Deputații care nu ne mai reprezintă, dar care au fost „tolerați” să-și ducă mandatul până la capăt, cu toate că strada a cerut în noiembrie alegeri anticipate, se pregătesc să lovească din nou cu o lege pe genunchi, gândită în primul rând în beneficiul lor. În această săptămână, un grup de parlamentari a admis în comisia juridică și pentru drepturile omului așa-zisa „lege antidefăimare”, sumele prevăzute pentru discriminarea persoanelor fizice și a grupurilor ajungând până la 100.000 de lei. Inițiativa legislativă a actualului șef al PSD, Liviu Dragnea, a trezit pe bună dreptate o reacție virulentă în spațiul public, îndeosebi pe rețelele de socializare. Lideri politici, jurnaliști, ONG-iști și împătimiți ai facebook au atras atenția că legea ar putea fi o încercare de „a băga pumnul în gura presei și a liberei exprimări”, în plin an electoral. Afirmația n-ar fi prea departe de adevăr, ținând cont de faptul că imaginea lui Dragnea a suferit de-a lungul timpului din cauza libertății de exprimare a presei, îndeosebi în urma scandalului legat de „moroiul din Bragadiru”, bărbatul care i-a făcut fostului șef al Consiliului Județean Teleorman denunțul de fraudare a referendumului, deși acesta îl credea mort din 1991. Iar cum în curând în România urmează două rânduri de alegeri, presa ar avea multe de scris despre candidații la primărie, consilii județene și parlament care au probleme cu justiția. Iar celor care nu se vor supune rigorilor, li se prefigurează amenzi halucinante la adresa cuvântului. Degeaba încearcă liderul PSD să convingă că această lege va fi „în beneficiul demnității umane”, pentru că niciodată nu l-a auzit nimeni pe Dragnea ducând grija discriminaților din țara noastră. În schimb, este cunoscut ca unul dintre cei mai versatili și abili politicieni români. Iar cum România are o experiență dureros de tristă cu cenzura comunistă, este absolut normal să suflăm și în iaurt, pentru că se știe abilitatea politicienilor de a ne arunca praf în ochi. Din fericire, românii nu au uitat cum ascultau pe ascuns „Europa liberă” și adevărurile erau spuse doar în șoaptă. În prezent, există suficiente legi și mecanisme care să apere persoanele discriminate de abuzuri. Un abuz ar fi însă tocmai ca acest proiect să fie votat și transformat în lege. Și acest lucru este foarte aproape de a se concretiza, având în vedere că parlamentarii PSD deține majoritatea. Români, ni se pregătește ceva! O nouă lege care ne limitează, pe noi, jurnaliștii, să vă dezvăluim faptele jalnice de corupție cu care sunt mânjiți în primul rând cei aflați la conducerea țării. Să luăm atitudine cât nu e prea târziu, conștienți că astfel de manifestări de cenzură mutilează ultima fibră de adevăr.

Statul român are administrația osificată, legislația stufoasă și e infectat cu fenomenul de corupție larg răspândit. Problema reală a statului e totuși cea de concepție și de viziune administrativă. Dacă apare o problemă, o criză nu se caută cauzele și barierele acelei probleme ce fac actul administrativ ineficient. Metoda de rezolvare statului ineficient și plictisit e suprareglementarea.
Dai cu capul de tocul ușii, atunci interzici ușa.
Ani de zile statul român a avut o lege ce reglementa fumatul în spații publice. Patronii de localuri au dat însă cu tifla autorităților, organele de control s-au făcut că nu văd, iar fumul gros să îl tai cu cuțitul era norma și nu excepția. O problemă ce s-ar fi rezolvat prin sisteme de ventilație eficiente, amenzi usturătoare și respect față de celălalt, a găsit suficient capital de imagine și statul a găsit soluția prin suprareglementare. Fumatul a fost interzis în spații publice. Nu vânzarea de tutun sau țigarete ce aduc foduri considerabile la buget, ci fumatul.
În același mod statul român s-a gândit să rezolve o altă realitate urâtă a spațiului public – înjurăturile. Legea antidefăimare, împachetată decent și aparent pentru a elimina reacțiile xenofobe și rasiste, a fost îndreptată încă de la început împotriva spațiului online. Ca și legea ce interzice desconsiderarea simbolurilor naționale, un fel de patriotism băgat pe gât, e o reglementare complet inutilă și ineficientă. Reacția românilor din online e dureroasă pentru Liviu Dragnea, un lider politic care a vrut să pozeze în politician de stânga cu simpatii israeliene și s-a implicat în cea mai mare furtună de după demiterea lui Victor Ponta.
