Acasă Blog Pagina 5316

Cum ați circulat în această săptămână geroasă?

ANCA FULEAAceste zile în care zăpada ne-a bucurat pe toți, nu au fost tocmai și cele mai prielnice pentru mine ca pieton și șofer. Străzile pricipale au fost curățate majoritatea, în schimb, străduțele lăturalnice nu au fost dezăpezite aproape deloc. Consider că se putea și mai bine, pentru un oraș ca al nostru. Discutând cu mai multe persoane din anturajul meu, am împărtășit diverse opinii cu privire la acest subiect, iar reacțiile, de asemenea nu au fost pozitive. Să sperăm, că măcar de acum încolo se vor lua măsuri în această privință”, Anca Fulea.

Mircea RotaruCondițiile meteorologice mi-au creat câteva dificultăți, cum ar fi mersul cu trenul, cu care am fost nevoit să vin în localitate. Acesta a avut 160 de minute întârziere și astfel și eu am întârziat la locul de muncă, dar acesta a fost un summum al experiențelor. În rest, mă bucur că este iarnă și mă pot bucura de peisaj”, Mircea Rotaru.

Ileana BâscăAșa de frig nu a mai fost la Sibiu de vreo 48 de ani și nici zăpadă așa de mare nu a mai fost de ani de zile, dar e o plăcere și un peisaj extraordinar și un aer purificat. Nu am întâmpinat probleme, fiind și sărbătorile, ne-au rămas provizii de atunci. Dacă cumva se va încălzi și vor veni și precipitații mixte, atunci va fi o problemă pentru că se va forma poleiul”, Ileana Bâscă.

Radu FlorinIarna înseamnă zăpadă, dar, din păcate, când zăpada este prea multă, intervin dificultăți. În afară de gheața care mi-a pus ceva probleme și dealurile de zăpadă depozitate aiurea de către cetățenii urbiei, dificultăți foarte mari mi-a pus gerul de crăpau pietrele. Așa că, de fiecare dată când plecam de acasă era o întreaga aventură, îmbrăcat ca un eschimos, încercam să-mi țin echilibrul pe trotoarele pline de gheață, zăpadă peste gheață. Cu toate astea, supraviețuiesc aventuriilor din urbea noastră. În primele zile de zăpadă am fost foarte șocat, deoarece nu prea am văzut utilajele de dezăpezit pe străzii, dar mi-am revenit rapid”, Radu Florin.

Iulian Cucu

Zilele acestea am circulat prin Sibiu ca pieton și nu am întâmpinat dificultăți mari din cauza zăpezii”, Iulian Cucu.

Noi, care suntem pensionari ne menajăm un pic și când e foarte frig nu ieșim afară și ieșim la limită, doar după cumpărături. Elena CărăușuÎn general, am văzut că oamenii își mătură în fața casei sau în fața blocului”, Elena Cărăușu.

Primăria trimite acasă deciziile de impunere

Primaria Sibiu a anunțat că, până la finalul lunii ianuarie, trimite tuturor contribuabililor din oraș deciziile de impunere pentru a se ști exact valoarea impozitelor și taxelor de plată în 2017. Încasarea acestora a început de luni, 9 ianuarie, când s-au înregistrat peste 1.800 de plăti, în valoare de aproape 250.000 de lei.
În prima zi de încasare a taxelor și impozitelor locale aferente anului 2017 la ghișeele Direcției Fiscale și la oficiile poștale s-au încasat 248.539 lei. Un număr de 1.734 de plăți au fost efectuate de contribuabili persoane fizice și încă 127 de plăți de către persoane juridice”, au precizat reprezentantii Primariei Sibiu, la solicitarea Sibiu 100%.
Cei care achită integral impozitul aferent acestui an până la finalul lunii martie, beneficiază de o reducere de 10 la sută a sumei. Anul trecut, 64.923 de persoane au primit această bonificație.
În anul 2016 s-au colectat 42.881.493 de lei de la persoane fizice din Sibiu și 70.638.108 lei de la persoane juridice din impozite și taxe locale.
Taxa de salubrizare, scadentă lunar
De la 1 ianuarie, scadența taxei de salubrizare este lunară și nu trimestrială, așa cum a fost stabilit inițial.
Cetățenii pot plăti anticipat taxa pe câte luni doresc, chiar și pe întreg anul, dar taxa pe luna încheiată, în care s-au prestat serviciile, trebuie plătită cel târziu până în data de 15 a lunii următoare. Prin urmare, această prevedere NU obligă cetățeanul să plătească taxa doar pe o singură lună și să se prezinte la ghișeu în fiecare lună”, au precizat reprezentanții Primăriei Sibiu.

Taxa de salubrizare este de 8,42 de lei/ lună/persoană și se poate achita:

  • La ghișeele oficiilor poștale
  • Electronic, pe platforma de e-administrație de pe site-ul www.sibiu.ro
  • Prin virament bancar, în contul Primăriei Sibiu deschis la Trezoreria Sibiu – RO70TREZ57621360206XXXXX, cod fiscal 4270740, beneficiar Primăria Municipiului Sibiu;

Pentru a oferi mai multe posibilități de plată, Direcția Fiscală parcurge în prezent procedurile pentru adăugarea pe decizia de impunere ce va fi transmisă cetățenilor pentru anul 2017 a unui cod de bare care să facă posibilă plata acestei taxe la bancă și PayPoint, așa cum se plătește în prezent orice factură de utilități.

Două cazuri de gripă, confirmate in judet

0

În săptămâna 2 – 8 ianuarie, au fost înregistrate 2.164 de cazuri de infecții respiratorii acute, anunță Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu (DSP). Numărul virozelor a crescut cu 56,96% față de săptămâna trecută, iar cele mai multe cazuri (circa 40%) au fost înregistrate la grupa de vârstă 15-49 ani. Cu toate acestea, au fost puține internări, ceea ce indică faptul că nu au fost forme grave.

Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 611. Cele mai multe cazuri (196) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani, iar cele mai multe internări au fost la grupa de vârstă 0-1 an. De asemenea, au fost suspectate și 8 cazuri de gripă, cu 5 mai multe față de săptămâna precedentă, și s-a confirmat un caz de gripă, la un bărbat de 44 de ani.

Proba recoltată în săptămâna 52 de la un bărbat în vârstă de 44 ani din Sibiu este pozitivă pentru virus gripal tip A H3”, spun reprezentanții DSP.

Acesta este al doilea caz confirmat de laborator de la începutul anului, pe lângă cel al unei adolescente de 14 ani.

Cu privire la situația vaccinării antigripale, 99 de persoane s-au vaccinat în această săptămână și 13.972 de la începutul campaniei, care a debutat în 18 noiembrie.

Judeţului Sibiu i-au fost repartizate 15.200 de doze de vaccin antigripal, în două tranșe.

Charles Lamb

„Naivitatea e slăbiciunea omului matur, dar puterea copilului”

Alex Stupar a devenit dublu campion naţional la tenis de câmp!

0

Alex Stupar2Campionatele Naţionale de Iarnă la tenis de câmp au fost de vis pentru cel mai promiţător jucător sibian. Alexandru Stupar a dominat competiţia dedicată copiilor sub 14 ani. El a devenit dublu campion naţional, fiind învingător şi în proba individuală şi în cea de dublu. Evenimentul a avut loc la Bucureşti în perioada 8-14 ianuarie. Concursul s-a desfăşurat la Centrul Naţional de Tenis.


A pierdut doar un set la simplu
Plecat cu a patra şansă la cucerirea trofeului principal la simplu, Alex s-a impus în toate cele 5 partide avute pe durata turneului, pierzând numai un set din cele zece disputate. Mai mult, el a câştigat 63 de ghemuri şi a cedat doar 22 oponenţilor. Alex Stupar i-a învins pe următorii: Cristian Gheorghiu de la AS Tenis Club Bucureşti, scor 6-2; 6-4, Alexandru Giurea de la CSŞ Petroşani, scor 6-0, 6-2, Andrei Voican de la CS Târgovişte, scor 6-1, 6-3, Alin Fatu de la AS Tenis Club Bucureşti, scor 6-2, 6-0, şi pe Răzvan Aghion de la CS CFR Iaşi 2002, scor 3-6, 6-2, 6-0.

În proba de dublu, Alex a jucat încă o dată alături de Andrei Nica (AS Fotbal Zărneşti). Cei doi au avut de tras pentru victoria finală, pe care au obţinut-o după meciuri disputate. Învingătorii au trecut pe rând de orădenii Vladimir Cuc&Ion Straciuc, 5-7, 6-2, 10-1, de dublul Dan Duţă (CS Târgovişte)&Bryan Baltă (CS Carpaţi Sinaia), 7-5, 7-6, de perechea Răzvan Aghion (CS CFR Iaşi 2002)&Adrian Gheorghe (CSM Brăila), 7-5, 4-6, 10-4 şi de Vlad Breazu (CS Dinamo Bucureşti)&Matei Palcău (CS Ştiinţa Constanţa), 6-2, 6-7, 10-8.
Alexandru Stupar este legitimat la CSM Sibiu.
Aici puteţi vedea premierea:
https://www.facebook.com/claudiu.stupar/videos/10211471921010355/

Unde ieșim 14 – 21 ianuarie 2017

0

Unde ieșim 14 – 21 ianuarie 2017
– Atelierul de creat povești, orele 10:00 și 12:00, Teatrul GONG;
– Ski + Snb 4xCROSS, ora 11:00, Arena Platoș;
– Broscuța fermecată, ora 18:00, Teatrul GONG;
– Fantoma e aici, de Kobo Abe, ora 19:00, Teatrul Radu Stanca;
– Saloanele Astrei. Arte vizuale, ora 10:00, până în 15 februarie, Casa Artelor;
– Expoziția: Sibiu 825, ora 10:00, până în 31 ianuarie, Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe;
– Expoziție: Insecte exotice, ora 10:00, până în 20 martie, Muzeul de Istorie Naturală;
– Expoziția: Daniel Chodowiecki, maestru al ilustrației sec. al XVIII-lea, ora 10:00, până în 1 martie, Sala Multimedia (Casa Albastră);

  • Expoziția Națională de Filatelie „Sibiu 825”, ora 10:00, până în 15 ianuarie, diverse spații;

Unde ieșim 14 – 21 ianuarie 2017
– MTB Winter 4xCROSS, ora 8:00, Arena Platoș;

  • Broscuța fermecată, ora 11:00, Teatrul GONG;

Luni, 16 ianuarie

  • Expozitie: Reformation in Siebenbürgen / Reforma în Transilvania, ora 10:00, până în 10 martie, Casa Teutsch;

Marți, 17 ianuarie
– Expoziția: Daniel Chodowiecki, maestru al ilustrației sec. al XVIII-lea, ora 10:00, până în 1 martie, Sala Multimedia (Casa Albastră);

  • Expoziția Națională de Filatelie „Sibiu 825”, ora 10:00, până în 15 ianuarie, diverse spații;

Miercuri, 18 ianuarie

  • Cafeneaua francofonă, ora 17:30, Casa Franceză;

Joi, 19 ianuarie
– Saloanele Astrei. Arte vizuale, ora 10:00, până în 15 februarie, Casa Artelor;

  • Expoziția: Sibiu 825, ora 10:00, până în 31 ianuarie, Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe;

Vineri, 20 ianuarie
– Freestyle Open, ora 10:00, Arena Platoș;

  • Vinerea verde, târg de produse ecologice, ora 8:00, Piața Huet;

Sâmbătă, 21 ianuarie
– Freestyle Open, ora 8:15, Arena Platoș;

Cod galben de ceață și polei

0

În dimineața acestei zile, meteorologii au emis un cod galben de ceață și polei valibil până la ora 12:00. Vizibilitatea va fi local, sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. De asemenea, condițiile de polei sunt pe arii restânese. Zonele vizate sunt Sibiu, Avrig, Cisnădie, Tălmaciu, Arpașu de Jos, Boița, Cârța, Cârțișoara, Poplaca, Porumbacu de jos, Racovița, Rășinari, Sadu, Șelimbăr, Șura Mică și Turnu Roșu.

Întreruperi de curent în Sibiu și Cârțișoara

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MARTI, 17 IANUARIE 2017
•între orele 12-14 în localitatea:  SIBIU strazile: Tiglarilor intre Lutului si Constructorilor, Dulgherilor, Record intre Tiglarilor si Doinei, Maierilor, Constructorilor intre Tiglarilor si Doinei, Zidarilor.
•între orele 10-12 în localitatea:  CARTISOARA strada Principala.
•între orele 12-14 în localitatea:  CARTISOARA strazile: Morii si Principala.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.electricats.ro rubrica „Întreruperi programate – Sucursala Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Masina parcata pe aleea de intrare in bloc

Toata tara a vazut imaginile cu bucuresteanul care a parcat efectiv in statia de autobuz. Se pare insa ca nu doar in Capitala se poate intampla.
La Sibiu, in Vasile Aron, o masina a fost parcata pe aleea de intrare in bloca, singura zona care fusese deszapezite.
Imaginea a fost surprinsa de un cititor Sibiu 100%.
16106742_1294458487263621_650474511_o

„Numai in Bucuresti si in cartierul V Aaron – IEZER se poare. Pacat ca nu are cine sa sune la Politie. Te trezesti cu masina individului in casa”, este textul care insoteste fotografia transmisa pe adresa redactiei. 

Se deszapezesc arterele secundare

Primaria Sibiu a anuntat ca echipele de deszăpezire sunt încă în teren, chiar daca sambata vremea s-a incalzit.
„În perioada 12-14 ianuarie firma contractată a intervenit manual sau cu utilaje pentru îndepărtarea zăpezii pe străzi secundare și alei din cartiere”, au precizat reprezentantii primariei Sibiu, pe pagina oficiala de Facebook a institutiei.
S-au deszapezit:
– zona Calea Gușteriței (ex: Victor Hugo, Mașiniștilor, Emil Zola, Anatole France, Alecu Russo, Ana Ipătescu),
– în zona Reșița (Reșița, Viitorului, Teilor),
– zona Bâlea – Ștefan cel Mare (Ion Creangă, Podragul, Galileo Galilei, Păcii),
– zona Terezian (str. Odessa, Paris, Arad, Deva),
– zona Turnișor (Aleea Pajiștei),
– în centru (Nicolae Bălcescu, 9 Mai, Dogarilor),
– zona Calea Dumbrăvii (I. Chendi,Aurel Vlaicu, Lămăiței, G. Bacovia, I. Slavici)
– strada Viile Sibiului
– străzi laterale secundare de pe Calea Poplăcii
– strada Henri Coandă
– zona Țiglari (Lungă și Țiglarilor)
– cartierul Dioda
– Orașul de Jos
– cartierul Tineretului

De asemenea, primaria anunta ca  s-au curățat trotuarele pe strada Malului (parțial), strada Maramureșului, pe străzile secundare din zona parcului Sub Arini, zona centrală Dumbrava – aleea spre Teatrul Radu Stanca, bulevardul Corneliu Coposu, strada Constituției, Calea Dumbrăvii spre Zoo și lângă clădirea Finanțelor Publice, strada Rahovei, bulevardul Mihai Viteazu, panta Morilor, strada Al Odobescu și Pasajul Scărilor, scările de pe strada Moldovei, scările de pe strada Aurarilor, sub Podul Minciunilor și scările alăturate, pe strada Târgu Fânului, strada Lungă, strada Viitorului și trotuarele de pe viaductele Terezian, Gară și Vasile Aaron.
În această noapte firma de deszăpezire va monitoriza drumurile în pantă și rampă și va împrăștia nisip și sare pentru a evita formarea poleiului.

Sibiul primeste la Atena titlul oficial de Regiune Gastronomica

0

În data de 25 ianuarie 2017, la Atena, va avea loc decernarea oficială a titlului de Regiune Gastronomică Europeană județului Sibiu pentru anul 2019 oficiată de Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism.
Aceasta este ultima etapă în obținerea titlului, care a fost precedată de depunerea dosarului de candidatură în luna iulie 2016 și găzduirea, în luna septembrie 2016, a vizitei juriului internațional, care a analizat dosarul de candidatură și a descoperit la fața locului motivele pentru care județul Sibiu merită acest titlu.
Ceremonia de decernare va fi precedată, în data de 24 ianuarie, de festivitatea de transmitere a titlului de Regiune Gastronomică de la regiunile care au purtat acest titlu în 2016 (Minho – Portugalia și Catalonia – Spania) către cele care îl vor purta în anul 2017: Aarhus/Danemarca Centrală, Riga–Gauja (Letonia), Lombardia de Est (Italia).
Sibiul este membru al platformei Regiune Gastronomică Europeană din anul 2014 prin Primăria Muncipiului Sibiu, iar dosarul de candidatură a fost realizat de un consorțiu de parteneri, format din Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.
Sibiul va fi reprezentat la cele două evenimente de o delegație formată din reprezentați ai instituțiilor care formează consorțiul amintit.

Ariton: Măsurile adoptate contribuie la creșterea veniturilor populației

0

Liderul ALDE Sibiu, Ion Ariton, a transmis un comunicat de presa in care afirma ca urmareste, „cu speranta si incredere in viitor”, masurile bune care au fost adoptate pentru romani in primele zile de la instalarea guvernului PSD-ALDE.
„Sunt convins ca se vad, încă din primele zile ale noii guvernări, diferenţele fata de guvernarea tehnocrată, susținută de PNL, care nu a reusit sa ofere nici cea mai mica crestere a calitatii vietii populatiei, desi România a avut in 2016 cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Măsurile adoptate in aceste zece zile contribuie la creșterea veniturilor populației, la stimularea mediului de afaceri, dar și la susținerea tinerilor”, scrie Ariton in comunicatul de presa.
Acesta face referire la cresterea salariului minim de la 1250 de lei la 1450 de lei, la cresterea salariilor funcţionarilor din primării cu 20%; la cresterea veniturilor artistilor, tot de luna viitoare, cu 50%.
„Studenţii vor beneficia de gratuitate la transportul feroviar la clasa a 2-a, iar bursele acestor se vor majora de la 83 de lei la 201 lei”, mai spune Ion Ariton
De asemenea, liderul ALDE SIbiu face referire la faptul ca de la 1 martie va creşte valoarea pensiei minime garantate de la 400 de lei la 520 de lei, iar de la 1 iulie va avea loc o majorare a punctului de pensie de la 871 de lei la 1000 de lei.
„Arata ca suntem pe drumul cel bun si confirma directia in care partidul din care fac parte vrea sa guverneze Romania. ALDE susține, ca partid liberal, aceste măsuri, deoarece este obligatoriu ca o parte din creșterea inregistrata de economia romaneasca sa se regaseasca în buzunarele oamenillor si sa constituie o baza reala pentru dezvoltarea societatii”, mai spune Ion Ariton.