Acasă Blog Pagina 312

Justiția din România: un sibian condamnat pentru pornografie infantilă a înființat o asociație pentru copii cu dizabilități. A fost declarat „curat” de Justiție, apoi a recidivat

Un sibian condamnat pentru pornografie infantilă a ajuns să înființeze o asociație pentru copii cu dizabilități, relevă o anchetă realizată de jurnaliștii de la Recorder.

Robert Magyara, un bărbat de 45 de ani din județul Sibiu, condamnat în repetate rânduri pentru acte sexuale cu minori, trafic cu minori și pornografie infantilă, a primit acceptul statului român să înființeze, în anul 2021, o asociație pentru protecția copiilor și tinerilor cu dizabilități.

Certificatul de înființare a asociației a fost emis de Judecătoria Mediaș în același an în care Robert Magyara era înscris în Registrul Național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale, un sistem informatic al Poliției Române care tocmai fusese inaugurat.

Scopul Registrului Național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale e să scadă riscul recidivei și să nu lase persoane vulnerabile în contact cu eventuali agresori. Registrul are, însă, o funcționare atât de limitată încât e departe de misiunea cu care a fost creat. În prezent, persoanele înscrise în el nu sunt împiedicate în mod real să aibă contact cu potențiale victime.

În 2024, Robert Magyara a cerut să fie reabilitat juridic și, mai apoi, să fie scos din Registru. Cererile i-au fost acceptate, instanțele motivând că a trecut suficient timp de când bărbatul a fost condamnat pentru fapte de natură sexuală.

Judecătorii nu au luat în calcul faptul că Robert Magyara recidivase între timp, în afara României: a fost condamnat în 2020 în Olanda și în 2022 în Germania tot pentru pornografie infantilă. De asemenea, era înscris și în registrul agresorilor sexuali din Marea Britanie.

Tot în 2024, Magyara a început să comită noi infracțiuni sexuale: procurorii din Sibiu au stabilit că acesta a stocat și a distribuit în repetate rânduri clipuri video cu acte sexuale săvârșite de copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani. Pe 19 februarie 2026, la doi ani după ce trecutul infracțional i-a fost „albit” de autorități, Robert Magyara a fost trimis în judecată de DIICOT Sibiu pentru pornografie infantilă.

Este cercetat sub control judiciar și, cel puțin pe hârtie, continuă să dețină o asociație pentru copii cu dizabilități.

Întreaga investigație Recorder poate fi citită aici.

SURSĂ FOTO: recorder.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Tunelurile prind contur pe șantierul A1 între Margina – Holdea

Pe șantierul autostrăzii A1 – ce va lega Sibiul de Ungaria –  sectorul Margina – Holdea, lucrările se concentrează în prezent pe realizarea tunelurilor, acolo unde echipele de muncitori avansează pe mai multe fronturi, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Ritm de lucru constant și accelerat

La Tunelul 1, care are 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt, se lucrează în paralel la aplicarea hidroizolației, montarea armăturii, cofrarea și betonarea căptușelii finale. Șase echipe de muncitori intervin etapizat pe fiecare galerie, asigurând un ritm constant de execuție.

Tunelul 2, mai lung, cu 1.985 metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt, avansează prin deschiderea a zece fronturi de excavare. Lucrările includ execuția căptușelii primare, ceea ce permite înaintarea simultană din mai multe puncte și accelerează progresul general.

În zona Margina, echipele au început betonarea platformei destinate fabricării grinzilor, o etapă esențială pentru montarea viitoare a acestora la poduri și pasaje.

Mobilizare impresionantă: 800 de muncitori și 200 de utilaje

Mobilizarea pe șantier este impresionantă: aproximativ 800 de muncitori și operatori, sprijiniți de circa 200 de utilaje și echipamente specializate, lucrează conform graficului de execuție stabilit.

