Acasă Blog Pagina 391

Argint pentru studenții AFT Sibiu la Military Multinational Sports and Shooting Games 2026, Varșovia

0

Studenții Academiei Forțelor Terestre (AFT) „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au obținut un rezultat de excepție la competiția internațională Military Multinational Sports and Shooting Games, desfășurată în perioada 20–24 aprilie 2026, la Universitatea Tehnologică Militară din Varșovia.

Evenimentul a reunit 14 echipe din instituții militare de învățământ superior din Europa, provenind din țări precum Estonia, Grecia, Italia, Norvegia, Polonia, România și Ucraina. Participanții au fost supuși unor probe solicitante, menite să testeze atât condiția fizică, cât și rezistența psihică: tir sportiv, înot, alergare, trasee cu obstacole, exerciții de forță și viteză.

Delegația română a urcat pe treapa a doua a podiumului

Echipa AFT Sibiu, alcătuită din studenții Artistică Iscruleasa, Izabela Florea și Sebastian Crețu, a fost coordonată de col. (rz.) prof. univ. dr. Robert Stănciulescu. Printr-o pregătire riguroasă, disciplină și spirit de echipă, delegația română a reușit să urce pe treapta a doua a podiumului, obținând medalia de argint în clasamentul general pe echipe.

Pe lângă rezultatul colectiv, studenta Izabela Florea a avut o evoluție individuală deosebită, câștigând medalia de argint și confirmând nivelul ridicat de pregătire și constanță sportivă.

Performanța reconfirmă nivelul de pregătire

Reprezentanții academiei au transmis că această performanță reconfirmă nivelul ridicat de pregătire al studenților militari sibieni și capacitatea acestora de a concura cu succes la nivel internațional.

Următoarea provocare pentru sportivii militari va fi participarea la Campionatul Internațional de Pentatlon Militar, programat în luna septembrie la Lillehammer, Norvegia, unde vor reprezenta din nou România.

„Felicitări tuturor pentru acest rezultat deosebit! Mult succes în competițiile viitoare și în reprezentarea României la cel mai înalt nivel!”, au transmis reprezentanții AFT Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Atelier de prelucrare a lânii la Casa Artelor Sibiu – Tradiție și inovație pe 28 aprilie 2026

În cadrul proiectului european Commheritour, la Casa Artelor din Sibiu va avea loc, pe 28 aprilie, între orele 10-16, un atelier practic dedicat prelucrării lânii, parte din planul de acțiune locală al județului Sibiu.

Evenimentul își propune să susțină dezvoltarea unei comunități locale de meșteri și procesatori de lână, să stimuleze crearea unor produse cultural-turistice reprezentative și să promoveze metode sustenabile de valorificare a acestei resurse tradiționale.

Lâna, rol esențial în comunitățile sibiene

De-a lungul timpului, lâna a avut un rol esențial în comunitățile sibiene: a oferit îmbrăcăminte, locuri de muncă și a contribuit la dezvoltarea unei economii locale durabile. Astăzi, atelierul propune o abordare actuală, care aduce împreună tradiția și inovația, demonstrând că acest material natural poate rămâne relevant și valoros.

Vor fi prezentate tehnici de utilizare a lânii

Participanții vor descoperi atât tehnici tradiționale, cât și perspective moderne de utilizare a lânii, într-un dialog între vechi și nou, menit să readucă în atenție frumusețea și utilitatea produselor realizate manual.

Invitate speciale ale atelierului sunt două meșterițe pasionate:

  • Elena Pascu din Mălâncrav, țesătoare cunoscută pentru activitatea sa de promovare a artei țesutului și a pregătirii fibrelor naturale;
  • Iulia Lavu, artizan contemporan care transformă lâna într-un mijloc de expresie modern, minimalist și creativ.

Meșteșugurile, patrimoniu cultural

Atelierul face parte din proiectul COMMHERITOUR – Modele comunitare pentru valorificarea sustenabilă a meșteșugurilor din patrimoniul cultural, implementat de Consiliul Județean Sibiu, cu scopul de a crește atractivitatea economică și turistică a regiunilor din zona Dunării.

 Participă și descoperă cum tradiția poate inspira viitorul!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Pensiile de stat nu vor acoperi nevoile viitoare: Comisia Europeană recomandă investiții, chiar și de la 10 euro

0

Pensiile de stat nu vor mai fi suficiente pentru a asigura un trai decent în viitor, avertizează Comisia Europeană (CE). Pe fondul îmbătrânirii populației, inclusiv în România, numărul contribuabililor scade, în timp ce numărul pensionarilor crește, ceea ce pune presiune majoră pe sistemul public de pensii.

