Dacă ați deschis televizorul sau ați navigat pe site-urile de știri în ultimele zile, probabil că primul impuls a fost să faceți un calcul rapid în minte pentru a vedea cât mai valorează salariul în această nouă configurație a cifrelor sau dacă nu cumva e momentul să regândiți toate planurile financiare pentru restul anului.

Spectacolul este total, iar scenariul este unul pe care românul îl cunoaște pe de rost, dar care reușește de fiecare dată să producă același fior rece pe șira spinării, indiferent de câte crize am bifat deja în calendarul nostru național, mereu aglomerat de evenimente „fără precedent”.

Cursul leului a trecut pragul de 5.20 la oficial, fixându-se la un 5.22 care a trimis unde de șoc în redacții, în timp ce pe piața interbancară, acolo unde cifrele nu mint și emoțiile sunt mai brute, cotațiile au urcat vertiginos spre 5.24. Totul s-a declanșat pe fondul căderii guvernului Bolojan, votul de ieri din Parlament fiind scânteia care a aprins un soi de concurs de profeții sumbre printre analiștii de serviciu, dornici să capitalizeze pe seama incertitudinii generale care plutește acum deasupra Bucureștiului.

Asistăm din nou la festivalul preferat al presei dâmbovițene: apocalipsa valutară de sezon, ediția de primăvară. Experți apăruți peste noapte, unii dintre ei probabil incapabili să explice într-o frază coerentă diferența elementară dintre masa monetară și cursul de schimb, au început deja să vânture cifre de coșmar prin studiourile luminate strident.

„Euro la 6 lei!”, „Prăbușirea iremediabilă a puterii de cumpărare!”, „Fuga masivă a capitalului străin!”. Sunt titluri care vând bine, care produc mii de click-uri și care hrănesc anxietatea unei populații deja epuizate de instabilitatea cronică a ultimilor ani. Dacă scuturăm însă bine toată această agitație de pe ecrane și căutăm miezul problemei, dăm peste o situație mult mai plictisitoare și, culmea, mult mai puțin înfricoșătoare decât burtiera galbenă de la televizor.

Da, deprecierea leului este reală și nu poate fi ignorată, fiind un semnal clar de alarmă dat de investitori în fața instabilității politice. Da, pragul de 5.22 este o cifră care contează enorm la nivel psihologic, fiind un prag greu de digerat pentru oricine are rate sau plătește chirie în valută. Și da, piața interbancară reacționează întotdeauna nervos atunci când un executiv pică, mai ales unul care încerca, printre nenumărate piedici, să țină sub control un deficit bugetar care ne suflă în ceafă de prea mult timp. Însă reacția piețelor este una defensivă, un mecanism de protecție reflex, nu un semn de colaps iminent al statului român.

În limbaj financiar, piețele „pedepsesc” incertitudinea, iar în România acestor zile, după ce moțiunea a trecut și noua conducere de la Cotroceni trebuie să caute rapid soluții de compromis, incertitudinea este singura marfă pe care o avem din abundență.

Să privim puțin contextul politic actual, cel de după era Iohannis, într-o arhitectură a puterii care încă își caută echilibrul și legitimitatea. Avem o Administrație Prezidențială nouă, care trebuie acum să gestioneze prima sa criză majoră de cabinet într-un peisaj fragmentat. La Cotroceni se vor face din nou jocuri de culise, vor începe acele consultări sterile pe care le știm cu toții, se vor perinda lideri de partide prin fața camerelor promițând stabilitatea pe care tocmai au aruncat-o în aer, în timp ce își pregătesc deja discursurile pentru următoarea campanie.

Nu este prima dată când un guvern pică și, cu siguranță, nu este ultima. Am văzut acest film cu Ponta, cu Grindeanu, cu Dăncilă sau cu Cîțu. De fiecare dată, profeții dezastrului au anunțat sfârșitul economiei românești și de fiecare dată, viața și-a văzut de drum prin inerție. De ce? Pentru că economia reală, cea a fabricilor, a micilor ateliere și a serviciilor, are o forță și o rezistență mult mai mari decât panica indusă dintr-un studio de televiziune sau de o criză de orgolii din Parlament.

