Un bărbat de 76 de ani, din județul Mehedinți, internat la SCJU Sibiu, a fost găsit, în cursul acestei dimineți, fără suflare. Potrivit informațiilor oficiale, bărbatul s-a spânzurat în toaleta Spitalului Județean Sibiu și era confirmat cu coronavirus.
Poliția Sibiu este cea care a anunțat decesul pacientului. „La data de 11 mai, în jurul orei 04,20, un cadru medical a sesizat telefonic Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un pacient a fost găsit decedat în interiorul unui grup sanitar. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, însoțită de un medic legist, a constatat decesul”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Autoritățile au confirmat că bărbatul, care era internat la secția Boli Infecțioase, fusese depistat pozitiv cu COVID-19.
„În cauză nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni cu violență. Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un bărbat infectat cu COVID-19 s-a spânzurat în toaleta Spitalului Județean Sibiu
Trafic restricționat pe A1 Sibiu – Deva din cauza unor lucrări
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, astăzi, 11 mai, până la ora 18, au loc lucrări spații servicii, pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, pe tronsonul kilometric 288+300 de metri – 288, în zona localității Cunța, județul Alba. Din acest motiv, traficul rutier este restricționat pe banda de urgență și pe prima bandă.
De asemenea, pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, între kilometrii 274+400 de metri – 272, în zona localității Amnaș, au loc lucrări de reparații la partea carosabilă. Astfel, până la ora 18:00, se restricționează circulația pe banda numărul unu.
Totodată, pe sensul către Deva al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, pe tronsonul kilometric 264 – 264+300 de metri, în zona localității Cristian, din cauza unor lucrări de întreținere a tunelului din zonă, se restricționează a doua bandă, până la ora 15.
„Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule:, transmite centrul Infotrafic.
Ai bilet, dar nu ai mască și mănuși? Nu poți urca în tren
Deși în acest moment, propunerile aflate în discuție prevăd un număr limitat de cazuri în care se va putea pleca din localitate, după 15 mai, Ministerul Transporturilor se pregătește pentru reluarea călătoriilor cu trenul. Lucian Bode spune că purtarea măștilor și a mănușilor ar putea fi condiții obligatorii pentru pasageri.
„Noi vrem să menținem regulile de ocupare a locurilor în vagoane pe principiul un loc liber un loc ocupat. De asemenea, introducerea obligativității purtării măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călători. Rămâne suspendată posibilitatea de achiziționare de legitimații de călători fără loc rezervat.
Se menține regula ca șeful de tren sau conductorul doar să vizualizeze biletul de călătorie, fără să îl atingă. Încercăm să vedem dacă reușim să facem acest lucru, să marcăm cu un semn vizibil locurile permise pentru transportul de pasageri. Este interzisă introducerea vagoanelor de tip restaurant”, a spus Bode.
Ministrul a spus că se ia în calcul să se asigure echipament de protecție pentru tot personalul.
„În acest moment luăm în calcul să asigurăm aceste echipament pentru tot personalul nostru. Și nu este un efort mic, credeți-mă. Noi am spus foarte clar: nu aveți echipament de protecție nu urcați în tren. Nu exclud ca această măsură să fie obligatorie în condițiile în care nu porți echipament de protecție să nu poți să urci în tren chiar dacă ai bilet.
Dar toate acestea lucruri vor trebui să fie cunoscute înainte, de aceea noi le-am postat în transparență de câteva zile. Mâine poimâine le dezbatem în continuare și toți cei care vor călători începând cu 15 mai vor ști exact la ce să se aștepte pe fiecare mod de transport în parte”, a mai spus Bode.
Terasele se deschid de la 1 iunie. Ce prețuri vor afișa cafenelele și restaurantele
Antreprenorii au probleme reale și cer măsuri de susținere, în condițiile în care anumite sectoare au fost puse chiar la pământ în ultimele două luni. Printre ele și domeniul HoReCa.
Despre ce se întâmplă cu localurile în perioada următoare și care vor fi prețurile după ce clienții se vor putea întoarce în restaurante și cafenele, a vorbit la Digi24 Dragoș Petrescu, proprietarul celui mai mare lanț de restaurante din România.
„După discuțiile cu guvernul am agreat că întâi vom putea deschide terasele în faza a doua, cel mai probabil în jurul datei de 1 iunie. Vor urma încă două faze, sperăm la două săptămâni, să fie deschis 50% din spațiul interior din zona HoReCa și apoi integral, dacă totul merge bine din punct de vedere epidemiologic”, a spus Dragoș Petrescu.
Referitor la prețurile din restaurantele și cafenelele din România, el a spus că nu se ia în calcul creșterea acestora.
