Viaţa de astăzi se derulează într-un ritm derutant de rapid. Nimic nu mai pare simplu. Oricât de mult am dori să ne luăm familia şi să ne retragem în natură, într-un colţ de paradis, unde să ne întemeiem propria fermă şi să ne creştem copiii departe de orice tehnologie modernă, nu este pe deplin posibil. Cel puţin, nu pentru toată lumea. Prin urmare, adulţii şi copiii de azi fac zilnic adevărate maratoane între creşe, grădiniţe, şcoli, servicii, cumpărături, cursuri de dans, de pictură, de muzică, limbi străine sau antrenamente sportive.

La orele de vârf, oraşul colcăie, asemenea unui furnicar, numărul imens al maşinilor sufocând traficul, spre disperarea efervescentă a şoferilor. Iar situaţia devine şi mai îngrijorătoare în momentul în care, în nicio jumătate de oră de mers, te întâlneşti, în medie, cu 3-4 maşini de „şcoală”, semn că numărul automobilelor din trafic va spori. Constaţi că străzile înguste, proiectate cu sens unic, nu se vor lărgi şi nici arterele din oraş nu se vor înmulţi, iar ideea că timpul petrecut în trafic va creşte şi ne va diminua tot mai mult puţinul timp care ne mai rămâne pentru noi devine tot mai supărătoare.

În birouri şefii cer performanţă, evaluează, vorbesc doar în cifre şi solicită strategii cât mai inovative, termenele impuse de digitalizare sunt tot mai presante, familia este tot mai agresată prin libertinaj şi bombardament mediatic, iar din afară vin veşti tot mai şocante – acte de terorism cu morţi, răniţi, lovituri de stat, refulări naţionalist-extremiste tot mai violente.

Între timp, farmaciile se înmulţesc, iar antidepresivele şi sedativele ating cote de vânzare record. Şi atunci, îţi imaginezi din nou poieniţa aceea verde unde, la un moment dat, visezi că vei avea timp să alergi împreună cu copiii, cartea aceea pe care în nicio seară nu apuci să o deschizi, citind-o la umbra unui copac ori izvorul rece în care te vei răcori ca să uiţi mirosul de asfalt încins, când gradele din termometre urcă alarmant. Din fericire, este sezonul concediilor şi, măcar pentru scurt timp, visul devine realitate.

Există perioade ale istoriei în care viața pe acestă planetă curge calm și plicticos. Alteori, în doar câteva săptămâni, se aruncă o lume în aer. În secolul XX au fost doi ani extraordinari, 1917 și 1989. Lumea s-a prăbușit față de fundațiile sale considerate anterior solide.

2016 are toate caracteristicile unui an spectaculos prin evenimentele abrupte care copleșesc opinia publică și transmit valuri de emoție către toate orizonturile.

De la atacuri teroriste sângeroase, până la decizii politice șocante ca Brexitul, nimeni nu avea nevoie și de evenimentele care se desfășoară de o săptămână în Turcia. Eliminarea opoziției, suspendarea legilor și pregătirea pentru zeci de mii de execuții publice e doar un bilanț temporar. Turcia, dintr-un aliat de încredere și o destinație atrăgătoare turistic, devine un factor de destabilizare major la marginea Europei.

Populiștii și autocrații își zornăiesc fericiți papucii pe speranțele unei lumi înfricoșate. Populismul și iresponsabilitatea au adus Marea Britanie în afara Uniunii Europene. Anterior, politicieni de același calibru au impins regimurile politice din Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia la o nedumerire profundă față de angajamentul lor spre democrație, stabilitate instituțională și libertăți cetățenești.

Și România s-a molipsit de acestă boală unde iubirea între persoanele de același sex devine subiect de dezbatere publică, iar sutele de mii de copii părăsiți, înfometați sau exploatați e doar un subiect trimis la periferia societății civile.

Dacă privim peste ocean la spectacolul hidos al desemnării republicane a candidatului la președinția Statelor Unite, atunci putem avea motive serioase de îngrijorare. Cu politicieni români nu doar corupți, ci și inconștienți și complet deconectați de la realitățile europene și mondiale, suntem într-o situație extrem de precară, nu doar intern, ci, mai ales, extern.

Acordul NATO de la Varșovia s-ar putea nărui cu un președinte SUA ca Donal Trump și cu o Turcie ce semnalizează o mai mare apropiere politică de doi inamici ai NATO, Rusia și Iranul.

Astfel de direcții, în care politicieni de dreapta olandezi sau francezi zburdă, sunt molipsitoare. România e un stat slab ce luptă cu propriul putregai al corupției, dar cu o armată slabă, prost echipată și insuficient finanțată. În fața presiunilor turce recente asupra politicilor interne de educație, Ministerul român de Externe și Președinția au evitat un răspuns tranșant asupra depășirii spațiului de dialog diplomatic. Gândim prost, cu ochii la Antalya, și orientându-ne orb după schimburile economice semnificative, neînțelegând consecințele unei astfel de inabilități politice non-reactive.

Sunt timpuri grele și părem blestemați să trăim „timpuri interesante”. Însă, cel mai urât gând e faptul că 2016 nu s-a încheiat încă!