La finele lunii septembrie, peste 60 de ONG-uri au lansat un apel de urgență pentru introducerea educației sanitare și sexuale în școli. Reprezentanții Ministerului Sănătăţii au răspuns că susțin acest lucru și îl văd ca pe o măsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare. Ministerul Sănătăţii a mai spus că va organiza întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educaţiei pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătăţii publice. Intenția de a introuce educația sexuală în programa școlară a dat naștere la reacții contradictorii atât în rândul specialiștilor, cât și al părinților. Astfel, pe de o parte se susține că educația sexuală în școli este singura soluție împotriva sarcinilor la vârste fragede și a bolilor cu transmitere sexuală, iar pe de altă parte se atrage atenția că aceste informații favorizează contactul timpuriu al copiilor cu domeniul sexualității, ceea ce îi va afecta în și mai mare măsură. Am solicitat și noi câteva puncte de vedere de la reprezentanții ambelor tabere, iar argumentele pro sau contra introducerii educației sexuale în școli vi le prezentăm mai jos.
Doctor Virgiliu Gheorghe: Problema nu este lipsa de informaţie a copiilor, ci o cultură a sexului şi a pornografiei care este adulată pe toate mijloacele mediatice:
Necesară este introducerea unei materii de genul educaţie pentru viaţă sau pentru familie şi nu pentru sex. Problemele sexuale ale copiilor derivă din bombardamentul cu pornografie şi erotism prin toate mijloacele şi nu din insuficienta informare. De ce nu luptă aceste ong-uri ca să se limiteze accesul copiilor la pornografie? Dimpotrivă, ei vor şi pornografie şi educaţie sexuală. În schimb, cei care luptă în societate împotriva pornografiei luptă şi împotriva educaţiei sexuale, care s-a dovedit că în Occident n-a fost altceva decât o educaţie pentru sex. Într-un studiu publicat în 1980, în State se analizau efectele educaţiei sexuale. În chip laudativ, pe lângă o mai bună informare privind sexualitatea, studiul scotea în evidenţă rezultate de genul: fetele într-un număr cu mult mai mare au renunţat la fecioria dinainte de căsătorie, reprezentată prin aşa zisul standard dublu; cu toţii, băieţi şi fete şi-au schimbat viziunea privind miturile sexuale, adică tot ceea ce însemna viziune tradiţională privind sexualitatea; s-a constatat o creştere a deschiderii faţă de practicarea masturbării şi a sexului oral. Oare asta vrem şi noi de la copiii noştri?
Nu cred că la noi educația sexuală va avea efecte pozitive, în primul rând, pentru că ştiu cât de obedienţi suntem când este vorba să punem în practică nişte instrucţiuni venite de undeva de sus. Cred că aceasta se trage de la comunism. Deci dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere în ghidul pentru Educaţie sexuală ca de la 4 ani copiilor să li se vorbească despre masturbare şi să fie învăţaţi să-şi procure plăcere din atingerea părţilor intime, nu ştiu dacă educatorii noştri sexuali vor trece peste aceste prescripţii.
Acest ghid este dat publicităţii şi chiar mi s-a vorbit despre el de către persoane din instituţiile guvernamentale. Desigur, în România nu se pomeneşte nimic în spaţiul public ca să nu se stârnească indignarea populaţiei, dar acesta este adevărul. Educaţia sexuală care se pregăteşte pentru copiii noştri nu are nimic de-a face cu normalitatea. În ghidul respectiv se arată că încă de la clasa I copiii trebuie să fie învăţaţi despre contracepţie şi avort, pentru ca de la clasa a IV –a, de la 9 ani, să aibă primele experienţe sexuale şi să fie învăţaţi despre diversele modalităţi de a experimenta sexul, probabil ceea ce acum câţiva ani se numea „în mod retrograd”, perversiuni.
Cred că se doreşte atât de mult introducerea disciplinei în programa şcolară pentru că pur şi simplu este un ordin venit din afara ţării. Acel ghid OMS e mai mult decât o recomandare. Eu nu ştiu de ce sexualizarea precoce a copiilor este un deziderat atât de important pentru anumite organisme internaţionale, dar nu pot să nu constat că aşa stau lucrurile.
Argumentul ONG-urilor şi al medicilor este că vârsta la care îşi încep tinerii viaţa sexuală a scăzut foarte mult. În ce măsură va putea rezolva educaţia sexuală această problemă? NU altfel decât s-a rezolvat în Occident. În America există educaţie sexuală din anii 70, ceea ce nu a făcut decât să scadă continuu vârsta primelor relaţii sexuale. E un dezastru. În SUA, în urma atâtor decenii de educaţie sexuală, contracepţie şi avort, peste o treime din copiii americani trăiesc cu doar un singur părinte sau fără nici unul. Cine ne dă nouă lecţii acum? Europa? Mergeţi la Londra ca să vedeţi ce viaţă sexuală au tinerele care nu apucă dimineaţa pe propriile picioare, şi de cele mai multe ori nu ştiu cu cine au dormit în pat, ca să nu spun mai mult. Acest lucru se întâmplă şi în Germania sau în alte ţări europene unde educaţia sexuală există de ani mulţi.
Încă o dată vă spun. Problema nu este lipsa de informaţie a copiilor, ci o cultură a sexului şi a pornografiei care este adulată pe toate mijloacele mediatice. Sărace fete cu creierul mic şi cu sânii cât mai mari devin modelele tinerelor din noua generaţie. La fel, băieţi numai muşchi, dar fără nicio responsabilitate, fără nicio stăpânire de sine sunt propuşi ca modele de către opinia publică dirijată de mass-media. Cred că ar trebui mai întâi o educaţie a celor din media, a celor din CNA care îngăduie aceste reprezentări deviante a realităţii. În schimb ei au găsit soluţia: educaţia sexuală.
În Norvegia, un profesor a cerut să se proiecteze filme pornografice la orele de educaţie sexuală pentru a le face mai atractive. Vedeţi unde se va ajunge? Orele de educaţie sexuală nu pot aduce mai multă informaţie, ci doar vor obişnui şi mai mult pe copii cu ideile şi imageria erotică.
