Acasă Blog Pagina 2747

Eurostat: România, între cele şase state care au înregistrat o scădere a economiei în trimestrul 4 din 2021

Irlanda, Austria, Germania, Croaţia, Letonia şi România sunt singurele state membre UE care au raportat un declin al economiei în trimestrul patru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, conform datelor publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În ultimul trimestru al anului trecut, Produsul Intern Brut a înregistrat un avans de 0,4% în Uniunea Europeană şi de 0,3% în zona euro, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat o expansiune de 2,2% în UE şi de 2,3% în zona euro.
În trimestrul patru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, cele mai mari creşteri ale economiei s-au înregistrat în Slovenia (5,4%), Malta (2,3%), Ungaria şi Spania (ambele cu 2%), scăderi fiind consemnate în Irlanda (minus 5,4%), Austria (minus 1,5%), Germania (minus 0,3%), Croaţia, Letonia şi România (toate cu minus 0,1%).
Conform estimărilor preliminare ale Eurostat pentru 2021, pe baza datelor ajustate sezonier, PIB-ul a urcat cu 5,3% în zona euro şi în UE, după ce în 2020 s-a înregistrat un declin de 5,9% în Uniunea Europeană şi de 6,4% în zona euro.
Pe baza datelor ajustate sezonier, Produsul Intern Brut în Uniunea Europeană şi în zona euro este cu 0,6% şi, respectiv, cu 0,2% pentru nivelul înregistrat în trimestrul patru din 2019, înaintea izbucnirii pandemiei COVID-19.
În trimestrul patru din 2021, cheltuielile finale de consum ale gospodăriilor au scăzut cu 0,6% în zona euro şi în UE (după o creştere de 4,3% în UE şi de 4,5% în zona euro în precedentele trei luni), cheltuielile finale ale consumului guvernamental au urcat cu 0,6% în UE şi cu 0,5% în zona euro (după un avans de 0,1% în UE şi 0,3% în zona euro în precedentele trei luni), exporturile au crescut cu 3% în UE şi cu 2,9% în zona euro (după o creştere de 1,4% în UE şi de 1,7% în zona euro în precedentele trei luni), în timp ce importurile au înregistrat o expansiune de 4,1% în UE şi de 4,6% în zona euro (după un avans de 1,5% în UE şi 1,4% în zona euro în precedentele trei luni).
În trimestrul patru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, Produsul Intern Brut a înregistrat un avans de 4,8% în Uniunea Europeană şi de 4,6% în zona euro, după o expansiune de 4,2% în UE şi de 4% în zona euro, în perioada iulie-septembrie 2021.
Toate statele UE pentru care sunt disponibile date au raportat creşteri anuale în trimestrul patru din 2021, cel mai semnificativ avans fiind în Slovenia (10,5%), Irlanda şi Malta (ambele cu 10%).
În trimestrul patru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, România a înregistrat o expansiune de 3,9%, după o creştere de 8% în perioada iulie-septembrie 2021.
Conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), economia românească a crescut cu 5,9% anul trecut, iar în ultimul trimestru din 2021 PIB-ul a urcat cu 3,9% faţă de perioada similară din 2020, însă a scăzut cu 0,1% faţă de trimestrul anterior. (AGERPRES)

Rusia a atacat din nou coridoarele umanitare. Human Right Watch: „A încălcat dreptul internațional umanitar”

Forțele Armate ale Ucrainei au avertizat că trupele rusești au atacat coridorul umanitar din Mariupol, fiind declanșate lupte intense în zona în care erau protejați civilii.

