Acasă Blog Pagina 5129

Legea grațierii intră în Senat pentru votul final

Proiectul de lege al graţierii, finalizat joi de Comisia juridică, urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final, după ce, tot luni, senatorii jurişti vor adopta raportul de admitere al actului normativ, informează www.news.ro.  ”Din punctul meu de vedere, şi fiind vorba şi despre o lege organică, este obligatoriu ca proiectul de lege să intre la vot luni. Din punctul meu de vedere, ar fi inadmisibil să lăsăm după atâta timp să treacă prin adoptare tacită, mai ales că am obţinut şi prelungirea termenului specific legilor complexe la 60 de zile”, a declarat Şerban Nicolae la finalul şedinţei Comisiei juridice de joi. Senatorii jurişti au stabilit să centralizeze până cel târziu vineri toate modificările aduse proiectului de lege a graţierii şi să le trimită Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului General şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru eventuale observaţii, urmând ca aceste instituţii să transmită punctele de vedere până luni, înaintea şedinţie Comisiei juridice în care va fi dat votul pe raportul care urmează să intre, în aceeaşi zi, în plenul Senatului. Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a graţierii, după trei şedinţe în care au adus o serie de modificări actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.
În urmă cu aproape două săptămâni, în prima şedinţă dedicată dezbaterii pe fond a proiectului legii graţierii, Comisia juridică a Senatului a adoptat amendamentul propus de Parchetul General, Asociaţia Magistraţilor şi de Şerban Nicolae conform căruia vor urma să fie graţiate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, modificând astfel propunerea Guvernului de a graţia pedepsele de până în 5 ani. De asemenea, senatorii jurişti au adoptat şi un amendament propus de social-democratul Şerban Nicolae potrivit căruia se scad trei ani din orice pedeapsă cu închisoarea de până în zece ani. ”Se graţiază… în parte, cu trei ani, pedepsele cu închisoarea aplicate de instanţele de judecată mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc zece ani”, prevede amendamentul propus de Nicolae. Potrivit senatorului PSD, de această prevedere ar urma să beneficieze aproximativ 800 de deţinuţi.
Un alt amendament adoptat la proiectul de lege al graţierii a fost cel potrivit căruia femeilor însărcinate şi întreţinătorilor de copii de până în 14 ani li se înjumătăţeşte pedeapsa cu închisoarea, senatorii jurişti respingând amendamentul lui Traian Băsescu de graţiere şi a femeilor condamnate pentru corupţie. Potrivit amendamentului, ”se graţiază în parte, cu 1/2, pedepsele cu închisoare de la 6 la 10 ani, aplicate femeilor însărcinate şi persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum şi copii încadraţi în grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii”. Propunerea a fost făcută de senatorii Tanczos Barna (UDMR), Liviu Brăiloiu (PSD) şi Daniel Fenechiu (PNL). De asemenea, în Comisia juridică a Senatului au fost adoptate alte două amendamente prin care se prevede că pedepsele persoanelor cu vârsta peste 70 de ani se graţiază în întregime, iar ale celor de peste 60 de ani se înjumătăţesc. ”Se graţiază în parte cu 1/2 pedeapsa cu închisoarea între 6 şi 10 ani aplicate persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani”, se arată într-un amendament adoptat marţi de senatorii jurişti la proiectul de lege al graţierii. Celălalt amendament vizează persoanele care au împlinit 70 de ani. ”Se graţiază în întregime pedepsele persoanelor cu vârsta peste 70 de ani”, se arată în amendamentul adoptat de senatorii jurişti.
Nu în ultimul rând, Comisia juridică a Senatului a dublat la doi ani termenul pentru achitarea despăgubirilor în vederea graţierii, neachitarea cu „rea credinţă” ducând la revocarea clemenţei. „Graţierea prevăzută la art. 1-2 este condiţionată de achitarea în termen de 2 ani de la data aplicării actului de graţiere a obligaţiilor civile şi a a cheltuielilor judiciare la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă”, se arată în noua formulă a textului.
Amendamentele formulate de fostul preşedinte al României Traian Băsescu au fost respinse de Comisia juridică a Senatului. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în 6 ani de închisoare, graţierea femeilor condamnate pentru corupţie şi majorarea la trei ani a termenului în care cei graţiaţi trebuie să achite prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi. După ce miercuri senatorii jurişti adoptaseră amendamentele social-democraţilor Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu, identice cu propunerea lui Traian Băsescu, de graţiere a condamnaţilor pentru fapte de corupţie, joi aceştia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de corupţie, precum darea sau luarea de mită, traficul şi cumpărarea de influenţă, au fost excluse de la a fi graţiate. Tot joi, senatorii jurişti au respins un alt amendament al lui Traian Băsescu prin care acesta propunea graţierea celor condamnaţi la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi au votat împotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese să fie, de asemenea, graţiate. Duminică seară, în pofida ploii, câteva sute de persoane au protestat din nou în Piaţa Victoriei faţă de Legea graţierii, ei mergând în marş până la Parlament.