Ca să-i putem ajuta într-adevăr pe copii şi adolescenţi, trebuie luptat pentru întărirea familiei. Pentru mai mult timp petrecut împreună în familie, pentru o atmosferă cât mai armonioasă, împărtăşindu-se mai multă afecţiune. Asta în primul rând. Trebuie consolidate comunităţile mici, unde familiile, părinţii şi copiii să-şi valideze reciproc valorile. Din păcate, imităm tot ceea ce este rău în Occident, însă cele mai puternice comunităţi de acolo nu au televizor în casă, se citeşte mult mai mult şi au o viaţă comunitară foarte bogată. Există o mulţime de lucruri care pot fi făcute, dar din păcate noi vrem să rezolvăm o problemă cu exact ceea ce nu ar trebui, adică adâncindu-i şi mai mult pe copii în reflexia, în frământarea privind sexualitatea. Eu i-aş îndruma mai mult pe copii în drumeţii, în tabere creative, către un alt orizont în care să se realizeze ca persoane umane şi nu ca mărfuri pe piaţa sexului ca divertisment. Se pot face multe, dar trebuie să avem noi iniţiativa, părinţii, comunităţile, înainte de a veni alţii ca să ne înveţe cum să ne educăm copii, cum să trăim sau mai curând cum să ne distrugem viaţa. Este şi această încercare de a se introduce educaţia sexuală în şcoala românească o provocare, întrebarea care rămâne este cum vom răspunde noi la această provocare, ne vom trezi sau vom continua somnul în care ne-a introdus industria divertismentului şi de consum în ultimii 25 de ani?
Virgiliu Gheorghe este biofizician și doctor în bioetică al Universității Aristotel din Tesalonic. Susține anual conferințe în țară și străinătate despre problemele cu care se confruntă omul contemporan, a publicat lucrările științifice „Efectele televiziunii asupra minţii umane” (4 volume), „Pornografia — Maladia secolului XXI” și este coordonator al secţiunii ştiinţifice a revistei „Familia Ortodoxă”.
Camelia Proca, președinte Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) : Statul are obligaţia de a asigura accesul larg la informare şi servicii pentru sănătatea reproducerii:
Ca să parafrazez un medic sibian, a-i educa pe tineri despre propriul corp, inclusiv ceea ce ţine de sexualitate, este la fel de necesar în şcoli cum e a-i educa să se spele pe mâini după ce merg la toaletă. Pare o chestiune de bază, dar nu toţi învaţă asta în familie. Din păcate, majoritatea dintre adulţii de azi am crescut obişnuiţi să trecem sub tăcere tot ce ţine de sexualitate, ca şi când ar fi ceva ilicit şi murdar. Puţini dintre noi ne simţim confortabil vorbind despre sexualitate. De aceea e de înţeles că există o mare doză de temeri, presupuneri şi interpretări greşite legate de acest subiect, manifestate implicit faţă de introducerea educaţiei sexuale în şcoli. O falsă presupunere (i-am putea spune chiar o falsă speranţă) este că dacă nu le vorbim tinerilor despre sex, ei nu fi preocupaţi de acest subiect. Sau că dacă lăsăm asta cu totul în seama familiei, vom avea o societate mai morală.
Dar copiii şi adolescenţii de azi nu cresc în lumea în care am crescut noi. Ei sunt înconjuraţi de mesaje cu conotaţii sexuale mai mereu: când deschid televizorul, în drum spre şcoală când trec pe lângă chioşcurile de ziare, când merg în piaţa mare la un concert, când se uită cu prietenii pe Facebook etc. A-i lăsa fără o îndrumare dintr-o sursă avizată în acest domeniu este ca şi când le-am da un colac de înot spart când încep să înoate. Îi expunem unor riscuri semnificative: ca ei să înveţe informaţii, atitudini şi comportamente greşite, pe care neavând posibilitatea de a şi le confrunta şi verifica (dacă subiectul e unul tabu cu adulţii din jur) şi le vor însuşi fără ca noi, adulţii responsabili de lângă ei să putem interveni în vreun fel. Un consilier psihologic şcolar ne povestea de curând despre un băiat pentru care sex însemna ceva impulsiv şi violent pentru că asta văzuse în filmele porno de pe internet. Ce tipare de relaţionare ar putea el dezvolta în viitor dacă unicele surse de informare vor fi internetul şi amicii de vârsta lui?
Poate dacă i-am spune în loc de educaţie sexuală, educaţie pentru sănătatea reproducerii şi comportament sexual responsabil am ajunge mai rapid la consens sau măcar la mai multe puncte comune. Aşa cum prevăd şi convenţiile internaţionale ca CEDAW (ratificată de România), educaţia despre reproducere si sexualitate trebuie să se întâmple treptat, adaptat vârstei. Asta înseamnă că la clasele mici se va discuta despre propriul corp, părţi interne şi externe, cu denumiri corecte care să descurajeze vulgarităţile, despre cum deosebim atingerile ok de cele abuzive, despre diferenţele dintre fetiţe şi băieţi, dar şi despre asemănările lor, despre schimbările la care să ne aşteptăm la pubertate. În felul acesta copiii vor învăţa să îşi respecte propriul corp, vor fi pregătiţi să poată descrie un eventual act abuziv care li se întâmplă lor sau prietenilor lor. La vârsta pubertăţii le vom explica de ce se schimbă atât de dramatic corpul lor, de ce au trăiri emoţionale intense şi cum îşi pot stăpâni pornirile hormonale. Nu vom mai avea fetițe speriate sau oripilate de ele însele la prima menstruaţie sau temeri transmise de părinţi neinformaţi, cum că, de acum fata poate rămâne însărcinată dacă face baie după tatăl ei. La vârsta adolescenţei ar învăţa înainte să devină activi sexual despre responsabilitatea care vine odată cu începerea vieţii sexuale, despre riscul contractării de infecţii cu transmitere sexuală şi despre riscul sarcinilor nedorite. Despre cum pot spune nu presiunilor grupului până când se vor simţi pregătiţi. Despre ce înseamnă un comportament sexual responsabil şi ce înseamnă consimţământ. Despre legăturile între sexualitate şi sentimentele de iubire. Ceea ce nu se întâmplă acum. Tot un psiholog şcolar ne povestea despre băieţi care credeau că nu pot avea o iubită până când nu vor deveni experimentaţi sexual şi apelează pentru iniţiere la prostituate, iar apoi cer iubitelor să se comporte la fel şi să le satisfacă orice dorinţă, ceea ce pregăteşte terenul pentru abuz în relaţii intime. În acelaşi timp avem unele dintre cele mai mari rate din Europa la sarcini în adolescenţă şi la avorturi, ceea ce înseamnă riscuri grave la adresa sănătăţii. Cum să putem atunci spune că e de preferat varianta actuală în care adulţii tac şi tinerii se descurcă cum pot? Afirm cu tărie că a lăsa lucrurile aşa cum sunt ar echivala cu o încălcare a drepturilor copiilor prin prisma siguranţei şi totodată a drepturilor femeilor, pentru că statul are obligaţia de a asigura accesul larg la informare şi servicii pentru sănătatea reproducerii. Şi asta se poate cel mai bine rezolva în contextul învăţământului de masă, prin cadre special instruite şi folosind experienţa existentă în rândul organizaţiilor societăţii civile, cum este şi A.L.E.G., dar nu numai: Crucea Roşie, Tineri pentru Tineri şi multe altele.
