Impact violent pe DN14: un bivol a murit pe loc, duminică seara, iar un autoturism a fost grav avariat.
Un accident neobișnuit s-a produs duminică seara pe Drumul Național 14, între localitățile Agârbiciu și Axente Sever, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un bivol aflat pe carosabil.
Impactul a fost unul violent. Animalul a fost lovit în plin și a decedat pe loc, în urma coliziunii.
În urma accidentului, autoturismul a fost serios afectat, suferind avarii importante în partea lovită.
Forța impactului a fost suficient de mare pentru a provoca pagube considerabile vehiculului.
Accidentul readuce în atenție pericolul reprezentat de animalele care ajung pe carosabil. Pentru șoferi, apariția bruscă a unui animal de talie mare pe șosea poate lăsa foarte puțin timp pentru evitarea impactului.
Incidentul s-a produs pe DN14, unul dintre principalele drumuri care traversează zona de nord a județului Sibiu, între Agârbiciu și Axente Sever.
Niciun pasager nu a fost rănit în urma impactului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri șivești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport a gazelor naturale operat de către Transgaz, compania Delgaz Grid anunță că sistează temporar alimentarea cu gaz, marți, 15 septembrie a.c., între orele 8.00 și 18.00, în localitățile Turnu Roșu, Racoviță, Sebeșu de Sus și Sebeșu de Jos, din județul Sibiu.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după relu-area distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre nume-rele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
În urmă cu 178 de ani, pompierii militari conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu scriau, prin lupta din Dealul Spirii, una dintre cele mai importante pagini din istoria pompierilor români. Cu această ocazia, Colonelul Anastasiu Laurențiu, Inspector-șef al ISU Sibiu, transmite un mesaj pompierilor, partenerilor instituționali și tuturor salvatorilor.
„Au trecut aproape două secole de atunci. Uniformele s-au schimbat, tehnica a evoluat, iar misiunile noastre sunt astăzi altele. Valorile care ne definesc însă, au rămas aceleași: curajul, devotamentul, onoarea și dorința de a fi acolo unde oamenii au nevoie de noi.
Pentru noi, 13 Septembrie nu este însă doar o filă de istorie și nici doar o zi de sărbătoare. Este un moment în care ne uităm la drumul parcurs și, mai ales, la oamenii alături de care îl parcurgem.
Meseria de pompier ne-a învățat că nicio misiune grea nu se duce singur la capăt. În spatele fiecărui om salvat, al fiecărui incendiu stins și al fiecărei intervenții încheiate cu bine se află o echipă. Se află colegul de lângă tine, omul în care trebuie să ai încredere deplină și despre care știi că, indiferent cât de grea devine misiunea, nu te va lăsa în urmă.
Aceasta este camaraderia. Și este una dintre cele mai mari valori ale acestei arme. De aceea, astăzi, dincolo de rezultate, statistici sau misiuni, vreau să vă mulțumesc vouă, tuturor pompierilor sibieni, pentru felul în care vă faceți datoria. Pentru nopțile în care alarma v-a chemat de lângă familii. Pentru momentele în care ați intrat acolo de unde alții încercau să iasă. Pentru efort, pentru profesionalism și pentru fiecare viață pentru care ați luptat.
Adresez mulțumiri autorităților publice și tuturor partenerilor noștri instituționali, care ne sunt alături și ne sprijină constant în îndeplinirea misiunilor. Siguranța unei comunități nu este responsabilitatea unei singure instituții, ci rezultatul unui efort comun, construit prin colaborare, încredere și responsabilitate. Împreună contribuim, zi de zi, la siguranța și reziliența comunității pe care o deservim.
Dragi colegi, aveți grijă de voi și aveți grijă unii de ceilalți. Înainte de orice funcție, grad sau uniformă, suntem oameni. Iar sănătatea, familia și camarazii pe care îi avem alături sunt lucruri pe care trebuie să știm să le prețuim.
La finalul fiecărei misiuni, cea mai mare reușită nu este doar că ne-am îndeplinit datoria, ci că ne întoarcem cu toții sănătoși acasă.
Să purtăm uniforma cu aceeași demnitate cu care au purtat-o generațiile dinaintea noastră. Să rămânem uniți, să ne respectăm și să nu uităm niciodată că puterea acestei instituții nu stă doar în autospeciale, echipamente sau tehnică. Puterea ei stă în oameni. În noi. În încrederea pe care o avem unii în ceilalți și în devotamentul cu care alegem, zi de zi, să fim în slujba celor care au nevoie de noi.
Suntem recunoscători familiilor care ne înțeleg absențele, oamenilor care au încredere în noi și tuturor celor care ne sunt alături și ne sprijină misiunea.
Vă doresc sănătate, putere, misiuni încheiate cu bine și cât mai multe întoarceri acasă, alături de cei dragi.
Astăzi e ziua noastră. Dar, ca în fiecare zi, misiunea noastră este despre oameni.
La mulți ani, pompieri sibieni!