Într-un interviu acordat Știrilor PRO TV, comisarul european pentru servicii financiare, Maria Luís Albuquerque, a explicat că statele membre trebuie să își regândească strategiile și să încurajeze economisirea și investițiile individuale.

Se recomandă conturile de economii și investiții

Oficialul european recomandă introducerea unor conturi simple de economii și investiții, accesibile tuturor cetățenilor, fie prin intermediul băncilor, fie al platformelor digitale. Aceste instrumente ar permite românilor să investească ușor pe piețele de capital și să obțină randamente mai bune pe termen lung, comparativ cu depozitele bancare.

„Depozitele oferă lichiditate, dar pe termen lung randamentele sunt reduse și pot fi afectate de inflație. În schimb, investițiile regulate pot genera câștiguri semnificative în timp”, a subliniat Maria Luís Albuquerque.

Un aspect esențial al acestei propuneri este eliminarea pragului minim de investiție. Astfel, orice persoană ar putea începe să investească chiar și cu sume mici, de exemplu 10 euro. Potrivit oficialului, investițiile timpurii și constante pot face o diferență majoră pe termen lung, chiar și pentru cei cu venituri modeste.

Pensiile private ocupaționale, o soluție

În plus, Comisia Europeană încurajează dezvoltarea pensiilor private ocupaționale, la care contribuie și angajatorii. Acest pilon suplimentar ar putea completa veniturile din pensia de stat și ar reduce riscul unui nivel de trai scăzut la vârsta pensionării.

„Vom avea mai mulți pensionari și mai puțini contribuabili, ceea ce înseamnă că sistemul public nu va mai putea susține singur pensii adecvate”, a avertizat comisarul european.

Totodată, oficialul a menționat și necesitatea integrării piețelor de capital din Uniunea Europeană. O astfel de conectare ar permite investitorilor acces mai ușor la oportunități din întreaga Europă și ar crește vizibilitatea burselor locale, inclusiv Bursa de Valori București.

În acest context, specialiștii recomandă românilor să înceapă cât mai devreme economisirea și investițiile, chiar și cu sume mici, pentru a-și asigura stabilitatea financiară pe termen lung.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

China avertizează UE că pregătește contramăsuri, din cauza politicii „Fabricat în Europa” și a noii legi industriale

0

China a avertizat că ar putea adopta contramăsuri împotriva Uniunea Europeană dacă blocul comunitar va continua să promoveze politici industriale care favorizează producția locală în detrimentul companiilor străine. Reacția vine în contextul unei inițiative legislative menite să accelereze reindustrializarea Europei.

Proiectul de lege, denumit „Proiectul de Accelerare Industrială” și prezentat pe 4 martie de Comisia Europeană, urmează să fie analizat și aprobat de statele membre și de Parlamentul European. Documentul prevede stimularea producției interne în sectoare strategice, ceea ce a generat îngrijorări la nivel international, relatează Mediafax.

Ministerul Comerțului din China, îngrijorat

Ministerul Comerțului din China a transmis că a înaintat oficial observații către Comisie pe 24 aprilie, exprimând „grave îngrijorări” legate de potențialul caracter discriminatoriu al măsurilor. Autoritățile chineze au subliniat că vor monitoriza îndeaproape evoluția procesului legislativ și că rămân deschise dialogului.

Totuși, oficialii de la Beijing avertizează că, în cazul în care UE va ignora aceste preocupări și va adopta legea într-o formă care afectează interesele companiilor chineze, reacția va fi inevitabilă. „China nu va avea de ales decât să ia contramăsuri”, se arată în comunicatul ministerului.

Noua legislație europeană ar fi problema

Noua legislație europeană ar impune companiilor care activează în domenii strategice să utilizeze un anumit procent de componente produse în Europa, mai ales atunci când beneficiază de finanțare publică. Printre sectoarele vizate se numără industria auto, tehnologiile verzi (panouri solare, baterii, pompe de căldură) și industria grea.

China se consideră principala țintă a legii europene

Deși China nu este menționată explicit în textul legii, aceasta este considerată principala țintă. Oficialii europeni au criticat în repetate rânduri ceea ce consideră a fi practici de concurență neloială, invocând subvențiile masive acordate companiilor chineze.