Pr. Constantin Necula: Cum să pot înțelege gândirea educațională a activiștilor promiscuității sexuale, când socotesc religia o chestiune de maximă intimitate personală, dar fac din sexualitate un spectacol public?:
Biserica Ortodoxă nu se opune acestei educații, ci modului defectuos în care vor să o propună ONG-urile seculariste convertite, peste noapte, în mari specialiste în verigi educaționale în zona aceasta, extrem de fragilă, a educației. România are o tradiție educațională respectabilă, din care orele de „igienă sexuală” nu au lipsit. Îndrăznesc să spun că oamenii Bisericii nu propun nici ei, de la amvon ori altar, o educație asexuată. Știm foarte bine care sunt parametrii de dezvoltare psihică și sexuală a adolescenților ori a celor care ating maturitatea, asigurăm consiliere sexuală de sute de ani situațiilor limită din familie ori școală. Chiar și acelor persoane cu orientări sexuale sprijinite prin tot soiul de legități umane le-am asigurat mereu consiliere și discreția spovedaniei a vindecat multe răni. La momentul acesta cred că se propune educația sexuală în școală ca alternativă, în timp, orei de religie. Inițiatorii se bazează pe provocarea pe care o astfel de oră o aduce în școală: imagine, limbaj, scenarii de viață. Deocamdată ce am văzut nu are de a face cu educația ci cu propaganda, cu ideologia orientării gender. Broșuri în care copii de același sex își propun exerciții sexuale, discursuri pro-avort și tot soiul de lecturi orientate spre orizonturi patologice ale sexualității nu pot constitui fundamente educaționale. De altfel, ne-au dovedit cam care-i copilul viitorului, educat sexual, atunci când au manifestat în fața Ministerului Educației afișând tot soiul de „intimitățuri”, cum ar spune neica Caragiale. Apoi, ca să ne lămurim, pentru a fi predată această „materie” în școala românească ea nu poate fi tratată preferențial. Are nevoie de un suport de curriculum, o programă, de niște oameni formați pedagogic și profesional, nu prin scurte cursuri de formare acreditate de…ideologi. Trebuie deschise posturi, examene pe post, inspecții și o cercetare de necesar cultural pe teren. Să luăm un singur exemplu. Unul dintre ideologii extirpării orei de religie din școală amenința că trebuie trimiși în cercetare penală 6000 de profesori de religie. Avea el o cifră acolo, dar falsă. În România sunt 6000 de unități școlare dar în care sunt înscrise și alte subunități comasate prin dipozițiile din ultima Lege a Învățământului. Avem de creat, altfel spus, 18.000 de specialiști în domeniu. Unde, cum, în ce condiții, cu ce finalități? Oare sunt mai importanți astfel de specialiști decât 18.000 de medici sau, ca să fiu un pic acid, oare câți kilometri de autostradă se pot construi dintr-o astfel de investiție? Am văzut că pentru formarea corifeilor noii orientări sexuale, care o fi aceea, s-au cheltuit în programe invizibile mai bine de 24, 5 milioane de euro. Cam mult pentru multul nimic.
Cred că avem nevoie de reactivarea corectă a orei de educație pentru sănătate, de restaurarea dispensarelor școlare și delegarea unor priorități educaționale oamenilor care lucrează în ele. Cred că e nevoie să reevaluăm locul și autoritatea cabinetelor de psihologie școlară și să angajăm în domeniul educației pentru trup oameni cărora să le pese de sufletul copiilor. Comentând asupra Conferinței Mondiale a Femeilor de la Peking, din 1995, care a creat vidul moral din jurul noțiunilor-acțiunilor gender și gender-mainstreaming ca și asupra întregii agende a culturii gender, Dale O`Leary consemna: „Platforma de acțiune de la Peking este un atac direct asupra valorilor, culturilor, tradițiilor și convingerilor religioase ale marii majorități a populației mondiale atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în națiunile industriale. Documentul nu prezintă nici un fel de respect față de demnitatea omului, încearcă să distrugă familia, ignoră căsătoria, depreciază importanța maternității, promovează practici sexuale deviante, promiscuitatea sexuală și sexul pentru tineret”1. Dinaintea unei astfel de prognoze morale este greu ca Biserica să nu se implice prin parohii în educația copiilor pentru o paternitate și maternitate în Hristos, înțelegând cu foarte mult timp în urmă ceea ce psihoterapia modernă a descoperit cu argumentare științifică azi: copiii noștri au nevoie de noi2. Cunoscând bine situația din școli cred că avem nevoie de educație sanitară în cel mai limpede sens al acesteia. Igiena dentară, igienă corporală și mintal. Acolo se joacă viitorul tineretului. La curățenie, atitudine medicală, cultura modei.
Pericolul cel mai mare este eludarea moralei familiei. Deșertarea de populație a teritoriului românesc. Amestecul falșilor specialiști în discursul educațional. Generalizarea invalidată de adevăr. În vară, de exemplu, un psiholog blogger, mereu respecializat după nevoile presei, când cu tânăra violată la Vaslui spunea că este cât se poate de limpede că este vina…orei de religie. Penibilitatea aceasta a argumentării aproape că-ți blochează logica. Nu ni se propune de fapt niciun dialog ci se încearcă dictarea unei linii educaționale fără nici un sens social. Pericolul unei astfel de educații sexuale, făcute din „traduceri” este relevant și în ce privește încercarea nivelării culturii familiei. Știți să România, alături de o serie de țări europene, stă încă foarte bine la căsătorii. Argumentarea permanentă, zgomotoasă și fără argumente a concubinajului sau a căsătoriilor între persoanele de același sex nu au de-a face cu educația sexuală. A educa, ne-o strigă mereu activiștii anti-ora de religie, nu îngăduie ideologizarea și manipularea. Oare așa se dezvoltă proiectul educației sexuale? Eu remarc că odată cu creșterea tensiunii pe temă au reînceput o serie de atacuri împotriva Bisercii, a familiei clasice sau a decidenților educaționali care nu se tem a fi mărturisitori. Cred că educația sexuală trebuie să te învețe cum și în ce condiții poți deveni părinte, cum să crești în relație cu celălalt/cealaltă, cum să-ți păstrezi demnitatea în cuplu și alte multe. S-au tot aruncat în față scenarii, chestiuni legate de mame prea tinere. Dar nimeni n-a vorbit despre demonetizarea moralei nașterii prin manipulare genetică, prin îmbătrânirea maternității din care televiziunile au făcut un adevărat spectacol. Cum să pot înțelege gândirea educațională a activiștilor promiscuității sexuale când socotesc religia o chestiune de maximă intimitate personală și ne propun o educație sexuală care expune copiii și fac din sexualitate un spectacol public?
