Acasă Blog Pagina 270

Sibiul devine capitala filmului francez: 5 pelicule de top în doar 3 zile

Sibiul devine, la final de martie, un punct fierbinte pentru cinefili. Între 27 și 29 martie, Festivalul Filmului Francez revine în oraș cu o selecție de cinci filme remarcabile, apreciate pe marile scene internaționale.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 30-a ediție, este găzduit de Teatrul Național „Radu Stanca” și aduce pe ecran producții validate în festivaluri de prestigiu precum Cannes.

Proiecțiile vor avea loc la CineGold, iar biletele pot fi achiziționate online sau de la casierie, la prețul de 20 de lei.

Selecția din acest an promite experiențe cinematografice intense, de la drame psihologice la povești tulburătoare și thrillere cu accente sociale.

„Miséricorde” (28 martie, ora 18:00)

Un tânăr revine în orașul natal pentru o înmormântare, dar se trezește prins într-o atmosferă tensionată, unde o dispariție misterioasă și personaje suspecte îi dau peste cap planurile.

„Maria” (29 martie, ora 20:00) – premieră la Cannes 2024

Povestea unei tinere care cunoaște faima peste noapte, într-un film provocator, marcat de intensitate și controverse.

„La Haine” (27 martie, ora 20:00) – premiu pentru regie la Cannes

Un film-cult despre violență, revoltă și prietenie, în care trei tineri trăiesc o zi decisivă pe fundalul tensiunilor sociale din suburbii.

„Animale” (28 martie, ora 20:00)

O poveste enigmatică despre transformare și teamă, în care o tânără se confruntă cu evenimente inexplicabile într-o comunitate rurală.

„La Plus Précieuse des marchandises” (29 martie)

O poveste emoționantă despre umanitate și speranță, în care descoperirea unui copil abandonat schimbă destine și scoate la iveală esența naturii umane.

Festivalul nu se oprește însă la Sibiu. Între 19 și 29 martie, ediția aniversară se desfășoară în peste 15 orașe din România, reunind peste 30 de filme premiate la festivaluri internaționale precum Cannes, Berlin, Veneția sau Toronto.

„Selecția filmelor prezentate în cadrul Festivalului Filmului Francez este realizată cu o atenție deosebită, reunind titluri care au fost deja apreciate și validate în cele mai importante festivaluri internaționale, inclusiv la Cannes.

Festivalul este oferit de Institutul Francez din România și susținut de Ambasada Franței în România, cărora le mulțumim și care sunt parteneri strategici ai TNRS și FITS!

Faptul că aceste producții pot fi văzute la CineGold confirmă, de asemenea, statutul său de partener strategic. Am reușit să obținem un preț special, astfel încât cât mai mulți spectatori să se poată bucura de aceste filme”, spune Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul general al TNRS.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Astări este Ziua Internațională a Fericirii: istorie, semnificație și trei moduri simple prin care o poți celebra

0

Ziua Internațională a Fericirii este celebrată anual pe 20 martie și a fost instituită oficial de Organizația Națiunilor Unite în 2012. Într-un context global marcat de crize și incertitudini, conceptul de bunăstare devine tot mai important, iar această zi are rolul de a atrage atenția asupra nevoii de echilibru și împlinire în viața oamenilor.

Cum a apărut Ziua Internațională a Fericirii

Ideea de a dedica o zi fericirii la nivel global a fost propusă în 2011 de filantropul și activistul american Jayme Illien, consilier în cadrul ONU. Inițiativa sa a fost susținută de secretarul general de atunci, Ban Ki-moon, precum și de toate cele 193 de state membre, relatează Mediafax.

Data de 20 martie nu a fost aleasă întâmplător. Ea coincide cu echinocțiul de primăvară, un moment simbolic de echilibru și armonie, când ziua este egală cu noaptea în întreaga lume.