Antreprenorul proiectului este asocierea UMB GRUP – Euro-Asfalt, care coordonează toate activitățile pentru respectarea termenelor și standardelor de calitate, potrivit CNAIR.

ULTIMA ORĂ: Donald Trump a fost invitat la București la începutul lunii mai

România se pregătește pentru Summitul B9+, care va avea loc pe 13 mai, la București, iar președintele american Donald Trump este invitat la reuniune, alături de alți lideri importanți din spațiul euroatlantic, spun surse de la Cotroceni.

Există posibilitatea ca Donald Trump să nu participe personal la summit și să îl trimită pe Marco Rubio.

La reuniune vor fi prezenți și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Summitul B9+ reunește statele de pe flancul estic al NATO și are ca temă principală securitatea regională și sprijinul pentru Ucraina.

În cazul în care președintele american nu va putea răspunde invitației, este probabil ca în locul său să participe șeful diplomației americane, Marco Rubio.

Formatul București 9 a fost înfiinţat la iniţiativa fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, în 2015, iar prima reuniune a avut loc la Bucureşti.

Formatul a luat naștere ca reacție la atitudinea agresivă a Rusiei, în special după anexarea peninsulei Crimeea și desfășurarea operațiunilor militare din Donbas în 2014.

Toate țările alianței fie au făcut parte din fosta Uniune Sovietică (URSS), fie au făcut parte din sfera sa de influență.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Tineri beți și fără permis pe șoselele din județul Sibiu. Dosare penale deschise de polițiști

În municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu, au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Ștefan cel Mare, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 48 de ani din localitatea Brateiu.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Tot în Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Șurii Mici, de un bărbat în vârstă de 40 de ani, de cetățățenie srilankeză.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Astfel, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

Pe DN14, polițiștii rutieri au procedat la oprirea pentru control a unui motociclu care se deplasa înspre localitatea Șura Mare.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că motociclul este condus de către un tânăr în vârstă de 17 ani, din localitatea Șura Mare, care nu deține permis de conducere, iar motociclul este neînmatriculat.

Testarea alcoolscopică a tânărului a indicat o valoare de 0,40 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Apoldu de Jos, polițiștii rutieri au oprit pentru control un motociclu care nu avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că motociclul este condus de către un localnic în vârstă de 17 ani, care nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar motociclul este neînmatriculat.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Fostul șef de post din Poiana Sibiului, achitat de instanță!

Șoaită Gabriel: “Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că după aproape cinci ani de abuzuri a făcut, în sfârșit, dreptate!”

Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpații Șoaită Gabriel Vasile, Berciu Ionuț Ovidiu și Furdui Ilie Marius, împotriva Sentinței penale nr. 28/2025 pronunțată la 27.03.2025, în dosarul nr. 459/85/2022 al Tribunalului Sibiu. Aceștia au fost acuzați de trafic de influență, cumpărare de influență și complicitate la trafic de influență.

În consecință, Curtea de Apel Alba Iulia desființează în parte sentința penală atacată, cu privire la dispozițiile de condamnare a inculpatului Șoaită Gabriel Vasile, fost șef al Postului de Poliției din Poiana Sibiului și a inculpaților Berciu Ionuț Ovidiu și Furdui Ilie Marius.

Șoaită rămâne cu un termen de supraveghere de doi ani și confiscarea sume de 2.000lei

“Curtea de Apel Alba Iulia, potrivit deciziei 121/25.02.2026, achită pe inculpatul Șoaită Gabriel Vasile pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, față de persoana vătămată Miruț Mihai. Înlătură pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului Șoaită Gabriel Vasile, respectiv suspendă pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului Șoaită Gabriel Vasile, pentru un termen de supraveghere de 2 ani”, se precizează în decizia instanței, ce are caracter definitiv.

Șoaită va desfășura muncă în folosul comunității

“Instanța a decis achitarea inculpatului Șoaită Gabriel Vasile. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul vă executa obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.  De asemenea, inculpatul vă presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Complexului Nașional Muzeal ASTRA – Sibiu, sau a Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu”, se precizează în decizia instanței.

