Acasă Blog Pagina 45

Bulevardul Vasile Milea nu îi dă întâietate Reginei Maria. Consilierii locali au respins propunerea de schimbare a denumirii străzii

Proiectul inițiat de consilierul local Diana Mureșanu (USR) de schimbare a denumirii Bulevardului Vasile Milea în Regina Maria nu a întrunit voturile necesare în ședința Consiliului Local de astăzi, joi, 27 august. Consilierii locali au respins propunerea, cu 3 voturi împotrivă, 3 pentru și 16 abțineri. Astfel, Bulevardul Vasile Milea își va păstra numele generalului din vechea structură de stat.

Diana Mureșan: „O inadecvare crasă și tristă”

Între argumentele Dianei Mureșan a fost și acela că una din arterele principale ale Sibiului poartă numele unui general al regimului comunist, rolul său regăsindu-se și în represiunile de la Timișoara și București. „Consider că orașul nostru merită ca una din arterele sale principale să poarte numele unei personalități a cărei contribuție la istoria națională este una unanim recunoscută și care reprezintă un reper pozitiv necontestat și de largă rezonanță pentru societatea românească. Din acest motiv am propus ca Bulevardul Vasile Milea să fie redenumit Bulevardul Regina Maria”, și-a motivat demersul Diana Mureșan.

„Din punctul meu de vedere este o inadecvare crasă și tristă că în orașul nostru, unde 99 de sibieni au murit (în decembrie 1989, n.n.), avem o arteră denumită după un general căruia i se impută săvârșirea unor fapte care se subscriu infracțiunii contra umanității”, a mai menționat consilierul local USR.

PNL propune constituirea unui grup de lucru care să analizeze acest gen de propuneri

În intervenția sa, Paul-Jürgen Por (FDGR) a subliniat că nu are nimic împotriva Reginei Maria și nici cu generalul Vasile Milea, opinând că mai multe străzi din Sibiu că mai multe străzi din Sibiu ar trebui să poarte nume de femei. „Dar nu cred că este momentele potrivit. Trăim cea mai dificilă perioadă din 89 încoace. perioadă în care se suprapun o serie de crize. Încât ne aducem aminte de vorba aceea cu baba care se piaptănă, ca principiu. Și pe urmă este și aspectul pragmatic. Pe Milea stau mii de oameni, care vor trebui să își schimbe toate actele în care este specificată adresa. Or acești oameni or să ne binecuvânteze dacă votăm schimbarea numelui. Eu unul mă voi abține”, a spus consilierul local FDGR.

Grupul consilierilor PNL s-a abținut și el de la a vota favorabil proiectul, însă a propus constituirea unei grup de lucru care să analizeze oportunitatea schimbării denumirii mai multor nume de străzi, precum și impactul pe care aceste decizii îl are asupra cetățenilor. „Avem nevoie de o fundamentare clară a costurilor implicate, identificarea modalităților optime pentru a găsi cea mai simplă modalitate de a schimba aceste acte, o consultare publică reală”, a spus Mihai Onițiu (PNL).

Marcela Ropotin

Marcela Ropotin: „Consider că la capitolul relația cu cetățenii ați rămas corigenți”

Marcela Ropotin, cetățean al Sibiului și locuitor pe Bulevardul Vasile Milea, a avut o scurtă interpelare, prin care a reclamat felul în care Primăria a abordat această problemă în relația cu cetățenii. Ea s-a arătat deranjată de faptul că a aflat despre acest proiect de hotărâre de pe facebook, în contextul în care pentru orice altă inițiativă de care Primăria e strict interesată, comunicarea se face prin amplasarea de pliante, mesaje scrise în poștă etc. „O proastă abordare din partea Primăriei. Din punctul meu de vedere, eu consider că la capitolul acesta ați rămas corigenți la relația cu cetățenii. Pe viitor e nevoie să existe o relație între Primărie și asociațiile de proprietari măcar. Suntem patru asociații, și nici măcar acelea nu au fost înștiințate”, a spus Marcela Ropotin. Care s-a arătat dezamăgită și de faptul că i s-a acordat cuvântul după ce proiectul de hotărâre a fost deja votat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: AVERTISMENT pentru toți clienții E.ON România. Atenție la „Factura neachitată”

Un simplu e-mail despre o factură presupus neachitată se poate transforma într-o capcană pentru datele personale și bancare.

E.ON Energie România avertizează că numele și identitatea vizuală ale companiei sunt folosite într-o campanie de phishing, prin mesaje false care încearcă să-i determine pe destinatari să acceseze un link și să efectueze o plată.

Mesajele frauduloase au subiectul „Factura neachitată” și îi anunță pe destinatari că ar avea o presupusă restanță.

Pentru a crea senzația de urgență, aceștia sunt îndemnați să achite rapid suma prin accesarea unui link inclus în e-mail.

Problema este că mesajele nu sunt trimise de E.ON Energie România.

Linkul din e-mail nu duce către platformele oficiale ale companiei, ci către un domeniu fraudulos, conceput pentru a colecta date personale și, în anumite situații, informații bancare.

Mesajul poate părea cât se poate de real

Una dintre principalele metode prin care atacatorii încearcă să-și convingă victimele este imitarea cât mai fidelă a comunicărilor oficiale.

E-mailurile pot conține sigla E.ON, elemente grafice asemănătoare celor folosite de companie și chiar o adresă de expeditor care, la prima vedere, pare legitimă.

Acest lucru nu înseamnă însă că mesajul este autentic. Adresa expeditorului poate fi falsificată sau mascată, iar aspectul general al unui e-mail poate fi copiat cu ușurință.

Campania a fost semnalată și de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Ce trebuie să faci dacă primești un astfel de e-mail

E.ON recomandă clienților să nu acceseze linkurile din mesajele suspecte și să nu introducă parole, date personale sau informații bancare pe pagini deschise prin intermediul acestora.

De asemenea, înainte de a face orice plată, situația facturilor trebuie verificată direct prin canalele oficiale E.ON.