Sărbătoarea a devenit oficială pe 28 iunie 2012, odată cu adoptarea rezoluției 66/281 a Adunării Generale a ONU, care încurajează statele să promoveze activități educaționale și inițiative menite să crească gradul de conștientizare asupra importanței fericirii.

Rădăcinile conceptului de fericire națională

Cu mult înainte de instituirea acestei zile, ideea de a măsura fericirea exista deja. În 1972, regele Bhutanului, Jigme Singye Wangchuck, a lansat conceptul de „Fericire Națională Brută”, susținând că bunăstarea unei națiuni nu trebuie evaluată doar prin indicatori economici.

Modelul propus de acesta include patru piloni esențiali: buna guvernare, dezvoltarea sustenabilă, protejarea culturii și conservarea mediului.

Ulterior, în 2005 a fost creat primul index global al fericirii, iar în 2011 ONU a lansat Raportul Mondial al Fericirii, un studiu anual care analizează nivelul de satisfacție al populației la nivel global.

Cum poți celebra Ziua Fericirii

Chiar dacă pare un concept abstract, fericirea poate fi cultivată prin gesturi simple. Iată câteva modalități prin care poți marca această zi:

-Răspândește mesaje pozitive – promovează bunătatea, empatia și înțelegerea atât în mediul online, cât și în viața de zi cu zi.

-Fii alături de cei în nevoie – contactează persoane care trec prin momente dificile și oferă-le sprijinul tău.

-Implică-te activ – donează sau contribuie voluntar pentru a ajuta comunitățile afectate de crize.

România în clasamentul fericirii

Potrivit celui mai recent Raport Mondial al Fericirii, Finlanda se menține pe primul loc pentru al nouălea an consecutiv. România a înregistrat o ușoară creștere, ocupând locul 34 din aproximativ 150 de țări analizate.

În același timp, studiul evidențiază o scădere a nivelului de fericire în rândul tinerilor sub 25 de ani din țări precum Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă, fenomen mai accentuat în cazul fetelor.

Ziua Internațională a Fericirii rămâne un prilej de reflecție asupra modului în care fiecare dintre noi poate contribui la o societate mai echilibrată și mai optimistă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ANAF lansează platformă online pentru vânzarea bunurilor confiscate: mașini, apartamente și terenuri la preț redus

0

ANAF va lansa în următoarele două săptămâni o platformă online dedicată vânzării bunurilor confiscate sau executate silit, potrivit informațiilor Profit.ro.

Prin noul sistem, persoanele fizice și firmele vor putea cumpăra, de regulă la prețuri sub nivelul pieței, mașini, apartamente, terenuri și diverse produse din depozitele Fiscului.

Platforma ANAF include deja bunuri listate

Platforma este finalizată tehnic și include deja bunuri listate, iar lansarea depinde doar de publicarea ordinului oficial în Monitorul Oficial. Proiectul marchează digitalizarea completă a procesului de valorificare, în condițiile în care depozitele ANAF sunt supraaglomerate cu bunuri provenite din confiscări și executări silite.

Platforma poate fi accesată, simultan, de 10000 de utilizatori

Noua platformă va permite participarea simultană a minimum 10.000 de utilizatori la licitații online și va include prezentări detaliate ale bunurilor: descrieri, fotografii, video, stare juridică și valoare de evaluare. Interfața va fi disponibilă în română și engleză.

Utilizatorii trebuie să-și creeze cont

Pentru acces, utilizatorii trebuie să își creeze cont, fie prin SPV/ghiseul.ro, fie prin identificare la distanță. Participarea la licitații presupune încărcarea documentelor necesare și plata unei taxe, direct în platformă.

Sistemul va include funcții de licitare în timp real, notificări, dosar electronic și arhivare digitală. ANAF încearcă astfel, după mai multe tentative eșuate în trecut, să mute complet licitațiile în mediul online și să eficientizeze vânzarea bunurilor confiscate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Servicii GRATUITE de planificare familială la Spitalul Județean Sibiu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pune la dispoziția comunității, prin Cabinetul de Planning Familial, servicii medicale specializate și gratuite, dedicate sănătății reproducerii și adoptării unui stil de viață responsabil.

Cabinetul se adresează tuturor persoanelor care își doresc informații corecte și sprijin medical în domeniul sănătății sexuale și reproductive. Activitatea este centrată pe prevenție, educație și consiliere personalizată, oferind fiecărui pacient soluții adaptate nevoilor sale.

Printre serviciile disponibile se regăsesc consilierea privind metodele contraceptive, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, planificarea sarcinii, precum și sprijin dedicat adolescenților și tinerilor pentru luarea unor decizii informate și responsabile.

Cabinetul de Planning Familial este situat în Policlinică, la etajul 3, și funcționează după următorul program:

Luni: 10:00 – 18:00

Marți – Vineri: 8:00 – 15:00

Un avantaj important este accesul facil la aceste servicii: nu este necesar bilet de trimitere de la medicul de familie.

Programările se realizează telefonic, la numărul 0269/215050, interior 334.

Activitatea este asigurată de personal medical calificat, care garantează un mediu confidențial, sigur și profesionist, adaptat fiecărui pacient.

Prin aceste servicii, SCJU Sibiu contribuie activ la creșterea nivelului de educație pentru sănătate în comunitate și la prevenirea problemelor cauzate de lipsa informării.

Pentru detalii suplimentare și programări, persoanele interesate sunt încurajate să contacteze Cabinetul de Planning Familial din cadrul SCJU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Nicușor Dan: Ajutorul UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina ar putea fi deblocat în 30 de zile

0

Nicușor Dan a declarat, la finalul reuniunii Consiliul European de la Bruxelles, că ajutorul financiar al Uniunii Europene în valoare de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina ar putea ajunge în aproximativ o lună.

Președintele României a subliniat că deciziile deja adoptate la nivel european nu ar trebui puse sub semnul întrebării din cauza unor evenimente ulterioare. Acesta a reiterat sprijinul ferm al UE pentru Ucraina, menționând că există eforturi în curs pentru rezolvarea blocajelor tehnice și politice.

Potrivit lui Nicușor Dan, o echipă formată din reprezentanți ai Comisia Europeană și ai statelor membre se află pe teren pentru a evalua pagubele produse infrastructurii energetice, în special conductei afectate. Deblocarea împrumutului este condiționată de reluarea fluxului de petrol, iar autoritățile europene au dat asigurări că fondurile vor fi transferate imediat ce situația va fi remediată.

Ursula von der Leyen promite soluții pentru sprijinirea Ucrainei

La rândul său, Ursula von der Leyen a declarat că Uniunea Europeană va găsi soluții pentru a sprijini Ucraina, chiar și în contextul opoziției venite din partea unor state membre. „Vom respecta angajamentul, într-un fel sau altul”, a afirmat aceasta după summit.

Conducta Drujba, mărul discordiei

Blocajul este cauzat în principal de poziția Viktor Orban, care condiționează aprobarea împrumutului de reluarea tranzitului de petrol rusesc prin conducta Drujba. Premierul ungar a declarat că fără reluarea livrărilor „nu vor exista nici bani”.

Transportul de petrol a fost întrerupt la finalul lunii ianuarie, în urma unui atac asupra conductei Drujba care traversează Ucraina către Ungaria și Slovacia, generând tensiuni în interiorul Uniunii Europene și întârzieri în acordarea sprijinului financiar pentru Kiev.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Simularea Bacalaureatului se va desfășura în TOATE școlile din județul Sibiu

Luni, 23 martie, în toate unitățile de învățământ liceal din județul Sibiu, va debuta simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2026 cu proba de limba și literatura română.

2.728 de elevi sibieni vor susține simularea.

În zilele desfășurare a probelor scrise, accesul elevilor care vor participa la simulare este permis până la ora 8:30. Probele se vor desfășura în intervalul orar 9:00 – 12:00.

Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, în funcție de proba pe care o susțin.

