În perioada 18-23 august Piața Mică devine cinema în aer liber. 6 filme vor fi proiectate la Sibiu, primul având loc ieri, 18 august 2015 când Caravana Metropolis a deschis seria proiecțiilor cu pelicula „Două zile, o noapte” în regia lui Luc Dardenne și Jean-Pierre Dardenne.
Astăzi,19 august 2015 programul continuă cu filmul „De ce eu?” în regia lui Tudor Giurgiu. Filmul, bazat pe fapte reale, urmărește povestea povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000.
Joi, 20 august, filmul „Force Majore” de Ruben Ostlund, câștigător a „Un certain Regard” va fi proiectat începând cu ora 21:30 în Piața Mică. Filmul aduce în fața publicului sibian povestea unui tată care-şi petrece vacanţa într-o staţiune din Alpi îşi abandonează soţia şi cei doi copii în faţa unei avalanşe care se dovedeşte ulterior a fi una controlată. Gestul său de laşitate îi va schimba însă pentru totdeauna relaţia cu familia. Proiecția „Bătrânul de 100 de ani care a ieșit pe fereastră și a dispărut”, în regia lui felix Herngren, va avea loc în data de 21 august 2015.
Weekend-ul începe în forță cu filmul „Teoria Întregului”, câștigător al premiului Oscar, în regia lui James Marsh, și care descrie relaţia dintre Stephen Hawking şi soţia sa, Jane. Cei doi s-au cunoscut pe vremea când erau studenţi la Cambridge în anii ’60, exact în vremea în care viitorul mare om de ştiinţă începea să sufere consecinţele afecţiunii care l-a paralizat, forţându-l să trăiască într-un scaun cu rotile şi să se exprime cu ajutorul unui computer sofisticat, conceput special pentru el de către un prieten. Proiecția va avea loc la ora 21:30.
Duminică, 23 august 2015, cei mici sunt așteptați în „Orășelul Alandala”, în regia lui Veit Helmer, unde copiii și bunicii reuşesc să transforme un orăşel din Europa într-un loc al invenţiilor şi al recordurilor. Maşina de gunoi devine fabrică de biciclete, o macara devine rollercoaster şi totul pare posibil atunci când imaginaţia nu mai are limite.
Credit foto: Silviu Ungureanu
Caravana Metropolis ajunge la Sibiu
Meciuri de rugby în cinstea lui Bebe Boboc. Cea de-a şaptea ediţie a Memorialului va avea loc în această sâmbătă
Au mai rămas numai trei zile până la cel mai important eveniment rugbyistic desfăşurat în oraşul nostru, „Memorialul Bebe Boboc”. Manifestarea a ajuns la cea de-a treisprezecea ediţie. Acţiunea va avea loc pe terenul din Valea Aurie, teren care îi poartă numele celei mai mari personalităţi pe care a dat-o acest sport în Sibiu, Bebe Boboc. Ca şi în trecut, colegi, prieteni, elevi şi sportivi ai fostului mare tehnician îşi vor arăta încă o dată admiraţia şi respectul pentru acesta. Totul, prin trei meciuri de rugby : feminin, juniori şi old boys. Pe lângă sibieni, vor mai participa cluburi din Alba, Braşov şi Cluj. Evenimentul va începe de la ora 10 dimineaţa, în 22 august.
CSU Sibiu şi-a prezentat lotul pentru sezonul următor
CSU Sibiu şi-a prezentat jucătorii ce vor face parte din echipa galben-albastră în sezonul 2015-2016. Aseară, la Centru Aria, reprezentanţii clubului sibian au adus în faţa partenerilor, suporterilor şi jurnaliştilor aflaţi la faţa locului, loturile cele mai importante ale „vulturilor”. Astfel, pe lângă formaţia mare, au fost prezentaţi şi baschetbaliştii componenţi ai echipelor de U14 şi U16, juniori ce au avut rezultate excelente în sezonul precedent.
