Acasă Blog Pagina 4163

Decizie ÎCCJ: Imobilele ridicate fără autorizație de construcție nu mai pot fi recunoscute pe cale judiciară

Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat cinci recursuri în interesul legii, în tot atâtea cauze promovate de diferite instanțe din țară sau de Parchetul de pe lângă ICCJ. Printre acestea se numără o suluție foarte importantă pentru cauzele în care proprietarii care au construit imobile fără autorizație de construcție și cer recunoașterea și intabularea acestora pe cale judiciară.
Absența unei autorizații de construcție sau nerespectarea ei va conduce, de acum înainte, la imposibilitatea de a obține recunoașterea dreptului de proprietate. La fel se va întâmpla și dacă nu exsită procesul-verbal de recepție a lucrărilor, după cum a decis ICCJ, în urma soluționării recursul în interesul legii promovat de Curtea de Apel București. Soluția a fost cerută deoarece instanțele din țară soluționau diferit spețele în care proprietari care construiseră fără autorizație solicitau recunoașterea imobilului și înscrierea acestuia în Cartea Funciară.
Decizia nr.13 în dosarul nr.98/1/2019
Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în interpretarea şi aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.
Celelalte soluții la recursuri în interesul legii, în cauze ce erau soluționate contradictoriu de judecători, se referă la arme și muniții, lovire și alte violențe săvârșite asupra familiei, exporprieri în scopuri de utilitate publică și la impozite pentru bunuri în procedurile de faliment.

CITEȘTE MAI MULT: Povestea sibiencei acuzată că și-a răpit fetița: iubitul este coreean, adoptat de părinți suedezi

Decizia nr.10 în dosarul nr.191/1/2019
Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, art. 342 alin. (6)  din Codul penal şi art. 5491  din Codul de procedură penală, stabilește următoarele:
 „În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidența confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din  Codul penal, în procedura reglementată de art. 5491 din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.”
Decizia nr.11 în dosarul nr.198/1/2019
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, stabileşte că:
Pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile şi nu ca efect al împăcării.
Decizia nr.12 în dosarul nr.42/1/2019
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că:
Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor (sau „de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel”, în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia nr.14 în dosarul nr.117/1/2019
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.

Săptămână cu peste 1.100 de joburi în Sibiu și județ. 55 sunt pentru sibienii cu studii superioare

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această săptămână un număr de 1.111 locuri de muncă vacante oferite de către 103 angajatori.
 
Din totalul locurilor de muncă, 55 se adresează persoanelor cu studii superioare. Se caută analist calitate, director economic, inginer căi ferate, drumuri şi poduri, inginer construcţii civile, inginer instalaţii pentru construcţii, logistician gestiune flux, proiectant inginer mecanic, referent de specialitate financiar – contabil sau responsabil proces, în timp ce 1.056 sunt pentru persoane fără studii superioare.
56 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 18 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 19 locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 19 locuri de muncă pentru agenți de securitate. 12 posturi sunt oferite pentru asfaltatori, 5 de locuri de muncă sunt pentru montatori subansamble și 65 de posturi pentru muncitori necalificați la ambalarea produselor solide și semisolide.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ospătari, unde sunt oferite 5 joburi, 15 locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor. În același timp sunt oferite 67 de posturi pentru lucrători comerciali și 37 de joburi pentru lăcătuși mecanici. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Încep înscrierile la Programul Rabla 2019: cei care predau o mașină veche, primesc un tichet de 6.500 de lei

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat lansarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, pentru acest an. Programele de finanțare pentru mașini vechi a întârziat în 2019 din cauza bugetului depus și votat abia luna trecută.
Ministerul Mediului va demara programele pentru 2019 Rabla și Rabla Plus, potrivit anunțului făcut de Grațiela Gavrilescu, la Titu. Este al 15-lea an de când statul finanțează achiziția de mașini noi, pe baza casării unor mașini mai vechi de 8 ani. Anul acesta, guvernul a vrut inițial să interzică participarea la Rabla a mașinilor care nu au ITP valid, dar în final a renunțat la această prevedere, care ar fi limitat casarea multora dintre rable și ar fi generat nemulțumire populară.
Gavrielescu a anunțat că înscrierile în program vor începe vineri, 12 aprilie, şi şi-a exprimat speranţa ca suma prevăzută în buget, de 350 de milioane de lei, să poată fi dublată.
„Le spun tuturor românilor că de vineri, din data de 12 (aprilie, n.r.), se pot deja înscrie în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Le doresc succes să-şi cumpere o maşină nouă. Îmi doresc aşa cum am făcut şi anul trecut să reuşim cu ajutorul Guvernului să dublăm suma pe care acum o avem înscrisă în buget, de 320 milioane lei pentru circa 35.000 de prime de casare. Îmi doresc foarte mult ca programul pe care azi îl lansăm să se dovedească şi în această ediţie a fi unul iubit de români şi care să poată să aducă un plus din toate punctele de vedere pentru noi toţi”, a subliniat ministrul Mediului, citată de Agerpres.
Graţiela Gavrilescu a precizat că va fi păstrată şi anul acesta prima de casare de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice.

Vineri e Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Aproape 170 de posturi oferite până acum

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 12 aprilie 2019 Bursa generală a locurilor de muncă în Sibiu, la Sala Redal Events şi Mediaş, la Casa Schuller, începând cu ora 9. Până în prezent au confirmat prezența la bursele din cele două orașe 15 agenți economici care oferă 169 de locuri de muncă.
 
Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.
Agenţii economici care vor participa la „Bursa generală a locurilor de muncă” vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este gratuită.
Prin intermediul bursei generale a locurilor de muncă organizate anul trecut au fost angajate 78 de persoane.
„În cadrul acţiunilor întreprinse de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu în vederea identificării locurilor de muncă vacante au fost trimise invitaţii unui număr de 150 agenţi economici din judeţ. Până la această dată 15 dintre aceştia au confirmat deja participarea la bursă, (10 la Sibiu şi 5 la Mediaş) punând la dispoziţie 169 locuri de muncă vacante (148 la Sibiu şi 21 la Mediaş).
Cele mai multe locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare şi se adresează meseriilor/calificărilor următoare: agent de asigurare, asistent relaţii publice şi comunicare, casier, controlor calitate, dulgher, manipulant mărfuri, montator subansamble, muncitor necalificat, stivuitorist, vânzător şi altele, oferta fiind completată de posturi pentru persoane cu studii superioare (analist calitate, expert în securitate şi sănătate în muncă, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, inginer electronist, inginer mecanic, inginer producţie etc.).
Datele sunt preliminare, urmând ca până la data desfăşurării bursei numărul agenţilor economici participanţi şi al locurilor de muncă să crească. În acest sens, angajatorii care doresc să participe la bursă pot să contacteze Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, str. Morilor nr. 51 A, tel. 0269/210882 sau fax. 0269/230089 sau Agenţia Locală Mediaş, str. Comandor Dimitrie Moraru, nr.3,tel. 0269/843731, fax 0269/846710″, spun reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu.

Cupa Costel Totan la tenis de masă, în Mediaș

0

Clubul Sportiv Municipal Mediaș, EMI TT și Romgaz organizează în perioada 3-5 mai, Cupa Costel Totan, competiție de tenis de masă rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani precum și amatorilor, profesioniștilor și categoriei open.
 
Partidele se vor desfășura la Sala Sporturilor din cartierul Vitrometan. Cei care doresc să se înscrie la această competiție o pot face la telefoanele 0740.092.077-Adrian Suciu sau 0747.630.959-Emi.
Inginerul Costel Totan a fost o personalitate a industriei gazeilere româneşti. S-a născut la 2 aprilie 1958. în localitatea Dârlos şi s-a stins din viaţă la Mediaş în anul 2015. S-a luptat o viaţă întreagă pentru ca Mediaşul să rămână capitala gazelor naturale româneşti. Costel Totan a fost, de asemenea, un sprijinitor al vieţii culturale şi sportive medieşene. A sprijinit o mulţime de activităţi culturale şi a fost fondatorul Clubului Sportiv Romagaz Tenis de Masă, un club care a devenit, rapid, unul din cele mai performante la nivel naţional.

Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi? (Ioan 8,46). Interviu cu scriitorul Danion Vasile

0

Portret în câteva tuşe. 

Rep: Domnule Danion Vasile, sunteţi oaspetele Sibiului şi, implicit, oaspetele ziarului nostru Sibiu 100%. Vă rog să ne oferiţi un portret al dumneavoastră în câteva tuşe, ca sibienii să vă cunoască mai bine.
DV: Sunt scriitor. Am scris peste douăzeci de cărţi, câteva de poveşti pentru copii, cele mai mult pentru familie şi despre problemele tinerilor. Sunt creator de board games – jocuri educative, pentru a contracara avalanşa de jocuri pe calculator şi telefoane. Şi, ţin conferinţe pe diferite teme religioase.
Rep: Atuul dumneavoastră este credinţa şi ataşamentul faţă de sfinţii închisorilor. De unde această apropiere faţă de un paradox al oprimării comuniste, care în loc de „reeducarea” românilor a umplut cerul de sfinţi?
DV:Încă din facultate am început să cunosc oameni care au trecut prin temniţele comuniste şi L-au mărturisit acolo pe Hristos, oameni cu ani grei de închisoare şi am văzut în ei, pur şi simplu, veriga aceea de sfinţenie care face trecerea de la o perioadă istorică la cealaltă. M-au atras, m-au fascinat, iar în clipa în care l-am cunoscut pe părintele Justin Pârvu, el mi-a dat binecuvântarea să mă ocup de cinstirea sfinţilor închisorilor. Mai întâi de părintele Ilie Lăcătuşu, şi apoi de ceilalţi.