Coridorul umanitar creat de armata ucraineană pentru evacuarea civililor din orașul Mariupol a fost atacat de soldații ruși, care au început să lanseze rachete exact pe direcția traseului de evacuare. Acesta fusese amenajat de armata Ucrainei prin deminare, îndepărtarea barierelor și baricadelor, astfel încât să nu reprezinte un pericol pentru civilii care doreau să părăsească orașul atacate deja de Rusia. Înainte însă să înceapă evacuarea, Rusia a început să tragă exact pe direcția coridorului.
Nu este singura situație în care Rusia a încălcat acordurile de evacuare a civililor. Până acum, toate coridoarele umanitare organizate pentru evacuarea civililor din orașele atacate de ruși au fost atacate, acordurile de încetare a focului nefiind respectate.
Human Rights Watch International a transmis un mesaj în acest sens, spunând că Rusia „și-a încălcat obligațiile conform dreptului internațional umanitar de a nu efectua atacuri nediscriminatorii sau disproporționate care dăunează civililor”. Organizația a dat un exemplu din regiunea Kievului. „Timp de câteva ore, pe 6 martie 2022, forțele ruse au bombardat o intersecție de pe un drum unde sute de civili fugeau de o ofensivă a armatei ruse în nordul Ucrainei către Kiev”, a mai transmis HRW.
Astăzi era programată și evacuarea civililor în Sumy, aici aflându-se și circa 2.000 de studenți străini, care fuseseră ținuți sub amenințarea armelor de către trupele ruse.

Programul Anii Drumeției: 400 de km de trasee, cu un buget de 2 milioane de lei

Consiliul Județean a bugetat pentru anul 2022 derularea programului Anii Drumeției – care are ca scop principal îmbunătățirea traseelor și promovarea activităților turistice de drumeție din județul Sibiu – cu suma de 2 milioane de lei, bani ce vor fi împărțiți între salariile echipei, care au cea mai mare pondere, lucrări de amenajare și activități de promovare online.

Asociația Județeană de Turism Sibiu și echipa dedicată din cadrul Consiliului Județean va dezvolta în 2022 circa 400 de kilometri de traseu destinat drumeției, cu lucrări ce includ : îndepărtat/curățat vegetația invazivă sau doborâturi de vânt, refacerea tgerasamentelor, vopsirea semnelor de marcaj, instalarea stâlpilor, a bornelor, panouri și săgeți de orientare, bugetul prevăzut pentru aceste lucrări urmând să fie de 661.565 de lei, dintr-un total alocat de 2 milioane de lei.
Ceilalți bani, aproximativ jumătate din buget, vor fi alocați funcționării și salarizării echipei care se va ocupa cu acest proiect, respectiv 803.704 lei, din echipă urmând să facă parte coordonator program, coordonator tehnic, coordonator produse turistice, coordonator relație operatori/avizare, reprezentant Asociația Județeană de Turism Sibiu, responsabil trasee zonă colinară, responsansabil trasee zonă montană, contabilitate/juridic, coordonator comunicare, grafică și publicitate. Pentru activitățile de promovare, care includ servicii foto, turistice, publicitate pe Facebook și Google, realizarea unui site-web și a unei aplicații mobil, plus organizarea unui târg de ecoturism sunt prevăzuți 511.353 lei.


Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, a inițiat Programul Anii Drumeției 2021 – 2022, cu scopul principal de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
„Obiectivele propuse de Programul Anii Drumeției au menirea de a contribui la relansarea turismului după pandemie și, totodată, să susțină implementarea Convenției Carpatice, a Strategiei naționale de dezvoltare a ecoturismului și a Pactului Verde European” se arată în documentația ce urmează să fie aprobată de consilierii județeni.
Programul are câteva ținte clare pentru acest an: evaluarea traseelor turistice existente în momentul de față, identificarea de trasee noi, omologarea și introducerea acestora în circuitul turistic. De asemenea, scopul programului este „de a promova Județul Sibiu ca destinație atractivă pentru ecoturism, de a regenera infrastructura de drumeție din județ și de a valorifica resursele naturale prin intermediul activităților non-intruzive, prietenoase cu mediul înconjurător”.
Anterior, Consiliul Județean a aprobat ca AJT Sibiu să încheie un protocol de colaborare cu Academia Forțelor Terestre, prin intermediul căruia studenții academiei vor participa ca resursă umană la refacerea traseelor de drumeție din județul Sibiu, sub coordonarea echipei de la Anii Drumeției.