Rezultatele obținute de elevi la probele scrise ale simulării examenului de Bacalaureat 2026 nu sunt afișate și nu sunt făcute publice.

De asemenea, rezultatele la simulare nu se pot contesta.

„Desfășurarea orelor la celelalte clase, în perioada desfășurării simulării probei scrise a examenului de Bacalaureat 2026, se va realiza în conformitate cu hotărârea Consiliilor de Administrație a acestor unități de învățământ liceal, în funcție de numărul sălilor de clasă în care se va desfășura această simulare și de numărul de cadre didactice care vor participa ca membrii în comisia de organizare sau ca profesori asistenți.

Activitatea de evaluare se realizează digitalizat, de regulă, pe stațiile de lucru aflate în laboratoarele de informatică din unitatea de învățământ din care provine profesorul evaluator.

Profesorii evaluatori pot alege să își desfășoare activitatea de pe computere aflate într-un alt spațiu (de exemplu, bibliotecă, Centrul de Documentare și Informare, cabinetul disciplinei, cancelarie, domiciliul personal).

Distribuirea lucrărilor către profesorii evaluatori, în vederea evaluării, se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate.

Comunicarea rezultatelor obținute la simularea examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026 se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

În conformitate cu OME nr. 6.059 din 29 august 2025, rezultatele obținute de elevi la simularea examenului național de Bacalaureat ”sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”.

Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui.

Unitățile de învățământ care obțin rezultate necorespunzătoare la simulările naționale sunt monitorizate și îndrumate constant de către inspectoratul școlar, în vederea îmbunătățirii performanțelor școlare ale elevilor”, spune profesorul Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Aurul și argintul în cădere abruptă: scăderi de până la 10% pe fondul tensiunilor din Iran și al inflației globale

0

Aurul și argintul au înregistrat scăderi semnificative joi, într-un val amplu de vânzări care a afectat piețele financiare internaționale.

Investitorii reacționează la escaladarea tensiunilor din Iran și la presiunile inflaționiste tot mai ridicate, ceea ce a dus la pierderi de aproximativ 5% pentru aur și până la 10% pentru argint, potrivit CNBC.

Cum au evoluat prețurile aurului și argintului

Prețul aurului spot a scăzut sub pragul de 4.600 de dolari pe uncie, în timp ce contractele futures au pierdut aproape 6%.

Argintul a înregistrat o corecție și mai puternică: prețul spot a coborât cu peste 6%, până la 70,22 dolari pe uncie, iar contractele futures au scăzut cu peste 9%.

Declinul s-a extins rapid și asupra piețelor conexe. Fondurile tranzacționate la bursă (ETF-uri) și companiile miniere au fost puternic afectate, înregistrând pierderi semnificative încă dinaintea deschiderii sesiunii de tranzacționare.

Impact major asupra companiilor miniere și ETF-urilor

Scăderile au lovit dur sectorul metalelor prețioase:

-ETF-urile pe argint au pierdut între 9% și 20%

-companiile miniere au înregistrat corecții de până la 10%

Această evoluție confirmă o tendință de retragere rapidă a capitalului din active considerate anterior „refugiu sigur”.

Tendință negativă și pe piețele europene

Declinul nu s-a limitat la SUA. În Europa, sectorul resurselor de bază a fost afectat puternic: indicele Stoxx Europe Basic Resources a scăzut cu aproximativ 6%, iar marile companii producătoare de argint au pierdut între 8% și 9%. Această sincronizare globală indică o schimbare de percepție la nivelul investitorilor.

Conflictul din Iran și presiunile inflaționiste au generat evoluția

Corecția piețelor vine într-un climat de aversiune crescută la risc. Conflictul dintre SUA și Iran, aflat deja în a treia săptămână, amplifică temerile privind un posibil șoc energetic global.

Atacurile asupra infrastructurii energetice din Iran și Qatar au dus la creșteri ale prețurilor la petrol și gaze, ceea ce alimentează inflația și incertitudinea economică.