Este importantă și verificarea atentă a adresei expeditorului și a domeniului site-ului către care duce un link.

Fișierele atașate mesajelor a căror autenticitate nu poate fi verificată nu trebuie deschise, iar e-mailurile suspecte pot fi șterse.

Ai apăsat deja pe link? Acționează imediat

Dacă o persoană a accesat pagina frauduloasă și a introdus date personale sau financiare, este important să nu aștepte să vadă dacă se întâmplă ceva.

Parolele conturilor care ar putea fi afectate trebuie schimbate cât mai repede.

Dacă au fost furnizate date bancare sau ale cardului, trebuie contactată banca emitentă pentru verificarea situației și, dacă este necesar, blocarea instrumentelor de plată.

În perioada următoare, este recomandată monitorizarea atentă a tranzacțiilor pentru identificarea eventualelor operațiuni neautorizate.

Dacă datele au fost folosite în mod fraudulos, situația trebuie sesizată autorităților competente.

Verificarea facturii se face doar din surse oficiale

Pentru facturi, plăți și informații despre contract, clienții E.ON sunt sfătuiți să intre direct pe site-ul oficial al companiei sau în E.ON Myline, fără să folosească linkurile primite în e-mailuri suspecte.

Un principiu simplu poate face diferența: dacă un mesaj te presează să plătești imediat și îți cere să accesezi un link, oprește-te și verifică informația separat.

E.ON Energie România spune că monitorizează situația și colaborează cu autoritățile competente pentru limitarea efectelor campaniei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULBS obține o finanțare europeană record de 17,7 milioane de euro, pentru cercetare și inovare

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) obține o finanțare europeană record, în valoare totală de 17,7 milioane de euro, pentru cinci proiecte de cercetare interdisciplinară, dezvoltate în colaborare cu mediul privat. Proiectele au fost selectate pentru finanțare și se află în prezent în etapa de precontractare.

Finanțările sunt acordate prin Programul Regiunea Centru 2021-2027, Intervenția 1.1 – Dezvoltarea capacităților de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, și vizează domenii strategice precum oncologia, inteligența artificială, fabricația inteligentă, industriile culturale și creative, precum și cercetarea aplicată în domeniul tehnologiilor verzi.

Cele cinci proiecte câștigate de ULBS sunt:

  • AIM-ONCO – Hub Regional de Excelență în Cercetarea Oncologică: dezvoltarea integrată a unor soluții pentru diagnostic precoce și terapie minim-invazivă în neoplaziile digestive, prin utilizarea tehnologiilor de biopsie lichidă, multi-omică spațială și radio-genomică asistată de inteligență artificială. Manager de proiect: prof. univ. dr. Radu Fleacă, Facultatea de Medicină.
  • BRAIN-AI – Platformă integrată de soluții AI avansate pentru decizie clinică, bazată pe procesarea matematică a imaginilor. Manager de proiect: prof. univ. dr. Ana Maria Acu, Facultatea de Științe.
  • ETFIND – Echipamente și tehnologii pentru fabricație inteligentă și dezvoltare rapidă de produse noi, proiect derulat în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Manager de proiect: prof. univ. dr. ing. Gabriel Sever Racz, Facultatea de Inginerie.
  • CREATIV+ – Hub integrat de cercetare și inovare pentru industrii culturale și creative, destinat creșterii competitivității și rezilienței comunitare prin tranziție verde în Regiunea Centru. Manager de proiect: prof. univ. dr. Andrei Terian, Facultatea de Litere și Arte.
  • GREEN-MIND – Hub transsectorial integrator dedicat cercetării aplicate, dezvoltării competențelor și analizei psihopedagogice prin AI-LivingLabs, centrat pe tehnologii cu hidrogen verde pentru evaluarea tehnostresului prin industrii creative în comunitatea academică. Manager de proiect: prof. univ. dr. Daniel Mara, Facultatea de Științe Socio-Umane.

Peste 3,7 milioane de euro, pentru infrastructura de cercetare a ULBS

O componentă importantă a noilor proiecte o reprezintă investițiile în infrastructura de cercetare și inovare a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Peste 3,7 milioane de euro vor fi alocate pentru modernizarea și dezvoltarea resurselor necesare cercetării avansate, transferului de cunoaștere și implementării rezultatelor în contexte industriale.

„Câștigarea acestor noi linii de finanțare confirmă încă o dată direcția ULBS: cercetare de calitate, abordări interdisciplinare și parteneriate solide cu mediul privat. Ne dorim ca investițiile în dezvoltarea infrastructurii de cercetare să accelereze capacitatea universității de a transforma rezultatele științifice în soluții și inovații, aplicabile în domenii cât mai actuale”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Șase companii private, partenere în proiectele ULBS

Proiectele de cercetare vor fi dezvoltate și cu sprijinul unor companii din mediul privat, în principal întreprinderi mici și mijlocii. Partenerii ULBS sunt BEIA CONSULT INTERNATIONAL S.R.L., NATURAL INGREDIENTS R & D SRL, ROPARDO SRL, NERDS COMPUTING SRL, NET ENGINEERING RO SRL și AGILE NETWORKS TECHNOLOGIES ROMANIA S.R.L.

Prin cele cinci proiecte, ULBS își consolidează capacitatea de cercetare interdisciplinară și își extinde colaborarea cu mediul economic, urmărind transformarea rezultatelor cercetării în tehnologii, servicii și soluții aplicabile în domenii cu impact asupra economiei și societății.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează inginer

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru:

Unitatea de Implementare Proiecte

Inginer – 1 post

Responsabilități principale:

– participă la implementarea și monitorizarea proiectelor aflate în derularea UIP, în conformitate cu legislațtia în vigoare precum și cu cerințele și prevederile contractuale; precum și îndeplinirea atribuțiilor generale și specifice postului.