Când autoritățile o dau în bară în cel mai ridicol mod cu putință, nu caută cauzele ineficienței, ci aspresc amenzile, interzic și dau legi noi. De acea Codul Fiscal e o tonă de maculatură de neînțeles ce are și norme de aplicare desigur. Prostia acestor gesturi legislative nu aparține doar parlamentarilor ce se dau de ceasul morții să gonească atomii de hidrogen din apă.
Guvernul României, această tehnocrație plină de bune intenții s-a dat de ceasul morții și a născut o strategie de luptă cu sărăcia. Totul sună admirabil, dar prezentările în Power Point și comitetele și comisiile nu au rezolvat mari teme ca sărăcia. De fapt când statul se bagă într-o asemenea chestie aspirațională eșuează ca Venezuela. Atunci când guvernul chiar poate să facă ceva, de exemplu să îl demită pe șeful ANAF acuzat de DNA, îi va lua mai mult de 24 de ore. Desigur când procurorul general uită să își dea demisia o săptămână, 24 de ore par exemple de promptitudine.
Sărăcia, neobrăzarea, educația, sănătatea, nu se rezolvă din pix, prin legi sau interzicând ceva. E nevoie de ceva mai mult, de înțelegere și empatie cu cetățeanul. Dar deja vorbim de fantezii.

Cine dintre vitejii lui Avram Iancu s-ar fi gândit în urmă cu peste un veac şi jumătate, pe când luptau pentru drepturile românilor în Transilvania lor dragă, că peste atâta amar de ani, steagul lor de luptă va ajunge barometru pentru starea naţiunii, sau mai degrabă pentru halul în care a ajuns statul român, modern şi democratic?
Ne aflăm în anno domini 2016, când: cu bună ştiinţă la nivel guvernamental, în zece ani s-a dat o gaură în bugetul public de 2 miliarde de euro ; excroci notorii din structurile statului feliază România şi o translatează spre monştri ai lăcomiei, cu sate, oseminte străbune, oameni , biserici şi acte de proprietate cu tot; pădurile ţării curg peste graniţe în convoaie nesfârşite şi de neoprit; poporul român a ajuns poligonul de încercare pentru armele de distrugere în masă ale transnaţionalelor farmaceutice şi de chimie alimentară; din şcoli pleacă istoria, limba naţională şi morala creştină şi intră urâciunea pustiirii. Preşedinţia e în hibernare, guvernul în utopie, parlamentul în îngrăşare, botniţa cenzurii în pregătire, iar lupii moralişti trec prin furcile caudine ale justiţiei doar ca să-şi schimbe părul, poftind la „noile” liste electorale. În rest, sărăcie cruntă, exod, mult zgomot pentru nimic, interlopi şi furie. Tot mai mulţi agresivi sar la bătaie din nimic, precum câinii turbaţi şi tot mai multe botulinate şeruiesc naţiunii modele de carieră.
Şi iată că, pe fundalul actualităţii româneşti, se înalţă pentru o zi steagul de luptă al lui Avram Iancu ! Nepreţuit, precum s-a spus, căci cine poate socoti în bani nădejdea şi dorul cu care a fost alcătuit, tricolorul cu care a fost împodobit, sângele în care a fost înmuiat şi care a curs pentru libertatea şi demnitatea românilor transilvăneni, crăiia lui Iancu în atătea inimi de moţi şi valoarea lui de document istoric. Şi ce dacă? A fost scos la mezat cu spume la gura televiziunilor că fetele lui Vadim au fost scăpate de sărăcie de un „om de afaceri”. Doar că adevărata ştire era alta: mari şi puternice instituţii ale statului n-au fost în stare să dea mai puţin decât o şpagă ca să răscumpere un simbol naţional de o inestimabilă valoare !!!
Putea să-l cumpere preşedinţia pentru muzeul Cotroceni, guvernul ca să arate că-i pasă de ţara pe care o conduce, parlamentul, armata, poliţia, banca naţională, ba chiar Mugur Isărescu în persoană, dacă nu din dragoste de Ţară, măcar pentru o strălucită lovitură de imagine publică. L-a cumpărat un nene care ne-a şi anunţat că-l va scoate din ţară. Probabil are undeva în lume palma bătută cu vre-un colecţionar. Trag nădejde că măcar acela va şti să preţuiască o piesă de patrimoniu al unei alte civilizaţii.

