Departe de ochii noștri și de știința noastră, se poartă de la începutul anului un dialog al surzilor între autoritățile din Sibiu și cele centrale pe tema colectării deșeurilor. Fără să știm, suntem în pragul unui dezastru și cred că ar trebui să luăm cu toții atitudine ca să nu ajungem în prăpastie.
După runde întregi de discuții între reprezentanții Consiliului Județean Sibiu și cei ai Ministerului Mediului, s-a ajuns la…nicio concluzie. Sibienii o țin pe-a lor, iar Bucureștenii pe-a lor.
Concret: ca de multe ori până acum, mai marii din ministere pregătesc un document stând la birouri și analizând statistici luate de pe te miri unde. Le iese un proiect mirific…pe hârtie. Mândri de realizarea lor ieșită din comun, dau cu documentu-n populație și…stupoare! Se produce nebunia! Oameni care chiar ar trebui să pună în aplicare mărețele prevederi ale planului, atrag atenția că este o prostie, că așa ceva nu se poate, că se vor produce blocaje și, mai mult, se vor pierde bani.
Credeți că-i bagă cineva în seamă? Deloc!
De data acesta este vorba despre Planul Național de Gestionare a Deșeurilor care cuprinde prevederi ce vor afecta întrega țară. Noi ar trebui să ne transportăm deșeurile la Alba, din 2024. Nu contează că avem groapă de gunoi ecologică, în care s-au băgat bani, nu contează că avem stații de tratare și compost în care s-au băgat bani, nu contează că avem singurul sistem funcțional din țară de colectare selectivă a deșeurilor în întreg județul, nu doar în anumite zone (nu vorbim acum despre problemele de implementare a proiectului și greșelile făcute pe parcurs). Va trebui să ducem gunoaiele la Alba la o stație de tratare care încă nu e construită și care, potrivit oficialităților din Alba, nu va face față cantității de gunoaie colectată din ambele județe. Nu contează nici că am putea și suntem dispuși să contruim aici acel tip de stație de sortare.
Credeți că va fi gratuit? Aș, de unde! Va costa 1,7 milioane de euro pe an. Știți, nu, cine va plăti banii? Fiecare dintre noi, odată cu factura majorată la gunoi.
Dezastrul s-ar putea evita, dar, se pare că nu se vrea! Oricât au explicat sibienii la București că nu este rentabil, oricât au transmis cifre și declarații, mai marii din Ministerul Mediului: nu și nu. Nu cred că este neapărat o chestiune politică, având în vedere că alte 15 județe din țară sunt în situația noastră. Nu cred că toți au conducere locală care să reprezinte partide din opoziție. Mi-e teamă să nu fie niște decizii economice cu țintă clară: Cine va câștiga cei 1,7 milioane de euro pe care-i vom plăti anual în plus ca să ne plimbăm cu gunoaiele pe autostradă între Sibiu și Alba?

Românii fac, deseori, eroarea de a-i suspecta pe politicieni de inteligență. Politicianul român pare capabil de planuri diabolice, de conspirații date naibii. Dacă avem o națiune pe jumătate analfabetă funcțional, ar fi o anomalie statistică ca politicienii să fie diferiți. De fapt, mare parte din clasa politică românească e o colecție de ratați deosebit de orgolioși, ariviști lipsiți de scrupule ce văd în demnitatea publică drumul cel mai scurt către înavuțire.

E suficient să îl privim pe actualul ministru al Educației, acest titan al privirii tâmpe, mândru de rezultatele de la examenele de bacalaureat. Lia Olguța Vasilescu, un primar de o aroganță desăvârșită, cu un tupeu ce o face pe Gabriela Firea geloasă, mai avea un pic și explica societății românești că e unicul expert în Pareto nu că e un plagiator ordinar ce silabisește în limba engleză.

Peste gașca asta de pesediști, unde nesimțirea e o condiție esențială, tronează mustăciosul teleormănean Dragnea. Fost pedelist, toată viața parazitând aparatul administrativ, baron local, azi arhiduce de Alexandria, Liviu și-a construit averea pe trafic de influență și influența politică pe relațiile obținute cu ajutorul banilor deturnați din averea publică. 

Patron neoficial al Tel Drum, păpușar al guvernelor pesediste, domnul Dragnea are în aceste zile sentimentul dureros al apropierii funiei de par.

Admirația politicienilor români, mai ales din PSD, pentru tirani de calibrul lui Erdogan, Orban sau Putin sunt cunoscute și, deseori, ostentativ afișate. Regretele după era Năstase cel arogant și zdrobirea autocratică a opoziției sunt vii în PSD. Când Adrian Năstase îl înhăța pe Mugur Ciuvică de pe stradă pentru dezvăluiri din stenogramele interne ale PSD, sunt vremurile bune pentru nepoțeii lui Iliescu. Un ministru al Justiției ce făcea trafic de influență cu Petrom și chema la ordine magistrații, este ceea ce acești domni și doamne și-ar dori la Palatul Victoria.