Femeile de altădată din satele sibiene, „prezente” online de ziua lor

Cu prilejul zilei de 8 Martie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu readuce în lumină femeile de altădată. Reprezentanții CJCPCT au „deschis”, în mediul online, o expoziție ce prezintă feminitatea din satele sibiene de odinioară.
„Omagiem astăzi femeia, printr-o microexpoziție online, ce valorifică fotografii realizate în urmă cu multe decenii în satele sibiene. E modul nostru de a spune „La mulți ani!” tuturor mamelor, bunicilor, fiicelor și surorilor, care au moștenit forța și feminitatea de la înaintașelor lor”, au scris reprezentanții Centrului „Cindrelul – Junii” Sibiu pe pagina de Facebook.
Imaginile sunt din arhiva CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, unele publicate acum în premieră, și sunt mărturii peste veac ale vieții cotidiene din secolul al XX-lea și ale modului în care femeile își trăiau viața în zile de sărbătoare sau de lucru, când își puneau coronița de mireasă, când munceau din greu pământul sau când poposeau, cu pruncii în brațe, în atelierele foto din orașe.
Expoziția poate fi admirată AICI.
 

COVID în școli: trei profesori confirmați pozitiv, niciun elev infectat în ultimele 24 de ore

Niciun elev din județul Sibiu nu s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore. În schimb, conform raportării de astăzi a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, în ultima zi au fost depistate pozitiv trei cadre didactice de la Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu și Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Sibiu.
Vești bune vin din unitățile de învățământ din județul Sibiu! Pe lângă numărul mic de cazuri noi COVID, IȘJ mai transmite că, de astăzi, au revenit în sălile de clasă 91 de preșcolari și elevi. Ei provin de la Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Learn&Play” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 43 Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Avrig. De asemenea, un profesor de la Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu a revenit la catedră de astăzi.
Conform prof. Monica Munteanu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, de la debutul celui de-al doilea semestru, respectiv din 17 ianuarie, au fost depistate 598 de cazuri COVID la cadre didactice și 2.019 la preșcolari și elevi.

Pista de biciclete Sibiu – Dumbrava va fi prelungită până în Rășinari

Planurile Consiliului Județean de construire a unei rețele de piste de biciclete care să lege orașul Sibiu de comunele din Mărginime încep cu traseul Sibiu – Rășinari, care se va lega de actuala pistă ce pleacă din Sibiu, trece pe lângă Muzeul Astra și ajunge în Pădurea Dumbrava.

Firma GG Tehnic Proiect SRL din Sibiu va face studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al primei piste de biciclete dintr-o serie mai mare, destinată conectării Sibiului cu localitățile din jurul orașului. Contractul semnat cu Consiliul Județean Sibiu are o valoarea de 78.500 de lei, plus TVA, și prevede ca, în șase luni, firma contractantă să predea documentația tehnică necesară execuției.
”Prin aceste documentații tehnice ne dorim să realizăm o pistă nouă de biciclete, modernă și adaptată la standarde europene. Proiectul va fi o prelungire a pistei existente, prin care vrem să oferim iubitorilor de ciclism o experiență cât mai plăcută de petrecere a timpului liber, posibilitatea de a fi în siguranță, iar pentru comunitatea din Rășinari o alternativă de transport, mai verde și prietenoasă cu mediul înconjurător”, spune Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Proiectul are ca scop prelungirea pistei de biciclete existentă pe DJ 106 A până la intrarea în localitatea Rășinari, pe o lungime de aproximativ 2 km, cu o lățimea de 1,5 m pe sens. Studiul de fezabilitate va analiza două scenarii pentru stabilirea traseului, soluții tehnice și analiză cost-beneficiu, cea mai bună variantă urmând să fie regăsită în proiectul tehnic de execuție.
Pista va fi finanțată integral din bugetul Consiliului Județean Sibiu.
Celelalte piste pe care și le-a propus Consiliul Județean pentru acest an sunt pe traseele Sibiu – Cisnădioara (DJ 106 D), Sibiu – Șura Mică – Ocna Sibiului și  Sibiu- Poplaca – Orlat ( DJ 106R -DJ 106 D- DJ 106 E)  – Cristian, însumând  peste 50 de km. Pentru aceste proiecte, CJ a alocat în bugetul din acest an 2 milioane de lei, care vor fi folosiți pentru documentații și pentru execuție.
„Anul acesta ne-am propus să realizăm documentații tehnice pentru amenajarea a peste 50 de km de piste de biciclete în proximitatea drumurilor județene, care să devină pe terme lung o alternativă la mijloacele de transport existente. Astfel, vom putea să ne apropiem cu pași concreți spre un județ mai verde și prietenos cu mediul înconjurător și totodată să dăm ocazia celor care ne vizitează să se bucure de frumusețea peisajelor care definesc județul nostru”, a mai declarat Daniela Cîmpean.
 

