Acasă Blog Pagina 5883

Târg tradițional de Sfânta Maria în Muzeul ASTRA

0

Sărbătoare mare în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Peste 200 de meșteri populari pun la dispoziția cumpărătorilor produse originale, lucrate în stil tradițional, de la costume populare țesute, la obiecte decorative din lemn și ceramică, sculpturi, suveniruri, icoane, veșminte din vechime, precum opinci și brâie și, bineînțeles, produse culinare gătite după rețete strămoșești.
targ produse traditionale 3Vizitatorii pot degusta gratuit mâncărurile tradiționale pregătite în cadrul demonstrațiilor culinare de reprezentanții județelor Covasna ( varză secuiască și turtă dulce – sâmbătă) și Argeș ( fasole cu ciolan și covrig muscelean – vineri si duminică), invitate speciale, alături de județul Caraș-Severin.
Atmosfera muzicală va fi asigurată prin spectacolele susținute la scena de pe lac de ansambluri folclorice din toată țara: ansamblul Cununa Carpaților din Întorsura Buzăului, Covasna, grupul vocal feminin de cântece populare din Racoşul de Sus, Covasna, ansamblul de dans popular Százlábú din Sfântu Gheorghe, Covasna, ansamblul Zestrea Gugulană, Caraș Severin, ansamblul Cununița din Bănia, Caraș Severin, Fanfara din Bănia, Caraș Severin, ansamblul de călușari din Bârla, Argeș şi ansamblul Floricica din Bârla, Argeș. Acestora li se vor alătura atât soliștii populari Traian Jurchelea și Cristina Turcu Preda, cât și ansamblul Dor Basarabean din Ucraina.
Evenimentele sunt cuprinse pe agenda a două manifestări organizate simultan la finele acestei săptămâni, în perioada 14-16 august, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului: Festivalul Național al Tradițiilor Populare, ajuns la cea de-a XIII-a ediție și Târgul Creatorilor Populari din România, ediția cu numărul 32.
,

,Festivalul Tradițiilor Populare este conceput ca o manifestare interactivă. Pe de o parte, reprezentanţii comunităţilor participante îşi prezintă propriile tradiţii, iar pe de altă parte publicul prezent se implică direct în desfăşurarea acţiunii printr-o serie de ateliere culturale. Prin această iniţiativă, tradiţiile sunt prezentate la scenă deschisă şi o lume întreagă este invitată să le cunoască. Târgul Creatorilor Populari, cunoscut şi sub denumirea de „Târgul de Sfânta Maria”, adună laolaltă creatori populari de diferite etnii. Aceşti meşteri populari vin din toate zonele etnografice ale ţării, iar acest fapt conturează o tipologie diversă şi diversificată a meşteşugurilor tradiţionale. Păstrătorii şi continuatorii tuturor acestor valori care ne definesc și ne conferă unicitate sunt supranumiți Tezaure Umane Vii.”

, a declarat Ciprian Ştefan, managerul general al C.N.M. ASTRA.

Sibienii petrec ca pe timpuri, în Pădurea Dumbrava

0

În Pădurea Dumbrava e sărbătoare. Sibienii sunt așteptați pe 23 august să petreacă așa cum o făceau pe vremuri la „Sibiul de odinioară”. Fără defilări și parade, dar cu muzică și mâncare bună, jocuri, expoziții și teatru. Un proiect inițiat de „Ora de Sibiu”, evenimentul aduce pe scenă o parte a generației de aur a muzicii românești.
În 2015, „Sibiul de odinioară” reunește pe aceeași scenă trupe rock îndrăgite. Compact, Riff, Semnal M și Cristi Minculescu alături de Iris vor cânta în Dumbrava Sibiului, sâmbătă, 22 august, iar în a doua zi va veni rândul interpreţilor de muzică uşoară. Publicul îi va putea asculta duminică, 23 august, pe leana Șipoteanu, Mihai Constantinescu, Stela Enache, Ducu Bertzi și Gheorghe Gheorghiu.
Concertele vor avea loc cu începere de la ora 18, în Pădurea Dumbrava – în zona camping. Pe lângă acestea, sibienii se vor putea delecta cu bunătăţuri de altădată şi bere rece, iar copiii sunt invitaţi la teatru de păpuşi şi ateliere de creativitate.

Donație de peste 100 de piese către Muzeul Brukenthal

0

Directorul Muzeului din Kornwestheim, Germania, doamna dr. Irmgard Sedlera făcut astăzi, 13 august 2015, o donaţie de peste o sută de piese către Muzeul Naţional Brukenthal. Donația cuprinde 5 cărţi, 9 lucrări de grafică – xilogravuri policrome realizate de Gert Fabritius după citate din Moise, şi o mapă de investigaţii cu 91 de reproduceri de tipar după capodopere de Rembrandt, realizate la Muzeul Luvru, la începutul secolului al XX-lea, în epoca de debut a investigaţiilor cu raze X şi infraroşii.
Judith Urban, consulul Republicii Federale Germania la Sibiu a declarat că donația vine să consolideze o colaborare pe termen lung şi cu rezultate spectaculoase între specialiştii Muzeului Naţional Brukenthal şi muzeele partenere din Kornwestheim şi Gundelsheim.
Am lucrat în acest muzeu şi cunosc colecţiile de grafică. De ani de zile mi-am propus ca ori de câte ori se iveşte ceva pe piaţa de antichităţi să cumpăr, să restaurez şi să donez, a menționat dr. Irmgard Sedlera.
La finalul anului trecut, Muzeul Brukenthal a primit o altă donaţie de amploare din Germania, din partea familiei Vladimir şi Eliza Cantaragiu.

Sibiu Rally Challenge, 3 zile de spectacol automobilistic. Transfăgărășanul va fi închis

Au mai rămas câteva zile până la startul celui mai important eveniment automobilistic din oraşul nostru, Sibiu Rally Challenge, ce include etapa a șasea din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. În perioada 20-22 august, cei mai buni piloţi din România vor concura pentru a se clasa în prim-planul cursei. Întrecerea va începe de joi seara din Piata Mare (ora 20.00), cu startul festiv al ediţiei 2015 şi parada pe străzile oraşului. Vineri, 21 august, de la ora 19.00 vor fi programate două probe speciale la Păltiniş, în coborâre şi urcare. Grandiosul Transfăgărăşan va urma o zi mai târziu, fiind parcurs de patru ori: prima urcare la ora 10:23, coborârea la 11:58 ş.a.m.d. „Transfăgărăşanul este proba regină a evenimentului şi va fi parcursă de patru ori. Este o zonă perfectă pentru spectatori şi sper să strângem un număr cât mai mare de pasionaţi care să-i vadă pe piloţii care vor lua startul la Sibiu Rally Challenge”, a declarat organizatorul concursului, Sorin Itu. Sibiu Rally Challenge este o acţiune sportivă cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.
Restricții de circulație. Transăfăgărășanul va fi închis
Transfăgărășanul va fi închis sâmbătă, 22 august, între orele 09:00 și 19:00, iar alte 4 drumuri din județ vor avea un trafic restricționat în perioada 18 – 22 august. Iată programul restricțiilor de trafic în perioada Raliului Sibiului 2015:

Marți – 18 august
: Călugăru (DJ 106 J) – Gura Râului (intersecție cu DJ 106A) – închis între orele 11:00 – 16:00
Vineri – 21 august: Călugăru (DJ 106 J) – Gura Râului (intersecție cu DJ 106A) – închis între orele 08:00 – 12:00; Curmătura Ștezii – Păltiniș (DJ 106 A) – închis între orele 17:30 – 23:00
Sâmbătă – 22 august: Transfăgărășan: Bâlea Cascadă – Bâlea Lac (DN 7C) – închis între orele 09:00 – 19:00; Baraj – Șomartin (DJ 104E) – închis între orele 11:30 – 14:00 și 17:00 – 19:30

Festivalul „Lună Plină” a ajuns la a patra ediție

0

La Biertan, în Transilvania, va avea loc în perioada 14-16 august cea de-a 4-a ediție a Festivalului de Film Fantastic „Lună plină.”
Pe lângă proiecțiile în aer liber vor avea loc petreceri, concerte și o nouă ediție a Jocurilor Groazei, iar atmosfera va fi întregită de tradiționalul târg cu produse specific locale.
Anul acesta proiecțiile se vor deschide cu filmul franțuzesc „Horsehead” de Romain Basset, premiat pentru regie la Fantasporto 2015, și cu Catriona MacColl, Murray Head și Philippe Nahon în distribuție. Thriller-ul belgian „Cub” de Jonas Govaerts, premiat pentru regie la Sitges 2014 și lansat în celebra secțiune „Midnight Madness” de la Toronto ajunge în exclusivitate la Biertan.
În cadrul „The Night of the Creature Features” se va da startul unui maraton de trei filme clasice care vor ține spectatorii, o vreme, departe de apă. Renumitul film „Jaws”/„Fălci” (1975, regia Steven Spielberg) aniversează 40 de ani de la premieră și va fi proiectat într-o versiune restaurată digital. Vor urma Piranha” (1978, regia Joe Dante), practic un omagiu satiric adus anteriorului; și „Alligator” (1980, Lewis Teague), proiecție aniversară la 35 de ani de la premieră.
În acest an, câștigătorul trofeului „Lună Plină” va fi desemnat prin votul publicului. Cele cinci premiere românești absolute care concurează pentru premiul cel mare sunt:
REALITE – O nouă șarjă semnată Quentin Dupieux, cu Alain Chabat pe post de regizor care-și vede filmul proiectat în cinema înainte de a fi început turnajul.
FURY: THE TALES OF RONAN PIERCE – Ecranizare aiuritoare a unui graphic novel care de fapt nu există; Cel mai bun film la Fantastic Planet 2014.
BODOM – Primul found footage unguresc, bazat pe fapte cât se poate de real-înfricoșătoare.
HORSEHEAD – Premiul de regie la Fantasporto pentru un horror halucinant cu un cast eclectic: Catriona MacColl, Philippe Nahon și Murray Head (!)
CUB – Thriller deranjant și cu copii, dar nerecomandat minorilor. Premiul de regie la Sitges.
Ca în fiecare an, festivalul se încheie cu proiecția în aer liber a cultissimului „The Rocky Horror Picture Show”, care în august 2015 împlinește fix 40 de ani.

Hram la mânăstirea Turnu Roșu la finele săptămânii

Duminică, 16 august, sibienii sunt așteptați la hramul Mânăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Turnu Roșu. Hramul mânăstirii are loc anual în prima duminică după Sfânta Maria, sărbătorită în 15 august.
Mânăstirea Turnu Roșu este așezată la poalele Munților Făgăraș, la o distanță de aproximativ 3 km de centrul satului, în apropierea pârăului „Valea Caselor”, care străbate comuna.
Oficierea Sfintei Liturghii va începe la ora 9.00. Protosinghelul Petroniu, starețul lăcașului de cult, îi învită pe cât mai mulți credincioși să participe la revărsarea harului în această zi specială pentru mânăstirea din Turnu Roșu.

România se usucă. Un sfert din culturile agricole sunt compromise de secetă

Un sfert din culturile agricole din acest an sunt compromise de secetă. Mai exact, aproape 900.000 de hectare de culturi pârjolite. Agricultorii sunt disperaţi: nu mai au ce să culeagă în toamnă, nu mai au nici mâncare pentru animale. Fântânile şi pâraiele au secat, iar Dunărea s-a transformat cu totul: e plină de insule.

in 400.000 de hectare cultivate, 130.000 sunt compromise. Mai mult de un sfert.

Citiți mai mult pe Digi24.ro.

Sancţiuni drastice în rândul bicicliştilor

0

Acţiune amplă a poliţiştilor pentru prevenirea accidentelor în rândul biciclştilor. În doar două ore, oamenii legii au sancţionat şapte biciclişti pentru că nu au respectat regulile de circulaţie iar trei şoferi au fost amendaţi pentru că au staţionat pe pista de biciclete.
„Întreg efectivul de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Sibiu a desfăşurat acţiuni preventiv-reactive în scopul impunerii unui climat de respectare a normelor rutiere de către biciclişti în vederea creşterii siguranţei în trafic şi prevenirii accidentelor rutiere, cât şi sancţionarea acelor participanţi la trafic care opresc sau staţionează pe pistele de biciclete.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În cadrul acţiunii, 7 biciclişti au amendaţi pentru nerespectarea normelor rutiere, respectiv circulaţia pe sensul opus de deplasare, traversarea pe trecere de pietoni în timp ce se deplasează pe bicicletă şi circulaţia pe trotuar. Deasemenea 3 şoferi au fost primit sancţiuni contravenţionale, 2-3 puncte amendă şi 2 puncte penalizare, pentru staţionarea sau oprirea pe pista de biciclete.

Ansamblul de copii „Cibinul”, premiat la „Peștișorul de aur”

0

Ansamblul „Cibinul” a participat zilele acestea la Festivalul Folcloric pentru Copii și Tineret „Peștișorul de aur” de la Tulcea.
În cadrul ediţiei cu numărul XXIII a prestigiosului festival, copiii sibieni, îndrumaţi de prof. Alesea şi Ovidiu Sas, au prezentat un obicei din Mărginimea Sibiului, „Urcatul oilor la munte” şi o suită de jocuri tradiţionale, împreună cu solista Iuga Raluca. Cel de-al doilea moment muzical din concurs a fost reprezentat de punerea în scenă a obiceiului din Ţara Oltului, „Plugarul”, prin care se cinsteşte prima cunună de grâu, în speranţa unei recolte bogate şi a bunăstării generale pentru comună. Obiceiul îl scoate în prim plan pe cel mai harnic om din sat, primul care iese la arat şi semănat.
În urma jurizării, specialiştii au decis ca dintre cele 27 grupuri folclorice participante, Marele Premiu al Festivalului „Peştişorul de Aur”, Tulcea 2015, să fie acordat Ansamblului „Cibinul”! Astfel, după 20 de ani s-a egalat performanţa ansamblului sibian, condus la vremea aceea de prof. coregraf Silvia Macrea, care a dus acasă, de la Tulcea, Marele Premiu al Festivalului „Peştişorul de aur”.
Felicitări tuturor celor care au trudit pentru această performanţă extraordinară! Îmi amintesc cu emoţie de ediţia din anul 1995 a festivalului, şi privesc acum cu mândrie către copiii de atunci, deveniţi Juni ai Sibiului! Am certitudinea că, peste ani, îi vom aplauda şi pe tinerii laureaţi ieri la Tulcea, în spectacolele oferite de Junii Sibiului! Această performanță ne confirmă faptul că Sibiul are o puternică şcoală coregrafică, o şcoală a tradiţiilor, pentru care trebuie să mulţumim deopotrivă profesorilor Alesea şi Ovidiu Sas, copiilor şi părinţilor, care îi îndrumă de mici spre folclorul românesc.
– Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul -Junii” Sibiu

Sibienii, invitați în premieră să viziteze Spitalul Județean

Spitalul Județean Sibiu organizează sâmbătă, 22 august 2015, în premieră, „Ziua Porţilor Deschise”. Sibienii interesați vor avea astfel posibilitatea să viziteze între orele 9.00 -12.00, toate secţiile spitalului, cu excepţia celor cu risc de transmitere a bolilor infecto-contagioase. Potrivit reprezentnaților spitalului, în cadrul secţiilor vor fi prezenţi medicul şef de secţie, asistentul şef sau înlocuitorii desemnaţi ai acestora, care vor furniza celor interesaţi informaţiile despre specificul şi activitatea secţiei. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate şi două conferinţe. Prima va începe la ora 10.00 și este intitulată „Strategia de dezvoltare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu” – prezentare susţinută de Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu, în sala de conferinţe a instituţiei, de lângă clădirea direcţiunii. Apoi, de la ora 10.30, prof.univ.dr. Ioan Manițiu, medic primar cardiolog, medic şef Secţia Clinică Cardiologie I a SCJU Sibiu, va prezenta proiectul din fonduri europene „Centru de Cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei vasculare la adult” (CVASIC), în sala de conferinţe a instituţiei, de lângă clădirea direcţiunii.
„Organizarea Zilei Porţilor Deschise este un demers prin care ne dorim să promovăm serviciile de asistenţă medicală din cadrul instituţiei noastre, care s-au îmbunătăţit constant în ultimii ani, în urma investiţiilor masive în infrastructură. Considerăm că toţi cetăţenii trebuie să cunoască progresele care s-au făcut şi proiectele viitoare în care suntem angrenaţi, astfel încât să creăm premisele unei cât mai bune şi solide comunicări cu publicul”, a declarat Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu.

357 locuri de muncă pentru șomerii sibieni

0

muncitorȘomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă peste 300 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 200 sunt diponibile în Sibiu, alte 110 slujbe sunt pentru Mediaş și 26 pentru Agnita, în timp ce doar 3 locuri sunt disponibile în Avrig.

Din totalul locurilor de muncă, numai 46 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: analist calitate, consilier juridic, inginer, manager financiar, programator, redactor, șef secție, specialist în domeniul calității, specialist resurse umane sau tehnician dentar. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 311 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: lucrător comercial, femeie de serviciu, muncitor necalificat în industria confecțiilor, vânzător, casier, vopsitor, spălător vehicule, pavator sau operator.

Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii din următoarele locaţii: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaş (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni şi Copşa Mică, la agenţia din Mediaș.

Viteză nebună: 182 km/h pe o porţiune de drum cu limită de 70 km/h

Un bărbat de 36 de ani din Tălmaciu a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile după ce a fost prins de poliţiti gonind nebuneşte pe şosea. El a fost surprins de aparatul radar circulând cu 182 km/h pe porţiunea drum dintre Şeia Mare şi Agârbiciu, unde limita de viteză este de 70 km/h.
„Conducătorul auto a fost surprins de aparatul radar rulând cu viteza de 182 km/h. Conducătorul auto se deplasa pe DN 14, între localităţile Şeica Mare – Agârbiciu, pe un segment de drum naţional unde limita maximă admisă este de 70 km/h. Conducătorul auto în vârstă de 39 de ani, domiciliat în localitatea Şelimbăr, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 945 de lei, fiind-i aplicată şi pedeapsa complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Viteza este însă principala cauză a producerii accidentelor rutiere. Numai de la începutul anului şi până acum, în judeţul Sibiu s-au produs 20 de accidente grave, în urma cărora 7 oameni au murit iar 27 au fost grav răniţi. Deasemenea, tot din cauza vitezei au avut loc alte 20 de accidente uşoare însă în care au fost rănite 41 de persoane.