În replică, partea chineză susține că noile reguli europene introduc restricții semnificative asupra investițiilor străine în sectoare emergente precum bateriile, vehiculele electrice, energia fotovoltaică și materiile prime critice. De asemenea, sunt criticate clauzele de „origine UE” în achizițiile publice, considerate discriminatorii pentru investitorii internaționali.

Tensiunile dintre UE și China riscă astfel să se amplifice, într-un moment în care competiția globală pentru supremația industrială și tehnologică devine tot mai intensă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

România riscă să rămână fără gaze la iarnă: regulamentul UE care poate declanșa criza

Trei luni de tăcere. România riscă să intre nepregătită în iarnă sub un regulament european care poate bloca exact soluțiile de criză.

România se apropie de sezonul rece fără o dezbatere reală despre un risc major: posibilitatea ca, în perioadele de ger extrem, aprovizionarea cu gaze să devină instabilă exact când este mai mare nevoie de ea.

În centrul problemei se află Regulamentul (UE) 2026/261, intrat în vigoare la începutul acestui an, prezentat la Bruxelles ca un pas decisiv spre independența energetică față de Rusia.

Pe hârtie, obiectivul este clar și popular: eliminarea gazului rusesc. În practică însă, mecanismele introduse de regulament riscă să afecteze tocmai capacitatea statelor aflate la marginea rețelei europene – precum România – de a reacționa rapid în situații de criză.

„Regulamentul este construit mai degrabă pentru normalitate birocratică decât pentru situații de urgență. Or, sistemele energetice nu funcționează după logica dosarelor, ci după logica minutelor și a presiunii din conducte”, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Europa a redus dependența de Rusia, dar nu a rezolvat problema

Uniunea Europeană a reușit să reducă drastic importurile de gaze rusești – de la peste 40% în 2021 la aproximativ 11% prin conducte în 2025. Cu LNG inclus, ponderea ajunge la circa 17%.

Această reducere nu înseamnă însă independență reală. În locul gazului rusesc, Europa a apelat la:

-importuri mai scumpe de LNG,

-reducerea consumului,

-reconfigurări rapide ale fluxurilor energetice.

Costul acestei tranziții a fost transferat în prețuri mai mari și într-un risc crescut de aprovizionare, în special pentru statele fără acces direct la terminale LNG. România se află exact în această categorie.

„Am înlocuit dependența de o sursă cu dependența de piață. Iar piața, în perioade de criză, nu are răbdare și nici solidaritate”, explică Chisăliță.

Problema României: vârful de consum, nu media anuală

România nu are, în mod obișnuit, o problemă de aprovizionare la nivel anual. Vulnerabilitatea apare în momentele de vârf – zilele sau săptămânile de ger extrem, când consumul explodează și este nevoie de importuri rapide pentru echilibrarea sistemului.

Regulamentul 2026/261 introduce însă exact obstacolele care pot întârzia aceste importuri:

-verificări stricte privind originea gazului,

-restricții asupra contractelor noi sau modificate după iunie 2025,

-interdicții aplicabile rapid, fără flexibilitate în situații de urgență.

„Într-o săptămână de ger, nu ai timp să verifici traseul juridic al fiecărui metru cub de gaz. Dacă decizia se mută din dispecerat în biroul juridic, ai deja o problemă reală”, spune Chisăliță.

Dependența de regiune și riscul speculei

În perioadele de vârf, România depinde de fluxurile regionale. Asta înseamnă că prețul și disponibilitatea gazului pot fi influențate de deciziile și interesele altor state.

În același timp, regulamentul creează premisele unor efecte paradoxale:

-apariția „gazului rusesc mascat”, revândut prin intermediari,

-creșterea prețurilor din cauza riscului perceput,

-posibilitatea apariției unor „premium-uri regionale” speculative.

„Interdicțiile rigide pot duce la exact ceea ce încearcă să evite: opacitate, intermediere și prețuri mai mari. Piața găsește întotdeauna o cale, dar nu neapărat una eficientă sau corectă”, punctează Chisăliță.

Un scenariu realist de criză

Într-un scenariu de iarnă severă, lucrurile pot degenera rapid:

-Consumul crește brusc din cauza frigului.

-România are nevoie de importuri urgente.

-Piața regională este tensionată și scumpă.

-Apar volume disponibile, dar cu incertitudini privind originea.

-Furnizorii ezită din cauza riscurilor legale.

-Deciziile întârzie.

Rezultatul: întârzieri în livrare și costuri explozive.

„Nu mai vorbim despre eficiență sau despre prețuri competitive. Vorbim despre continuitatea livrării. În astfel de momente, orice întârziere poate însemna o criză”, avertizează expertul.

Infrastructura – veriga lipsă

O altă problemă majoră este infrastructura. Proiectele strategice, inclusiv coridoarele regionale de transport, sunt încă în dezvoltare, cu beneficii estimate abia după 2027.

Asta înseamnă că România intră în următorii doi ani într-o zonă de vulnerabilitate tehnică.

„Regulile devin mai dure înainte ca infrastructura să fie pregătită. Este o inversare periculoasă a logicii investiționale”, spune Chisăliță.

Ce ar trebui să ceară România

În acest context, experții susțin că România ar trebui să adopte o poziție fermă la nivel european și să ceară:

-proceduri rapide pentru importuri de urgență,

-mecanisme anti-speculă în regiune,

-accelerarea infrastructurii energetice,

-reguli de trasabilitate care să nu blocheze sistemul în momente critice.

„Securitatea energetică nu se face doar din interdicții. Se face din infrastructură, flexibilitate și capacitatea de a reacționa rapid.

Fără acestea, orice regulament devine un risc în sine”, concluzionează Dumitru Chisăliță.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Vorbește cu încredere la Bacalaureat: atelierele Gong care îți antrenează vocea și curajul

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu programează ultimele ateliere dedicate elevilor de liceu în acest an școlar.

„Discursul ca superputere” se adresează elevilor de clasa a XII-a care urmează să susțină proba orală a examenului de bacalaureat.

Programul este conceput pentru a sprijini adolescenții în dezvoltarea încrederii în sine și a capacității de a comunica clar și coerent în fața unui public.

Atelierul propune o abordare practică, bazată pe exerciții interactive, jocuri și simulări, prin care participanții își vor antrena controlul emoțiilor, structura discursului și expresivitatea.

Elevii vor învăța să-și organizeze ideile logic, să folosească eficient tonul vocii și limbajul corporal, precum și să răspundă prompt și coerent la întrebări.

Atelierele vor avea loc atât la sediul teatrului, cât și în licee din Sibiu.

În licee, atelierele sunt oferite gratuit ca o sesiune unică, au o durată de aproximativ 50 de minute și sunt susținute de o echipă formată din Ileana Racoviceanu, Lucia Barbu, Eleonora Coșuleț, Barbara Crișan Sărac, Raluca Pavel și Alexandra Șerban.

Pentru programare este necesară trimiterea unei solicitări la [email protected], care să includă: numele profesorului, datele de contact, instituția de învățământ, numărul de elevi, data și ora dorită.

Rezervarea devine fermă doar după confirmarea în scris, în funcție de disponibilitatea actorilor în momentul înregistrării cererii, având în vedere resursele limitate și cererile foarte mari.

La sediul Teatrului „Gong”, ultimul modul (format din trei întâlniri) pentru care mai sunt locuri disponibile va avea loc în datele de 18 și 25 mai, respectiv 2 iunie.

Sesiunile se desfășoară de la ora 15:00, la Sala Studio, sub coordonarea Anei Mujat. Durata unei sesiuni este de aproximativ o oră, participarea este condiționată de prezența la toate cele 3 întâlniri, iar costul unui bilet valabil pentru întreg modulul este de doar 20 de lei, tarif unic nereturnabil și nemodificabil.

Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00.

„Mulțumită sprijinului acordat în acest an de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local, care înțeleg rolul esențial al culturii în educația tinerilor, reușim să continuăm și să dezvoltăm programele dedicate elevilor de liceu.

Astfel, atelierele de comunicare continuă, iar din luna aprilie am extins oferta pentru cei mici: programul de weekend include acum două ateliere suplimentare în fiecare duminică, pe lângă cele desfășurate deja sâmbăta și în timpul săptămânii”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Uzbekistan, surpriza low-cost a turismului: Un expert în călătorie îți dezvăluie totul despre o vacanță aici

0

Un creator de conținut specializat în călătorii susține că Uzbekistan este una dintre cele mai accesibile destinații turistice din lume, unde prețurile pentru mâncare, cazare și transport sunt mult sub media globală, relatează Mediafax.