Sarea pământului

Rep: Puţină lume cunoaşte acest moment istoric atât de dur şi inimaginabil, detenţii crunte de 15-20 de ani …
DV: Tudor Popescu, de exemplu, a avut o astfel de detenţie.
Rep: Aşa cum a făcut şi părintele Justin, cei care au supravieţuit, din voia Domnului, au ieşit din puşcăriile comuniste iertând pe toată lumea, fără niciun sentiment de ranchiună, chiar spunând: „Să nu ne răzbunaţi!” Totuşi puţini cunosc acest episod din istoria românilor şi cred că aceşti oameni sunt sfinţi. Vreau să vă provoc să ne convingeţi.
DV: Iată câteva argumente: Valeriu Gafencu, cel mai cunoscut sfânt al închisorilor, la un moment dat, îi profeţeşte unui alt coleg, Octavian Anastasescu: „Va veni o zi în viaţa ta când inima ta va cânta singură rugăciunea lui Iisus”. Valeriu Gafencu practica rugăciunea inimii şi îi învăţa şi pe ceilalţi. Practic, Târgu Ocna, ca şi alte închisori comuniste, au fost asemănătoare mănăstirilor, din punct de vedere al vieţuirii duhovniceşti. La un moment dat, Octavian Anastasescu află că urma să intre în reeducare – pentru că securiştii au vrut să bage şi la Târgu Ocna reeducare ca la Piteşti – se duce Octavian la Gafencu şi-i spune: „Valeriu, eu mâine intru în reeducare”, disperat, frământat. Şi Valeriu îi spune calm: „Nu. Tu mâine o să fii liber.” Octavian spune: „Valeriu, eu mâine intru în reeducare!” Valeriu repetă: „Mâine o să fii liber.” Octavian, foarte frământat, discută cu un alt coleg de închisoare şi-i spune: „Uite ce mi se întâmplă: eu mâine intru în reeducare şi Valeriu spune că o să fiu liber!” Celălalt deţinut îi răspunde: „Dacă Valeriu a spus asta, aşa o să fie!” Şi a doua zi   l-au eliberat. După o vreme, pentru că a încălcat regula domiciliului obligatoriu pe care i-o impuseseră comuniştii, Octavian Anastasescu intră din nou în anchetă. Când începe ancheta, se vede într-un glob mare, luminos, în care era o lumină nepământeană, şi-n globul acela aude cum inima începe să-i spună rugăciunea lui Iisus, cum îi profeţise Gafencu: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” – îi rostea inima cuvintele rar şi clar. Ieşit din comun este că Octavian auzea când îl întrebau anchetatorii ceva, dar nu ştia ce. Auzea că răspundea el ceva, dar nu ştia ce. Însă la sfârşitul anchetei, lumina a dispărut, totul a revenit la normal, şi unul din anchetatori i-a zis: „Dacă ar fi o mie de oameni ca dumneata în România, s-ar alege praful de comunişti şi de securitate!” Adică mărturia pe care o dăduse, luminat de Dumnezeu, nu era o mărturie din lumea aceasta.
Şi omul acesta a trăit toată viaţa fără să spună nimănui ce minune a trăit lângă Gafencu. Chiar înainte să moară, l-am cunoscut şi mi-a povestit viaţa lui. Soţia lui care era defaţă a spus atunci: „N-am ştiut ce a trăit soţul meu în închisoare.” A dat mărturia şi a trecut la Domnul. Înainte să moară, voia să-şi vadă dosarul de la securitate, ca să ştie: „Oare ce-am putut să spun eu în ancheta aceea?” în care a fost, clar, lucrarea lui Dumnezeu.
Sau, altă dată, Valeriu Gafencu era pe pat de spital la Târgu Ocna şi l-a rugat pe Octavian să-i povestească cum vede pe fereastră oamenii venind de la slujbă de la Măgura, de la schit. La un moment dat a obosit omul, că ce puteai să vezi? Nişte oameni care coboară cu lumânări în mână! Şi Gafencu i-a spus: „Nu, nu! Tu uită-te, nu mai spune nimic!” – şi povestea Valeriu în locul lui. El, care stătea în pat, vedea cu ochii lui Octavian şi descria ce vede Octavian. Or, lucrurile acestea depăşesc hotarele firii.
Măsura lor de sfinţenie, de rezistenţă la chinuri, a fost absolut ieşită din comun. Numai Dumnezeu i-a întărit! Şi de asta, unele dintre trupurile lor sunt sfinte moaşte făcătoare de minuni.
E de ajuns să-l vezi pe părintele Ilie Lăcătuşu – întreg, neputrezit, făcător de minuni. Dar sunt şi atâtea alte sfinte moaşte: de la Târgu Ocna, spre exemplu,  despre care stareţul de la Tismana, care a murit acolo, Gherasim Iscu, a profeţit că va fi loc de pelerinaj şi nimeni n-ar fi crezut atunci! Cum să zici că o închisoare comunistă o să fie loc de pelerinaj? Şi iată că astăzi este!
Cum zicea părintele Calciu: „Or să se lupte cu noi şi morţi, dar noi vom fi alături de voi. Iar voi ne veţi apăra. Şi morţi vom izbândi!” Practic, în zilele noastre ei chiar izbândesc, pentru că din ce în ce mai mulţi oameni citesc cărţile despre perioada respectivă, din ce în ce mai mulţi oameni se arată interesaţi de cum a fost mărturisit Hristos în vremurile acelea.
Rep: A fost o generaţie aleasă de Dumnezeu şi dăruită cu credinţă profundă, altfel n-ar fi rezistat terorii. Eu l-am cunoscut aici, în zona Sibiului, pe părintele Zosim Oancea, un părinte mărunţel şi pe care părea că-l poate doborâ o pală de vânt. Iar părintele Zosim a rezistat 15 ani în închisorile comuniste deşi, după legile firii, el şi alţii ca el trebuiau să fie morţi de mult, dar Dumnezeu a hotărât altfel.
DV: De curând a fost operat Tache Rodas, un alt mare pătimitor, iar când medicii au început intervenţia chirurgicală au rămas uimiţi, pentru că se vedeau pe coastele lui încă urmele torturilor, la zeci de ani după ce ieşise din temniţă. Chinuri ca acestea pe care le-a suportat sunt imposibil de explicat.
Rep: Sunt imposibil de imaginat, mai ales că ei nici nu le-au mărturisit. De ce credeţi că au păstrat această discreţie?
DV: Unii dintre ei, pur şi simplu pentru a nu fi consideraţi eroi. Erau de o smerenie ieşită din comun. Octavian Anastasescu, pe care l-am pomenit, intrase la filosofie şi spunea: „Ei, eu am fost un om simplu, am fost cu poporul”, dar el era foarte convins de ce spune şi nici prin cap nu-i trecea că a fost ceva ieşit din comun să intri la filosofie în condiţiile în care trecutul lui era cât se poate de delicat trecând prin temniţă…

