Acasă Blog Pagina 5605

Sărbătoarea Dragonului de Apă la Sibiu

Şcolile sibiene au desfăşurat, în perioada 1-9 iunie, proiectul „China în imagini: sărbătoarea Dragonului de Apă”.
Elevi din instituţii de învăţământ preuniversitar din Sibiu, Hunedoara, Argeş şi Harghita au luat parte la proiectul al cărui scop a constat în valorificarea achiziţiilor şi competențelor de limbă, cultură și civilizație chineză a elevilor și cadrelor didactice și promovarea acestor aspecte.
În cadrul proiectului s-au desfășurat activități comune în școlile partenere cu ocazia sărbătorii, precum expozitie de imagini/fotografii/desene chinezești legate de sărbatoarea Dragonului de Apă, prezentări PowerPoint precum și realizarea de alte materiale pe tema Dargonului de Apă. Această străveche tradiție din China stă la baza naşterii unor sărbători şi festivaluri în toata țara în această perioadă.
În activități au fost implicați elevii sibieni din cadrul următoarelor unități de învățământ: Școala Gimnazială “Regele Ferdinand”, Școala Gimnazială Nr. 1, Colegiul Național „Octavian Goga”, Școala Gimnazială nr. 25, precum și Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Sibiu.
Proiectul a fost coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, în colaborare cu Institutul Confucius Sibiu și cu Inspectoratele Școlare ale județelor participante. La activităti au participat reprezentanții ISJ Sibiu, profesori de la Institutul Confucius, dar și directorul Institutului Confucius, dl. prof. dr. Song Shaofeng.

I-au furat unui medieșean 13.000 de lei prin metoda „Vreau o sticlă cu vin”

0

Un medieșean a rămas fără 13.000 de lei după ce a fost înșelat de către 3 indivizi care i-au bătut la ușă. Sub pretextul că sunt prieteni de-ai fiului său plecat din țară, cei 3 i-au spus omului că trebuie să îi dea 150 de euro din parea băiatului. Înainte însă să îi dea banii, bărbații l-au rugat pe proprietarul casei să le schimbe niște bancnote mari într-unele de valoare mai mică, fiind foarte atenți unde acesta își păstrează banii. Înainte să plece, i-au spus bărbatului că vor să cumpere o sticlă cu vin, iar omul a mers în pivnița casei. Atât au așteptat cei 3 indivizi, care în doar câteva clipe auluat toți cei 13.000 de lei și s-au făcut nevăzuți. Când și-a dat seama că a fost tras pe sfoară, bărbatul a sunat imediat la Poliție. Cazul său este cercetat acum de lucrătorii de la Investigații Criminale din Mediaș, care încearcă să dea de urma hoților și eventual să recupereze și banii.

Și-a răpit fosta concubină

0

O femeie de 33 de ani a fost pur și simplu luată cu forța de pe o terasă din Mediaș, băgată într-o mașină și transportată într-o localitate învecinată. S-a întâmplat zilele trecute la o terasă situată în zona centrală a Mediașului, când o prietenă de-a femeii a sunat la 112 și a reclamat fapul că fostul concubin împreună cu un alt bărbat au lat-o pe femeie și au transportat-o la Buzd. Polițiștii au început imediat cercetările, femeia fiind în cele din urmă eliberată de către cel care a răpit-o. În același timp, în baza plângerii depuse, un echipaj de la Poliția Rutieră l-a identificat pe bărbat în trafic și l-a condus la audieri la sediul Poliției Municipiului Mediaș. Oamenii legii au cerut arestarea preventivă a acestuia, însă instanța a decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar. El este cercetat acum pentru lipsire de libertate.

Noul primar al Mediașului depune jurământul în 22 iunie

Primarul ales al Mediașului, Gheorghe Roman, și noul Consiliul Local vor depune jurământul miercuri, 22 iunie 2016. Ședința festivă va avea loc în Sala „Daniel Thellmann” a Primăriei Municipiului Mediaș începând cu orele 16. La ședința de învestitură a primarului și noului Consiliu Local din Mediaș va participa, cel mai probabil, și prefectul județului Sibiu, Cristian Roman.
 
Partidul Național Liberal Mediaș mai avea nevoie de un singur mandat pentru a avea majoritatea simplă în Consiliul Local Mediaș. PNL Mediaș a obținut 10 mandate de consilieri locali în urma alegerilor din 5 iunie, iar Partidul Social Democrat s-au ales cu un număr de 7 consilieri municipali. Partidul Mișcarea Populară și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România au obținut câte două mandate de consilieri.