Surpiza: prețurile foarte mici!

Lourens, un olandez cunoscut pe Instagram drept @l.ourens, documentează destinații mai puțin explorate și spune că experiența sa în Asia Centrală l-a surprins plăcut. Potrivit acestuia, o masă tradițională costă aproximativ 3 euro, iar o bere la terasă poate fi cumpărată cu doar 1 euro. În plus, cazarea într-un apartament local pornește de la circa 15 euro pe noapte.

Capitala, contrast între tradiție și modernism

Capitala Tașkent impresionează prin contrastul dintre modern și tradițional. Orașul combină clădiri moderne din sticlă, asemănătoare celor din Dubai, cu monumente istorice și o cultură bogată, specifică regiunii.

Transportul este, la rândul său, accesibil. Un bilet la trenul de mare viteză costă în jur de 15 euro și leagă capitala de orașul istoric Samarkand, unul dintre cele mai importante puncte de pe Drumul Mătăsii. Aici, turiștii pot admira unele dintre cele mai spectaculoase construcții din epoca medievală.

Turiștii consideră Uzbekistanul o destinație sigură

După ce a vizitat peste 60 de țări, Lourens spune că Uzbekistanul rămâne „cea mai prietenoasă destinație pentru buget” pe care a descoperit-o. Experiența sa a atras atenția publicului online, postările sale adunând zeci de mii de aprecieri.

În plus, mulți turiști consideră Uzbekistanul o destinație sigură, fiind adesea descris ca una dintre cele mai liniștite și primitoare țări pentru vizitatori.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Trump povestește evacuarea de la Cina Corespondenților – momentele tensionate din timpul incidentului armat: “Am vrut să văd ce se întâmplă”

0

Președintele SUA, Donald Trump, a descris în detaliu momentele tensionate ale evacuării sale în timpul incidentului armat produs la Cina Corespondenților de la Casa Albă. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat emisiunii 60 Minutes de la CBS News.

Povestește cum a influențat acțiunea agenților de securitate

Întrebat de jurnalista Norah O’Donnell despre reacția rapidă a agenților de securitate, Trump a explicat că intervenția acestora a fost influențată și de dorința sa de a înțelege ce se întâmpla în jur.

„Am vrut să văd ce se întâmplă și nu le-am făcut lucrurile foarte ușoare”, a declarat liderul american, potrivit Mediafax. Inițial, zgomotele i s-au părut obișnuite pentru o sală de evenimente, însă ulterior a realizat gravitatea situației.

Potrivit lui Trump, agenții de securitate au intervenit imediat, înconjurându-l și încercând să îl evacueze în siguranță. În primele momente, acesta le-ar fi cerut să mai aștepte pentru a evalua situația.

„Le spuneam: «Așteptați un minut. Lăsați-mă să văd ce se întâmplă»”, a relatat el.

Trump spune că Melania s-a întins la podea

Pe măsură ce evacuarea a început, agenții i-au cerut să adopte o poziție de siguranță. „Mergeam ușor aplecat, nu voiam să stau complet drept. La un moment dat mi-au spus: «Vă rugăm să mergeți la podea»”, a explicat Trump.

Șeful statului a precizat că și soția sa, Melania Trump, a respectat indicațiile agenților, întinzându-se la podea în timpul intervenției.

Trump a lăudat echipa de protecție

În final, Donald Trump a lăudat profesionalismul echipei de protecție, subliniind că a fost înconjurat de „oameni extraordinari” pe tot parcursul incidentului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Decizie fără precedent: 300.000 de euro pentru familia unei victime după vaccinarea anti-COVID

O instanță din Atena a decis ca statul elen să acorde despăgubiri în valoare de 300.000 de euro familiei unei femei care a decedat după administrarea unui vaccin anti-Covid produs de AstraZeneca.

Judecătorii au concluzionat că există o legătură între vaccinare și decesul femeii și au stabilit că responsabilitatea revine statului, în contextul în care campania de imunizare a fost parte integrantă a strategiei naționale de sănătate publică din perioada pandemiei.

Autoritățile din domeniul sănătății au susținut în instanță că vaccinarea a fost opțională, argumentând că statul nu ar trebui să fie răspunzător pentru eventualele reacții adverse.

Instanța a respins însă această poziție, apreciind că amploarea și cadrul oficial al campaniei implică o formă de responsabilitate instituțională.

