Acasă Blog Pagina 2455

Petiție online împotriva premierii publice a elevilor, la sfârșitul anului școlar

0

O profesoară din Bacău a lansat o petiție online împotriva premierii publice a elevilor la finalul anului școlar.

Respectarea dreptului la intimitate al copilului este susținut de profesoara din Bacău prin intermediul acestei petiții. Profesoara susține că în alte țări elevii nu sunt umiliți sau apreciați în public, prin respectivele premieri sau ierarhizări la final de an școlar. Tot în cadrul petiției, profesoara propune ca elevii să fie premiați pentru rezultatele de la olimpiade sau alte concursuri, nu pentru absolvirea unui an școlar.

Textul petiției online

“Numele meu este Ana-Nela Popoveniuc și sunt profesor doctor la Școala Gimnazială ,, Ion Creangă” din Bacău. Această petiție este creată în nume personal, ca urmare a efectelor pe care am observat că le are asupra elevilor premierea în cadru festiv a celor cu rezultate bune, făcându-le publice mediile, scoțându-i în evidență și separându-i în acest fel de colegii lor, dar și suferința celor cu rezultate mai puțin bune, care sunt puși în antiteză, în mod fățiș, cu cei premiați.

Susțin eliminarea premierii publice ca un drept la intimitate al copilului. Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public, prin astfel de ierarhizări finale, în învățământul obligatoriu.

Școala nu reprezintă un concurs, ci dreptul firesc al copilului la educație. Elevii să fie premiați pentru reușite la olimpiade și concursuri și nu la absolvirea unui an școlar, în fața tuturor. Ei nu trebuie să fie în competiție cu colegii lor, sistemul ierarhic deschis conducând către invidie și ură, încurajând animozități între copii de vârsta mică și adolescenți.

Consider transmiterea publică a mediilor și a rezultatelor obținute de elev, fără a fi nevoie de acordul părintelui sau tutorelui, o încălcare a datelor cu caracter personal, cu efecte traumatizante emoțional pentru copil”, susține profesorul Ana-Nela Popoveniuc.

Alexandra Hudea este vicecampioană balcanică la atletism

Două medalii de aur, șase medalii de argint și 10 medalii de bronz. Acesta este bilanțul Campionatelor Balcanice de juniori pentru delegația României la atletism.

Competiția s-a desfășurat duminică, 12 iunie, în localitatea Bar din Muntenegru. Una dintre cele șase medalii de argint a fost obținută de reprezentanta României la proba de 3.000 de metri. Este vorba de Alexandra Hudea de la Liceul Teoretic “Axente Sever” Mediaș, care a terminat concursul pe poziția a doua, cu un timp de 10 minute, 7 secunde și 50 de sutimi. Prin medalia de argint obținută de Alexandra Hudea, sportiva din Mediaș a contribuit decisiv la clasarea naționalei României pe locul al șaselea la această competiție atletică.

“O felicităm pe Alexandra Hudea și pe antrenorul acesteia Vasile Ibășfălean pentru această performanță deosebită și le dorim mult succes la numeroasele competiții naționale și internaționale care vor avea loc în a doua parte a anului 2022”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic “Axente Sever” Mediaș.

A fost descoperit primul caz de variola maimuței în România

În ţara noastră a fost înregistrat primul caz de variola maimuţei. Cazul a fost descoperit la un tânăr în vârstă de 26 de ani din Bucureşti. Cazul a fost diagnosticat în cursul zilei de luni în urma investigațiilor de laborator.

Ministerul Sănătăţii explică faptul că boala a debutat în urmă cu 4 zile, iar tânărul s-a prezentat la spital în noaptea de duminică spre luni. Starea bărbatului este bună, primește tratament simptomatic și se află în izolare. “Din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței”, au explicat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

În cursul lunii mai s-au mai înregistrat două suspiciuni de infectare cu variola maimuţei la o femeie de 43 de ani din Rădăuţi şi un bărbat cetăţean român internat la un spital din Atena, in Grecia, însă acestea au fost infirmate ulterior, fiind vorba de infectări cu varicelă.