„Cel mai important obiectiv este să îi facem pe sibieni mândri, să umple sala aşa cum au făcut-o de nenumărate ori”
În cadrul evenimentului a fost arătat clipul oficial ce va însoţi CSU pe toată durata campionatului 2015 :
Antrenorul Dan Fleşeriu a ţinut să puncteze faptul că formaţia sa este una extrem de tânără şi că îşi doreşte ca prin jocul prestat de băieţii săi, ca sala să se umple la fiecare meci. „Avem o echipă extrem de tânără, care sper să se ridice la pretențiile publicului sibian și să ne reprezinte cu succes în campionat. Sper că oricare dintre obiectivele care ni le propunem, la începutul campionatului sau pe parcursul lui, să le îndeplinim. Cel mai important obiectiv e să îi facem pe sibieni mândri, să umple din nou sala așa cum am făcut-o de nenumărate ori”, a declarat Dan Fleşeriu. Popa Calotă a spus că este pentru prima dată în cariera sa când este cel mai în vârstă jucător al formaţiei din care face parte şi că este foarte onorat de a fi căpitanul echipei. „Suntem o echipă nouă. Nu am avut niciodată parte să fiu cel mai bătrân din echipă, dar sper să fac faţă şi să mă descurc. Vreau să mulţumesc tuturor (n.r. antrenorului, co-preşedinţilor Floca şi Buduleci şi fostului preşedinte, Mircea Vulc) pentru oportunitatea pe care mi-au oferit-o, de a fi nu doar jucător, ci şi căpitan al acestei frumoase echipe. Este o onoare pentru mine şi sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor, şi să pot să îi ţin în frâu pe băieţii aceştia”, a declarat Octavian Popa Calotă.
Lotul lui CSU este format din următorii jucători : Octavian Popa Calotă, Georgian Păun, Vlad Tincu, Daniel Banciu, Lucian Manițiu, Sorin Răducan, Cornel Cioacătă Nick Evens, Richard Amardi, Kevin Hardy, Marek Klassen, Lawrence Gilbert şi William Mathias Paul.
„CSU are o mulţime de talente care trebuie încurajate să continue şi să îşi ducă visul mai departe”
Căpitanul sibienilor a vorbit şi despre juniorii clubului, spunând că aceştia trebuie încurajaţi şi ajutaţi, deoarece CSU are o mulţime de talente. „Vreau să le mulţumesc şi tinerilor jucători din acest club şi sper să aibă parte numai de reuşite în continuare. Sunt o mulţime de talente şi trebuie încurajaţi să continue şi să îşi ducă visul mai departe”, a spus Calotă.
Lotul CSU Sibiu Under 14 este alcătuit din următorii : Dragoș Axinte, Alexandru Oltean, Cristian Cerbu, Robert Oprișiu, Victor Popescu, Robert Talpoș, Victor Ilie, Angelo Vulcu, Vlad Cristescu, Tudor Mureșan, Dragoș Ștefănuță, Cosmin Neamțiu, Ionuț Topor, Robert Iakaboș, Sebastian Gavrilă, Ciprian Iftene şi Robert Samoilă; antrenor Alexandru Rubint.
Echipa de sub 16 pregătită de Alex Kovacs are în componenţă pe Paul Bogdan, Victor Bogdan, Vlad Golea, Darius Vintilă, Radu Zărnescu, Sebastian Buțiu, Patrick Pascu, Robert Oprișiu, Sorin Cetean, Rareș Malene, Radu Golea, George Potera, Paul Popa, Rareș Gligor, Laurențiu Frățilă, Andi Călin și Lucas Cosma.
Evenimentul a fost transmis prin livestream și poate fi revăzut aici:
Lucrările de modernizare la instituțiile sociale continuă
Continuă lucrările de renovare şi modernizare la cele două centre de plasament aflate în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, Centrul Gulliver şi cel de la Turnu Roşu, urmând ca lucrările să se finalizeze până la finalul anului în curs, potrivit programărilor.
Prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3- Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Consiliul Judeţean Sibiu, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sibiu, a accesat fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea instituţiilor sociale aflate în subordinea sa.
Valoarea totală a investiției la Centrul de Plasament Gulliver din Sibiu se ridică la 4 milioane de lei, aceeași sumă fiind valabilă și pentru Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilităţi Turnu Roşu.
50 de copii instituţionalizaţi la Centrul Gulliver
Centrul de Plasament Gulliver din Sibiu a intrat în reabilitare la începutul acestui an, iar valoarea totală a proiectului se apropie de 4 milioane de lei, din care contribuţia Consiliul Judeţean Sibiu, prin DGASPC, este de 65.000 de lei. Lucrările de modernizare aflate în curs presupun reîmpărţirea spațiului existent și construirea unui corp nou, astfel că până la finalul lucrărilor, la sfârșitul acestui an, Centrul cuprinde 2 clădiri cu 7 module pentru găzduirea copiilor și spații administrative pentru personal. Fiecare modul va cuprinde 3 dormitoare, două dormitoare de 3 copii și un dormitor de 4 copii. Spațiile comune în modul: o cameră pentru desfășurarea activităților educative, un spațiu care conține: un oficiu, sala de mese un spațiu igienico-sanitar.
