Acasă Blog Pagina 2450

Bărbat cercetat penal pentru practicarea tirului pe animale

Poliţiştii din Alba efectuează cercetări într-un posibil caz de practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale captive după ce au fost sesizaţi, printr-un apel la 112, că un câine ar fi fost rănit prin împuşcare în municipiul reşedinţă, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

„La data de 14 iunie 2022, în jurul orei 21,00, în urma unui apel prin 112 prin care era semnalat faptul că un câine ar fi fost rănit prin împuşcare, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia şi poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au intervenit pe strada Carpenului din municipiu. În curtea unei locuinţe a fost găsit un câine, în viaţă, care, din verificări, a rezultat că este fără stăpân. Acesta a fost examinat sumar, la faţa locului, de către un medic veterinar, ulterior fiind transportat la un adăpost”, se menţionează în comunicat.

În cursul zilei de miercuri, câinele a fost supus unor investigaţii medicale suplimentare, în urma cărora s-a stabilit că a suferit o leziune produsă, cel mai probabil, cu o armă neletală.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Alba a rezultat că animalul ar fi fost împuşcat de către un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, posesor autorizat al unei arme neletale. Faţă de acesta, cercetările sunt continuate pentru practicarea tirului pe animale domestice sau animale sălbatice captive, iar arma sa a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale.

Totodată, poliţiştii au emis un ordin de plasare al câinelui în adăpost, pentru o perioadă de 45 de zile, în vederea acordării asistenţei medicale de specialitate.

Sărbătoarea Deltei din Muzeul ASTRA a fost amânată

Evenimentul din Muzeul ASTRA, menit să aducă mai aproape de sibieni tradițiile lipovenilor și ucrainenilor din Delta Dunării, a fost amânat. Acesta ar fi trebuit să se desfășoare astăzi și mâine, în Dumbrava Sibiului.
„Vă aducem la cunoștință că atelierele meșteșugărești interactive organizate sub egida programului „Comunități în Muzeul ASTRA. Sărbătoarea Deltei”, ediția a VI-a, programate astăzi și mâine între orele 16-19, au fost amânate până la o data ce vă va fi stabilită/ comunicată ulterior, a anunțat Cosmin Călinescu, purtător de cuvânt al CNM ASTRA
Atelierele vor prezenta felul în care se confecționează îmbrăcămintea, podoabele, obiectele decorative și de uz casnic, aparținând comunităților de ucraineni și lipoveni, în special din satele Pardina, Letea, Caraorman, Sfiștofca și Mila 23. Activitățile se vor desfășura în cadrul gospodăriei de pescar lipovean din Mahmudia, județul Tulcea, vizitatorii fiind invitați să participle efectiv la realizarea pieselor.
“Ucrainencele din Letea se găteau cu mărgele albe roșii-portocalii sub formă de perlă și salbe de bănuți din argint. Foarte rar aveau podoabe din aur. Ca cercei se purtau, din când în când, niște inimoare ascuțite, cu tortițe, din argint. Cele mai multe bijuterii le purta fata în ziua nunții, acea diademă de argint pe cap, cu floricele neapărat albe, mărgeluțe și flori creponate. Și domnișoarele de onoare aveau o cordeluță, mai simplă, dar cu flori făcute din hârtie creponată și colorată. Verighetele se făceau la un bijutier din sat, simple, din argint. Salba de bănuți de argint arăta un anumit statut material al miresei și era folosită doar în ziua nunții. În afară de nuntă, doar la hore mai purtau femeile bijuterii. Știai la horă cine e măritată după baticul de pe cap (numit cosinka) și mărgelele de la gât. În unele cazuri, cu aceste bijuterii, femeile bătrâne erau chiar și înmormântate”, a explicat Camelia Repede, muzeograf al Muzeului ASTRA.

Probleme serioase cu autorecenzarea: peste două milioane de chestionare au fost invalide. Românii ar putea fi amendați

Aproape două milioane de români care au completat chestionarele de autorecenzare vor fi vizitați de recenzor acasă pentru că, deși completate, chestionarele nu au fost realizate corect.

Autorecenzarea s-a încheiat, însă două milioane de chestionare au fost completate greșit, fapt care ar putea duce la aplicarea amenzilor pentru români. Dintre cele 11 milioane de chestionare completate în etapa de auto-recenzare, circa două milioane au fost invalide, iar motivul este că românii au completat fie incomplet, fie incorect.