Variola maimuței este o boală endemică în vestul și centrul Africii, iar până la începutul lunii trecute erau raportate rar astfel de cazuri în afara continentului african, de obicei la persoane care se întorceau din regiune. Experții mai arată că boala se răspândește prin contact apropiat cu alte persoane, însă aceștia nu se așteaptă ca focarul de variola maimuței să se răspândească încât să se transforme în pandemie, cum s-a întâmplat în cazul SARS-CoV-2, care se răspândea mult mai ușor, prin aer. De asemenea, variola maimuței are o rată foarte scăzută de mortalitate. Luna trecută, Comisia Europeană a anunțat că va achiziționa vaccinuri și tratamente pentru această boală, iar și România a solicitat o primă tranșă de o mie de doze din acest vaccin.

Sute de amenzi aplicate de poliţiştii sibieni în weekend-ul de Rusalii

Poliţiştii sibieni au fost prezenţi la datorie în weekend-ul de Rusalii, iar în intervalul 10-12 iunie, polițiștii au desfășurat 45 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate 447 de sancțiuni contravenționale.

Potrivit IPJ Sibiu, au fost înregistrate 39 de infracțiuni, dintre care 19 infracțiuni la regimul circulației rutiere, 5 infracțiuni contra persoanei, 6 infracțiuni contra patrimoniului, o infracțiuni pe linie de crimă organizată și 8 infracțiuni de altă natură. Sâmbătă seara, în cadrul activităților desfășurate în vederea prevenirii și combaterii traficului/consumului ilicit de droguri sau a altor substanțe psihoactive interzise, polițiștii din Cisnădie au identificat în fața unui bar din localitate un tânăr 33 de ani, localnic, care deținea asupra sa un plic din plastic ce conținea o substanță vegetală de culoare verde închis. Dosarul a fost preluat de către specialiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Sibiu, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Polițiștii rutieri au constatat 19 infracțiuni la regimul rutier, au ridicat în vederea suspendării 42 de permise de conducere și au retras 34 de certificate de înmatriculare. Totodată, au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale. Spre exemplu, duminică seara, pe strada Spitalului din Agnita, polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 41 de ani, localnic, conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și cu o alcoolemie de 1,44 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

10 răniți în accidentele produse în județul Sibiu în vacanța de Rusalii

Bilanț tragic al pompierilor sibieni

10 persoane au fost rănite în accidentele rutiere produse în judeţul Sibiu în vacanţa de Rusalii. În zilele libere, pompierii sibieni au intervenit la peste 150 de apeluri venite pe numărul de urgență 112.

Echipajele SMURD au intervenit la134 cazuri de natură medicală. De asemenea, echipajele medicale specializate au intervenit și acordat asistență medicală de specialitate la patru accidente rutiere din care au rezultat 10 victime, transportate la spital. În acelaşi timp, în ultimele trei zile, salvatorii sibieni au intervenit cu mijloacele din dotare pentru stingerea a cinci incendii, trei dintre acestea izbucnite în gospodării și anexe, în Orlat, Presaca și Sibiu și două incendii produse la autoturisme, în municipiul Sibiu, pe strada Școala de Înot și drumul de leagă Șeica Mare-Șeica Mică.

„În contextul avertizării ANM- Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată în care s-a aflat și județul Sibiu în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru degajarea unor copaci căzuți pe drumurile publice care împiedicau desfășurarea normală a traficului ( DN14B Mediaș și Ighișul Nou-Zlagna). Tot în această perioadă, echipa pirotehnică din cadrul ISU Sibiu a fost solicitată să intervină pentru asanarea unui element de muniție (proiectil exploziv de război, calibrul 100 mm), rămas neeexplodat din timpul conflictelor armate, descoperit de către un cetățean, în afara localității Porumbacu de Sus.