Stejarul vechi de la Zoo. În urmă cu vreo două săptămâni, stejarul multisecular de la Grădina Zoologică a fost pe punctul de a fi tăiat din cauza unei abrambureli instituționale. Pe masa Mediului a ajuns o solicitare de la primărie pentru obținerea avizului de tăiere a copacului vechi de 600 de ani. Odată respinsă cererea, Grădina Zoologică a reacționat siderată. Ei n-au cerut așa ceva, dimpotrivă, au trimis o adresă la Direcția Tehnică din primărie pentru a fi găsite modalități de conservare a stejarului un timp cât mai îndelungat. Direcția Tehnică a înțeles însă exact pe dos problema și, prin urmare, în loc să fie solicitate de la Mediu sfaturi pentru prelungirea vieții arborelui, acesta era cât pe ce să dispară din peisajul de la zoo.
Turnul Spart. Monumentul istoric ce datează din secolele XV-XVI, situat la granița dintre Transilvania și Țara Românească, a fost în pericol să fie demolat de muncitorii de la drumuri, după ce Consiliul Județean a emis autorizație pentru lucrări fără a cere avizul Ministerului Culturii. Angajați de CNADNR să lărgească Valea Oltului cu încă o bandă, muncitorii s-au apropiat vertiginos de ruina turnului și doar printr-un miracol structura sa de rezistență n-a apucat să fie periclitată.
Noul spital de urgență. De aproape 3 ani, Consiliul Județean și Primăria se încurcă în tot felul de prevederi birocratice cu privire la construcția unei noi clădiri pentru secția de urgență, în curtea Spitalului Județean. Când se solicită un aviz, când altul, când PUD, când PUZ, cert este că banii publici, indiferent că sunt cheltuiți din bugetul județean sau din bugetul local, se risipesc pentru realizarea unor documente inutile, atât din cauza incompetenței unor funcționari, cât și din cauza slabei colaborări între instituțiile ce trebuie să contribuie împreună la bunul mers al lucrurilor.
Palatul Copiilor. De ani de zile, mii de copii fac cursuri într-o clădire neavizată sanitar, pentru că și Inspectoratul Școlar, în calitate de chiriaș și Parohia Evanghelică, în calitate de proprietar, comunică greoi și așteaptă fiecare din partea celuilalt să facă investițiile necesare în clădire.
Învățământ în două schimburi.Tot din cauza lipsei de comunicare interinstituțională, de data aceasta între Primărie și Inspectoratul Școlar, copiii noștri sunt obligați să învețe în două schimburi, să facă ore după-amiaza, cu toate că în Sibiu sunt zeci de corpuri de școală părăsite. Dacă din partea acestor două instituții ar exista voință, învățământul ar putea fi reorganizat, iar clădirile rămase goale, reintroduse în circuit.
Și exemplele ar putea continua la nesfârșit, pentru că zilnic întâlnim probleme și situații de conflict create de această lipsă de comunicare în defavoarea noastră.

În minunatul ținut mioritic scăldat de ger al Botoșaniului, autoritățile locale anunță bucuroase o nouă minune demografică – 100 de eleve botoșănene au devenit mame!
Bucuria maternități însoțită de condițiile de trai experimentate pe tărâm moldovenesc cu toalete opționale, apă curentă absentă și a unui spectaculos ritm de abandon școlar de 18%, acestă veste nu poate fi decât binevenită.
În anul 2015 autoritățile de protecție a copilului din România au raportat o producție record de 10 000 de intervenții în familii în care au fost semnalate nevoia de intervenție imediată în interesul suprem al copilului. În 2000 din aceste cazuri copii au fost extrași din mediul familial datorită relelor tratamente administrate.
Lupta cu statul „nazist” norvegian continuă și apărătorii gliei strămoșești și ai valorilor tradiționale conservatoare („Bătaia e ruptă din Rai!”), fac ca societatea românească să devină un simbol al fericirii. ONG-urile care au beneficiat de fondurile nerambursabile ale statului norvegian, cetățenii ce pun în discuție credința strămoșească creștină sunt vânați fără milă pentru trădare.
Trădarea insidioasă se ascunde sub mai multe fețe. În județul Vrancea locuitorii unui sat sunt terorizați de o apariție stranie. Omul negru bântuie prin localitate cu gluga trasă pe cap, fapt care i-a făcut pe localnici să se ascundă în curtea bisercii, ori de câte ori au avut contact cu misteriosul individ. Presupunerile au adus un fior întunecat în sufletul pios al cetățenilor din Bordești. Cine este acest individ care a crescut audiența și tirajele presei românești ce au trimis echipe speciale de investigație la fața locului? O localnică și-a exprimat cu durere îngrijorarea: „…poate e vreun refugiat”.
