Acasă Blog Pagina 5559

Mediașul, sufocat de mirosul de gunoi de păsări

0

De marți dimineața, în toate cartierele municipiului Mediaș a apărut un miros greu de suportat, care în combinație cu temperaturile ridicate din această perioadă a creat un real disconfort locuitorilor din municipiul de pe Târnava Mare. Cel mai probabil, este vorba despre un îngrăşământ folosit pentru terenurile agricole din zonă , care a creat un miros insuportabil în întreg municipiul Mediaş. Mirosurile pestilenţiale au început să fie resimțite în cursul zilei de luni, însă de marți dimineața, întregul oraş a fost cuprins de un miros greu de suportat. Cei mai afectaţi sunt locuitorii zonelor Automecanica şi centrului istoric, însă mirosuri grele persistă şi în celelalte zone ale oraşului. Potrivit unor surse, mirosurile sunt cauzate de găinaţul de pasăre, împrăştiat pe câteva zeci de hectare de teren lângă Mediaş.
Primăria Mediaș a sesizat Garda de Mediu
Potrivit reprezentanților municipalității medieșene, Garda de Mediu a fost sesizată asupra acestui aspect. „Primarul municipiului Mediaș a sesizat în cursul zilei de marți Garda de Mediu în privința mirosului neplăcut care persistă în Mediaș în ultima perioadă”, spune Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.

Un om a căzut într-o fântănă, la Merghindeal

0

UPDATE: Este vorba de un bărbat care a căzut în fântână. Acesta a fost scos de localnici înainte ca pompierii să ajungă acolo iar din fericire este conştient. A fost rpeluat de echipajul SMURD pentru a primi îngrijiri medicale iar ulterior va fi transportat la spital.
Pompierii intervin în aceste momente pentru slvarea unei persoane căzute într-o fântână. S-a întâmplat la Merghindeal iar deocamdată nu se ştie dacă este vorba de o femeie sau un bărbat şi nu se cunoaşte nici modul în care s-a produs acest accident.
Pompierii dar şi un echipaj SMURD de la Agnita se îndreaptă acum spre localitatea Merghindeal pentru a salva persoana căzută în fântână.

Doua eleve de 10 la Bac

Doua eleve din judetul SIbiu au reusit sa obtina media zece la Bacalaureat. Ambele au terminat Colegiul National Gheorghe Lazar din Sibiu, desi nu au fost colege de clasa.
Cristina Maria Fagetan a terminat profilul Stiinte si spune ca nu se astepta sa obtina nota zece la Romana.
fagetan
‘Nu m-am asteptat la acest rezultat, mai ales la Romana. Nu este tocmai favorita mea, dar m-am pregatit mai mult in acest an. Nu-mi place sa invat mecanic, asa ca a trebuit sa gasesc o varianta sa inteleg operele si vad ca mi-a prins bine”, povesteste Cristina
Ea isi doreste sa urmeze specializarea Calculatoare, la Cluj-Napoca.
‘Nu exclud nici posibilitatea de a merge la SIbiu, dar as prefera Clujul”, mai spune Cristina.
Cealalta eleva de zece este Alexandra Maria Simion, care a terminat specializarea Matematica – Informatica. Si Alexandra spune ca a muncit mai mult pentru a obtine o nota buna la Romana.
simion
„Am reusit cu multa munca si sudoare. La Matematica si Informatica aveam exercitiu, din timpul liceului. La Romana chiar a trebuit sa depun multa munca pentru o nota buna. Speram la o nota mare, dar nu chiar la zece”, povesteste Alexandra.
De asemenea, Alexandra vrea sa urmeze Informatica la Cluj-Napoca.
Inaintea contestatiilor, promovabilitatea este de 77,69 %

