S-a terminat încă o săptămână în care sute de elevi au fost în Săptămâna Altfel. Știți cu toții, e săptămâna aceea din an în care copiilor români chiar le place să meargă la școală. De ce? Pentru că educatorii, învățătorii și profesorii, eliberați de încorsetarea programei școlare stufoase, chiar se bucură că-și fac meseria. Redevin dascăli și le oferă copiilor, cu dragoste și deschidere, informații importante, dar fără a da impresia că preau.
S-au făcut excursii în natură, vizite la firme, dar și la instituții ale statului, s-au admirat muzee, cetăți medievale, s-a fugit, s-a cândat, s-a dansat, s-au vizionat filme și câte și mai câte.
Cred cu tărie că cei care au văzut în această săptămână pe marginea drumurilor florile de soc sau păpădiile, care s-au plimbat pe culoarele marilor muzee, care s-au jucat în curțile unor cetăți medievale sau au privit filme și documentare despre subiecte pe care le-au ales singuri, sunt mult mai câștigați decât după ore întregi de botanică, zoologie, geografie, istorie, arte sau altele asemenea.
De ce? Pentru că, la rândul lor, copiii, eliberați de OBLIGAȚIA de a învăța ceva, au reținut totul de bunăvoie, cu bucurie și setea de cunoaștere care-i caracterizează.
Ba mai mult, unii au vizitat case memoriale sau expoziții ale unor oameni care au realizat lucruri mărețe și, încântați de ceea ce au văzut, pentru că AU VRUT să fie acolo, copiii vor căuta să afle mai multe.
Am văzut în această săptămână copii care au refuzat categoric propunerea părinților de a sta acasă, în loc de a merge la școală, ceea ce, în celelalte săptămâni ale anului școlar, nu se întâmplă prea des.
Mă întreb – și nu cred că sunt singura – de ce acest „altfel” nu devine obișnuință. De ce nu schimbăm totul din temelii. Nu spun că n-ar trebui să mai studiem Română, Matematică, Fizică, Geometrie, Chimie sau altele, ci doar că ar trebui să le învățăm altfel. Ar trebui să fie schimbată nu numai metoda prin care predăm toate aceste lucruri, ci și cantitatea de informații pe care le-o predăm copiilor. Ar trebui să ne adaptăm secolului în care trăim, să învățăm că tehnologia ne poate ușura viața, că nu mai trebuie să memorăm totul și că nu putem fi buni la toate.
Nu de alta, dar alte state, care ocupă primele locuri la nivel mondial când vine vorba de învățământ performant, au învățat de mult să lase copiii liberi, să-i ghideze în învățare, nu să-i oblige și să-i constrângă.

Într-un editorial Bloomberg semnat de Dorota Bartyzel este atrasă atenția Poloniei asupra deficitului serioas de forță de muncă ce afectează creșterea economică. Polonia e sora nordică a României, un stat care a exportat ca și noi lemn și oameni. Și în Polonia, ca și în România, politicienii conservatori restrâng drepturile minorităților, ale femeilor și sunt împotriva cotelor de emigrație decise de Comisia Europeană. Creșterea economică și stabilitatea economică a polonezilor a debutat și s-a menținut într-un ciclu asemănător celui de la noi. Desigur există și diferențe semnificative, salariul polonezilor e de două ori mai mare, atrag învestiții străine masive, iar infrastructura statului polonez e net superioară drumurilor românești.

În România discutăm despre creșterea deficitului fondului de pensii la 15 miliarde, un deficit accentuat de forță de muncă și de sporul negativ al populației. De fapt, vorbim de efecte și nu de cauze. Sărăcia, lipsa de perspectivă și decalajul economic uriaș între regiunile țării sunt motivele din cauza cărora am ajuns aici. Avem deficit al forței de muncă, dar suntem împotriva imigrației. Formalitățile depuse de orice om de pe această planetă pentru a deveni cetățean român sunt oribile și durează extrem de mult cu excepția cetățenilor Republicii Moldova. Vrem să încurajăm natalitatea cu cele mai tâmpite măsuri ca interzicerea avortului de exemplu, uitând că în România nu mai sunt femei fertile, la vârsta procreerii. Cele care au rămas sunt departe de nivelul de bunăstare care să încurajeze decizia de a avea grijă de un copil. Sunt realități a unor probleme serioase pe care le tratăm cu superficialitate. Sărăcia în România e o realitate pe care o ignorăm. Acestă problemă e inexistentă în discursul politic și în acțiunile publice. Sistemul educațional ne oferă în fiecare an bucuria a genera jumătate din numărul de absolvenți analfabeți funcționali. Pe de altă parte, profesorii români sunt printre cei mai mândri de profesionalismul lor.