Dificultatea este că oamenii nu știu că de fapt figurează ca nerecenzați, pentru că platforma nu anunță acest lucru, astfel că pot fi amendați dacă nu-i primesc pe recenzori acasă. Totuși, românii care au completat chestionarul online și vor să verifice dacă sunt înregistrați, pot intra pe site-ul recensamantromania.ro, cel pe care s-au şi autorecenzat, selectând secțiunea „Verificare autorecenzarii dupa 7 zile”. Odată cu introducerea CNP-ului va fi trimisă dovada de autorecenzare, iar în caz contrar, va apărea un mesaj care precizează neefectuarea autorecenzării.

Recenzarea pe teren se va face până în data de 17 iunie și este obligatorie, iar românii care vor refuza să participe ar putea fi amendați cu sume între 1.000 si 3.000 de lei. De asemenea, recenzorii sunt obligați să revină la aceeași adresă dacă nu vor găsi pe nimeni acasă.

Informare meteo de instabilitate meteo pentru judeţul Sibiu

Se anunţă un început de weekend capricios în judeţul Sibiu.

Administraţia Naţională de Meteorologie a o informare de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă pentru județul Sibiu vineri și sâmbătă. Sunt aşteptate ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Fenomenele meteo sunt aşteptate mai ales în cursul după amiezii şi serii de vineri. Informarea meteo este valabilă de vineri, de la ora 11, până sâmbătă dimineaţa la ora 10.

”Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Astfel de fenomene vor fi în extindere și în intensificare în cea mai mare parte a regiunii, îndeosebi după-amiaza și seara. Cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse 25…40 l/mp”, este avertismentul transmis de Administraţia Naţională de Meteorologie.

FOTO Hoţ din Sibiu, căutat de poliţişti. Dacă îl cunoaşteţi, anunţaţi poliţia

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu solicită sprijinul sibienilor pentru identificarea unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesarea ilegală a unui sistem informatic.

Poliţiştii sibieni au în lucru un dosar penal privind infracțiunile de furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesarea ilegală a unui sistem informatic.

Un bărbat este bănuit că, în noaptea de 25 spre 26 iulie 2021, în timp ce se afla în zona gării din municipiul Sibiu, ar fi furat portofelul unei persoane și, utilizând cardurile bancare ale persoanei respective, ar fi efectuat plăți în mai multe unități comerciale și retrageri de numerar de la bancomate din municipiul Sibiu, cauzându-se astfel un prejudiciu de 5.354 de lei.

„Persoana bănuită de săvârșirea faptelor a fost surprinsă de camerele de luat vederi în fața unui bancomat de pe strada Lungă, din municipiul Sibiu, însă, până la acest moment, nu a putut fi identificată de către polițiștii sibieni. În acest context, rugăm cetățenii care pot oferi informaţii cu privire la această persoană să contacteze telefonic Poliția Municipiului Sibiu, pe numărul de telefon 0269/208211”, este mesajul transmis de IPJ Sibiu.

Primele gaze din Marea Neagră au intrat în sistemul naţional de transport

Primele gaze din Marea Neagră au intrat în sistemul naţional de transport, respectiv gazele din perimetrul de la Midia, zăcământul Ana, exploatat de Black Sea Oil & Gas, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.

„Este oficial! Primele gaze din Marea Neagră au intrat astăzi în sistemul naţional de transport! Este vorba de gazele din perimetrul de la Midia, zăcământul Ana, exploatat de Black Sea Oil & Gas. Vom avea o cantitate de circa un miliard de metri cubi anual, în plus. Ţara noastră a mai făcut un pas pentru a deveni independentă energetic„, a scris ministrul pe reţeaua de socializare.

Black Sea Oil & Gas SA (BSOG), împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia, au început miercuri după-amiaza producţia de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), fiind introduse primele gaze în Sistemul Naţional de Transport.

Conform unui comunicat al BSOG, anul acesta se estimează o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi/an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina.

Primăria oferă 1,6 milioane de lei pentru consolidarea muntelui de deșeuri din cartierul Tilișca, dar proiectul se amână cu un an

Amplul proiect de transformare a „muntelui” de deșeuri din cartierul sibian Tilișca într-un parc verde, pe 5 hectare, s-a lovit în acest an de o nouă serie de probleme tehnice cauzate de apele pluviale care au pătruns la baza acestei grămezi uriașe de moloz adunat de-a lungul anilor. Acum, Primăria Sibiu derulează o nouă licitație, pentru ca întreg contractul de consolidare să fie conform legislației UE, având în vedere că vorbim despre o finanțare europeană.

