Acasă Blog Pagina 2495

77 de elevi sibieni se întrec, de mâine, la Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”

16 localități din județul Sibiu își trimit copiii să se întreacă la Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”. Concursul va derula faza județeană în perioada 18 – 20 mai, în Muzeul din Dumbrava Sibiului, și le va testa celor 77 de elevi din 26 de unități de învățământ abilitățile.
Olimpiada va avea loc în fiecare zi din acest interval, după cum urmează: între orele 9.30 – 11 – concurs, orele 11 – 13 – deliberare juriu, urmată de premierea câștigătorilor.
La competiția organizată de CNM ASTRA, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, participă copii cu vârsta cuprinsă între șase și 18 ani, viitori creatori de artă populară și cunoscutători ai secretelor meșteșugului artistic tradițional. Potrivit organizatorilor, concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite, pe care concurentul le va desăvârși în timpul competiției.
Participanții vor purta, obligatoriu, costum tradițional, reprezentând portul popular specific satului și zonei de rezidență.
Conform agendei Olimpiadei, în prima zi, adică în 18 mai, vor concura, în Sala de Conferințe a Hostelului Diana, participanții de la secțiunile de pictat icoană pe sticlă, pe lemn și pictură naivă.
Joi, 19 mai, se vor „lupta”, în Sala Auditorium a Pavilionului Muzeal Multicultural ASTRA, concurenții înscriși la secțiunile de țesut la război orizontal, împletit ciucuri pe lemn, țesut ciucuri pe chelteu, cusut, brodat, confecționat port popular, dantelă cu suveică, croșetat, confecționat opinci, prelucrare piele/ împletit bice și artă decorativă.
În ultima zi a Olimpiadei, respectiv în 20 mai, vor participa secțiunile de prelucrare artistică a lemnului, pirogravură, sculptură lemn/ bâte ciobănești, mobilier pictat, olărit, modelat lut și confecționat măști. Competițiile se vor desfășura în sala Changes a Pavilionului.

Restricții de circulație, pentru cursa ciclistă „Criteriul Primăverii”

0

Sâmbătă, 21 MAI 2022, Asociatia Club Sportiv Aria pentru Sport organizeaza cu sprijinul Primariei Sibiu si a Consiliului Judetean Sibiu a IX-a ediție a competiției cicliste rutiere de masă „Criteriul Primăverii”.

Întrecerea, care se derulează ca în toți anii precedenți, sub genericul „Mișcare pentru sănătate” va reuni la start peste 400 concurenți (feminin și masculin) din municipiul și  județul Sibu, precum și din țară.
Concursul se înscrie între manifestările și acțiunile din județul Sibiu, subsumate sportului de masă și promovării mersului pe bicicletă ca mijloc alternativ de deplasare, de sport și de agrement.
Actiune cofinantata de Primaria Municipiului Sibiu si Consiliul Judetean Sibiu
Traseul competiției, care măsoară 19 km, este: Gradina Zoologica (start tehnic)  – DJ 106 A – Rășinari – DJ 106 D – Poplaca – DJ 106 R – Calea Poplacii (intrarea în oraș, zona Inspectoratului Judeţean de Jandarmi) – Sosire           
 Pentru siguranța cicliștilor, pe traseul menționat mai sus, sâmbătă, 21 mai a.c. circulația rutieră va fi închisă, după cum urmează:
-Între orele  8:30 – 10:00 pe tronsonul Dumbrava Sibiului (zona Hotelului HILTON) –DJ 106 A spre Păltiniș, până în Rășinari, la intersecția cu DJ 106 D (podul peste râul Șteaza);
– Între orele 9:20 – 11:00 pe DJ 106 D Rășinari (podul peste Șteaza) spre Poplaca – Poplaca –  DJ 106 R spre Sibiu, până în cartierul Valea Aurie, intersecția străzii Calea Poplăcii cu str. Valea Aurie.  Același interval orar de interdicție este valabil și în sensul de mers invers, din Sibiu – Valea Aurie către Poplaca.
Cerându-vă scuze pentru disconfortul creat, sugerăm conducătorilor auto cu urgențe, care necesită deplasarea în zonele adiacente parcursului cicliștilor să utilizeze următoarele variante:

  • Sibiu – DN 1 (Cristian) – DJ 106 E până la Orlat sau spre localitățile din Mărginimea Sibiului;
  • DJ 106 M din Orlat către Gura Râului;
  • DJ 106 J pe Valea Mărăjdiei, pentru cei care merg spre Păltiniș.

