Am constatat în ultimii ani că suntem din ce în ce mai ancorați în propriile frământări, în luptele noastre de zi cu zi, pierduți în propriile gânduri, fără a mai putea ridica ochii și la cei din jur. Părem că trăim așa… într-o letargie convenabilă. În ciuda exploziei rețelelor de socializare, în ciuda clamării unei implicări sociale, tot mai puțini părem a fi cu adevărat interesați de ce se întâmplă în jurul nostru. Însă nu putem lăsa lucrurile așa!
Noi am decis că ne pasă. Și ne pasă de tot ce se întâmplă în jurul nostru. Am decis ca în acest număr, de exemplu, să vedem cum ajunge apa din natură în paharele noastre. Ne-am alăturat Asociației Happy Moms pentru a răspunde la cât mai multe dintre temerile și întrebările părinților din Sibiu. Mai mult, am decis că este timpul să luăm atitudine și să ne susținem valoarile!
I-am cunoscut pe Radu și Alin, doi tineri pricepuți și deștepți din Sibiu, pentru care merită să-ți pese. Povestea lor pe larg o puteți citi în pagina 6.
Avem o misiune onorantă și, ca de fiecare dată, vă cerem să fiți alături de noi.
Copiii aceștia s-au calificat la una dintre cele mai mari competiții științifice din lume, ce se va desfășura în Brazilia. Ei ne pot face mândri că suntem sibieni, că suntem români. Din păcate, șansa lor și a noastră este în pericol, pentru că, în România, nu se găsesc niciodată bani penstru astfel de copii sau astfel de competiții. Ilar este că s-au calificat după ce au trecut de „ROSEF Suceva”, competiție națională aflată în calendarul Ministerului Educației și, deci, susținută financiar. Însă, așa cum în România se întâmplă de prea multe ori, copiii deștepți și cu potențial ar putea pierde șansa de a demonstra întregii lumi cât sunt de buni, din cauza lipsei banilor.
Radu și Alin au nevoie de 7.000 de euro până în luna august ca să ajungă alături de mințile mari ale lumii. Cum ne putem implica? Doar în municipiul Sibiu sunt peste 140.000 de oameni. Pentru noi toți, 7.000 de euro înseamnă 25 de bani de fiecare. Atât! Este o sumă mai mult decât infimă, însă, ca să o donăm, trebuie să ne pese!

Moralul națiunii române deseori se hrănește cu stafiile trecutului sau cu exagerări subiective. E destul de dificil având în vedere complexul de inferioritate național ce răzbate în comparațiile cu alte națiuni europene. E drept că situația curentă deseori ne împinge la constatări dureroase ca sărăcia și sănătatea precară. Există însă situații în care fatalismul nostru morbid și doza sănătoasă de umor pot obține energie pozitivă cât să ne țină multă vreme.

Incidentul de joi în care simbolul Mioriței, banala oaie, a trimis pe fundul Mării Negre o navă de spionaj a arogantei și agresivei Rusii este un episod care a născut ironii și bancuri ce s-au propagat intens dincolo de granițele României. Scutul american antirachetă amplasat la Deveselu, ce a smuls răcnete de furie la Moscova, nu a provocat niciodată umilința petrecută la 40 de kilometri de strâmtoarea Bosfor.

Dacă rușii au utilizat represalii economice extrem de dure la adresa Turciei după distrugerea avionului lor de către aviația turcă, nouă nu prea au ce să ne facă. E irelevant că cargoul plecat din portul Midia avea pavilion african și naviga către Iordania. Cei 8.800 de berbecuți sunt toți moștenitorii Mioriței. Vasul marinei ruse aparținând Flotei Mării Negre tocmai își încheiase misiunea de spionaj din Marea Mediterană îndreptată împotriva statelor NATO. Ideea că oile noastre își continuă neșifonate voiajul către Orientul Mijlociu, scufundând pe drum o navă de război rusească e dincolo de absurd, e tăvălirea în noroi a publicității excesive făcute de Kremlin la adresa măreției armatei ruse.

Cu un portavion vizibil dincolo de linia orizontului datorită fumului gros emis de motoare, atunci când nu e tractat la remorcă de urgență, cu imbatabilul lor sistem antiaerian umilit de cele 59 de rachete Tomahawk, avioane ce se prăbușesc frecvent, Marea Rusie devine extrem de mică.