„Considerăm că următorul an nu va fi un an de profit sau de recuperat pierderi, e un an de sacrificiu care să pregătească un an mai bun. Din semestrul 3 sperăm ca lucrurile să își revină. Clienții vor fi pe buget limitat și se vor uita la fiecare cost, ne așteptăm ca prețurile în industrie să nu crească sau chiar să scadă, deși costurile operatorilor ar putea crește din cauza investițiilor care trebuie făcute”, a spus Petrescu.
Din 15 mai, studenții care vor să se cazeze în căminele ULBS în următoarea perioadă trebuie să își depună cererile
Studenții care vor să locuiască în căminele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în perioada 21 mai – 15 iulie trebuie să depună o cerere de cazare. Aceasta poate fi descărcată de pe www.dga.ulbsibiu.ro.
Cererile vor fi depuse în perioada 15 – 18 mai fie la administratorul căminului în care sunt cazați, fie le trimit online, la adresa [email protected].
Potrivit conducerii ULBS, va fi reziliat contractul de cazare în căminul în care au fost cazați pe perioada anului universitar, cu excepția studenților din căminele 1,2,3.
Pe 21 mai, între orele 9 – 15, studenții trebuie să se prezinte la căminul în care au fost repartizați. Lista va fi afișată în 20 mai.
Conform Universității, în perioada 21 mai – 15 iulie, studenții cazați în căminele din Complexul Studențesc Parc vor mânca la cantina studențească.
„Studenții care doresc să se cazeze în cămine pentru perioade mai scurte de timp, pentru recuperarea unor laboratoare, pentru susținerea examenelor, trebuie să completeze și să transmită cererea de cazare la adresa [email protected], cu cel puțin trei zile înainte de data în care doresc să se cazeze. În termen de două zile, li se va comunica căminul și camera în care vor fi cazați. În data în care doresc să se cazeze se prezintă la administrația Căminului, în intervalul orar 9- 15, pentru a intra în posesia camerei”, explică reprezentanții ULBS.
VIDEO | Clasa „Albinuțelor” de la Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” i-a urat Europei „La mulți ani” într-un mod inedit
Elevii de clasa I B ai Școlii Gimnaziale „Regele Ferdinand” nu au lăsat să treacă Ziua Europei, din 9 mai, fără să o sărbătorească.
Deși nu au fost împreună, prichindeii au „complotat”, alături de învățătoarea lor, pentru a realiza un filmuleț prin care îi urează Europei „La mulți ani!”.
„Marcăm ”Ziua Europei” chiar dacă izolarea ne ține la distanță unii de alții, chiar dacă școala e altfel și tehnologia ne dă bătăi de cap. Clasa ”Albinuțelor”, elevi ai clasei I B la școala gimnazială ”Regele Ferdinand” din Sibiu , împreună cu doamna învățătoare, au dorit ca această aniversare să nu treacă neobservată și au pregătit un montaj inedit prin care fiecare dintre ei urează, ”La Mulți Ani” țărilor din blocul comunitar”, spun reprezentanții Școlii „Regele Ferdinand”.
Astfel că, după ce învățătoarea le-a povestit tuturor, în timpul orelor desfășurate pe ZOOM, despre Europa, țările care o alcătuiesc și despre faptul că în 9 mai se sărbătorește ziua Europei, aceștia au hotărât să marcheze evenimentul într-un mod special.
Fiecare elev și-a ales o țară, a desenat drapelul și chiar au învățat câteva cuvinte în limba țării respective.
https://www.facebook.com/sibiusutalasuta/videos/687355421808121/
„Teleșcoala” își schimbă orarul. Câte o oră pe zi pentru clasele a VIII-a și a XII-a
Orarul „Teleșcoala” se schimbă în săptămâna 11 – 15 mai, astfel că va fi difuzat câte un curs pe zi pentru elevii de clasa a VIII-a și un altul pentru cei din clasa a XII-a.
Elevii care se pregătesc pentru examenele naționale cu ajutorul lecțiilor televizate vor avea, săptămâna viitoare, ore de 48 de minute.
„Dragi prieteni, acesta este orarul Teleșcolii din săptămâna 11-15 mai. După cum vedeți, începând de luni, avem doar câte un curs pentru fiecare dintre cele două clase, cu durata de 48 de minute”, arată un anunț al Teleșcoala TVR.
Astfel, elevii de clasa a VIII-a vor avea, de la ora 9, lecții de matematică în zilele de luni, miercuri și vineri, și de limba și literatura română marți și joi.
Elevii de clasa a XII-a trebuie să știe că orele televizate vor începe la ora 15. Luni vor avea biologie, marți – fizică, iar miercuri, joi și vineri – matematică.
