Acasă Blog Pagina 5541

Veteranii din judeţul nostru au fost cei mai buni la Ploieşti

0

l_43063Cele mai bune echipe de popice veterani din ţara noastră s-au înfruntat la ediţia cu numărul III a întrecerii „Cupa Petrolistul-Petrom OMV”. Formaţiile ce au reprezentat judeţul Sibiu au dominat concursul. Jucătorii de la CS Oraş Tălmaciu I şi CS Oraş Tălmaciu II au terminat pe primele două poziţii. Echipa secundă din Tălmaciu a fost prima, iar pe doi s-a clasat prima formaţie. Jucătorii participanţi au fost următorii: Ioan Bădilă, Erhard Beuck, Gheorghe Bozdoc, Dumitru Cărămizoiu, Vasile Cioacă, Ioan Creţoiu, Dorel Fechete, Liviu Mailat, Ioan Miclăuş, Vasile Oltean, Ioan Petrea, Ioan Popirad, Ioan Stoichiţă şi Dan Veştemean. Pe ultima poziţie a podiumului de premiere s-a clasat CFR Olimpia ACB Iaşi I. Evenimentul a avut loc sâmbătă, la arena Conpet din Ploieşti. Competiţia a fost organizată de clubul Petrolul Băicoi. Au participat 10 echipe din ţară.

GALERIE FOTO – 70 de tineri din județul Sibiu, inițiați în tainele înotului

0

A şasea ediţie a „Taberei de înot” organizată în cadrul proiectului „Europa Minorităților” de către Asociaţia Tinerilor Maghiar din Mediaş, s-a încheiat sâmbătă, 23 iulie 2016. Întreg proiectul s-a desfăşurat în judeţul Harghita, în camping-ul din incinta Pensiunii „Napsugár” din Vlăhiţa şi a avut 70 de participanţi din diferite localităţi din judeţul Sibiu (Mediaș, Sibiu, Agnita, Șeica Mică, Boarta, Copșa Mică, Biertan, Dumbrăveni, Șmig), respectiv 3 tineri din județul Harghita. Timp de o săptămână, protagoniștii evenimentului au urmat cursuri de înot de două sau trei ori pe zi și au participat la mai multe seminarii și jocuri interactive cum ar fi twister în natură, seară de dans popular maghiar, înot de seară, frisbee, karaoke şi multe altele. “Suntem mulţumiţi de cum au decurs lucrurile în cadrul celui mai mare proiect al asociaţiei noastre. Locurile au fost suprasolicitate şi acest lucru dovedeşte faptul că tinerii maghiari din judeţul Sibiu sunt interesaţi de proiectele noastre, iar munca pe care noi o depunem nu este în zadar. Sperăm că nici de data aceasta nu i-am dezamăgit. Pe lângă faptul că participanţii au învăţat să înoate sau să-şi perfecţioneze înotul, spre deosebire de ediţiile anterioare, am avut un program foarte diversificat. Le mulţumim încă o dată tuturor pentru efortul depus și partenerilor noștri pentru sprijinul acordat”, a declarat președintele Uniunii Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș, Balázs Botond.
Asociația Tinerilor Maghiari din Mediaș mulțumește tuturor partenerilor și sponsorilor Departamentului pentru Relații Interetnice, Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz Mediaș și Fundației Bethlen Gábor.

E oficial! Medicina este pe locul I la ULBS

Facultatea de Medicină a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a avut și anul acesta cele mai multe dosare depuse.
Aici însă examenul pe care absolvenții aspiranți la una din specializările facultății (Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Tehnică dentară și Asistență medicală generală) l-au susținut duminică, 24 iulie, va face diferența, întrucât sunt doar 310 locuri disponibile. Medicina este urmată de Facultatea de Inginerie, apoi de cea de Științe Socio-Umane și de cea de Științe Economice.
ULBS a scos la concurs 7.102 locuri pentru studiile de licență și masterat. Dintre acestea, 3.628 sunt locuri pentru studii de licență, 1.603 reprezentând locuri subvenționate de la buget (fără taxă).
Lista facultăților și numărul de înscriși:
Facultatea de Medicină – 962
Facultatea de Inginerie – 893
Facultatea de Științe Socio-Umane – 718
Facultatea de Științe Economice – 502
Facultatea de Științe – 432
Facultatea de Litere și Arte – 286
Facultatea de Drept – 259
ȘAIAPM – 157
Facultatea de Teologie – 71
Puteți să consultați situația admiterilor AICI.

Un bărbat din Răşinari a dat foc la şură după o ceartă cu nevasta

0

Un bărbat de 51 de ani din Răşinari şi-a dat foc la şură după ce s-a certat cu nevasta. Femeia a sunat la 112 şi a cerut ajutorul pompierilor după ce a văzut vâlvătaia care a cuprins şi grajdul. Pompierii au reuşit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă şi la casă şi au salvat animalele din grajd.
„Noaptea trecută, două echipaje de pompieri şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Răşinari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexele unei gospodării. Incendiul, care a cuprins acoperişul anexelor, aproximativ 13 tone de fân şi unelte agricole, a avut drept cauză folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite, evitându-se astfel propagarea acestuia la întreaga gospodărie. De asemenea, pe timpul intervenţiei au fost salvate 10 păsări, un cal şi doi porci.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Poliţiştii au deschis o anchetă după ce proprietara a declarat că soţul ei, băut fiind, a incendiat şura. Cei doi s-au certat iar bărbatul a hotărât să se răzbune. „În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, precum și a declarației apelantei și fiului acesteia, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Rășinari au stabilit faptul că incendiul ar fi fost provocat intenționat de soțul acesteia, aflat în stare de ebrietate, în urma unei altercații verbale.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Bărbatul de 51 de ani este acum cercetat penal pentru distrugere prin incendiere.

Feeric Fashion Week, la final

0

Feeric Fashion Week, cea mai importantă săptămână a modei din Europa de Est, a pus punct unei săptămâni extraordinare, care a transformat Transilvania într-unul dintre punctele de reper în lumea internațională a modei. Două zile în cetatea Alba Carolina și șase zile în Sibiu și împrejurimile orașului au adus o reputație excelentă acestei săptămâni a modei, reflectată cu entuziasm în presa internațională de specialitate.
Ultima zi a festivalului de la Sibiu a debutat cu prezentarea designerului libian Cylia Dora. „Heritage” este o colecție cu influențe orientale, creată în jurul broderiilor și carpetelor tradiționale ale Orientului. Prezentarea a avut loc la porticul de pe strada Manejului, în fața a peste 150 de spectatori. A doua prezentare individuală a avut loc în depoul CFR, pe placa turnantă ce deservește atelierele de reparații ale locomotivelor. Pasarela a fost amenajată pe liniile de cale ferată și pe placa turnantă ce a făcut în permanență rotiri de 360 de grade în timpul defilării. Emma Viedma este designerul care a avut curajul să pună în scenă o asemenea prezentare spectaculoasă.
Gala Feeric a debutat la lăsarea serii în fața unei audiențe extrem de numeroasă. Sute de sibieni, invitați, bloggeri și designeri au vrut să asiste la evenimentul vedetă al săptămânii modei. Spectaculoasa pasarelă suspendată a fost, din nou, punctul de atracție al serii, pe pasarelă fiind prezentate nu mai puțin de șase colecții. Amfitrionul Galei Feeric, Cosmina Păsărin, a dat startul show-ului mulțumind tuturor invitațiilor veniți din toate colțurile lumii pentru a fi parte la cel mai important eveniment de modă din Europa de Est. Mihaela Teleagă a deschis seara cu o nouă colecție a brandului Catch Michelle. Mihaela este unul dintre cei mai promițători designeri de oridine română, fiind absolventă a Institutului Marangoni și beneficiara unui internship cu faimoasa Vivienne Westwood. Colecțiile sale au fost prezentate atât la New York Fashion Week cât și la evenimentul similar din Paris. Vali Cioban a prezentat apoi colecția Ielele, o idee născută din dorința de a onora tradițiile românești și în același timp de a încuraja oamenii să se exprime și să fie ceea ce simt. Conceptul combină legenda ielelor cu realitatea și transpune frumusețea nepământească a acestor făpturi într-un decor urban. Mona Predescu a înveselit atmosfera cu o colecție exuberantă, pe alocuri naivă, visătoare și liberă intitulată 18. Inspirația din spatele colecției este modelul feminin de 18 ani, hainele fiind piese clasice descompuse, pantaloni reinventați sau topuri relaxate, croite fără reguli. A urmat prezentarea colecției Rozan, realizată de Roxana Pârvu. Rozan este o colecție de eleganță pură, care mizează pe grație și feminitate. Piesele sunt compuse din dantelă, cu broderii fin aplicate, cristale, mărgele și pietre Swarovski. Creațiile Rozan sunt dedicate eleganței feminine și femeilor puternice, datorită acestor ornamente îndrăznețe și impunătoare care dau un plus de culoare și extravaganță. Nici domnii nu au lipsit din programul Galei Feeric. Brandul Serrousi a prezentat o întreagă colecție de costume bărbătești. Iar seara de gală s-a încheiat cu o colecție combinată Provocative & Plik. Gloria Dimitrova și Vladislava Valkova au pus în scenă un spectacol total, în care rochiile Provocative s-au completat perfect cu gențile realizate sub brandul Plik.
Feeric Fashion Week 2016 a însemnat peste 50 de designeri veniți din toate colțurile lumii și invitați de marcă din lumea internațională a modei. Alături de vedete din România precum Dana Săvuică, Ana Morodan, Dana Rogoz și Cosmina Păsărin au participat de-a lungul acestei săptămâni Andrea Garmendia, star TV argentinian, Anama Fereira, directorul celei mai importante agenții de modele din Argentina, renumitul fotograf italian Nicola Casini, Sherry Fan, din partea agenției Sherry Models din Guangzhou, China sau reprezentanți ai agenției Wave Management din Milano precum și numeroși ziariști de la Vogue Italia, Schon Magazine, Le Fashion Post sau La Moda Channel din Barcelona.

Şofer băut şi fără permis prins cu bani falşi asupra lui

0

Un bărbat din Sibiu bănuit că era băut la volan a fot oprit de poliţişti în trafic. Nu mică le-a fost mirararea oameilor legii când au descoperit că bărbatul nu avea nici permis de conducere iar mai mult decât atât avea asupra lui şi bani falşi, în total peste 10.000 de lei. Sibianul este acum cercetat sub control judiciar.
„Poliţiştii Biroului Rutier Sibiu aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control în trafic, pe str. Şureanu din municipiul Sibiu, un autoturism al cărui conducător auto era bănuit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul care conducea maşina nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Totodată, în cadrul cercetărilor efectuate, poliţiștii rutieri au identificat asupra bărbatului mai multe bancnote de 200 de lei, suma totală fiind de 10.800 de lei, existând suspiciuni că acestea ar fi false.” a declarat luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Oamenii legii nu au putut stabili alcoolemia bărbatului pentru că acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest dar şi prelevarea de probe de sânge. El a fost reţinut şi ulterior dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Prchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a decis însă ca bărbatul să fie cercetat sub control judiciar cu interzicerea părăsirii municipiului Sibiu. Bărbatul este cercetat pentru infracţiuni rutiere dar şi pentru punerea în circulaţie de valori falsificate şi falsificare de instrumente oficiale.

Spitalizare de zi GRATUITA la Clinica Misan Med

Clinica Misan Med înființează, începând din 1 august, SERVICIU DE SPITALIZARE DE ZI. Pacienții vor beneficia gratuit de acest serviciu, care va fi decontat de Casa de Asigurări de Sănătate, în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist. Specializările pentru care se va putea face spitalizare de zi sunt Gastroenterologie, Cardiologie, Medicină internă și Chirurgie generală. Medicii care vor lucra în Compartimentul Spitalizare de zi sunt: Gastroenterologie Dr. Boicean Adrian, Dr. Prodan Ioan; Cardiologie Dr. Vasilache Veronica; Medicină Internă Dr. Pop Anamaria, Dr. Dragomir Ionuţ; Chirurgie Generală Dr. Sabău Mircea, Dr. Hulpus Radu.

Ne-am gândit să venim cu un serviciu nou pentru pacienți și să le oferim sibienilor posibilitatea de a beneficia de spitalizare de zi gratuită. Este foarte important pentru pacient să rezolve o problemă de sănătate fără costuri sau cu costuri minime. Sunt o mulțime de afecțiuni pentru care pacienții se pot adresa acestui serviciu. Este necesa­ră însă programare”, a declarat Maria Iliuț, manager general Clinica Misan Med.

Pacienții se pot prezenta în Compartimentul Spitalizare de zi pentru o gamă variată de afecţiuni, pornind de la efectuarea de colonoscopii şi gastroscopii gratute, administrarea de perfuzii, deshidratare, colon iritabil, sindrom diareic, hepatite, anemii, crize hipertensive, sindroame febrile, dureri abdominale etc., ajungând până la intervenţii chirurgicale de complexitate mică şi medie care nu necesită spitalizare de durată.

În Compartimentul Spitalizare de zi, pacientul beneficiază de servicii complete, de calitate, îngrijire de specialitate și supraveghere medicală permanentă. Clinica dispune de 11 saloane moderne, complet dotate și utilate în care pacienții pot trece mai ușor peste momentele dificile de boală.

Pentru a beneficia de spitalizare de zi, pacientul trebuie să prezinte bilet de trimitere de la medicul de familie sau medic specialist, card de sănătate și act de identitate.

Ceas aniversar la Misan Med

Noul serviciu oferit de Clinica Misan Med va intra în vigoare în 1 august când se împlinesc patru ani de la deschiderea clinicii de pe strada Hipodromului. Locaţia dispune de un spaţiu de 1.000 mp. pe 4 nivele cu numerose cabinete medicale în care oferă consultații 82 de medici care acoperă 35 de specializări. În plus, există un bloc operator cu două săli de operaţie dotate cu aparatură de ultimă generație în cadrul cărora pot fi efectuate cele mai complicate intervenții.

Datorită echipei de specialiști și aparaturii performante de care dispune, Clinica Misan Med asigură un diagnostic complet și rapid, acoperind patologii diverse.

CLINICA MISAN MED Sibiu,

str. Hipodromului, nr.3B

Mobil : 0748200207

Tel : 0269245516,0369801555

[email protected]

www.misanmed.ro

„Este inadmisibil ca intr-o zona populata sa existe asa ceva. Toti microbii si mustele se aduna in aceste gunoaie aruncate peste tot. Mentionez ca aceasta poza este facuta luni si deja sunt gunoaie peste tot. Pana vin cei de la salubrizare se face un munte de gunoi”, ne scrie un cititor din zona Mihai Viteazul.

„Imi plimbam catelul si era sa cada in aceasta gaura. Groapa este acolo de peste 6 luni. Nu se poate asa ceva”, ne scrie un cititor din zona Calea Cisnadiei

Andrei Pinzar pentru obtinerea unei medalii de bronz la Jocurile Internationale ale Copiilor de la Taipei

5.452

tineri s-au inscris la Universitatea Lucian Blaga, sesiunea iulie

Radu Beligan

Iubiţi ce vreţi, dar iubiţi! Nu există dezastru mai mare ca infirmitatea inimii!