La mulți ani tuturor pompierilor din România!
La mulți ani Armei noastre!”
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Nadia Comăneci va face parte din juriul sezonului 16 al emisiunii „Românii au talent”, după ce PRO TV a anunțat oficial cooptarea legendarei gimnaste în echipa show-ului. Potrivit informațiilor apărute în presa mondenă, „Zeița de la Montreal” ar urma să primească circa 300.000 de euro pentru participarea la noul sezon.
Anunțul PRO TV a venit vineri, 11 septembrie 2026, iar intrarea Nadiei Comăneci în juriul „Românii au talent” este una dintre cele mai importante schimbări pregătite pentru sezonul 16, relatează prosport.ro.
Nadia Comăneci, noul jurat de la „Românii au talent”
La 64 de ani, Nadia Comăneci revine în atenția publicului român printr-un proiect de televiziune de amploare. Multipla campioană olimpică va ocupa un loc în juriul „Românii au talent”, unul dintre cele mai urmărite show-uri de divertisment din România.
Sezonul 16 este programat să ajungă pe micile ecrane, cel mai probabil, la începutul anului 2027. Până atunci, producătorii pregătesc înscrierile, preselecțiile și filmările pentru noul sezon.
PRO TV nu a precizat, initial, cine va părăsi masa juriului pentru a-i face loc Nadiei Comăneci. Informațiile apărute ulterior în presa mondenă indică însă o schimbare importantă în componența echipei.
Carmen Tănase ar fi fost înlocuită de Nadia Comăneci
Potrivit informațiilor publicate de Cancan.ro, Nadia Comăneci ar urma să ocupe locul de jurat deținut anterior de actrița Carmen Tănase.
Conform aceleiași surse, Carmen Tănase ar fi aflat că nu mai face parte din proiect cu aproximativ o oră înainte ca PRO TV să anunțe oficial venirea Nadiei Comăneci.
Astfel, în sezonul 16, Nadia Comăneci ar urma să-i aibă alături la masa juriului pe Andi Moisescu, Andra și Mihai Bobonete.
Dacă informațiile se confirmă, schimbarea reprezintă una dintre cele mai spectaculoase mutări din istoria recentă a emisiunii „Românii au talent”.
Ce sumă ar primi Nadia Comăneci de la PRO TV
Venirea Nadiei Comăneci la „Românii au talent” ar fi fost negociată la un nivel financiar pe măsura notorietății sale internaționale.
Potrivit informațiilor citate de Cancan.ro, Nadia Comăneci ar urma să primească aproximativ 300.000 de euro pentru sezonul 16 al emisiunii.
Dacă suma vehiculată se confirmă, contractul ar reprezenta unul dintre cele mai mari onorarii oferite unui membru al unui juriu de televiziune din România.
Nadia Comăneci locuiește în Statele Unite ale Americii, iar participarea la filmările emisiunii presupune o perioadă mai lungă petrecută în România.
Prima reacție a Nadiei Comăneci după venirea la „Românii au talent”
După anunțul oficial al PRO TV, Nadia Comăneci a vorbit despre noul său rol și despre emoțiile pe care le va trăi alături de concurenții „Românii au talent”.
„Este pentru prima oară când fac parte dintr-o emisiune de televiziune din România și mă bucur enorm că această emisiune este Românii au talent”, a transmis fosta campioană olimpică.
Nadia Comăneci a explicat că își dorește să fie aproape de concurenții care își urmează visul și să trăiască alături de ei emoțiile momentelor de pe scenă.
Nadia Comăneci, în juriul sezonului 16 „Românii au talent”
Prin venirea Nadiei Comăneci, PRO TV pregătește o formulă de juriu care combină experiența din televiziune cu performanța sportivă și experiența artistică.
„Zeița de la Montreal” va avea astfel ocazia să evalueze concurenții și să influențeze parcursul acestora în competiție, alături de Andi Moisescu, Andra și Mihai Bobonete.
Rămâne de văzut dacă suma de 300.000 de euro, vehiculată în presa mondenă, va fi confirmată oficial și cum va fi primită noua formulă a juriului de telespectatorii „Românii au talent”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri șivești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Europa intră în competiție cu celebrele destinații din America de Nord atunci când vine vorba despre peisajele spectaculoase de toamnă. Munți, văi, păduri și podgorii se transformă într-un spectacol de culori care poate dura săptămâni întregi.
Într-un clasament al celor mai frumoase zece destinații europene pentru admirarea culorilor de toamnă, Transilvania ocupă un loc important, fiind remarcată pentru peisajele oferite de pădurile din Carpați.
Transilvania, dincolo de legenda lui Dracula
România este reprezentată în această selecție prin Transilvania, o regiune geografică descrisă drept o destinație care are mult mai multe de oferit decât celebra legendă a vampirilor, notează Euronews.