Workshop de restaurare icoane pe sticlă în Muzeul ASTRA

0

Workshop de restauarare icoane pe sticlă în Muzeul Astra. Evenimentul este la ce-a de-a treia ediţie şi va reuni în Muzeul Satului din Sibiu peste 50 de specialişti din întreaga ţară dar şi din străinătate. În cadrul workshopului se vor face investigaţii fizice, chimice şi biologice pentru cunoaşterea materialelor folosite de zugravi în trecut, pentru o abordare corectă a procesului de restaurare a icoanelor.
Workshopul va avea loc în perioada 13-24 iunie şi este organizat de Complexul Muzeal Astra prin centrul Astra pentru Patrimoniu, Departamentul de Conservare-Restaurare.
Vor participa specialişti din cadrul Centrului Astra pentru Patrimoniu, studenţi din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” – Sibiu, invitați din țară, din Hunedoara, Bucureşti, Cluj, Covasna, Dolj, Braşov, Argeş, Vâlcea, Gorj, Harghita dar şi din străinătate, din Statele Unite ale Americii, Canada, Germania, Republica Macedonia şi Republica Moldova.
Icoanele selectate pentru restaurare sunt:
– Judecata de Apoi, nr. inv. 80 OC, datată 1895, semnată Simion Zugrav din Laz, provenienţă Rod, comuna Tilișca, judeţul Sibiu, dimensiuni 51,5-51,7×44,5-44,7 cm;
– Punerea în mormânt, nr. inv. 1083 OC, datată 1852, probabil Simion Poienaru, zugrav din Laz, provenienţă Laz, comuna Săsciori, județul Alba, dimensiuni 54×47,5 cm;
– Judecata de Apoi, nr. inv. 1235 OC, datată 1887, probabil Pavel Zamfir din Laz, proveniență Câlnic, județul Alba, dimensiuni 44,5×54,5 cm;
– Sfânta Treime, nr. inv. 1244 OC, datată 1888, probabil Pavel Zamfir din Laz, proveniență Câlnic, județul Alba, dimensiuni 46×54 cm; – Sfântul Nicolae, nr. inv. 1377 OC, datată 1905 (pictorul își păstrează modul de exprimare și la începutul secolului XX), probabil Matei Țimforea, proveniență Cârțișoara, județul Sibiu, dimensiuni 48,9×38,4 cm;
– Sfântul Nicolae, nr. inv. 1382 OC, datată 1893, probabil Matei Țimforea, proveniență Cârțișoara, județul Sibiu, dimensiuni 24,3×19 cm; – Judecata de Apoi, nr. inv. 2696 OC, datată 1894, atribuită, prin analogie, lui Pavel Zamfir din Laz (cf. Dancu, Dancu 1975, pl. 125), dimensiuni 49,3×45 cm.
În data de 24 iunie vor avea loc dezbaterile finale, expoziția cu icoanele restaurate și înmânarea diplomelor participanților.

Ziua Internaţională a donării de sânge celebrată la Sibiu

Marți, 14 iunie, se sărbătorește Ziua Internațională a donării de sânge. Potrivit Centrului de Transfuzii Sibiu, în prima jumătate a anului, numărul donatorilor a scăzut, iar cererile spitalelor sunt tot mai mari.
De aceea, sibienii care întrunesc condițiile sunt așteptați, de luni până vineri, între orele 9:00 – 11:00, să doneze sânge pentru cei care sunt pe paturile de spital. Cea mai mare nevoie este de sânge din grupa A + (A pozitiv) și 0 – (zero negativ). În municipiul Sibiu de derulează, de doi ani deja, Proiectul „Donând sânge poți salva trei vieți” în care sunt implicate Spitalul Județean Sibiu, Spitalul Militar Sibiu, Centrul de Transfuzie Sangvină Sibiu, cu susținerea financiară a lui Ioan Ștefan Zară și a diferinți sponsori.
Donatorii trebuie să aibă între 18 și 65 de ani, să aibă peste 50 de kilograme și să fie clinic sănătoși în ziua donării. De asemneea, trebuie să dețină un aviz epidemiologic de la medicul de familie. Donatorii pot beneficia de 7 bonuri de masă, zi liberă de la locul de muncă, decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care nu sunt din localitate, dar și efectuarea unor analize necesare recoltării. Printre analize se numără testul HIV, cel pentru depistarea diferitor tipuri de hepatită și hemoleucograma completă.

Prima ediţie de „Dance Art Fusion – The Dance Contest In Sibiu” a fost un succes

0

DansCei care au fost prezenţi în ziua de sâmbătă la Sala Thalia din Sibiu au avut parte de o zi frumoasă. O zi plină de dans şi voie bună, în care peste 300 de concurenţi de clasa I-XII au încântat pe scena competiţiei. Totul s-a întâmplat la „Dance Art Fusion – The Dance Contest In Sibiu”. Fiecare „echipă” a avut costume frumoase, coregrafii deosebite, iar plăcerea de a dansa şi a se bucura de ceea ce le place au fost „ingredientele” principale.