Avertisment: Hackerii utilizează abuziv imaginea Lidl România pentru a colecta date de la utilizatori

Infractorii cibernetici au utilizat în mod abuziv identitatea vizuală a Lidl România pentru a colecta date de la utilizatori sub pretextul posibilităţii de a câştiga un premiu în valoare de 2.000 de lei, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, avertizează experţii din cadrul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).
„(…) infractorii cibernetici au început, deja, să-şi promoveze capcanele promoţionale pentru Ziua Femeii. Ultima schemă de fraudare foloseşte abuziv identitatea vizuală Lidl Romania. Compania a oferit deja un avertisment către proprii clienţi, pe canalele oficiale de comunicare:
https://www.facebook.com/…/a.19189672…/4885088964874009/. Sub pretextul posibilităţii de a câştiga un premiu de 2000 RON după completarea unui chestionar, utilizatori din România primesc în aceste zile (pe social media sau aplicaţii de mesagerie) mesaje cu link-uri către site-uri de phishing.
Echipa Directoratului a primit notificări cu privire la existenţa unor astfel de tentative de la utilizatori care au realizat că este vorba despre o păcăleală şi a luat imediat măsurile necesare închiderii lor. Cu toate acestea, atacatorii pun în funcţiune noi site-uri care găzduiesc astfel de iniţiative frauduloase aproape zilnic”, scriu reprezentanţii DNSC pe pagina oficială de Facebook.
 Specialiştii în securitate cibernetică recomandă evitarea accesării link-urilor provenite din surse necunoscute şi analizarea prealabilă a acestora cu o soluţie de securitate. DE asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal, financiar sau date de autentificare în urma primirii unor astfel de link-uri şi, totodată, e nevoie de verificarea existenţei promoţiei pe canalele oficiale ale brandului (site, canale verificate de social media).
Raportarea unor oferte sau concursuri care ridică suspiciuni de fraudă pot fi sesizate la numărul unic 1911 sau pe adresa alerts[@]dnsc.ro.
#SigurantaOnline este o campanie de conştientizare derulată la nivel naţional de DNSC, Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), care are ca principal obiectiv crearea unei rutine de securitate pentru utilizatorul obişnuit din România, o rutină care să-l facă mai puţin vulnerabil în faţa ameninţărilor din ce în ce mai dese şi mai complexe. (AGERPRES)

ISU Sibiu recrutează personal pentru cele 300 de locuri de la Școala de Pompieri

Începând din 7 martie și până în 18 martie inclusiv, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu recrutează pentru admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.
Recrutarea se adresează tinerilor, cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, cu domiciliul sau reședința în județul Sibiu, absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat. Numărul de locuri aprobate pentru sesiunea martie-mai 2022 este de 300, dintre care 275 de locuri sunt destinate specialității subofițer de pompieri și protecție civilă, iar celelalte 25 de locuri sunt pentru calificarea maistru militar auto.
Detalii complete privind condițiile de recrutare, calendarul admiterii, modalitatea de înscriere, participare și probele de concurs se pot consulta pe site-ul isusibiu.ro. Cererea de înscriere se descarcă de pe același site se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmite în format electronic, la adresa de e-mail [email protected].