Spaţiile destinate funcţionării Centrului vor fi împărţite astfel:1 cabinet/ birou pentru: contabil, administrator, magaziner, 1 bucătărie, magazii, 1 spălătorie, 1 spațiu depozitare materiale contaminate, 1 spațiu pentru arhivă. Pentru personal vor fi amenajate un birou pentru șeful centrului, 1 birou pentru psiholog – spațiu psihodiagnoză, 1 birou asistent social – spațiu socializare și întâlniri de echipă, 1 vestiar pentru personal îngrijire, o cameră care să servească exclusiv vizitelor părinților/apartenenților acestora, 1 cabinet medical, 1 izolator, 1 spațiu activități de club etc. De toate aceste modernizări ale Centrului Gulliver beneficiază cei 50 de copii instituţionalizaţi aici.
50 de copii cu dizabilităţi, la Turnul Roșu
Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilităţi Turnu Roşu trece și el prin lucrari de renovare și modernizare, iar valoarea proiectului se apropie tot de 4 milioane de lei, din care contribuția Consiliului Județean prin DGASPC, este de 60.000 de lei. După implementarea proiectului, la fianlul acestui an, Centrul va cuprinde 14 garsoniere pentru 50 de copii cu dizabilităţi. Fiecare garsonieră va avea un dormitor pentru 2-4 copii, o cameră de zi, un spaţiu igienico – sanitar.
Până acum centrul nu avea un bloc alimentar, cabinet medical şi sală de mese proprii, însă, la finalizarea lucrărilor de toate acestea se vor putea bucura copiii instituţionalizaţi aici. Aceştia vor avea la dispoziţie un cabinet psiholog, cabinet asistent social, sală de kinetoterapie, sală destinată vizitelor părinților, apartenenților copiilor.
„Partea socială este una dintre componentele cele mai importante pentru Consiliul Judeţean Sibiu. Noi trebuie să le asigurăm asistaţilor din județul nostru cele mai bune condiţii de trai şi hrană, şi spre acest obiectiv tindem mereu. De aceea, la finalul lucrărilor de modernizare sperăm să se bucure de tot confortul de care au nevoie. Ne dorim ca aceşti copii să se dezvolte cât mai frumos, să uite că la un moment dat soarta nu a fost foarte darnică cu ei, aşa că facem tot ce ne stă în putinţă să le asigurăm cele necesare. La finalul anului cele două Centre vor fi unele moderne,la standarde europene, cu spaţii generoase, bucătării utilate, băi curate, care asigură intimitatea, spaţii de relaxare şi tratament”, a explicat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
Eliminatoarea lui West Ham, adversara medieşanului Paul Pârvulescu în optimile Cupei Ligii! FC Voluntari întâlneşte Astra lui Şumudică
Tragerea la sorţi a optimilor Cupei Ligii nu a fost deloc bună pentru Paul Pârvulescu. Fundaşul stânga al celor de la FC Voluntari va înfrunta împreună cu echipa sa pe Astra Giurgiu. Echipă antrenată de Marius Şumudică ce este liderul la zi al Ligii I şi tocmai a eliminat pe celebra West Ham United, în Europa League. Meciul va avea loc în 9 septembrie, iar învingătoarea va avansa în sferturile de finală. Extragerea a avut loc astăzi, la sediul LPF. Pe lângă medieşanul Pârvulescu, alţi trei reprezentanţi ai judeţului nostru şi-au aflat adversarii. Alexandru Curtean şi formaţia sa, ACS Politehnica Timişoara vor primi vizita celor de la Petrolul Ploieşti. Concordia Chiajna, echipa antrenată de Marius Baciu va evolua în compania botoşănenilor. Pandurii lui Eugen Pârvulescu vor trebui să treacă de Dinamo Bucureşti pentru a avea şansa de a se întoarce în ultimul act al întrecerii.