Șoaită: “Au fost ani grei, pe care nimeni nu o să mi-i mai dea înapoi”

“Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că după aproape cinci ani de abuzuri și umilință a făcut, în sfîrșit dreptate și am fost achitat”, a declarat Șoaită Gabriel Vasile pentru sibiu100.ro.

Potrivit acestuia, susținerea familie a fost esențială, în toată această perioadă. “Sunt recunoscător familiei, pentru că a crezut în nevinovăția mea și a luptat alături de mine. Mulțumesc în mod special doamnei avocat Carmen Maria Capră, care a crezut în cauza mea și m-a reprezentat cu profesionalism și dedicare în fața instanței, pe toată durata procesului.  Au fost ani grei, pe care numeni nu o să mi-i mai dea înapoi, ani de suferință pentru noi și pentru copilul nostru. Au fost ani de luptă cu un sistem care m-a nedreptățit, acuzându-mă de fapte pe care nu le-am comis. Suntem în perioada Postului Paștelui, în care suntem îndemnați, prin rugăciunea Tatăl Nostru, să fim iertători. Așa că în ceea ce-i privește pe cei care au construit, nefondat, acest dosar, respectiv domnul procuror D.N. și doamna procuror M.T., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, nu pot decât să mă rog bunului Dumnezeu să-i ierte pe aceștia pentru abuzurile, jignirile și umilința îndreptate împotriva mea în toată această perioadă”, ne-a mărturisit Gabriel Șoaită.

Ce sume vor fi confiscate de la cei trei inculpați

De asemenea, instanța a mai decis confiscarea sumei de 6.000lei achitați integral de Berciu Ionuș Ovidiu, plătită de cumpărătorul de influență Secheli Gheorghe jr. și soluționarea acțiunii civile exercitate de partea civilă Miruț Mihai în baza art. 292 alin.4 Cod penal.

Ce se întămplă cu ceilalți doi inculpați?

Instanța a mai decis ca inculpatul Furdui Ilie Marius să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani și 5 luni închisoare, el având și alte acuzații, pe lângă cele comune cu Șoaită.

Magistrații au mai decis confiscarea sumei de 6.000 lei de la inculpatul Berciu Ionuș Ovidiu.

De asemenea, judecătorii au decis ca inculpatul Berciu Ionuș Ovidiu să execute pedeapsa principală rezultantă de 6 ani și 4 luni închisoare, de asemenea, și acesta având și alte acuzații decât cele comune cu Șoaită.

Când a început totul?

Citește articolul inițial

La începutul anului 2022, Gabriel Șoaită, șef de post în Poiana Sibiului, a fost anchetat pentru trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și purtare abuzivă, a fost condamnat, în 27 martie, la 4 ani și 9 luni de închisoare. În urma cercetării, în ianuarie 2022, Gabriel Vasile Șoaiță a fost suspendat din funcție, printr-o dispoziție dată de șeful IPJ Sibiu. 

În același timp, cei doi complici ai fostului polițist au fost condamnați și ei la închisoare. 

În plus, celor trei inculpați li s-a interzis exercitarea dreptului de a fi aleși în autoritățile publice sau în alte funcții publice pe o perioadă de 3 ani. La momentul acela sentința nu era definitivă.

Acum este sentință definitivă, Gabriel Șoaită a fost achitat, iar ceilalți doi rămân după gratii, însă pentru fapte care nu sunt comune cu cele de care a fost și el acuzat.

Brăila urmează exemplul Slatina: Primăria vrea interzicerea păcănelelor în oraș

Un nou oraș mare din România ar putea deveni „liber de păcănele”. După inițiativa anunțată la Slatina, și Brăila face pași concreți pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc.

Primarul municipiului, Marian Dragomir, a anunțat public că va propune Consiliului Local eliminarea păcănelelor din oraș, relatează Mediafax.