“Nimeni nu-i perfect” – Regal de teatru în 22 mai

Medieşenii sunt aşteptaţi la un adevărat regal teatral. Piesa “Nimenu nu-i perfect”, de Simon Williams, va fi jucată pe scena Sălii Traube în data de 22 mai de la ora 19. Regia spectacolului este semnată de Radu Beligan, iar din distribuţie fac parte Eugen Cristea, Rodica Ionescu, Florentina Ţilea, Andra Şofron şi Silviu Biriş. Biletele pentru acest spectacol s-au pus în vânzare la casieria Sălii Traube.
“Nimeni nu-i perfect” este o comedie spumoasă, care îmbină umorul cu emoţia şi divertismentul cel mai pur cu reflecţia matură. Există, în plus, în această comedie, o lumină, un farmec, o duioşie care provoacă o undă de tandreţe faţă de cele patru personaje, toate pline de o umanitate veselă şi liniştitoare. Un statistician abandonat de soţie, pus în situaţia de a-şi creşte singur fiica adolescentă şi de a-şi îngrij tatăl îmbătrânit, scrie în orele libere, pe ascuns, romane siropoase în speranţa că vor fi publicate şi-i vor rotunji bugetul. După numeroase încercări ratate, soarta îi surâde. Ultimul său roman este reţinut de o editură. Dar, pentru a răspunde imperativelor editurii, trebuie să-l semneze cu un pseudonim feminin. Şansa lui se transformă, astfel, într-un coşmar: editoarea doreşte s-o întâlnească pe „autoare” pentru a-i înmâna personal premiul. Soluţia? Statisticianul se travesteşte într-o femeie „bătrână şi morocănoasă” ca să poată semna contractul şi să încaseze banii. Cum, însă, editoarea este o femeie fermecătoare, statisticianul se îndrăgosteşte instantaneu, spre surprinderea fiicei sale şi a tatălui. Nimeni nu-i perfect este un spectacol dedicat publicului larg care vine la teatru să uite grijile de zi cu zi, să se regăsească şi să se însenineze spectatorii.
SURSĂ FORO -metropotam.ro

FOTO – Autocarul Gazului Metan, atacat cu pietre la Botoșani

Suporterii Gazului Metan prezenți la partida de la Botoșani au trecut prin momente de groază la câteva minute de la fluierul final al partidei. La finalul meciului de la Botoșani, autocarul suporterilor medieșeni a fost spart de către un suporter al echipei locale. Localinicul respectiv a aruncat cu mai multe pietre în direcția autocarului. După acest incident, doi suporteri medieșeni s-au ales cu vânătăi ușoare în jurul ochilor și tăieturi la mâini. În momentul incidentului, autocarul era escortat de către o mașină de jandarmi. Autorul atacului cu pietre a fost identificat și urmează să fie tras la răspundere pentru fapta comisă.
SURSĂ FOTO – Facebook.com/GazMetanMediaș

Două localități din județ, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
LUNI, 08 MAI 2017
•între orele 9-17 în localitatea VESEUD sat.
•între orele 9-17 în localitatea MARPOD sat.
MARTI, 09 MAI 2017
•între orele 9-17 în localitatea MARPOD sat.
•între orele 9-17 în localitatea VESEUD sat.
MIERCURI, 10 MAI 2017
•între orele 9-17 în localitatea MARPOD sat.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.electricats.ro rubrica „Întreruperi programate – Sucursala Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Echitabil: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 0-0