O licitație care are ca obiect „Lucrări suplimentare sistematizare versant N-V la obiectivul «Crearea unui parc in zona cartierului Tilisca»” a fost lansată de Primăria Sibiu și ea are ca scop continuarea lucrărilor începute deja. Proiectul a trecut prin mai multe modificări, atât în faza de proiectare, cât și în cea de execuție, iar licitația este inevitabilă, deoarece vorbim despre un proiect cu fonduri europene. Teoretic, constructorul Total NSA se află deja pe teren, fiind titularul contractului de execuție pentru acest proiect. Este de așteptat că aceeași companie să primească și contractul de consolidare.

Prețul acestui proiect a fost modificat pentru prima dată în 2021, după ce au fost amânate atât data la care s-a emis ordinul de începere a lucrărilor, cât și termenul de finalizare. Au fost și unele discuții despre plățile efectuate, fiind solicitată plata către Hentza Business, firma de proiectare care a făcut nu doar studiul de fezabilitate, ci și proiectarea parcului. Apoi s-au făcut unele modificări, care „aduc funcționalități suplimentare parcului”, aici apărând evident noi costuri. După care alte funcționalități au fost eliminate din proiect, din cauza apei care s-a infiltrat la baza muntelui de moloz, în acest an.

Ultima actualizare a indicatorilor tehnico-economici ai acestui proiect a ridicat costul total estimat cu circa 4 milioane de lei, din care aproximativ jumătate reprezintă activitățile de construcții-montaj pentru noi lucrări de stabilizare.

De unde costurile suplimentare? În această primăvară, constructorul a venit cu o solicitare neașteptată. Pe locul pe care au început deja lucrările de amenajare au fost depistate „situații care au impus efectuarea unui studiu geotehnic suplimentar și a unei expertize tehnice”. În urma acestor noi expertize a apărut „necesitatea realizării unor lucrări suplimentare de terasamente pentru stabilizarea terenului”.

Muntele de deseuri Tilisca Sibiu

În timpul excavațiilor la versantul nordic și turnării fundației de beton, pentru „dealul” ce va fi inclus în parc, s-au înregistrat ploi consistente. Apa de ploaie s-a infiltrat și „s-a cantonat” la baza dealului de moloz. „S-au observat cedări de versant prin apariția fisurilor și ulterior alunecarea terenului. S-a recomandat întreruperea lucrărilor, elaborarea unui nou studiu geotehnic și a unei expertize pentru stabilitatea versantului”, au susținut specialiștii din primărie. În consecință, s-a realizat studiul care a stabilit că în substratul umpluturii se află apă, care nu exista la studiile geotehnice realizate anterior.  Expertiza tehnică solicitată suplimentar a stabilit că este necesară o sistematizare a versantului nordic-vestic „cu o pantă 1V:2H” care să oprească alunecarea acestui versant.

Printre consecințele acestei intervenții, care vor diminua suprafața dealului, se numără și anularea a două puncte de belvedere suspendate, prevăzute în proiect.

Potrivit caietului de sarcini pentru noua intervenție, este vorba despre o lună de lucrări, iar prețul estimat se ridică la 1,6 milioane de lei.

Proiectul Parcului Tilișca prevede o serie de funcțiuni și dotări care vor face din acest parc un spațiu de relaxare mult mai complex decât este parcul Sub Arini:

– zonă de promenadă spre strada Săcel;

˗ alei pietonale, piste de biciclete, alei ecologice;

˗ zonă verde cu utilități de recreere și petrecere a timpului liber, prin modelarea terenului si plantare de material dendrologic specific amenajamentelor tip „parc”;

˗ crearea unei fântâni arteziene;

˗ crearea si dotarea zonei destinate locurilor de joaca pentru copii;

˗ crearea si dotarea unei zone de fitness în aer liber;

˗ amenajare si dotare zona minitiroliană;

˗ crearea și dotarea unui teren de sport multifuncțional;

˗ amenajarea și dotarea unui teren de minigolf;

˗ instalare rețea Wi-FI;

˗ instalare sisteme de supraveghere video a spațiilor amenajate prin proiect;

˗ lucrări de modernizare a străzii Preot Bacca pe tronsonul cuprins între strada Islazului si strada Săcel inclusiv crearea rețelelor de apă și canalizare (inclusiv pluvială) din corpul acesteia și iluminatul stradal.