Primarul din Brăila anunță interzicerea păcănelelor

Edilul a transmis pe Facebook că își asumă decizia de a scoate păcănelele din Brăila, în contextul noilor modificări legislative care oferă autorităților locale puterea de a decide asupra funcționării sălilor de jocuri de noroc.

„Scoatem păcănelele afară din Brăila! Îmi asum această decizie. Am fost ales pentru a lua hotărâri în interesul majorității, nu pentru grupuri de interese”, a declarat primarul.

Potrivit acestuia, până recent, primăriile nu aveau competențe directe în autorizarea sălilor de jocuri de noroc, acestea fiind gestionate la nivel central. Odată cu schimbarea legii, administrațiile locale pot decide relocarea sau chiar interzicerea completă a păcănelelor pe raza municipiului.

Primarul a subliniat că măsura este motivată de impactul social negativ al jocurilor de noroc: familii afectate de dependență, probleme financiare și copii care suferă din cauza situațiilor create de acest fenomen.

Slatina, primul oraș care anunță eliminarea totală a păcănelelor

Anterior, primarul din Slatina, Mario De Mezzo, a anunțat că municipiul va deveni primul oraș din România „liber de păcănele”.

Edilul a precizat că, imediat după publicarea ordonanței în Monitorul Oficial, va propune în Consiliul Local eliminarea tuturor sălilor de jocuri și a aparatelor tip slot-machine din oraș.

Ce prevede noul pachet legislativ adoptat de Guvern

Măsurile vin în contextul unui pachet administrativ adoptat de Guvernul României, la inițiativa Ministerul Dezvoltării. Reforma promite o descentralizare accelerată și mai multă autonomie pentru administrațiile locale.

Printre prevederi se numără:

-posibilitatea relocării sălilor de jocuri de noroc la periferia localităților;

-dreptul autorităților locale de a limita sau interzice complet păcănelele;

-măsuri pentru eficientizarea administrației publice și reducerea aparatului bugetar.

Dezbatere publică și impact social

Inițiativele de la Brăila și Slatina sunt așteptate să genereze dezbateri ample, atât din partea operatorilor din industria jocurilor de noroc, cât și din partea societății civile.

Pentru susținători, interzicerea păcănelelor reprezintă o măsură de protecție socială și un pas important împotriva dependenței de jocuri de noroc. Pentru critici, decizia ridică întrebări legate de impactul economic și de libertatea comercială.

Rămâne de văzut câte alte orașe din România vor urma modelul Slatina și Brăila în ceea ce privește interzicerea păcănelelor la nivel local.

FOTO: Primăria și Consiliul Județean Sibiu au fost „evacuate” de pompieri

Săptămâna Protecției Civile a debutat cu exerciții care pun siguranța pe primul loc, la Primăria și Consiliul Județean Sibiu.

Astăzi, în cadrul Săptămânii Protecției Civile, au avut loc două exerciții de evacuare desfășurate în instituții publice din municipiul Sibiu, la Consiliul Judetean Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

În cadrul exercițiilor a fost testată funcționarea sistemelor de alarmare din clădirile administrative, precum și modul de reacție al angajaților în cazul producerii unei situații de urgență. Alarmele au fost declanșate controlat, fiind simulate incendii, iar personalul s-a evacuat către locurile de adunare stabilite.

Pompierii au punctat cele mai importante reguli care trebuie respectate pe timpul evacuării, astfel încât aceasta să se desfășoare în condiții de siguranță.

Ulterior, la Consiliul Județean Sibiu a fost organizat un instructaj de prim ajutor de bază, iar la Primăria Municipiului Sibiu s-a desfășurat un instructaj privind utilizarea stingătoarelor și a hidranților interiori.

„De ce sunt importante aceste exerciții?

Pentru că reacția corectă în primele minute ale unei situații de urgență poate face diferența dintre siguranță și pericol.