Cum se va desfășura pregătirea elevilor pentru examenele naționale, din 2 iunie: câte zece elevi în clasă, cu măști primite de la școli
Monica Anisie, ministrul Educației, a explicat, recent, la un post de televiziune, cum s-ar putea desfășura cursurile în incinta școlilor, din 2 iunie, pentru elevii care vor să se pregătească pentru examenele naționale.
“Dacă la ora 9 vin primii 10 elevi, la 9:20 vine următoarea grupă de 10 elevi. La intrarea în școală, la poarta școlii va fi întâmpinat elevul de către un cadru medical și i se va lua temperatura, după care elevii vor parcurge un culoar bine definit de către unitatea de învățământ în curtea școlii, vor ajunge în fața ușii unde vor avea covorașe cu dezinfectant, se va realiza igienizarea interiorului școlii cu o zi înainte, iar cu oră înainte de pătrunderea personalului și elevilor vor fi deschise ferestrele pentru aerisire”, a explicat Anisie, potrivit Edupedu.ro
Totodată, ministrul Educației a precizat că în sala de curs nu vor intra mai mult de zece elevi și un cadru didactic. Elevii care se vor pregăti pentru Evaluarea Națională vor sta în sala de curs două ore, iar cei care vor da Bacalaureatul trei ore.
Ora va fi de 50 de minute, cu pauză de zece minute.
„În această pauză, rugămintea mea către cadre didactice și elevi este să nu interacționeze cu alte grupe de elevi și de aceea astăzi, discutând cu reprezentanți din județul Timiș, a fost acolo o propunere că poate și pauzele să fie date diferențiat și după ce se încheie cursurile vor fi conduși elevii de către cadrul didactic spre ieșire. Vor arunca masca pe care au folosit-o în timpul cursurilor, vor primi de la școală o altă mască și vor pleca spre casă. Este o procedură la care ne-am gândit, poate va suferi unele modificări. Această procedură va fi asemănătoare [cu procedura care va fi aplicată la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020], de fapt îi familiarizăm pe copii și îi învățăm cum anume ar trebui să se comporte și la examenele naționale, unde vom urma aceeași procedură”, arată Anisie, conform aceleiași surse.
Evaluarea Națională va debuta în 15 iunie, iar Bacalaureatul în 22 iunie, cu probele scrise.
Numărul persoanelor confirmate cu coronavirus în Sibiu a urcat la 406, iar cel al deceselor la 32
Bilanțul zilei în epidemia de coronavirus, în județul Sibiu, arată că au fost depistate alte trei cazuri noi, dar au fost externate alte 4 persoane vindecate. În total, sunt 406 persoane care au fost confirmate până acum și 32 de decese. La nivel național, numărul de cazuri noi anunțate a scăzut ușor, la 231, numărul fiind influențat, probabil, și de faptul că ieri a fost sâmbătă.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr de 2998 de teste. În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 406 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 383 adulți și 23 copii) și 1520 de persoane confirmate negativ. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 181 de persoane, iar 32 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 610 persoane izolate și 325 persoane în carantină.
Au revenit și amenzile pe ordonanțele militare: ieri, 9 mai, au fost aplicate 11 sancțiuni cu amenzi în valoare de 4.805 lei, pentru fapte în context COVID 19, dar nu este precizată nicio amendă pentru încălcarea restricțiilor de circulație.
În perioada de referință, 10 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 362 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Totodată, 1 societate comercială a fost verificată cu privire la respectarea interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență.
Până astăzi, 10 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.362 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.051 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
- Alba 237
- Arad 678
- Argeș 173
- Bacău 371
- Bihor 484
- Bistrița-Năsăud 262
- Botoșani 586
- Brașov 574
- Brăila 19
- Buzău 65
- Caraș-Severin 109
- Călărași 61
- Cluj 463
- Constanța 252
- Covasna 219
- Dâmbovița 147
- Dolj 140
- Galați 513
- Giurgiu 196
- Gorj 78
- Harghita 24
- Hunedoara 565
- Ialomița 289
- Iași 287
- Ilfov 368
- Maramureș 70
- Mehedinți 80
- Mureș 598
- Neamț 761
- Olt 53
- Prahova 76
- Satu Mare 54
- Sălaj 50
- Sibiu 406
- Suceava 3.213
- Teleorman 101
- Timiș 471
- Tulcea 86
- Vaslui 133
- Vâlcea 27
- Vrancea 452
- Mun. București 1.508
- – 63
TOTAL 15.362
Totodată, până acum, 952 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 231 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 242 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.399 de persoane. Alte 19.887 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.286 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 199 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 256.749 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 406 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.027 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 557 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 331 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 187.800 de lei.
Facem precizarea că până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.758 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 329 în Germania, 81 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 100 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 31 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.