Rusia ameninţă în premieră în mod direct că va opri livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1

Rusia a ameninţat în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1 pentru prima dată de la invazia din Ucraina, conform unor comentarii făcute de vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat, relatează DPA.
„Avem dreptul deplin (…) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a spus Novak luni, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.
El a dat asigurări că Rusia nu face încă acest pas, dar a adăugat că Moscova se simte împinsă în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor.
Potrivit Reuters, Novak a atras atenţia de asemenea că preţul la petrol ar putea creşte de peste două ori, până la 300 de dolari barilul, dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc, o sursă crucială de venit, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe pieţele financiare occidentale.
Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis din Rusia spre Germania şi apoi redistribuit spre mai multe ţări europene.
Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 după ce Rusia recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.
Temerile unui război energetic între Rusia şi Occident sunt tot mai mari, în contextul în care SUA fac presiuni în rândul aliaţilor să interzică importurile de petrol din Rusia ca sancţiune pentru invadarea Ucrainei. (AGERPRES)

FC Hermannstadt întâlnește, astăzi, U Cluj

0

FC Hermannstadt joacă în această seară de la ora 19 împotriva celor de la Universitatea Cluj-Napoca în ultimul meci din etapa 18 din Liga 2.
Va fi o confruntare între echipele de pe locul 2, FC Hermannstadt, cu 38 de puncte, respectiv  3, U Cluj-Napoca, care are 36 de puncte.  În etapa anterioară, prima din acest an fotbalistic, sibienii au învins la scor pe teren propriu pe cei de la Dunărea Călărași, 6-0, în timp ce U Cluj au câștigat categoric, 4-0, cu Concordia Chiajna.
Pentru această confruntare, Marius Măldărășanu, antrenorul principal al sibienilor, nu se va putea baza pe fundașul Ionuț Stoica și mijlocașul Andrei Blejdea, accidentați. De asemenea, mijlocașul ghanez Baba Alhassan este incert. Vor reveni, însă în lot Ioan Hora, Florin Bejan și Alex Negrea, care au fost suspendați etapa trecută.
Biletele pentru meciul dintre FC.Hermannstadt vs U Cluj-Napoca sunt disponibile pe site-ul bilete.ro. Din cauza normelor sanitare pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, spectatorii au acces în tribune în limita a 30% din capacitatea stadionului. De asemenea, casa de bilete de la intrarea 2 va fi deschisă începând cu ora 18 la Stadionul Gaz Metan din Mediaș.
Potrivit protocolului sanitar în vigoare, persoanele eligibile pentru a asista la un meci de fotbal sunt cele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARSCoV-2 și prezintă un document medical drept dovadă.
 „Este un meci cu o altă contracandidată la promovare, U Cluj-Napoca. Și ei, ca și noi, au investit în această iarnă și au adus jucători de foarte mare calitate. S-a văzut și în primul lor meci din acest an contra Concordiei Chiajna că au avut o consistență foarte mare în ofensivă, împotriva unei echipe care avea una dintre cele mai bune apărări din campionat, cu 6 goluri primite. Bineînțeles că noi suntem pregătiți să-i contracarăm, ofensiv sau defensiv.
Avem jucători de calitate, inteligenți. Toți  suntem conștienți de importanța acestor 3 puncte în economia campionatului. Va începe apoi o altă întrecere, cu alte 30 de puncte puse în joc. Fiecare punct contează. Jucăm acasă contra echipei de pe locul 3 și ne dorim foarte mult victoria! Toată lumea își face calcule și ar fi 3 puncte mari, fiindcă vom avea 5 puncte în plus față de ei.
Nu vreau să mă gândesc, totuși, ca în cazul în care am câștiga am fi deja promovați. Avem puncte multe în joc, iar noi mai avem o etapă la Timișoara, în contextul în care U Cluj joacă la Călărași”, a declarat Marius Măldărășanu, antrenorul principal al sibienilor.