Ca urmare a deciziei, familia victimei a primit compensațiile stabilite de instanță.

Specialiștii în drept consideră că acest verdict ar putea avea consecințe semnificative, deschizând calea pentru noi acțiuni în justiție în cazuri similare.

Ei subliniază însă că factorul decisiv rămâne existența unor dovezi medicale solide care să demonstreze clar legătura de cauzalitate între vaccin și complicațiile suferite.

În lipsa unor astfel de probe, spun avocații, șansele de succes în instanță sunt reduse. Totuși, această hotărâre confirmă că, acolo unde există dovezi concludente, despăgubirile pot deveni o realitate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

El Niño revine în forță: vara 2026 ar putea aduce un nou val global de temperaturi extreme

Un nou episod al fenomenului climatic El Niño devine tot mai probabil începând cu mijlocul anului 2026, avertizează Organizația Meteorologică Mondială (OMM).

Potrivit specialiștilor, această evoluție ar putea influența semnificativ temperaturile și regimul precipitațiilor la nivel global.

Cele mai recente date indică o schimbare clară în zona Pacificului ecuatorial, unde temperaturile de la suprafața oceanului sunt în creștere accelerată. Acest semnal sugerează că fenomenul El Niño ar putea reveni chiar din intervalul mai–iulie 2026.

În următoarele luni, climatologii estimează că majoritatea regiunilor de pe glob vor înregistra temperaturi peste valorile obișnuite pentru această perioadă. În același timp, distribuția precipitațiilor ar putea suferi modificări importante, diferite de la o zonă la alta.

După o perioadă de neutralitate climatică la începutul anului, instalată în urma episodului La Niña din 2025–2026, experții consideră că există o probabilitate ridicată ca El Niño să se instaleze în curând și să se intensifice ulterior.

Modelele climatice sugerează că acest episod ar putea avea o intensitate ridicată, iar precizia prognozelor crește pe măsură ce se avansează în sezonul cald.

El Niño este un fenomen natural caracterizat prin încălzirea apelor de suprafață din centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial.

Acesta apare, în general, o dată la doi până la șapte ani și poate dura între 9 și 12 luni, influențând clima globală prin efecte în lanț.

Ultimul episod major, desfășurat în 2023–2024, a contribuit la înregistrarea celor mai ridicate temperaturi globale din istorie. Impactul său s-a resimțit la scară largă, de la valuri de căldură intense până la modificări ale tiparelor de precipitații.

Organizația Meteorologică Mondială urmează să publice un nou buletin informativ la finalul lunii mai, care va aduce actualizări și recomandări pentru perioada verii și lunile următoare.

În ansamblu, prognozele actuale indică o tendință clară: temperaturile globale vor rămâne peste media obișnuită în aproape toate regiunile lumii în intervalul mai–iulie 2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Litoralul românesc se schimbă radical din acest sezon: Fumatul pe plajă, pe cale să fie RESTRICȚIONAT

Fumatul pe plajele de pe litoralul românesc ar putea fi limitat, chiar din acest sezon estival, la spații special amenajate, dacă propunerile discutate între autorități și administratorii de plaje vor fi puse în aplicare. Măsura vine pe fondul numeroaselor reclamații venite din partea turiștilor, deranjați de resturile de țigări abandonate în nisip.

Inițiativa urmărește separarea clară a zonelor destinate fumătorilor de cele pentru nefumători, în încercarea de a crește confortul general pe plajă.

Modelul este inspirat din alte state europene unde astfel de reguli sunt deja în vigoare. Totuși, aplicarea lui în România, în special în zone cunoscute pentru spiritul lor liber, precum Vama Veche, ar putea stârni reacții puternice.

Propunerea a fost discutată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) împreună cu operatorii de plaje. Reprezentanții instituției susțin că măsura ar putea aduce un echilibru între diferitele categorii de turiști.

„Le-am recomandat ca, în limita posibilităților, la momentul amenajării plajelor, să ia în considerare delimitarea unei zone dedicate persoanelor care fumează, astfel încât cei care nu fumează să se poată bucura în deplin confort de razele soarelui, de nisipul fierbinte și de apa sărată”, a declarat Bekesi Csaba, președintele ANPC, potrivit Antena 3 CNN.

Nu toți operatorii de plaje sunt însă convinși că măsura va funcționa. Un administrator atrage atenția că de multe ori comportamentul turiștilor nu poate fi controlat ușor și că simpla impunere a unor reguli nu garantează respectarea lor.

