 de ani a semnat un contract pentru următoarele două sezoane, din postura de jucător liber. În sezonul trecut, Alex a evoluat pentru Dinamo București în 30 de partide în toate competițiile (Liga 1 și Cupa României), fiind căpitanul echipei pentru care a oferit un assist.

Mijlocașul defensiv este cotat la suma de 300.000 euro pe site-urile de specialitate, iar în cariera sa a mai evoluat pentru echipe ca F.C.Argeș (club la care s-a format), C.S.Mioveni, Pandurii Tg.Jiu, Poli Iași și F.C.Voluntari, echipă alături de care a câștigat Super Cupa României în sezonul 2017 – 2018. Alex va purta tricoul cu numărul 55 în sezonul următor de Liga 1.

Copil de 14 ani din Sibiu, dispărut de acasă

Polițiștii sibieni caută un minor de 14 ani a cărui dispariție a fost sesizată în cursul acestei zile de către mama sa. Cetățenii care pot oferi informații cu privire la acest minor sunt rugați să apeleze 112.

În cursul zilei de luni, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie din Sibiu cu privire la faptul că fiul său minor, în vârstă de 14 ani, Gabor Darius, a plecat duminică 26 iunie de acasă, din Sibiu și nu s-a mai întors.

Tânărul are 1,50 metri înălțime, 45 de kilograme, constituție atletică, păr scurt, fir drept, blond, ochi căprui, ten brun/mulatru. La data plecării minorul purta un tricou de culoare neagră, pantalon de trening de culoare neagră și încălțăminte sport, de culoare albă. Nu prezintă semne particulare.

„Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu efectuează ample verificări în vederea depistării minorului. Persoanele care pot oferi informații cu privire la acest copil sunt rugate să apeleze 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Zeci de amenzi pentru viteză pe drumul dintre Sibiu și Cisnădie

În weekend, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au acţionat pe Drumul Judeţean 106 C Sibiu – Cisnădie.

Pentru că în ultima perioadă pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu și în zona cartierului Arhitecților, mai precis pe Drumul Judeţean 106 C Sibiu – Cisnădie, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la nerespectarea regimului legal de viteză și/sau a marcajelor rutiere, precum și a faptului că pe acest sector de drum s-au produs mai multe evenimente rutiere, la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au desfășurat, în anumite intervale ore, acțiuni pe acest sector de drum folosind aparatele radar TruCam din dotare.

Astfel, în cele 3 zile, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic 51 de autoturisme și au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, din care cele mai multe+-40 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în trei situații fiind aplicată și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile (peste 50km/h față de limita maximă admisă). Alte sancțiuni au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță, nerespectarea indicatoarelor de obligare sau lipsa ITP. Au fost retrase și 6 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat și două infracțiuni la regimul rutier, ambele de conducerea autoturismului sub influența substanțelor psihoactive, conducătorii auto, un tânăr de 21 ani din Petroșani, respectiv un sibian de 19 ani, fiind testați cu aparatul DrugTest și ulterior, însoțiți la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanței psihoactive.

Carmen Iohannis, despre elevul său de 10 la BAC: „Toată prețuirea și admirația!”

Pavel Mihăilescu este unul dintre cei doi elevi de 10 la BAC, anul acesta. El este absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, specializarea Științe ale Naturii, și a făcut parte din clasa la care diriginte a fost Carmen Iohannis.

Soția președintelui României a postat, în urmă cu câteva minute, pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care îl felicită pe Pavel pentru reușită.
„Elevul Mihăilescu Pavel din clasa 12E, a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, a demonstrat prin media 10 la examenul de bacalaureat, că munca, seriozitatea, pasiunea și inteligența sunt cheia încununării anilor de liceu! Toată prețuirea și admirația, lui și profesorilor! Cu drag, felicitări din partea D-nei Diriginte!”, a scris Carmen Iohannis.
Alături de Pavel Mihăilescu, și Vlad Mihălțan a obținut media 10 la BAC. Acesta este, de asemenea, absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Postarea sa a fost însoțită de câteva fotografii și a adunat, în 40 de minute, aproape 1.600 de aprecieri și sute de comentarii.
„Felicitări, doamna Carmen! Rămâneți o amintire specială pentru elevii dumneavoastră!”, „Felicitări lui Pavel Mihăilescu și Doamnei dirigintă Carmen Johannis! Vivat Academia, Vivat profesores!” și „Bravo, mai există şi elevi de 10 în țara asta! Felicitări şi cât mai mulți copii de 10, doamnă dirigintă!”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților.

Marea Asfaltare: Primăria anunță intervenții majore pe mai multe străzi din oraș

Constructorii angajați de Primăria Sibiu pentru reparațiile și asfaltarea străzilor din Sibiu vor începe în perioada următoare să lucreze pe mai multe străzi circulate din oraș.

Programul de asfaltări pe străzile Bâlea, Herman Oberth, în zona centrală a orașului, și pe străzile Munchen și Lyon, în Zona Industrială Vest, va da bătăi de cap șoferilor în următoarele zile. Primăria spune că vor fi realizate lucrări de înlocuire a stratului de asfalt de uzură, care se vor desfășura pe timp de noapte. Pe porțiunile pe care se lucrează, traficul va fi deviat, inclusiv pe timp de zi.

Pe 27 iunie încep lucrările pe strada Bâlea, inclusiv în sensurile giratorii de la intersecțiile cu străzile Ștefan cel Mare și Fabricii. După finalizarea acesteia se va continua cu str. Hermann Oberth. De asemenea, se lucrează în prezent în sensul giratoriu de la intersecția străzii Rahovei și bulevardul M. Viteazu.

Din seara zilei de joi, 30 iunie, vor începe lucrările pe str. Munchen și apoi pe str. Lyon din zona industrială vest.

Șoferii sunt rugați să circule cu atenție sporită în zonele afectate de lucrări și să aleagă rute ocolitoare, pe cât posibil.

Alte intervenții vor fi realizare pentru amenajare a două parcări: una pe bulevardul V. Milea (lângă benzinăria OMW) și o a doua pe Calea Dumbrăvii (în spatele unui bloc din zona fostei autobaze Tursib)

De asemenea, trotuarele de pe bulevardul V. Milea, între complexul comercial și str. Oituz (partea cu complexul), vor fi reparate în săptămânile care urmează.

Elevul de 10 la BAC al lui Carmen Iohannis: „Mi-a spus că i-am făcut ziua foarte frumoasă”

„Să înveți constant, logic, schematic, să nu tocești. În același timp, să ai vreme și de relaxare, odihnă. E foarte important” – aceasta este rețeta unui 10 la BAC, deslușită de Pavel Mihăilescu, absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, specializarea Științe ale Naturii. Pavel a fost în clasa la care a fost dirigintă Carmen Iohannis, iar la aflarea veștii rezultatelor – potrivit tânărului – soția președintelui României a fost foarte fericită.

Sibiul are doi elevi de 10 în această sesiune a examenului național de Bacalaureat, pe Vlad Mihălțan și Pavel Mihăilescu, ambii absolvenți ai CNGL, specializarea Științe ale Naturii, dar la clase diferite. Vlad nu a dorit să dea declarații presei, în schimb Pavel s-a arătat deschis și a povestit care este secretul mediei 10 la BAC.
Pavel a aflat vestea notelor în această dimineață când era cu prietena sa în curtea casei. „Eram cu prietena mea în curte și îmi tremurau mâinile foarte tare atunci când tastam codul. Când am văzut notele de 10, am sărit în sus, am scăpat telefonul din mână! Am început să dansez de unul singur, apoi și cu prietena mea. Deci a fost un moment foarte frumos și unic l-aș descrie!”, povestește Pavel.
Cel mai greu examen pentru el a fost cel la Anatomie. „Am scris tot ce se cerea, dar nu eram mulțumit. Știam că pot să scriu mai bine. Dar se pare că a fost cel mai bine! Asta m-a făcut și mai fericit și să îmi câștig și mai mult încrederea în mine, pentru că aveam nevoie!”, spune tânărul.
Absolventul de 10 ne destăinuie că a luat meditații la Matematică, în ultimul an, dar nu pentru a se pregăti pentru BAC, ci pentru facultate. „Am făcut mai mult probleme de facultate. Deci a fost u test cu mine însumi, pentru viitorul meu, nu pentru BAC. Am luat câteva meditații și la Română, dar nu regulat”, mai spune Pavel.

Care este secretul mediei 10 la BAC


Întrebat care este rețeta unui 10 curat la BAC, Pavel povestește că învățarea constantă și schematică poate duce la succes. „Fie că e vorba de formule la Matematică, de comentarii la Română sau informații de Fizică sau Anatomie… În același timp, să ai vreme și de relaxare, de odihnă. E foarte important!”, ne destăinuie Pavel.
Tânărul a avut-o ca dirigintă pe Carmen Iohannis, care predă Limba engleză la CNGL. „I-am scris despre rezultate, s-a bucurat foarte mult. Mi-a spus că i-am făcut ziua foarte frumoasă. Prin asta, și dânsa mi-a făzut ziua chiar mai frumoasă! Cei patru ani sub coordonarea sa au fost foarte frumoși! Am învățat foarte multe de la dânsa. În primul rând, am învățat să fim oameni buni, multe lucruri despre viață care sunt sigur că vor ajuta”, spune Pavel.

Planuri de viitor


Tânărul absolvent al CNGL își dorește ca, din toamnă, să urmeze cursurile Facultății de Autovehicule Rutiere, Mecanică și Mecatronică în cadrul Universității Politehnice din Cluj-Napoca. Dacă va fi dificil financiar, spune că va rămâne la Sibiu, la Facultatea de Inginerie din cadrul ULBS.
„Mie îmi plac foarte mult mașinile, motoarele. Îmi doresc să construiesc mașini, motoare. Pe românește, îmi place să meșteresc”, spune Pavel.
După un an greu, Pavel mărturisește că se va relaxa în această vară jucând tenis de câmp, citind și vizionând seriale. De asemenea, are planuri de vacanță: la mare cu prietenii, la munte cu familia. „Și voi zâmbi în fiecare dimineață și seară!”, conchide băiatul.

Tânărul scos din BAC contestă decizia. Conducerea Liceului Betania: „Lucrurile nu stau chiar așa cum s-a comunicat”

Sesiunea iunie-iulie 2022 a examenului național de Bacalaureat nu a fost lipsită de incidente la Sibiu, după cum a arătat Inspectoratul Școlar Județean. Potrivit instituției citate, unul dintre incidente a fost înregistrat și la Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu, unde un elev a fost „surprins cu copiuțe la proba de Istorie”, după cum au transmis reprezentanții IȘJ Sibiu. De fapt, este vorba despre un absolvent al Liceului Teologic Baptist „Betania”, structură a Liceului „Noica”.