Două bucăţele de zahăr

Rep: Câţi dintre aceşti sfinţi ai închisorilor sunt canonizaţi? Vorbim de  posibile repere şi valori ale României, repere şi valori pentru tinerii care încep să-şi piardă credinţa şi să se clatine tocmai din lipsă de valori?
DV: Biserica Ortodoxă a început procedurile de canonizare. Dar, pentru Ortodoxie, primul pas nu-l face Sinodul, ci evlavia populară. Adică mai întâi e nevoie ca fiii bisericii, mădularele bisericii, să aibă evlavie faţă de un sfânt, iar Sinodul nu face decât să pecetluiască hotărârea respectivă. La greci nici nu se foloseşte termenul de canonizare, e pur şi simplu o proclamare a sfinţeniei, atât. Adică ierarhii constată sfinţenia omului respectiv. Când e vorba de mucenici, de cei care au murit în închisorile comuniste, cum e stareţul Daniil Sandu Tudor de la Rarău, sau părintele Gherasim Iscu, nu este nevoie de niciun dosar de canonizare. Toţi cei care au murit pentru Hristos sunt sfinţi din clipa morţii. Adică în vremea prigoanei turceşti din Grecia, când murea un mucenic, fie că era călugăr, mirean sau preot, din acel ceas începeau rugăciunile către el. Exista o slujbă standard, în care se schimba doar numele sfântului care a murit şi era cinstit ca sfânt de către popor. Cine să-l canonizeze? Patriarhia, dacă l-ar fi canonizat, turcii i-ar fi spulberat imediat, cum au şi chinuit şi omorât atâţia ierarhi ai bisericii.
Ori, Dumnezeu a rânduit ca oamenii, încetul cu încetul, să cunoască mai întâi aceşti mărturisitori care au ieşit din temniţele comuniste, ca părintele Arsenie Papacioc sau părintele Justin Pârvu şi care au vorbit de rezistenţa de acolo. Părintele Arsenie Papacioc vorbea despre modelele de sfinţenie pe care le-a întâlnit. E cunoscut Valeriu Gafencu, dar au fost mulţi sporiţi în viaţa de rugăciune, mulţi sporiţi în viaţa de nevoinţă, care erau la mari măsuri de sfinţenie. Vă dau un exemplu: într-o celulă s-au nimerit două bucăţele de zahăr şi niciunul din deţinuţii care ajungeau acolo nu voiau să le mănânce, pentru că se gândeau: „Dacă după mine va veni unul mai bolnav, mai slăbit?” Ori, lucrul acesta e ieşit din comun. Normal te gândeşti: „Uite ce binecuvântare: Dumnezeu mi-a întins o mână!” Ori ei, nu! Se gândeau: „Uite, că poate Dumnezeu îi întinde o mână celui de după mine!”
Modul în care se rugau a fost şi el ieşit din comun. Aspazia Oţel-Petrescu, o mare mărturisitoare, se ruga în celulă şi a simţit cum i se suie pe picior un şobolan. Orice om normal ar fi deschis ochii să gonească şobolanul, aşa cum noi şi numai când auzim o muscă ne întrerupem rugăciunea. Aspazia, nici n-a clipit, ci a continuat să se roage cu şobolanul pe picior. Ori, lucrurile acestea par cu adevărat ieşite din comun. La un moment dat, Aspazia era într-o anchetă, un securist dă cu şutul în scaun, ea zboară cu tot cu scaun, în condiţiile în care Aspazia minţea în anchetă pentru a acoperi o gardiană. Da, ca o gardiană să nu sufere, minţea! Şi nici atunci când securistul a dat cu şutul în scaun  n-a clipit. Şi securistul, şocat, îi spune: „Ia uite, nici măcar n-ai clipit!” – adică nu-i venea securistului să creadă câtă lumină avea în suflet. Altădată Aspazia, într-o anchetă foarte dură, a fost zvârlită într-un subsol plin cu şobolani. Când a văzut cum se apropie şobolanii de ea – era legată cu cătuşe de tip american care,  când mişca mâna, se strângeau din ce  în ce mai tare – speriată, a strigat către Dumnezeu. Şi atunci a văzut o lumină nepământeană, ca cea pe care o văzuse Octavian Anastasescu în ancheta pe care am amintit-o, iar lumina aceea a acoperit-o şi i-a dat putere să rabde.
Au fost multe astfel de experienţe duhovniceşti. Ei bine, oamenii aceştia, în clipa în care Dumnezeu a rânduit să iasă din temniţe, au început să vorbească. Ei nu sunt mucenici, că n-au murit acolo, dar sunt mărturisitori. Adică Biserica nu i-a canonizat doar pe cei care au murit în prigoane, i‑a canonizat şi pe cei care au ieşit din prigoane, dar au dus viaţă de sfinţenie şi au mărturisit dreapta credinţă. Principalul punct de care trebuie să se ţină seama la canonizare este dacă cel care a murit era ortodox, era fiu al bisericii sau nu. Pentru că securiştii au amorât şi atei. Faptul că ai murit într-o închisoare nu-ţi aduce automat sfinţenia. Ci numai faptul că eşti viu în biserică şi-L mărturiseşti pe Hristos îţi aduce prin moarte cununa sfinţeniei.
 