Condiţii minime:

– studii superioare tehnice absolvite cu diploma de licență, într-un domeniu relevant pentru ocuparea postului: instalațiilor în construcții, construcții, hidrotehnic, electrotehnic sau mecanic;

– experienţă în derularea și gestionarea unor proiecte de investiții , inclusiv lucrări de alimentare cu apă și canalizare, lucrări civile, lucrări de drumuri și alte tipuri de investiții;

– cunoștințe solide privind legislația in domeniu, operare PC (pachet Office) și utilizarea programelor informatice necesare desfășurării activității;

– permis de conducere categ.B- constituie avantaj;

– adaptabilitate, capacitate de muncă în echipă, capacitate de decizie și respectare de termene limită; disponibilitate pentru desfășurarea activității în afara programului de lucru , atunci când situația o impune;

– persoană dinamică, ambițioasă și eficientă, orientată către rezultat;

– disponibilitate la deplasari în aria de operare;

Loc de muncă: Unitatea de Implementare Proiecte

Nivel post: Execuție

Salariu de bază brut: conform grilei de salarizare aferenta sectorului din care face parte postul.

Beneficii:

· tichete de masă;

· formare profesională continuă;

· echipamente de lucru și protecție;

· stabilitate profesională într-un operator regional de utilități publice.

Proces de selecție:

· analiza dosarelor;

· interviu profesional;

· după caz, probă practică/ scrisă.

Egalitate de șanse:

Apă Canal Sibiu SA promovează egalitatea de șanse și aplică principii de remunerare echitabilă pentru muncă egală sau de valoare egală.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv. Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 08.09.2026. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916 (int.117 sau 166).

Oana Țoiu, mesaj pentru NATO, după vizita șefului CIA la Moscova: „Aceste incursiuni generează riscuri”

Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a comentat într-un interviu pentru CNN vizita directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova și temerile privind o posibilă extindere a războiului Rusiei împotriva Ucrainei pe teritoriul NATO.

Șefa diplomației române consideră că dialogul direct dintre Washington și Moscova poate contribui la reluarea negocierilor de pace, însă subliniază că orice demers diplomatic trebuie coordonat cu Ucraina și cu aliații europeni.

Oana Țoiu, despre vizita șefului CIA la Moscova: „Un contact direct ar putea fi de ajutor”

Invitată în emisiunea „Isa Soares Tonight” de la CNN, Oana Țoiu a vorbit despre vizita lui John Ratcliffe la Moscova, descrisă de președintele american Donald Trump drept o deplasare de „semi-rutină”.

Ministra de Externe a transmis că România privește cu optimism posibilitatea unui contact direct între Statele Unite și Rusia, în condițiile în care Washingtonul încearcă să determine Moscova să accepte calea negocierilor.

„Statele Unite au îndemnat Rusia, de ceva vreme, să urmeze calea către pace și considerăm că un contact direct ar putea fi de ajutor. În această direcție, am spus întotdeauna că, pentru a aduce Rusia la negocieri de pace într-un mod sustenabil, avem nevoie de o coordonare cu Ucraina, dar și de o coordonare între liderii europeni și cei americani. Așadar, suntem optimiști”, a declarat Oana Țoiu, potrivit stiripesurse.ro.

În ceea ce privește informațiile discutate la Moscova, șefa diplomației române a precizat că Washingtonul va decide dacă și când va face publice detalii despre întâlnirile directorului CIA.

„Atunci când și dacă vor considera necesar să informeze publicul, partenerii și aliații, în funcție de propriile planuri în această direcție”, a explicat ministra.

Țoiu a insistat și asupra importanței coordonării între statele implicate în eforturile diplomatice pentru încheierea războiului. Potrivit acesteia, o poziție coordonată a aliaților crește presiunea diplomatică asupra Moscovei.

Oana Țoiu, întâlniri cu Zelenski și Sibiha la Chișinău

Declarațiile au fost făcute în aceeași zi în care Oana Țoiu participă la evenimentele organizate la Chișinău cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.

Ministra a anunțat că urmează să discute cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și cu ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Desigur, vom fi găzduiți acolo de președinta Maia Sandu și vom avea ocazia să discutăm în continuare despre modul în care vedem calea către o pace rezilientă și sustenabilă în regiune”, a afirmat Oana Țoiu.

România și Ucraina, proiecte pentru reziliență și conexiuni logistice

Un alt subiect abordat de șefa diplomației române îl reprezintă cooperarea dintre România și Ucraina în domeniul infrastructurii și al logisticii.

Oana Țoiu a explicat că poziția geografică a României face ca dezvoltarea conexiunilor cu Ucraina să fie importantă atât pentru reziliența regională, cât și pentru menținerea fluxurilor comerciale.

„Suntem țara cu care Ucraina are cea mai prietenoasă frontieră și, de aceea, lucrăm la integrarea logistică și la dezvoltarea conexiunilor”, a declarat ministra de Externe.

Țoiu a atras atenția și asupra apropierii sezonului rece și asupra necesității continuării sprijinului internațional pentru Ucraina.

„De asemenea, considerăm că, pe măsură ce se apropie iarna, este nevoie de sprijin internațional pentru această reziliență și vedem că acest lucru se întâmplă. În ceea ce privește discuțiile cu Statele Unite, există inițiativa PURL în cadrul NATO, inițiativă la care România a participat și anul trecut”, a precizat aceasta.

Rusia testează limitele NATO? Oana Țoiu avertizează asupra riscurilor

Unul dintre cele mai sensibile subiecte discutate în interviul CNN a fost posibilitatea extinderii războiului pe teritoriul NATO și întrebarea dacă Rusia încearcă să testeze limitele Alianței.

Oana Țoiu a vorbit despre incidentele și incursiunile din regiune și despre măsurile adoptate de România, inclusiv închiderea Consulatului General al Rusiei de la Constanța.

Ministra a avertizat că efectele acestor incidente depășesc zona de securitate a Flancului Estic și pot avea consecințe asupra economiei globale.

„Aceste incursiuni generează riscuri nu doar pentru Flancul Estic, ci trebuie să reamintim lumii că Marea Neagră și, în mod specific, portul Constanța sunt esențiale pentru lanțul global de aprovizionare cu cereale”, a afirmat Oana Țoiu.