Cred că educația sexuală ar fi adecvată dinainte de nașterea copilului, prin educația părinților săi. Cred că este important ca părinții-medicul de familie-medicul specialist în ginecologie și, acolo unde există, duhovnicul să colaboreze fără a-și anula unul altuia competența. Cred în capacitatea profesioniștilor de a fi profesioniști. Apoi nevoia de pediatru și psiholog specialist în vârste mici, învățătoarea sau ulterior profesorii, toți sunt o rețea care educă de ani de zile copiii și din punct de vedere sexual. Specialiștii există, sunt inimoși și umiliți de aerele de inventatori în educație ale acestor oameni care confundă autoreferențialul cu performanța. Cred că școala românească are nevoie de un vot de încredere nu doar de blam public în formă continuată. Argumentele aduse de specialiștii de conjunctură țin exact de copii care nu frecventează școala, sunt supuși exploatării sau sunt victime ale abandonului școlar. Implicat în cel mai amplu proiect pentru combaterea abandonului școlar, „Alege Școala!”am putut remarca situații economice specifice, areale sociale extrem de fragile. Acolo trebuie investit, în reducerea sărăciei și în asistența socială a oamenilor de acolo. Când aud marea ușurință a celor care pun Biserica la zid pentru inactivitate sunt conștient că acești critici nu cunosc activitatea Bisericii. Aceasta este vina noastră. Nu e vorba de lipsă de transparență ci de un efort foarte mare în care nu ne putem angaja. E jenant că trebuie mereu să ne cerem scuze că muncim. Pentru mine, ca om al Bisericii, este jenant să trebuiască să construim un minister al propagandei. Suntem creștini, ne asumăm inclusiv jignirile și minciunile îndreptate împotriva noastră. Revenind la educația sexuală trebuie să spunem limpede: copilul este trup și suflet. O educație care disecă pruncul român este crimă împotriva vieții lui. Este dezangajantă inclusiv în mediul social, Vestul Euopei ne-o dovedește.
Psiholog Mihai Copăceanu: Dacă şcoala are rolul ne a ne educa copiii şi tinerii noştri, iar disciplina se numeşte educaţie sexuală, nu poate exista niciun argument împotriva introducerii ei :
Educaţia sexuală vine ca răspuns urgent la nişte nevoi şi riscuri pentru întreaga populaţie. Este o problemă de sănătate publică naţională. Avem date îngrijorătoare de ani buni, suntem de ruşinea Europei. România este pe locul II în Europa în ceea ce priveşte numărul de adolescente care au devenit mame timpuriu (vârsta între 15 şi 19 ani), la numărul de avorturi şi la nefolosirea mijloacelor de protecţie sexuală. În România, prostituţa stradală şi traficul de persoane este la un nivel ridicat. Tinerii îşi încep viaţa sexuală încă de la 15 ani. 60% dintre cei care şi-au început viaţa sexuală, primul act sexual l-au avut în mai puţin de o lună de când şi-au cunoscut partenerul. Ce înseamnă aceasta ? Începerea vieţii sexuale înainte de încheierea pubertăţii este corelată cu cancerul de sân, infertilitatea, infecţii cu transmitere sexuală, HIV, număr ridicat de parteneri şi implicarea în alte comportamente de risc, precum consumul de alcool şi droguri. La capitolul igienă corporală, accesarea serviciilor medicale de specialitate sunt tot pe ultimele locuri. Şi atunci, dacă şcoala are rolul ne a ne educa copiii şi tinerii noştri, iar disciplina se numeşte educaţie sexuală (sau educaţie pentru sănătate), nu poate exista niciun argument împotriva introducerii ei. Discuţiile despre cine le predă, ce va conţine programa, sunt elemente de detaliu ce întotdeauna au rezolvare şi vor fi stabilite ulterior. Cursul nu va fi de sexologie, deci accentul cade pe educaţie. Ce poate fi rău în a educa ? Vă prezint câteva argumente în favoarea educaţiei sexuale :
1) Doar 4% dintre tineri discută cu părinţii despre sexualitate. Doar 10% din informaţiile primite sunt din alte surse precum prietenii şi internetul. Ştim că internetul nu este o sursă sigură şi corectă, de aceea, dacă un copil rămâne în grija şcolii de la 6 la 19 ani, este nu o sarcina, ci obligaţia şcolii de a oferi informaţie sigură. Deci şcoala este singura instituţie educaţională care are contact cu fiecare copil din ţara noastră, şi de aceea şcoala este într-o poziţie unică de a oferi copiilor şi adolescenţilor informaţii, cunoştinţe, înţelegere, abilităţi şi atitudine faţă de deciziile pe care elevii le vor lua pentru a promova sănătatea sexuală în propria lor viaţă. Deci educaţia sexuală are un rol important în prevenirea problemelor de sănătate sexuală.
2) Încălcarea Constituţiei. În opinia mea, actuala lege a educaţiei încalcă art.31 din Constituţia României privind dreptul la informaţie şi art. 34, care specifică clar că „Statul este obligat să ia măsuri asupra igienei şi sănătăţii publice”. O astfel de măsură este introducerea educaţiei sexuale.
3) Toţi pot fi de acord, inclusiv cei ce se opun, cu următorul argument: există o suprapornografie şi un exhibiţionism excesiv datorat internetului şi media plin de tentaţii, riscuri şi informaţii eronate. Tocmai, ca răspuns la toate acestea conţinuturi cu caracter sexual, de multe ori lipsite de credibilitate, şcoala trebuie să ofere soluţii.