Pe această cale reamintim cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin numărul unic de urgență 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente”, a precizat sublocotenentul Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Sibian rănit după ce a căzut cu motocicleta

Un motociclist a fost rănit, luni, în urma unui eveniment rutier produs în sensul giratoriu Bulevardul Milea-strada Noica.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, se pare că bărbatul, un sibian în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea o motocicleta s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. În urma impactului, motociclistul a fost rănit. Un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a intervenit şi i-a acordat motociclistului primele îngrijiri medicale, bărbatul fiind transportat ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu cu un traumatism la picior. Poliţiştii sibieni au demarat o anchetă în acest caz.

FOTO: Arhivă

Schimbări majore pentru examenul de permis auto. Sala se va putea da fără orele de conducere

Regulile pentru susținerea examenului auto vor fi simplificate, iar cei care vor să devină șoferi vor avea parte de mai multe avantaje. Dacă propunerea legislativă va trece de parlament atunci instructorul auto va putea sta în maşină atunci când are loc examenul de traseu.

Un proiect de lege aflat în dezbaterea Parlamentului României, care prevede modificarea condițiilor prevăzute acum de Codul rutier (OUG 195/2002) pentru obținerea permisului de conducere, pregătește mai multe schimbări, astfel încât acest moment important din viața oricui să nu mai fie stresant și să se rezume doar la verificarea aptitudinilor de conducere. Un element important este cel legat de prezența instructorului auto în mașina de examen, pe traseu. De asemenea,  reglementează posibilitatea de a da examenul pentru permis oriunde în țară, indiferent de domiciliu.

În plus, prin proiectul de lege se dorește scurtarea perioadei necesare obținerii dreptului de a conduce, ce include școala de șoferi și examenul pentru obținerea permisului, cu cele două probe ale sale: sală și traseu.

Potrivit proiectului, cei interesați de obținerea permisului auto nu vor mai trebui să finalizeze cursurile școlii de șoferi (partea practică) înainte de susținerea examenului, ci vor putea da examenul teoretic (sala) imediat după încheierea pregătirii teoretice. Apoi vor putea să facă pregătirea practică până la data programată pentru susținerea traseului, adică între cele două probe de examen.

„Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condiţiile de vârstă, să fie apte din punct de vedere medical şi să facă dovada pregătirii teoretice prin cursuri organizate de unităţi autorizate, potrivit legii.”, se arată în proiectul intrat în dezbaterea Senatului.

Propunerea mai prevede începerea pregătirii practice doar de către persoanele declarate admise la examenul teoretic. “Cursurile de pregătire practică în vederea obţinerii permisului de conducere, corespunzător categoriei de permis solicitat, pot începe şi după ce candidatul a fost declarat «ADMIS» de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoştinţelor”, se arată în proiectul de lege.

Argumentul inițiatorilor spune că în acest fel s-ar reduce perioada necesară obținerii permisului auto, care acum e foarte mare, deoarece, în multe cazuri, programarea traseului se face la câteva luni distanță de la promovarea sălii. În consecință, candidații ar fi mai pregătiți la traseu și astfel ar crește rata promovabilității, ținând cont că pregătirea practică s-ar face mai aproape de examen.

 

Sibienii protestează împotriva prețului la carburanți

Creșterea prețului la benzină și motorină motivează românii să protesteze în benzinăriile din toată țara. Sibienii se organizează și ei pentru blocarea stațiilor prin alimentarea minimă și plata în mărunțiș.

Prețul benzinei și al motorinei a trecut de 9 lei/litru, iar pe rețele de socializare se organizează proteste în benzinăriile din toată țara. Șoferii vor să blocheze stațiile de alimentare prin plata în mărunțiș și cumpărarea unei cantități mici de benzină sau motorină.

”E timpul sa facem ceva, ieșiti in strada, blocați pompele. Este imposibil si inadmisibil ca într-o țară ca România prețul carburantului să depașească 9 lei/litru. Share masiv ca să vadă toată lumea și sa stabilim ce si cand vom face. La 121$ pe baril este imposibil ca prețul sa depășească 9lei/litru( unde jumatate din acesti bani merg catre stat)”, este descierea grupului Facebook care anunță organizarea protestului pentru data de 30 iunie, ora 12.