Acesta subliniază că, în prezent, există deja scrumiere și coșuri de gunoi, iar problema ar ține mai degrabă de nivelul de educație și de responsabilitate al celor care frecventează litoralul.

De cealaltă parte, autoritățile locale văd în această inițiativă o soluție de compromis. Primarul comunei Limanu, Mihai Fedorov, consideră că măsura este justificată.

„Această propunere a ANPC este, cumva, justificată. Trebuie să existe un echilibru între fumători și nefumători”, a declarat edilul.

Totuși, când vine vorba despre Vama Veche, lucrurile devin mai sensibile. Caracterul nonconformist al stațiunii ar putea transforma această inițiativă într-un subiect controversat.

„Aici e un subiect mai fierbinte. Vama Veche este recunoscută pentru neconformism și cred că ar stârni oarecare valuri de indignare”, a avertizat Mihai Fedorov.

Și reprezentanții industriei turistice privesc măsura cu rezerve. Președintele OMD Mamaia, George Măndilă, spune că ar putea fi acceptată delimitarea unor porțiuni pentru nefumători, însă nu susține ideea separării stricte a turiștilor.

În opinia sa, alocarea unor sectoare întregi exclusiv pentru nefumători ar fi exagerată și ar duce la o divizare artificială a vizitatorilor, bazată doar pe acest obicei.

Deocamdată, propunerea rămâne în faza de discuții, însă dacă va fi implementată, ar putea schimba semnificativ modul în care turiștii își petrec timpul pe litoralul românesc începând chiar din această vară.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Casele de 35.000 de euro revin în prim-plan: noua ofensivă a lui George Simion pe criza locuirii

George Simion readuce în prim-plan una dintre temele recurente ale discursului său politic-accesul la locuințe la prețuri reduse.

Liderul AUR repune pe agenda publică ideea dezvoltării unor proiecte imobiliare accesibile, reluând direcția promisiunilor anterioare privind construcția de locuințe ieftine, inclusiv cele estimate la 35.000 de euro.

Potrivit unui comunicat emis de Alianța pentru Unirea Românilor, reprezentanții formațiunii, care fac parte din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, au prezentat în cadrul unei conferințe dedicate politicilor europene de locuire un set de măsuri menite să răspundă crizei din acest domeniu.

Inițiativa propusă include dezvoltarea unui fond de locuințe accesibile, reducerea birocrației în sectorul construcțiilor, sprijin direcționat către tineri și menținerea controlului decizional la nivel național în ceea ce privește politicile de locuire.

În intervenția sa, George Simion a subliniat dificultățile tot mai mari cu care se confruntă cetățenii din marile orașe europene în încercarea de a-și permite o locuință, accentuând impactul asupra familiilor tinere.

Acesta a descris presiunea crescută din marile centre urbane, unde costurile de trai au urcat semnificativ în ultimii ani.

„Din păcate, în acest moment, în marile orașe nu există soluții realizabile pentru a ne transforma viața mai ușoară.

De aceea, în timpul campaniei electorale de anul trecut am venit cu o propunere de locuințe la prețuri accesibile, locuințe de 50 până la 60 de metri pătrați.

Acest plan a fost luat în derâdere, acest plan a fost dus în desuet, din cauza luptei politice. La câteva luni după, vedem că această problemă este în atenția Comisiei Europene, care și-a modificat unul dintre portofolii exact pentru a redresa problema”, a afirmat Simion.

În viziunea sa, criza locuirii nu poate fi soluționată exclusiv prin inițiative locale, ci necesită o abordare coordonată, care să implice atât autoritățile naționale, cât și instituțiile europene.

„Orice nume ar purta primarul Bucureștiului (…) nu poate rezolva de unul singur, fără un plan național, această problemă. Nu poate rezolva problema poluării, nu poate rezolva problema sistematizării traficului, nu ne poate face viața mai ușoară dacă nu există un plan național și un plan european”, a afirmat el.

În campania electorală precedentă, George Simion a promovat intens ideea construirii de locuințe la costuri foarte reduse, inclusiv proiecte prezentate drept case de 35.000 de euro.

Deși propunerea a generat numeroase critici la momentul respectiv, liderul AUR revine acum asupra acestui subiect, integrându-l în dezbaterea mai largă privind criza imobiliară la nivel european.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007