4) Din experienţa altor ţări cunoaştem unele precizări: la această disciplină nu se oferă note; părinţii îşi pot retrage oricând copiii; nicio programă nu încurajează sexul precoce şi respectă identitatea fiecărei persoane;părinţii pot asista la ore; părinţii, elevii şi dascălii sunt cei care în Marea Britanie au cerut ministerului să introducă acestă materie ca obligatorie; cei care predau au parte de pregătire de specialitate şi competenţe. Evident nu cade în sarcina oricărui profesor. Personal, cunoscând că fiecare şcoală are psiholog, ar putea fi un prim pas; la clasele mici se fac teme care nu ating în mod direct sexualitatea umană. De exemplu: aspecte emoţionale, relaţionale, intimitate, dezvoltare fizică, familie, prietenie, valori si norme de grup, presiunea sociala si influențele sociale, încurajarea discuției cu familia, egalitate de gen, şi doar ulterior despre pubertate, contracepţie, abstinență, riscurile sexuale, îngrijire medicală, protecția imagilor, internet şi pornografie.
5) Ca psiholog, în activitatea mea profesională, la cabinet, invitat la discuţiile publice, conferinţe de psihologie sau în şcoli, licee şi facultăţi, vorbind cu la mii de elevi, am întâlnit cazuri clare de necunoaştere a unor noţiuni minime de sănătate sexuală inclusiv la vârste mai mari sau chiar la adulţi. Impactul emoţional al unor acte sexuale nepotrivite sau eşuate poate fi nefericit şi cu efecte pe termen lung.
6) Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă educaţia sexuală. Un raport al Comisiei Europene (2013) analizând situaţia educaţiei sexuale în 24 de state europene sublinia că insuficienta educaţie sexuală în ţările est-europene conduce la o creştere a cazurilor de sarcini nedorile la adolescente şi la infecţii cu transmitere sexuală şi HIV inclusiv în România, pe primele locuri, alături de Bulgaria, Estonia, Slovacia şi Lituania.
În Franţa, Belgia, Austria şi Germania, educaţia sexuală este o componentă a programei naţionale încă din anii 1970. Suedia este prima ţară europeană care a introdus educaţia sexuală încă din 1942 şi lecţii de educaţie sexuală au fost susţinute prin intermediul radioului inclusiv în 1954. Concomitent au fost create centre pentru tineri care să asigure servicii de prevenire a sarcinilor nedorite şi să promoveze sănătatea sexuală. În prezent sunt peste 240 de centre pentru tineri. În România ?

Timp de 10 numere v-am prezentat poveștile și principiile pe care se bazează o parte dintre șefii de promoție ai Facultăților Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. De ce am ales să fac asta? Pentru că, asemeni olimpicilor… acești tineri merită lăudați și arătați lumii. Poate unii cred că se exagerează, alții spun degeaba, oricum vor pleca din țară, dar sunt convinsă că mulți dintre dumneavoastră ați citit cu interes ceea ce gândesc, simt și fac acești tineri, pentru a fi cei mai buni. Cert este că, ei au demonstrat, cel puțin în școală, că pot fi exemple pentru generația lor. Acum, a venit momentul să aplice și în viață ceea ce au învățat, fie că își vor urma meseria pentru care s-au specializat, fie că vor descoperi noi drumuri, cu noi provocări. Să ne amintim, așadar, de fiecare șef de promoție în parte, citind un material retrospectivă și să nu uităm că, uneori ai succes…iar alteori înveți.
Nicoleta Mihaiu, șefa de promoție a Academiei Forțelor Tereste „Nicolae Bălcescu” din Sibiu
Nicoleta Mihaiu este eleva care, anul acesta a reușit să termine Academia Forțelor Tereste „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, ca șefă de promoție, cu media 9,66, după ce, tot șefă de promoție a fost și la încheierea liceului militar, din Breaza. Este acum sublocotenet, iar la ceremonia de încheiere a școlii militare și de ridicare în grad, a primit, de la Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, prezent la manifestare, un stilet gravat (pumnal cu lamă triunghiulară), iar de la Șeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat, Emblema de Merit „Ştiinţă Militară”, clasa a II-a.
Nicoleta s-a născut într-o comună din judeţul Buzău, unde şi locuiește alături de familia ei. „Mediul în care m-am dezvoltat include voinţă, ambiţie, disciplină şi putere, nu te lasă să te complaci în rutină, ci te determină să lucrezi pemanent asupra ta şi să tinzi către ceva nou. Iar când îţi place ceea ce faci, fiecare zi îţi aduce bucurii şi satisfacţii.”
Ce sfat are Nicoleta pentru tinerele care își doresc să se îndrepte către militărie? „Să-şi asculte instinctul şi să-şi concentreze eforturile pentru a avea acces la o astfel de carieră. Iar în prezent, învăţământul militar românesc oferă multe oportunităţi în acest sens. Ele nu au nevoie de o pregătire psihică preliminară, ci doar de încredere de sine, coroborată cu tinereţea, entuziamul şi caracterul puternic. Pentru că atunci când îţi iubeşti profesia, poţi obţine foarte multe, deoarece dificultăţile se înfruntă cu fermitate. Trebuie doar să nu te opreşti în faţa acelor greutăţi, fapt care te va conduce întotdeauna pe drumul corect.”
Paul Langa, șef de promoție al Facultatății de Științe Sociale, specializarea Conservare şi Restaurare, din cadrul Universității „Lucian Blaga”.
Paul nu se gândea la o asemenea performanță, dar a reușit! „Am tratat totul cu seriozitate, am ştiut de la bun început ce înseamnă să faci o facultate, am dat atenţie tuturor detaliilor şi indicaţiilor care mi-au putut fi de ajutor, o prezenţă constantă la cursuri şi o învăţare logică a cursurilor.” S-a născut în orașul Făgăraş, din judeţul Braşov. Provine, după cum povestește chiar el, dintr-o familie de oameni simpli și are un frate mai mic. A urmat cursurile Şcolii Ginaziale ,,Ovid Densuşianu”, făcând parte din clasa cu profil arte plastice şi muzică, grupa arte plastice a profesorului Matei Sofonea. Liceul l-a făcut la Colegiul Naţional ,,Doamna Stanca” din Făgăraş, specializarea Matematică-Informatică, profil real. Mintea lui Paul a făcu față rigorii unui profil ce studiază, în mare parte, științe exacte însă, sufletul i-a rămas credincios pasiunii pentru arte plastice. Așa a ajuns la Sibiu.