Să ameninți jurnaliștii de la Rise Project pentru dezvăluirile date opiniei publice despre averea uriașă acumulată de Liviu Dragnea și imperiul său financiar, construit la umbra palmierilor brazilieni, cu procese în justiție pentru calomnie, e reflexul nesimțitului. Să trimiți brigada antifraudă a ANAF, la două zile de la amenințările făcute de domnul Dragnea la sediul redacției Rise Project, e deja reflex de dictator sud-american. 

Dezmințirile și atitudinea fals-nevinovată sunt ca inocența jucată de fostul lider PSD Victor Ponta în ziua Marței Negre.

Dacă zvonul unei neînțelegeri între premierul Tudose și Liviu Dragnea este doar un zvon malițios, ieșirea lui Alin Teodorescu, pesedist din garda veche iliesciană, într-o revoltă fățișă față de actualul lider PSD, anunță o noapte a cuțitelor lungi. Nu avem de ce să ne facem iluzii asupra unei democratizări europene a PSD-ului. Probabil noua conducere va avea aceleași reflexe autoritariste, unde nici măcar salvarea aparențelor nu mai e o preocupare a discursului public. 

Dragnea a devenit un politician ce a reușit să transforme PSD-ul din câștigătorul alegerilor, într-un cuib de viespi înfuriate. Ei având conducerea României, efectele acestor tulburări pesediste ne pot costa usturător la buzunar. 

Nimeni altul nu a reuşit mai strălucit să fixeze punctul de echilibru perfect al românului în timp şi spaţiu decât Petre Ţuţea: „… între Dumnezeu şi neamul meu”. A pornit în lume de la sat, acolo unde acest adevăr era un mod de viaţă. A atins culmile recunoaşterii sociale până la înălţimea de ministru, abisul iadului în puşcăriile comuniste, cunoaşterea intelectuală până la marginile orizontului filozofic al vremii, neînfricarea prin libertatea absolută a verbului şi amplitudinea dragostei lui Dumnezeu în toată splendoarea. Pentru Petre Ţuţea, care obişnuia să spună despre sine că de profesie e român, abcisa s-a constituit din orizontala temporală şi spaţială a neamului, adică din împlinirea destinului său istoric în arealul geografic dăruit lui de Dumnezeu „de la Nistru pân’ la Tisa” – cum zice Eminescu – şi de la Carpaţii Păduroşi până în Munţii Pindului, cum o dovedesc vestigiile. Iar ordonata s-a constituit din verticala proniei mântuitoare a lui Dumnezeu, adică din împlinirea destinului cosmic al neamului românesc. Stabilindu-şi astfel cadrul matematic pentru aflarea unui punct în spaţiu, Petre Ţuţea a ajuns la locul Adevărului, acolo unde se limpezeşte „mitul spaţiului român” şi destinul cosmic al fiecărui român în parte. Şi cât de departe credeţi că a ajuns, după o viaţă de experienţe ale cunoaşterii? Exact în punctul de unde plecase pe drumul vieţii, pe care fiecare simplu ţăran îl cunoştea cu inima, punctul de echilibru perfect al românului în timp şi spaţiu. „ … între Dumnezeu şi neamul meu”.

Aşa am aflat, ascultându-l cu atenţie pe acest ales al Domnului, prin ce prismă trebuie să privim actualitatea românească pentru a o înţelege, căci chiar şi discernământul este tot un dar dumnezeiesc!

Luaţi oricare personaj din ierarhia politică şi spirituală a României, de care depinde împlinirea destinului istoric şi cosmic al acestui popor prin deciziile sale şi încrucişaţi-l, ca la rebus, cu el însuşi. Dacă nu stă în echilibru perfect între Dumnezeu şi neamul său, nu este de nicio trebuinţă ţării şi luaţi-vă nădejdea de la el. Orice adăstare în arealul declaraţiilor sale politice sforăitoare şi golite de rost este o irosire.

Stă careva legat de cer prin frica de Dumnezeu şi răspândind în juru-i responsabilitatea faţă de neamul pe care a fost ales să-l conducă? Stă careva în punctul de echilibru al lui Petre Ţuţea? Nici unul, cum zice psalmistul: „Cu toţii netrebnici s-au făcut”. Restul sunt vorbele deşarte în care nu te poţi încrede, nicidecum. Dacă cineva crede că ce vede la tv este o operaţiune de „luminare” a justiţiei, să o plaseze între abcisa şi ordonata lui Petre Ţuţea. Va avea o revelaţie:

Abia ce se consolidează statul mafiot!