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu are un nou director. Răzvan Pop a câștigat funcția de conducere

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și-a găsit director. Răzvan Pop a câștigat concursul pentru funcția de conducere a BJ ASTRA, după cum arată rezultatele oficiale publicate pe site-ul Consiliului Județean Sibiu.
Răzvan Pop a fost singurul candidat pentru postul de la Biblioteca ASTRA, depunându-și dosarul chiar în ultima zi de înscrieri.
După proba de selecție a dosarului, de acum aproape două săptămâni, astăzi, Răzvan Pop a susținut un interviu privind proiectul de management. În primă etapă, a obținut nota 7.94, iar în cea de-a doua 9.18. Nota finală de admitere a fost 8.56.
Răzvan Pop a fost, o perioadă, director la Direcția Județeană de Cultură Sibiu, și angajat, ulterior, și la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu. De asemenea, a fost și viceprimar al municipiului Sibiu.
De când a încetat mandatul lui Silviu Borș în fruntea instituției culturale, interimatul a fost asigurat de Ioan Mihail Cruciat, care a ocupat funcția de director adjunct al Bibliotecii Județene ASTRA, între anii 2007-2010.

Peste 40 de lucrări de artă, semnate de artiste din zece orașe, la Galeria UAP Sibiu

Ziua Femeii este celebrată la Sibiu aproape întreaga lună martie. Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Sibiu, Muzeul Național „Brukenthal” și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu au deschis, astăzi, expoziția „VITAL 2 / Artiste din Sibiu și invitatele lor”, în cadrul căreia sunt prezente lucrări ale unor artiste profesioniste din Sibiu, Alba Iulia, Târgu Mureș, Iași, Satu Mare, Brașov, Cluj, Deva, București și Oradea. Aceasta poate fi vizitată până la finalul lunii la Galeria UAP Sibiu din Piața Mare.
Expoziția prezintă publicului peste 40 de lucrări de artă semnate de artiste consacrate.
„O nouă primăvară, o nouă respirație profundă, lentă, meditativă, însoțită de angajamente personale luminoase și gesturi de generozitate. Un nou moment de sinceritate, de afirmații, de demonstrații, grile spre emoția, gândurile și mesajele artistelor, prin intermediul lucrărilor expuse la o nouă manifestare de martie a membrelor Filialei UAPR Sibiu și invitatelor lor. (…) Se alătură, pe simeza expoziției VITAL 2, creații care se raportează la realitate conform unei concepţii şi sensibilităţi personale, văzută prin „ochiul minţii”, în mai mare măsură decât printr-o reproducere a acesteia, în vocabulare și moduri de expresie diverse și incitante. Diferite prin abordare, prin stil, precum și prin tehnică, prin modul de transpunere a ideilor pe suportul material (pictură în ulei, acril, ebru, grafică în creion, peniță, acuarelă, fotografie, materiale textile, tehnici mixte, instalație etc.), și prin diversitatea temelor abordate, piesele au în comun efortul/dedicația creatoarelor de frumos, sensibilitatea şi predispoziţia pentru dialog. Lucrări cu note grave, radiate de experiențe personale sau colective, altele cu impact volubil sau chiar ludic, toate vorbesc despre nevoia de sinceritate și armonie, despre riscurile supraevaluării aparenţei în lumea mediatică actuală care evaluează doar impresia vizuală, în dauna conținutului, a substanţei interne şi a spiritualităţii”, explică dr. Daniela Maria Bădilă, curatorul expoziției.
Evenimentul de deschidere a expoziției, ce a avut loc astăzi, s-a bucurat și de momente muzicale oferite de elevii Liceului de Artă Sibiu, coordonați de profesorul Gabriel Bogdan.
Cei care vor să viziteze expoziția deschisă la Galeria UAP Sibiu o pot face până în 31 martie.
FOTO Sibiuturist.ro