Toamna, pădurile din Munții Carpați se transformă într-un mozaic de galben, portocaliu și roșu. De asemenea, Relieful variat și diferențele de altitudine contribuie la prelungirea spectacolului cromatic, astfel încât frunzele își schimbă culoarea treptat.
Pentru turiști, toamna oferă și avantajul unor peisaje mai liniștite, după încheierea sezonului estival.
Lacuri, munți și păduri spectaculoase
Printre destinațiile europene recomandate pentru o escapadă de toamnă se află Lacul Bled din Slovenia, una dintre cele mai cunoscute atracții naturale ale țării. Singura insulă naturală a Sloveniei poate fi admirată din jurul lacului sau din tradiționalele bărci cu vâsle. Toamna aduce aici culori spectaculoase și, în același timp, mai puțini turiști decât în perioada verii.
În Alpii Bavarezi, schimbarea culorilor începe încă din septembrie în zonele montane înalte din apropierea vârfului Zugspitze și continuă treptat spre văi, până în luna noiembrie. Zona din jurul celebrului castel Neuschwanstein oferă unele dintre cele mai spectaculoase priveliști ale sezonului.
O altă destinație este Districtul Lacurilor din Anglia, inclus în patrimoniul UNESCO. Lacurile Buttermere și Coniston Water sunt înconjurate de păduri și trasee de drumeție, iar reflexiile copacilor colorați în apa lacurilor creează peisaje care au inspirat poeți și artiști de-a lungul timpului.
Toamna printre castele, podgorii și cascade
Perthshire, în Scoția, este o altă regiune recomandată iubitorilor de peisaje autumnale. Aici se află Meikleour Beech Hedge, considerat cel mai înalt gard viu de fag din lume, precum și pădurea The Hermitage, cunoscută pentru cascadele și ruinele sale. În apropiere de Pitlochry, Pădurea Fermecată completează lista atracțiilor spectaculoase ale sezonului.
În Dolomiții italieni, pădurile capătă nuanțe aurii intense începând din octombrie și până la apariția primelor zăpezi. Printre punctele de interes se numără Lago di Sorapis și Lago di Braies, ale căror ape contrastează puternic cu vegetația colorată din jur.
Toamna schimbă și peisajul din Valea Loarei, în Franța, unde pădurile se combină cu podgorii și castele istorice. Frunzele viței-de-vie trec prin nuanțe de roșu, portocaliu și violet, iar domeniul Castelului Chaumont-sur-Loire se numără printre locurile recomandate pentru a admira transformarea peisajului.
De la aurore boreale la peisaje viticole
Pentru o experiență de toamnă diferită, Laponia finlandeză oferă o combinație rară între culorile spectaculoase ale vegetației și primele aurore boreale ale sezonului.
Înainte ca iarna să-și intre complet în drepturi, împrejurimile orașului Rovaniemi se colorează în tonuri aurii, iar nopțile mai lungi creează condiții favorabile pentru observarea aurorelor boreale.
În sudul Europei, Valea Douro din Portugalia propune un decor complet diferit. Peisajul este dominat de podgorii, care după recoltarea strugurilor se transformă într-o paletă de roșu, portocaliu și galben. Temperaturile mai blânde ale regiunii permit păstrarea culorilor până în luna noiembrie.
Ultima destinație din selecție este Parcul Național Lacurile Plitvice din Croația, unde cele 16 lacuri turcoaz, legate între ele prin cascade, sunt înconjurate de păduri dense de fag și stejar.
Toamna, vegetația din jurul lacurilor capătă nuanțe intense de galben, roșu și portocaliu, transformând una dintre cele mai cunoscute zone naturale ale Croației într-un adevărat spectacol al culorilor.
De la pădurile Carpaților și până la podgoriile din Portugalia, Europa oferă în fiecare toamnă o diversitate de peisaje care demonstrează că pentru un spectacol autumnal spectaculos nu este nevoie neapărat de o călătorie peste Ocean.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri șivești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Datele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) arată diferențe majore între veniturile pensionarilor din România. Pensia medie variază considerabil de la un județ la altul, în timp ce între pensiile minime și cele din anumite categorii de pensii de serviciu există discrepanțe de zeci de mii de lei.
Circa un milion de pensionari primesc pensia minimă
În România, circa un milion de pensionari ajung să primească pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei pe lună.
Potrivit datelor CNPP, șase din zece pensionari au o pensie mai mică decât media națională. Pentru persoanele cu cele mai mici venituri, pensia calculată în funcție de contribuțiile realizate pe parcursul carierei nu ajunge întotdeauna la nivelul minim garantat de stat.
În aceste situații, diferența este acoperită prin indemnizația socială. Astfel, chiar dacă pensia rezultată din calcul este, de exemplu, între 1.000 și 1.200 de lei, beneficiarul poate ajunge la pragul de 1.281 de lei prin acordarea acestui sprijin.
Bucureștiul, la mare distanță de județele cu cele mai mici pensii
Diferențele dintre veniturile pensionarilor sunt evidente și la nivel regional.