Rezultatele au fost următoarele :
CATEGORIA de vârstă I-IV
Dans Sportiv
1. Clubul Copiilor Cisnădie – Trupa Dance Art Fusion Kids
2. Şcoala Gimnazială Şeica Mare – Trupa Dance Art Fusion Mini
Show Dance
1. Palatul Copiilor Cluj Napoca- Trupa Twist
2. Palatul Copiilor Cluj Napoca- Trupa Unik
3. Şcoala Gimnazială Şeica Mare- Dance Art Fusion Mini
4. Şcoala Gimnazială Roşia- Select
Urban Dance
1. Clubul Copiilor Turda- Formaţia Mileniul Junior
2. Şcoala Gimnazială Nr.7 Mediaş- Be kids Crew
Dans Contemporan
1. Clubul Copiilor Turda-Formaţia Fly
2. Şcoala Gimnazială Şeica Mare -Trupa Dance Art Fusion Mini

CATEGORIA de vârstă V-VIII
Dans Sportiv
1. Şcoala Gimnazială Roşia – Trupa Stil Art
2. Clubul Copiilor Cisnădie- Trupa Dance Art Fusion Juniors
Show Dance
1. Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Turnu Roşu -Trupa Fără Limite
Şcoala Gimnazială Roşia- Stil Art
2. Clubul Copiilor Cisnădie- Trupa Dance ART Fusion Crew
Clubul Copiilor Turda- Formatţa Milenium Dance
3. Clubul Copiilor Mediaş- Trupa Diversity
Urban Dance
1. Clubul Copiilor Turda- Formaţia Bam Bum
2. Clubul Copiilor Cisnădie- Dance Art Fusion Crew
3. Şcoala Gimnazială Nr.7 Mediaş- Colour Block Crew

Dans Contemporan

1. Palatul Copiilor Cluj-Napoca- Trupa Little Swans
2. Palatul Copiilor Sibiu – Trupa Aripi 1
3. Palatul Copiilor Sibiu – Aripi 3

CATEGORIA de vârstă IX-XII
Palatul Copiilor Sibiu – Trupa Aripi II (dans demonstrativ)
În afară de show-ul dansatorilor, au fost şi momente artistice în care participanţii au cântat o melodie. De la Palatul Copiilor Sibiu au cântat Cătălina Dumitrescu, Ana Vanatoru şi Dominique Simionesc (prof. Claudiu Botoroagă), iar de la Clubul Copiilor Cisnădie au interpretat Antonia Spînu, Ştefana Vlad, Denisa Baiesan, Nicoleta Tăvală şi Bogdan Olteanu (prof. Beatrice Welter).

Evenimentul a fost organizat de Palatul Copiilor Sibiu, prin filiala Cisnădie, şi este finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu, Şcoala Populară de Arte Ilie Micu şi Clubul de Dans Art Fusion.

Şofer de TAXI băut la volan

0

Un tânăr 24 de ani, şofer de TAXI, s-a urcat băut la volan şi a fost prins de poliţişti. El avea o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat iar acum s-a ales cu dosar penal.
„Pe Bvd. G-ral Vasile Milea, poliţiştii rutieri au oprit în trafic un autoturism condus în regim TAXI de către un sibian în vârstă de 24 de ani care, la testarea cu aparatul etilotest, a prezentat un rezultat de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Nu a fost singurul sofer care a indraznit sa se urce baut la volan, cateva ore mai tarziu, pe Calea Poplacii, oamenii legii au mai depsitat un trafic un alt bărbat care avea o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur in aerul expirat. Şi acesta este cercetat penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Ziua Eroilor celebrată cu slujbă la Copşa Mică

Ziua Eroilor a fost sărbătorită conform tradiției la Copșa Mică, la monumentul din faţa Primăriei.
Locuitorii au onorat memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. În cadrul ceremoniei s-a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor neamului de către preoții tuturor bisericilor din oraș.
Profitând de momentul solemn prilejuit de Ziua Eroilor, a fost sfințit și vulturul de bronz, lucrare a sculptorului sibian prof. Ioan Cândea, instalat recent în ansamblul Monumentului Eroilor, la 10 ani distanță de la prima completare a monumentului cu un vultur de ghips care s-a deteriorat în timp.

