Grupa de copii născuţi în anul 2006 de la FC Interstar Sibiu nu au reuşit să răstoarne calculele hârtiei, şi să avanseze mai departe din grupa infernală în care au căzut la „Memorialul Gheorghe Ola”. Elevii pregătiţi de Daniel Murăşan au pierdut duelurile cu Luceafărul Cluj (1-2) şi Academia Gheorghe Hagi (0-2) şi nu mai au şanse să avanseze între primele patru echipe ale României. Prima, finalista din sezonul trecut, iar a doua, locul III din 2014. Pentru interstarişti a mai rămas o ultimă şansă să obţină o victorie de palmares, astăzi, în faţa celor de la Kinder Târgovişte. FC Interstar Sibiu 2006 : Iustin Chirilă, Luca Stănese, Valentin Drăghescu, Robert Gliga, Ianis Gândilă, Andreas Birbic, Ştefan Veştemean, Vlad Cărpinişan şi Vlad Vicenţiu.
Interstariştii nu au putut răsturna „calculele hârtiei” la turneul final „Gheorghe Ola”. Sibienii au pierdut meciurile cu locul II şi locul III din 2014
Profesorul ULBS, Andrei Terian, premiat de Academia Română
Profesorul universitar dr. Andrei Terian, prodecan al Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu este câștigătorul din acest an al premiului ”Lucian Blaga” pentru critică și istorie literară oferit de Academia Română.
Academia Română oferă anual premii prin care se recunoaște aportul unor cercetători din domeniul științei, literelor și artelor, la dezvoltarea culturii românești. Distincția acordată profesorului Andrei Terian a fost pentru volumul Critica de export. Teorii, contexte, ideologii.
Premiile Academiei Române vor fi decernate în ședință solemnă vineri, 18 decembrie 2015, de la ora 10, la sediul instituției din București, Calea Victoriei nr. 125.
Lista completă a Premiilor Academiei Române poate fi consultată la adresa http://www.acad.ro/premiileAR/liste/2013.pdf
Mircea Cărtărescu lansează „Solenoid” la Biblioteca Astra Sibiu
Sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 18:00, la Biblioteca Județeană Astra, va avea loc lansarea volumului „Solenoid” de Mircea Cărtărescu. La eveniment participă, alături de autor, scriitorul Radu Vancu, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
„Vreau să scriu o dare de seamă despre anomaliile mele. În viaţa mea obscură, în afara oricărei istorii, şi pe care doar o istorie a literaturii ar fi putut-o fixa în taxinomiile ei, s-au întâmplat lucruri care nu se întâmplă, nici în viaţă şi nici în cărţi. Aş fi putut scrie despre ele romane, dar romanul tulbură şi ambiguizează sensul faptelor. Aş putea să le păstrez pentru mine, cum le-am ţinut până acum, şi să mă gândesc la ele până-mi crapă capul în fiecare seară în care stau ghemuit sub pătură, pe când afară ploaia izbeşte furios în geamuri. Dar nu mai vreau să le păstrez doar pentru mine. Vreau să scriu un raport, deşi nu ştiu încă în ce fel şi ce-am să fac cu paginile astea. Nu ştiu nici dacă e timpul potrivit pentru asta. Încă n-am ajuns la nici o concluzie, la nici o coerenţă, faptele mele sunt vagi fulgerări în netezimea banală a celei mai banale vieţi, mici crevase, mici inadvertenţe. Formele astea informe, aluziile şi insinuările, accidentele de teren uneori insignifiante în sine, dar căpătând, luate-mpreună, ceva străin şi obsedant, au nevoie de o formă ea însăşi nouă şi neobişnuită ca să poată fi relatate. Nu roman şi nici poem, căci ele nu sunt ficţiune (sau nu pe de-a-ntregul), nici studiu obiectiv, fiindcă multe dintre faptele mele sunt singularităţi ce nu se lasă reproduse nici măcar în laboratoarele minţii mele.“ – Mircea Cărtărescu
Peste 16.000 de lei strânşi la spectacolul caritabil “Credem in tine”
Asociația Umanitară „Alexandra Nanu”- AUAN a reuşit să strângă, la finalul concertului caritabil „Credem în tine”, suma de 16.634 de lei.
„Din vânzarea biletelor și donațiile făcute s-a strâns suma de 16.634 lei (11.000 din bilete şi 5.634 din donaţii), bani ce vor merge pentru programul AUAN destinat sprijinirii educaţiei copiilor merituoşi, venind astfel în întâmpinarea nevoilor lor pentru o viaţă plină de realizări”, arată organizatorii într-un comunicat de presă.
Aceştia le multumesc tuturor artiştilor implicaţi în proiect, în special lui Radu Nechifor.
„Realizatorul şi sufletul spectacolului a fost Radu Nechifor – un artist în toate sensurile cuvântului – un om care a fost lângă noi de la început şi căruia îi mulţumim foarte mult pentru timpul şi efortul alocat evenimentului, şi nu numai”, mai spun organizatorii.
Toţi banii strânşi vor fi alocaţi celor 20 de beneficiari ai asociaţiei, copii cu rezultate bune la învăţătură.
Beneficiarii AUAN sunt copii cu medii de 9 şi 10 , care primesc bursă, dar şi copii cu medii de 8 care primesc un ajutor financiar.
Două furturi din autoturisme într-o singură zi. Nu lăsaţi bunurile la vedere în maşină
Două furturi din autoturisme într-o singură zi, unul în Sibiu iar celălalt în Mediaş. Hoţii nu au fost îcă identificaţi şi au reuşit să fure un casetofon, o staţie de emisie-recepţie, un telefon şi o geantă în care erau 7.500 de lei şi o tabletă.
„În municipiile Sibiu şi Mediaş au fost înregistrate două furturi din autoturism. În ambele cazuri, autori neidentificaţi au sustras bunuri lăsate de proprietari în interior. Poliţiştii de investigaţii criminale continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului. Având în vederea rapiditatea cu care se produce furtul din auto cât şi numărul în continuă creştere al acestui gen de fapte, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu reaminteşte comunităţii importanţa protejării autoturismului atunci când acesta se află parcat pe stradă sau chiar într-o parcare amenajată.” a declarat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Poliţiştii recomandă să nu lăsaţi bunuri la vedere indiferent de perioada de timp în care lipsiţi din autoturism, să nu lăsaţi telefoane mobile sau orice alte bunuri în torpedo şi nici în portbagaj. Deasemenea trebuie să vă asiguraţi la plecare că aţi închis maşina şi pe cât posibil să parcaţi în zone intens circulate şi iluminate pe timp de noapte. Nu păstraţi în autoturism permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a maşinii pentru că hoţii se pot folosi de aceste documente pentru a vinde autoturismul sau a demonstra că le aparţine. Şi alte documente sau chei lăsate în maşină pot reprezenta un pericol, hoţii se pot folosi de ele, spre exemplu, pentru a vă sparge locuinţa.
Muzeul Naţional Brukenthal – program de vizitare
În perioada sărbătorilor de iarnă, expoziţiile Muzeului Naţional Brukenthal vor fi deschise publicului după următorul program:
Muzeului de Istorie Casa Altemberger, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei şi Muzeul de Artă Contemporană
21 – 22 decembrie 2015 –închis
23 – 24 decembrie 2015- deschis
25-26 decembrie 2015 – închis
27 decembrie 2015 – deschis
28-29 decembrie 2015 – închis
30-31 decembrie 2015 – deschis
1-2 ianuarie 2016 – închis
3 ianuarie 2016 – deschis.
Între 21 decembrie 2015 – 31 ianuarie 2016, Galeria de Artă Europeană şi Galeria de Artă Românească sunt închise pentru lucrările anuale de conservare.
Între 21 decembrie 2015 – 24 martie 2016, Muzeul de Vânătoare este închis pentru lucrările anuale de conservare.
Program special de sărbători la Piața Țărănească Transilvania
Organizatorii Pieței Țărănești Transilvania anunță că piața agro-alimentară va fi deschisă săptămâna viitoare, timp de două zile, marți, 22 decembrie si miercuri, 23 decembrie, între orele 9 – 15. Același program va fi valabil și în săptămâna dinaintea Anului Nou, piața fiind deschisă marți, 29 decembrie și miercuri, 30 decembrie, tot între orele 9 – 15. Atenție! Sâmbătă, după Crăciun, în 26 decembrie și sâmbătă, după Anul Nou, în 2 ianuarie 2016, Piața Transilvania nu se va organiza.
„Max und Moritz” în premieră la Teatrul „Gong” din Sibiu
În 25 iunie 1959, pe scena Teatrului de Păpuși de la Sibiu, se monta piesa „Max și Moritz” care spune povestea a doi baieți puși pe șotii, terorizând pe toți din jurul lor. După 56 de ani de la prima montare, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă duminică, 20 decembrie, ora 11:00, o nouă versiune a spectacolului „Max und Moritz” în regia Mirelei Bucur.
Spectacolul este o premieră pentru Teatrul Gong și aduce pe scenă șapte pozne ale celor doi năzdrăvani care pun la cale fel de fel de farse apropiaților. „Astfel mătuşa Bolte rămâne fără găini, croitorul Tap intră la apă şi se îmbolnăveşte rău de tot de nu-l mai vindecă decât fierul de călcat, cofetarul rămâne fără prăjituri şi dascălul Lampel fără pipă, iar unchiul se trezeşte sub mulţimi de cărăbuşi. Mama celor doi îi aleargă, disperată, neştiind cum să le mai vină de hac, însă, în cele din urmă, timpul le pune capac”, povestește Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong”.
„Întâlnirea cu Max și Moritz n-a fost doar o nouă montare pentru mine, ci munca alături de o echipă necunoscută mie până acum. Impactul cu limba germană, complexă și cu o muzicalitate aparte, cu textul în versuri vechi de 150 de ani au reprezentat pentru mine o provocare interesantă. Am âncercat să aduc în fața publicului povestea simpatică a unor copii năstrușnici și plini de idei, așa cum am fost sau suntem încă noi toți.”, a declarat Mirela Bucur în timpul repetițiilor.
Spectacolul semnat de Mirela Bucur (regie, concept decoruri și costume), cu o coloană sonoră originală creată de muzicianul Marius Popa, este prezentat în limba germană și are o durată de aproximativ 45 de minute. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Hansel Andrei, Mircea Corcoveanu, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Angela Páskuy, Adrian Prohaska și Claudia Stühler.
Dosar penal după incidentul de pe Mitropoliei
Tânăra de 18 ani din Rupea, judeţul Braşov, care a fost rănită, miercuri după-amiaza, pe strada Mitropoliei de o bucată de tencuială a depus plângere la Poliţie.
„Victima a depus plângere, iar în cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală. Dosarul este coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a declarat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Poliţiştii vor trebui să identifice toţi proprietarii imobilului înainte de a se stabili împotriva cui se va îndrepta cercetarea penală.
De pe imobilul aflat pe strada Mitropoliei la numărul 7, pompierii au înlăturat peste şapte metri pătraţi de tencuială care stătea să cadă fiind un pericol public.
Reprezentanţii Primăriei Sibiu au anunţat, la rândul lor, că proprietarii imobilului respectiv au fost somaţi să repare faţada.
De altfel, până la jumătatea lunii octombrie, Compartimentul Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale Sibiu a transmis 317 somaţii la proprietari de imobile, majoritatea din zona centrală, cerându-le să repare faţadele.
World Snowboard Day deschide sezonul de ski la Arena Platoș Păltiniș
În complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș va avea loc, ca în fiecare an, World Snowboard Day. Evenimentul se sărbătorește de 10 ani în peste 30 de țări. World Snowboard Day deschide sezonul de ski de la Păltiniș pentru a șasea oară în ultimii șase ani.
Astfel, duminică, 20 septembrie, pasionații de snowboarding sunt așteptați la Arena Platoș pentru un spectacol demonstrativ pe pârtia D unde va fi amenajat un fun-park suficient de tehnic pentru ca tinerii snowboarderi să deschidă apetitul tuturor. De asemenea, vor fi organizate concursuri de snowboard freestyle pentru copii și juniori, favorizând totodată întâlniri și discuții cu riderii profesioniști din România.
Pentru participarea la concursurile prilejuite de World Snowboard Day nu se percepe niciun fel de taxă. Formularul de înscriere și declarația ce trebuie completată de tutorii legali, pentru concurenții care încă nu au împlinit 18 ani, pot fi descărcate la adresa www.arenaplatos.ro. Înscrierile la concurs se pot face în avans, prin email, la adresa [email protected] sau la faţa locului, înaintea startului concursului.
Ținând cont de temperaturile în scădere, tehnicienii complexului au pornit instalațiile de producere a zăpezii artificiale, iar duminică sunt șanse mari ca pârtia D să poată fi folosită de toți clienții complexului.
Moș Crăciun va ajunge în Comuna Tîrnava cu aproximativ 600 de pachete
Ca în fiecare an, în luna Decembrie “Moş Crăciun” are foarte multe opriri şi cadouri de împărţit. Una dintre staţii va fi şi în acest an în localitatea sibiană Tîrnava. În acest weekend acesta se va plimba pe toate străzile din localitate şi va invita copiii la căminul cultural pentru a-şi primi cadourile. Edilul-şef al comunei, Pleiner Norbert a reuşit să vorbească cu Moşul, i-a spus cât de cuminţi au fost cei mici şi l-a convins să treacă şi pe la ei.
Aproximativ 600 de cadouri sunt pregătite să ajungă la prichindeii care au fost cuminţi. De asemenea, tot în căminul cultural, înainte de distribuirea binemeritatelor pachete, va avea loc şi o mică serbare, care începe duminică, 20 Decembrie 2015, la ora 17:00.
„Ideea noastră a fost ca Moş Crăciun să meargă în sat şi să-i invite pe toţi copiii la căminul cultural, unde are loc serbarea cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. După serbare, după ce vom ascultata împreună ceea ce au pregătit copiii, Moş Crăciun le va oferi cadouri cu ocazia Sărbătorilor”, ne-a spus Pleiner Norbert, primarul comunei Tîrnava.
Ședință “fluviu” pentru consilierii locali medieșeni
Consilierii locali medieşeni au pregătite în mapele de lucru, în această lună, un număr de 53 proiecte de hotărâre, care vor fi supuse spre aprobare în sedinţa de consiliu de la începutul săptămânii viitoare.
Printre cele mai importante se află proiectul de hotărâre privind alocarea unui sprijin financiar Parohiei Romano Catolice în vederea reabilitării şi conservării Turnului Bisericii Franciscane din Mediaş, strada Mihai Viteazu nr. 44, un proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unor servicii de asistenţă juridică pentru anul 2016 și proiectul de hotărâre privind aprobarea limitelor maxime în cadrul cărora se pot efectua cheltuielile pentru acţiuni de protocol.
De asemenea, pe ordinea de zi de luna aceasta a legislativului medieșean se află și proiectul de hotărâre privind stabilirea cuantumului taxei, aferente anului 2016, în vederea eliberării/vizării autorizaţiilor de funcţionare privind desfăşurarea unor activităţi economice pe raza Municipiului Mediaş, proiect de hotărâre privind premierea persoanelor cu domiciliul în Mediaş şi sat aparţinător Ighişul Nou care vor împlini vârsta de 100 de ani în cursul anului 2016 și asupta proiectului de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor suprafeţe de teren în vederea construirii de locuinţe proprietate personală, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 ani, în baza Legii nr. 15/2003.
În final, aleșii locali vor discuta și proiectul de hotărâre privind execuţia bugetului local al Municipiului Mediaş pe trimestrul IV 2015 și proiectul de hotărâre privind validarea mandatului de consilier al Mariana Hălmaciu.
Şedinţa Consiliului Local Mediaş este publică şi va avea loc luni, 21 decembrie 2015, începând cu ora 16:00, în sala “Daniel Thellmann” a municipalităţii medieşene.