În București, pensia medie este de aproximativ 3.581 de lei pe lună, cea mai ridicată valoare din țară. În Sectorul 1, media depășește chiar 4.100 de lei lunar.
La polul opus se află mai multe județe din Moldova și sudul României, unde pensiile medii sunt cu peste 1.000 de lei mai mici decât în Capitală.
Cea mai mică pensie medie este înregistrată în Botoșani – 2.229 de lei. Urmează:
Vrancea – 2.274 de lei
Vaslui – 2.283 de lei
Giurgiu – 2.291 de lei
Suceava – 2.359 de lei
Prin urmare, diferența dintre pensia medie din București și cea din Botoșani ajunge la aproximativ 1.350 de lei pe lună.
În topul județelor cu cele mai mari pensii medii, după Capitală se află:
Hunedoara – 3.494 de lei
Brașov – 3.330 de lei
Gorj – 3.312 lei
Diferențele sunt influențate, în mare parte, de istoricul economic al fiecărei regiuni, de nivelul salariilor obținute în perioada activă și de structura ocupațională a populației.
În sistemul public de pensii, cuantumul drepturilor este legat de veniturile pentru care au fost plătite contribuții și de stagiul contributiv. Pensia este stabilită pe baza punctajelor acumulate pe parcursul întregii perioade de activitate.
Pensii de serviciu de peste 25.000 de lei pe lună
Discrepanțele devin și mai mari atunci când pensiile din sistemul public sunt comparate cu cele din anumite categorii de pensii de serviciu.
Conform datelor CNPP, magistrații – judecători și procurori – au o pensie medie de 25.638 de lei pe lună. Suma este de aproximativ 20 de ori mai mare decât pensia minimă de 1.281 de lei.
Pe următoarea poziție se află pensionarii din aviația civilă, cu o pensie medie de 22.502 lei lunar.
Foștii angajați ai Curții de Conturi beneficiază de o pensie medie de 10.727 de lei, în timp ce personalul auxiliar din instituțiile publice are o pensie medie de aproximativ 7.340 de lei pe lună.
Diferențele dintre aceste categorii și pensionarii care primesc pensia minimă evidențiază amploarea inegalităților existente în sistemul de pensii.
CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei
Datele privind nivelul pensiilor apar și în contextul discuțiilor despre contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Premierul Ilie Bolojan a susținut recent menținerea măsurilor fiscale adoptate anterior, inclusiv plata CASS pentru anumite pensii, argumentând că măsura este necesară pentru menținerea echilibrului bugetului Sănătății.
În paralel, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că este analizată posibilitatea prelungirii după 2027 a perioadei în care pensionarii cu venituri din pensii de peste 3.000 de lei achită CASS.
Discuția are loc în contextul în care autoritățile caută surse de finanțare pentru acoperirea unor cheltuieli bugetare suplimentare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri șivești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Începând de duminică după-amiază, 11 transporturi agabaritice vor circula pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi din județele Constanța, Buzău, Galați, Vaslui și Sibiu. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, patru dintre transporturile agabaritice vor circula pe traseul Sibiu – A1 – DN 7 -Boița.
Transporturi agabaritice pe mai multe drumuri din țară
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române anunță că, începând de duminică după-amiază, 11 transporturi agabaritice se vor deplasa pe mai multe trasee din țară.
Transporturile vor fi însoțite de echipaje de poliție rutieră, iar șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție și să respecte indicațiile polițiștilor.
Două dintre transporturi, formate din câte trei camioane, vor avea lungimi cuprinse între 46 și 54 de metri, înălțimi de 6,3-6,5 metri și mase de 128 până la 156 de tone.
Acestea vor circula pe traseul: PTF Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – DN 3 – DN 22C – DN 2A – DN 2 – DN 2B – Smeeni, județul Buzău.
Alte două transporturi, formate din câte două camioane cu o lungime de 86 de metri, vor parcurge ruta: PTF Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – A2 – DN 21 – DN 2B – DN 26 – DN 24D – DJ 261A – Tulucești, județul Galați.
Trei transporturi agabaritice vor ajunge în județul Vaslui
Potrivit INFOTRAFIC, alte trei transporturi, formate din câte două camioane, vor circula pe un traseu care pornește din zona Agigea și ajunge în localitatea Simila, județul Vaslui.
Camioanele vor avea lungimi de 40-43 de metri, înălțimi de 5,2-5,4 metri și mase cuprinse între 113 și 129 de tone.
Patru transporturi agabaritice vor circula pe traseul Sibiu – Boița
Județul Sibiu va fi traversat de patru transporturi agabaritice. Acestea vor fi formate din câte trei camioane, fiecare transport având o lungime de 48 de metri și o masă de 116 tone.
Transporturile vor circula pe traseul: Sibiu – A1 – DN 7 – Boița.