Ce-i sfătuiește viitorii boboci ai facultăților? „În primul rând să nu uite de ce au venit la facultate! Să trateze cu seriozitate ceea ce fac, însă să nu uite să se şi distreze, deoarece orice muncă trebuie să fie urmată neapărat şi de relaxare. Să aibă limite în tot ceea ce realizează, mai puțin atunci când se referă la ţelurile în viaţă! Acestea trebuie să fie cât mai departe cu putinţă pentru a obţine performanţe. Le urez pe această cale, mult succes tuturor!” Ce-și dorește de la facultăți? „Mi-aș mai dori și accentuarea laturii practice în cadrul facultăţilor. Dacă stăm să ne gândim, cel mai bine se poate învăţa doar practicând pe baza cunoştinţelor învăţate. Pe de altă parte, este necesară dotarea facultăţilor cu instrumentar şi bibliografie necesară bunei desfăşurări a activităţii.”
Oana Marin, șefă de promoție a Facultății de Litere și Arte, la secția Actorie
Oana s-a născut în Drobeta Turnu Severin, lângă Dunăre. „Până să vin la Sibiu, mi-am petrecut viața în Motru, un oraș mic, cu blocuri de patru etaje și cu alei cu nume de flori. Un fel de Dogville. Păstrez imagini poetice în legătură cu familia mea. Mama citea, scria, mă învăța, fiindu-mi un etern ghid. Tata scria la ziar și îmi punea Goran Bregovic. Mamaia îmi povestea înainte de culcare serialele din timpul zilei, tataia mă plimba prin dealurile care împrejmuiau orașul. Mă dădeam ore întregi în leagănul din spatele blocului și visam, până mă striga mama de pe geam. Mama este un om extraordinar. E profesoară. Formează oameni.” A absolvit toate cele 12 clase ale Colegiului Național „George Coșbuc” din Motru. De la 7 la 12 ani, în paralel, a urmat cursurile Școlii Populare de Arte Tg-Jiu, secția pian. „Pe vremea aceea îmi doream să ajung pianistă, puțin mai târziu luptatoare de gherilă, apoi a urmat actoria… ”, pe care a ales să o facă la Sibiu. Oana a jucat, în această primăvară într-unul dintre cele mai importante festivaluri din Moscova, însă nu s-a decis încă ce are de făcut. Iată cum este lumea pe care și-a ales-o și cât de pregătită este să pășească în ea! Ce spune Oana despre meseria pe care, cel mai probabil, și-a ales-o? „Actoria e o meserie grea. Nu există vreun fel corect de a face actorie, iar orice atitudine ai avea față de meserie este, în mod cert, de fiecare dată eronată. Spre exemplu, aici zicala „capul plecat, sabia nu-l taie”, nu funcționează. Deloc. Fie ești stâncă, fie…îți asumi pur și simplu riscul de a-ți fi retezat capul. Poate, Doamne-ajută, crește unul nou în loc. Personal, îmi place ideea de spectacol, de a face spectacol. Îmi place să cânt, iar oamenii să fie atenți la ce spun în cântecul respectiv, nu la faptul ca împletesc niște note. Îmi place să mă mărturisesc. În mod bizar, în loc să sporească, curajul meu de a face acest lucru, s-a cam dus încet-încet pe apa sâmbetei. Învăț din ce în ce mai mult că, în ziua de azi mărturisirea este un păcat și o ofensă adusă alterității. Omenirea se urâțește pe zi ce trece și, dat fiind faptul că Celălat este, în mod excepțional, raisonneur-ul (reflectă, își dă cu părerea) fiecărui individ, toți ne închidem sistematic în bulele noastre de săpun, sau, mă rog, după spusele lui Visniec, devenim unici locuitori ai propriilor noastre cercuri.”
Mădălina Diana Sas, șefă de promoție a Facultății de Drept „Simion Bărnuţiu” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”
Mădălina Diana Sas s-a născut la Sibiu și, deși destul de târziu, în clasa a XII-a, a ales să urmeze cursurile Facultății de Drept „Simion Bărnuţiu” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”. Familia a susținut-o. „Relația cu părinții mei este una foarte strânsă, suntem deschiși unii cu ceilalți și ei sunt cei care m-au susținut în tot ceea ce am făcut. Tatăl meu a fost cel care m-a sfătuit mereu să urmez Facultatea de Drept și nici nu vedea o altă carieră mai potrivită pentru mine”. Mădălina a terminat facultatea anul acesta, ca șefă de promoție, cu media 9,76. Între timp a susținut examenul la avocatură și a fost printre cei 6 tineri, din 48 înscriși care au reușit să-l promoveze. Mădălina este acum avocat stagiar. „Îmi doream să devin actriță, dar în clasa a XII-a am început să mă gândesc mult mai bine ce vreau să fac cu viitorul meu și care ar fi drumul cel mai potrivit pentru a mă simți pe deplin împlinită. Facultatea de Drept nu a fost o alegere la întâmplare deoarece înainte să urmez liceul singura profesie la care visam era cea de avocat. Pur și simplu aceasta a fost opțiunea pe care am considerat-o cea mai potrivită pentru mine și care putea să îmi ofere cele mai multe împliniri pe plan profesional.” Ce înseamnă pentru ea meseria aleasă? „Dacă îți dorești cu adevărat să profesezi în domeniul juridic trebuie să depui foarte mult efort. La începutul facultății eram derutată, era un domeniu nou pentru mine, materiile erau voluminoase, limbajul greoi, iar diferența dintre liceu și facultate era foarte mare”, dar tânăra avocat s-a ghidat mereu după spusele lui Winston Churchill: „Succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să îți pierzi entuziastmul”.
Vlad Pojoga, șef de promoție al Facultății de Litere și Arte, Secția Română – Engleză
Vlad Pojoga. Sunt convinsă că mulți dintre tinerii și cadrele didactice universitare din Sibiu știu despre cine este vorba, dar și mai mulți vor să afle, pentru că o personalilate ca a lui nu trebuie trecută cu vederea. Ei bine, Vlad s-a născut la Sibiu în anul 1993 și a urmat cursurile Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, profilul matematică informatică. În clasa a XI-a se apucă de scris poezie. Asemeni lui Ion Barbu descoperă strânsa legătură dintre știință și metaforă, chiar dacă pentru mulți, cele două cuvinte nu par a fi pe același calapod. Urmează cursurile Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, Secția Română – Engleză și termină studenția ca șef de promoție. Adună în palmares realizarea unei reviste, alăturarea în cadrul unui cenaclu, crearea unui festival internațional de poezie și pune ca punct principal pe lista de priorități scrierea primei cărți. Ce spune Vlad despre o carte bună? „Literatura de calitate e azi peste tot, de la reviste la site-uri la Tumblr și Facebook, tot ce trebuie să facem e să vrem să ajungem la ea. Și lumea nu-și dă seama, dar e mult, mult mai ușor să te regăsești în ceva ce e scris de un om care trăiește în același timp cu tine, pentru că scriitorii care îți plac sunt oamenii care spun ceea ce ai fi vrut tu să spui și nu știi cum.” Ce sfaturi dă? „Cineva spunea la un moment dat, într-un interviu, că dacă vrem să ajutăm cu ceva trebuie să ascultăm poveștile oamenilor. Așa că, asta aș spune și eu, oriunde ar fi ele, în cărți, filme, în viață sau în mintea noastră: să ascultăm poveștile oamenilor.”
Bogdan Cerveneak, șef de promoție al Facutății de Teologie
Bogdan Cerveneak este un tânăr care a răspuns chemării de a fi mai aproape de Dumnezeu și a mers să învețe cum să arate, orcărui om cu inima deschisă, calea către El. S-a născut în Bocșa (județul Caraș-Severin), în anul 1988. A urmat aici școala generală și Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Reșița, la secția matematică-informatică/engleză intensiv. Liceul a fost momentul în care Bogdan început să i-a decizii. „În clasa a XII-a am hotărât să mă convertesc la ortodoxie, fiindcă înainte eram catolic (după tată) și de aici a început totul. Atunci, în a XII-a, am și avut dorința de a veni la Teologie în Sibiu, auzind că e cea mai bună facultate de profil din țară, numai că, un an întreg mă pregătisem pentru admiterea de la Timișoara de la Automatică; așa că am mers la Timișoara. Am terminat facultatea și m-am angajat programator. După ce am terminat prima facultate, m-am înscris la Teologie în Timișoara. Acolo am terminat primul an, însă după aceea mi-am dat demisia de la servici, pentru a veni la Sibiu, la facultate. Aici a terminat, cu media 9,78 fiind și studentul care a primit un premiu de excelență la finalul anilor de studiu, din partea Facultății la care a studiat. Este pasionat de tenis de masă, fotografie, cărți, muzică și își dorește să vadă schimbat la oameni „dispoziția de a fi îngăduitori și binevoitori unii cu alții, căci celelalte se schimbă apoi de la sine”.
Ce spune despre misiunea de a deveni preot? „Orice om cu puțină conștiință, în fața preoției trăiește un paradox. Pe de-o parte e dorința de a fi preot, de a fi mâna prin care lucrează Dumnezeu tainele Lui în lume, iar pe de altă parte e frica, în aceeași măsură, de răspunderea ce o ai în fața Lui pentru tot sufletul care ți l-a dat în grijă, până la ultimul. Nu pot spune că urmăresc cu tot dinadinsul să fiu preot. Dorința este, dar și frica… . Despre cum ar trebui să fie un preot s-au scris tomuri întregi. În puține cuvinte, eu spun că ar trebui să facă tot binele care-i stă în putință și să-l facă tuturor (fără a căuta la față), și să suporte tot răul cu care-l răsplătesc oamenii, fără să se tulbure, fără să cârtească, fără să judece.”
Andra Dumitrescu, șefă de promoție a Facultății de Științe Socio Umane, specializarea Comunicare și Relații Publice
Andra Dumitrescu a terminat masteratul cu 10 în domeniul publicității – Publicitate și Brand. S-a născut în Sibiu, în urmă cu aproape 24 de ani, a fost elevă a Școlii Generale „Nicolae Iorga”, după care a urmat cursurile Colegiului Național „Octavian Goga”. „Liceul mi-a fost a doua casă pentru patru ani din viață; am urmat secția filologie bilingv unde am făcut ore de engleză și spaniolă intensiv, cursuri de geografie și cultură americană și engleză; am avut prilejul de a face parte din echipa Radioului Goga prin intermediul căruia îi delectam pe elevi cu muzică de calitate.” Cel mai putenic suport i-a fost familia. „Am fost crescută atât de părinți, cât și de bunici și am avut parte de o copilărie frumoasă. Ei au fost cei care m-au ambiționat în tot ce ceea am făcut. Am un frate mai mare care lucrează în publicitate, iar el este cel care mi-a insuflat în mod involuntar pasiunea pentru publicitate.” Asimilând tot ce a fost mai bun de la oamenii din jur, fie familie, fie profesori, Andra este acum o tânără pregătită să-și decidă cariera și viitorul.
Cum ar trebui promovată România? „Voi fi puțin subiectivă, dar aș vrea să promovăm mai mult ia românească, obiceiurile românești și produsele tradiționale, munții și ceea ce ascund aceștia. E adevărat că unii știu de ele, dar prea puțin. Mi-ar plăcea să văd mai mulți turiști în munții noștri, sunt atât de pitorești, să promovăm mai mult zonele frumoase, dar necunoscute celorlalți. Majoritatea străinilor se duc la castelul Bran să-l vadă pe Dracula sau la Bâlea să mănânce mici și asta mulțumită lui Bram Stoker și celor de la Top Gear.” Sfatul Andrei pentru tânăra generație? „Să învețe și să pună mult accent pe practică; să nu se abată de la studiu. Știu că sunt multe tentații în ziua de azi, însă pentru a ajunge acolo unde își doresc, ar fi bine să pună osul la treabă. Îi sfătuiesc să se implice activ atât în activitățile școlare, cât și în cele extrașcolare, în special în voluntariate; chiar dacă nu sunt plătiți pe moment, răsplata va fi înzecită în viitor.”