Rep:Părintele Justin Pârvu este un astfel de mărturisitor şi chiar dacă încă nu este canonizat de biserică, este în evlavia populară.
DV:Din ce în ce mai mult!
 

Am simţit pe buze că Sfântul este viu

Rep: De curând la Iaşi cu prilejul conferinţei care se ţine acolo despre sfinţii închisorilor din moaştele lor, dar şi din icoana părintelui Iustin a curs mir.
DV: Mult, mult, mai mult de o oră a curs mir! Am să vă spun ce se întâmplă la Iaşi. Cu zece ani în urmă a fost prima conferinţă la care, din moaştele sfinţilor închisorilor, dintr-o raclă în care erau moaşte de la Aiud, pe care părintele Justin mi le dăduse să merg cu ele la conferinţă să se închine oamenii şi să capete evlavie la sfinţi, a izvorât mir. Minunea s-a repetat în fiecare an la Iaşi, pe 19 martie, cu prilejul conferinţei despre sfinţii închisorilor. Şase ani la rând. Între timp, părintele Justin a trecut la Domnul. Anul acesta, la cea de-a şaptea conferinţă, au fost aduse multe sfinte moaşte, chiar şi de la Târgu Ocna: un craniu care nu mai izvorâse mir niciodată. Impresionantă prezenţă: multe sfinte moaşte, icoana părintelui Justin, mulţi vorbitori, preoţi, printre care şi părintele Serafim de la Căşiel, apropiat al părintelui Justin, un cunoscut duhovnic de lângă Dej … au fost aduse şi moaşte ale Sfintei Ecaterina şi ale Sfinţilor Apostoli, ca să fie sfinţii împreună. După conferinţă, când oamenii au început să se închine, a început să izvorască mir din sfintele moaşte. Unii oameni au simţit cum se împrăştie mireasma în sală. Şi după mireasmă apărea mirul lichid. Într-un an a izvorât mir ca un izbuc, adică a sărit mirul din sfintele moaşte. Cândva părintele Justin ne-a zis: „Să ştii că voi o să vorbiţi acolo, dar sfinţii au să vorbească mai mult decât voi.” Şi lucrul exact aşa s-a întâmplat.
După ce părintele a trecut la Domnul, un an     n-am mai făcut conferinţa. Am avut aşa, o şovăială în credinţă, nemaifiind părintele să-mi dea binecuvântare, n-am mai avut curaj să organizez conferinţa. Însă anul acesta, un rapper care s-a apropiat de biserică, Cedryk, foarte cunoscut, a povestit în conferinţa de la ASCOR Alba Iulia cum l-a impresionat să vadă cum iese din moaşte mir. Şi, dându‑mi seama că o minune ca asta îi întăreşte pe alţii în credinţă, am sunat la Paltin-Petru Vodă şi i-am propus maicii stareţe să se organizeze conferinţa sub oblăduirea mănăstirii ctitorite de părintele Iustin.  În prezenţa atâtor invitaţi Dumnezeu a rânduit ca sfinţii să vorbească. Aflându-mă de dimineaţă în chilia părintelui Justin, m-am simţit ca la Paşti, pentru că mi‑am dat seama că părintele nu are cum să nu fie cu noi la Iaşi, tocmai el care binecuvânta mereu această întâlnire cu sfinţii.
Nu ştiam dacă o să se mai întâmple şi anul acesta, pentru că n-ai de unde şti. Şi totuşi, minunea s-a repetat, deci vă spun: curgea mirul din icoana părintelui Justin, curgea şi pe jos. Iar la sfârşit, moaşte care erau puse într-o cruce s-au încălzit şi un părinte, un preot de mir, care venise tocmai din Târgu Lăpuş cu copiii după el, când s-a închinat, a zis: „Frige!” I-am zis: „Părinte, poate vi s-a părut!” Zice: „Nu, nu! Pe buzele mele am simţit clar că sfântul este viu” – cel care izvorâse prima oară mir. Ori, sfinţii ne dau semne şi anume faptul că ei vor să fie canonizaţi în primul rând în inimile noastre. Părintele Justin Pârvu, părintele Calciu, şi-au dorit să fie cinstiţi, să fie măcar o zi a tuturor sfinţilor închisorilor. Unii zic: „Nu putem să-i canonizăm pentru că marea majoritate au fost ori în frăţiile de cruce, ca elevi, ori în cetăţui, ca femei, ori în cuiburi ca legionari.” Dar canonizaţi-i măcar pe cei care n-au fost legionari! Sandu Tudor fusese socialist. Ca ziarist, el scrisese împotriva mişcării legionare. Canonizaţi-i pe ceilalţi! Octavian Anastasescu era şi el de stânga şi nu i-a iubit pe legionari, chiar dacă l-a iubit pe Gafencu. Canonizaţi-i pe toţi, în afară de legionari, dar faceţi un prim pas!
Rep:Exact la asta mă gândeam, că nu poţi dirija evlavia populară şi n-o poţi înfrânge. Când s-au împlinit 500 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, am văzut ţărani veniţi şi din satele româneşti din afara graniţelor actuale ale României, pe jos, ce ştiu eu pe ce cărări de ei ştiute, până în cetatea Sucevei şi plângeau în hohote, iar eu am stat şi m-am întrebat: ce domnitor a fost acesta, după care poporul plânge la 500 de ani de la moartea sa?” Deci pentru popor Ştefan Cel Mare era Sfânt de 500 de ani! Şi abia recent a fost canonizat!

