Acasă Blog Pagina 2481

Trei spitale din subordinea CJ Sibiu, finanțate prin Agenda de Sănătate a municipiului Sibiu

Trei spitale sibiene aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu vor primi finanțare de la Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda de Sănătate. Valoarea proiectelor este de 4,5 milioane de lei.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au depus spre finanțare șase proiecte de modernizare și dotare cu aparatură medicală, prin Agenda de Sănătate, care se alătură astfel celorlalte agende municipale de finanțare.
“Agenda de Sănătate prin care Primăria Municipiului Sibiu va finanța proiecte cu impact pentru comunitate în cele mai importante spitale din județ este dovada faptului că este posibil ca autoritățile să deruleze parteneriate în folosul cetățeanului. Doresc să mulțumesc pe această cale tuturor celor implicați, pornind de la colegii mei din cadrul partidului, până la doamna primar Astrid Fodor, pentru deschidere și mai ales pentru responsabilitate, deoarece prin toate proiectele depuse de spitalele noastre vom aduce un plus de valoare actului medical. În momentul de față avem șantiere deschise în toate spitalele, însă am decis să folosim toate posibilitățile de finanțare care ar putea să sprijine și mai mult activitatea medicală. Acest parteneriat este un prim pas în ceea ce privește investiția în sănătate, urmând ca acesta să continue și pe proiectul Noului Spital Județean, unde Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu aflat în subordinea Primăriei Sibiu, va deține un corp nou, special dedicat”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a obținut finanțare pentru patru proiecte care cuprind lucrări de modernizare la Blocul Operator (săli de Operație, Chirurgie), lucrări de reparații-alimentare fluide medicale și reparația instalațiilor electrice pentru Unitatea de Supraveghere și Tratament al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), precum și lucrări de reparații-finisaje interioare la Secția Dermatovenerice. Valoarea totală a proiectelor este de 2.714.728 lei.
Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Dr.Gheorghe Preda” Sibiu a solicitat finanțare pentru un proiect care vizează o serie de investiții la infrastructura spitalului menite să crească gradul de siguranță a pacienților și a capacității de diagnosticare. Astfel, vor fi realizate lucrări de modernizarea Secției Psihiatrie V, prin înlocuirea pavimentelor și a rețelelor electrice pentru realizare branșament electric nou, precum și  dotarea cu echipament de stimulare magnetică repetitivă și cu aparatură medicală a noii camere de gardă. Valoarea totală proiectului este de 1 milion de lei.
În cadrul Spitalului de Pneumoftizilogie Sibiu (TBC) se vor realiza investiții precum: achiziționarea unui echipament radiologic mobil, dotarea cu un sistem de monitorizare și alarmă a concentrației de oxigen și realizarea de coloană oxigen medical și instalație oxigen medical cu prize de oxigen, în valoare de 785.272 lei.
Proiectele, cu sumele alocate, au fost aprobate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Sibiu. Cele trei unități medicale trebuie să finalizeze aceste investiții, respectiv dotări, până la sfârșitul lunii decembrie 2022

Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități din Cisnădie, modernizat

Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Tavi Bucur” va fi reabilitat. Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul pentru modernizarea spațiului unde vor fi mutați aproximativ 20 de adulți din sistemul de asistență socială.
Consiliul Județean Sibiu a anunțat că în această săptămână a semnat contractul pentru modernizarea și reabilitarea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Tavi Bucur”, situat în orașul Cisnădie. Odată cu modernizarea centrului vor fi mutați aproximativ 20 de beneficiari adulți din sistemul de asistență socială.
Clădirea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Tavi Bucur” va fi eficientizată termic, spațiile vor fi recompartimentate pentru a oferi condiții corespunzătoare de cazare și de deplasare persoanelor adulte cu nevoi speciale, iar reabilitarea se va realiza atât în interiorul spațiului, cât și la exterior prin înlocuirea tencuielii, tâmplăriei, pardoselii și a instalațiilor. De asemenea, contractul prevede construirea unui lift exterior și a unei anexe de tip foișor în curtea centrului.
Contractul de lucrări a fost semnat cu firma SC Balor Cons SRL, singura ofertă depusă în cadrul procedurii de licitație publică, iar valoarea se ridică la suma de 5.466.966,02 lei cu TVA. Această investiție se realizează în urma unei sponsorizări oferite de Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Lucrarea ar putea fi gata până în luna iunie 2023.
“O comunitate sănătoasă se dezvoltă armonios atunci când alături de autorități se implică și parteneri care au capacitatea de a completa efortul prin care oferim persoanelor cu dizabilități din centre accesul la o viață mai bună și un plus de confort. De aceea, mulțumesc partenerului nostru ROMGAZ, care a dovedit responsabilitate și implicare în comunitatea din care face parte. Este un partener de încredere, care ne-a fost alături și în alte proiecte pe care le-am dezvoltat și iată că și de această dată au răspuns pozitiv apelului nostru, iar pentru această îi asigur de toată considerația“, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Tavi Bucur” face parte din structura Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu.

Motociclist rănit după ce a fost lovit de o maşină şi proiectat în alt autoturism

Un motociclist a fost rănit, joi seara, în sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Alba Iulia şi Malului.
Din primele cercetări efectuate, politiștii au stabilit că, pe fondul neacordării de prioritate în sensul giratoriu, s-a produs o coliziune între un autoturism, condus de o sibiancă de 48 de ani, și un motociclist, în vârstă de 33 de ani, din Pitești. Din impact, motociclistul a fost proiectat într-o alta mașina, condusă de un sibian de 24 de ani.
Motociclistul a fost rănit în urma impactului. Un echipaj SMURD a intervenit pentru acordarea primelor îngrijiri medicale motociclistului rănit, care a suferit un traumatism la picior. Băarbul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu.
Poliţiştii sibieni au deschis o anchetă în acest caz.

Lovitură în Consiliul Local Sibiu: A fost respins PUZ-ul pentru construcția unui imobil în centrul istoric

Proiectul controversat propus de arhitectul Alexandru Găvozdea, care urmărea construirea unui imobil în strada Xenopol, în plin centru istoric, a fost respins de consilierii locali sibieni, după ce comisia de specialitate a dat un aviz negativ.

Proiectul de Urbanism propus de proprietarii terenului din strada Xenopol a mai fost prezent pe ordinea de zi în urmă cu aproximativ o lună, însă el a fost amânat, tocmai pentru că a creat discuții tensionate în comisia de urbanism. Între timp, între primărie și arhitectul care a elaborat acest proiect a izbucnit chiar și un mic conflict mediatic, care a avut ca subiect pista de biciclete de pe malul Cibinului, dar care a atins în erupția de acuzații și subiectul PUZ-ului din Xenopol.
În cele din urmă, partidele din Consiliul Local Sibiu pare că au ajuns la un consens, astfel că proiectul a fost respins cu 4 voturi pentru și 3 abțineri, restul voturilor fiind împotrivă.
Imobilul propus de PUZ ar fi trebuit să fie construit pe strada Xenopol nr. 16, chiar la doi pași de Piața Mare, fiind vorba despre un imobil de birouri. Terenul care face obiectul acestui PUZ are deschidere la parcarea din Xenopol, având statutul de grădină, pe care nu a fost niciodată edificată o clădire, cel puțin în perioada pentru care există documente.
Construcția propusă de PUZ_ul respins era una cu 5 niveluri (S + P + 3 etaje + etaj retras sau mansardă), cu o înălțime de 16 metri, în punctul cel mai înalt al nivelului neretras și 20 de metri la nivelul retras sau mansarda.
Interesant este faptul că Primăria Sibiu a emis un certificat de urbanism pentru acest teren prin care se acceptă de principiu construcția propusă, serviciul de urbanism al primăriei dând aviz pozitiv PUZ-ului propus.
Argumentele pentru respingerea acestui PUZ țin foarte clar de regimul arhitectural al zonei în care se dorește construirea, chiar dacă, teoretic, legal este posibilă o astfel de clădire, fie ea și într-o zonă centrală a Sibiului istoric.
Trebuie să precizăm și faptul că în proiectul retras există o serie de inadvertențe, cum este, de exemplu, faptul că este invocat un aviz emis retroactiv, în 19.10.2021, după o întâlnire a Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din 17.03.2022, ca să nu mai vorbim despre numărul imobilului, menționat 6 și 16, și 18, în același proiect de hotărâre.

FOTO Absolvenţii promoţiei 1972 de la „Axente Sever” Mediaş, la întâlnirea de 50 de ani

0

În vara anului 1972 se încheiau cursurile pentru promoția Liceului Teoretic „Axente Sever” iar generația 1972 se pregătea de provocările maturității, de responsabilitățile vieții de adult.
Fiecare membru al acestei generații a răzbit prin viață cum a putut mai bine, iar bilanțul acestor ani a fost realizat miercuri la unitatea medieşeană de învăţământ. Pentru membrii promoției anului 1972, clopoțelul a sunat din nou, după o jumătate de secol, aceștia regăsindu-și emoțiile pe care le-au simțit și în momentul în care au devenit absolvenți. Elevii claselor a IX-a Filologie intensiv Engleză și a X-a Matematică Informatică i-au așteptat pe adolescenții generației 1972 și i-au condus în sala de clasă, reamintindu-le acordurile Gaudeamus Igitur, Juvenes dum Sumus.
De asemenea elevii axentiști le-au transmis câteva gânduri personale celor care au revenit pe băncile liceului în care și-au petrecut cei mai frumoși ani. Emoțiile au crescut pentru adolescenții generației 1972 în momentul in care au redescoperit cataloagele care le-au păstrat numele, rezultatele și amintirile. Chiar dacă timpul a lăsat urme pe chipurile absolvenţilor de acum o jumătate de veac, spiritul le-a rămas neschimbat iar reîntâlnirea le-a trezit amintiri din vremurile în care primeau note mai mici sau mai mari, făceau pozne de toate felurile sau trăiau fiorul primei iubiri.
S-a păstrat un moment de reculegere în amintirea celor care nu se mai află în viață, iar apoi veselia și buna dispoziție și-au făcut simțite prezența. Deși timpul și-a lăsat amprenta asupra membrilor promoției 1972, sufletele le-au rămas adolescentine, păstrând fiorul bucuriei, camaraderiei și poznelor realizate în anii de liceu.

Zilele Antifumat. Daniela Nica: „M-am eliberat de un obicei nociv pentru sănătate”

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează Zilele Antifumat pentru a atrage atenția asupra pericolului pe care fumatul îl are pentru sănătate. Daniela Nica, unul dintre cei mai mari experți în dezvoltare personală și leadership din România a mărturisit povestea ei într-un interviu acordat în cadrul campaniei Eu am reușit. Și tu POȚI!
Ministerul Sănătății a transmis că cele mai recente informații despre decesele cauzate de fumat sunt de acum trei ani: „Numărul deceselor în anul 2019 atribuibile fumatului a fost de 38.999 și numărul deceselor atribuibile fumatului pasiv a fost 6.243”. În interviul acordat de Daniela Nica în cadrul companiei Eu am reușit. Și tu POȚI! promovate de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, persoanele fumătoare vor putea găsi motivația de a scăpa de acest obicei nociv și pot afla cum Daniela a renunțat la fumat după 17 ani.
Daniela Nica este unul dintre cei mai mari experți în dezvoltare personală și leadership din România, trainer și coach, organizând periodic webinarii, seminarii și summit-uri de dezvoltare personală, împreună cu experți motivaționali de talie mondială, iar pentru a renunța la fumat și-a pus obiective clare, ajutându-se de starea mentală potrivită. Ea a fumat timp de 17 ani, ajungând la 2 pachete de țigări pe zi și de mai bine de 10 ani a reușit să scape de adicția de tutun.