Echipa ce se va impune în Cupa Ligii va primi 400.000 de euro
Similaritatea dintre cele patru „trupe” este dată de faptul că echipele reprezentanţilor noştri au avantajul terenului propriu. Importanţa competiţiei de anul acesta a crescut şi mai mult, datorită faptului că suma primită de echipa învingătoare este de 400.000 de euro. Întregul tablou al optimilor CL arată altfel :
CSMS Iaşi – CFR Cluj
Viitorul – CSU Craiova
FC Voluntari – Astra Giurgiu
Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti
Concordia Chiajna – FC Botoşani
ACS Politehnica Timişoara – Petrolul Ploieşti
Celor şase învingătoare din optimi li se vor adăuga FC SB şi ASA Târgu Mureş. Echipe care sunt direct calificate în ¼ datorită faptului că au terminat pe primele două locuri ale Ligii I în campionatul recent încheiat.
Aici puteţi vedea înregistrarea tragerii la sorţi :
Misiune medicală gratuită la Crucea Roșie Sibiu
Sibienii au parte de tratamente gratuite din partea mai mult voluntari de la Global Clinic New York. Până în 19 august 2015, la Crucea Roșie Sibiu are loc o misiune medicală organizată împreună cu Global Clinic, o Organizație Non-Guvernamentală din New York. Până acum, voluntarii au consultat și tratat peste 50 de sibieni, în mod gratuit.
Cristina Peach Ciucur, coordonatorul de misiuni medicale în cadrul Global Clinic de la New York explică de ce Sibiu:
“Am coordonat misiuni medicale începând cu anul 2010, cele mai multe derulându-se în America Latină. Am ales acum să venim la Sibiu pentru a aduce un ajutor și în orașul meu natal.”
Priscilla Gonzalez, o altă voluntară la Global Clinic afirmă:
ʺEu am călătorit pentru a ajuta comunitățile din America de Sud, încă din 2010. Astfel am constat că există o nevoie globală de sănătate, esențială pentru a putea crea societăți sănătoase. Este misiunea noastră de a aduce sănătate comunităților, la nivel global, utilizând o varietate de tratamente. Noi propunem și formarea unor practicieni locali, pentru a realiza astfel un model sustenabil, care să continuie și după ce noi plecăm. Ce loc mai bun pentru aceasta decât Sibiul! Noi vom continua proiectele noastre care vizează sănătatea și de abia așteptăm să revenim la Sibiu și la alte comunități din România care au nevoie de noi.ʺ
Alice Kim, președintele și co-fondatoarea Global Clinic, este acupuncturist licențiat din New York, ʺM-am bucurat să pot lua parte la misiunea din Sibiu, pentru a aduce medicina chinezească și acupunctura mai aproape cetățenilor din Sibiu. Ne bucurăm că am putut aduce un serviciu comunității sibiene și că am reușit și să cunoaștem putin oamenii și cultura. Sperăm să revenim, în curândʺ.
Lia Baltador, directorul Crucii Rosii din Sibiu: ʺPentru noi, cooperarea cu Global Clinic New York și interacțiunea cu voluntarii americani reprezintă o premieră, care însă ne-a îmbogățit enorm. În afară de plusul de sănătate, am avut prilejul să întâlnim o echipă profesionistă, bine închegată, deschisă și dedicată ajutorării semenilor. Ne-am bucurat, deasemenea, că ne-am putut deschide ușile pentru ca, până acum, peste 60 de sibieni să beneficieze de consultații și tratament gratuit. ʺ
Monica Sabău, 62 de ani, ʺAcești tineri ne-au ajutat foarte mult. Am beneficiat de 2 sedinte și am de gând să continui tratamentul și după încheierea misiunii, fiindca simt o ameliorare a sănătății și a stării generale.ʺ
Delia Hentea, 52 de ani, „Am beneficiat si eu de tratatmentele echipei Global Clinic, am constatat beneficii imediate si incurajez sibienii sa foloseasca terapii ale medicinei alternative.”
A doua sesiune de Bac, în atenția polițiștilor
14 poliţişti sibieni din formaţiunile de ordine publică şi poliţie rutieră acţionează pentru desfăşurarea în condiţiile de linişte şi siguranţă a celei de-a doua sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat. Aceștia vor acționa zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren, pe durata examenului naţional de Bacalaureat.
Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, cele 37 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale poliţiştilor.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.
„Efectivele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu sunt în teren pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenul naţional de Bacalaureat să se desfăşoare în condiţii de normalitate”, explică reprezentanții IPJ Sibiu.
