Numeroși vârstnici, copii și persoane cu posiblități materiale reduse din localitatea Ernea, județul Sibiu, au primit consultații medicale de specialitate gratuite, în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”, informează Mitropolia Ardealului.
Activitatea a fost organizată prin Departamentul de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, cu sprijinul unor medici rezidenți voluntari din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Sibiu și al voluntarilor de la Crucea Roșie Sibiu.
„Prin această activitate ne propunem să venim în sprijinul comunităților defavorizate în care nu există un cabinet medical, iar foarte multe persoane nu au asigurare medicală sau nu au posibilități materiale să-și achiziționeze medicamentele necesare. Activitatea are și un rol de prevenție și le mulțumim medicilor voluntari pentru implicare. Ne dorim ca anul acesta să extindem campania prin realizarea mai multor tipuri de consultații medicale”, ne-a spus inspectorul social Marius Talmațchi.
Cele peste 70 de persoane din Ernea au beneficiat de consultații medicale de bază și au primit sfaturi și îndrumări pentru a trata sau previne anumite boli.
„Am monitorizat tensiunea arterială, profilul glicemic, trigliceridele, colesterolul și am oferit consult de specialitate pe cardiologie, oftalmologie și pediatrie. Prin această campanie venim în ajutorul oamenilor de la țară deoarece au acces mai greu la consultații medicale. Ne propunem depistarea bolilor cronice, profilaxia lor și îi îndrumăm spre un consult de specialitate”, a declarat medicul rezident Georgiana Stanciu.

Alăptarea este modul normal de a hrăni un copil, ea aducând beneficii copilului, mamei, dar şi familiei şi întregii societăţi.
Prin alăptare se asigură consolidarea relaţiei mamă – copil. Ea presupune o „relaţie de reciprocitate” şi anume: atunci când copilul este agitat şi dă semne că doreşte să fie hrănit, se declanşează reflexul de ejectie a laptelui matern, astfel încât alăptarea, nu numai că satisface foamea copilului alinându-l, dar, în acelaşi timp, detensionează sânul plin al mamei, determinând eliberarea de hormoni care o face să se simtă mai liniştită şi mai iubitoare.
Pentru copil, alăptarea are efect pozitiv asupra inteligenţei şi dezvoltării lui cognitive. Se ştie că creierul unui copil nu este complet dezvoltat de la naştere. Laptele de mamă, pentru că este creat pentru specia umană, conţine toţi nutrienţii de care are nevoie creierul unui copil pentru a-şi atinge potenţialul maxim. Cercetătorii au descoperit faptul că copiii alimentaţi la sân sunt mai inteligenţi, existând chiar studii care afirmă că există o relaţie directă între durata alăptării şi coeficientul de inteligenţă al copiilor.
Alimentaţia la sân asigură o dezvoltare adecvată a maxilarului şi a muşchilor faciali ai copilului. Tehnica folosită de un copil care suge la san comparativ cu unul care suge din biberon este complet diferită. Alăptatul cât mai îndelungat asigură dezvoltarea unui maxilar bine modelat şi a unor dinţi drepţi.
Alăptatul permite transferul de anticorpi de la mamă la copil contribuind astfel la protecţia copilului împotriva infecţiilor şi a bolilor alergice. Pe măsură ce copilul creşte, în laptele de mamă creşte concentraţia de factori care protejează împotriva infecţiilor prin aceasta ajutându-se la menţinerea stării de sănătate aa copilului, chiar şi la vârsta „marilor descoperiri”, când copilul duce totul la gură.
Laptele de mamă este perfect adaptat nevoilor copilului. El are o compoziţie care se schimbă nu numai în funcţie de vârstă (laptele de mamă al unei mame care are un copil prematur este diferit de laptele unei mame care are un nou născut la termen sau de laptele unei mame a cărui copil are 6 luni sau 1 an) ci şi în decursul aceleiaşi zile sau chiar pe durata unui supt (laptele uman îşi măreşte conţinutul în grăsimi pe măsură ce copilul bea mai mult lapte din san). Acest lucru are rol în controlul apetitului copilului: copilul se simte sătul şi se opreşte din supt. Copiii alăptaţi au posibilitatea de a controla cantitatea de lapte pe care o consumă la fiecare hrănire, în timp ce copiii hrăniţi cu biberonul sunt adesea îndemnaţi să termine sticlă, ceea ce duce la un consum în exces, predispunandu-i în acest fel ulterior la supraponderabilitate, obezitate şi diabet zaharat.
Alăptarea nu este importantă doar pentru sănătatea copilului şi a adultului care va deveni, ci şi pentru sănătatea mamei.
O mamă care alăptează are risc mai mic de a se îmbolnăvi de cancer mamar, uterin sau ovarian. Cu cât mama alăptează mai mult cu atât este mai redus riscul de îmbolnăvire.
Alăptarea ajută că după naştere uterul să se contracte normal reducându-se astfel pierderile de sânge.
Deficienţa de fier la femeile tinere este aproape o epidemie, în ciuda faptului că avem la dispoziţie elemente bogate în fier. Unei mame care alăptează, îi va reveni menstruaţia în medie, la 14 luni de la naşterea copilului, comparativ cu o mamă care nu alăptează deloc, la care menstruaţia îi poate reveni mult mai repede (în medie la 3 luni de la naştere). Cele 11 cicluri menstruale în plus însumează echivalentul a 450 ml de sânge pierdut, crescând astfel riscul de anemie la mamele care aleg hrănirea cu lapte praf.
Alăptarea reduce şi riscul de instalare a osteoporozei. Deşi calciul este transferat copilului prin lapte, ducând la o pierdere a densităţii osoase pe perioada alăptării, în momentul înţărcării copilului, densitatea osoasă creşte şi poate atinge un nivel mai mare decât cel din momentul naşterii copilului.
Când mama nu alăptează creşte riscul de supraponderabilitate sau obezitate mai târziu în viaţă. Aceste mame se expun unui risc mai mare de a dezvoltă diabet, hipertensiune arterială şi boli metabolice.
Beneficiile alăptării pentru familie sunt de ordin economic, în sensul că laptele de mamă nu costă nimic. În cazul în care copilul care este alăptat, are fraţi care merg în colectivitate, riscul că acesta să contacteze infecţii este mult mai mic.
Beneficiile alăptării pentru societate sunt şi ele de ordin economic deoarece se reduc cheltuielile pentru lapte praf, biberoane, sterilizatoare etc. Prin beneficiile laptelui matern, copiii alăptaţi se îmbolnăvesc şi sunt spitalizaţi mult mai rar.
OMS recomandă alăptare exclusivă până la vârstă de 6 luni şi continuarea ei, alături de o diversificare corectă, până la vârstă de 2 ani sau mai mult.
Tot OMS afirmă că folosirea formulei de lapte praf nu reprezintă cea de-a doua opţiune pentru cazurile în care alăptarea nu este posibilă. A două opţiune o reprezintă chiar laptele mamei, extras cu pompa sau manual. A treia recomandare este alimentarea copilului cu lapte donat controlat. Doar a patra opţiune o reprezintă folosirea formulei de lapte praf.

Fascia plantară este o structură de ţesut fibros care îşi are originea la nivelul călcâiului şi se întinde până la baza degetelor piciorului, reprezentând una dintre structurile de rezistenţă ale piciorului. Cea mai frecventă cauză de durere la nivelul călcâiului este reprezentată de Fasceita plantară, care apare în momentul în care banda de ţesut care susţine bolta piciorului se inflamează.
Rolul fasciei plantare este acela de a absorbi şocurile puternice şi stress-ul la care este supus piciorul în ortostatism, mers, alergare,sărituri etc. Un şoc prea mare sau şocurile mici şi repetate pot afecta sau chiar produce rupturi la nivelul fasciei plantare. Răspunsul natural al organismulul la agresiune este inflamația care, la rândul ei, dă durere la nivelul călcâiului şi o rigidizare a fasciei plantare.
În majoritatea cazurilor, fasceita plantară se instalează fără un motiv specific. Factori predispozanâi pentru această afecţiune:obezitatea, creşterile în greutate din timpul sarcinii, piciorul plat sau bolta plantară înaltă, activităţi care presupun un impact repetitiv la nivelul piciorului (ex. alergare, aerobic), încălţăminte neadecvată (încălţăminte cu talpă subţire, tocuri prea înalte), mers vicios, procese inflamatorii cronice (poliartrită reumatoidă, artrite reactive, lupus etc.), factori ereditari. Deşi multe persoane cu fasceită plantară prezintă şi pinteni calcaneeni, aceştia nu reprezintă cauza durerii din fasceita plantară. Aproximativ una din zece persoane are pinteni calcaneeni, dar peste 90% din acestea nu prezintă acuze.
Cele mai comune simptome ale fasceitei plantare includ: durere la nivelul călcâiului sau în zona mediană a tălpii,durere ascuţită dimineaţa, la primii paşi, care diminuează în intensitate după mobilizare şi reapare după o perioada de odihnă, durere după perioade lungi de repaus (ex. călătorii lungi cu maşina),durere crescută în intensitate după (nu în timpul) terminarea exerciţiilor sau a activităţilor ce presupun ortostatism îndelungat.
Examenul clinic poate evidenţia: O zonă de maximă sensibilitate la nivelul călcâiului, durere care se accentuează la flexia dorsală a piciorului concomitent cu aplicarea de presiune pe fascia plantară. Durerea se ameliorează la flexia plantară a degetelor, o boltă plantară înaltă sau picior plat, limitarea flexiei dorsale a piciorului. Testele imagistice sunt utile pentru excluderea diagnosticelor diferenţiale (fracturi, artrită, artroză). Radiografia evidenţiază şi prezenţa pintenilor calcaneeni. Examenul RMN şi echografia de părţi moi nu sunt investigaţii care se efectuează de rutină.
Tratamentul Conservator
Marea majoritate a pacienţilor cu fasceita plantară vor simţi îmbunătăţiri prin aplicarea de metode simple de tratament. Repausul relativ este primul pas în ameliorarea simptomatologiei. Gheaţă local: rularea piciorului pe o sticlă cu apă rece pentru 20 de minute, de 3-4 ori pe zi, este eficientă. Antiinflamatoriile nesteroidiene reduc inflamatia şi durerea, însă administrarea acestora trebuie făcută cu prudenţă. Exerciţiile de stretching reduc fenomenele dureroase. Încălţămintea adecvată şi talonetele reduc intensitatea impactului resimţit de picior la contactul cu solul şi tensiunile asupra fasciei plantare. Ortezele fixe purtate peste noapte pot fi incomode, dar sunt eficiente întrucât menţin fascia plantară în tensiune peste noapte, reducând simptomatologia resimţită dimineaţa la mobilizarea iniţială. Odată durerea dispărută, ortezele nu mai trebuie purtate. Fizioterapia este, de asemenea, importantă prin procedurile specifice şi posibilitatea stabilirii împreună cu fizioterapeutul a unui program de exerciţii adecvat pentru această afecţiune. Laser terapia şi terapia cu unde de şoc extracorporeale reprezintă măsuri neinvazive adjuvante cu rol în diminuarea inflamaţiei şi a durerii.
Infiltraţiile locale cu cortizon sunt controversate întrucât reacţiile adverse pot fi redutabile.
Tratamentul chirurgical este recomandat doar când toate metodele conservative au fost epuizate.