Potrivit acesteia, orice perturbare a navigației și securității în Marea Neagră poate avea efecte asupra prețurilor cerealelor și alimentelor în regiuni precum Orientul Mijlociu și Africa.

Securitatea Mării Negre are efecte la nivel global

Șefa diplomației române a subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă importantă a stabilității comerciale și a securității alimentare internaționale.

„Prin urmare, am discutat, de asemenea, cu Ucraina și cu partenerii noștri europeni despre cât de important este să asigurăm protejarea securității Mării Negre, pentru a menține acest flux la nivel global și pentru a ne asigura că milioane de oameni nu vor resimți direct acest lucru, de exemplu, în ceea ce privește accesul la alimente”, a declarat Țoiu.

Ministra a avertizat că războiul din Ucraina se suprapune peste alte crize internaționale, cu potențialul de a amplifica presiunile asupra economiei mondiale.

„Războiul ilegal de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei are, desigur, efecte resimțite mai ales la nivel regional, dar are și un impact global. Suprapunerea acestuia cu criza energetică, provocările din Orientul Mijlociu și situația din Strâmtoarea Ormuz ar putea avea un efect semnificativ asupra prețurilor resimțite și în alte regiuni”, a avertizat Oana Țoiu.

Ministra a transmis, în acest context, că România apreciază sprijinul aliaților pentru securitatea Flancului Estic și a Mării Negre.

„Statele Unite sunt un partener de încredere în această direcție, la fel ca partenerii noștri europeni din cadrul NATO”, a adăugat aceasta.

Articolul 5 și descurajarea Rusiei

În partea finală a interviului, Oana Țoiu a subliniat că România și NATO urmăresc protejarea populației și menținerea condițiilor necesare pentru o pace sustenabilă în regiune.

Ministra a făcut referire și la Articolul 5 al Tratatului NATO, care consacră principiul apărării colective, precum și la decizia aliaților de a majora investițiile în domeniul apărării.

„La Summitul de la Ankara, în declarația finală, Articolul 5 a fost reafirmat, dar, mai mult decât atât sau, în egală măsură, ceea ce este foarte important este decizia clară pe care am luat-o în România, precum și deciziile luate de ceilalți aliați de a crește investițiile pe care le facem în bugetele noastre de apărare”, a declarat Oana Țoiu.

Potrivit acesteia, consolidarea capacității de apărare trebuie să contribuie atât la reziliența statelor NATO, cât și la descurajarea unor eventuale provocări din partea Rusiei.

John Ratcliffe, mesaj pentru Rusia la Moscova

Vizita directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova a atras atenția presei americane, în contextul războiului din Ucraina și al tensiunilor dintre Rusia și statele NATO.

Potrivit informațiilor relatate de cel puțin două publicații americane, citând surse proprii, Ratcliffe ar fi transmis Moscovei un avertisment privind atacarea unui stat membru NATO.

Deplasarea șefului CIA are loc într-un moment în care continuarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei se intersectează cu tensiunile din Orientul Mijlociu și cu alte crize internaționale, iar securitatea Flancului Estic și a Mării Negre rămâne o prioritate pentru România și aliații săi.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Cernavodă, în alertă din cauza nivelului scăzut al Dunării. Guvernul pregătește soluții pentru răcirea centralei nucleare

0

Autoritățile analizează mai multe intervenții pentru menținerea apei necesare răcirii Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, după ce nivelul Dunării a atins un minim istoric. Printre soluțiile evaluate se numără dragarea, instalarea unor barje pentru dirijarea curentului, construirea unui epiu și utilizarea unor pompe și a unui dig mobil.

Comitetul Interministerial Bala-Cernavodă a analizat joi, în teren, mai multe variante tehnice pentru menținerea nivelului apei la priza de răcire a centralei nucleare de la Cernavodă, relatează Mediafax. Măsurile sunt necesare în contextul în care cotele Dunării au coborât la un nivel minim istoric de când se fac măsurători.

Din comitet fac parte reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Energiei, Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului, Apelor Române, Institutului Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor, Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, Administrației Canalelor Navigabile, Nuclearelectrica și Universității Tehnice de Construcții București. La demers participă, de asemenea, specialiști din MAI, DSU și MApN.

Potrivit Guvernului, soluțiile ar urma să fie aplicate în următoarele săptămâni. Comitetul va funcționa timp de 30 de zile și trebuie să prezinte, în jurul datei de 13 septembrie 2026, un raport final care să includă soluțiile tehnice, calendarul de implementare și sursele de finanțare.

Dragarea Dunării, prima soluție analizată

Dragarea este considerată intervenția care poate fi realizată cel mai rapid. Potrivit autorităților, aceasta poate crea condițiile necesare pentru o distribuție mai echilibrată a apei în zona bifurcației Bala, fără a reprezenta însă o garanție că nivelul apei va crește.

În prezent, aproximativ 85% din debit se îndreaptă spre brațul Bala, în timp ce doar 15% ajunge pe Dunărea veche, către zona Cernavodă.

Planul prevede dragarea unor canale cu o lățime de aproximativ 30 de metri și o adâncime de cel puțin 2 metri. Scopul este creșterea volumului de apă care ajunge pe Dunărea veche și, implicit, spre priza de apă a centralei.

Un debit mai mare și o viteză mai ridicată a apei ar putea contribui și la limitarea depunerilor de aluviuni pe canalul nou creat.

Intervenția este însă complicată de nivelul extrem de scăzut al Dunării. Utilajele de dragare riscă să fie blocate în bancurile de nisip, iar operațiunile ar putea necesita nave cu pescaj redus, ceea ce ar diminua randamentul lucrărilor.

Mobilizarea utilajelor din Constanța sau din alte zone ale Dunării către brațul vechi este, de asemenea, dificilă din cauza cotelor reduse ale fluviului.