 Un răspuns necomestibil

Rep: Să revenim. Şi chiar să ne întoarcem în actualitatea românească. Părintele Iustin spunea că idealul naţional este mântuirea neamului, iar Petre Ţuţea că orice popor, creţie a lui Dumnezeu, are de împlinit un destin cosmic şi un destin etnic.
Aşa cum arătăm noi acum, azi, există vreo posibilitate să ajungem să conştientizăm acest ideal naţional şi clasa politică să-şi asume împlinirea acestui dublu destin?
 
DV: Răspunsul nu va fi tocmai comestibil, pentru că noi suntem campioni la nivel european la avorturi şi locul doi în lume. Ori, când priveşti realitatea în faţă, este foarte tristă. Numai că trebuie înţeles un lucru: mântuirea neamului nu e un concept care presupune că se vor mântui toţi oamenii din neamul respectiv, ci se vor mântui toţi cei care sunt fideli chemării neamului respectiv, cei care împlinesc chemarea neamului. Aceia pot să fie 50%, 30% sau şi mai puţini. Faptul că ceilalţi trădează neamul, trădează spiritualitatea neamului, trădează tradiţiile, practic, ei înşişi se leapădă de neam! Dacă ar putea să spună că ei nu mai sunt români, dacă ar putea să spună, de exemplu, unii, că sunt cetăţeni europeni, lepădându-se, ştergând cu buretele istoria (pentru că se încearcă, din păcate, o spălare pe creiere, o reeducare mai periculoasă ca în comunism şi unii pur şi simplu se lasă modelaţi de curentul acesta) ei ruşinându-se de faptul că sunt români şi trădând acest ideal, e firesc că nu pot ajunge acolo unde au ajuns eroii neamului, acolo unde au ajuns cei care au pătimit pentru Hristos în temniţele comuniste, acolo unde au ajuns eroii care s-au luptat pentru apărarea ţării. Adică mântuirea neamului nu e o poveste nemuritoare. Nu trebuie înţeleasă aşa, ca o generalizare, înseamnă că toţi se vor mântui, nu! În rai mergem împreună. Numai în iad ne ducem singuri. De asta e important ca, în zilele noastre, când ideea naţională e batjocorită, umilită, ironizată, să fie oameni care să plece urechea la ce şoptesc cei care au pătimit în temniţele comuniste şi care spun: „Ne-om face pâine pentru foamea gloatei”. E un poet, Ioan Victor Pica. În poezia lui Roata lui Horea – roata lui Horea fiind, de fapt, simbol al crucii – zice: „Noi nu avem ţară. Noi ne punem pe roată şi ne facem ţara. Facem vecernie şi hodină.” Ori, ei chiar aveau conştiinţa aceasta, că se fac ţară, se fac vecernie. Cum zicea Radu Gyr: „Nu, neamul nostru nu vă plânge, ci se cuminecă prin voi”. Păi, cine se cuminecă? Cei care vor să se cuminece. Nu se cuminecă toţi. Unii neagă Sfânta Împărtăşanie, unii hulesc chiar învăţătura bisericii. Nu-i de mirare că minunea care s-a întâmplat la Iaşi n-a avut un impact mediatic extraordinar. Dacă un preot ar fi violat o fată la conferinţa respectivă, toată presa ar fi vuit: „Nebunie, nenorocire!” Dar când se întâmplă o minune şi mai bine de o oră toţi oamenii care sunt acolo se închină, culeg mir, pentru că mulţimi de oameni asta făceau, să ducă la bolnavii lor, nici nu s-a dat ştirea! Era o şansă, un prilej pentru oameni să înţeleagă, să audă vocea sfinţilor închisorilor, care au vorbit şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor mai vorbi.
Iar la Iaşi s-au întâmplat mult mai multe. La slujba din Duminica dinaintea conferinţei un părinte ţinea în mână crucea pe care mi-a dat-o părintele Justin de binecuvântare să merg cu ea la predici şi la conferinţe, şi când a binecuvântat a simţit că crucea-i mişcă mâna, nu mâna-i mişcă crucea. Şi mi-a zis: „Sunt om întreg la cap! Nu mă aşteptam la aşa ceva! Cum să-mi mişte crucea mâna?” Iar minunea s-a repetat! Ei bine, la biserica aceea izvorâse mir dintr-o icoană a lui Valeriu Gafencu – despre care iarăşi nu a scris nimeni niciunde.
Poate că ştiţi că la Târgu Ocna s-au făcut săpături ca să fie găsit noul mucenic Valeriu Gafencu – pentru că atunci când a murit i s-a pus în gură o cruciuliţă, ca să fie recunoscut – dar nu a fost găsit. Însă Valeriu Gafencu s-a arătat cuiva care lucra acolo, în administraţie, şi i-a spus: „Mai săpaţi, că mă veţi găsi!” Adică în clipa în care oamenii se vor ruga cu evlavie, Dumnezeu o să scoată la lumină acele sfinte moaşte, cum s-au scos şi celelalte, de la Târgu Ocna.
Sfinţii nu se manifestă la fel şi nici degeaba. Sfintele moaşte au miresme diferite. Spre exemplu un fragment izvorâtor de mir al unui mucenic de la Aiud, păstrat de părintele Justin în chilie, de ani de zile n-a mai izvorât mir, dar mireasma e atât de puternică, încât din racla închisă, pusă într-o năframă, ţi se imprimă în palme. Am pus racla aceea la Iaşi într-o parte, într-un colţ al unei mese lungi, ca oamenii să nu creadă că toate moaştele miros a mir, să nu se creeze confuzie. Da’ de unde! Că Dumnezeu a rânduit să izvorască mir din toate, adică Dumnezeu a vrut să arate că sfinţii sunt împreună.
Aşa cum, de exemplu, poate că ştiţi că există un cuvios – părintele Justin Pârvu a fost ucenicul lui –  Antim Găină, de la Secu, mare părinte cu viaţă sfântă. Tot acolo este şi cuviosul Vichentie Mălău, la fel, un părinte cu o viaţă duhovnicească foarte sporită. Când racla cu moaştele de la Aiud, după ce a izvorât mir la Iaşi, a fost dusă în biserică la Rădăuţi, unde sunt moaştele cuviosului Vichentie, omul de la lumânări vine la părintele aflat în biserică: „Părinte, uitaţi, au curs două linguriţe de ulei din moaştele cuviosului Vichentie!” Omul era simplu, nu ştia că e mir, dar văzuse. Odată i-am dat unei femei de etnie romă racla cu moaşte care izvorâse mir la Iaşi, pentru că avea mari necazuri. Şi mă sună într-o zi şi-mi zice: „Părintele Justin a făcut o minune cu mine: din moaştele lui izvorăşte mir!” „Nu e părintele Justin! Am spus că sunt moaşte de la el, adică el mi-a dat racla. Sunt moaşte de la el.” „Da, da, curgea mir în formă de cruce! Şi cred că fata mea o să se întoarcă de la prostituţie!” Eu m-am gândit: „Ei… ce legătură are izvorârea de mir cu faptul că se întoarce o fată de la prostituţie din Anglia?” Dar, pentru sufletul femeii respective era cel mai important lucru. Şi s-a întors fata de la prostituţie. Adică minunile nu sunt aşa… neapărat doar că te vindeci de cancer! Da, există şi vindecări de genul acesta, minuni de genul acesta. Dar cea mai mare minune este schimbarea sufletului!
Confirmarea am avut-o când, intrând cu moaştele în mănăstire la Stelea, stareţul era în altar şi mi-a zis că a simţit o schimbare a inimii în duh de pocăinţă cum numai în preajma părintelui Cleopa a simţit, şi nu ştia de ce. Şi abia când s-a întors, a văzut că intrasem cu moaştele în biserică. Adică nu a fost autosugestie, înţelegeţi? El nu ştia că intrasem. Astea sunt cele mai mari minuni: ca noi să ne schimbăm! Sfinţii nu izvorăsc mir degeaba. Izvorăsc mir ca noi să vrem să mergem pe calea mântuirii, ca noi să vrem să ne purtăm crucea.
 