Aceste transporturi agabaritice pot afecta, temporar, traficul pe sectoarele de drum traversate, în special din cauza dimensiunilor și greutății ansamblurilor.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri șivești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Este de neconceput, omenește vorbind, atunci când primim o veste sau privim la cum se prăbușește un imperiu, un sistem, un vapor, clădiri zgârie-nori, organizații, sisteme politice, comunismul – care toate, într-o zi, au fost fala lumii. Avem un Templu în istoria biblică, construit de unul dintre cei mai înțelepți oameni, mândria națiunii; într-o zi, acesta s-a prăbușit. Istoria ne vorbește despre un vapor indestructibil, pe care nimeni nu l-ar fi putut scufunda, și totuși, un ghețar, la aparență mic, a distrus Titanicul. Dacă ne punem serios întrebarea: a existat ceva pe pământ care să nu fie șubred și vulnerabil? Este cu adevărat ceva în care să avem încredere deplină? Putem dormi liniștiți că totul este în siguranță?
În urmă cu un sfert de secol, lumea a fost zguduită atunci când a aflat că două clădiri impunătoare s-au prăbușit. Era imposibil de crezut așa ceva. Dacă ar fi spus cineva cu două zile înaintea tragediei că din 12 septembrie nu vor mai avea unde să meargă la muncă, nu ar fi crezut nimeni; l-ar fi considerat nebun pe cel care ar fi avut curajul să facă astfel de previziuni. Totuși, ziua fatidică a venit. Mulți oameni care au plecat respectând o rutină a muncii au urcat în birourile lor, și-au băut cafeaua, au luat micul dejun și au avut multe planuri pentru ziua respectivă; toate s-au prăbușit, ele nu au mai avut loc. Între ruine au rămas doar planurile de viitor și multe lacrimi, multă durere. Cei de acasă au rămas cu șocul vieții, iar cei care au scăpat au mulțumit lui Dumnezeu că au trăit miracolul vieții, au avut o nouă șansă la viață. Prăbușirea giganților a lăsat o traumă adâncă în sufletele oamenilor, mult mai mare decât ce a lăsat prăbușirea în sine. Cred că după atâta vreme, când viața și-a reluat cursul, mulți au rămas cu durerea sufletească și nu și-au mai revenit niciodată.
Din toate aceste evenimente la care asistăm neputincioși, învățăm ceva, putem face ceva? Putem interveni când valurile apelor învolburate curăță tot ce întâlnesc în cale, avem vreo forță să le facem față? Privim neputincioși, suntem fericiți că am scăpat și ne reluăm activitățile de zi cu zi.
Totuși, aș sugera o reflecție asupra cuvintelor Mântuitorului, care au fost verificate și pot fi verificate de noi, personal: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Luca 21:33). Este o singură Împărăție care nu se va prăbuși niciodată! Este Cineva care ne garantează cea mai sigură protecție.
Dacă pe pământ ne orientăm bine și căutăm ceva sigur – protecție, buncăre, clădiri cu sisteme de siguranță mari, mașini blindate… într-o zi vom realiza că suntem descoperiți și neputincioși cu toate încercările noastre de supraviețuire. Dar dacă suntem interesați de ceva sigur, într-un loc pe acest pământ vom fi în siguranță: în brațele Celui care a stat pe cruce pentru noi, Domnul Isus Hristos. El ne-a asigurat și ne asigură cea mai mare protecție, iar cu El nu vom fi dezamăgiți niciodată! Indiferent de ce se petrece în jur, vom avea o altă perspectivă asupra vieții, conceptul despre lume și viață va fi schimbat, iar obiectivele noastre vor fi altele. Vom avea convingerea că pe pământul acesta avem doar o destinație provizorie, suntem călători, străini. Preocuparea noastră majoră va fi destinația finală și interesul intens de a ști cum ajungem acolo, în cer! Răspunsul simplu și clar îl primim: Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). Această Împărăție nu moare și nu se prăbușește niciodată!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
O ofensivă rapidă a rebelilor houthi din Yemen a schimbat echilibrul militar în zona Mării Roșii. Gruparea susținută de Iran a cucerit portul Mokha, localitatea Dhubab și mai multe insule strategice, printre care Perim, aflată chiar în strâmtoarea Bab-el-Mandeb. Houthi nu au închis circulația internațională, dar au dobândit o poziție din care pot amenința una dintre principalele rute comerciale dintre Asia și Europa. Într-un moment în care transporturile prin Strâmtoarea Ormuz sunt deja grav afectate, petrolul a trecut din nou de pragul de 100 de dolari pe baril.
Rebelii houthi controlează acum întreaga coastă vestică a Yemenului, potrivit informațiilor transmise de oficiali yemeniți și confirmate de Reuters, The National și Financial Times. Ofensiva a început cu străpungerea pozițiilor forțelor guvernului recunoscut internațional și a continuat cu ocuparea orașului-port Mokha. Rebelii au avansat apoi spre sud, au cucerit localitatea Dhubab și au debarcat pe insulele Perim, Zuqar și Hanish.