Zonele vizate pentru lucrări sunt bifurcația Dunăre–canal CNE și sectorul din amonte de canalul CNE, cu prioritate la kilometrii 305-306, 308,5, 312,5-315, 322, 327 și 342,5, în zona Bala.

Barje de 200 de metri, amplasate în zona Cernavodă

O altă măsură testată de autorități este amplasarea unor barje în apropierea podului de la Cernavodă.

Barjele, cu o lungime totală de aproximativ 200 de metri, au fost ancorate perpendicular pe malul stâng al fluviului. Configurația urmărește să devieze o parte cât mai mare a curentului către șenalul navigabil, spre zona prizei de apă a centralei și către Canalul Dunăre–Marea Neagră.

Testul are rolul de a evalua efectul pe care l-ar putea avea un epiu permanent de dirijare, o construcție hidrotehnică din piatră planificată în aval, în apropierea canalului către Cernavodă.

Efectele structurii sunt monitorizate permanent, iar configurația barjelor poate fi modificată sau retrasă în funcție de rezultate.

La debitele actuale, foarte scăzute, principalul rol al structurii este dirijarea curgerii și protejarea zonelor dragate împotriva recolmatării. Aceasta nu are ca obiectiv principal creșterea imediată a nivelului apei.

Epiu de 150 de metri, în aval de podul de la Cernavodă

Autoritățile analizează și construirea unui epiu din piatră în aval de podul de la Cernavodă.

Epiu este o structură ce ar porni de la malul stâng către mijlocul fluviului și ar avea o lungime de aproximativ 150 de metri. Construcția ar fi vizibilă deasupra apei.

Rolul epiului este să dirijeze apa către zona mai adâncă a Dunării, unde se află șenalul navigabil, gura Canalului Dunăre–Marea Neagră și priza de apă a centralei nucleare.

Dig mobil și pompe pentru asigurarea apei necesare răcirii

O soluție suplimentară este analizată în zona Canalului Dunăre–Marea Neagră, pe canalul de aducțiune către bazinul de stocare al centralei.

Planul presupune conservarea apei disponibile și suplimentarea debitului prin pompaj, inclusiv în situația în care nivelul Dunării vechi continuă să scadă.

Una dintre variante presupune instalarea unui dig mobil, gonflabil sau tubular, care ar permite menținerea unui nivel minim de apă suficient pentru funcționarea sistemelor actuale de răcire a reactoarelor și a depozitelor de combustibil uzat.

În paralel, pompe montate pe barje sau pontoane plutitoare ar putea asigura debitul necesar centralei. Acestea ar fi amplasate pe canalul de aducțiune și în zona prizei racordate la Dunăre și la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

În cazul unor situații critice, apa din Canalul Dunăre–Marea Neagră ar putea fi utilizată prin sistemul de pompare pentru suplimentarea debitului necesar.

Cernavodă are echipamente de rezervă, pentru un scenariu de debit foarte scăzut

Potrivit comunicatului, CNE Cernavodă dispune de echipamente de rezervă, inclusiv pompe, generatoare de mare putere și instalații pentru răcirea apei, care pot contribui la menținerea răcirii reactoarelor și a depozitelor de combustibil uzat chiar și în cazul în care debitul disponibil rămâne insuficient.

În scenariul analizat de autorități, nivelul Dunării în zona Cernavodă ar putea ajunge la aproximativ 1,05 metri.

Răcirea ar urma să se realizeze în circuit închis, cu aport de apă demineralizată provenită din instalația de tratare a centralei. Aceasta ar putea fi alimentată din puțuri subterane.

Reprezentanții centralei susțin că echipamentele necesare și planificarea pentru un astfel de scenariu sunt deja prevăzute, iar instituțiile implicate contribuie cu echipamentele logistice necesare pentru menținerea sistemelor de răcire.

Ce soluții analizează autoritățile

  • dragarea unor canale în zona Bala pentru redirecționarea unei cantități mai mari de apă către Dunărea veche;
  • utilizarea unor barje pentru dirijarea curentului în zona Cernavodă;
  • construirea unui epiu de aproximativ 150 de metri;
  • instalarea unui dig mobil pe canalul de aducțiune;
  • folosirea unor pompe montate pe barje sau pontoane;
  • utilizarea echipamentelor de rezervă ale CNE Cernavodă și a apei demineralizate pentru menținerea răcirii în circuit închis.

Autoritățile urmează să evalueze eficiența acestor măsuri în următoarele săptămâni, iar raportul final al Comitetului Interministerial Bala-Cernavodă este programat pentru aproximativ 13 septembrie 2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ALERTĂ IMEDIATĂ: Cod Portocaliu de VREME EXTREMĂ în 4 localități din Sibiu

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă astăzi 27 august până la ora 15:50 în localitățile Miercurea Sibiului, Păuca, Apoldu de Jos și Ludoș

Sunt preconizate averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 70…90 km/h), grindină de mici și medii dimensiuni (2…3 cm).

„Pentru locuitorii din zonă au fost transmise mesaje de avertizare Ro-Alert.

Atragem atenția populației să manifeste prudență și prevenție în toate acțiunile și activitățile desfășurate și să respecte următoarele măsuri preventive:

În cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri, sfătuim cetățenii să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri.

În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.

Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo.

Intră pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “Fii pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO – Viteză ȘOCANTĂ pe A1, în zona Sibiului! 206 km/h, permis suspendat 120 de zile

Autostrada A1 a devenit scena unei adevărate vânători de vitezomani. Polițiștii au monitorizat traficul în mai multe puncte succesive, inclusiv pe raza județului Sibiu, iar rezultatele acțiunii arată cât de mult apasă unii șoferi pedala de accelerație.

Acțiunea a avut loc pe 26 august, între orele 10:00 și 13:00, și a urmărit prevenirea accidentelor provocate de viteza excesivă și identificarea conducătorilor auto care depășesc limitele legale.

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au folosit o metodă de verificare în sistem „Cascadă”, viteza fiind măsurată cu aparate radar amplasate în mai multe puncte succesive ale autostrăzii, în județele Hunedoara, Alba și Sibiu.