0

Gaz Metan şi FC Botoşani au terminat la egalitate, scor 0-0, partida din etapa a 3-a a returului play-out-ului Ligii I. Prima ocazie a partidei le-a aparţinut gazdelor în minutul 7. Popovici a reluat din voleu din interiorul careului, însă portarul Alexandru Greab a respins. În minutul 14, botoşănenii au avut o nouă ocazie prin Elek, care a reluat cu capul puţin pe lângă poartă din 7 metri. Tot gazdele au fost foarte aproape de gol în minutul 34, când Mihai Roman a executat excelent o lovitură liberă, însă Alexandru Greab a scos de la vinclu. În minutul 42, FC Botoşani a avut cea mai mare ocazie a primei reprize. Popovici l-a întors în careu pe Trtovac şi a şutat foarte bine, însă bara s-a opus golului.
Medieşenii au avut prima ocazie a reprizei secunde în minutul 61, când Romeo Roberto a şutat spre poarta gazdelor, însă mingea a fost deviată. Acelaşi Romeo Roberto a fost angajat foarte bine de Eric 4 minute mai târziu, însă a şutat pe lângă poartă. FC Botoşani a irosit o şansă uriaşă de a înscrie în minutul 73, când Popovici a rămas singur în careu, însă a şutat în portarul Alexandru Greab. Medieşenii au avut ocazie să încheie victorioşi partida, însă şutul lui Ovidiu Bic a lovit bara transversală.
Etapa viitoare, Gaz Metan joacă pe teren propriu cu FC Voluntari.

Tratamente împotriva căpușelor în parcuri și locuri de joacă

Municipalitatea medieșeană va demara zilele următoare a doua etapă a tratementelor împotriva căpușelor. Pe parcursul săptămânii viitoare, angajații Direcției de Administrare a Domeniului Public Mediaș vor acționa în parcurile și locurile de joacă din municipiu, unde se vor aplica tratamente pentru combaterea căpușelor. Este a doua etapă de aplicare a tratamentelor anti-căpușe, după ce în urmă cu aproximativ două săptămâni s-a acționat din nou. Locurile vizate sunt parcurile din oraș, zonele și spațiile verzi. Dacă ați fost mușcat de căpușă, este important să se înlăture căpuşa în întregime, fără a rupe partea posterioara a corpului. Căpuşa trebuie îndepărtată cu o pensetă fixată cât mai aproape de piele, trăgând cu atenţie şi dintr-o singură mişcare, fără a smulge sau rasuci. Nu striviţi corpul căpuşei şi nu aplicaţi căldură sau vreo substanţă pe ea. Boala Lyme se manifestă prin următoarele simptome, care apar, de obicei, în 30 zile de la momentul muşcăturii: erupţie cutanată roşiatică de formă circulară în jurul muşcăturii, febră, oboseală, dureri de cap.

Juniorii de la CSU vor alearga pentru EDU-TV

0

junioriPatru dintre componenţii echipei de juniori sub 18 ani ai galben-albaştrilor vor alerga la Maratonul din 27 mai. Ei vor concura pentru proiectul EDU-TV al Asociaţiei Spitalului de Psihiatrie „Dr. Georghe Preda” din Sibiu, în parteneriat cu Rotary Club Sibiu.
Victor Bogdan, Paul Bogdan, Darius Vintilă și Antonio Timofta sunt cei patru tineri care au decis să se alinieze la startul maratonului. Au ales acest proiect, din convingerea că boala este inamicul numărul 1 al copilăriei și speră ca sprijinul lor să ajute de implementarea proiectului. Vor alerga 5 kilometri, în cadrul Crosului VISMA și își îndeamnă deja colegii de echipă, dar și prietenii, și apropiații, să îi susțină.
1-Bogdan Paul
„Alături de fratele meu, am decis să alergăm anul acesta pentru a da o mână de ajutor celor de la Asociația Spitalului de Psihiatrie, pentru ca proiectul lor să poată strânge fondurile necesare pentru a fi implementat. E un proiect care se adresează copiilor și alergăm cu bucurie pentru ei.Sper să mă susțină cât mai mulți dintre prietenii mei”, spune Paul Bogdan.
 
2-Bogdan Victor„Anul trecut, la Semi-maraton au fost o mulțime de sibieni care au alergat sau susținut proiectul nostru. Anul acesta am decis să le mulțumim în același fel, alergând pentru un proiect. Am decis să sprijinim proiectul EDU-TV al Asociației Spitalului de Psihiatrie ,,Dr. Gh. Preda” Sibiu, în parteneriat cu Rotary Club Sibiu. Sper să avem la start cât mai mulți alergători și susținători, iar la final, proiectul să poată fi pus în aplicare”,  a declarat VictorBogdan, căpitanul echipei.
 