Trebuie să finalizăm această autostradă de la vest la est, să unim Sibiul cu Piteștiul, și apoi extrem de rapid trebuie să traversăm Carpații și să unim Transilvania cu Moldova. Sunt acțiuni minime, obligatorii pentru a ieși din spirala descendentă pe care ne aflăm. Mândria ardeleană a Clujului, Sibiului și a Brașovului nu poate compensa gravele probleme din Oltenia și Moldova. După infrastructură, e necesar să aducem învățământul în secolul XXI și să nu ne mai amăgim copiind la examene sau plagiind doctorate cu atâta seninătate.

Alternativele la inacțiune sunt injecții cu frustrare socială, dezastru economic și, ulterior, sucombarea statală. România nu va fi de-a pururi pe acest Pământ în ciuda unui cântec cunoscut prin Apuseni. Alegerea noastră e fie băgăm capul în găleată și căutăm țapii ispășitori, ori înțelegem timpul și lumea în care trăim. Lumea asta pune preț nu numai pe schimburi comerciale globale ci și pe seturi de valori occidentale și libertăți individuale ce trebuie apărate nu restrânse. Sper să ne trezim la timp.

Zice o vorbă înţeleaptă: „calitatea omului se măsoară după cantitatea de adevăr pe care o suportă”. Recomand acest strop de înţelepciune ca pe o lupă, prin care se poate studia mai îndeaproape calitatea garniturii de hahalere care – de douăzeci şi şapte de ani – au intrat în limbajul uzual sub denumirea (golită de conţinut) de lideri politici. Precizez că nu generalizăm, dar excepţiile confirmă, până una alta, regula. Privită prin această lupă, minciuna endemică din societatea românească – şi mai ales la capul peştelui, de unde se şi împute, cum zice chiar proverbul – demonstrează, fără drept de tăgadă, calitatea „liderşipului” la vârf. Ce fel de oameni ne conduc, sau speră să ne conducă în viitoarea legislatură, tot aia, care nu suportă DECÂT minciuna?

Deocamdată cred – şi nu sunt singura – că multul zgomot pentru nimic, definit ca „anticorupţie” în societatea românească, nu e nici mai mult nici mai puţin decât o perdea de fum pentru a ascunde crima (fără pedeapsă) împotriva naţiunii române. Obligaţi, şantajaţi, cumpăraţi sau nu, poate chiar motivaţi de bucuria de a-şi vinde propriul popor – cine ştie care o fi mobilul crimei – factori decizionali, care se cred nemuritori şi deasupra judecăţii lui Dumnezeu, ne-au vândut „la cheie” şi ne ţin în şah prin minciuni sfruntate.

Să luăm un exemplu: „românii sunt un popor de hipotiroidieni”. Iată minciuna sfruntată prin care s-a vârât pe gâtul poporului român – la propriu – sarea iodată, legea prin care eşti OBLIGAT, că doar e democraţie, să te îmbolnăveşti de cancer tiroidian sau de boala Basedow. Legea prin care, în cel mai bun caz, cobaiule român, ţi se fleşcăiesc murăturile, dacă ai un sistem imunitar ceva mai răsărit. Alt exemplu? „Românii sunt un popor de anemici”. Iată pretextul, altă minciună sfruntată, prin care, cât de curând vom mânca pâine „îmbogăţită” cu fier. Despre urmările crunte asupra sănătăţii vă invit să vă documentaţi personal. Numai în România se ucide agricultura cu Initium, o chimicală criminală pentru om, numai în România „sucurile naturale” sunt supraotrăvite cu benzoatul de sodiu interzis în Europa. Cine să te prevină, cobaiule român, că uleiul procestat la temperaturi înalte, zahărul rafinat, margarina obţinută după formula plasticului, nitriţii care colorează aşa-zisele mezeluri, ba chiar şi drojdia „crescută” pe pat de azot, pe care o bagi în pâinea făcută în casă, crezând că scapi, te trimit la oncologie, sau, în cel mai bun caz la diabetolog.

Am revăzut nu demult, din arhivele TVR, premiera piesei „Doctor fără voie” de Moliere, jucată de generaţia de aur, în frunte cu Amza Pellea, de care românilor, încă, le e atât de dor. Din când în când se vede publicul. Ce frumoşi erau românii! Căutaţi piesa pe net. Comparând, veţi înţelege!