Rep: Da. Şi cea mai mare minune este venirea Luminii Sfinte la Ierusalim. Vine în fiecare an, de două mii de ani şi oamenii tot nu cred, tot mai caută explicaţii „ştiinţifice” pentru această minune dumnezeiască şi care se va întâmpla până la sfârşitul vremurilor. Eu vă mulţumesc pentru acest interviu şi sper să vă mai avem de oaspete.
Domnule Danion Vasile, veţi veni la o conferinţă la Sibiu duminică, 14 aprilie, la biserica Mihai Viteazul. 
DV: Da, despre sfinţii închisorilor şi vor fi aduse şi moaşte ale sfinţilor de la Aiud şi Târgu Ocna. Îi aşteptăm pe toţi cu drag.
 (n.r. Conferința a fost amânată după Postul Paștelui, la o dată care va fi anunțată de Sibiu100%)
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Mai puține viroze, mai multe cazuri de gripă

0

Săptămânile sunt oscilante din punct de vedere al evoluției virozelor, iar, între timp, au fost confirmate încă două cazuri de gripă de tip S H3 la doi copii de trei ani. Este vorba despre cele două probe trimise, săptămânile trecute, la Institutul Cantacuzino, de la Grădinița 15, acolo unde a evoluat un focar cu 12 cazuri, 9 la copii și 3 la personal. Ambele probe au ieșit pozitive, transmit reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.
Astfel, în săptămâna  1 – 7 aprilie s-a constatat o scădere ușoară a numărului de viroze, acestea ajungând la 1.706 de cazuri raportate, , cu circa 15% mai puține, faţă de cazurile din săptămâna anterioară de raportare, care au fost 2.003.
Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 30%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 5-14 ani.
Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere a fost de 340 de cazuri, cele mai multe, 90 de cazuri,  au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.
De asemenea, cazurile de gripă neconfirmată cu laboratorul au fost cu 5 mai multe față de cele 40 de cazuri înregistrate în săptămâna anterioară. Săptămâna de supraveghere este caracterizată ca activitate gripală sporadică.