31 de amenzi și 5 permise reținute

În numai trei ore, polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ajungând la 17.514 lei.

Viteza excesivă a costat și mai mult pentru cinci șoferi. Polițiștii le-au reținut permisele de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

Printre cazurile depistate se numără și viteze care depășesc cu mult limita de 130 km/h valabilă pe sectorul respectiv de autostradă.

206 km/h, prins de radar

Unul dintre cele mai grave cazuri a fost înregistrat în jurul orei 11:15, pe A1, la kilometrul 325, pe calea 2.

Radarul a indicat o viteză de 206 km/h, cu 76 km/h peste limita legală de 130 km/h.

Șoferul a fost sancționat cu o amendă de 1.946,52 de lei, iar permisul i-a fost reținut pentru suspendarea exercitării dreptului de a conduce timp de 120 de zile.

202 km/h, o altă viteză care a atras atenția polițiștilor

În jurul orei 13:00, tot la kilometrul 325, calea 2, a fost depistat un autoturism care circula cu 202 km/h.

La volan se afla o femeie, care a primit o amendă de 4.325 de lei.

Permisul i-a fost reținut pentru o perioadă de 120 de zile, iar dovada înlocuitoare eliberată nu îi permitea să circule.

187 km/h pe autostradă

Un alt șofer a fost oprit în urma unei viteze de 187 km/h, în jurul orei 12:00, în aceeași zonă, la kilometrul 325, calea 2.

Pentru depășirea limitei legale, acesta a primit o amendă de 1.946,25 de lei.

Permisul i-a fost reținut pentru 90 de zile, iar conducătorului auto i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație.

Poliția: „Încetiniți măcar în trafic”

Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, scopul fiind reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței pe autostradă.

Polițiștii recomandă șoferilor să reducă viteza, să respecte limitele legale și să ajungă în siguranță la destinație.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

România pregătește concesionarea a 3,1 GW de energie eoliană offshore, în Marea Neagră

0

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, lista perimetrelor eoliene offshore din sectorul românesc al Mării Negre care pot fi concesionate pentru dezvoltarea unor centrale electrice pe bază de energie eoliană.

Decizia Executivului permite inițierea procedurilor competitive pentru atribuirea concesiunilor destinate proiectelor de energie eoliană offshore.

Perimetrele incluse în lista aprobată au o capacitate instalată estimată la aproximativ 3,1 GW, în linie cu obiectivul stabilit prin Strategia energetică a României 2025-2035: dezvoltarea unei capacități eoliene offshore de circa 3 GW până în 2035. Măsura contribuie, de asemenea, la îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), relatează Agerpres.

Studiu realizat cu sprijinul BERD

Identificarea perimetrelor care pot fi concesionate s-a bazat pe rezultatele unui studiu realizat cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Un consorțiu de consultanți specializați a analizat o serie de criterii tehnice, de mediu și sociale, precum și posibilitatea coexistenței proiectelor eoliene cu celelalte activități desfășurate în spațiul maritim. În proces au fost integrate și informațiile furnizate de autoritățile și instituțiile competente.

Investiții de până la 27 de miliarde de euro

Potrivit Guvernului, dezvoltarea sectorului eolian offshore ar putea avea un impact semnificativ asupra economiei României, prin atragerea de investiții, dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare și crearea de noi locuri de muncă.

Valoarea adăugată estimată pentru economia națională este cuprinsă între 16 și 27 de miliarde de euro.

Proiectele offshore sunt, totodată, parte a eforturilor României de a accelera tranziția energetică și procesul de decarbonizare, în concordanță cu obiectivele naționale și europene.

Energia eoliană offshore, inclusă în obiectivele PNRR

Noul cadru pentru dezvoltarea centralelor electrice bazate pe surse regenerabile offshore este prevăzut în Componenta 6 – Energie a PNRR, prin Jalonul 116, aferent Reformei 1 – Reforma pieței de energie electrică.

Reforma urmărește, între altele, reducerea dependenței de cărbune din mixul energetic și crearea unui cadru legislativ și de reglementare care să stimuleze investițiile private în producția de energie electrică din surse regenerabile.

Un pas important a fost adoptarea Legii nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore, care stabilește cadrul legislativ pentru dezvoltarea proiectelor de producere a energiei electrice din surse regenerabile în largul Mării Negre.

Legea desemnează Ministerul Energiei drept autoritate competentă pentru concesionarea perimetrelor offshore. Costurile pentru dezvoltarea proiectelor de energie eoliană offshore urmează să fie suportate de operatorii economici concesionari, din surse proprii sau atrase.

Aprobarea listei perimetrelor reprezintă, astfel, un pas important pentru trecerea României de la etapa de reglementare și planificare la cea de atribuire competitivă a unor proiecte eoliene offshore de mari dimensiuni în Marea Neagră.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Bazar caritabil pentru Hospice-ul de copii Carl Wolff din Sibiu

Totul este pregătit pentru sâmbătă… chilipiruri, comori ascunse, cărți, jocuri, decorațiuni, produse pentru copii și adulți, loc de picnic cu meniu special pregătit de Restaurant Kamin, recital de muzica live Delia Vasanti (de la Ora 12). Bazarul se va desfășura între orele 10 și 16, în curtea fostei școli din Cisnădioara, str. Bisericilor, nr. 48. În Cisnădioara se poate ajunge și cu autobuzul metropolitan 582, care merge direct din Stația Calea Dumbrăvii, 2 până în Piața Gozelinus din Cisnădioara.

E vorba de a treia ediție a bazarului caritabil pentru copiii de la Carl Wolf, care se va desfășura în această sâmbătă la Cisnădioara. O mână de voluntari, aceiași oameni ca și în dățile trecute se adună din nou pentru un scop nobil. Atașați de Hospice-l de copii Carl Wolf din Sibiu și înțelegând necesitatea acută de fonduri pentru achiziția de aparate necesare copiilor cu probleme foarte grave de sănătate din cadrul centrului paliativ din Sibiu, își doresc să reușească să adune cât mai mulți bani din vânzarea lucrurilor donate de familii. Vor fi puse spre vânzare lucruri bune, poate chiar folosite, dar care pot să își găsească un nou stăpân.