3-Darius Vintila„Nu cunoaștem dramele copiilor care sunt internați la Spitalu de Psihiatrie, știm doar că alergând putem să îi sprijinim. Noi, ca sportivi, apreciem enorm susținerea celor de pe marginea terenului, la fiecare meci. De data aceasta ne vom transforma noi în suporteri și vom alerga pentru copilașii care luptă să își asigure victoria în lupta cu boala. Sperăm ca gestul nostru să îi ajute”, a spus Darius Vintilă.
 
4-Antonio Timofta„Am ales să alerg 5 kilometri la Maratonul din 27 mai pentru unul dintre proiectele care se adresează copiilor. Nu vreau să îmi imaginez prin ce drame pot trece acei copii, nici părinții lor. Sperăm ca ajutorul nostru să aibă răsunet, să reușim să strângem cât mai mulți susținători care să doneze în contul acestui proiect, pentru a le aduce o bucurie micuților internați la Spitalul de Psihiatrie ,,Dr. Gh. Preda” Sibiu”, a declarat Antonio Timofta.
 
CSU Sibiu salută inițiativa juniorilor și promite să îi susțină în 27 mai
Proiectul pentru care aleargă juniorii noștri, componenți ai echipei medaliate cu bronz în sezonul competițional anterior, are în vedere implementarea unui sistem de televiziune cu circuit închis pentru difuzarea programelor educative (igiena,sănătate,informații diverse, adaptate vârstei) și de divertisment, în sistem controlat, în secțiile pediatrice, în beneficiul copiilor și aparținătorilor internați. „Suntem mândrii că juniorii noștri, pe lângă performanțele pe care le au la nivel sportiv, sunt implicați și în alte proiecte menite să sprjine comunitatea sibiană. Este cert că au simțit aportul susținătorilor lor în timpul competițiilor și este lăudabilă dorința lor de implicare. Le ținem pumnii să reușească să strângă în jurul lor tot atâția susținători cât reușesc și la meciurile pe care le dispută și îi îndemnăm și pe colegii lor, atât de la juniori, cât și de la echipa din Liga Națională să îi susțină. Știm că proiectul pentru care au ales să alerge este unul extrem de important pentru copiii internați la Spitalul de Psihiatrie și ne dorim ca inițiatorii să își poată duce la bun sfârșit proiectul”,  a declarat Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.
IMG_3060

ISU Sibiu a intervenit simultan la stingerea a două incendii

Pompierii sibieni au intervit sâmbătă după amiază pentru stingerea a două invendii petrecute în județul Sibiu. În ambele cazuri, nu se cunosc cu exactitate cauzele izbucnirii acestora.

Primul incendiu a avut loc în jurul orei 16:30 la un depozit de piese auto de pe strada Ștefan cel Mare, extinzându-se pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. La scurt timp după producerea acestuia, Detașamentul Sibiu a intervenit cu trei autospeciale la fața locului, fiind chemată și o ambulanță SMURD.
La aproximativ 30 de minute mai târziu, unde alt incendiu s-a produs pe strada Alba Iulia, unde un autoturism a luat din senin foc. Focul a fost stins foarte repede, însă nu se știe cu exactitate motivul pentru care a luat foc.
„Din fericire nu sunt victime umane în nici unul dintre cele două cazuri. Ambele incendii au fost lichidate. Dar cauzele probabile ale izbucnirii acestora sunt în curs de stabilire”, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Foto: Arhivă

197 soldați au jurat credință Patriei

Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră și Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă” din cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” din Sibiu a îmbrăcat sâmbătă, 6 mai a.c., hainele de sărbătoare cu ocazia depunerii Jurământului militar de cătrei cei 197 soldaţi profesionişti – seria februarie 2017, care se instruiesc în această instituție.
Festivitatea a început cu salutarea Drapelului de luptă al unităţii şi trecerea în revistă a formaţiei, urmată de alocuţiunea comandantului Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” din Sibiu, colonelul Constantin Dobre privind semnificaţia Jurământului militar. „Depunerea jurământului militar este un act individual, un act de conștință cu înalte semnificații patriotice și civice prin care tinerii aceștia vor dobândi pe deplin statutul de militar profesionist, de apărător al țării și al valorilor acesteia, al instituției armatei României”, fiind mesajul domnului Constantin Dobre.
La această ceremonie militară au participat prefectul judeţului Sibiu, Lucian Radu, vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, IPS Laurențiu Streza, comandantul garnizoanei Sibiu, generalul de brigadă prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan, distinşi reprezentanţi ai instituţiilor universitare, culturale şi economice locale, a presei locale, comandanţi de unităţi din garnizoana Sibiu, ofiţeri, veterani şi pensionari care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul şcolii şi, nu în ultimul rând, părinţii, rudele şi prietenii militarilor care au depus Jurământul militar.
„Rostirea jurământului militar în fața lui Dumnezeu și al drapelului României reprezintă un jurământ sfânt pe care dumneavostră militarii îl faceți cu țară. Astăzi, preluați tradițiile glorioase ale armatei române. Să fiți mândri de uniforma pe care o purtați pentru că ea reprezintă onoarea Români și deasemenea, să fiți ostași drepți ai armatei române. Vă felicit pentru că faptul că ați ales să urmați cariera militară și le mulțumesc părinților dumneavoastă că v-au susținut până acum”, a dorit să le transmită prefectul județului Sibiu, Lucian Radu.
A urmat cel mai aşteptat moment al ceremoniei, depunerea Jurământului militar de către soldaţii profesionişti, legământ prin care aceştia şi-au exprimat adeziunea sacră, conştientă şi responsabilă de a participa, cu toată fiinţa şi conştiinţa lor la îndeplinirea misiunii fundamentale de apărare a patriei şi a valorilor democraţiei constituţionale.
„Mi-am dorit foarte mult să urmez această carieră militară, iar astăzi, s-a consimțit prin acest jurământ pe care l-am depus, alături de colegii mei. Este o zi foarte importantă pentru noi”, a spus puțin emoționată, dar fericită Dana T., una dintre fetele, care și-a dorit să urmeze o carieră în armată.
Părinții și-au stăpânit cu greu emoțiile, însă acest lucru nu i-a împiedicat să fie alături de copiiilor, care de astăzi au jurat credință patriei și neamului strămoșesc. „Visul lui a fost să vină în armată. Chiar dacă este o carieră mai riscantă, băiatul meu acest lucru și l-a dorit”, ne-a spus una dintre mămici.
Foto: Laura Denisia Matei


 
 
 
 
 
 

Jucătoarele U13 de la CSŞ Sibiu, aproape de turneul final

0

CSS Sibiu U13Echipa antrenată de către Anton Călin a prins barajul de calificare la turneul final pe ţară. Jucătoarele sub 13 ani de la CSŞ Sibiu au terminat pe locul al patrulea în grupa I semifinală. Ele au câştigat 5 meciuri şi au pierdut 5. Drept urmare, sibiencele vor întâlni una din formaţiile ce vor veni din grupa inferioară de calificare şi au prima şansă de a prinde top 8 în România. Duminică se va stabili adversara sibiencelor.

Meci de rugby pe stadionul Bebe Boboc

0

Adrian BratoiuEchipa secundă a celor de la Dinamo Bucureşti este următorul adversar al sibienilor de la CSM, în Divizia A la rugby masculin. „Câinii roşii” vor evolua pe terenul Bebe Boboc, astăzi de la ora 14,00. Intrarea este liberă, fanii rugby-ului sunt invitaţi la o nouă partidă în „sportul cu balonul oval”, pe stadionul din Valea Aurie. Pentru gazde este o şansă de a obţine prima victorie din acest sezon. Ei au pierdut toate cele şase partide disputate în competiţie. De partea cealaltă, dinamoviştii au patru meciuri câştigate şi două pierdute.

Concurs de Orientare Sportivă, în Pădurea Dumbrava

0

Carabus de mai 2017Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” Sibiu organizează în 14 mai concursul de Orientare Sportivă „Cărăbuş de Mai”. Evenimentul se va desfăşura „In memoriam Gutt Reinhold”. Acţiunea se află la cea de-a zecea ediţie. Aceasta se se va desfăşura în Pădurea Dumbrava Sibiului Est. Participanţii se pot înscrie la concurs începând cu ora 09.00. Întrecerea va avea loc pe mai multe categorii de vârstă, nefiind impusă o limită de vârstă. Nu se percepe taxă de participare. „Acest concurs este o oportunitate atât pentru cei care doresc să fie iniţiaţi în folosirea busolei şi a hărţii, cât şi pentru cei experimentaţi, de a-şi proba agilitatea într-o întrecere sportivă.