Liderul de audiență din Vaslui, preluat pe larg de presa românească, dar și din Republica Moldova, anunță un act de terorism abisal pe meleagurile moldave – o nevăstuică teroristă și-a înfipt colții în penisul unui localnic. Dureros mutilat acesta a așteptat șapte ore înainte de a da publicității o poziție oficială.
În rest agenda publică a fost total dezinteresată de diverse amănunte, bursele asiatice sunt într-un picaj spectaculos după recesiunea economiei chineze, industria petrolieră aflată în picaj programează concedieri și reduceri de investiții, în ciuda prețului frumos la pompele benzinăriilor românești. Americanii amuzați constatau că o sticlă de apă a ajuns să fie mai scumpă decât o cantitate echivalentă de benzină. E drept, în România astfel de fantezii ar fi imposibile – dacă benzina nu ar costa nici un leu, tot ar trebui să plătim trei lei la pompă. Pentru că bugetul pentru dezvoltare rurală, educație și alimentări cu apă se construiește pe accizele la benzină, tutun și taxa pe valoare adăugată. România profundă e țara noastră minunată, noi suntem prea orbi și prea scârbiți pentru a vedea asta.

În adâncul pustiei Hozevei din Ţara Sântă, într-o mânăstire aninată în stânca abruptă precum un cuib de vultur, odihneşte trupul întreg, auriu şi înmiresmat al unui Sfânt român: Ioan Iacob. I se spune: de la Neamţ, după mânăstirea din care a plecat pe calea nevoinţei spre Ierusalim. I se mai spune: de la Hozeva, după pustia din care fiinţa sa după duh a plecat la Domnul acum 55 de ani. Şi, i se mai spune Ioan Iacob Românul, după neamul său pe care l-a iubit cu dor şi pentru care s-a rugat mult în vremurile de restrişte pentru Ţară. De la Dumnezeu a primit daruri tradiţionale româneşti – blândeţea, smerenia şi dragostea de Hristos – pe care el, însă, le-a desăvârşit până la sfinţenie. Şi a mai primit un dar, acela al versului, ca astfel mai uşor să ajungă Cuvântul şi cuvântul la inima fraţilor români. „Când scriu ceva mai mişcător simt o durere în inimă, ca şi cum stihurile ar fi nişte fărâmituri desprinse din însăşi inima mea zdrobită, de aceea şi cuvintele curg însoţite de lacrimi uneori”, mărturiseşte chiar el. Sau poate că acesta a fost mai degrabă darul dumnezeiesc al iubirii de aproapele cu care s-a nevoit mult a-i învăţa pe fraţii români de pretutindeni a se despătimi, a se-mbrăca în haină de Lumină şi a fi uniţi în dragostea de patria strămoşească şi Patria Cerească. Căci cine-şi mai rupe azi din inimă pentru fratele lui chiar şi numai un cuvânt!? Pe Sfântul Ioan Iacob Românul l-am întâlnit acum patru ani, de zilele Învierii, chiar acolo, în adâncul pustiei Hozevei, în mânăstirea aninată în stîncă. Doar trei fire de lumină străbăteau penumbra micului paraclis în care se afla racla Sfântului, pănă la marginea patrafirului, unde gleznele-i aurii se pierdeau în încălţările-i roase de drumurile nevoinţei sale prin Ţara Sfântă. De colţişorul acela de patrafir scânteind în raza de lumină avea să mă lege un dor ca de patrie când pleci în depărtări, căci știi când primești ceva doar o dată în viață.
Dar Sfântul şi-a ales un loc neaşteptat pe care să-l sfinţească cu numele lui şi pe care să-l ocrotească cu icoana sa şi cu o fărâmiţă din sfintele sale moaşte: o bisericuţă din chiar inima Sibiului, o bisericuţă „s-o sorbi într-un căuş de apă” – cum spune o vorbă din bătrâni despre ceea ce-i este drag şi aşezat la inimă românului. Şi iată că într-una din serile acestei săptămâni, pe când oraşul forfotea de grijile-i lumeşti, a sosit din adâncul pustiei Hozevei chiar patrafirul Sfântului și va rămâne până duminică, 7 februarie, ora 21:00 !!! Cum? Asta e o altă poveste, pe care, dacă intraţi în bisericuţa sa de pe Dealului, la închinare, o veți afla, spusă cu drag de oricare.