A treia ediție a bazarului caritabil va avea loc într-o locație mult mai ofertantă, în localitatea Cisnădioara, în curtea fostei școli, care acum corespunde cu curtea restaurantului Kamin.

Pe lângă mâini care se roagă, este nevoie și de mâini care ajută

„Ne-am gândit să oferim celor care vin să cumpere și să doneze ceva mai mult decât produse la prețuri foarte mici. Dorim să stea alături de noi mai mult timp și pentru acest lucru ne este alături Restaurantul Kamin, care va pregăti un meniu special pentru bazar, băuturi și deserturi. Și mai frumos este că, pe lângă valoarea integrală a sumelor colectate din urma vânzărilor provenite din obiectele donate, și 10% din încasările restaurantului din timpul bazarului vor merge tot către Hospice-ul de copii.

De asemenea, cântăreața Delia Vasanti va fi alături de noi și ne va încânta cu un recital live. Cât timp părinții se pot relaxa în zona de picnic, copiii se pot distra la locul de joacă din aceeași curte, pot desena, colora sau picta în locul special amenajat pentru ei de Asociația Sibiu Junior”, transmite organizatoarea acestei acțiuni, Mihaela Wetscheza.

Sibienii și nu numai, sunt așteptați în număr cât mai mare, sâmbătă, 29 august, între orele 10 și 16, în Cisnădioara, în curtea Restaurantului Kamin (fosta școală), str. Bisericilor, nr. 48.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

VIDEO: Imagini de GROAZĂ de pe litoral! Unde erau pregătite gustările cumpărate de turiști de pe plajă

Descinderi de amploare la Eforie Nord și Eforie Sud, după ce autoritățile au descoperit spații în care ar fi fost pregătite și depozitate alimente destinate vânzării către turiști. Printre produsele vizate se aflau unele dintre gustările cumpărate frecvent de pe litoral: porumb fiert, gogoși și colaci secuiești.

Polițiștii au făcut miercuri, 26 august, opt percheziții domiciliare, într-un dosar care vizează comercializarea de produse alimentare alterate și evaziunea fiscală.

Potrivit anchetatorilor, alimentele ar fi fost pregătite, transportate și comercializate fără forme legale și fără autorizare sanitar-veterinară.

Aproape 40 de persoane, în vizorul anchetatorilor

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare din cadrul IPJ Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

La operațiune au participat și polițiști de la Investigații Criminale, Poliția Eforie, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

Din cercetările efectuate până acum a rezultat că aproximativ 40 de persoane ar fi fost implicate în pregătirea, transportul și vânzarea produselor alimentare către populație.

Conform anchetatorilor, persoanele respective nu ar fi avut o formă de organizare juridică, nu ar fi deținut statut de persoane fizice autorizate și nu ar fi fost înregistrate sau autorizate din punct de vedere sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Autoritățile susțin că activitatea ar fi creat un risc pentru sănătatea consumatorilor și ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat prin neplata obligațiilor fiscale. Valoarea exactă a prejudiciului urmează să fie stabilită în cadrul anchetei.

1.000 de bucăți de porumb și sute de produse pregătite pentru vânzare

În urma celor opt percheziții, autoritățile au găsit atât materii prime, cât și produse finite care ar fi fost pregătite pentru comercializare.

Au fost identificate 1.000 de bucăți de porumb, 78 de gogoși și 210 colaci secuiești. În total, autoritățile au retras câteva sute de kilograme de produse și materii prime.

Au fost descoperite, de asemenea, peste 13.000 de euro și 29.000 de lei.

„Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că aproximativ 40 de persoane ar fi participat la pregătirea, transportarea și comercializarea către populație a unor produse alimentare, precum gogoși, colaci secuiești și porumb fiert, fără a deține o formă de organizare juridică (neavând calitatea de persoane fizice autorizate) și fără a fi înregistrate sau autorizate din punct de vedere sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Activitățile desfășurate au pus în pericol sănătatea consumatorilor și au prejudiciat bugetul de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Perchezițiile au fost efectuate în localitățile Eforie Nord și Eforie Sud, unde au fost descoperite mai multe produse alimentare (materie primă) precum și produsul finit, pregătit pentru a fi comercializat, respectiv 1.000 de bucăți de porumb, 78 de gogoși și 210 colaci. Totodată, au fost descoperiți peste 13.000 de euro și 29.000 de lei”, transmite IPJ Constanța.

Produsele au fost ridicate și vor fi distruse

Întreaga cantitate de alimente și materii prime descoperită în spațiile verificate a fost indisponibilizată și ridicată de comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța.

Produsele urmează să fie supuse procedurii de distrugere, potrivit normelor sanitare în vigoare.

Reprezentanții Protecției Consumatorilor au descris în termeni extrem de duri condițiile descoperite în timpul controalelor.

„Ceea ce am găsit depășește cu mult puterea de închipuire. Condiții insalubre, profund periculoase pentru sănătatea și chiar viața consumatorilor.

Un adevărat atentat la sănătatea publică”, a transmis Horia Constantinescu, comisar-șef adjunct al CJPC Constanța.

Avertisment pentru părinții care cumpără gustări de pe plajă

Horia Constantinescu a atras atenția în special asupra alimentelor cumpărate pentru copii.

Problema este că turiștii nu pot ști, în momentul în care cumpără un produs de pe plajă, unde a fost preparat, ce ingrediente au fost utilizate, în ce condiții a fost transportat sau cât timp a fost păstrat la temperaturi ridicate.

În spațiile verificate au fost găsite atât materiile prime, cât și produsele finite care urmau să ajungă la consumatori.

Comerțul ambulant pe plajă, în centrul atenției

Reprezentantul Protecției Consumatorilor a atras atenția că problema nu îi privește doar pe cei care vând produsele.