Cu sau fără tine la Astra Film Cinema

Astra Film Cinema propune un film emoţionant despre dragoste şi devotament adevărat.
În Coreea, până în anii ’60, dacă o femeie nu putea avea un fiu, era o practică obișnuită ca în familie să fie adusă o mamă surogat. În majoritatea cazurilor, după ce mamele surogat nășteau un fiu se întorceau acasă. Uneori însă rămâneau.
La vârsta de 24 de ani, Chunhee a fost adusă ca mamă surogat în familia lui Maggi, imediat după ce ambii fii ai lui Maggi au decedat. Acum Chunhee are 70 de ani, iar Maggi 88 de ani și îmbătrânesc împreună sub același acoperiș. Filmul Cu sau fără tine / With or Without You (regia Hyuckjee Park) le urmărește pe cele 2 femei în viața lor de zi cu zi în liniștita Coree rurală, surprinzând relația lor specială marcată întotdeauna de respect profund, dragoste și un umor extraordinar.
După aproape 50 de ani de trai în comun, cele 2 protagoniste se apropie de finalul vieții lor împletite: Maggi se simte tot mai slăbită pe zi ce trece și o pregătește pe Chunhee, care suferă de o dizabilitate mentală, pentru un posibil trai în singurătate. Dar o astfel de viață este de neconceput pentru Chunhee: ”Mă gândesc la Maggi dimineața când mă trezesc, mă gândesc la Maggi în timp ce mănânc”.
Filmul Cu sau fără tine, premiat la Astra Film Festival 2015, va fi proiectat joi, 16 iunie, de la ora 19:00 la Astra Film Cinema din Piața Mică, nr. 11. Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției. Mai multe informații la tel: 0751.166.516. Următoarea proiecție la Astra Film Cinema este programată joi, 30 iunie.
With or Without You la Astra Film Cinema

Răzvan Pop, viceprimar al municipiului Sibiu

Răzvan Pop, contracanditatul PNL al lui Astrid Fodor la primăria Sibiu la Alegerile Locale 2016, a fost ales de comun acord între cele două partide la putere, PNL şi FDGR, să fie numit în funcţia de viceprimar al municipiului Sibiu.
Raluca Turcan, preşedintele PNL Sibiu, a declarat în conferinţă de presă că Răzvan Pop va fi unul din cei doi viceprimari din subordinea noului primar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor. Turcan a declarat că primarul Astrid Fodor va avea în echipă un om cu expertiză pe domeniile educație și cultură, în persoana lui Răzvan Pop, dar şi un viceprimar cu profil tehnic, respectiv Corina Bokor.
„În urma discuțiilor pe care le-am avut cu doamna Astrid Fodor am hotărât ca funcțiile de viceprimar să fie ocupate de oameni cu expertiză și cu aplicații și implicare pe domenii cheie. Doamna viceprimar apreciază că expertiza donului Pop în cultură, educație și alte domenii de interes comunitar poate fi valorificată din funcția de viceprimar. Organizația municipală a PNL Sibiu îl susține în unanimitate și îl mandatează pe domnul Răzvan Pop să reprezinte PNL-ul pentru binele sibienilor, în interesul sibienilor. În același timp, există un om cu o calificare pe tehnic pe care doamna primar îl va avea ca și viceprimar în persoana doamnei Bokor. Îmi exprim convingerea că majoritatea PNL – FDGR va da un exemplu de bună guvernare pentru Sibiu”, a declarat Raluca Turcan.
Răzvan Pop a declarat că este încântat de nominalizare şi că face parte din echipa care l-a adus într-o poziţie înaltă la primărie.
„Sunt onorat de această nominalizare, de încrederea acordată de organizația municipală, de echipa de negociere formată din liderii PNL și cei ai FDGR. Mă bucur că pot face parte din această echipă”, a declarat Pop.
În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Sibiu, PNL și FDGR vor avea împreună un procent de 64,19%.

Un cioban din Dobârca tâlhărit pe păşune, hoţii i-au furat 4 berbeci

0

Un cioban din Dobârca a fost tâlhărit în timp ce se afla cu oile pe păşune. După ce l-au ameninţat, hoţi au i-au furat omului un telefon mobil şi patru berbeci, în valoare totală de peste 6.000 de lei. Poliţiştii din Miercurea Sibiului i-au prins pe făptaşi după trei săptămâni însă nu au putut recupera prejudiciul.
„Ca urmare a activităţilor specifice de investigare şi cercetare, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Miercurea Sibiului au reuşit identificarea şi prinderea a două persoane suspectate de comiterea unei tâlhării. Este vorba de doi bărbaţi cu vârsta de 18, respectiv 41 de ani, domiciliaţi în localitatea Apoldu de Sus. În fapt, în data de 15 mai, pe raza localităţii Dobârca, cei doi l-au ameninţat pe un localnic şi l-au deposedat de mai multe bunuri, prejudiciul creat fiind de 6.200 de lei.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Cei doi bărbaţi au fost acum reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sălişte cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetaţi pentru tâlhărie.