Rusia are o economie mai mică decât cea a Spaniei. Eforturile de a depăși izolarea internațională datorită invaziei în Ucraina și anexării în ciuda tratatelor internaționale a peninsulei Crimeia au rămas fără efect. Expediția și implicarea în conflictul sângeros din Siria, metodă pe care Vladimir Putin a speculat că o va readuce la masa marilor actori internaționali s-a dovedit un eșec. Măcelul prin bombardamente cinice asupra școlilor și spitalelor siriene și neangajarea Statului Islamic în conflict militar au știrbit fărăma de credibilitate a guvernului rus.

Recent, comisarul Afacerilor Externe al Uniunii Europene, Federica Mogherin,i a subliniat omologului rus Lavrov, nu numai că sancțiunile economice vor fi menținute, ci există posibilitate să fie înăsprite după ce aliatul sirian a utilizat gaz sarin împotriva populației. Extremiștii din Olanda și Franța, în ciuda susținerii transparente din partea Moscovei, au pierdut campaniile electorale, devenind un alt șir de eșecuri tactice greu de digerat. Până și ultrafavorabilul președinte american Trump a ales o abordare tăioasă față de Vladimir Putin. Brânciul dat de scufundarea vaporului militar rusesc cu teribila oaie țurcană e deja prilej de glume. Moscova nu mai sperie pe nimeni, nici cu rachete și nici cu declarații amenințătoare. Nu avem noi cea mai nouă tehnică militară, dar avem și o rezervă de capre la fel de eficiente ca și berbecuții. 

Am auzit deunăzi la televizor – în treacăt, deoarece mi-am propus ca de la Paşti până la Rusalii să încerc o dublă cură de dezintoxicare – o întrebare de maxim bun simţ şi două informaţii, care-ţi cam clatină speranţa că vom fi lăsaţi vreodată să trăim în pace în propria noastră ţară. Mai întâi să vă explic ce-i cu dezintoxicarea.

De fapt, este vorba de un început de mişcare de rezistenţă naţională la otrăvire, după modelul părinţilor conştienţi de ticăloasa manipulare cu vaccinurile experimentale. Dacă aceştia din urmă, şantajaţi cu dosare penale în caz de nesupunere, au posibilitatea să-şi ia copiii şi să se mute în altă ţară pentru că sunt tineri, nouă, celor trecuţi de vârsta dezrădăcinărilor, nu ne rămâne decât să urmăm sfaturi din bătrâni. Spun asta deoarece am avut cândva un prieten ţăran, mai deştept decât trei doctori în filozofie, şi pe care mult l-am preţuit cât a călătorit pe acest pământ şi mult îi duc dorul de când a urcat la cer. Bătea spre 90 de ani şi încă nu-şi pierduse umorul. L-am întrebat odată ce-ar trebui să facem noi, ardelenii, în perspectiva anilor 2020, de exemplu. Şi mi-a răspuns: „Învăţaţi limba maghiară şi rădăcinile comestibile!!!”

Deci, dacă ai puţină minte, nu poţi să nu te aliezi acestui început de rezistenţă naţională la exterminare prin deşeurile reciclabile din supermarketuri, numite alimente de import, şi prin scursurile toxice ale amoralităţii, deversate peste români seară de seară la televizor.

Dar, să revenim la oile noastre. Sunt convinsă că, pendulând între perversiunile psihotronice de tip „starea naţiei”, interminabila partidă de şah jucată cu regulile da la table de tip „uite, Ghiţă, nu e Ghiţă” şi secrete de vedete cu buze cât colacii de salvare, unora le scapă cele câteva fărâmiţe de emisiuni care se mai difuzează (încă?) în interes naţional pe câte o televiziune, de nici ea nu ştie cum de i se întâmplă aşa ceva.

Iar acum să vă explic chestiunea cu cele două informaţii şi întrebarea de bun simţ. Nu pot spune cine era doamna care le-a rostit, pentru că eram în plină dezintoxicare de televizor. Dar poate tocmai de aceea le-am şi reţinut: România are cel mai mare depozit de aur din Europa şi este unul de cea mai înaltă puritate şi mai bună calitate (1), România se află pe locul trei în lume la acest capitol şi când iase pe piaţă influenţează preţul pe plan mondial (2) şi atunci de ce românii nu trăiesc la standarde elveţiene?, întreabă retoric doamna.

Pentru că de la Decebal încoace se tot cară cu toptanul în burdihanul marilor puteri! Iete, d-aia!