Perim, cunoscută în arabă și sub numele de Mayyun, are o importanță deosebită. Insula se află chiar în Bab-el-Mandeb și împarte strâmtoarea în două canale de navigație. Cine controlează insula dispune de un punct privilegiat pentru observarea navelor care intră sau ies din Marea Roșie. The National scrie că rebelii au acum un control fără precedent asupra strâmtorii, iar un analist al International Crisis Group a declarat pentru Financial Times că, din punct de vedere militar, houthi au ajuns să domine Bab-el-Mandeb. Reuters adoptă o formulare mai prudentă și arată că noile cuceriri le permit să-și consolideze controlul și capacitatea de presiune asupra navigației.
Strâmtoarea care leagă Asia de Europa
Bab-el-Mandeb, al cărei nume înseamnă „Poarta Lacrimilor”, se află între Yemen, pe țărmul asiatic, și Djibouti și Eritreea, pe coasta Africii. În punctul cel mai îngust are aproximativ 29 de kilometri. Strâmtoarea reprezintă intrarea sudică în Marea Roșie. Navele care vin din Oceanul Indian și se îndreaptă spre Europa trec prin Bab-el-Mandeb, traversează Marea Roșie și continuă prin Canalul Suez spre Marea Mediterană.
Prin această rută trece, în perioadele normale, aproximativ 10–12% din comerțul mondial, dacă ne raportăm la transporturile maritime. Coridorul este deosebit de important pentru containerele care transportă mărfuri din China, India și sud-estul Asiei către Europa, dar și pentru transporturile de petrol, produse petroliere și gaze. Datele citate de Reuters arată că, în luna iunie, volumul produselor petroliere transportate prin Bab-el-Mandeb a fost echivalent cu aproximativ 7% din producția mondială de petrol.
Închiderea sau chiar perturbarea serioasă a strâmtorii ar obliga navele să ocolească Africa pe la Capul Bunei Speranțe. Pentru unele petroliere, o asemenea schimbare poate adăuga aproape o lună călătoriei și costuri suplimentare de milioane de dolari. Aceste cheltuieli se transferă mai departe în prețul transportului, al carburanților și, în cele din urmă, al bunurilor cumpărate de consumatori.
Mokha, portul care a dat numele cafelei mocha
Printre cuceririle houthi se află și Mokha, unul dintre porturile istorice ale Yemenului. Numele orașului este cunoscut în întreaga lume, chiar dacă puțini dintre cei care comandă o cafea mocha știu de unde provine. Între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, Mokha a fost unul dintre marile centre ale comerțului internațional cu cafea. Boabele cultivate în regiunile muntoase ale Yemenului erau aduse aici și încărcate pe nave cu destinația Orientul Mijlociu și Europa.
Cafeaua exportată prin acest port a devenit cunoscută drept „mocha”, iar numele orașului a rămas legat până astăzi de una dintre cele mai cunoscute băuturi pe bază de cafea. Acum, orașul care a ajutat la răspândirea cafelei în lume revine în atenția internațională dintr-un motiv cu totul diferit: poziția sa militară și apropierea de una dintre cele mai vulnerabile rute maritime ale planetei.
Arabia Saudită, prinsă între Ormuz și Bab-el-Mandeb
Avansul houthi este cu atât mai important cu cât Strâmtoarea Ormuz, aflată de cealaltă parte a Peninsulei Arabice, este deja grav afectată de războiul dintre Statele Unite și Iran. Ormuz reprezintă principala ieșire pentru petrolul și gazele exportate din Golful Persic. Prin această strâmtoare trece în mod obișnuit aproximativ o cincime din comerțul mondial cu petrol și gaze naturale lichefiate.
După blocarea efectivă a rutei prin Ormuz, Arabia Saudită a utilizat într-o măsură tot mai mare conducta est–vest, care transportă petrolul de la exploatările din estul țării către portul Yanbu de la Marea Roșie. În ultimele luni, prin această conductă au fost transportate între patru și cinci milioane de barili pe zi, echivalentul a 4–5% din oferta mondială. Conducta a fost însă închisă temporar după un atac cu drone provenite din Irak, unde acționează miliții susținute de Iran. Autorul atacului nu fusese încă identificat cu certitudine la momentul publicării informațiilor.
Arabia Saudită se găsește astfel într-o situație dificilă. Ruta estică prin Ormuz este perturbată, conducta care ocolește strâmtoarea a fost atacată, iar ieșirea din Marea Roșie se află acum sub presiunea houthi.
Prințul saudit i-a cerut ajutorul lui Trump
Potrivit Axios, prințul moștenitor Mohammed bin Salman l-a sunat de cel puțin două ori pe președintele Donald Trump și i-a solicitat lansarea unor atacuri americane împotriva pozițiilor houthi. Reuters a confirmat, citând două surse familiarizate cu discuțiile, că liderul saudit a cerut ajutor militar Statelor Unite. Washingtonul a refuzat, cel puțin pentru moment, o intervenție militară directă, dar s-a declarat dispus să ofere informații și sprijin pentru identificarea țintelor. Reținerea americană arată cât de periculoasă a devenit situația. Bombardarea houthi ar putea declanșa noi atacuri asupra Arabiei Saudite și asupra transporturilor maritime, extinzând și mai mult conflictul regional.