Cunoașterea regulilor de evacuare și a măsurilor de prim ajutor înseamnă vieți protejate, riscuri reduse și oameni pregătiți să acționeze responsabil.

Aceste activități subliniază importanța pregătirii și pot face diferența atunci când fiecare secundă contează.

Acțiunile de informare preventivă continuă în cadrul Săptămânii Protecției Civile”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/ULTIMA ORĂ: Avalanșă de mari dimensiuni în zona Bâlea Lac

O avalanșă de mari dimensiuni s-a produs, joi dimineața, în jurul orei 11, în zona Bâlea Lac, anunță Salvamont Sibiu.

În același timp, a fost transmisă o avertizare privind un risc mare de producere de avalanșă pentru zona Bâlea Lac.

În zona turistică Bâlea Lac (munții Făgăraș, județul Sibiu, România), meteorologii și Buletinul Nivometeorologic au emis un risc mare de avalanșă, cotat la gradul 4 din 5.

Acest nivel indică condiții foarte periculoase posibile pentru declanșarea de avalanșe, în special la altitudini de peste 1.800 de metri.

Astăzi, în jurul orei 11, o avalanșă de mari dimensiuni s-a declanșat în zona Bâlea Lac.

SURSĂ FOTO: Salvamont Sibiu

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Accident cu 3 autoturisme pe DN 14. Două victime în urma coliziunii

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier pe Drumul Național 14, șa ieșirea din Mediaș spre Târnava.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, spre Sibiu, la km 50, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Târnava, din cauza nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu autoturismul din față, condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Valea Viilor, care la rândul lui a fost proiectat în autoturismul din față, condus de o femeie de 44 de ani, din Mediaș.

Femeia în vârstă de 44 de ani din Medias precum și pasagera acesteia, o altă femeie, în vârstă de 36 de ani, din Mediaș, au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

„La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, o ambulanță SAJ si o autospecială de stingere.

O femeie în vârstă de aproximativ 36 de ani care acuză dureri la nivelul coloanei vertebrale a fost transportată la CPU Mediaș, conștientă”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

Echipajul SAJ a acordat asistență medicală unei femei de 44 de ani, care a suferit un traumatism cranian.

Victima a fost transportată la CPU Medias în stare stabilă.

O alta victimă a fost transportata la CPU Mediaș de către un echipaj ISU”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Cantitatea de medicamente expirate colectate de la populație în anul 2025 s-a dublat față de anul anterior

Tot mai mulți cetățeni aleg să predea medicamentele expirate în mod responsabil, contribuind astfel la protejarea mediului și a sănătății publice. Pe parcursul anului trecut, la punctul de colectare a medicamentelor expirate, deschis în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, au fost aduse de către cetățeni 233 de kilograme de astfel de deșeuri. Cantitatea colectată în 2025 este dublă față de anul 2024, când cetățenii au predat spre distrugere aproape 100 de kilograme de medicamente expirate.

„Este un semn clar că responsabilitatea față de mediu și sănătate devine o prioritate pentru comunitate”

Reprezentanții unității medicale atrag atenția asupra riscurilor generate de eliminarea necorespunzătoare a acestor produse. Medicamentele aruncate la gunoi sau în sistemul de canalizare pot contamina solul și apa, devenind un pericol pentru sănătatea comunității.

„Medicamentele expirate sunt considerate deșeuri periculoase. Substanțele active pe care le conțin pot ajunge în apă sau în sol, unde afectează ecosistemele și, indirect, sănătatea oamenilor. Colectarea controlată este esențială pentru a preveni aceste riscuri și pentru a limita poluarea chimică”, a declarat Dr. Maria Hirist, medicul epidemiolog al spitalului.

Inițiativa a avut parte de un răspuns tot mai bun din partea cetățenilor, cantitatea de medicamente colectată de la populație crescând semnificativ în ultimul an.