Boxerii strigă în gura mare după ajutor! Au rezolvat o parte din problemele celei mai urâte săli de pregătire din România, dar ploaia le strică toate socotelile. Irina Stoica : „Avem nevoie de o firmă de construcţii care să ne sponsorizeze şi să ne facă izolaţia pentru că aşa nu ne-ar mai ploua în sală”
Medalii naţionale cucerite în fiecare an şi una dintre cele mai urâte săli de pregătire din lume. Aşa se putea vedea boxul sibian din ultimii ani de zile, intrând în sala de box şi vorbind cu sportivii şi tehnicienii de acolo despre condiţiile existente, şi despre rezultatele competitorilor care se antrenau în acele momente. Sportivi care au ţinut boxul printre cele mai importante secţii ca şi performanţe, deşi sala lor arăta în nişte condiţii absolut inimaginabile pentru cei care nu au intrat înăuntru ca să vadă unde se pregătesc aceştia. Mucegai pe toţi pereţii şi un miros insuportabil care putea să te îmbolnăvească de plămâni la fiecare aer respirat, frig înfiorător, ringul era aproape să cadă, echipamentele ruginite şi folosite de peste 20 de ani ş.a.m.d. Aşa a ajuns sportul în care sibianul Gheorghe Negrea urca pe podiumul Jocurilor Olimpice de la Melbourne (1956).
Totul, până acum două săptămâni. La iniţiativa actualei deţinătoare a Cupei României şi multiplă medaliată naţională, Irina Stoica, s-a început refacerea sălii. Partea financiară a fost asigurată de campioana sibiană şi de câţiva oameni mărinimoşi care s-au oferit să ajute cum au putut. Apoi, împreună cu o parte din colegii de la box şi prieteni, ei s-au apucat de recondiţionarea sălii. Au măturat prin jur şi au scos tot gunoiul care exista în sală, au ras pereţii şi au scăpat de mucegaiul care le „perfora” plămânii, au zugrăvit, au vopsit toate băncile şi dulapurile etc.
Iată cum arăta sala de box în săptămâna trecută :
„Când plouă se inundă sala. Avem nevoie urgent de o firmă de construcţii care să ne sponsorizeze şi să ne facă izolaţia pentru că aşa nu ne-ar mai ploua în sală!”
Deşi au scăpat de mucegai, frig şi mirosul insuportabil, intenţiile bune ale boxerilor sunt aproape de a se duce de râpă deoarece luni dimineaţa a plouat iar pereţii s-au umplut de apă.
Boxerii sunt disperaţi pentru că ei ştiu ce urmează dacă nu se va rezolva această problemă. Ei vor trebui să scoată găleţi de apă după ce va ploua, iar echipamentele de pregătire, ringul precum şi spaţiul dedicat boxului vor avea de suferit foarte mult. Lucru care îi va afecta enorm pe ei, în afectuarea antrenamentelor de care au nevoie. Soluţia la această problemă este una singură după părerea Irinei Stoica : o sponsorizare a unei firme de construcţii care să izoleze sala. Astfel, nu ar mai ploua în sală şi sportivii s-ar putea pregăti în condiţii umane, după peste 20 de ani de chin. „Nu mai există mucegai. Ne-am dat interesul, am zugrăvit, am ras pereţii, am scos gunoaiele, am vopsit toate băncile şi dulapurile, am spălat geamurile. Am făcut sala, dar a venit ploaia şi a apărut apa pe pereţi. Când plouă se inundă sala, se inundă pereţii. Vrem să cerem ajutor! Avem nevoie de o firmă de construcţii care să ne sponsorizeze şi să ne facă izolaţia. Aşa nu ne-ar mai ploua în sală. Sala are 35 de metri pătraţi în lungime şi 7 în lăţime. Este un strigăt al nostru pentru oameni ca să se trezească. Să salveze boxul, să salveze sportul”, a declarat Irina Stoica.
Iată cum arăta sala de box vara când ploua :
În aceste zile, lucrările de refacere a sălii continuă. Boxerii nu au de gând să se oprească până când sala nu va fi pusă în totalitate la punct. Ei fac tot ce depinde de ei şi speră că se va găsi cineva care să îi ajute cu izolarea sălii.
Salarii majorate cu 12 %, la Primăria Mediaș
Angajații municipalității medieșene vor primi din această lună salarii mai mari cu 12 %. Legislativul medieșean a aprobat luni după-amiaza un proiect de hotărâre care făcea referire la creșterea salariilor angajaților Primăriei Mediaș și a celor din cadrul serviciilor și instituțiilor publice din subordinea Consiliului Local Mediaș, cu un procent de 12 %.