În situația în care cicliștii vor parcurge traseul mai rapid, circulația rutieră va fi redeschisă anticipat intervalelor orare menționate.

Muzeul „Brukenthal” va inaugura un spațiu dedicat activităților educative

Muzeul Național „Brukenthal” va avea, în sediul din Piața Mare, un spațiu destinat activităților educative. Acesta va găzdui ateliere creative, de lectură, proiecții de film ori documentare și va fi inaugurat miercuri, 18 mai, la ora 10.30, în Casa Albastră.
Muzeul Național „Brukenthal” alocă fonduri și personal în mod constant pentru activitățile educative ce au loc în cadrul Muzeului, dar are încheiate și diferite parteneriate cu instituții școlare sau diverse ONG-uri.
În anul 2010, Muzeul Național „Brukenthal” a fost singura instituție culturală din România care a primit premiul Uniunii Europene a Premiilor pentru Patrimoniu Cultural – Europa Nostra. Muzeul a participat atunci cu programul de „Pedagogie Muzeală Descoperind Muzeul”, lansat în septembrie 2008 și coordonat de dr. Dana Hrib, pe atunci șeful secției Educație, Marketing și Comunicare.
„În anul 2021 am discutat cu doamna Andreea Miron, iar Muzeul Național Brukenthal a încheiat un acord de colaborare cu Fundația KeepGiving și compania KeepCalling punându-se bazele amenajării unui spațiu destinat exclusiv activităților educative. Este un spațiu necesar pentru activitatea de padagogie muzeală. Suntem bucuroși că, iată, de azi înainte avem un spațiu primitor pentru copii la Muzeul Național Brukenthal”, spune dr. Alexandru Chituță, coordonatorul proiectului.
Potrivit acestuia, spațiul „Brukenthal Kids” va putea găzdui ateliere creative, lectură, proiecții de film și documentare şi alte activități.

Spectatorii TNRS primesc în dar „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)”

Spectatorii Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu vor primi în dar „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)”. Acesta este spectacolul cadou, în regia lui Daniel Plier, oferit de instituția teatrală miercuri, 18 mai, după ce producția „Macbeth” s-a bucurat de un succes răsunător.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu oferă publicului un spectacol cadou, „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)”, în regia lui Daniel Plier. În 18 mai, începând cu ora 15, iubitorii de teatru sunt așteptați la Fabrica de Cultura IACM Construcții UniCredit – Sala „Lulu”, din str. Triajului, nr. 1 – 3 , Sibiu. Accesul este permis în baza rezervărilor pe www.tnrs.ro sau la Agenția Teatrală din Sibiu.
Inițiativa de a oferi publicului un spectacol al Secției Germane vine după ce producția „Macbeth” s-a bucurat de un mare succes, cu prilejul reprezentației oferite cadou de Ziua Europei.
Ce actori vor da viață „Operelor lui William Shakespeare”
„Operele lui William Shakespeare (pe scurt)”, după Adam Long, Jess Winfield, Daniel Singer, traducerea Dorothea Renckhoff, îi are în distribuție pe Ali Deac, Yannick Becker și Daniel Plier.
„Un gag de scenă cu ritm rapid, bizar, comico-spiritual, din opera celui mai mare dramaturg al lumii: de la „Romeo și Julieta” la „Titus Andronicus”, „Othello” și dramele regale până la comedii, piesele istorice încununate de o interpretare în profunzime a lui „Hamlet” și a tot ceea ce a mai scris Shakespeare. Opera completă a lui William Shakespeare este ușor prescurtată – însă nu s-a omis nimic! În câteva secunde, actorii se transformă din Romeo, Julieta și părintele Lorenzo, în Macbeth și Macduff, sau în Hamlet și Ofelia. Toate cele 18 comedii sunt combinate într-o singură bucată și toți monarhii dramelor regale se confruntă unul cu celălalt pentru derby-ul Revier de pe terenul de fotbal. Fără decor și doar cu schimbări rapide de costum, actorii sunt reduși la esențial: ei înșiși – bucuria de a juca și talentul lor. De la premiera la Londra în 1987, spectacolul distractiv, oarecum nebunesc și obraznic, s-a bucurat de un mare succes în întreaga lume; în țările de limbă germană, comedia are deja de mult statutul de comedie-cult. Un festin artistic asigurat de trei actori, o experiență teatrală cu totul specială!”, arată reprezentanții TNRS.
Spectacolul este prezentat în limba germană, cu traducere în limba română.

Concert Subcarpați și ateliere meșteșugărești, în weekend, în Muzeul din Dumbrava Sibiului

Weekendul vine în Muzeul din Dumbrava Sibiului cu un concert Subcarpați și ateliere tradiționale meșteșugărești. Acestea sunt programate sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 12, și fac parte din programul „Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă”.
Evenimentele fac parte dintr-o campanie ce promovează ecoturismul și principiile sale, cu accent pe valorificarea patrimoniului local și a resurselor naturale. Muzeul ASTRA este partener și gazdă pentru evenimentele organizate de Centrul Cultural Subcarpați, împreună cu Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23”.
Manifestările vor debuta cu atelierele creative, desfășurate între orele 12-18.. În primul rând, este vorba despre atelier ce vizează „Tot ce suflă”, fiind, de fapt, un workshop dedicat introducerii în lumea instrumentelor de suflat, cu posibilitatea de aprofundare.
Un alt atelier ce va avea loc sâmbătă în Muzeul din Dumbrava Sibiului este de „Meșterit instrumente de suflat”, respectiv de fabricare a acestora.
Tot sâmbătă, se vor desfășura și o „Piață de produse tradiționale”, cu standuri de expoziție și vânzare a produselor artizanale, menite să încurajeze micii producători locali și artizani, și atelierul de construcție a bărcilor, constând în realizarea unor machete.
Totodată, va avea loc și o șezătoare, cu un atelier de decorațiuni tradiționale și atelier de cusături și broderii românești.
Nu în ultimul rând, în program vor fi cuprinse și concursuri, precum „Battle Folcloric”, între folcloriști, și competiția sportivă de canoe „Descoperă Rowmania/ România naturală văzută din barcă”.
După ce își vor demonstra priceperile, vizitatorii Muzeului ASTRA vor fi invitați, de la ora 19, la un concert al trupei Subcarpați. Spectacolul va avea loc pe scena amenajată pe lacul din Dumbrava Sibiului, până la ora 22.

Șapte școli din Sibiu, incluse în proiectul evaluare standardizată a elevilor, la română și matematică

Elevii din clasele I – VII și IX – XI ale mai multor școli din România vor fi incluse în proiectul de evaluare standardizată anunțat de ministrul Sorin Cîmpeanu, care presupune o testare digitală pe câteva materii, în funcție de clasă. Din Sibiu au fost incluse șapte școli, din orașul Sibiu și alte localități din județ.

Ministerul Educației a transmis la Monitorul Oficial ordinul de ministru care stabilește procedurile și școlile în care se va susține așa numita evaluare standardizată a elevilor. Proiectul este deocamdată în faza pilot și, dacă va fi reușit, va fi extins la toți elevii.
Toți elevii din școlile desemnate vor participa, la finalul acestui an școlar, la o testare susținută în sistem digital, din limba română și matematică, la clasele I – VII, și în plus la istorie, pentru clasele IX – XI. Elevii din anii terminali nu participă la această testare.
Evaluarea standardizată este o idee a ministrului educației care dorește să afle care este nivelul de pregătire a elevilor, după un standard unic.
„Pentru început, la nivel pilot pentru elevii I-VII și mai apoi IX-XI. Fără elevii claselor terminale”, a anunțat ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu  în urmă cu o săptămână.
Potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, din fiecare județ, respectiv fiecare sector al Municipiului București, vor participa câte șapte școli.
Evaluarea standardizată va fi organizată de inspectoratele scolare județene în perioada 30 mai— 10 iunie pentru elevii claselor I—VII și în perioada 30 mai— 8 iunie pentru elevii din calsele IX—XI.
Disciplinele la care se organizează evaluarea standardizata la finalul anului scolar 2021—2022 sunt următoarele:

  1. a) pentru elevii claselor I—VII, limba romana și matematică;
  2. b) pentru elevii claselor IX—XI, limba română și, in funcție de filieră, profil și specializare, disciplina care se susține la examenul național de bacalaureat, ca probă obligatorie a profilului, matematică sau istorie.

Testele vor fi realizate respectând programa școlară corespunzătoare fiecărei clase/discipline la care se face evaluarea.
Timpul de lucru efectiv pentru fiecare disciplină la care se susține evaluarea este de 30 de minute pentru clasele din învățământul primar, respectiv 60 de minute pentru clasele din învățământul gimnazial și liceal.
Testul va fi susținut în format digital, instrucțiunile urmând să fie transmise inspectoratelor ulterior.
Rezultatele testelor se transformă în evaluări, dar ele nu vor fi folosite pentru acordarea de note sau calificative elevilor și nici pentru evaluarea profesorilor.
Școlile din județul Sibiu care vor participa la această evaluare sunt Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Scoala Gimnazială Ocna Sibiului, Liceul Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială Racovița, Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr și Colegiul Tehnic „A.T. Laurian” Agnita.

Dosare penale pentru 3 şoferi pe drumurile din judeţul Sibiu

Fără permise de conducere sau cu permise suspendate şi băuţi. Aşa au fost descoperiţi mai mulţi şoferi pe drumurile din judeţul Sibiu.
Luni seara, în localitatea Motiș, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au descoperit un localnic în vârstă de 74 de ani în timp ce conducea un motoscuter fără a deține acest drept. Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Pe Drumul Naţional 14, în localitatea Șura Mare, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla un sibian în vârstă de 52 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are permisul suspendat, în cauză fiind deschis un dosar penal.
Pe Drumul Judeţean 106C, în afara localității Cisnădioara, polițiștii rutieri au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Rășinari. Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,17 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Festival cu motociclete și muzică rock, dedicat copiilor bolnavi, la Boița

În ultimul weekend al primăverii, pe Valea Lotrioarei va fi un eveniment dedicat iubitorilor de motociclete și muzică rock. „Sasha’s Bike Shop Festival”, programat între 27 – 29 mai, de la ora 13, este organizat de Asociația „Prietenii Lotrioarei”, în parteneriat cu Primăria comunei Boița, și va avea și un scop umanitar, evenimentul desfășurându-se cu gândul la ajutorarea copiilor bolnavi de Epidermoliza Buloasa, o maladie incurabilă de care suferă 79 de copii din România.
Din păcate, majoritatea micuților ce suferă de această boală nu ajung la maturitate.
„Din acest motiv și din cauza suferințelor zilnice ale acestor „Fluturași” (afecțiunea este denumită și Boală „Fluture”, din cauza sensibilității extreme ale pielii), încercăm să „dilatăm timpul” pentru ei, strângând fonduri pentru a putea beneficia de tratamentele extrem de scumpe care constau în creme și pansamente speciale de care au nevoie zilnic, toate coroborate cu o alimentație adecvată, pentru că boala, încet, încet, afectează și părțile interne ale organismului”, spun organizatorii.
Aceștia explică faptul că doresc să le construiască micuților aici, pe Valea Lotrioarei, un loc care să-i primească cu drag și care să le ofere un sprijin real, un loc de relaxare și socializare.
„O tabără cu căsuțe, cu toate facilitățile, locuri de joacă și distracție, sport și agrement de care să beneficieze în majoritatea timpului copiii afectați și familiile lor. În același timp, acest spațiu poate fi folosit pentru a găzdui toți iubitorii de motociclete, pentru activități distractive, relaxare și întruniri. Fondurile obținute în urma acestor activități vor finanța complet timpul petrecut de „Fluturaș” în această tabără. Pe lângă suferința fizică zilnică și traumele psihice de care au parte acești copilași, sunt părinții lor care sunt puși în situația de a asista neputincioși la suferințelor copiilor lor și, din acest motiv, vă rugam să ne fiți alături pentru a le alina măcar în mică parte drama lor”, este apelul reprezentanților Asociației „Prietenii Lotrioarei”.
În cele trei zile de festival, pe scena evenimentului vor avea loc, de la ora 19, spectacole susținute de Kempes, Masterpiece Romania Tribut Metallice, Altar, Monday Shadows, Oneninghtstand, Revolver, Transilvanian Frost, Still Crazy și Waquas Ahmed.
Evenimentul va fi prezentat de Claudiu Carțana, vocea oficială Rock FM.
Prilej de promovare pentru producătorii locali
Pe lângă caracterul umanitar pe care îl are festivalul, acesta va promova și producătorii locali. „Festivalul din ultimul weekend al lunii mai constă într-un parteneriat între Primărie și Asociația „Prietenii Lotrioarei”. Cu acest prilej, vom putea promova și mai mult zona și producătorii locali. Pe lângă festivalul cu muzică rock și expozițiile de motociclete, vor fi implicați și producătorii locali care vor avea posibilitatea să își vândă produsele foarte gustoase. Unul dintre principalele obiective ale noastre, ca autorități locale, este promovarea Văii Lotrioarei, o zonă superbă, care are toate posibilitățile pentru a depăși multe alte zone din Mărginimea Sibiului”, a spus, pentru Sibiu100%, Nicolae Cocoș, primarul comunei Boița.
Bilete pentru festival pot fi achiziționate de pe www.ambilet.ro. Un abonament pentru trei zile costă 70 de lei, iar un loc de camping pentru cort este 30 lei.

DN 14 blocat la Agârbiciu după ce un TIR s-a răsturnat

Circulaţia se desfăşoară alternativ, pe un singur sens, pe Drumul Naţional 14, la ieşirea din Agârbiciu spre Sibiu, după ce un TIR s-a răsturnat.
Circulaţia pe sensul de mers spre Sibiu este blocată în acest moment. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentului.
„DN 14, km. 36+200m, Agârbiciu, după trecerea la nivel cu calea ferată, spre Sibiu, șoferul unui ansamblu TIR condus dinspre Mediaș pierde controlul direcției de deplasare și se răstoarnă pe carosabil blocând sensul Mediaș – Sibiu. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Traficul se desfășoară alternativ, pe o bandă”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
UPDATE – Traficul rutier s-a reluat pe ambele sensuri pe Drumul Naţional 14.
FOTO: Arhivă

Cum să călătorești în zeci de destinații mergând doar într-un singur loc

La sediul Primăriei Sibiu putem călători în zeci de destinații, până în 22 mai. Cea de-a IX-a ediție a expoziției „Om și Munte”, semnată de Nordic Grup Sibiu, a fost deschisă recent în Sala de Expoziții a Primăriei și poate fi vizitată până în 22 mai.
Cei care vor trece pragul Sălii de Expoziții vor putea admira peste 300 de fotografii realizate de membri ai cluburilor montane din România în cadrul competițiilor sau drumețiilor. Autorii care semnează lucrările de expoziție provin de la Palatul Copiilor Sibiu, Nordic Grup” Sibiu, „Săgeata Munților” Sibiu, „Lupii Argintii” Sibiu, „Cutezătorii munților” Satu Mare, „ReStart” Curtea de Argeș, „Măgura” Cisnădie, „TurAlpin” România, „Aventură în Carpați” Râmnicu Vâlcea și „Creasta Cocoșului” Baia Mare.
Expoziția poate fi vizitată până în data de 22 mai, conform programului Centrului de Informare Turistică. Acesta este deschis de luni până duminică între orele 8 – 20.
FOTO – Primăria Municipiului Sibiu

FOTO „Incendiu” la Teatrul Radu Stanca Sibiu. 3 persoane au rămas „blocate” în interior

Trei persoane au rămas blocate în sala de spectacole a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu după izbucnirea unui incendiu, iar pompierii au intervenit de urgenţă. A fost scenariul unui exerciţiu al ISU Sibiu desfăşurat marţi.
Pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au desfășurat, marţi, un exercițiu la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.
Scenariul stabilit a fost stingerea unui incendiu izbucnit în sala de spectacole a Teatrului Național „Radu Stanca” în care au fost surprinse 3 persoane. Personalul din cadrul teatrului, peste 20 persoane, a reuşit să iasă la timp, conform planurilor de apărare împotriva incendiilor, în locurile de adunare stabilite în regulamentele interioare, înainte de sosirea pompierilor.
„Din păcate, trei persoane au fost surprinse de izbucnirea incendiului în sala de spectacole și au fost evacuate, în siguranță de către salvatorii sibieni. Acestea au fost evaluate medical și au primit îngrijiri medicale la fața locului de către personalul specializat. La acest exercițiu au participat peste 25 de pompieri militari și paramedici cu 5 autospeciale (stingere cu apă și spumă, descarcerare și de asistență medicală specializată)”, a precizat sergentul major Andreea Ştefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Un fost secretar al Mediaşului a încetat din viaţă

0

Un fost secretar al municipiului Mediaş a încetat din viaţă la vârstă de 71 de ani.
Este vorba despre Sorin Costache, care a fost secretarul municipiului de pe Târnava Mare în perioada 1993-2009. După 2009 a fost secretar al comunei Blăjel. De asemenea, Sorin Costache a fost preşedinte fondator al Clubului Lions Mediaş.
Din această poziţie s-a implicat de-a lungul timpului în organizarea şi derularea unor activităţi pentru comunitate, clubul medieşean susţinând în acelaşi timp elevii din oraş cu rezultate deosebite la învăţătură, dar şi tinerii sportivi cu rezultate bune în diferite competiţii.