CIAS expertizează avionul prăbuşit pe Aerodromul Măgura

0

Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile a preluat ancheta în cazul avionului de agrement prăbuşit pe Aerodromul Măgura. Specialiştii nu au finalizat încă expertizarea epavei, ancheta fiind mai dificilă şi mai de lungă durată în cazul avioanelor de mici dimensiuni. Comisia de investigaţie din cadrul CIAS va face public un raport preliminar abia la sfârşitul acestei luni.
„Ancheta este încă în desfăşurare, avionul prăbuşit este expertizat iar comisia de investigaţii va da un raport preliminar la 30 de zile de la data producerii accidentului aviatic. Deocamdată nu putem face publice detalii din anchetă.” au declarat reprezentanţii CIAS
Avionul de agrement s-a prăbuşit pe Aerodromul Măgura pe data de 1 iulie. Pe lângă pilot, la bord se mai aflau trei turişti din Prahova care au ajuns la spital, însă din fericire nu au suferit răni grave. În schimb pilotul nu a fost rănit şi putut da declaraţii în faţa anchetatorilor, acesta spunea atunci că a pierdut controlul aparatuluid e zbor din cauza pistei care era acoperita de apă. Astfel avionul nu a luat altitudine în momentul decolării.

UPDATE: Primul caz de infecţie cu virusul Zika a fost confirmat în România

Primul caz de infecţie cu virusul Zika a fost confirmat în România, la o femeie în vârstă de 27 de ani, care a călătorit în Martinica, aceasta fiind în spital, în afara oricărui pericol, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu
„Ieri, Ministerul Sănătăţii a primit confirmarea cu virusul Zika a unei persoane de 27 de ani. Ea călătorise în Martinica. Este în afara pericolului. Este vorba despre o fată. Nu s-a infectat pe teritoriul României. Riscul de transmitere pe teritoriul României este minim”, a declarat, marţi, Colintineanu
Femeia este internată la Spitalul „Victor Babeş”, viaţa acesteia nefiind în pericol.
Virusul Zika se transmite prin înţepături de ţânţar, astfel că riscul de transmitere şi la alte persoane este minim, a precizat Colintineanu.
Specialiştii recomandă celor care călătoresc în zonele endemice să se protejeze, să aibă soluţii care alungă ţânţarii, să se îmbrace cu pantaloni şi bluze cu mâneci lungi, pentru că nu există vaccin şi nici medicaţie profilactivă.
Virusul Zika este un virus ARN monocatenar, identificat prima dată în 1947 în pădurea tropicală Zika din Uganda, de aici i se trage şi numele. Virusul provoacă la om o boală infecţioasă virală, numită febra Zika, transmisă prin înţepătura unui ţânţar infectat cu acest virus.
Majoritatea infecţiilor provocate de virusul Zika sunt asimptomatice (60-80%). Simptomele bolii sunt de obicei uşoare şi dispar în 2-7 zile, fără decese. Principalele simptome sunt erupţia cutanată, pete roşii care apar iniţial pe faţă şi apoi se extind pe tot corpul, febra moderată, cefaleea, conjunctivita.
Adevăratul pericol îl reprezintă infestarea cu Zika a femeilor însărcinate. Există suspiciuni că virusul se transmite transplacentar de la mamă la făt sau în timpul travaliului. Specialiştii susţin că bebeluşii născuţi din mame infestate cu Zika pot prezenta complicaţii neurologice, inclusiv sindromul Guillain-Barré şi malformaţii congenitale: microcefalie la nou-născuţi şi malformaţii ale sistemului nervos, totuşi OMS nu a confirmat oficial această teorie.

Recomandări pentru prevenirea infestaţiei cu ţânţari

Ţânţarii, fac parte din categoria de insecte care sunt considerate de departe cele mai periculoase, constituind o mare problemă la nivel global, deoarece au un areal de răspândire foarte vast, sunt întâlniţi aproape peste tot, mai ales acolo unde există şi bălţi, lacuri, etc, fiind specii care trăiesc din suptul sângelui oricărei vietate care mişca in jurul lor, inclusiv oamenii.
În plan global există mai mult de 3.000 de specii de ţânţari, fiecare având particularităţile sale, respectiv sunt specii care nu consumă sânge deloc, alţii nu preferă sânge uman, unele specii preferă să se hrănească seara, iar altele ziua.
Având sânge rece, ţânţarilor în general le este greu să trăiască la temperaturi scăzute, doar dacă iarna este blândă unele femele reuşesc să o petreacă fără probleme, însă activitatea cea mai intensă o desfăşoară în perioada călduroasă a anului.
Un ţânţar cântăreşte în medie 2,5 miligrame, lungimea corpului este între 3, 5 – 5 mm, corpul are o constituţie fragilă de culoare gri maronie, în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri, acoperite de peri fini, o pereche de aripi înguste şi lungi, precum şi o pereche de aripi posterioare, mai reduse ca dimensiune, care servesc la stabilizarea acestuia.
Masculii prezintă nişte antene lungi, acoperite de peri aspri, trompa lor nu este făcută pentru a înţepa, iar femelele au antene mai scurte şi o trompă folosită la înţepat.
Femela ţânţar, după ce se hrăneşte cu sânge depune 150 -300 de ouă înfăşurate într-un înveliş special, lipicios, pe suprafaţa apei cu predilecţie apă stătătoare, băltoace, mocirle, iazuri sau jgheaburile acoperişurilor.
Intregul ciclu evolutiv, cu durată de 2 – 3 săptămâni, de la faza embrionară, faza larvară până la pupă se desfăşoară exclusiv în apă, ţânţarii adulţi eclozează la suprafaţa apei şi încep imediat să zboare. În condiţii favorabile, această specie tinde către o înmulţire în masă, populaţia lor cuprinzând un număr deosebit de mare de indivizi.
Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, dar sunt supărători datorită zgomotului pe care îl fac în timpul zborului, însă se regăsesc în categoria agenţilor dăunătorilor pentru igienă şi agenţi importanţi în transmiterea unor boli, unele extrem, de grave.
Femelele se hrănesc cu sânge odată la 2 -3 zile, înţepăturile lor având efecte neplăcute, prin apariţia in zona de contact de eriteme, pustii roşii şi urticarie.
Intensitatea înţepăturilor la om depind de genele fiecăruia, de faptul că îmbrăcămintea mai închisă la culoare, temperatura corpului şi mişcarea sunt lucruri care atrag ţânţarii.
De asemenea există o mulţime de compuşi emanaţi de corpul uman, din care unii au capacitatea de a respinge ţânţarii, alţii atrăgându-i, în funcţie de secreţiile şi mirosul fiecărei persoane în parte, ţânţarii având preferinţe diferite, de la specie la specie.
În general, înţepăturile de ţânţar nu pun sănătatea în pericol, însă sunt extrem de deranjante, în unele cazuri se poate ajunge la situaţii delicate prin provocarea de alergii prin iritarea zonei înţepate care provoacă dureri.
Cu toate acestea, ţânţarii sunt responsabili pentru un număr însemnat de decese înregistrate annual în întreaga lume, datorită bolilor răspândite de ei, cu predilecţie în zona tropicală, cum este malaria, encefalita sau febra galbenă şi virusul West Nile (pe care îl iau de la păsări şi îl transmit oamenilor scăzând dramatic eficienţa sistemului imunitar). Există însă pericolul datorită încălzirii globale a climei, ca speciile care transmit aceste boli să se răspândească tot mai mult din zona tropicală spre nord.
La animale anumite specii de ţânţari sunt vectori pentru transmiterea, la rumegătoare, a Bolii limbii albastre, sau a Dermatozei nodulare contagioase, la căine Dirofilarioza, dar şi alte boli care produc morbiditate şi mortalitate ridicată la animale, precum şi însemnate pierderi economice.
Pentru limitarea acţiunii nocive a acestor insecte asupra stării de sănătate a populaţiei umane şi animale, se impun aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere de ordin general şi specifice prin care să se limiteze posibilitatea de dezvoltare şi răspândire a ţânţarilor, precum şi lichidarea lor în zonele în care habitează.
Recomandările în acest context se referă la :
Identificarea zonelor favorabile dezvoltării şi înmulţirii speciilor de ţânţari
Responsabilitatea autorităţiilor locale şi a unităţiilor specializate privind efectuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere a râurilor, a lacurilor şi a zonelor limitrofe acestora pentru a împiedeca băltirea apelor.
Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale excesive din parcuri, zone de agrement cu luciu de apă, grădinile din spaţiile intravilane, de pe suprafeţele de pajişti naturale, etc.
Solicitarea de către autorităţiile locale implicate, de către populaţia interesată, pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin ingineri agronomi, medici umani, medicii veterinari, prin unităţi cu activitate în domeniu, pentru efectuarea dezinsecţiilor în zone şi spaţii unde prezenţa ţânţarilor este evidentă.
Respectarea procedurilor de dezinsecţie prin:
folosirea de substanţe omologate din grupa de toxicitate II şi IV, care nu sunt dăunătoare omului şi animalelor şi care sunt verificate ca eficienţă;
efectuarea dezinsecţiei în două etape, în prima etapă se urmăreşte exterminarea insectelor vii, urmărind ca la 18 – 21 de zile să fie exterminate ouăle şi larvele de insecte.
Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antipartazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţile în care aceste acţiuni se impun.
Protejarea spaţiilor prin plase de protecţie şi după caz folosirea unor aparate care emit ultrasunete pentru alungarea ţânţarilor.
Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, să evite zonele cu băltiri, împădurite sau cu vegetaţie înaltă în special în perioada caldă a anului.
Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor.
În situaţii deosebite de infestaţie masivă, de înţepături cu reacţii locale evidente, în special în zona globului ocular, în stări alergice, se recomandă apelarea la medici pentru intervenţii de specialitate.
Dr. Penţea Ioan – Secretar Executiv al Colegiului Medicilor Veterinari din Judeţul Sibiu