Acesta va fi aplicat cu data de 1 august 2015, angajații care vor beneficia de mărirea de salariu, având în plus o sumă între 80 și 100 de lei.
Edilul-șef al Mediașului, Teodor Neamțu, spune că Ordonanța de Guvern care oferă posibilitatea majorării salariilor în administrația publică este binevenită, în condițiile în care foarte mulți angajați sunt încadrați cu salariul minim pe economie.
„Din punctul meu de vedere este o ordonanță care chiar dacă a venit târziu, este binevenită pentru că în momentul de față în administrația publică locală, peste 60% din personal este încadrat cu salariul minim pe economie. Sunt oameni care au ani buni de vechime și vă dau exemplu un muncitor de la Patromoniu, spre exemplu, după 20 de ani de muncă merge acasă cu 800 de lei în mână. Mărirea nu este extraordinar de mare, mă refer la acest cuantum de 12 procente. La nivelul salariilor cu care sunt încadrați oamenii, înseamnă între 80 și 100 de lei în plus la salariu. Așteptăm controlul de llegalitate al Prefecturii, care este reprezentantul Guvernului în teritoriu, adică al celui care a dat această ordonanță și după aceea vom trecerea la punerea în aplicare”, a explicat Teodor Neamțu.
Burse în restaurare oferite de Fundația „Prințul de Wales”
Cei care vor să înveţe tainele restaurării pot învăţa meserie de la un maiestru din Marea Britanie cu o experiență de peste 50 de ani. Fundația „Prințul de Wales” oferă cinci burse. Cursurile vor avea loc în localitățile Viscri și Bunești din județul Brașov, în perioada 31 august – 4 septembrie.
Cursul va fi susținut de profesorul Henry Rumbold, specialist în restaurare, cu o experiență de peste 50 de ani în domeniul patrimoniului și va fi tradus în limba română.
Citiți mai multe pe Digi24.ro.
Austria îi prieşte de minune! Raluca Oprea a câştigat al doilea său turneu de tenis de câmp în „ţara valsului”
Raluca Floca Oprea şi-a trecut în palmares cel de-al doilea turneu câştigat în Austria. Tenismenei medieşene pare că i se potriveşte extraordinar de bine „ţara valsului”, ea reuşind a urca pe primul loc la „OTV Europe Junior Tour 16&Under”. Totul, la numai o lună după precedentul succes din această ţară, în localitatea Furstenfeld. Diferenţa, în iulie, competiţia a fost la U14, iar aceasta din august a inclus şi jucătoare de U16. Raluca s-a impus în cinci meciuri. În drumul spre victorie, ea a trecut de austriecele Lara Kaiser (6-3; 6-2) şi Sarah Mar (6-1 ; 6-2), rusoaica Veronika Pepelyaeva (4-6 ; 6-3 ; 6-1), sârboaica Nevena Sokovic (6-4 ; 6-1) şi elveţianca Fiona Ganz (7-6 ; 6-3). Întrecerea s-a desfăşurat în localitatea Zell Am See, în perioada 10-15 august. Suprafaţa a fost zgură. Au participat la start 32 de jucătoare din 10 ţări : Austria, Elveţia, Germania, Letonia, Marea Britanie, România, Rusia, Serbia, Slovacia şi Ucraina. Raluca Oprea este legitimată la CSŞ Mediaş. Ea este pregătită de Cristian Luca.
Coliziune în lanț pe DN 7, șase autoturisme au fost avariate
Trei echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare și unul de la Ambulanță intervin în aceste momente pentru salvarea mai multor persoane ce au fost implicate într-un accident rutier petrecut pe Drumul Național 7, între localitățile Tălmaciu și Boița.
Potrivit IPJ Sibiu, este vorba despre o coliziune față-spate în lanț.
În acest moment se circulă alternativ în zonă.
UPDATE:
Potrivit ISU Sibiu, trei victime au fost preluate de către echipajele SMURD, respectiv o victimă cu traumatism cranio cerebral și alte două policontuzionate prin accident rutier.
„Din primele cercetări pe Drumul Național 7, cauza producerii accidentului este nepastrarea distanței de siguranță în mers de către șoferul unei autoutilitare. Au fost implicate în acest eveniment rutier șase autoturisme”, explică reprezentanții IPJ Sibiu.
Pe DN 7 s-a reluat traficul pe ambele sensuri.





















