Acasă Blog Pagina 5407

Costel Giurcă, noul şef al Poliţiei Sibiu

0

Noul şef al IPJ Sibiu este Costel Giurcă. Comisarul de poliţie a fost numit temporar şef la Sibiu, după ce Tiberiu Ivancea a fost detaşat la Bucureşti, unde ocupă funcţia de director adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR.
„Prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu data de 7 noiembrie a.c., comisar-șef de poliție Giurcă Costel a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.” se arată întrun comunicat de presă al IGPR
Costel Giurcă a lucrat până acum în cadrul în cadrul Direcţiei de Control Intern a Inspectoratului Genera al Poliţiei Române.

Perioada rezidentiatului, marita la unele specializari

O serie de specializări de rezidenţiat, a căror durată a fost redusă în anul 2010, au fost aduse acum la standarde europene, perioada acestora fiind mărită, anunta Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis luni AGERPRES, câteva dintre specialităţile la care creşte durata rezidenţiatului sunt: chirurgie toracică – de la 5 la 6 ani, cardiologie – de la 5 ani la 6 ani, endocrinologie – de la 4 la 5 ani, gastroenterologie – de la 4 la 5 ani, geriatrie şi gerontologie – de la 4 la 5 ani.
Sursa citată menţionează că întreaga listă de specilităţi se găseşte în Ordinul nr. 1109/2016 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
MS arată că mai multe comisii de specialitate ale Ministerului au solicitat armonizarea curriculelor de pregătire cu cele europene, ceea ce a dus la decizia de a reveni la duratele de pregătire avute anterior anului 2010 sau majorarea duratei de pregătire.
„În opinia specialiştilor, majorarea este susţinută de faptul că şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene există o tendinţă generală în acest sens, tendinţă agreată şi de Uniunea Europeană a Medicilor Specialişti. Demersul Ministerului Sănătăţii de revizuire a duratelor de pregătire a fost susţinut şi de Colegiul Medicilor din România”, afirmă MS.
O altă noutate este înfiinţarea specialităţilor care vizează patologia pediatrică. În acest sens au fost create noi specialităţi: cardiologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică.
„Curricula pentru aceste noi specialităţi este în curs de elaborare, având trunchi comun cu specialitatea pediatrie în primii ani”, precizează MS.
Pentru medicina dentară s-a înfiinţat, la solicitarea Colegiului Medicilor Dentişti din România, specialitatea de pedodonţie, cu o durată de pregătire de 3 ani.
Anul acesta, concursul de rezidenţiat va avea loc în data de 20 noiembrie în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, cu clasificare unică pe ţară.

Marți se stabilește ordinea candidaților pe buletinul de vot

0

În urma constatării rămânerii definitive a candidaturilor acceptate pentru Camera Deputaților și Senat, Biroul Electoral de Circumscripție numărul 34 Sibiu informează faptul că marți, 8 noiembrie 2016, la ora 13.30 la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Sibiu, va avea loc tragerea la sorți în vederea stabilirii ordinii în care se tipăresc numele candidaților pe buletinul de vot.

Averile parlamentarilor sibieni

0

Județul Sibiu este reprezentat de 11 senatori și deputați în actualul Parlament. Chiar dacă nu s-au îmbăgățit spectaculos în ultimii patru ani, majoritatea au adăugat ceva la averea familiei – un teren, un imobil, o mașină sau mai mulți bani în conturile din bancă. Sibiu 100% vă prezintă o analiză a declarațiilor de avere depuse de parlamentari, în decembrie 2012, la preluarea mandatului, comparativ cu cele depuse în vara acestui an, potrivit legii. La finalul mandatului, parlamentarii sunt obligați să mai depună o declarație de avere, dar acestea vor fi disponibile abia după alegeri. Opt dintre cei 11 parlamentari sunt înscriși din nou în cursa electorală și mai vor patru ani în Camera Deputaților sau Senat.
axente_ioanDeputatul Ioan Axente a fost ales în 2012 pe listele PSD, actualmente fiind președintele organizaței județene a PRU. El a intrat în Parlament cu o avere care, potrivit declarației depuse la debutul mandatului, cuprindea: un teren în Cartierul Veteranilor din municipiul Sibiu, un teren intravilan de peste 700 de metri pătrați în Șura Mare și alți 600 de metri pătrați de teren în Porumbacu de Jos. De asemenea, Axente, fost inspector șef la Protecția Consumatorilor, avea un apartament în Sibiu, o mașină de fabricație românească și un depozit bancar de 20.321 de euro.
În declarația de avere depusă în iunie 2016, Ioan Axente are aceleași trei terenuri, același apartament, dar are două mașini. În posesia familiei a intrat un Fiat, an de fabricație 2016. Deputatul nu mai are niciun ban în bancă și mai are de plătit 3.166 de euro dintr-un credit contractat în 2013.
2012

  • 3 terenuri
  • 1 apartament
  • o mașină
  • depozit bancar de 20.321 euro

2016

  • 3 terenuri
  • 1 apartament
  • 2 mașini
  • fără depozit bancar
  • credit de 3.166 euro

cazan_mircea_vasileDeputatul PNL Mircea Cazan a intrat în mandatul 2012 – 2016 fără a deține niciun teren, dar având 1 garsonieră, opt case de locuit și o casă de vacanță. Cazan nu avea nicio mașină în 2012, dar avea peste 820.000 de lei în conturile din bănci și câteva sute de euro. Cazan avea, de asemenea, 25% din societatea al cărei administrator este soția sa și împrumutase firma acesteia cu 300.000 de lei. Având atâtea case, Cazan încasa, potrivit declarațiilor de la ANAF, 145.200 de lei din chirii.
În declarația de avere depusă în iunie 2016, Cazan a declarat aceleași case, dar avea două mașini: un autoturism Tesla, an de fabricație 2014, și un Mercedes din 2009, care-i aparține soției sale. În plus, deputatul deținea mai multe conturi bancare, dar, per total, avea mai puțini bani în ele decât în 2012: aproape 180.000 de lei și 70.000 de euro. În plus, Cazan a declarat că a mai creditat cu circa 200.000 de lei firma condusă de soția sa și a mai acordat două împrumuturi unor persoane fizice – 10.000 de euro și 45.000 de lei. Pe de altă parte, suma încasată din chirii a fost mai mică – 129.935 de lei.
2012

  • niciun teren
  • 10 case
  • nicio mașină
  • depozite bancare 820.000 lei
  • acordase credit de 300.000 lei
  • încasa 145.200 lei din chirii

2016

  • niciun teren
  • 10 case
  • 2 mașini
  • 180.000 lei și 70.000 euro în bănci
  • acordase credite de peste 545.000 lei și 10.000 euro

fraticiu_gheorgheDeputatul Gheorghe Frăticiu, care a aparținut de grupul PSD până în septembrie 2016, dar care în prezent a anunțat că va candida din partea PRU, și-a început mandatul din 2012 cu 4 terenuri, o casă de locuit, o casă de vacanță și un apartament, o mașină, peste 17.000 de euro în conturi și datorii de 27.000 de euro față de o persoană fizică.
În iunie 2016, Frăticiu avea aceleași case, dar 18 terenuri. În declarația de avere apar cele patru de la debutul mandatului, dar și alte 14 pe care le-a declarat moștenite. În plus, averea familiei sale s-a completat cu încă o mașină. Frăticiu a vândut fânaț în valoare de 35.668 și are datorii de 60.000, însă parlamentarul nu specifică în declarația de avere dacă aceste sume sunt exprimate în lei, euro sau altă monedă. În plus, Frăticiu a împrumutat o persoană fizică cu suma de 20.000 de lei.
 
2012

  • 4 terenuri
  • 3 case
  • 1 mașină
  • 17.507 euro în cont
  • 27.000 de euro datorie

2016

  • 18 terenuri
  • 3 case
  • 2 mașini
  • datorii 60.000
  • vandut fânaț de 35.668
  • acordat împrumut 20.000 lei

ovidiu-gantDeputatul FDGR Ovidiu Ganț și-a început actualul mandat cu 2 terenuri și două case în Timișoara, o mașină și 100 de euro în cont. Aproape patru ani mai târziu, în iunie 2016, Ganț a trecut în declarația de avere aceleași case și terenuri, dar în conturile din bănci a strâns aproape 168.000 de euro
 
 
 
2012

  • 2 case
  • 2 terenuri
  • o mașină
  • 100 in cont

2016

  • 2 case
  • 2 terenuri
  • o mașină
  • 168.000 euro în cont

puscas_iacobDeputatul Iacob Pușcaș a fost ales în 2012 pe listele PP-DD, partid la care a stat până în mai 2013 când a trecut la UNPR. Din mai 2016 nu a mai stat nici în această formațiune fiind, în prezent, deputat indepenednt. Când a întrat în Parlament, Pușcaș nu avea altceva decât un apartament. Nu deținea terenuri, mașină sau bani în conturi. În 2016, figura cu același apartament, avea o mașină și datorii de 70.000 de lei la o bancă. În ultima declarație, deputatul a mai scris că a încasat 6.000 de lei din închirierea apartamentului.
 
 
2012

  • Fără teren
  • Un apartament
  • Fără mașină
  • Fără bani în cont

2016

  • Fără teren
  • Un apartament
  • O mașină
  • Datorii de 70.000 de lei
  • Incasat 6.000 lei din chirii

tamaianioanDeputatul PNL Ioan Tămâian avea, în 2012, șase terenuri, un apartament, o casă și datorii de 20.000 de euro la o bancă. În 2016, Tămâian avea patru terenuri, un apartament, două case și o mașină de fabricație românească. În plus, deputatul avea un depozit bancar de 3000 de lei și două carduri de credit cu limită totală de 17.000 ed lei, dar care, la momentul depunerii declarației de avere, în iunie, erau goale. În plus, Tămâian a declarat că datorează 35.000 de lei unui C.A.R.
 
 
 
 
2012

  • 6 terenuri
  • 1 apartament
  • o casă
  • fără mașină
  • datorii 20.000 de euro

2016

  • 4 terenuri
  • 1 apartament
  • 2 case
  • 1 mașină
  • 3.000 lei în cont
  • carduri de 17.000 lei goale
  • datorii 35.000 de lei C.A.R.

turcanralucaDeputatul PNL Raluca Turcan avea, în 2012, două terenuri, un apartament în București, o casă la Mogoșoaia, dar și o mașină din 2008. În plus, Turcan avea bijuterii estimate la 6.500 de euro, 25.500 de euro și 17.000 de lei în conturi și deținea acțiuni în valoare totală de peste 17.000 de lei. Familia Turcan avea, tot în 2012, datorii totale de peste 150.000 de euro și 26.000 de lei.
În vara lui 2016, Raluca Turcan a trecut în declarația de avere aceleași imobile și terenuri, dar avea o mașină în plus. Bijuteriile au ajuns să valoreze 7.000 de euro, iar activele financiare din bănci se ridicau la aproape 98.000 de lei și 42.000 de euro, în timp ce datoriile scăzuseră la 124.400 de euro. Acțiunile deținute la o bancă și la SIF Muntenia aveau valoarea de circa 4.000 de lei, iar Raluca Turcan a precizat că acestea sunt înregistrate pe numele soțului său, Valeriu. De asemenea, Raluca Turcan a menționat în declarația de avere din vară că Valeriu Turcan a împrumutat PNL cu suma de 10.000 de euro.
2012

  • 2 terenuri
  • 2 case
  • 1 mașină
  • bijuterii 6.500 euro
  • 25.500 și 17.000 lei în cont
  • 150.000 de euro și 26.000 lei datorii

2016

  • 2 terenuri
  • 2 casuri
  • 2 mașini
  • bijuterii 7.000 euro
  • 98.000 lei și 42.000 euro în cont
  • 124.400 euro datorii

arcas-viorelSenatorul PSD Viorel Arcaș a declarat, în 2012 la debutul actualului mandat de parlamentar că are 3 terenuri, un apartament, o casă și un spațiu comercial în Mediaș, dar și două mașini, pesye 190.000 de euro și curca 122.000 de lei în conturile din bănci. Arcaș avea acțiuni la mai multe bănci și a acordat împrumuturi în nume personal la mai multe persoane fizice, suma totală împrumutată fiind de 20.000 de euro și peste 149.000 de lei.
În declarația de avere depusă în iunie 2016, senatorul PSD a precizat că deține 5 terenuri, 4 imobile, 2 mașini, dar și aproape 85.000 de lei și peste 196.000 de euro în cont. Are în continuare acțiuni la mai multe bănci și împrumuturi acordate în nume personal. Dintre cele pe care le avea în 2012, Arcaș a recuperat suma de 50.000 de lei, avânt în continuare de primit 89.055 de lei și 20.000 de euro de la două persoane fizice.
 
2012

  • 3 terenuri
  • 3 imobile
  • 2 mașini
  • 190.501 euro și 122.271 lei în cont
  • împrumuturi acordate peste 149.000 lei și 20.000 euro

2016

  • 5 terenuri
  • 4 imobile
  • 2 mașini
  • 85.000 lei și 196.000 euro în cont
  • acțiuni
  • împrumuturi acordate

ariton-ionSenatorul Ion Ariton a fost ales, în 2012, pe listele PNL, iar în prezent este președinte al organizației județene a ALDE și candidează pentru un nou mandat în Parlament. Declarațiile de avere depuse de acesta în decembrie 2012 și iunioe 2016 sunt aproape identice. Ariton a declarat că deține un teren, 3 imobile și o mașină. În 2012 pe declarația de avere avea trecute acțiuni la o bancă pe care nu le mai avea în iunie 2016.
 
 
 
 
2012

  • 1 teren
  • 3 imobile
  • 1 masina
  • actiuni banca

2016

  • 1 teren
  • 3 imobile
  • 1 masina

iliesiu-sorinSenatorul Sorin Ilieșiu a fost ales din partea PSD, dar a părăsit acest partid, fiind independent în acest moment. În 2012 acesta a început mandatul cu 3 terenuri și 3 imobile, fără mașină și cu active financiare în mai multe bănci. Potrivit declarației de avere din 2012, Ilieșiu avea în conturi 3.564 de lei, 2.854 de euro și două polițe de asigurare de viață, în valoare de peste 69.000 de lei.
În iunie 2016, Sorin Ilieșiu avea aceleași terenuri, dar un imobil în plus. De asemenea, deținea peste 120.000 de lei în conturile din bănci și 3.433 de euro. În plus, Sorin Ilieșiu avea de plătit un credit de 200.000 de lei la o bancă și echivalentul în lei al sumei de 17.000 de euro, bani pe care i-a împrumutat de la socrii săi.
2012

  • 3 terenuri
  • 3 imobile
  • 3.564 lei, 2.854 euro și 69.000 lei în conturi

2016

  • 3 terenuri
  • 4 imobile
  • 120.000 euro și 3.433 euro în conturi
  • 200.000 de lei și 17.000 de euro datorii

neagu-nicolaeSenatorul PNL Nicolae Neagu precizează în declarația de avere de la începutul mandatului că nu deține terenuri, imobile sau autoturism și nu are nici conturi în bănci. El avea acțiuni la două societăți comerciale și a acordat un împrumut unei alte firme. În plus, Neagu datora 100.000 de euro unei bănci.
Declarația de avere din 2016 nu conține diferențe majore. În continuare Neagu nu are terenuri, imobile sau mașină, dar suma datorată scăzuse la 75.000 de euro. Neagu a menționat că are în continuare acțiuni la cele două societăți, dar acestea sunt în faliment.
 
 
 
2012

  • fără terenuri
  • fără imobile
  • fără mașină
  • datorii de 100.000 de euro

2016

  • fără terenuri
  • fără imobile
  • fără mașină
  • datorii de 75.000 de euro

Bianca Mănescu și Alexandru Bănică – Miss și Mister Boboc Medicină

Startul primei ediții din acest an a balurilor studențești a fost dat miercuri seara de către studenții de la medicină. Pentru cea mai tânără generaţie de medicinști a fost primul eveniment al vieţii studențești, menit să îşi lase amprenta în sufletul fiecăruia, un prilej perfect de a lega noi prietenii şi de a se distra.

Tematica evenimentului din acest an a fost Masquerade Party, iar invitații au primit la intrarea în locația o mască pentru a-și putea ascundea identitatea preț de câteva secunde. Puțin timizi, 12 tineri misterioși au spart gheața prin proba de prezentare, prezentându-ți calităţile, pasiunile, planurile de viitor sau motivele pentru care au intrat în cursa dobândirii celor mai importante titluri.

6 perechi de boboci, în lupta pentru Miss şi Mister Boboc Medicină 2016

Pentru râvnitele titluri de Miss şi Mister Boboc Medicină 2016 s-au „bătut” 6 perechi de boboci carismatici şi talentaţi: Sonia și Adrian, Antoneta și Alin, Theodora și Dragoș, Bianca și Călin, Cornelia și Eugen, Elena și Alexandru.

După jurizare, clasamentul a fost următorul: Miss Boboc a fost desemnată Bianca Mănescu, iar Mister Boboc a fost ales Alexandru Bănică; pe locul II s-au situat bobocii Theodora Micuda și Dragoș Colocoșel, iar pe poziţia a III-a s-au clasat studenții Sonia Crețu și Adrian Braicu. Iar în urma concursului de Popularitatea, desfășurat pe facebook, câștigătorii au fost Theodora Micuda și Alin Dogaru.

Am ales să fac Facultatea de Medicină, deoarece și mama mea lucrează în domeniu, dar și deoarece consider medicină o meserie curată din care se câștigă și îmi doresc să pot ajuta oamenii. Am ales să urmez cursurile facultății din Sibiu, pentru că m-a atras cel mai mult și știam că aici găsesc seriozitate. Îmi doresc să rămân în România la finalul studilor, dar nu știu dacă în Sibiu sau în Pitești, orașul meu natal”, ne-a spus Alexandru- mister boboc 2016.

Concurența între fete a fost acerbă, iar unele probe le-au cam dat bătăi de cap, cu toate acestea, Bianca Mănescu a reușit să treacă peste obstacole și la finalul serii a fost declarată Miss Boboc Medicină 2016. „Chiar dacă perioadă de pregătire a balului a fost puțin dificilă, organizatorii au fost pe poziții și s-au ocupat de noi întru totul, punând foarte mult suflet ca să iasă totul perfect. Nu am avut emoții, simțindu-mă în largul meu, iar probele mi s-au părut foarte amuzante. Totuși, proba cu balonul de heliu mi s-a părut cea mai interesantă și drăguță. Chiar dacă nimeni la mine în familie nu lucrează în acest domeniu, eu mi-am dorit de mică să dau la stomatologie, dar viața m-a îndrumat spre farmacie. Îmi doresc să-mi deschid o farmacie și aș vrea să plec din țară”, ne-a mărturisit Bianca Mănescu- miss boboc 2016.

Nu au lipsit nici momentele artistice

Nazhem Jisri- medicină generală, anul 1 și Iustin Hotinceanu- medicină generală, anul 2 au susținut două momente artistice. Iar Partydul Kiss FM( Dan Fințescu- MC și DJ. Jonnessey) au întreținut atmosfera după miezul nopții.

A fost o experiență deosebită pentru mine, fiind prima mea participare la balul bobocilor. Probele au fost interesante și provocatoare. Proba care mi s-a părut drăguță și de foarte mult bun gust a fost cea cu heliu. Concurenții mi s-au părut spontani și originali și fiecare a fost deosebit în feliu lui. Felicitări tuturor”, șef lucrări dr. Gabriela Boța, membru în juriu.

dsc_3297 dsc_3533 dsc_3586 dsc_3725 dsc_3736

Învierea fiicei lui Iair sau altfel despre fecioria lumii

Evanghelia fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum (Luca 8.41-56), citită la vremea în care ești acuzat ca extremist de către ministra Justiției dintr-un stat pentru care ai luptat cu arma în mână, pare utopie. Vânzătorii de mituri democratice și de clișee imorale, inventatorii de cuvinte și drepturi fără fundament (iliberalism, homofobie sunt doar două alcătuiri fără conținut) nu pot fi decât deranjați de Iisus Hristos. Pentru că Mântuitorul îi judecă prin minunile Sale, îi agasează ca pe cel supărat de veacuri de puterea Lui. Pentru Dumnezeul nostru întrupat, recuperarea sufletului pierdut trece dincolo de legi și devine mod de a fi. O fetiță a unui om ancorat în slujirea lui Dumnezeu, foarte angajat în comunitate, legat de Dumnezeu prin cunoașterea Legii și propovăduirea ei cu prețioasă atenție, moare. Se aude parcă zvon de bârfă între oamenii din Capernaum. Ei leagă moartea de pedeapsă, de ceartă, de ratare vocației de slujitor a tatălui. Imperturbabil Hristos oferă lecția. Nu Legea ci Iubirea, nu doar fecioara ci și fecioria. Căci Mântuitorul vindecă pe fiul văduvei din Nain și pe prunca mai marelui sinagogii din Capernaum precum și pe Lazăr cel din Betania atins de drama oamenilor din jur dar și susținut de curăția vieții celor înviați. Fundamentul ce-i leagă pe înviații Mântuitorului este viața lor curată, limpezită de curăție și credință. Nu. Hristos Domnul nu poate fi acuzat de extremism și nici de discriminare atunci când are exigențe morale legate de oameni, așezându-i pe unii de-a dreapta și alții de-a stânga, unii cu oile ascultării și alții lângă caprele neascultării, pe unii cu sfinții și pe alții cu nesfinții. El, Dumnezeul-Iubire ține în iubirea Sa toată viața noastră, dar nu o lasă fără exigențe morale, fără hotărâri fundamentale în ce privește viața și moartea, istoria și veșnicia. Dinaintea vidului de morală care se agață de libertăți închipuite împotriva adevărului iubitor suntem datori cu mărturia. Cu hotărâta rostire a Evangheliei. Duminica trecută nu am știut numele bogatului, ci al săracului Lazăr. Știm de fiica lui Iair, de văduva din Nain, de Lazăr, altul decât săracul, fratele Martei și al Mariei din Betania. Suntem o singură familie, acesta în care Hristos caută să ne învie. Refuzul moralei luminoase este refuzul Învierii, batjocorirea moralei în Hristos este batjocorirea Învierii. Suntem într-o astfel de societate care urăște pe Hristos, batjocorește Învierea. Nu o face neutru, ci prin oameni, prin oameni care acum se îmbogățesc și petrec cu strălucire. Rămâneți de partea Învierii!! Fiți pruncii celor care se roagă, iartă, trăiesc în pace cu Dumnezeu.

Pr. Constantin Necula

Au început debranşările de la reţeaua de apă. Primele familii au fost deja decuplate

0

De luni dimineaţa au început debranşările copşenilor care înregistrează restanţe la factura de apă. Angajaţii Serviciului Public de Gospodărire Comunală din Copşa Mică au debranşat 10 familii de la reţeaua de apă de pe străzile Plopilor şi Dealului. Iar acţiunea nu se opreşte aici. În perioada următoare urmează debranşări pe străzile Mediaşului şi Sibiului, după care se va intra pe străzile secundare din oraş. Este vorba de străzi ca Visei, Fântânilor, Cimitirului, Pieţei, Târnavei, Morii, dar şi în cartierul Târnăvioara. „Neplata apei pune în pericol întreg oraşul. În acest moment se execută debranşări în unele locuri uşor accesibile, unde nu este necesară distrugerea infrastructurii pentru a ajunge la conductele de alimentare cu apă, respectiv Noul Cartier, strada Plopilor şi strada Dealului. Etapa următoare constă în oprirea temporară a apei pe oras şi debranşarea rău platnicilor de pe străzile Sibiului şi Mediaşului. Urmează apoi străzile Visei, Fântânilor, Cimitirului, Pieţei, Târnavei, Morii şi cartierul Târnăvioara”, spun reprezentanţii Primăriei Copşa Mică.
Cei 600 de datornici la apă din Copşa Mică au fost publicați în prima “listă a rușinii” întocmită de primăria din oraş. Sunt datornici cu zeci de mii de lei, ceea ce înseamnă că persoanele în cauză nu și-au achitat apa consumată de ani de zile. Sunt familii cu datorii de peste 20.000 de lei, de 19.000 sau 18.000 de lei. Toți aceștia urmează să fie debranșați în perioada următoare, după care vor fi acționați în instanță pentru recuperarea datoriilor. Vă reamintim faptul că aproape 3 sferturi dintre locuitorii orașului înregistrează restanțe la factura de apă, datoriile în unele cazuri fiind unele imense.

„Mai mulţi elevi citesc mai mult!”, la Școala 25

0

Cel puțin 600 de elevi din învățământul primar și gimnazial din mai multe țări europene, coordonați de 100 de profesori, sunt implicați într-un proiect Erasmus care a debutat în luna septembrie.
Proiectul se numește „Erasmus+ MOVERE, DOCERE, DELECTARE” – (MDD) și este coordonat de cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 25 din Sibiu cu susținerea directorului prof. Călin Victor.
Scopul proiectului MDD este promovarea lecturii, titlul sugerând aspectele fundamentale ale acesteia: implicarea sufletească a cititorului, emoţia lui, lărgirea orizontului de cunoaştere, cultura şi, nu în ultimul rând, buna dispoziţie, amuzamentul. De asemenea, motto-ul proiectului este Mai mulţi elevi citesc mai mult! (More students read more!)”, explică prof. Luminița Radu, inițiatorul și coordonatorul acestui proiect.
Activitățile se vor desfășura în cadrul școlii, în următoarele 24 de luni, alături de parteneri din Bulgaria, Italia, Polonia, Portugalia şi Turcia.
Astfel, în luna noiembrie a acestui an, Şcoala Gimnazială Nr. 25 Sibiu va găzdui prima reuniune transnaţională la care vor lua parte cele cinci delegaţii ale şcolilor partenere. Vor fi 20 de activități lunare comune, cu sesiuni de lucru, în care se vor stabili criteriile de selecţie pentru mobilităţi, realizarea chestionarelor de satisfacţie pentru beneficiari: elevi, profesori, părinţi; se va alege sigla proiectului, vor fi filmuleţe de prezentare a şcolilor partenere, sesiuni skype pe tema lecturii, ateliere de scriere creativă pentru realizarea unei cărţi digitale comune, cluburi de lectură și acţiuni de voluntariat.
Ne dorim ca proiectul să aibă un impact deosebit în întreaga comunitate, atât în ceea ce-i priveşte pe beneficiarii direcţi: elevi şi profesori, cât şi pe cei indirecţi: părinţi şi colaboratori. Împreună vom deveni cetăţeni europeni deschişi colaborarii, vom aprecia şi respecta diferenţele culturale şi vom atinge obiectivul principal al proiectului MDD”, mai spune prof. Luminița Radu.
Uniunea Europeană sprijină acest schimb de experiență și practici între instituţiile şcolare prin intermediul proiectelor Erasmus+ KA2 sub deviza: „proiectele Erasmus deschid mintea şi le schimbă viaţa participanţilor”.

Cele trei suflete minunate au acum o casă nouă

0

 
Acum două săptămâni vă vorbeam cu tristețe despre trei suflete mari și minunate care trăiau într-un fost grajd, în condiții îngrozitoare. Vă povesteam cum am trecut pragul clădirii dărăpănate și cum am simțit parfumul unei atmosfere de familie, cu mâncare proaspăt gătită și zâmbete dulci de copii. Acum două săptămâni vă prezentam povestea familiei Dodoc, un tată cu doi copii frumoși tare, care nu aveau nici măcar un minim de confort.
Ați simțit prin fiecare por al ființei voastre că este momentul să ieșiți la înaintare și să ajutați oricât de puțin și iată că astăzi, datorită vouă, vă prezint o altă poveste – același parfum de mâncare proaspăt gătită, aceleași zâmbete copilărești, aceleași suflete mari, dar încadrate într-un alt peisaj. Tabloul familiei Dodoc s-a schimbat radical datorită vouă, celor care ați putut și ați făcut ceva pentru ei.
Dan, Andrei și Nico sunt acum fericiți și mulțumiți de viața pe care o au, datorită unor inimi mari care au știut să acționeze la momentul potrivit, iar după 8 ani de zile, cele trei suflete mari au un apartament frumos, mobilat, unde frigul nu intră pentru că nu are crăpături de care să facă abuz, gândacii sunt istorie, iar iubirea familiei Dodoc are loc destul să plutească în aerul curat din casă.
„Ne simțim foarte bine în noua casă și pe această cale dorim să le mulțumim tuturor celor care s-au implicat și ne-au ajutat să avem și noi o locuință. Acolo unde stăteam înainte nu puteam să spunem că suntem acasă pentru că era dezastru. Aici într-adevăr ne simțim ca acasă, avem toate condițiile, apă, curent, gaz, baie, nu ne lipsește nimic. Avem o casă frumoasă și vă mulțumim mult pentru asta”, a spus însuflețit Dan Dodoc, tăticul care nu a renunțat niciodată la lupta cu greutățile pentru copiii lui, pe care acum își permite să îi dojenească râzând, pentru micile plăceri ale copilăriei.
„Cel mic stă non-stop pe tabletă sau la televizor. Mai lasă și tu tableta aia și hai aici să povestim”, îi spune Dan lui Andrei în timp ce vorbim și amândoi râd.
„Stau toată ziua în fața televizorului amândoi sau la tabletă, la calculator…dar asta e. Se bucură de ce nu au avut până acum”, mai spune tăticul fericit.
Datorită vouă, familia Dodoc are acum un loc pe care să îl numească acasă. Ați schimbat cursul vieții unor suflete minunate și pentru asta vă mulțumim!

Transgaz, foarte aproape de finalizarea gazoductului România-Bulgaria

0

În data  de 4 noiembrie 2016, s-a finalizat tragerea pe sub Dunăre a conductei de rezervă DN 500 în lungime de 2100 metri, lucrările fiind derulate în baza contractului de execuție semnat împreună cu Inspet SA Lider și SC Habau PPS Asociat. Deşi, atât în contractul de finanţare cât şi în contractul de execuţie, termenul de finalizare al lucrărilor este 31 decembrie 2016, datorită utilizării tehnologiei avansate,alegerii unor soluţii tehnice de succes precum și a implicării personalului specializat, lucrările de execuție, probele de presiune, cuplarea conductei, inclusiv punerea în funcţiune a acesteia se vor finaliza până la sfârșitul lunii noiembrie 2016, cu aproximativ o lună mai devreme decât era planificat. La această dată a fost finalizată, probată, recepţionată şi pusă în funcţiune conducta principală fiind create condiţiile tehnice pentru asigurarea exportului de gaze naturale din România spre Bulgaria. Staţiile de reglare măsurare ( SRM-urile) atât la noi cât şi la bulgari au fost construite şi recepţionate, astfel încât, după semnarea Acordului de Interconectare şi aprobarea metodologiei de rezevare de capacitate, se pot efectua activităţi de import şi export. Interconectorul România-Bulgaria a fost finanțat cu fonduri europene în valoare de 23 milioane euro, din care 10 milioane euro alocate lucrărilor de pe malul românesc şi 13 milioane euro pentru partea bulgară.
Subtraversarea efectivă a Dunării la Comasca a început încă din 25 septembrie 2016, când a avut loc tragerea conductei principale prin forajul  executat pe sub Dunăre. Lucrările de subtraversare înseamnă în fapt conectarea sistemului de transport gaze naturale dintre România și Bulgaria. În același timp, stația de Măsurare a Gazelor Giurgiu permite circulația gazelor în ambele sensuri, curgere bidirecțională care a fost dimensionată la un debit maxim de 1,5 miliarde mc/an în ambele sensuri. Din Stația de Măsurare a Gazelor Giurgiu, gazele sunt transportate prin conducte DN 500mm, în lungime de 5,1 km până de la grupul de robinete Comasca (România). Lungimea efectivă a subtraversării este de 2,1 km de la grupul de robinete Comasca  până la grupul similar de la Marten (Bulgaria). Interconectorul România –Bulgaria este cea mai mare lucrare de acest gen din România și Europa până la acest moment, o lucrare de pionierat.
Transgaz se află în faza finală a negocierii Acordului de Interconectare cu Bulgartransgaz, operatorul sistemului de transport gaze naturale din ţara vecină, Bulgaria. Acordul de Interconectare va sta la baza comercializării capacităţilor de transport.
Proiectul de interconectare România – Bulgaria este singurul proiect prin care se poate asigura transportul gazelor naturale din traseul sudic al gazelor Azerbaidjan-Turcia-Grecia spre Austria, prin segmentul de pe teritoriul României. Conducta de gaz din Bulgaria în Austria, via România şi Ungaria (BRUA – PCI 7.15, proiect de interes comun conform primei liste PCI) are o importanţă deosebită la nivel regional astfel incat după punerea în funcţiune, conducta va asigura integrarea surselor de gaze naturale din Coridorul Sudic cu pieţele din Europa Centrală şi de Vest. Proiectul BRUA (împărţit în două faze conform recomandării CESEC), face parte din Planul de dezvoltare al SNTGN Transgaz în perioada 2014-2023 şi  se regăseşte pe lista actualizată a proiectelor de interes comun adoptată de Comisia Europeană. Conducta „Țărmul Marii Negre-stația de comprimare gaze Podișoru” este de asemenea proiect de interes comun al Uniunii Europene și face legatura cu BRUA prin preluarea potentialelor rezerve de gaze naturale din Marea Neagră. Proiectul BRUA este dezvoltat în contextul necesităţii diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale ale ţărilor europene, creşterii securităţii alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, transportul înspre pieţele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspică, asigurării pe direcţia Bulgaria a unei capacităţi de transport în ambele sensuri de curgere de 1,5 mld.mc/an şi dezvoltării unei capacităţi de transport pe direcţia Ungaria de 1,75 mld.mc/an în faza I şi 4,4 mld.mc/an în faza II. Conducta va avea o lungime totală de 528 km, diametrul de 32″(Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar.

Razii în cluburi, amenzi de peste 6.000 de lei

0

Poliţiştii, împreună cu jandarmii, pompierii dar şi inspectori de la ITM au făcut în wekend mai multe controale  în cluburi şi baruri. Oamenii legii au avut în vizor, în special, dacă patronii localurilor asigura ordinea şi liniştea publică. S-au găsit însă o serie de nereguli pentur care s-au dat amenzi în valoare de 6.600 de lei.
„Un număr de 24 de poliţişti împreună cu jandarmi, cadre ISU şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au acţionat în noaptea de 4 spre 5 noiembrie în municipiul Sibiu cu scopul principal de a preveni şi combate faptele antisociale ce se comit de regulă în zona discotecilor, barurilor şi altor localuri de alimentaţie publică, precum şi respectarea prevederilor legale privind angajarea şi folosirea persoanelor de ordine.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Au fost verificate de oamenii legii şase localuri din oraş şi au fost legitimaţi 80 de clienţi ai acestora. În urma controalelor au fost aplicate mai multe amenzi, în valoare totală de 6.600 de lei pentru unele societăţi comerciale care nu aveau personal de pază calificat şi atestat dar şi pentru neasigurarea măsurilor de ordine publică , mai exact unele localuri nu aveau personal de pază.
 
 

Generația Facebook

0

Recunosc din capul locului că nu știu exact ce vârstă ar trebui să aibă cei ce fac parte din Generația Facebook. Cert este că sunt tinerii care, având acces la tehnologie de la vârste fragezi, au dezvoltat un sistem de comunicare fără precedent în România, dar care a dat, aproape de fiecare dată, rezultatele așteptate. Mai cu răutate, mai cu date științifice, despre Generația Facebook se spune că sunt tineri alienați care stau în fața unor dispozitive, fără a socializa în mediul real, că e doar vorbărie de capul lor. Nu sunt de acord!

Mi se pare că acum este cea mai potrivită perioadă din an să vorbim despre acești tineri care gândesc un pic „altfel” și vor un pic „altceva” de la viața lor, de la societate și de la politicieni.

Suntem în săptămâna în care am comemorat morții din Colectiv, cei 64 de tineri care așteptau o viață „altfel” și s-au ales cu un sfârșit vremelnic. După moartea lor violentă și după ce autoritățile au demonstrat, odată în plus, că sunt incapabile să-i pună pe picioare pe alți 160 de tineri răniți, Generația Facebook a ieșit în stradă. Nu e chiar un an de când se striga „Corupția ucide” pe străzile marilor orașe, dar bazele revoltei celor care și-au văzut arși în flăcări prietenii, frații sau iubitele au fost puse după 30 octombrie.

Generația Facebook a schimbat un Guvern. Generația Facebook a ieșit în stradă atât de mult și în număr atât de mare încât nu a mai putut fi ignorată. În 2015, tinerii români au demonstrat, odată în plus, că pot lăsa tastatura din mână, că nu socializează doar pe Facebook, și pot pune în aplicare planurile făcute în mediul online.

Nu era însă prima dată când Generația Facebook își spunea, în stradă, tare și răspicat, punctul de vedere.

Suntem, de asemenea, în preaja unor noi alegeri. În 2014, Generația Facebook a făcut diferența la alegerea actualului președinte al statului. Nu vorbim despre faptul că acest președinte este bun sau rău. Nu vorbim nici dacă este potrivit sau nu. Nu vorbim nici despre greșelile sau lucrurile bune pe care le-a făcut. Vorbim despre un „altfel” de președinte, un politician un pic „altfel” față de cum era obișnuit Palatul Cotroceni.

Generația Facebook s-a mobilizat fără precedent la alegerile prezidențiale, iar mobilizarea a depășit granițele României. Vă amintiți, cu siguranță, cum mii de români – majoritatea tineri – au stat la cozi să voteze în Diaspora.

Ca să ajungem și mai pe meleagurile noastre, la Sibiu, Generația Facebook ne-a ajutat în aceste săptămâni să găsim o locuință potrivită pentru un tată bolnav ce creștea singur doi copii minunați într-un grajd.

Un alt tânăr s-a desprins de tastatură, a ieșit în stradă, a fotografiat familia minunată și a postat pe Facebook un apel umanitar. A fost o adevărată desfășurare de forțe, s-au raliat campaniei oameni de toate vârstele, de toate categoriile sociale și din toate colțurile lumii. Deși părea imposibil, din această săptămână, cele trei suflete mari au o locuință pe măsură.

Pentru asta și pentru toate problemele majore care au fost rezolvate de acești tineri și alții ca ei, Generație Facebook, îți multumesc!