Rolul Iranului
Houthi, cunoscuți oficial sub numele de Ansar Allah, sunt aliați ai Iranului, dar nu trebuie confundați cu armata iraniană. Reuters a relatat, pe baza unor surse iraniene, regionale și din cadrul forțelor guvernamentale yemenite, că ofensiva de pe coasta Mării Roșii a beneficiat de sprijinul și îndrumarea directă a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice.
Aceleași surse susțin că Iranul ar fi promis rebelilor finanțare suplimentară, arme și ofițeri cu experiență. Teheranul recunoaște alianța cu houthi, dar neagă că le-ar conduce operațiunile militare și respinge descrierea grupării drept simplă forță subordonată Iranului.
Prin noile câștiguri teritoriale, Iranul și aliații săi au însă capacitatea de a exercita presiune simultan asupra a două dintre cele mai importante puncte de trecere pentru energia și comerțul mondial: Ormuz și Bab-el-Mandeb. Aceasta nu înseamnă că Iranul controlează juridic cele două strâmtori. Înseamnă însă că Teheranul deține suficiente mijloace directe și indirecte pentru a perturba transporturile în ambele zone.
Petrolul a trecut de 100 de dolari
Piețele au reacționat rapid. Petrolul Brent a închis ultima ședință la 104,61 dolari pe baril, după ce în cursul săptămânii se apropiase de 110 dolari. Petrolul american WTI a încheiat la 100,05 dolari pe baril. Brentul a crescut cu 8,7% într-o singură săptămână, pe fondul temerilor privind aprovizionarea din Orientul Mijlociu. Creșterea nu este provocată numai de ofensiva houthi. Războiul dintre Statele Unite și Iran, perturbarea traficului prin Ormuz, atacurile asupra infrastructurii saudite și reducerea stocurilor globale au contribuit împreună la scumpire.
Noile poziții ocupate de houthi adaugă însă încă un risc major: posibilitatea ca și alternativa prin Marea Roșie să devină nesigură.
De ce Europa este printre cele mai expuse
Europa depinde în mare măsură de importurile de energie și de transporturile maritime. Petrolul, gazele și mărfurile aduse din Orientul Mijlociu și Asia folosesc ruta Bab-el-Mandeb–Marea Roșie–Suez pentru a ajunge rapid în porturile europene. Dacă navele sunt obligate să ocolească Africa, transporturile durează mai mult, consumă mai mult combustibil, iar costurile de asigurare cresc. Primele efecte apar în prețul petrolului și al motorinei, dar se pot extinde la aproape toate produsele transportate în containere: componente industriale, electronice, textile, bunuri de consum și materii prime.
Nu orice colet trimis din China va întârzia automat. Multe transporturi folosesc alte trasee sau sunt efectuate pe cale aeriană. Dar, dacă situația se agravează, costurile mai mari ale transportului maritim vor ajunge treptat și în prețurile plătite de consumatorii europeni.
Strâmtoarea nu este închisă, dar riscul este real
În acest moment, houthi nu au anunțat închiderea completă a Bab-el-Mandeb. Purtătorul de cuvânt al grupării a susținut că navigația internațională rămâne sigură, cu excepția navelor saudite, împotriva cărora fusese anunțată anterior o blocadă. Declarațiile nu elimină însă riscurile. Atacurile desfășurate în Marea Roșie începând din 2023 au demonstrat că simpla amenințare este suficientă pentru ca marile companii de transport să-și modifice traseele.
După ocuparea portului Mokha, numărul navelor care au traversat strâmtoarea a scăzut puternic. Datele preliminare Kpler, citate de The National, indicau numai 12 treceri până în seara zilei de joi, față de aproximativ 26–30 în zilele precedente.
Ceea ce se întâmplă acum în Yemen nu este, prin urmare, doar o nouă etapă a unui război civil îndepărtat. Este o modificare a echilibrului militar într-un punct prin care trec petrolul, containerele și o parte importantă a comerțului dintre Asia și Europa.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Armenia nu se află, de regulă, printre primele destinații la care se gândesc românii atunci când își planifică o vacanță. Tocmai de aceea surpriza este atât de mare. Odată ajuns acolo, descoperi o țară accesibilă, ușor de străbătut cu mașina, cu peisaje spectaculoase, mănăstiri săpate în stâncă, o istorie creștină unică și o capitală modernă, elegantă și plină de viață. Armenia este una dintre acele destinații în care aproape totul se dovedește a fi peste așteptări.