Când ne uităm la cursul de 5.24 pe interbancară, trebuie să înțelegem că Banca Națională nu este un spectator neputincios care se uită la grafice cu mâinile în buzunar, așteptând ca leul să se evapore sub presiunea speculanților. BNR a demonstrat în ultimele decenii că are resursele și, mai ales, sângele rece necesar pentru a nu lăsa moneda națională să intre într-o spirală care ar mătura totul în cale. Rezervele valutare sunt la niveluri solide, iar banca centrală preferă întotdeauna o depreciere controlată, administrată cu prudență, în locul unei prăbușiri bruște care ar arunca în aer sistemul bancar și liniștea celor care au credite de achitat lună de lună. Pentru BNR, stabilitatea sistemului financiar primează în fața circului politic, oricât de zgomotos și de deranjant ar fi acesta.

Problema reală nu este cursul de schimb în sine, privit ca o cifră izolată, ci inflația pe care acesta o poate alimenta într-o țară care importă masiv aproape tot ce consumă. Orice ban în plus la curs se simte, în timp, la raftul supermarketului, dar această scumpire este un proces, nu un șoc instantaneu care ne lasă fără resurse de pe o zi pe alta. Însă de aici și până la proiecțiile delirante de 6 lei pentru un euro este o cale lungă, pavată mai degrabă cu fantezii alarmiste decât cu calcule economice riguroase.

Dacă economia noastră ar fi fost atât de fragilă pe cât spun „experții” de serviciu, am fi intrat în colaps de nenumărate ori în ultimul deceniu. Ceea ce vedem acum este o corecție necesară. Leul a fost mult timp „ținut” într-o zonă de confort, în timp ce deficitele noastre creșteau alarmant sub presiunea unui consum bazat pe datorie. Căderea guvernului Bolojan a fost doar declanșatorul, pretextul ideal pentru ca piața să caute un nou punct de echilibru, mai aproape de realitatea economică dură în care ne mișcăm.

Ce ar trebui să facă omul care își vede de viață, de familie și de facturi în fața acestui asalt mediatic? În primul rând, să nu se lase pradă impulsului de a alerga la prima casă de schimb valutar pentru a-și converti puținele economii la un curs de panică. Istoria ne-a arătat, uneori pe calea cea mai grea, că cei care cumpără valută „la vârful” panicii sunt, de obicei, cei care pierd bani imediat ce apele se liniștesc și cursul se stabilizează. Și apele se vor liniști, pentru că acesta este ciclul natural al politicii noastre: o criză zgomotoasă urmată de un compromis tăcut.

Se va desemna un nou premier, se va încropi o nouă majoritate cu aceleași fețe reciclate, iar atenția publicului va fi mutată forțat către următoarea controversă de moment. Este extrem de obositor să trăiești într-o țară unde viitorul economic pare să stea mereu agățat de un fir de ață politică ce se poate rupe la orice moțiune.

Dar aceasta este România noastră, o țară cu fundamente economice asediate de un populism cronic, dar care posedă o reziliență aproape biologică. Leul nu se va prăbuși mâine la 6 lei, așa cum nici țara nu se va opri din funcționat pentru că un cabinet de miniștri și-a strâns lucrurile din birouri.

În loc să ne uităm cu groază la ecranele televizoarelor, ar trebui poate să ne întrebăm cine are de câștigat din această frică vândută la preț de „analiză fină”. De cele mai multe ori, sub masca expertizei se ascunde doar foamea de audiență a unor personaje care vor dispărea din peisaj imediat ce profețiile lor apocaliptice nu se vor îndeplini.

Realitatea este că leul la 5.22 este prețul instabilității noastre, un cost pe care îl plătim colectiv pentru incapacitatea clasei politice de a oferi un proiect pe termen lung, solid. Viața continuă și după Bolojan, și după vechea administrație, și cu siguranță va continua și cu un euro puțin mai scump. La Sibiu, oamenii își văd de treabă, fabricile din zona industrială produc, iar orașul merge înainte indiferent de zbuciumul din Capitală. Până la urmă, aceasta este singura economie care contează cu adevărat, cea bazată pe muncă și producție, nu cea desenată în culori stridente pe burtierele televiziunilor. Respirați adânc și priviți dincolo de titlurile alarmiste. Leul a mai fost „bolnav” și s-a vindecat de fiecare dată.

Apocalipsa se amână, din nou, pentru o dată ulterioară, lăsându-ne loc să ne ocupăm de problemele noastre reale, cele care nu se rezolvă la casa de schimb valutar, ci prin stabilitate și viziune.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI