Acasă Blog Pagina 558

VIDEO. Protest în Sibiu. Studenții sibieni se cred ignorați de către statul român

„Nu tac studenții când vor decidenții!”, „Studenți, strigați, că burse meritați!” „De ce? De ce? De ce și bursele?” Aceste lozinci au răsunat azi, 29 septembrie, în Piața Mare a Sibiului. Un număr de aproximativ 50 de studenți s-au adunat în centrul Sibiului pentru a-și cere drepturile.

„Ne-am adunat aici din cauza măsurilor de austeritate care privesc în mod direct studenții”

Cel care a început protestul a fost Ionel Bălan, student masterand în anul I la Facultatea de Științe Economice din cadru Universității „Lucian Blaga” Sibiu, la specializarea Expertiză Contabilă și Audit, președintele Asociației Studenților Economiști și organizator al acestei reacțiuni sociale.

Ionel Bălan

„Ne-am adunat aici, alături de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), din cauza măsurilor de austeritate care privesc în mod direct studenții. Noi simțim că sistemul de învățământ nu este o cheltuială, este o investiție. De asemenea, considerăm că un stat educat este unul care se dezvoltă. Astfel, dacă tăierile se fac chiar din educație, considerăm că România nu mai vrea să se mai dezvolte. Studenții sunt una dintre categoriile cele mai importante în ajutorul dezvoltării României”, consideră Ionel.

Cea mai mare durere a studenților

Strigătele timide ale studenților opresc privirile trecătorilor. Ici-colo se mai aud aplauze de la „civilii” de toate vârstele. Deși a plouat de dimineață, acum soarele se dezvelește dintre nori, parcă să încurajeze și el tinerii cu speranță. Cea mai mare durere a lor: bursele. „Anul universitar nu poate să înceapă fără burse. S-a tăiat aproape jumătate din fondul de burse care este alocat universităților. Discursul ministrului a fost că universitățile pot susține și din surse proprii aceste burse, dar sunt unele instituții de învățământ care nu se pot susține. Mai suntem supărați și pentru reducerea feroviară, suntem limitați doar în transportul între casă și universitate. Noi simțim că suntem lăsați pe dinafară. Nimeni nu investește în noi, ca să investim și noi în România. Noi ne dorim să avem o întâlnire cu primul ministru, să negociem, să fim consultați când se iau decizii legate de noi…”, spune președintele Asociației Studenților Economiști.

„Nu primește bani mărunți!”

În timp ce discutam cu Ionel, aud un glas ce venea din fața grupului de protestatari: „De la Mugur Isărescu, fraților, sunt banii ăștia. Nu primește bani mărunți! Pantilimon Petru, mă cheamă!”. Un bărbat pe la 45 de ani, vizibil în stare de ebrietate, aruncă cu bani mărunți dinaintea tinerilor. Monede de 10 și 50 de bani lovesc zgomotos piatra cubică. Dar nu durează mult „show-ul”, că poliția aflată la fața locului intervine rapid și-l preia pe revoltat. Omul se dovedește a fi cu tulburări psihice, dar inofensiv. Acesta se alege cu o contravenție și este rugat să plece acasă.

Andrei Pleșa

„Tot timpul educația și sănătatea sunt primele atacate”

Protestul continuă. Andrei Pleșa este veteran în ceea ce privește protestele: „Am venit pentru că de fiecare dată când se iau măsuri ca să se salveze țara din dezastrul economic, făcut de clasa politică, tot timpul educația și sănătatea sunt primele atacate. Cât de puțin ajută aceste tăieri de bursă și cât de rău fac, de fapt, studenților. Protestele nu se fac degeaba, chiar dacă suntem în număr mic. Poate că acest protest în sine nu o să schimbe ceva, dar unu la mână, acest protest nu este singurul, ci în coordonare cu protestele din toată țara. Doi la mână, cu cât sunt mai multe proteste, inspirăm mai mult activisim civic…”

Radu Diaconu

„Am venit din cauza problemelor burselor”

Radu Diaconu a venit imediat ce a aflat de acest protest. „Am auzit de protest cam acum o oră și jumătate, mai exact pe Facebook. M-am îmbrăcat repede și am zis să mă alătur și eu colegilor de la alte facultăți. Am venit din cauza problemelor burselor și, mai presus de atât, din cauza măsurilor de austeritate din sistemului de învățământ, nicidecum unele de reformă. Din ce am înțeles, proteste au loc atât la Sibiu, cât și în restul țării și dacă nu încercăm, nu avem de unde să știm dacă vom avea rezultate”, îmi mărturisește studentul.

„M-am oprit, deși e frig”

O doamnă nostalgică, la 82 de ani, pe numele ei Ana Lenuța, s-a oprit și ea să asculte glasurile studenților. O întreb cum era studenția pe vremea ei. „Pe vremea mea, nu erau proteste, întrucât noi aveam burse, învățământul era ok. Aveam profesori extrem de pregătiți și nu se întâmpla nimic. Iar din acele burse ne mai rămâneau încă 30 de lei de tramvai, cazarea și mâncarea era gratuită. Acum sunt multe probleme. Studenții de acum nu fac bine ceea ce fac, fac foarte bine, extrem de bine. M-am oprit în fața lor, deși e frig, toate lozincile sunt adevărate și ar trebui să le respecte și să aplice statul român”.         

Protestele, spun organizatorii, vor continua și în perioada următoare…

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Peste 3.300 de angajați trimiși acasă. Un colos din România este în pragul dezastrului

Combinatul siderurgic Liberty Galaţi, una dintre cele mai mari companii din industrie, cu afaceri de 2,1 miliarde de lei, a decis trimiterea în şomaj a 3.300 de salariaţi, în timp ce o parte din personalul TESA a fost disponibilizat.

Există posibilitatea ca în prima parte a lunii octombrie să fie reluată activitatea de laminare, scrie ZF.

Remus Borza, preşedintele Euro Insol, a declarat că au fost trimise cinci notificări oficiale către Guvern în legătură cu dificultăţile prin care trece Liberty Galaţi.

„Am trimis cinci memorii în două luni către guvern. S-a realizat comitetul intermi­nisterial, care s-a întrunit la prima şedinţă.

Aşteptăm să fim chemaţi la discuţii. În prezent toţi cei 3.300 de angajaţi rămaşi sunt în şomaj generalizat“, a spus pentru ZF Remus Borza, preşedintele Euro Insol, administratorul concordatar, alături de Sierra Quadrant.

Vicepremierul Marian Neacșu a reunit joi comitetul interministerial responsabil cu protejarea intereselor statului în cadrul Liberty Galaţi şi Liberty Tubular Products Galaţi.

Membrii comitetului au analizat situaţia economică, financiară şi juridică a celor două companii, atât din perspectiva obligaţiilor financiare şi a proceselor aflate pe rol, cât şi din punct de vedere social.

În prezent, combinatul Liberty Galaţi, cel mai mare din România, se află în proprietatea grupului Liberty, controlat de investitorul indiano-britanic Sanjeev Gupta. Din martie, compania este în concordat preventiv pentru stabilizarea activităţii.

Această etapă ar necesita implicarea a 450 de muncitori. La finalul lui 2024, compania avea aproximativ 4.900 de salariaţi.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

„Portret gastronomic local” ajunge în Mărginimea Sibiului: „Cămara Chivuței” și plăcinta miresei

După Bucovina, Dobrogea și Țara Făgărașului, seria documentară „Portret gastronomic local”, difuzată pe canalul de YouTube Amintiri Gustoase, poposește acum în Mărginimea Sibiului.

Episodul 4 invită publicul la „Cămara Chivuței”, unul dintre cele 43 de Puncte Gastronomice Locale din județul Sibiu și singurul care, în acest an, a primit titlul de „custode de tradiții creative”, o distincție ce recunoaște rolul său în valorificarea și transmiterea patrimoniului local, atât imaterial, cât și material. La nivel național, doar opt PGL-uri au fost onorate cu această recunoaștere.

A gătit de la 12 ani alături de mama și de bunica sa

„Cămara Chivuței” este un Punct Gastronomic Local unde gustul se păstrează peste anotimpuri, iar fiecare borcan așezat pe raft spune o poveste. În gospodăria ridicată la poalele munților, pe Valea Sadului, mâncarea reprezintă un gest de grijă pentru memoria trecutului și pentru legătura nevăzută dintre generații. De la dulceața de fructe culese la vremea lor până la zacusca făcută încet, la foc domol, fiecare preparat poartă amprenta răbdării și a simplității de altădată. Grădina și cămara plină sunt martorii unei vieți în care rețetele se învață și se trăiesc zi de zi, ca parte dintr-o identitate păstrată cu grijă.
Pentru Chivuța, gazda și sufletul locului, sustenabilitatea nu e un concept modern, ci firescul cu care a crescut: a gătit de la 12 ani alături de mama și de bunica sa, a învățat să folosească doar ceea ce îi oferea pământul și să respecte munca depusă pentru fiecare ingredient.

Astăzi, preparatele sale sunt făcute în mare parte din producția proprie, iar ceea ce lipsește vine de la micii producători din Sadu. Totul este sezonier, fără risipă, iar fiecare farfurie care ajunge pe masă spune povestea drumului ei: din grădină în oală, din oală în cămară, din cămară înapoi pe masă, un ciclu simplu și firesc.

Plăcinta miresei, un desert cu straturi dulci și plin de simboluri

Fiecare episod readuce în atenția publicului un preparat reinterpretat de un creator de conținut gastronomic. În episodul 4, desertul-vedetă este „plăcinta miresei”, o prăjitură spectaculoasă cu patru straturi dulci (blat de cozonac, gem de caise, budincă de griș cu lămâie și bezea cu nucă), care se coc împreună și dau naștere unei felii festive. Reinterpretarea îi aparține Danei Burlacu, autoarea blogului „Prăjiturici și altele”.

„Plăcinta miresei este o plăcintă specială, care testa, în trecut, legătura dintre noră și soacră. Era un bun prilej de a intra la inima soacrei cu straturi dulci și măiestrie în bucătărie”, spune Dana Burlacu.

Secretele „Plăcintei miresei”

Rețeta presupune patru straturi dulci, iar ingredientele sunt pentru o tavă de dimensiuni de 20-30 cm.
Stratul 1: blat de cozonac
Ingrediente: 250 g făină, două gălbenușuri, 50 g zahăr, 150 ml lapte, 15 ml ulei, un strop de vanilie, 15 g drojdie proaspătă, un strop de sare
Într-un bol se pune făina, sarea și drojdia dizolvată în puțin lapte călduț. Se adaugă laptele cald în care s-a dizolvat zahărul, vanilia și gălbenușurile. Se frământă aluatul, iar la final se adaugă uleiul. Se frământă până se omogenizează aluatul. Apoi, aluatul se acoperă și se lasă la dospit aproximativ 30 de minute.

Stratul 2: gem de caise/magiun (350 g gem de caise)

Stratul 3: budincă de griș cu lămâie
Ingrediente: 500 ml lapte integral, 100 g griș, 50 g zahăr, 3 ouă, coajă rasă de lămâie, un strop sare
Laptele se toarnă într-o crăticioară cu fund dublu, se adaugă zahărul, se amestecă și se lasă la foc mic. Când începe să fiarbă, se adaugă grișul, puțin câte puțin, amestecând mereu cu telul. Se tine 1-2 minute la foc, amestecând încontinuu. Compoziția trebuie puțin răcorită, iar apoi se adaugă coaja rasă de la o lămâie și, pe rând, ouăle.

Stratul 4: bezea cu nucă
Ingrediente: două albușuri, 125 g zahăr tos, 3-4 linguri de nuci măcinate (sau migdale)
Albușurile se mixează ușor, apoi se adaugă zahărul, câte puțin. Compoziția se bate până ce devine fermă și are un aspect sticlos. Se adaugă și nucile măcinate.
Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt se întinde aluatul de cozonac, peste acesta se întinde gemul de caise, apoi budinca de griș, iar la final, stratul de bezea cu nucă.
„Plăcinta miresei” se coace în cuptorul preîncălzit la 170-175 de grade Celsius, timp de aproximativ 40-45 de minute.
După coacere, se lasă la răcit și apoi se porționează cu un cuțit bine ascuțit și cu mișcări ferme.
Producția seriei documentare „Portret gastronomic local”, care va avea în total 10 episoade dedicate unor PGL-uri și regiuni diferite, este realizată de Cronicari Digitali, pentru Amintiri Gustoase, având drept partener principal Electrolux România.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

La Loamneș, peste 130 de copii au descoperit bucuria mișcării alături de Asociația Campionii de Mâine

Loamneș, septembrie – peste 130 de copii au descoperit bucuria mișcării alături de Asociația Campionii de Mâine

Loamneșul a fost gazda unei zile memorabile, pline de emoție, mișcare și conectare. Peste 130 de copii au participat la activitățile sportive organizate de Asociația Campionii de Mâine, într-un eveniment dedicat incluziunii, prieteniei și dezvoltării prin sport.

Loamneș

Timp de câteva ore, curtea școlii a răsunat de râsete și încurajări. Copiii au fost implicați în jocuri de echipă, alergări, stafete și exerciții menite să le stimuleze cooperarea și spiritul competitiv sănătos. În fiecare moment s-a simțit energia, curiozitatea și dorința lor de a învăța lucruri noi.

„Ne dorim ca sportul să fie o bucurie, nu o competiție. Să fie locul unde fiecare copil se simte văzut, apreciat și susținut. Asta este esența proiectului nostru – comunitate, prietenie și dezvoltare prin mișcare”,

au transmis reprezentanții Asociației Campionii de Mâine.
Loamneș

Evenimentul s-a încheiat cu îmbrățișări, aplauze și promisiunea copiilor că vor continua să facă sport și după plecarea echipei.

Ziua de la Loamneș a demonstrat încă o dată că sportul are puterea de a uni, de a inspira și de a schimba comunități întregi — pas cu pas, zâmbet cu zâmbet.

Acțiunea face parte din proiectul Caravana Campionilor de Mâine 2025 – ediția de toamnă, cofinanțat de Consiliul Judetean Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Horațiu Potra, fiul și nepotul său, au fost arestați în Dubai la cererea statului român

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat, luni, arestarea, la solicitarea statului român, a lui Horațiu Potra, a fiului și nepotului său, care se aflau pe teritoriul acestui stat.

Cei trei sunt în prezent în custodia autorităților arabe, până vor fi parcurse procedurile judiciare.

Ministerul Justiției transmite, luni, că au fost purtate discuții, prin intermediul unei videoconferințe, cu autoritățile omolog din Emiratele Arabe Unite.

„În cadrul acestor discuții, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a cetățenilor români P.H., P.A.C. și P.D., aflați pe teritoriul acestui stat, persoanele în cauză fiind și în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare”, arată Ministerul Justiției într-un comunicat de presă.

Este vorba de Horațiu Potra, de fiul său, Dorian Potra, și de nepotul mercenarului, Alexandru Potra.

Ministerul Justiției precizează că informații detaliate cu privire la aceste proceduri nu au putut și nu pot fi comunicate, pentru a nu aduce atingere obiectivului final, respectiv extrădarea celor trei cetățeni români.

De asemenea, în cadrul videoconferinței, s-au purtat discuții despre continuarea negocierilor pentru viitoarele tratate privind asistența judiciară internațională în materie penală și extrădarea.

Horațiu Potra, fiul Dorian și nepotul Alexandru au fost arestați de joia trecută în Emirate, la cererea autorităților române.

Horațiu Potra, trimis în judecată alături de Călin Georgescu, a fost prins în Dubai. El a fugit din țară și era dat în urmărire generală. Horațiu Potra este acuzat de tentativă de lovitură de stat.

Horațiu Potra, fiul său – Dorian Potra și un alt membru al familiei – Alexandru Potra au fugit din România la începutul anului, fiind dați în urmărire internațională. Pe numele lor au fost emise în luna februarie mandate de arestare preventivă.

Horaţiu Potra, cu mandat de arestare în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică.

Fiul lui Horaţiu Potra, Dorian, arestat şi el în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, iar o altă rudă a lui Potra este trimisă în judecată tot pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Județul Sibiu și Muntenegru, împreună pentru redescoperirea lânii și a turismului comunitar

Timp de trei zile, între 25 și 27 septembrie 2025, județul Sibiu a devenit locul unde tradiția a întâlnit dialogul european, iar lâna, material modest și valoros deopotrivă, a fost pusă în centrul unei întâlniri transnaționale dedicate patrimoniului cultural și turismului sustenabil.

Consiliul Județean Sibiu a găzduit, în cadrul proiectului european COMMHERITOUR – Modele comunitare pentru valorificarea sustenabilă a meșteșugurilor din patrimoniul cultural, o delegație din Muntenegru, formată din Samir Agović, primarul orașului Petnjica, dr. Ismet Latić, manager de proiect, și Petar Katić, membru al echipei RRA Bjelasica Komovi Prokletije. Împreună cu parteneri locali, experți și producători, aceștia au explorat bune practici și soluții comune pentru a reda valoare meșteșugurilor tradiționale și pentru a le transforma în resurse de dezvoltare economică și turistică.

Programul vizitei a început la Târgul de Ecoturism și la Muzeul ASTRA, unde Casa Tilișca, sit pilot al proiectului, a devenit loc de întâlnire între generații, prin ateliere de țesut, croșetare, coasere și împâslire cu lână. Copiii și tinerii au descoperit cum un covoraș țesut la război poate fi mai mult decât un obiect: poate fi o legătură vie cu memoria satului și a meșteșugului.

Studii de caz și idei de proiecte comune

Ziua de 26 septembrie a purtat participanții în Țara Colibelor, la Râu Sadului, unde drumeția tematică i-a introdus în universul transhumanței, iar o stână încă activă le-a arătat cum se prelucrează lâna în mod tradițional. Întâlnirea cu producătorii locali a fost completată de o cină pastorală, în care gusturile autentice au întărit ideea de comunitate.

Vizita de studiu s-a încheiat la Sibiu cu un workshop intitulat „Wool as a Resource – From Heritage Material to Sustainable Tourism Asset”, unde participanții români și muntenegreni au prezentat studii de caz și au generat idei de proiecte comune. Discuțiile au arătat că, dincolo de granițe, provocările sunt aceleași: cum să sprijinim comunitățile rurale, cum să dăm vizibilitate produselor locale și cum să transformăm patrimoniul imaterial într-un atu competitiv pentru turism.

În județul Sibiu, proiectul a adus în prim-plan lâna

Proiectul COMMHERITOUR confirmă direcția strategică pe care Consiliul Județean Sibiu o urmează: punerea în valoare a patrimoniului cultural, sprijinirea comunităților locale și consolidarea unui turism responsabil și competitiv. „Întâlnirea cu partenerii din Muntenegru a demonstrat că, deși provenim din contexte diferite, ne confruntăm cu aceleași provocări. Prin cooperare europeană putem transforma resursele tradiționale, cum este lâna, în oportunități reale de dezvoltare pentru comunități, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Proiectul COMMHERITOUR, finanțat prin Programul Interreg Regiunea Dunării, are ca obiectiv valorificarea sustenabilă a meșteșugurilor tradiționale, cu impact economic, turistic și comunitar. În județul Sibiu, proiectul a adus în prim-plan lâna, prin ateliere practice, expoziții și prin amenajarea unui sit pilot la Muzeul ASTRA – o gospodărie din Tilișca, reconstruită și redată publicului ca spațiu viu de învățare și continuitate culturală.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Se propune mutarea capitalei României de la București în alt oraș

Adrian Sârbu propune mutarea capitalei din București, potrivit lui Sârbu aceasta fiind reforma administrativă de care are nevoie România.

Adrian Sârbu spune că Bucureștiul este supraîncărcat de administrația centrală și de birocrație. În opinia sa o nouă capitală ar putea stimula descentralizarea și dezvoltarea regională.

Acesta a prezentat date potrivit cărora în administrația centrală există 2.573 de instituții publice, cu peste 836.000 de bugetari.

Omul de afaceri maai spune că Bucureștiul este „încărcat” de această administrație centrală, care consumă resurse pe care le percepe ca fiind folosite „în interesul nomenclaturii de partid”, scrie Mediafax.

Dacă s-ar muta capitala, s-ar elibera spațiu decizional și funcțional pentru București, care astfel ar putea evolua mai mult ca un centru academic, cultural și de tehnologie..

„Regiunea Bucureşti-Braşov poate deveni un megalopolis al României, cea mai puternică zonă de generare a PIB-ului prin business.

Dacă ar fi mutată capitala în regiunea Braşovului, întreaga regiune din nordul Bucureştiului s-ar dezvolta automat uriaş.

Pe de altă parte, capitala este un centru administrativ, de comandă, care scapă de bugetarii căraţi în spate de oamenii care muncesc în economia reală şi care generează valoare”, a declarat Adrian Sârbu la Aleph News.

Acesta crede că cel mai potrivit loc pentru noua capitală ar fi județul Brașov, „o zonă protejată de munți, conectată geografic la regiunile economice ale țării și strategic avantajoasă atât pe timp de pace, cât și de război.”

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Fragmente de dronă descoperite în România. Ministerul Apărării confirmă

Armata Română caută fragmente de dronă, semnalate prin 112, în zona canalului Șontea Nouă, la aproximativ 40 de kilometri est de Tulcea.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că, în cursul zilei de astăzi, în zona canalului Șontea Nouă, din județul Tulcea, a fost semnalată, prin apel la serviciul 112, existența unor fragmente de dronă.

„Ministerul Apărării Naționale a fost informat, în cursul zilei de astăzi, 29 septembrie, despre faptul că în zona canalului Șontea Nouă, din județul Tulcea, a fost semnalată, prin apel la serviciul 112, existența unor fragmente de dronă.

O echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Poliția de Frontieră desfășoară cercetări la fața locului, fragmentele urmând a fi ridicate în vederea expertizării”, a transmis Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, o dronă rusească a intrat pe teritoriul României și s-a prăbușit la 20 de km sud-vest de Chilia Veche.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis în ziua respectivă un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, prin care cetățenii au fost informați că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și au fost îndemnați să adopte măsuri de protecție.

În comunicatul oficial de acun două săptămâni s-a reamintit că teritoriul României nu este ținta atacurilor Federației Ruse.

SURSĂ FOTO: Digi 24

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

INTERVIU. Actrița Theodora Sandu: „Cel mai mult iubesc, atât în film, cât și în teatru, tăcerile”

Teatrul sibian a repurtat un nou succes în cinematografia românească. Actrița Theodora Sandu joacă unul dintre rolurile principale din filmul „Enescu, Skinned Alive” (2024, rolul Maruca Cantacuzino /Enescu) – „Enescu – jupuit de viu”, considerat unul dintre cele mai bune filme românești de după Revoluție.

Sibiu 100% a stat de vorbă cu actrița teatrului sibian despre filmul în care a jucat, cariera sa, dar și despre Sibiu, unul dintre locurile sale preferate. Vă lăsăm să o descoperiți pe una dintre cele mai talentate actrițe ale teatrului românesc din ultimii ani.

Actrița Theodora Sandu este angajata Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. S-a născut în 18 septembrie 1993, la Brașov. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L.Caragiale” din Bucuresti, Arta Actorului, Promotia 2015. Totodată, a absolvit un masterat în „Arta Actorului”, tot la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L.Caragiale”, Bucuresti, Promotia 2017. În palmaresul său de actor, figurează piese de teatru jucate la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești. Totodată, a jucat în filme, precum DNA (2019), Norocoșii (2025).

„Un film despre viața lui George Enescu a stârnit mult interes”

Care a fost drumul personajul Maruca din filmul „Enescu jupuit de viu”, pornind de la Theodora? Cum ai ajuns să faci acest rol în film?

Am ajuns în acest film după ce am trecut prin procesul de casting. Eu inițial nu m-am înscris, pentru că nu aveam vârsta din anunțul de casting. Dar regizorul Toma Enache, care mă văzuse la un concurs în facultate, m-a invitat la casting, unde am dat probă chiar cu Mircea Dragoman (actorul care îl interpretează pe George Enescu în film). În urma unor ore destul de lungi de casting, am ajuns pe lista scurtă, împreună cu alte trei actrițe. Și deși, inițial, producătorii și regizorul au ales o altă actriță, în final, rolul Marucăi a ajuns la mine.

Care a fost impactul filmului la aproape un an de la lansare și cum este văzut rolul jucat în film de critici și lumea cotidiană?

Filmul a fost bine primit de către publicul autohton și a obținut numeroase premii la festivaluri din străinătate. Cred că impactul a fost per total unul pozitiv, pentru că George Enescu a fost și este iubit, iar un film despre viața lui a stârnit mult interes.

Cât de mult a contat pentru cariera Theodorei Sandu acest film și rolul pe care l-ați interpretat?

Pentru mine a fost primul rol principal într-un film de lung-metraj, iar asta a fost cea mai valoroasă lecție. Neavând multă experiență în film până atunci, am învățat the hard way niște lucruri de bază în ceea ce privește actoria de film, care este mult mai conținută, în comparație cu ce se cere în teatru. Cel mai greu e să te vezi din exterior pentru prima dată. Fiind o fire critică în primul rând cu mine însămi, am observat multe lucruri pe care le-ș fi făcut diferit. De asta spun că a fost o lecție valoroasă.

În același timp, am obținut și câteva premii pentru rolul interpretat, iar asta mi-a dat o mică satisfacție. Dar ce m-a bucurat cel mai mult a fost că am avut ocazia să merg în turneu, atât în numeroase orașe din țară, cât și în străinătate (Londra, Paris, Lyon, Stuttgart, Chișinău). Faptul că am luat contact cu publicul român în diferite contexte, m-a conectat mai mult cu munca pe care am depus-o lucrând la personajul Marucăi.

„Teatrul bun nu minte niciodată”

Vă gândiți să continuați în lumea cinematografică sau tot teatrul rămâne de suflet?

Mi-e imposibil să aleg între cele două. La bază sunt actriță de teatru, pentru că asta este formarea mea. Și cea mai mare parte a timpului mi-o petrec în teatru, pentru că acesta este modul meu de viață și sursa mea principală de venit. Iubesc teatrul, pentru că el te face atent la ceea ce simți în timp real. Și teatrul bun nu minte niciodată.

În același timp, mă consider și actriță de film, pentru că iubesc filmul la fel de mult. Filmul te apropie de personaj, de ochii lui, de interiorul lui. Cel mai mult iubesc, atât în film, cât și în teatru, tăcerile.

Având în vedere cariera dvs în lumea teatrului, care au fost provocările din lumea filmului?

Cred că una dintre provocările principale este să ajungi să faci film. Fiind o lume mică și un cerc restrâns, numărul mic al proiectelor e direct proporțional cu numărul șanselor de a ajunge într-o producție de film. O altă provocare este procesul de casting în sine, care uneori te poate copleși, iar în acest caz, există riscul de auto-sabotaj.

Ce v-a determinat să alegeți Teatrul Radu Stanca din Sibiu, unde sunteți angajată?

În prezent colaborez cu secția germană a Teatrului Radu Stanca, unde, până de curând am fost și angajată. Cred că ne-am ales reciproc: eu sunt vorbitoare de limba germană de mică și aveam nevoie de o provocare, iar trupa, la acel moment, avea nevoie de o actriță ca mine. Sunt extrem de recunoscătoare că dl Constantin Chiriac a văzut ceva în mine, iar Hunor Horvath m-a susținut și promovat. Au fost câțiva ani cu roluri frumoase și proiecte provocatoare alături de o trupă EXCELENTĂ. De abia aștept orice viitoare colaborare.

„Cred că într-o meserie vocațională sprijinul celor din jur este esențial”

Colaborați cu mai multe teatre din țară. Care sunt provocările carierei în acest moment?

În acest moment, sunt angajată la Teatrul Toma Caragiu, Ploiești, dar lucrez și la TNRS din Sibiu, colaborez cu Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, precum și cu Teatrul Dramaturgilor Români, din București. În ultimii patru ani am făcut numeroase drumuri prin țară pentru a onora proiectele din care fac parte și pentru a îmi face meseria. Drumurile intră în fișa postului unui actor, dar e adevărat că după o perioadă, se acumulează oboseala. În urma unui accident avut cu mașina, am luat decizia de a avea mai multă grijă și atenție de propria sănătate, așa că în ultimul an am prioritizat asta. Până la urmă, fără o minte și un corp întreg, nu mai poți face nicio meserie.

Ce sfaturi aveți pentru actorii aflați la început de carieră sau pentru tinerii care vor să ajungă actori, luându-vă drept exemplu?

Ahahaha, mi-e greu să dau sfaturi, eu încă mă consider la început de drum. Pot doar să le spun să aibă încredere în instinctele lor și să nu le fie teamă să aibă inițiative sau să spună NU atunci când e nevoie.

Care sunt principalele repere ale carierei dumneavoastră? Cum ați descrie cariera de până acum?

Cred că drumul meu profesional de până acum a îmbinat șansa cu munca. În general, pentru orice trupă sau proiect în care am intrat, am dat concurs sau casting, nimic nu vine de-a gata. Dar odată ce am intrat în horă, am jucat, m-am aruncat și mi-am dat provocări. În orice caz, fără sprijinul alor mei și al celor care au văzut ceva în mine, nu cred că aș fi făcut mare lucru. Cred că într-o meserie vocațională sprijinul celor din jur este esențial.

„E important să spargem subiectele tabu și să pornim dialoguri dureroase, poate”

Ce vă place și ce nu vă place în Sibiu?

Sibiul e un oraș foarte drag mie. Îmi place mai ales vara, în timpului FITS-ului, pentru că e efervescent și plin de viață. Iubesc lumina soarelui la apus, care mângâie clădirile medievale ale centrului. Ce nu îmi place este că sunt prea puține trenuri pe ruta Sibiu-București.

Care este personalul de film și teatru după care tânjiți în viitor?

Îmi doresc să atrag personaje puternice, care au voce și luptă pentru idealurile lor, atât în film, cât și în teatru. Cred că e important ca prin munca noastră să spunem lucrurilor pe nume, să spargem subiectele tabu și să pornim dialoguri dureroase, poate.

Cu fiecare proiect, învăț lucruri noi, despre lume și despre mine și aprofundez nevoia asta umană de a fi, de a fi cu adevărat.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Jale pe șosele: peste 800 de amenzi rutiere în weekend în județul Sibiu

În weekend, polițiștii rutieri sibieni au constatat 7 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 31 de permise de conducere, dintre care 9 pentru conducerea sub influența alcoolului și au fost retrase 44 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost aplicate 813 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 250.000 de lei.

În Cristian, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1, de către un sibian în vârstă de 29 de ani.

Polițiștii rutieri au procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, care a indicat o valoare de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Alămor, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală, de către un bărbat în vârstă de 25 de ani, din județul Alba.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,69 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Blăjel, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe DN 14A, de către un bărbat în vârstă de 69 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată.

La nivelul Secției nr.2 Poliție Rurală Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având acest drept suspendat.

În afara localității Săcădate, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe DN 1, de către un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în orașul Avrig.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere.

În cauză, la nivelul Secției nr.4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Maraton de fotografie la Sibiu

În perioada 29 septembrie – 10 octombrie, Asociația Artografica invită publicul sibian iubitor de artă și cultură la o serie de expoziții de fotografie în diferite spații din municipiul Sibiu, după cum urmează:

Luni, 29 septembrie, Constantinescu Adrian Radu ne va duce în minunata lume a arhitecturii urbane, de la 18.30, la Arhiva de Cafea și Ceaiuri din Piața Arhivelor.
Miercuri, în prima zi de octombrie, Mihai Stăncescu propune o abordare MINIMALISTĂ. Unde? În Foaierul Bibliotecii Astra Sibiu, de la 18.30.
Vineri, 03 octombrie, Camil Seișanu vă provoacă la o incursiune a emoțiilor în tonuri de la ALB la NEGRU, totul într-un spațiu SUPERB, Studio 36, str. 9 Mai nr. 36, de la ora 18.30.
Ferestre! Cel mai adesea privim prin ele, însă Gerogiana Marcu ne propune să le ADMIRĂM! Unde? În cadrul Atelierului creativ Atelier 17, de pe strada Vopsitorilor, nr. 17, pe 7 octombrie, începând cu ora 18.30.
Corina Farczadi a găsit NOUL în VECHI! Curioși? Vineri, 10 octombrie, de la ora 18.30, în cel mai nou și proaspăt spațiu expozițional din centrul Sibiului, Fantasy Art Gallery, din Piața Schiller, nr. 4!

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Festivitatea de deschidere a noului an universitar va avea loc Sala Transilvania

Festivitatea de deschidere a noului an universitar, programată pentru miercuri, 1 octombrie, în Piața Mare, se va desfășura la Sala Transilvania.

Din cauza vremii instabile și a precipitațiilor anunțate, ceremonia va avea loc într-un spațiu închis miercuri, 1 octombrie 2025, de la ora 14:00, la Sala Transilvania.

Fie că este vorba despre întâlnirile pregătite de facultăți, întâlniri cu principalii parteneri ai ULBS, cu structurile suport (Serviciul Erasmus+, Centrul de Servicii integrate pentru studenți – SmartHub, Biblioteca Universitară, etc.), programul pregătit de universitate are ca scop adaptarea studenților de anul I la tot ceea ce definește cultura organizațională, dar și identificarea opțiunilor de petrecere a timpului liber în orașul Sibiu, într-un mod cât mai plăcut.

Toamna studențească este primul eveniment de familiarizare a noii generații de studenți ai ULBS cu viața universitară, însă programul care le este dedicat va continua și în zilele următoare.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.