Primăria închide parcările din Piața Mică și Piața Huet timp de o lună, pentru Summit

Desfășurarea Summitului pe 9 mai, în Sibiu, va aduce o serie de neajunsuri sibienilor. Unul dintre acestea este închiderea parcărilor din Piața Mică și Piața Huet, aici urmând să fie amplasate corturile destinate jurnaliștilor, traducătorilor și celorlalte echipe de personal care deservește Summit-ul UE.
Primăria Sibiu anunță că, începând de luni, 15 aprilie, cei de la MAE, respectiv, contractorii angajați de minister, vor începe instalarea corturilor din Piața Mică și Piața Huet. Din acel moment, vor fi închise parcările din Piața Mică și Piața Huet, care vor rămâne închise până în data de 16 mai, când corturile vor fi demontate.
În această perioadă, sibienii sunt rugați să se reorienteze către alte parcări din zonă, atât către cele zonale, cât și către cele de pe aliniamentele stradale.
Localnicii care dețin abonamente pentru parcările din Piața Mică și Piața Huet, inclusiv persoane juridice, sunt informați de primărie că acestea vor fi valabile pentru orice altă parcare publică stradală cu plată din Sibiu gestionată de administrația locală, cu excepția parcărilor zonale Cazarma 90 și Parcarea Teatrului, în care acccesul este reglementat prin bariere și taxe speciale.
În ceea ce privește magazinele și unitățile de alimentație publică din cele două piețe, începând din 8 aprilie accesul în Piața Mică și Piața Huet pentru aprovizionare va fi permis zilnic, între orele 5 și 9 dimineața.
În cazul în care apar modificări sau informații noi cu privire la restricții, Primăria Sibiu le va comunica publicului în timp util.

Radu Paraschivescu își lansează la Sibiu „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)“

0

Sibienii sunt invitați marți, 16 aprilie, de la ora 18, la Librăria Humanitas din oraș, la lansarea cărții „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)“ de Radu Paraschivescu. La eveniment vor vorbi Radu Paraschivescu și Radu Vancu. Lansarea se va încheia cu o sesiune de autografe.
„Guvernul României și alianţa din care provine și-au dovedit de atâtea ori fascinaţia pentru selecţia negativă, încât nu mai poţi nici măcar să te revolţi. Ilie Mario Rafael e doar un nume din dosarul pe care scrie cu litere mari «Cultura sfidării». De ce-l numește premierul într-o asemenea funcţie? Pentru că poate. Codrin Ștefănescu a lămurit deja dilemele pricinuite oamenilor onești de abuzurile puterii PSD. «Pentru că putem» e, din acest punct de vedere, o lozincă mult mai aproape de natura adevărată a partidului decât «Îndrăznește să crezi».
«Pentru că putem» e o sinteză a bunului-plac și a dispreţului pentru lege, pentru normalitate și pentru respiraţia europeană a ţării. De ce păstraţi penali în funcţii publice? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de secretar general al guvernului un om trimis în judecată pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat și fals în declaraţii în formă continuată? Pentru că putem.
De ce numiţi în funcţia de consilier personal al premierului un condamnat la opt ani cu executare? Pentru că putem. De ce numiţi ca ministru al tineretului și sportului o tânără specializată în campanii publicitare pentru spirtoasele familiei? Pentru că putem. De ce numiţi ca premier un om incapabil să se exprime cursiv în propria sa limbă și cu atât mai puţin într-o alta? Pentru că putem.
De ce forţaţi ordonanţe care să-i scape pe marii vinovaţi din PSD de pușcărie? Pentru că putem. De ce vă bateţi joc de oameni și de ţară? Pentru că putem. Și pot. Chiar pot. Fără să-i intereseze cum ne privește Occidentul, fără să se gândească la altceva decât la propria lor piele, fără urmă de consideraţie pentru naivii și disperaţii care le-au luat de bune promisiunile și i-au adus la putere“, spune Radu Paraschivescu.

Trei mașini s-au ciocnit în Cartierul Arhitecților. O persoană a fost rănită

UPDATE – Polițiștii afirmă că accidentul rutier s-a produs din cauza neacordării de prioritate autoturismelor.
„În dimineața zilei de 10 aprilie, în jurul orei 7, o conducătoare auto în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, a pătruns pe Drumul Județean 106C de pe un drum lateral, a virat stânga fără să acorde prioritate, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar dinspre Sibiu, acesta din urmă răsturnându-se în afara carosabilului, după care a lovit un alt autoturism condus regulamentar dinspre Cisnădie.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a femeii aflate la volanul autoturismului condus dinspre Sibiu, în vârstă de 32 de ani, domiciliată în orașul Ocna Sibiului.
Al treilea autoturism implicat, care circula dinspre Cisnădie, a fost condus de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Cisnădie.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Trei autoturisme s-au ciocnit, miercuri dimineața, pe Calea Cisnădiei, în Cartierul Arhitecților. În urma accidentului, o femeie de 32 de ani a fost rănită. Traficul rutier se desfășoară cu dificultate la această oră. Polițiștii rutieri se află la fața locului și au demarat cercetările. Revenim cu informații despre acest eveniment rutier.

FOTO – Trei persoane rănite într-un accident rutier la Marpod

UPDATE – Două dintre victime au primit asistență medicală și nu au mai fost transportate la spital. Al treilea rănit, un bărbat în vârstă de 29 de ani care prezenta un traumatism cranio cerebral minor, a refuzat transportul la spital.
Asistenții SMURD Sibiu intervin, miercuri dimineața, cu două echipaje pentru acordarea de îngrijiri medicale persoanelor rănite în urma unui accident rutier produs în zona localității Marpod. Primele informații ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu indică faptul că un număr de trei persoane ar fi fost rănite.
SURSĂ FOTO – InfoTraficSibiu

FOTO Un incendiu de vegetație uscată a ajuns și la traversele de cale ferată

5.000 de metri pătrați de vegetație uscată au ars, marți seara, la Mohu. Un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit de urgență pentru stingerea focului.
Incendiul a afectat 5.000 de metri pătrați de vegetație, focul ajungând și la traversele de cale ferată. Pompierii au reușit izolarea și lichidarea focului după câteva ore.