În parallel, rezerva Federală a SUA a menținut dobânzile neschimbate, iar alte bănci centrale majore avertizează asupra riscurilor inflaționiste în creștere.

De ce scad aurul și argintul în 2026

După un an 2025 spectaculos, în care aurul a crescut cu 66% și argintul a urcat cu 135%, piața metalelor prețioase a devenit mult mai volatilă.

Principalele motive ale scăderilor actuale sunt:

-nevoia investitorilor de lichiditate în perioade de turbulență

-aprecierea dolarului american, care reduce cererea globală

-repoziționarea portofoliilor în fața riscurilor geopolitice

Prăbușirea recentă a aurului și argintului arată că nici măcar activele considerate sigure nu sunt imune în fața incertitudinilor globale. Evoluția conflictului din Orientul Mijlociu și deciziile băncilor centrale vor continua să influențeze puternic piața metalelor prețioase în perioada următoare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

VIDEO: ȘPAGĂ „în direct” la polițist: „Cât e amenda? Hai că rezolvăm…”

Un șofer din județul Vâlcea a ajuns în atenția autorităților după ce a încercat să scape de o amendă rutieră printr-un gest ilegal: oferirea unei sume de bani unui polițist.

Incidentul s-a petrecut după ce conducătorul auto a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri. Aparatul radar a indicat că acesta depășise viteza legală, motiv pentru care agenții au intervenit pentru sancționare.

În timpul verificărilor, bărbatul a încercat să „rezolve” situația oferind 200 de lei agentului de poliție, sugerând că suma reprezintă un gest de mulțumire pentru a evita amenda.

Reacția polițistului a fost fermă: a refuzat categoric banii și a raportat imediat tentativa de mită. Mai mult, întreaga interacțiune a fost înregistrată cu camera corporală (body-cam), imaginile urmând să fie folosite ca probă în dosarul penal deschis.

Cazul a fost preluat de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, după ce sesizarea a fost făcută prin linia call-center dedicată.

Autoritățile reamintesc că oferirea de mită este infracțiune, indiferent de sumă sau circumstanțe, și se pedepsește conform legii.

În prezent, cercetările continuă pentru a stabili toate detaliile incidentului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Decizie de ultim moment: milioane de pensionari primesc bani în două tranșe

Vești importante pentru milioane de pensionari din România: Guvernul pregătește un nou val de ajutoare financiare care vor ajunge direct în buzunarele celor cu venituri mici.

Potrivit informațiilor din interiorul Ministerului Muncii, pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei vor primi sume cuprinse între 600 și 1.000 de lei, bani care vor fi acordați în două tranșe – exact înainte de cele mai importante sărbători ale anului: Paștele și Crăciunul.

Ajutoarele vor fi acordate diferențiat, în funcție de nivelul pensiei:

-1.000 lei pentru cei cu pensii sub 1.500 lei

-800 lei pentru pensii între 1.501 și 2.000 lei

-600 lei pentru pensii între 2.001 și 3.000 lei

În total, vorbim despre milioane de beneficiari, cei mai mulți fiind din categoria pensiilor mici.

Sumele nu vor fi date o singură dată, ci în două tranșe egale:

-prima în aprilie 2026 (înainte de Paște)

-a doua în decembrie 2026 (înainte de Crăciun)

Proiectul a trecut deja de comisiile parlamentare și mai are doar un pas formal până la adoptarea finală. Coaliția de guvernare susține măsura, ceea ce înseamnă că șansele să fie aplicată sunt extrem de mari.

Pe listă sunt incluși și pensionarii din sistemele speciale (MApN și MAI), atât timp cât veniturile lor se încadrează sub plafonul de 3.000 de lei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Start la sănătate: Mediașul aleargă în forță la Crosul Primăverii 2026

Clubul Sportiv Atletic Star Mediaș în parteneriat cu Primăria Mediaș organizează sâmbătă, 2 mai 2026, cea de-a VI-a ediție a competiției sportive „Crosul Primăverii”.