Prof. coordonator al Liceului „Betania”, Radu Cîmpean, a dorit să clarifice situația și a explicat că, de fapt, elevul nu avea copiuțe la el. Tânărul își luase de acasă o foaie albă pentru a-și nota cerințele de la Istorie, pentru ca ulterior să le discute cu profesorii și colegii.
„Lucrurile nu stau chiar așa cum s-a comunicat la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Candidatul care a fost eliminat din examenul de Bacalaureat nu a copiat folosind “copiuțe”. Comisia organizatoare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie 2022, a decis eliminarea elevului din examen, întrucât acesta a avut la el o foaie pe care și-a notat cerințele la proba scrisă, pentru ca ulterior să discute evaluarea lor împreună cu colegii săi. Drept mărturie pentru cele scrise anterior stă foaia incriminatorie, depusă la dosarul comisiei, unde se regăsesc doar cerințele de pe foaia de examen și nu alte informații. Prin urmare, considerăm de bun simț să se revină asupra formulării privitoare la furtul academic realizat de elevul de la unitatea noastră de învățământ”, arată prof. Mihai Ordean, directorul Liceului Teoretic „Constantin Noica” și prof. dr. Radu Cîmpean, coordonatorul structurii „Betania”, într-un răspuns.
Potrivit prof. Radu Cîmpean, cel mai probabil și absolventul eliminat din BAC va depune o contestație la formularea comisiei.
„Nu se mai poate face, oricum, nimic, dar ne dorim să nu se strice, astfel, imaginea liceului nostru și a băiatului în cauză. Nesăbuința lui a fost că a avut o foaie de acasă, goală, albă, pentru că știa că nu poate să își ia ciorna cu el, la ieșirea din examen”, a spus Radu Cîmpean.
Potrivit profesorului, tânărul e un copil energic și spontan, având o inteligență nativă.
„Trebuia să înțeleagă că nu are ce căuta în examen cu o foaie de acasă, pe care să scrie acolo. Asta a fost greșeala lui…”, a mai spus prof. Radu Cîmpean.
Potrivit IȘJ Sibiu, absolventul Liceului Teologic Baptist „Betania” nu va mai putea susține examenul de Bacalaureat în următoarele două sesiuni.

Weekendul șoferilor băuți pe șoselele din județul Sibiu

Weekendul recent încheiat a consemnat un număr foarte mare de șoferi băuți pe șoselele din județul nostru. Doi conducători auto aflați sub influența alcoolului au fost implicați și în evenimente rutiere.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați prin apel 112, cu privire la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Evenimentul rutier s-a produs pe strada Parcului din localitatea Nou, iar în urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Nou, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și fără a deține permis de conducere a acroșat un tractor, al cărui conducător auto efectua manevra de parcare. Imediat după evenimentul rutier, bărbatul de 20 de ani a părăsit locul producerii evenimentului rutier, fiind identificat la scurt de către polițiști.

Totodată, testarea alcoolscopică a acestuia a indicat o valoare de 0,07 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. La nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

Doi medieșeni au fost descoperiți băuți la volan în cursul zilei de sâmbătă. Astfel, în jurul orei 13, polițiștii rutieri din orașul nostru au oprit pentru control în trafic, pe strada Stephan Ludwog Roth, un conducător auto, în vârstă de 53 de ani, localnic. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,61 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

De asemenea, în jurul orei 19:40, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic, pe strada Gloria, un conducător auto, în vârstă de 51 de ani, localnic. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,67 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Poliției Municipiului Mediaș s-au deschis două dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control în trafic, în localitatea Arpașu de Jos, un conducător auto, în vârstă de 48 de ani, din Victoria.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,34 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Serviciului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu, au oprit pentru control în trafic, pe Aleea Șteaza din municipiu, un conducător auto în vârstă de 36 de ani, sibian.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,67 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu, au oprit pentru control în trafic, pe strada Ion Neculce din municipiu, un conducător auto în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Armeni. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,68 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere.

Pe strada Pedagogilor din municipiul Sibiu s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, însă exista suspiciunea că șoferul se afla sub influența alcoolului, la fața locului fiind chemat un echipaj de poliție rutieră. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că o femeie din Tălmaciu, în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea autoturismul, la intersecția străzilor Pedagogilor – Râului ar fi intrat în zidului unui imobil.

Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat o valoare de 1,15 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Un nou concurs de directori de școli, în județul Sibiu. IȘJ încearcă să găsească directori pentru ultimele școli și grădinițe rămase

Unele unități de învățământ încă își caută directori sau directori adjuncți. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a anunțat organizarea unui nou concurs pentru ocuparea a 59 de funcții vacante de conducere. Potrivit IȘJ, 20 dintre ele sunt pentru directori adjuncți. Înscrierile vor începe mâine, 28 iunie.
Zeci de unități de învățământ își caută directori sau directori adjuncți. IȘJ Sibiu a publicat, astăzi, lista posturilor vacante, iar potrivit acesteia multe dintre ele se află în mediul rural.