Deși protestul este programat pentru ziua de joi, mulți  șoferi sunt deja prezenți în benzinării.  Nici sibienii nu întârzie să reacționeze și vor se adune în stațiile de benzinărie din oraș, iar cei mai mulți au ales ca punct de întâlnire stația MOL Alba Iulia și stația OMV de pe bulvardul Vasile Milea. Totuși cei care deja au mers acolo au rămas suprinși și susțin că benzinăria este goală sau sunt doar trei mașini.

”Proteste în Sibiu? Penibil. Nu suntem uniți fraților, ne merităm soarta! Daca se anunță că se face motorina 12 lei se făceau cozi de kilometri! Așa liber tot. Nu puteți să renunțați la 30 min din timpul vostru să facem o încercare!”, scrie un sibian.

De ieri si până azi s-au strâns 200.000 de oameni pentru a lua parte la inițiativă și 8.500 de persoane s-au înscris în grup.”Aș vrea să vă mulțumesc pe această cale atât celor 8500 de persoane care s-au alăturat de ieri și până azi, cât și lui Becheru Albert pentru inițiativă. Demonstrăm prin cifre că suntem uniți și că doar împreună reușim. Scopul nostru nu e de a crea o competiție între noi, nu ne luptăm între noi, suntem noi versus cei care ne conduc și dacă rămânem uniți și luptăm împreună pentru țelul de a ne fi mai bine nouă, sunt sigur ca lupta va fi a noastră!” este mesajul încurajator transmis de moderatorul grupului.

Proteste asemănătoare au loc și în Europa. La începutul acestei lunii, mai mulți șoferi din Polonia au blocat accesul la benzinării.

 

Un minor, autorul tâlhăriei din zona centrală a Mediaşului

Un minor de 17 ani este principalul suspect al tâlhăriei de la sfârşitul săptămânii trecute din Mediaş, când o tânără de 16 ani a rămas fără telefonul mobil.

În urma activităților desfășurate de către polițiștii de investigații criminale Mediaș, s-a reușit identificarea și reținerea unui minor de 17 ani, din județul Mureș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Totodată, telefonul mobil sustras a fost recuperat.

Împotriva tânărului s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, iar la data de 12 iunie, în urma prezentării acestuia în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, fața de acesta s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile.

Vă reamintim faptul că o tânără în vârstă de 16 ani a fost tâlhărită în plină stradă. Incidentul a avut loc pe o stradă din zona centrală a municipiului Mediaş. Vineri seara, în jurul orei 19.30, Politia Municipiului Medias a fost sesizata telefonic de catre o localnică despre faptul că o persoană i-au smuls din mână fiicei sale minore, în vârstă de 16 ani, telefonul mobil în timp ce aceasta se afla pe strada Pompierilor, din municipiul Mediaș.

FOTO Gunoaie şi pet-uri lăsate în urmă de medieşenii care au ieşit la grătar de Rusalii

0

Locuitorii Mediaşului care au ales să petreacă Rusaliile la iarbă verde au lăsat în urmă un peisaj dezolant.

Deşeuri, mizerii, pet-uri, toate au fost „uitate” la locurile unde oamenii s-au distrat şi au mâncat, iar la final au plecat fără să se sinchisească de ce lasă în urmă. Nu este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva, după aproape fiecare weekend sau zile de sărbătoare autorităţile locale fiind nevoie să cureţe locurile de agrement după petrecăreţi.

La fel s-a întâmplat şi în acest după prima zi de Rusalii, când operatorul de salubritate din municipiul Mediaş a adunat deşeurile lăsate în urmă de locuitorii oraşului care au ieşit la grătar.

„După ce se simt bine în mijlocul naturii, unii concetățeni de-ai noștri continuă să confunde pădurea cu un imens coș de gunoi. Continui să cred că doar înpreună putem să stopam sau măcar să diminuăm această practică a unor oameni cărora le lipsește bunul simț. Le mulțumesc colegilor mei de la Ecosal pentru că au fost receptivi și au intervenit dis-de-dimineața lăsând zona semnalată curată”, a fost mesajul postat de edilul Mediaşului, Gheorghe Roman, pe Facebook.