Evenimentul se va desfășura în zona Șura lui Binder, locul de start al competiției fiind același punct de referință devenit deja tradițional pentru participanți.

„Crosul Primăverii” se adresează persoanelor cu vârsta de minimum 5 ani și are ca scop promovarea unui stil de viață activ și sănătos.

Prin organizarea acestui eveniment, inițiatorii își propun să atragă atenția asupra importanței practicării sportului în dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor, precum și asupra rolului mișcării în menținerea sănătății adulților.

Competiția va include două probe de alergare: 600 de metri pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani, respectiv 4 kilometri pentru participanții din celelalte categorii de vârstă.

Câștigătorii vor fi recompensați cu medalii, diplome și cupe, premiile urmând a fi acordate primilor trei clasați din fiecare categorie de vârstă.

Taxele de participare sunt de 40 de lei pentru cursa scurtă și 60 de lei pentru cursa lungă, iar înscrierile se pot efectua inclusiv până în ziua competiției.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

O zi care te apropie de viitor: experiența „Licean pentru o zi” la „Axente Sever” Mediaș

În această săptămână, Liceul Teoretic Axente Sever își deschide porțile în cadrul unei noi activități „Licean pentru o zi”.

Activitatea se desfășoară joi 26 martie și este dedicată elevilor claselor a VIII-a de la școlile gimnaziale din municipiul Mediaș și din împrejurimi.

Organizatorii au pregătit o serie de surprize și activități interactive pentru elevii școlilor gimnaziale, care vor stimula din plin dinamismul, creativitatea și originalitatea viitorilor liceeni.

Aceștia vor afla mai multe despre oferta educațională a Liceului Teoretic Axente Sever și despre varietatea de profiluri existente în instituția de învățământ din municipiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Criză tăcută din România: pacienții așteaptă luni întregi pentru analize și operații

Sănătatea a devenit, pentru tot mai mulți români, o problemă amânată. Nu din neglijență, ci dintr-o problemă tot mai acută: lipsa banilor.

Analizele, intervențiile și chiar controalele de rutină sunt împinse de la o lună la alta, într-un sistem în care accesul la servicii medicale devine tot mai dificil.

Un studiu recent arată că doar aproximativ 13,7% dintre români își fac la timp analizele sau tratamentele care nu reprezintă urgențe. Restul amână, uneori luni sau chiar ani, în speranța că situația financiară se va îmbunătăți.

În același timp, peste 42% dintre oameni spun că știu că ar trebui să meargă la medic, dar aleg să amâne, invocând costurile ridicate sau lipsa resurselor.

Pentru mulți români, sănătatea a ajuns direct legată de bugetul personal.

-Aproximativ 16% spun că nu merg la medic din cauza lipsei banilor

-Alți 30% consideră costurile o problemă constantă

Când apar probleme serioase, situația devine și mai complicată:

-43% folosesc economiile personale

-Aproape 39% aleg să aștepte până strâng banii, amânând tratamentul.

Problemele care ar putea fi tratate ușor în faze incipiente ajung să se agraveze, iar intervențiile devin mai costisitoare și mai complicate.

În mod paradoxal, românii nu amână doar proceduri opționale, ci investigații esențiale și intervenții recomandate de medici.

Pentru a face față costurilor, tot mai mulți români iau în calcul alternative:

-peste 76% ar apela la plata în rate pentru servicii medicale

-aproape 20% cer bani de la familie sau prieteni

Cele mai vizate sunt tratamentele stomatologice, investigațiile complexe (RMN, analize avansate) și intervențiile chirurgicale.

Realitatea este una dură: în România, sănătatea nu mai este doar o prioritate, ci o alegere condiționată de bani.

În timp ce sistemul se confruntă cu presiuni și lipsuri, pacienții sunt prinși între două riscuri: să se trateze cu sacrificii financiare majore sau să amâne, cu prețul propriei sănătăți.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007