Termenul inițial de finalizare, conform contractului, era de 15 luni de la semnarea ordinului, ceea ce înseamnă că în acest an ar fi trebuit ca parcul să fie gata. Având în vedere noua licitație, care are termen de evaluare luna decembrie a acestui an, întreg proiectul se amână cu aproximativ un an, astfel că sperăm că anul 2023 ar putea să însemne predarea acestuia.

Parcul Tilișca se va întinde pe o suprafață de peste 6 hectare într-o zonă în care sibienii și-au aruncat deșeurile și molozul rezultat din demolări, timp de zeci de ani. Parcul va avea acces din străzile Săcel și Preot Bacca. Parcul se va învecina cu celălalt proiect al Primăriei Sibiu, cel care include și un Aqua Park, aflat însă abia în stadiul de PUZ în curs de aprobare.

Mărginimea Sibiului „ajunge”, în weekend, la Iași

Ieșenii vor avea ocazia, sâmbătă, 18 iunie, să cunoască mai bine Mărginimea Sibiului. Muzeul Național „Brukenthal” din Sibiu duce albumul „Mărginimea Sibiului, zona fetelor frumoase și a țăranilor cu biblioteci” la Palatul Braunstein din Iași. Lansarea acestuia este programată la ora 12.

Volumul, semnat de Delia Voina și Alexandru Constantin Chituță, a apărut la Editura Muzeului Național „Brukenthal”, în acest an 2022.
Conform autorilor, noul album dedicat Mărginimii Sibiului a apărut în contextul expoziției cu același titlu deschisă în primăvara anului 2022 la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași, prin colaborarea dintre dr. Alexandru Constantin Chituță, instituția culturală ieșeană și managerul dr. Aurica Ichim.
„Proiectul unic de promovare a Mărginimii Sibiului cu ajutorul imaginilor din colecția de fotografie veche a Muzeului Național „Brukenthal” aduce în fața cititorilor chipurile harnicilor țărani mărgineni, obiceiurile, locurile, bisericile, și frumoasele interioare ale caselor cuprinse cu ajutorul aparatului foto de meșterii atelierului Fischer din Sibiu. Albumul și expoziția realizată în capitala Moldovei, la Iași, este o adevărată carte de vizită a Mărginimii Sibiului”, au precizat organizatorii.
Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina.
Autoritățile județene sibiene susțin, de asemenea, acest proiect marca „Brukenthal”.
„Înainte să existe ambasadori, zona Sibiului a avut un întreg corp diplomatic neoficial, care, prin transhumanță, și-a răspândit tradițiile și modul de viață în întreg spațiul românesc: mărginenii. Este un exemplu tipic despre rolul deloc marginal pentru o regiune al zonelor din afara orașului. Mărginimea Sibiului a avut avantaje multiple provenite din poziţia geografică și politică, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara Românească, într-o zonă montană suficient de izolată pentru a genera specific local, dar și suficient de aproape de Sibiu, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, pentru a prospera. Localităţile din Mărginime şi-au dezvoltat o economie variată, bazată pe agricultură, creşterea animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu accent pe oierit. Salut inițiativa acestei monografii, realizată cu multă pasiune și profesionalism de sibienii Delia Voina și Alexandru Constantin Chituță care, prin fotografie, ne lasă să pătrundem cu ochii minții și ai inimii în spațiul extrem de bogat istoric și cultural al Mărginimii. Să călătorești în trecut înseamnă să înțelegi mai bine prezentul. Iar dacă azi Sibiul este o regiune admirată în România și în Europa, acest lucru se datorează și lor, mărginenilor pe care îi încurajez de fiecare dată să aibă grijă să nu piardă acel autentic și frumos care îi scoate în evidență‟, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sibiu şi Asociaţia culturală „Pictor Octavian Smigelschi”.

Ionuț Pop, încă două sezoane la FC Hermannstadt

0

FC Hermannstadt și-a asigurat pentru încă doi ani serviciile unui portar.

Astfel, portarul Ionuț Pop a semnat un nou contract pentru încă două sezoane cu formația sibiană. Goalkeeper-ul în vârstă de 24 de ani evoluează la FC Hermannstadt din sezonul 2019-2020. În sezonul 2021-2022 Ionuț Pop a fost integralist în 11 partide de Liga 2.