Ultima zi de inscriere la liceu

Potrivit calendarului admiterii, in perioada 8 – 12 iulie 2016, absolvenţii clasei a VIII-a completează opţiunile în fişele de înscriere pentru liceu.
Între 9 – 13 iulie 2016 părinţii şi candidaţii vor verifica fişele editate de calculator, se va realiza corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi se vor lista fişele corectate din calculator.
În 19 iulie 2016 va avea loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016 – 2017.
În 20 iulie 2016 unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal de stat din judeţ. A doua etapă de înscriere în învăţământul liceal de stat se desfăşoară în intervalul 20 iulie – 28 iulie 2016.
Repartizarea elevilor romi pe locurile speciale va avea loc în 13 iulie 2016.
În intervalul 21 iulie – 29 iulie 2016 candidaţii repartizaţi vor depune dosarele de înscriere la liceele pentru care au fost admişi. Elevii care nu îşi depun dosarul de înscriere la liceu în care au fost admişi în perioada mai sus menţionată, pierd locul obţinut.
Admiterea candidaţilor pentru învăţământul seral şi pentru cel cu frecvenţă redusă, pentru candidaţii care îndeplinesc vîrsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016 – 2017, se desfăşoară în zilele de 26 – 27 iulie 2016.
În perioada 1 august – 4 august 2016 comisia de admitere judeţeană rezolvă situaţiile special apărute după repartizarea computerizată, conform metodologiei.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Sibiu, în toate unitățile de învățământ din județ sunt disponibile 2.800 de locuri la clasa a IX-a învățământ de zi, 980 de locuri în școlile profesionale și 140 de locuri pentru clasa a IX-a învățământ cu frecvență redusă. Aceste locuri se adresează elevilor care la începerea anului școlar 2016 – 2017 vor avea deja împlinită vârsta de 18 ani și care nu mai pot urma cursurile la zi.

„Cel mai mare Gulliver” ajunge la Sibiu, la Teatrul „Gong”

Cel mai așteptat spectacol pentru copii din acest an ajunge la Sibiu pe scena Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”. Joi 14 iulie și vineri 15 iulie, de la ora 18:00 va avea loc avanpremiera spectacolului „Cel mai mare Gulliver” în regia lui Alexandru Dabija. Scenariul are la bază textul scriitorului Gellu Naum, cunoscut de către majoritatea copiilor pentru „Cărțile cu Apolodor”, și are o durată de aproximativ 50 de minute, fiind recomandat copiilor cu vârsta de peste 5 ani.
Piesa prezintă aventurile lui Matei, un copil dezamăgit de viteza prea lentă cu care crește, din momentul în care un cangur pitic îl transformă într-un uriaș. Călătoria acestuia este redată prin intermediul unor păpuși cu arc și tije, acompaniate de proiecții live pe scenă și muzica actorilor transformați într-o adevărată orchestră.
„Cel mai mare Gulliver e o bucurie pentru că e Naum, apoi… pentru că e Dabija, apoi… pentru că se cântă mult, apoi… pentru că e Gong-ul Sibiului, apoi… pentru că păpușile sunt niște bijuterii, apoi… pentru că s-au adunat oameni dragi, apoi… pentru că au apărut mulți oameni dragi noi în capul meu.”, a declarat Ada Milea în timpul repetițiilor.
Accesul publicului la spectacol se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului (de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00, iar duminica între orele 10:00 și 14:00 ) sau online (eventim.ro). Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online și în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.
**
CEL MAI MARE GULLIVER
după Gellu Naum
REGIA: Alexandru Dabija; MUZICA: Ada Milea; SCENOGRAFIA: Adrian Damian; DRAMATIZAREA: Leta Popescu; PĂPUȘI: Oana Micu și Tiberiu Toitan; ASISTENT REGIE: Leta Popescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Alexandra Constantin; în DISTRIBUŢIE: Lucia Barbu, Barbara Crișan, Gabriela Mitrea, Angela Páskuy, Claudia Stühler, Hansel Andrei, Paul Bondane, Charlie Fălămaș, Adrian Prohaska.

UPDATE: Actorul George Ivaşcu, audiat la DNA

UPDATE:
Ivaşcu, după audierea la DNA: Nu are legătură cu mine ca actor, ca director al Teatrului Metropolis, ci cu o persoană pe care am cunoscut-o
George Ivaşcu a declarat marţi, după ce a fost audiat la DNA, în calitate de martor, că dosarul în care l-au citat procurorii anticorupţie nu are legătură cu activitatea lui la actor şi director al Teatrului Metropolis, ci cu o persoană pe care a cunoscut-o, dar că nu poate da alte informaţii.
“În primul rând, nu are legătură cu mine ca actor, ca om , ca director al Teatrului Metropolis, ci cu o persoană pe care am cunoscut-o. Ce pot să vă spun este că nu am dreptul să vă spun mai multe”, a spus George Ivaşcu, la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ o oră.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că George Ivaşcu a fost citat de procurorii DNA să se prezinte pentru a fi audiat în calitate de martor.
viewscntStirea initiala:
George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, a venit marţi la DNA, fiind citat pentru a fi audiat în calitate de martor într-un dosar.
Ivaşcu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 09.50 şi la intrare nu a vrut să spună în ce dosar a fost citat şi în ce calitate a fost chemat de procurori.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că George Ivaşcu a fost citat în calitate de martor.
Vom reveni

Spice Girls se reunesc oficial ca un trio

Noua formulă Spice Girls se va numi GEM, după numele celor trei cântăreţe, Geri Halliwell, Mel B şi Emma Bunton, acestea făcând deja anunţul reunirii grupului, într-un mesaj video difuzat pe internet, scrie The Independent.
„Ne-am tot gândit şi credem că avem cei mai buni fani din lume,” spune Mel B la începutul filmării, apoi apare mesajul lui Halliwell: „Aţi fost lângă noi timp de 20 de ani, şi vrem să vă spunem că vă mulţumim din suflet.”
Bunton adaugă: „Am avut momentele noastre bune şi rele, dar voi aţi fost mereu acolo,” iar în final, trio-ul promite o mare petrecere de sărbătorire în viitorul apropiat.
Până acum nu au fost anunţate planurile oficiale ale grupului, însă tabloidele au aflat că noul trio Spice Girls au făcut deja o rezervare în Hyde Park pentru iulie anul viitor.
Melanie Jayne Chisholm sau Mel C pare încă indecisă dacă să se alăture sau nu iniţiativei şi a declarat: “Prefer să fiu discretă. Există într-adevăr multe discuţii în curs. Acum însă sunt în studiourile de înregistrări, lucrez la noul meu album şi mă concentrez doar asupra acestui lucru. Vom vedea apoi, pas cu pas.”
Victoria Beckham, la rândul ei, nu dorit să dea un răspuns clar dar, conform unui reporter: “Victoria arată mult respect acelei perioade fantastice pe care au trăit-o împreună în trecut, însă acum se concentrează asupra familiei sale şi afacerii sale din domeniul modei.”
Cele cinci cântăreţe au apărut împreună la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, unde au cântat melodiile “Wannabe” şi “Spice Up Your Life”.
Recent a apărut un remake “feminist” al celebrei lor piese, în care femeile sunt întrebate ce “vor cel mai mult şi mai mult”.
Sursa: News.ro

Oricine primeste bani publici, suspus Legii 544

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, o lege prin care toate partidele, federaţiile sportive şi ONG-urile de utilitate publică finanţate de la bugetul de stat vor cădea sub incidenţa Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi vor trebui să răspundă solicitărilor de transparenţă din partea cetăţenilor.
Legea a fost iniţiată de 49 de parlamentari PNL, UDMR şi ai minorităţilor şi a fost aprobată de Parlament pe 22 iunie, după ce iniţial a fost respinsă de Senat.
Prin acest proiect a fost modificată definiţia autorităţii şi a instituţiei publice care intră sub incidenţa legii, pentru a include şi partidele, federaţiile sportive şi ONG-urile care folosesc bani publici.
„Astfel de instituţii devin canale de scurgere a banului public către diverse clientele politice şi/sau economice, fără ca publicul să aibă acces la tabloul de cheltuieli, la modul / schemele de contractare şi unde ajung, în definitiv, banii contribuabililor”, se arată în expunerea de motive a legii.
Prin noile modificări, toate aceste instituţii vor trebui să se supună normelor şi criteriilor de transparenţă prevăzute de Legea 544, dar şi să răspundă solicitărilor cetăţenilor cu privire la informaţiile de interes public.
Sursa: News.ro

Copiii cadrelor didactice au gratuitate la cazarea în cămine şi internate

Klaus Iohannis a promulgat, luni, proiectul de lege de modificare a articolului 277 al Legii educaţiei naţionale, modificarea prin care copiii personalului didactic beneficiază de scutire la plata taxelor de admitere în învăţământul superior şi de gratuitate la cazarea în cămine şi internate.
”Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate”, stipulează proiectul de lege. De aceleaşi facilităţi vor beneficia şi descendenţii personalului didactic ce se află la pensie, precum şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi ce au activat în sistemul de învăţământ.
Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputatul PSD Victor Cristea, iar iniţiativa sa a fost susţinută de către alţi 56 de deputaţi şi senatori provenind de la toate grupurile parlamentare. Potrivit expunerii de motive, legea ar putea contribui, într-o oarecare măsură, la reducerea abandonului şcolar.
Sursa: News.ro