Daniela Nica

Care este povestea ta de renunțare la fumat?
Eu am fumat timp de 17 ani, până la vârsta de 34 de ani. M-am apucat încă din adolescență și, în timp, am ajuns să fumez zilnic 2 pachete de țigări. Pentru a renunța la fumat primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi pregătesc mintea. Cum mi-am pregătit mintea? Mi-am stabilit data când mă las de fumat. Eu mă mai lăsasem de vreo sută de ori dar de data asta am zis că o voi face în data de…și asta n-a fost chiar imediat, ci a fost peste 2 luni.
Am știut că trebuie să îmi schimb convingerile și că trebuie să îmi schimb emoțiile legate de fumat, astfel încât m-am apucat să caut – într-o noapte am stat până la 4 noaptea și am căutat pe „google” tot ce înseamnă fumatul – acele argumente raționale, referitoare la efectele nocive.
Pe de o parte m-am gândit la ce nu reușesc să fac în viață, din cauză că fumez, pentru că deja începusem să activez în dezvoltare personală. Astfel, mi-am adus în minte la nivel de emoție chiar idei de genul: tu participi la seminarii, oamenii aceștia se dezvoltă, se îmbracă frumos, miros frumos, nu le miroase părul, nu le miros hainele – vrei să fii ca ei sau vrei să fii cum erai tu la vârsta de 22 de ani, când fumai și făceai pizza în Italia?
De asemenea, banii pot fi o altă motivație pentru a renunța la acest viciu. Daniela cheltuise aproape 2000 de euro pe an pe tutun, iar pentru a reuși să scape de fumat, s-a gândit ce ar fi putut face cu suma respectivă.
 Într-un fel este atunci când te uiți fără să conștientizezi foarte mult la acele imagini de pe pachetele de țigări și  altfel este când cauți conștient studii și ajungi să citești despre ce se întâmplă efectiv în organismul tău.
 Ai mai recurs și la alte strategii care consideri că au dat roade în cazul tău?
Am apelat și la ajutor de specialitate, m-am dus la farmacie și mi-am cumpărat niște gume de mestecat care ajutau la renunțarea la fumat – eu am mestecat timp de 4 luni gume de acel tip – deci, am recunoscut că am o problemă, am recunoscut că sunt dependentă – nu doar asa că mă las de fumat – am o problemă, trebuie să o rezolv, hai să vedem care e metoda științifică și asta am făcut. Acum sunt nefumătoare de foarte mulți ani și cred că aste este una din cele mai mari realizări din viața mea.
 Care consideri că au fost principalele beneficii care au apărut în viața ta odată cu depășirea acestei dependențe de tutun?
Trebuie să înțelegem că fumătorii se văd pe ei în normalitatea lor și aproape că nu realizează cât de grav este ceea ce fac până când nu se întâmplă ceva chiar grav din punct de vedere medical. De exemplu, sora mea, din păcate, încă fumează și, deși, nu a identificat încă vreo boală, eu din exterior îmi dau seama de modficările pe care le are sănătatea ei, corpul ei – percep diferențele din vocea ei, de pe pielea ei și îmi dau seama că ea nu realizează aceste schimbări. Că ea nu realizează că are pielea cenușie sau vocea îngroșată, că tușește des sau respiră greu si cred că, dacă am vedea plămânii ei, ar fi o mare diferență între plămânii ei și plămânii mei. Îmi dau seama că aș fi putut fi și eu în aceeași situație dacă nu aș fi luat acea decizie de a renunța la fumat. Există multiple beneficii, începând de la energia pe care o simt, aspectul fizic, culoarea pielii, luminozitate, nu în ultimul rând faptul că simt că organismul meu s-a revitalizat după ce m-am lăsat de fumat.
Sunt o nefumătoare care nu se gândește vreodată să se reapuce – acest lucru m-a pus deja pe un mindset, în sensul că am început să iau și alte decizii – m-am apucat de sport, pentru că înainte nu făceam, asta a propos de identitate. Aproape că nu îmi vine să cred că eu sunt un om care face sport, pentru că înainte nu făceam sport deloc.
Am observat, de pildă, că în SUA foarte puțini oameni fumează. Din punct de vedere social nici nu mi-as putea imagina sa fac ceea ce fac azi si să fumez. Adică cum ar fi asta? Ca eu să vorbesc despre dezvoltare personală, emoțională, despre mindset , despre schimbări comportamentale, despre obiceiuri bune, despre succes, despre principii de viață sănătoasă, de viață împlinită, să fiu un exemplu pentru ceilalți, să setez trendul cum s-ar zice si eu să fumez.
Dacă ai selecta câteva recomandări/sugestii, care ar fi acelea?
Părerea mea este că, fiind vorba despre o dependență, este vorba foarte mult despre mecanisme de învățare, de programare a minții noastre, de condiționări, de asocieri. De regulă, asociem cafeaua cu țigara, si pe bună dreptate atunci când vrem să renunțăm la țigări e greu dacă încă bem cafea, pentru că există această asociere neuronală între cafea și țigări și atunci trebuie fie să renunțăm și la cafea, or asta complică și mai mult lucrurile, fie să schimbăm ceva la modul în care bem cafeaua. dacă aveam obiceiul să bem cafeaua la o anumită oră cu țigara, într-un anumit loc, pentru că aveam niște tipare comportamentale – e important să vedem ce asocieri există și de unde se poate rupe asocierea respectivă, care dintre activități le putem face în alt fel, să le luăm de acolo și să le punem în altă rețea neuronală – de pildă, dacă tu îți făceai „to do list” dimineața, la cafea și țigară, schimbă ceva acolo – du această activitate în altă parte a zilei, asociind-o cu alte activități și nu cu aceea în care fumai dimineața. Schimbă ceva acolo. Și ia și cafeaua cu tine.
Un alt lucru pe care cred că îl pot sugera aici este ideea aceea de a nu fuma încă – de a nu fuma chiar acum. Putem spune că ne păcălim creierul, dar există explicații neuro-științifice – apariția acelei dorințe mari de a fuma o țigară durează ceva de genul 10 secunde – ei, dacă reușim să ne folosim așa-zisa parte rațională și să amânăm cu 10 secunde decizia aceea arzătoare de a fuma, este foarte posibil să depășim acel moment și după aceea să mai facem o dată asta, și tot așa. Este una dintre metodele care se aplică și în alte situații, nu doar la fumat. Deci , nu fumez chiar acum. Poate peste 10 minute, un pic mai încolo.
„Credem că este temporar și nu înțelegem că dependența de tutun va fi foarte puternică și în cazul nostru. Suntem convinși că noi ne vom lăsa, iar asta cred eu că este una dintre cele mai mari probleme ale oamenilor care se apucă de fumat.”
Ce le-ai spune adolescenților care sunt tentați să fumeze pentru a fi acceptați de grup sau a fi considerați în trend?
Cred ca ar trebui să nu-i judecăm atât de mult. Aș vrea să spun că am o baghetă magică sau un discurs minune care să îi convingă să nu mai fumeze – dar ei le stiu deja pe toate oricum. Și noi știam că nu e bine, că putem să spunem nu, știam că riscăm să ne îmbolnăvim..deci, lucrurile acestea le știam ..și le știu, în general toți fumătorii. Uneori, cred că adolescenții fumează nu doar ca să fie acceptați în grup, ci pentru că imită.
Ce le-aș spune adolescenților? Cred că aș încerca să fac un exercițiu care se numește „memoria viitorului” și aș încerca să-i pun să se gândească la următorii poate 20-30-50 de ani din viața lor și să-și imagineze că totuși NU s-au lăsat de fumat. Și să își asume și să accepte ideea că este posibil, dacă nu se lasă acum, să nu se lase niciodată. Cu siguranță, ar fi important ca adolescenților să li se creeze medii în care să se simtă cool, în trend, ca nefumători. Sa fie considerați „șmecheri” ca nefumători.
Ca expert în dezvoltare personală și atingerea performanței, cu ce le-ai recomanda oamenilor să înlocuiască țigara?
Ideea nu este să înlocuim țigara cu ceva, ci să vindecăm o adicție, să scăpăm de o dependență. Iar asta înseamnă în primul rând acceptare. Să acceptăm că avem acea dependență, apoi conștientizarea gravității propriului comportament și căutarea de soluții de specialiști și de unelte, de proceduri, care să ne ajute să scăpăm de această dependență. Nu să înlocuim țigara, pentru că înlocuirea ar putea să însemne să înlocuim cu un „dulce” și apoi ne îngrăsăm , ne supărăm, ne frustrăm și mai înlocuim o data. Ce? Dulciurile cu țigara. Deci am putea înlocui niste obiceiuri nocive cu altele tot nocive și nu aceasta este ideea. Primul pas poate fi o discuție cu un medic, de la care să primim recomandări sau o vizită la farmacie pentru a vedea care sunt variantele care ne pot ajuta să renunțăm mai ușor la fumat – eu am folosit gumele antifumat dar probabil că mai sunt și alte lucruri. Oricum, ideea nu este să înlocuim, ci să tratăm, să scăpăm de această dependență.

Piedone contestă în instanţă condamnarea primită în dosarul Colectiv

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la executare împotriva condamnării de patru ani închisoare primită pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.
Este prima acţiune în justiţie la care apelează Piedone pentru a scăpa de condamnare după ce a fost închis în penitenciar. Instanţa a stabilit în acest caz termen pe data de 16 iunie. Piedone mai are la dispoziţie două căi extraordinare de atac la care poate apela – contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.
Pe 12 mai, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, pedeapsă scăzută la jumătate faţă de condamnarea de 8 ani şi 6 luni de închisoare cât luase la Tribunalul Bucureşti. Pe lângă scăderea la jumătate a pedepsei, Piedone a fost scos şi de pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească daune de zeci de milioane de euro către victimele incendiului. Piedone este acuzat că semnat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare a clubului Colectiv într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor. (AGERPRES)

Cisnădian reţinut pentru că nu a respectat ordinul de protecţie obţinut de soţie

Un cisnădian a fost reţinut de poliţişti el fiind cercetat pentur că nu a respectat un ordin de protecţie obţinut de soţia sa. Timp de o lună de zile, bărbatul şi-ar fi sunat soţia de 45 de ori, deşi acest lucru îi era interzis prin ordinul de protecţie.
Polițiștii din Cisnădie au reținut, miercuri, pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 56 de ani, localnic, cercetat penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Bărbatul este bănuit că în zilele de 21 aprilie și 17 mai s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 de metri față de imobilul soției sale, iar în perioada 31 martie-30 aprilie, ar fi apelat-o telefonic de aproximativ 45 de ori, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Medieşeanul care a spart două autoturisme, arestat preventiv

Medieşeanul care a spart două autoturisme în cartierul Vitrometan din oraş şi a furat mai multe bunuri şi bani a fost arestat preventiv.
Bărbatul este cercetat pentru furt în formă continuată şi a fost prezentat instanţei, care a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Vă reamintim faptul că, în cursul zilei de marţi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un localnic în vârstă de 43 de ani, cercetat penal pentru furt calificat în formă continuată.
Bărbatul este bănuit că, în zilele de 16, respectiv 21 mai, ar fi furat bunuri și bani din două autoturisme parcate pe străzile Vidraru, respectiv Călugăreni, din municipiul Mediaș. Poliţiştii au reuşit să recupereze 3 telefoane mobile.

A furat mai multe carduri şi făcut cumpărături de mii de lei

A furat mai multe carduri bancare, a făcut cumpărături în mai multe magazine din Sibiu şi a retras apoi banii rămaşi. În acest fel a procedat un sibian în vârstă de 30 de ani, cercetat penal pentru infracțiuni informatice.
În 15 mai, un sibian a sesizat faptul că au fost efectuat multiple tranzacții neautorizate prin intermediul cardului bancar deținut de acesta, fiind reclamat un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii specializați în fraude informatice din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sibiu au identificat un sibian bănuit că în 14 mai ar fi furat cardurile bancare și le-ar fi folosit în vederea achiziționării mai multor bunuri de la diverși comercianți din Sibiu și pentru efectuarea mai multor retrageri de numerar.
„Miercuri, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și furt calificat” a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Sibianul care şi-a snopit în bătaie concubina a fost arestat preventiv

Sibianul de 34 de ani care şi-a snopit în bătaie concubina a fost arestat preventiv.
În cursul zilei de marţi acesta a fost prezentat instanţei, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Vă reamintim faptul că marţi, polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 34 de ani, cercetat penal pentru violență în familie, respectiv lovire sau alte violențe. Bărbatul este bănuit că, în cursul zilei de marţi, în jurul orei 10.30, în timp ce se afla acasă, în Sibiu, și-ar fi lovit concubina cu pumnii, picioarele și un obiect dur, femeia în vârstă de 31 de ani necesitând peste 60 de zile de îngrijiri medicale ca urmare a agresiunii suferite.

MedLife confirmă: este în derulare o anchetă penală

Rețeaua medicală Medlife, care deține și spitalul Polisano din Sibiu, a reacționat în urma articolului publicat de Sibiu100.ro, referitor la investigațiile și amenda aplicată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) și confirmă cazul. Poliția încearcă să afle cine a aruncat la gunoi documentele care conțineau date personale sensibile.

„Ca urmare a articolului publicat in publicatia locala sibiu100.ro, referitor la amendarea MedLife pentru lipsa confidențialității datelor pacienților, venim către dumneavoastră cu câteva precizări:
Cazul prezentat se află în atenția poliției, fiind în derulare o anchetă penală pentru identificarea și sancționarea persoanelor care au preluat, în mod neautorizat, documentele. În paralel, au fost luate măsuri interne pentru preîntâmpinarea unor situații similare”, transmit cei de la Medlife, confirmând astfel cazul descoperit de ANSPDCP.
Reprezentanții Medlife mai precizează că rețeaua de spitale respectă prevederile legale privind protecția datelor personale: „Mentionam ca Sistemul Medical MedLife respecta prevederile G.D.P.R și depune eforturi în vederea menținerii securității datelor cu caracter personal și a prevenirii situațiilor care încalcă acest regulament. De asemenea, reprezentanții companiei colaborează îndeaproape cu autoritățile pentru soluționarea cât mai rapida a acestui caz”.
Rețeaua clinicilor MedLife, unul dintre cei mai mari operatori privați de servicii medicale din România a fost amendată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru accesare sau divulgarea ilicită a datelor personale ale pacienților.
ANSPDCP spune că MedLife nu a implementat măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura condițiile impuse de lege pentru confidențialitatea și securitatea datelor personale. Rețeaua a fost amendată cu suma de 5000 de euro și a fost obligată să-și corecteze procedurile și măsurile care nu erau implementate la data investigației.
„Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna aprilie 2022 o investigație la operatorul MEDLIFE S.A. și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) și alin. (4) din Regulamentul General privind Protecția Datelor (RGPD).
Operatorul MEDLIFE S.A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 24.721,50 lei, echivalentul a 5000 EURO”, se arată în informarea ANSPDCP.
Investigația celor de la autoritatea națională a pornit în urma unei sesizări, după ce o persoană a descoperit la gunoi documente cu caracter personal, „inclusiv date sensibile”, cu caracter personal, ale pacienților Medlife SA.
„În cadrul investigației s-a constatat că operatorul MEDLIFE S.A. nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de confidențialitate și securitate corespunzător riscului prezentat de prelucrare, ceea ce a condus la accesarea ori divulgarea ilicită a datelor cu caracter personal ale clienților proprii MEDLIFE S.A. (nume, prenume, CNP, serviciul medical de care a beneficiat, analiza medicală efectuată, suma achitată, cont bancar) și ale angajaților săi (salariu avans), în perioada iulie 2020 – august 2020.”, se arată în rezultatul investigației.
SURSA FOTO: Medlife.ro