Astfel, IȘJ caută directori pentru: Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu, Liceul Tehnologic Mârșa, școlile gimnaziale din Alma, Apoldu de Jos, „V. C. Paltin” Arpașu de Jos, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Cîrța, Hoghilag, Loamneș, „Ilie Micu” Ludoș, Marpod, „Corneliu Păcurariu” Micăsasa, Mihăileni, Păuca, „Mihai Viteazu” Șelimbăr, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu, Clubul Sportiv Școlar Sibiu și Clubul Sportiv Școlar Mediaș.
De altfel, multe grădinițe au nevoie de directori: Grădinițele cu program prelungit nr. 5, 14, 15, 16, 22, 26, 29, 37, „Căsuța Poveștilor”, 42 și 43 din Sibiu, Grădinițele cu program prelungit „Micul Prinț”, „Piticot”, „Pinocchio”, nr. 12 și „Raza de soare” din Mediaș, precum și Grădinița cu Program Prelungit Agnita.
Potrivit IȘJ Sibiu, sunt scoase la concurs și 20 de funcții de director adjunct, la: Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „I. L. Caragiale” Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teutsch” Agnita, Școala Gimnazială Avrig, Liceul Tehnologic „N. Teclu” Copșa Mică, Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului, Școala Gimnazială Ocna Sibiului, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște, Școala Gimnazială Bazna, Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu și Clubul Sprotiv Școlar Sibiu.

Condiții de înscriere concurs directori Sibiu

Potrivit metodogiei aprobate de Ministerul Educației, candidații trebuie să fie absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare. De asemenea, aceștia trebuie să fie titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, să aibă vechime de minimum cinci ani în învățământul preuniversitar și să dețină calificativul „Foarte bine”‘ acordat în ultimii doi ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră, în funcții didactice sau de conducere.
De asemenea, candidații nu trebuie să fi fost sancționați disciplinar în ultimii doi ani, să nu fie lipsiți de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească și să fie apți din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției.
Cei care vor să se înscrie în concurs pot accesa platforma https://concursdirectori.edu.ro/.

Perioada de înscriere pentru probele scrise este de 28 iunie (ora 7) – 17 iulie (ora 23.59).

FOTO Mai mulți răniți, după ce o clădire din Budapesta s-a prăbușit

O parte a unei clădiri din Budapesta s-a prăbușit din motive încă neclare, provocând rănirea mai multor persoane și avarierea unor mașini, precum și a unor locuințe aflate în vecinătate.

A fost panică, luni, în centrul Budapestei, acolo unde fațada unei clădiri s-a prăbușit. Jurnaliștii prezenți la locul evenimentului spun că un zid al fațadei unei clădiri și părți din acoperișul unei clădiri au căzut pe stradă și pe mașinile parcate în centrul Budapestei, pe strada pe care se afla imobilul. Agenția MTI anunță că mai multe persoane au fost rănite și mai multe autoturisme au fost avariate. Cel puțin cinci autoturisme au fost distruse în totalitate.

Mate Kisdi, purtător de cuvânt la Direcției pentru Managementul Dezastrelor din Budapesta a declarat pentru MTI că incidentul s-a produs la o clădire cu cinci etaje de la intersecția străzilor Aradi si Jokai din districtul 6 și a tras cornisele balcoanelor de sub el, iar resturile au căzut pe mașinile parcate pe șosea.

Pompierii au verificat mașinile avariate cu câini de căutare, nefiind descoperită nicio persoană în autoturisme și nici în apartamentele avariate. Direcția Națională pentru Managementul Dezastrelor a spus că zona a fost închisă. Operațiunile de salvare continuă, circulația în zonă fiind complet închisă. Conform police.hu, poliția din Budapesta investighează incidentul.

SURSĂ FOTO: https://dailynewshungary.com/