Delia Bianca Negru șefă promoție a Facultății de Sțiinte Agricole Industrie Alimentară și Protecția Mediului
Delia Bianca Negru a terminat facultatea de Sțiinte Agricole Industrie Alimentară și Protecția Mediului, specializarea Inginerie și Protecția Mediului în Agricultură ca șefă de promoție, cu media 9,70. În prezent este la masterat în anul I, la specializarea Managementul Protecției Mediului Agricol și în căutarea unui loc de muncă. „Provin dintr-o familie de oameni muncitori, în care valorile și tradițiile sunt respectate. Mi-am pierdut tatăl în urmă cu mulți ani, iar de atunci mama a fost și este singurul sprijin îndrumându-mă, călăuzindu-mi pașii și ajutându-mă să iau cele mai bune decizii.” Delia s-a născut pe 18 august 1992, în satul Mândra, comuna Loamneș, județul Sibiu. Până în clasa a VIII-a a urmat cursurile Școlii Generale Loamneș, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Octavian Goga”, din Sibiu. Este pasionată de lectură și sport, iar marele vis este acela de „…a avea propria fermĂ, aici, în mediu rural”. Cum vede ea agricultura din țara noastră? „Agricultura este cea cunoscută de toată lumea dar, prin ochii tânărului specialist, ilustrează în viitorul apropiat o imagine asemănătoare cu cea a celorlalte state membre UE. Eu cred cu tărie în revigorarea acesteia în spațiul rural românesc prin multiple măsuri de finanțare cuprinse în Programul Național de Dezvoltare Rurală. Există totuși câteva condiții. Pentru a fi performantă, agricultura trebuie să fie, în primul rând, eficientă și eficace. Aceasta pesupune investiții atât în educație, privind formarea de specialiști cât și în tehnologie, iar pentru aceasta este nevoie de formarea de parteneriate între fermieri, instituții publice, întreprinderi, ONG-uri, universități.” Cum putem valorifica potențialul agricol al țării noastre? „Cu o mai multă implicarea a factorilor de răsundere în promovarea necesității de asociere, respectiv de grupare a suprafețelor, în promovarea parteneriatelor, în oferirea unor forme de sprijin pentru entitățile economice agricole. Oamenii trebuie informați mai bine cu privire la importanța accesării fondurilor europene pentru dezvoltarea agriculturii și trebuie sprijiniți în valorificarea produselor tradiționale, inclusiv susținerea acestora în cadrul pieței agroalimentare.”
Claudia Raluca Haneș șefă de promoție a Facultății de Medicină, specializarea Medicină Dentară
Claudia Raluca Haneș a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Dentară, ca șefă de promoție cu media 9.80. Pentru Claudia nu a fost o întâmplare această medie mare, pentru că era deja obișnuită să dea tot ce-i mai bun. „De când eram copil mi-am dorit să fiu medic, pentru că iubesc oamenii și mereu am crezut că această meserie îmi poate aduce împlinirea din punct de vedere profesional. La facultate am intrat cu 10 și am ales această specializare pentru că mi se pare fabulos cum arta se imbină cu știința, iar zâmbetul pacientului la sfârșitul tratamentului mi se pare neprețuit.” Claudia s-a născut în 4 iulie 1990, are un frate geamăn și a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. În mometul de față se pregătește pentru susținerea examenului de rezidențiat și, în același timp, îți va practica profesia în sistem privat. Ea este cea care ne va dezvălui câte puțin din tainele acestei meserii, la început de drum.
Care este principalul ei sfat, pentru ca noi să avem o dantură frumoasă? „Profilaxia, prevenția reprezintă prima și cea mai importantă etapă a îngrijirii dinţilor. Aceasta duce la menținerea și obținerea zâmbetului sănătos . De aceea insistăm ca cei mici să vină de la vârste fragede în cabinetul de medicină dentară, pentru că este mai indicat să prevenim, decât să tratăm. Profilaxia este de două feluri: personală și profesională. Cea personală include: periajul dentar regulat, ața dentară și apa de gură, precum şi alimentaţia sănătoasă, iar cea profesională o constituie: controlul stomatologic periodic, periajul profesional şi detartrajul – efectuate de două ori pe an.” Ce așteptări trebuie să avem de la medicul dentist? „Trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament și respect față de ființa umană. Independența profesională conferă medicului dentist dreptul de initiativă și decizie în exercitarea actului medico-dentar și deplina răspundere a acestuia, motiv pentru care punem mereu pe primul plan sănătatea și starea de bine a pacienților, ne supunem normelor deontologice.”
Lavinia Băcilă, șefa de promoție a Facultății de Inginerie, Specializarea Calculatoare.
Lavinia a terminat facultatea cu media 9,80, iar examenul de licență l-a luat cu 10. Lavinia s-a născut la în Sibiu, la data de 26 aprilie 1992 și a urmat cursurile Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”. „Părinții mei întotdeauna m-au încurajat să învăt cât mai bine și mi-au insuflat dragostea pentru studiu. Faptul că am terminat facultatea ca șefă de promoție mă mulțumește. Întotdeauna mi-am dorit ca rezultatele pe care le obțin să fie la un nivel cât mai ridicat, iar atât cât ține de mine să dau tot ce este mai bun”. Tânăra este de părere că, „standardele înalte trebuie păstrate în toate domeniile, pentru a putea progresa și doar atunci când se depune efortul necesar ne apropiem de țintă”. Pasiunea pentru Calculatoare a apărut în primul an de liceu, când Lavinia a descoperit tainele programarii calculatoarelor. Ce înseamnă calculatorul pentru epoca în care trăim? „La momentul actual, calculatorul a devenit indispensabil pentru majoritatea oamenilor. Era calculatoarelor s-a dezvoltat într-un ritm foarte alert în ultimii ani. Spre exemplu, cantitatea de informație se dublează la fiecare câțiva ani, roboții vorbesc și acționează precum oamenii, mașinile se conduc singure, iar miliarde de tranzistori pot fi integrați pe o singură pastilă de siliciu. Totuși, în ciuda automatizării accelerate și a dezvoltărilor exponențiale ale tehnologiei, lansările de hardware cu cele de software trebuie corelate. Era calculatoarelor va ajunge foarte departe și multi dintre noi ne lăsăm imaginația să zboare pe tărâmuri nebănuite, dar eu cred totuși că cea mai mare minune a lumii în care trăim rămâne însuși omul datorită Creatorului său, iar ființa umană rămâne astfel de neegalat.” La ce trebuie să fim atenți? „Viața poate deveni mult mai ușoară atunci când ne folosim de calculator. Consider că nimeni nu este prea în vârstă pentru a folosi calculatorul sau prea demodat, important este scopul pentru care ne folosim de el. Un lucru pe care toți îl știm, deși uneori nu recunoaștem, este faptul că o mare parte din timpul nostru poate fi irosit pe calculator. Este important să nu uităm că trebuie să ne facem timp și pentru a socializa sau a petrece timp cu cei dragi nouă.”