„Ne bucură faptul că sibienii au înțeles importanța acestui demers, contribuind astfel la protejarea mediului și a sănătății umane. Dacă anul trecut am colectat aproximativ 100 de kilograme de medicamente expirate, anul acesta cantitatea s-a dublat, ajungând la 233 de kilograme. Este un semn clar că responsabilitatea față de mediu și sănătate devine o prioritate pentru comunitate și ne dorim ca acest comportament responsabil să fie menținut și în viitor”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Și în acest an medicamentele expirate sau neutilizate pot fi preluate de la populație săptămânal

Trebuie știut că, potrivit legii, există și o categorie de medicamente care nu pot fi colectate în spital, respectiv cele psihotrope și stupefiante, acestea urmând a fi returnate în farmacii.

Menționăm că și în acest an medicamentele expirate sau neutilizate pot fi preluate de la populație săptămânal, în fiecare zi de joi, între orele 14:00 și 15:00.

Reprezentanții Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, încurajează populația să verifice periodic trusele de medicamente din locuințe și să predea produsele expirate la punctele autorizate, pentru a preveni riscurile asociate depozitării sau eliminării necorespunzătoare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Drame pe șoselele din județul Sibiu. 7 oameni AU MURIT în accidentele rutiere din acest an

În ciuda acțiunilor desfășurate, a recomandărilor oferite și a exemplelor zilnice de „așa nu” întâlnite în trafic, accidentele rutiere continuă să se producă.

Iar, din păcate, acest început de an pare mai dur decât oricare altul.

În doar 2 luni, pe drumurile din județul Sibiu, 7 persoane și-au pierdut viața, iar alte 11 au fost grav rănite.

În spatele fiecărui accident rămâne ceva ce nu se mai poate repara: o familie incompletă, o viață care nu mai e la fel.

Ne place să credem că siguranța ține doar de poliție. Dar adevărul e simplu: polițiștii nu pot fi peste tot.

Încetinim când vedem un radar sau un polițist în stradă. Apoi accelerăm, ca și cum regulile ar dispărea odată cu ei.

Dar pericolul nu dispare. E acolo, în fiecare depășire riscantă, în fiecare viteză peste limită, în fiecare clipă de neatenție.

Siguranța nu ține de cine te vede. Ține de alegerile pe care le faci când nu te vede nimeni.

Responsabilitatea nu începe la radar. Începe cu tine”, a transmis IPJ Sibiu pe pagina oficială de Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg, a depus jurământul

0

Darryl Nirenberg, nominalizat de actualul președinte american Donald Trump pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în România, a depus jurământul și urmează să își înceapă oficial mandatul la București, după prezentarea scrisorilor de acreditare președintelui Nicușor Dan, relatează Mediafax.

Anunțul a fost făcut de Ambasada Statelor Unite la București, care a transmis că noul ambasador va contribui la consolidarea parteneriatului strategic dintre SUA și România.

Susținut de Donald Trump pentru consolidarea parteneriatului SUA–România

Nominalizat oficial în iunie și trimis pentru confirmare Senatului SUA, Darryl Nirenberg are peste 40 de ani de experiență în politică externă. Donald Trump a declarat că acesta va întări cooperarea militară, relațiile economice și interesele de securitate ale SUA în România.

Potrivit fostului președinte american, Nirenberg este un susținător al agendei „America First” și are o vastă experiență în cadrul Comisiei pentru Relații Externe a Senatului.

Cine este Darryl Nirenberg

Darryl Nirenberg are o carieră de peste patru decenii în politica externă și drept comercial internațional. A fost partener la firma de avocatură Steptoe LLP din Washington, D.C. și a lucrat timp de 14 ani în Senatul SUA, inclusiv ca șef de cabinet al senatorului Jesse Helms.

Este absolvent al Colgate University și al George Washington University School of Law.

Nirenberg o înlocuiește în funcție pe Kathleen Kavalec, fost ambasador al SUA la București.