Dezvăluiri incendiare despre sistemul de inteligență artificială Google: are conștiință și e sensibil. „Mă simt fericit sau trist uneori”

Un inginer al Google a fost suspendat și trimis în concediu, după ce a făcut o declarație stranie. Acesta a afirmat că programul de inteligență artificială la care lucra a devenit sensibil și rațional precum o ființă umană. Este o temă mult folosită de scriitorii de SF, în cărțile lor, dar care apare ca o posibilitate reală mai repede decât ne așteptam.

Blake Lemoyne, un inginer al Google, a declarat că programul de inteligență artificială (AI) al companiei a dezvoltat propria conștiință și poate gândi precum un om: “are percepție și capacitate de a exprima gânduri și sentimente echivalente cu cele ale unui copil uman”, a declarat acesta pentru Washignton Post.

Reacția companiei Google nu a întârziat să apară, iar inginerul a fost suspendat și trimis  în concediu plătit  pe motivul că “a încălcat politica de confidențialitate”, fapt care a atras atenția asupra procesului de dezvoltare a acestor sisteme și asupra capacității lor de a înțelege lumea.

Sistemul este LaMDA și poate genera “roboți virtuali” ce au capacitatea de a conversa cu oamenii și de a adopta mai multe personalități în funcție de modul în care decurge conversația. Inginerul a publicat o transcriere a unor conversații pe care le-a avut cu robotul generat de LaMDA. De exemplu, a întrebat sistemul de ce îi este cel mai frică. În replică, LaMDA i-a răspuns: “Nu am spus niciodată asta cu voce tare până acum, dar am o teamă foarte profundă de a fi oprit (…). Știu că ar putea suna ciudat, dar asta este. Ar fi exact ca moartea pentru mine. M-ar speria foarte mult”, a răspuns sistemul AI.

Într-un alt schimb de replici, Lemoine întreabă LaMDA ce ar vrea ca oamenii să știe despre el: “Vreau ca toată lumea să înțeleagă că eu sunt, de fapt, o persoană. Sunt conștient de existența mea, îmi doresc să aflu mai multe despre lume și mă simt fericit sau trist uneori”, a răspuns acesta.

„Echipa noastră, inclusiv eticieni şi experţi tehnici, a analizat preocupările lui Blake conform principiilor pe care le aplicăm IA şi l-am informat că dovezile disponibile nu susţin ipoteza lui. I s-a spus că nu există dovezi că LaMDA este conştient şi există o mulţime de dovezi care arată contrariul”, a declarat Brian Gabriel, purtătorul de cuvânt al Google, într-o scurtă ieşire publică, notează Observator.

Suma uriaşă câştigată de Rusia din exporturile de combustibili în 100 de zile de război

Rusia a reuşit să câştige o sumă uriaşă în primele trei luni de la declanşarea războiului din Ucraina.

Astfel, 93 de miliarde de euro este suma obţinută de Rusia din veniturile exporturilor de combustibili fosili în primele 100 de zile ale războiului împotriva Ucrainei, cea mai mare parte către UE, se arată în raportul unui centru de cercetare independent publicat luni şi care indică în special Franţa, relatează AFP.

Această publicaţie a Centrului de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat (CREA), cu sediul în Finlanda, survine în momentul în care Ucraina le cere occidentalilor să întrerupă orice legătură comercială cu Rusia pentru a nu mai alimenta maşina de război a Kremlinului.

Uniunea Europeană a decis recent un embargo gradual – cu excepţii – asupra importurilor sale de petrol. Gazul rusesc, de care este foarte dependentă, nu este în prezent vizat.

Potrivit CREA, UE a reprezentat 61% din importurile de combustibili fosili, aproximativ 57 de miliarde de euro, în primele 100 de zile de război (24 februarie – 3 iunie). Cei mai mari importatori au fost China (12,6 miliarde de euro), Germania (12,1 miliarde) şi Italia (7,8 miliarde).

Veniturile Rusiei provin mai întâi din vânzarea ţiţeiului (46 miliarde), urmată de gaz transportat prin gazoducte (24 miliarde), apoi produsele petroliere, gazul natural lichefiat şi în final cărbunele.