Potrivit acestuia, comerțul ambulant pe plajă este interzis, iar operatorii sectoarelor de plajă au obligația de a lua măsuri pentru împiedicarea unei astfel de activități.

În caz contrar, consecințele pot ajunge inclusiv la retragerea avizului emis de Ministerul Turismului.

„Această mobilizare reprezintă un prim pas în combaterea unui fenomen care nu pune în pericol doar consumatorii, ci afectează și turismul ca activitate economică”, a transmis Horia Constantinescu.

Aproape 2.000 de controale pe litoral în această vară

Descinderile de la Eforie au loc după o vară în care autoritățile sanitar-veterinare au intensificat verificările pe litoral.

În perioada 29 iunie-23 august, inspectorii au efectuat aproape 2.000 de controale.

În urma verificărilor au fost aplicate 279 de sancțiuni, cu o valoare totală de aproape 3 milioane de lei.

De asemenea, autoritățile au emis 26 de ordonanțe de suspendare și 19 ordonanțe de interzicere a activității.

Aproximativ 1,9 tone de produse alimentare neconforme au fost retrase de la consum și trimise spre neutralizare.

Printre cele mai frecvente probleme constatate s-au numărat depozitarea și manipularea necorespunzătoare a alimentelor, vânzarea în spații care nu erau autorizate și nerespectarea condițiilor de păstrare.

Cercetările în dosarul comercianților ambulanți continuă. Anchetatorii încearcă să stabilească toate persoanele implicate, modul în care ar fi funcționat activitatea și valoarea exactă a prejudiciului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

România extinde baza NATO de la Mihail Kogălniceanu: investiție de 2,5 miliarde de euro și capacitate pentru 20.000 de militari

0

România face un pas important în consolidarea infrastructurii militare de la Marea Neagră. Guvernul urmează să aprobe, în ședința de joi, hotărârea necesară pentru scoaterea din funcțiune și demolarea unor construcții vechi din cadrul Bazei 57 Aeriene „Mihail Kogălniceanu”, în contextul unui amplu proiect de modernizare și extindere.

Investiția este estimată la 2,5 miliarde de euro, iar lucrările sunt planificate să se desfășoare pe parcursul mai multor etape, cu finalizarea estimată în jurul anului 2040, în funcție de alocările bugetare.

Baza de la Mihail Kogălniceanu va deveni un adevărat oraș militar

În forma sa finală, baza militară ar urma să se întindă pe aproximativ 2.300 de hectare și să poată găzdui până la 20.000 de militari.

Dimensiunea proiectului va transforma Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” într-unul dintre cele mai importante obiective militare NATO din Europa, relatează stiripesurse.ro. Complexul va include nu doar infrastructură militară, ci și facilități necesare vieții de zi cu zi, de la locuințe și spații comerciale până la școală, grădiniță și spital.

Practic, proiectul va crea o infrastructură de dimensiunea unui mic oraș, destinată militarilor români și aliaților NATO.

Pentru începerea lucrărilor, mai multe construcții existente vor fi demolate. Printre acestea se numără Pavilionul D, cu o suprafață de 325 de metri pătrați, Pavilionul B1, de 1.187 de metri pătrați, Pavilionul E, de 316 metri pătrați, precum și o platformă betonată pentru staționarea aeronavelor, cu o suprafață de aproximativ 5.300 de metri pătrați.

Investiția de 2,5 miliarde de euro va fi realizată în patru etape

Modernizarea și extinderea bazei vor fi realizate în patru etape, iar durata totală a proiectului este estimată la aproximativ 20 de ani.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul Ministerului Apărării Naționale, însă România urmărește și obținerea unei finanțări de aproximativ 400 de milioane de euro de la Comisia Europeană.

Baza va putea fi utilizată împreună cu aliații NATO, însă terenurile și infrastructura vor rămâne în proprietatea statului român.

Pistă nouă, hangare și infrastructură pentru aeronave

Proiectul prevede dezvoltarea unei infrastructuri aeroportuare moderne, adaptată nevoilor militare.

Lucrările includ realizarea unei noi piste de decolare-aterizare, amenajarea zonelor de mișcare aeroportuară, platforme pentru operarea aeronavelor și sisteme moderne de balizaj și radionavigație. Este prevăzută, de asemenea, construirea unui punct de control pentru zbor.

Baza va dispune de noi spații pentru mentenanța aeronavelor și de hangare, precum și de infrastructură destinată operării și întreținerii tehnicii militare.

Ce va cuprinde noua bază NATO

Pe lângă infrastructura strict militară, proiectul include o gamă largă de facilități administrative și sociale.

Printre acestea se numără:

  • nouă cazarmă;
  • spații de locuit pentru militari;
  • școală și grădiniță;
  • spital;
  • magazine și alte facilități sociale;
  • hangare și zone pentru mentenanța aeronavelor;
  • depozite și zone de tranzit;
  • parc pentru tehnica militară;
  • turn de control;
  • platforme pentru operarea aeronavelor;
  • drumuri interioare și drum perimetral;
  • sisteme de control al accesului;
  • rețele și utilități pentru întregul complex.

Pentru funcționarea noii infrastructuri vor fi realizate branșamente, racorduri și rețele exterioare, precum și lucrări de deviere a rețelelor de energie electrică și gaze naturale.

Mihail Kogălniceanu, un obiectiv strategic la Marea Neagră

Extinderea Bazei 57 Aeriene „Mihail Kogălniceanu” reprezintă un proiect strategic pentru România și pentru infrastructura NATO din regiunea Mării Negre.

La finalul lucrărilor, baza va avea o capacitate de aproximativ 20.000 de militari și va dispune de infrastructură militară, aeroportuară, medicală, educațională și socială. Dimensiunea proiectului face ca baza să funcționeze, practic, ca un mic oraș militar NATO în România.

Cu o investiție estimată la 2,5 miliarde de euro și o suprafață de 2.300 de hectare, proiectul de la Mihail Kogălniceanu este unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură militară dezvoltate de România în ultimele decenii.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI