Un general american este în centrul unei anchete după ce ar fi uitat hărți secrete într-un tren care circula între Ucraina și Polonia, dar și din cauza unor presupuse probleme legate de consumul excesiv de alcool. Incidentul ar fi avut loc în 2024 și a fost analizat într-o investigație internă a Pentagon.
Potrivit informațiilor publicate de Nexta, ancheta scoate la iveală mai multe nereguli grave comise de generalul-maior Antonio Aguto Jr. în timpul unei deplasări oficiale în Europa, relatează Mediafax.
Documente secrete în transportul public?
Conform raportului, ofițerul ar fi transportat documente clasificate – inclusiv hărți sensibile – pe care le-a uitat într-un tren în drum spre Polonia. Acestea au fost pierdute pentru mai mult de 24 de ore și au fost căutate de mai mulți oficiali și diplomați. În final, documentele au fost recuperate de un angajat al companiei feroviare ucrainene și returnate autorităților americane.
Ancheta mai arată că generalul ar fi încălcat protocoalele de securitate, transportând documente secrete inclusiv în transportul public.
În stare de ebrietate la întâlniri oficiale?
În plus, Antonio Aguto Jr. este acuzat că, în timpul unei vizite la Kiev, ar fi suferit o comoție cerebrală după o masă de aproximativ șase ore, în care ar fi consumat alcool. Martorii susțin că acesta ar fi căzut de mai multe ori și ar fi părut în stare de ebrietate chiar și la întâlniri oficiale cu reprezentanți militari ucraineni.
Ulterior, generalul a fost spitalizat și transferat în Germania pentru tratament de specialitate.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Tragedie în municipiul Râmnicu Vâlcea, unde un tânăr de doar 18 ani și-a pierdut viața în urma unui accident feroviar produs luni seară, 16 martie 2026, în zona Cina din cartierul Ostroveni.
Potrivit informațiilor preliminare, un tren care se deplasa spre Sibiu a surprins și accidentat mortal un adolescent. Impactul a fost extrem de violent, iar leziunile suferite i-au fost fatale tânărului.
Tânărul era elev în clasa a XII-a la profil sportiv, specializarea volei, în cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea.
Acesta era legitimat și la CS Vâlcea 1924, fiind considerat un sportiv talentat, disciplinat și dedicat.
Din primele date, băiatul se întorcea de la antrenament în momentul producerii tragediei. Există indicii că purta căști și nu ar fi auzit apropierea trenului, însă circumstanțele exacte urmează să fie stabilite de anchetatori.
Moartea sa fulgerătoare a provocat un val de emoție și durere în rândul familiei, colegilor, profesorilor, dar și în comunitatea sportivă locală, unde era apreciat atât pentru performanțe, cât și pentru caracterul său.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
O posibilă interzicere totală a jocurilor de noroc tradiționale în România ar putea genera efecte economice severe, potrivit Federației Organizatorilor de Jocuri de Noroc (FEDBET), organizație care reprezintă peste 90% din piață.
Conform estimărilor industriei, o astfel de măsură ar duce la pierderi directe de peste 700 de milioane de euro anual la bugetul de stat, dar și la un impact economic total de aproximativ 1,3 miliarde de euro pe an.
Guvernul mută la nivel local deciziile privind jocurile de noroc
Avertismentul vine în contextul adoptării Ordonanței de Urgență nr. 7/2026, prin care autoritățile locale primesc puterea de a decide regimul jocurilor de noroc în fiecare localitate.
Deși scopul măsurii este descentralizarea și creșterea veniturilor locale, reprezentanții industriei susțin că o aplicare extremă – precum interzicerea totală – ar putea elimina o sursă importantă de venit înainte de a fi valorificată.
Circa 30.000 de locuri de muncă, în pericol
Industria jocurilor de noroc susține în prezent peste 29.000 de locuri de muncă la nivel național, incluzând angajați din sectorul privat și personalul Loteriei Române.
O eventuală interdicție ar duce la închiderea a 3.160 de agenții de pariuri sportive, 1.361 de săli de jocuri și 345 de agenții Loto.
În total, aproape 5.000 de locații ar dispărea, afectând în special orașele mici și mijlocii, unde aceste joburi sunt esențiale pentru economia locală.
Apare riscul dezvoltării pieței negre
FEDBET atrage atenția că interzicerea nu elimină cererea pentru jocuri de noroc, ci o mută în zona ilegală.
Experiența altor state europene arată că eliminarea pieței reglementate favorizează dezvoltarea rețelelor ilegale, unde statul pierde venituri fiscale, consumatorii nu mai sunt protejați iar controlul autorităților dispare.
FEDBET propune reguli mai stricte, nu interdicție
În locul unei interdicții totale, industria propune măsuri de control mai riguroase, precum stabilirea unor zone clare pentru locațiile de jocuri, introducerea taxării locale eficiente, impunerea unor standarde stricte pentru funcționare și protejarea minorilor și a persoanelor vulnerabile.
Această abordare ar permite autorităților să mențină controlul și să genereze venituri suplimentare, fără a destabiliza economia.
Dialogul între industrie și autorități ar putea fi soluția
Reprezentanții FEDBET susțin că sunt deschiși la dialog cu autoritățile pentru a contribui la un cadru legislativ echilibrat.
Potrivit acestora, deciziile luate fără o analiză economică și socială pot avea efecte negative pe termen lung, inclusiv pierderi bugetare și extinderea pieței ilegale – un fenomen deja observat în mai multe țări din Europa Occidentală.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Săptămâna trecută s-au împlinit 6 ani de la pandemia Covid19. Sediul primăriei Sibiu a fost iluminat în culoarea turcoaz, duminică, ca parte din campania Long Covid.
Campania internațională Long Covid își propune conștientizarea în rândul populației asupra efectelor fizice ale virusului SARS-Cov-2.
Pandemia de COVID-19 nu a fost doar o criză sanitară, ci și una profund psihologică. La 6 ani distanță de la primele restricții, cercetătorii trag linie și analizează felul în care mintea noastră a reacționat la unul dintre cele mai mari șocuri colective din istoria recentă. Conform analizelor globale, ratele de anxietate au explodat. Până la 59,9% din populația din anumite regiuni a fost afectată. În același timp, ratele de depresie au ajuns să afecteze aproape jumătate dintre oameni. În prima fază, am trăit șocul izolării. Frica de infectare, carantina, nesiguranța locului de muncă și avalanșa de știri negative au dus la o amplificare a suferințelor psihologice.
Dimensiunea istorică a pandemiei
Sociologul Mihai S. Rusu punctează dimensiunea istorică a acestui fapt. „Nu este deloc exclus ca, privind retrospectiv, istoricii să vorbească despre epoca noastră în termenii unui „înainte” și „după” pandemie.”
Însă pandemia a lovit dur acolo unde interacțiunea socială este vitală pentru dezvoltare: în rândul tinerilor. Analiza studiilor pe termen lung arată că izolarea și închiderea școlilor au provocat copiilor și adolescenților o creștere a depresiei și anxietății. Mai mult, avertizează experții, această suferință emoțională nu a dispărut pur și simplu odată cu ridicarea restricțiilor. Efectele ei au persistat luni de zile după reluarea vieții normale. Fetele au fost identificate ca fiind un grup deosebit de vulnerabil la acest declin al bunăstării.
Pentru o altă categorie, lupta cu propria minte s-a suprapus direct cu lupta împotriva virusului. La persoanele care au fost infectate cu SARS-CoV-2, recuperarea a adus o nouă provocare: sechelele post-COVID. Oboseala cronică și tulburările mentale s-au dovedit a fi factori majori care au întreținut stările de anxietate și au alimentat insomnia pe termen lung, chiar și la un an distanță.
Dar dincolo de procente și concluzii academice, se află experiențele reale, nefiltrate. Cum a simțit fiecare persoană această presiune din viața de zi cu zi? Cum suntem astăzi, la 6 ani de la pandemie? Am stat de vorbă cu sibienii și am aflat cum a fost pentru ei pandemia. Și cum se simte viața la 6 ani după pandemie.
Video. Se mai resimt efectele pandemiei după 6 ani?
Părerile localnicilor din Sibiu
„Oamenii sunt mult mai reci, sunt mult mai distanți.”
Denisa
Denisa ne-a mărturisit că, în perspectiva ei, efectele se resimt și astăzi: „Parcă nu mai comunicăm, nu mai știm să ne înțelegem.” Ea consideră că efectele se pot remedia cu greu: „Cu greu. Am și prieteni care s-au distanțat așa și de mine și văd treaba asta. Foarte greu.”
În același timp, Iulia ne-a mărturisit că efectele pandemiei pentru ea au fost pe de-o parte benefice: „Efectele au fost cumva benefice, pentru că viața mea era cam ciudată, cu tot felul de oameni și anturaje. Și pandemia m-a pus să mă uit puțin înăuntrul meu.” Pe de altă parte, Iulia povestește cum încă simte o frică „Nu știu de ce anume îmi e frică, dar mi se pare că de atunci chiar îmi e frică.”.
Dumitru consideră că mai importantă decât efectele pandemiei este pacea. „Să fie pace, să nu se mai războiască țară cu țară. În momentele cruciale, la asta ne gândim. Să fie pace.”
Părerea specialistului
„Pandemia […] a alimentat o veritabilă spirală a neîcrederii reciproce”
Sociolog Mihai S. Rusu
Mihai S. Rusu, foto: arhivă personală
Sociologul Mihai S. Rusu explică cum pandemia nu a reprezentat doar o criză sanitară, ci un moment de ruptură care a perturbat viața cotidiană și a remodelat, pe termen lung, felul în care trăim, muncim și interacționăm.
„Măsurile de protecție adoptate atunci – purtarea măștii, carantina, distanțarea fizică, vaccinarea în masă, restrângerea temporară a unor libertăți de mișcare și de interacțiune – au schimbat profund ritmurile vieții sociale. Chiar și după încheierea stării de urgență, multe dintre efectele acelei perioade au continuat. Se observă o creștere a neîncrederii, o accentuare a polarizării sociale și politice, dar și o modificare a modului în care oamenii se raportează la proximitate, la risc și la autoritate.”
Sociolog Mihai S. Rusu
Dincolo de distanțarea fizică, cea mai gravă urmare a pandemiei pare să fie fractura de încredere. Mihai S. Rusu explică pentru Sibiu100 spirala neîncrederii.
„Pe de o parte, mulți cetățeni au devenit tot mai sceptici față de explicațiile și „narațiunile” furnizate de autorități, ceea ce a favorizat proliferarea teoriilor conspirației și a diverselor forme de dezinformare. Pe de altă parte, statul a ajuns să își privească propriii cetățeni, în logica sănătății publice, ca potențiali purtători și răspânditori ai virusului. Din această dublă suspiciune s-a născut o ruptură mai adâncă între stat și cetățeni, suprapusă peste o polarizare socială și politică deja în creștere.”
Pandemia – preludiu al policrizei în care trăim astăzi
Adesea dăm vina pe pandemie pentru problemele pe care le avem astăzi, încă sociologul Mihai S. Rusu ne oferă și o altă perspectivă:
„Pandemia nu a inventat multe dintre problemele cu care ne confruntăm astăzi – populismul, resurgența extremei drepte suveraniste, fake news-ul, teoriile conspirației, neîncrederea în autorități, criza reprezentării politice sau radicalizarea discursului public. Mai degrabă, pandemia a funcționat ca un incubator: a amplificat, accelerat și a făcut mai vizibile procese care existau deja în societate. Din acest punct de vedere, ea a fost și un preludiu al policrizei în care trăim astăzi, adică al suprapunerii unor crize diferite – sanitare, geopolitice, energetice, economice și sociale – care nu acționează separat, ci se alimentează și se intensifică reciproc.”
Sunt aceste schimbări definitive? Perioada post-pandemică
L-am întrebat pe sociologul Mihai S. Rusu dacă mai e cale de întoarcere. Iar răspunsul său este unul de care aveam nevoie.
„Nu cred că, în mod realist, mai putem vorbi de reversibilitatea acestor efecte. Perioada post-pandemică nu a însemnat o restaurare a situației de dinainte, ci adaptarea la efectele produse de pandemie. Cu alte cuvinte, nu ne-am întors la lumea pre-pandemică, ci am intrat într-o nouă configurație socială și politică, marcată de consecințele acelei rupturi istorice. Multe dintre efectele nocive amplificate de pandemie – și mă refer aici la polarizarea socială, neîncrederea generalizată, alimentată și de incapacitatea statului de a genera încredere, sau naționalism suveranist – s-au manifestat apoi mult mai vizibil în spațiul public. Problema care se pune astăzi nu mai este cum pot fi anulate, ci cum pot fi ele gestionate astfel încât să nu producă o ruptură ireparabilă a statului de drept, a ordinii constituționale și a principiilor democratice.”
Despre democrație, „războaie fără sfârșit” și incertitudini economice
În final, sociologul Mihai S. Rusu a atenționat asupra incertitudinii vitorului post-pandemic.
„În plus, viitorul post-pandemic este întunecat de anxietăți cel puțin la fel de neliniștitoare: „războaie fără sfârșit” devin o prezență constantă în contextul geopolitic al erodării sistemului de drept internațional și al reconfigurării unei noi ordini mondiale post-americane bazate pe multipolaritate. În același timp, Uniunea Europeană traversează ea însăși o criză structurală, sub presiunea naționalismelor suveraniste dar și a vulnerabilității sale geopolitice, inclusiv militare, tot mai evidente. Nu în ultimul rând, la orizont se anunță incertitudini economice majore generate de dezvoltarea accelerată a unor tehnologii revoluționare precum inteligența artificială, cu potențialul de a transforma radical piața muncii și de a reconfigura domenii esențiale precum cunoașterea, educația și cultura.”
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Serviciile de informații din SUA l-au avertizat pe Donald Trump că Iran ar putea lansa atacuri împotriva țărilor vecine, ca reacție la acțiunile militare ale SUA și Israelului, potrivit unui raport publicat de Reuters, relatează Mediafax.
Informațiile indică faptul că posibilele represalii iraniene vizau în special aliații americani din Golf, scenariu considerat „foarte probabil” de serviciile secrete înainte de escaladarea conflictului.
Trump, contrazis de serviciile secrete
Această dezvăluire contrazice declarațiile oficiale ale lui Donald Trump, care s-a arătat surprins după ce Iranul a atacat țări din regiune, precum Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Inițial, statele din Golf au evitat să susțină un conflict direct cu Iranul. Însă, pe fondul intensificării atacurilor, poziția acestora s-a schimbat radical. Liderii regionali solicită acum continuarea operațiunilor militare până la neutralizarea amenințărilor asupra rutelor petroliere.
Iranul, o amenințare pentru statele din Golf
Forțele iraniene au lansat atacuri cu rachete și drone asupra infrastructurii strategice din regiune, inclusiv aeroporturi, porturi și instalații energetice. În plus, traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz a fost grav perturbat.
În acest context, regimul de la Teheran este perceput de statele din Golf drept o amenințare majoră la adresa securității regionale și a stabilității economice globale.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Cea mai importantă expoziție dedicată industriei de panificație, patiserie, cofetărie, gelaterie, morărit, cafea și HoReCa – GastroPan – revine cu o nouă ediție între 19-21 martie 2026, într-o nouă locație: centrul expozițional Redal Expo din Sibiu.
Antreprenori, investitori, manageri și specialiști din România și din străinătate sunt așteptați să participe la ediția din 2026, care marchează o schimbare strategică importantă – relocarea expoziției la Sibiu.
Decizia de a muta evenimentul a fost luată în urma cererii venite atât din partea vizitatorilor, care își doresc un acces mai facil din toate regiunile țării, cât și a expozanților, interesați să își extindă prezența în zona centrală a României.
Sibiu – oraș gazdă pentru GastroPan 2026: inima țării, inima gustului și inovației
Situat în centrul geografic al României, Sibiu asigură un acces facil din toate regiunile, fiind conectat prin drumuri naționale, autostradă, dar și prin aeroportul internațional, ideal pentru vizitatorii și expozanții din afara țării.
Centrul expozițional Redal Expo, noua locație a evenimentului, oferă două clădiri moderne, spații generoase și toate facilitățile logistice necesare: parcare extinsă cu sute de locuri, zone de încărcare-descărcare și infrastructură adaptată expozițiilor de mari dimensiuni.
Pe scurt, avantajele organizării expoziției la Sibiu:
Poziționare centrală, accesibilă din toate regiunile
Aeroport internațional cu zboruri directe
Centru expozițional modern și bine echipat
Parcare mare, în proximitatea imediată
Facilități logistice complete pentru expozanți
Oraș turistic, cu infrastructură de cazare și ospitalitate
Comunitate activă, deschisă spre inovație și parteneriate.
GastroPan 2026 – o ediție cu perspective noi pentru întreaga industrie
Ediția GastroPan 2026 promite să aducă în prim-plan cele mai noi produse, tehnologii și soluții pentru profesioniștii din panificație, cofetărie, gelaterie, cafea și HoReCa.
UPDATE: Traficul rutier a fost reluat în condiții normale, anunță IPJ Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Polițiștii anunță că traficul rutier este restricționat, marți dimineața, la ieșirea din Copșa Mică, pe Drumul Național 14.
„La această oră traficul rutier este restricționat pe DN14, la km 48, la ieșirea din localitatea Copșa Mică pe direcția Sibiu-Mediaș, se circulă alternativ, ca urmare a unui eveniment rutier în care un ansamblu TIR a rămas blocat pe partea carosabilă din cauza unei defecțiuni tehnice.
Vă rugăm să respectați indicațiile polițiștilor de la fața locului”, spune Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Refuzul autorităților de a reduce accizele la carburanți reaprinde nemulțumirea publică, într-un moment în care prețurile la pompă rămân ridicate, iar presiunea economică asupra populației și companiilor crește.
În esență, mesajul transmis este unul clar: chiar dacă statul ar reduce taxele, nu există certitudinea că ieftinirea s-ar vedea la pompă.
Declarația vine într-un context tensionat, marcat de scumpiri succesive ale carburanților și de cereri insistente din partea transportatorilor și mediului de afaceri pentru reducerea taxelor.
Aceștia susțin că nivelul ridicat al accizelor afectează competitivitatea și se reflectă în prețuri mai mari pentru toate produsele și serviciile.
„Cred că trebuie să fim realişti şi să dozăm măsurile în aşa fel încât obiectivul pe care ni l-am setat, acela de stabilizare a preţurilor să fie îndeplinit. Pentru că, atenţie, o scădere a accizei nu garantează scăderea preţului”, a spus Nazare.
Practic, chiar dacă statul ar renunța la o parte din taxe, piața – influențată de factori externi precum prețul petrolului sau tensiunile geopolitice – ar putea absorbi această diferență fără beneficii reale pentru consumatori.
În același timp, accizele reprezintă o sursă importantă de venit la buget. Aproximativ jumătate din prețul carburanților este format din taxe și accize, ceea ce face ca orice reducere să aibă impact direct asupra finanțelor statului.
Autoritățile susțin că acest tip de intervenție este mai eficient, deoarece ajută direct sectoarele-cheie ale economiei, fără a crea un impact bugetar masiv.
Specialiștii atrag atenția că prețul combustibililor nu este determinat doar de taxe. Factorii externi – precum cotațiile petrolului, conflictele geopolitice și fluctuațiile pieței globale – au un rol decisiv.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Scopul proiectului: Creșterea competitivității și sustenabilității societății prin achizitia de echipamente stomatologice pentru dezvoltarea activității care contribuie la dezvoltarea Regiunii Centru in domeniul „Sanatate”
Beneficiar: S.C. DR. LUCA ESTETICĂ DENTARĂ S.R.L. Municipiul Sibiu, Str. Hațegului, Nr. 3, Apartament 15, Județul Sibiu, România, cod poștal 550069
Perioada de implementare: 19.02.2026 – 19.02.2028
Valoarea totală a proiectului (Lei) 600.270,46
Valoarea cofinanțării UE (lei) 474.213,66
Rezumat proiect și activități:
Proiectul vizează investiții în dotarea cu utilaje și echipamente eficiente din punct de vedere al resurselor, accentuând inovația și diversificarea serviciilor. Obiective specifice ale proiectului sunt: OS1. Crearea unei capacități de furnizarea de servicii medicale stomatologice bazată pe tehnologii avansate care contribuie la eficiența energetică, reducerea consumului de resurse și minimizarea impactului asupra mediului, în 24 de luni. OS2. Inovarea prin dezvoltarea unei game variate de servicii care să răspundă nevoilor specifice ale pieței locale și naționale, inclusiv opțiuni sustenabile și personalizate, în 24 de luni. OS3. Creșterea cu cel puțin 10 % a cifrei de afaceri a companiei de la un an la altul în etapa de monitorizare și a productivității muncii . Creșterea numărului de angajați cu încă 1 persoană, în 24 de luni. OS4. Dezvoltarea competențelor pentru 2 angajați, îndeosebi a calificărilor pentru operare pe noi utilaje și echipamente, accesorizarea cu competențe verzi și digitale pentru a asigura operarea eficientă a noilor tehno-logii și susținerea inovării în furnizarea de servicii stomatologice, în 24 de luni. OS5. Sustenabilitate și responsabilitate ecologică prin implementarea practicilor care promo-vează reciclarea, reducerea deșeurilor și utilizarea responsabilă a resurselor, contribuind la obiectivele de mediu ale Regiunii Centru și ale UE, în 24 de luni.
Timișoara devine punctul zero al unei schimbări radicale în traficul din România. Șoferii care apasă prea tare pedala de accelerație nu vor mai fi opriți în trafic — vor fi sancționați direct, iar amenda va ajunge acasă, în plic, în doar câteva zile.
Noile dispozitive sunt conectate direct la infrastructura Poliției Române. În momentul în care o abatere este detectată — viteză excesivă sau trecere pe roșu — datele sunt procesate automat, iar proprietarul mașinii primește procesul-verbal prin poștă, fără să fie tras pe dreapta.
Pentru început, două radare fixe au fost montate în intersecții din oraș. Ele sunt în etapa de verificare metrologică, după care vor deveni complet operaționale.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Maratonul Internațional Sibiu poate fi, de acum, cu tine peste tot. Fundația Comunitară Sibiu, împreună cu Agile Freaks, Partenerul Digitalizării, lansează aplicația oficială a maratonului, un instrument care aduce experiența alergării și a generozității mai aproape de comunitate.
Prin această aplicație, alergătorii și susținătorii proiectelor evenimentului pot rămâne conectați la spiritul maratonului oriunde s-ar afla.
În spiritul misiunii Fundației Comunitare Sibiu, aplicația își propune să aducă natura filantropică mai aproape de oameni, făcând implicarea în comunitate mai simplă, mai accesibilă și mai personală.
● să își creeze propria pagină de fundraiser, cu poveste personală și obiectiv de donații
● să urmărească în timp real donațiile comunității, prin feed-ul live
● să susțină mai mulți alergători dintr-o singură tranzacție
● să trimită mesaje de încurajare alergătorilor susținuți
● să primească notificări despre donații, praguri atinse și noutăți despre maraton
● să acceseze detalii despre curse, program și regulament
„De câțiva ani lucrăm alături de partenerii noștri de la Agile Freaks pentru a digitaliza cât mai multe dintre procesele care stau în spatele Maratonului Internațional Sibiu.
Le mulțumim prietenilor noștri de la Agile Freaks pentru implicare, viziune și pentru spiritul inovator care duce MIS chiar mai departe decât visam noi, în mediile digitale”, a declarat Ana Bugneriu, directoarea executivă a Fundației Comunitare Sibiu.
Un element special al aplicației este Fidipide, asistentul inteligent integrat, inspirat de Pheidippides, legendarul mesager atenian care a alergat de la Maraton la Atena pentru a anunța victoria grecilor. În aplicația Maratonului Internațional Sibiu, Fidipide devine ghidul digital care îi însoțește pe alergători pe tot parcursul experienței.
Mai ales pentru cei care sunt la început de drum, aplicația poate face totul mai ușor: dacă nu știi de unde să începi sau te simți timid în a-ți spune povestea și a cere susținerea comunității, Fidipide te poate ghida pas cu pas în crearea paginii tale de fundraiser.
● Chatbot conversațional – răspunde la întrebările alergătorilor despre înscrieri, probe, regulament sau logistică
● Generator de povești – îi ajută pe alergători să își scrie povestea personală de fundraising, pornind de la trei întrebări ghidate
● Coach de fundraising – oferă sugestii și sfaturi personalizate pentru strângerea de fonduri, adaptate la stadiul campaniei fiecărui alergător
● Generator de postări social media – creează texte scurte, gata de distribuit pe Facebook și Instagram, cu hashtagurile oficiale ale evenimentului.
„Pentru noi, tehnologia nu este doar un instrument, ci un mod de a aduce oamenii mai aproape unii de alții. Prin aplicația Maratonului Internațional Sibiu ne-am dorit să simplificăm experiența alergătorilor și a susținătorilor, dar și să facem fundraisingul mai accesibil pentru oricine vrea să se implice.
Dacă un alergător poate să își spună mai ușor povestea și să mobilizeze comunitatea în jurul unei cauze, atunci tehnologia își atinge cu adevărat scopul”, spune Mihai Panțiru, Staff Engineer al Agile Freaks.
Aplicația poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Forțele ruse au lansat, în noaptea de luni spre marți, o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în imediata apropiere a frontierei fluviale cu România,
Ca reacție rapidă, România a activat mecanismele de apărare: două aeronave F-16 au fost ridicate de urgență pentru a monitoriza spațiul aerian.
În paralel, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert către populația din nordul județului Tulcea, avertizând asupra riscurilor generate de situația din apropierea frontierei. Oamenii au fost sfătuiți să rămână calmi, dar vigilenți, într-un context care devine tot mai tensionat.
Ridicarea avioanelor F-16 face parte din misiunile de poliție aeriană, activate ori de câte ori există suspiciuni privind încălcarea sau apropierea periculoasă de spațiul aerian românesc. În același timp, România a informat în timp real structurile NATO despre situația apărută.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007