În afara lui Ionuț Pop, FC Hermannstadt și-a asigurat, recent, serviciile altor doi jucători. Împrumutat de la CFR Cluj Napoca pentru ultimele meciuri din sezonul regular și play-off-ul Ligii 2, Daniel Paraschiv a fost transferat definitiv la FC Hermannstadt. Atacantul în vârstă de 23 de ani a semnat un contract valabil pentru următoarele 3 sezoane. Daniel Paraschiv a evoluat în 13 meciuri, a înscris 6 goluri și a oferit un assist în Liga 2 pentru FC Hermannstadt, fiind o piesă importantă în lupta pentru promovarea directă în Liga 1.

De asemenea, Raul Opruț a semnat un nou contract pentru încă trei sezoane cu FC Hermannstadt. Fundașul lateral în vârstă de 24 de ani evoluează la formaţia sibiană din sezonul 2019-2020, iar în campionatul anterior a fost o piesă de bază în revenirea echipei în Liga 1. Raul a bifat și două meciuri pentru Echipa Națională a României U21, fiind în lotul tricolorilor la Campionatul European de Fotbal U21 din Ungaria și Slovenia (2021). În sezonul 2021-2022 Raul Opruț a fost fundașul sibienilor cu cele mai multe recuperări reușite în jumătatea adversă, 74. Opruţ a jucat în sezonul recent încheiat în 26 de partide, a marcat un gol şi a reuşit 3 assist-uri.

Din 1 iulie se suspendă ocuparea posturilor vacante din instituțiile de stat

Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind suspendarea ocupării posturilor vacante din instituţiile publice centrale şi locale începând cu 1 iulie.

Potrivit proiectului de OUG, în perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice, din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi din instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul.39 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Tot în ordonanța de urgență care va fi aprobată joi se arată că în cazul posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022 se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată. În proiect se mai spune că prin excepţie de la măsura suspendării în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

Vineri începe Rabla pentru electrocasnice

Vineri începe programul Rabla pentru electrocasnice.  Bugetul programului este de 100 de milioane de lei și sunt introduse condiții mai stricte pentru folosirea voucherelor. O noutate este faptul că nu mai pot fi achiziționate televizoare.

Administrația Fondului pentru Mediu anunță că începând de vineri, 17 iunie ora 10:00, încep înscrierile pentru o nouă sesiune a programului “Rabla pentru electrocasnice“. La fel ca în etapele anterioare, persoanele fizice au la dispoziție șapte zile pentru a se înscrie în program prin crearea contului de utilizator în aplicația Administrației Fondului de Mediu.

În continuare, Ministerul Mediului nu permite transmiterea voucherelor. Printre modificările acestei ediții a programului se numără eliminarea televizoarelor din categoria echipamentelor eligibile și reducerea valabilității voucherelor de la 15 zile la 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.

Valoarea voucherelor:

400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa
energetică C;

400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;

400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat
portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;

400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare
având cel puțin noua clasă energetică E;

400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;

200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

500 de lei pentru laptopuri;

300 de lei pentru tablete.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii caută un nume nou pentru variola maimuței și convoacă întâlnire de urgență

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunţă că împreună cu experţii în sănătate caută un nou nume pentru variola maimuței și va convoca o întâlnire de urgență pentru a stabili dacă va fi declarată ”o urgență de interes internațional”.

OMS va redenumi oficial variola maimuței pentru a reduce stigmatizarea și rasismul din jurul virusului care a infectat peste 1.600 de persoane din mai multe țări. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a anunțat că organizația „lucrează cu parteneri și experți din întreaga lume la schimbarea numelui virusului monkeypox și a bolii pe care o provoacă”, scrie Time.

Mai mult de 30 de oameni de știință internaționali au declarat săptămâna trecută că eticheta de variolă de maimuță este discriminatorie și stigmatizantă și că există o nevoie „urgentă” de redenumire a acesteia. Numele actual nu se potrivește cu orientările OMS care recomandă evitarea regiunilor geografice și a numelor de animale, a declarat un purtător de cuvânt.

Un exemplu poate din redenumirea SARS-CoV-2 după ce oamenii din întreaga lume au făcut legătura virusului ca fiind din China sau Wuhan, în absența unei denumiri oficiale.

De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății va convoca joi, săptămâna viitoare, un comitet de urgență  pentru a evalua dacă epidemia de variola maimuței reprezintă o urgență de sănătate publică de interes internațional.

Acesta este cel mai înalt nivel de avertizare emis de agenția ONU, care în prezent se aplică doar pandemiei COVID-19 și poliomielitei, precizează Reuters. În acest an s-au înregistrat 1.600 de cazuri și 72 de decese provocate de variola maimuței în aproape 40 de țări, transmite OMS.