Pentru mulți români, mai ales dintre cei care au trăit înainte de 1989, primele amintiri legate de Armenia nu vin din cărțile de istorie sau din ghidurile turistice, ci din celebrele bancuri cu Radio Erevan, răspândite în întregul bloc comunist. Unul dintre ele suna astfel: „Este adevărat că lui Ivan Ivanovici i s-a dat o mașină?” Radio Erevan răspundea: „În principiu, da. Numai că nu era mașină, ci bicicletă, nu i s-a dat, ci i s-a furat.” Dincolo de această imagine amuzantă și simplificatoare se află însă un popor vechi, harnic și întreprinzător, care și-a păstrat identitatea în ciuda războaielor, ocupațiilor și tragediilor istorice.
Armenii au creat una dintre cele mai importante diaspore ale lumii, remarcându-se de-a lungul secolelor ca negustori, meșteșugari, antreprenori și oameni de cultură. Comunități armene puternice au existat și pe teritoriul României, la Suceava, Iași și București, dar și în Transilvania, la Gherla – vechiul Armenopolis – și la Dumbrăveni, oraș cunoscut odinioară drept Elisabetopolis. Bisericile, casele negustorești și patrimoniul lăsat în urmă arată că legătura dintre armeni și spațiul românesc este mult mai veche și mai profundă decât amintirea bancurilor cu Radio Erevan.
Armenia pare îndepărtată, dar nu este greu de atins. Wizz Air operează curse directe între Aeroportul Otopeni și Erevan, iar zborul durează aproximativ trei ore. Dintr-odată, Caucazul nu mai pare la capătul lumii, ci la o distanță comparabilă cu aceea dintre București și multe destinații europene consacrate.
Ajuns la Erevan, cea mai bună variantă pentru cel care vrea să vadă mai mult decât capitala este închirierea unei mașini. Armenia este o țară relativ compactă, iar multe dintre marile sale obiective se află la o oră sau două de mers de capitală. Într-o călătorie de patru sau cinci zile poți descoperi o parte consistentă a țării, alternând orașele cu mănăstirile, lacurile, defileurile și peisajele montane.
Pe principalele trasee turistice, drumurile sunt în general bune și se circulă fără dificultăți majore. Mașina îți oferă însă mai ales libertatea de a opri acolo unde Armenia devine cu adevărat spectaculoasă: într-un punct din care se vede Araratul, lângă o biserică izolată sau în fața unei livezi încărcate de fructe de kaki sau vie.
Prima țară care a adoptat creștinismul
Pentru a înțelege Armenia trebuie să începi cu religia și cu istoria sa.
În anul 301, potrivit tradiției armene, Armenia a devenit primul stat din lume care a adoptat oficial creștinismul. Se întâmpla cu 12 ani înainte de Edictul de la Milano, emis în anul 313 de împărații Constantin și Licinius, prin care creștinilor din Imperiul Roman le era garantată libertatea religioasă. Creștinarea Armeniei este legată de două personaje fundamentale: regele Tiridates al III-lea și Grigorie Luminătorul, cel care avea să devină primul conducător al Bisericii Armene.
Povestea lor poate fi descoperită la Khor Virap, una dintre cele mai cunoscute mănăstiri ale țării. Complexul se află aproape de granița cu Turcia, în mijlocul câmpiei Araratului. Numele său înseamnă „temniță adâncă” și amintește de locul în care, potrivit tradiției, Grigorie Luminătorul a fost întemnițat timp de 13 ani pentru credința sa. Vizitatorii pot coborî și astăzi în încăperea subterană asociată acestei povești. Dar Khor Virap impresionează nu numai prin istorie. În zilele senine, din fața mănăstirii se deschide una dintre cele mai cunoscute priveliști ale Armeniei: silueta masivă, albă și aproape ireală a Muntelui Ararat.
Un munte aflat în altă țară, dar prezent peste tot în Armenia
Araratul nu se află în Armenia de astăzi, ci pe teritoriul Turciei. Cu toate acestea, el rămâne muntele național, simbolul cel mai puternic și unul dintre reperele identității armene. Îl vezi pe stema țării, pe etichetele sticlelor de brandy, în picturi, fotografii, suveniruri și în numele hotelurilor sau restaurantelor. În zilele limpezi, Araratul se vede din Erevan și din numeroase alte puncte ale țării. Este un munte aflat dincolo de graniță, dar care domină vizual și simbolic Armenia.
Privit de la Khor Virap, Araratul pare atât de aproape, încât ai impresia că se află imediat în spatele mănăstirii. Această imagine spune poate mai mult despre Armenia decât multe pagini de istorie: credință, memorie, pierdere și continuitate, toate cuprinse într-un singur peisaj.
Ecimiadzin, centrul spiritual al armenilor
Un alt loc esențial este Ecimiadzin, numele sub care este cunoscut orașul Vagharshapat, una dintre vechile capitale ale Armeniei și centrul spiritual al Bisericii Apostolice Armene.
Aici se află Catedrala-mamă din Ecimiadzin, întemeiată, potrivit tradiției, de Grigorie Luminătorul între anii 301 și 303. Este prezentată drept cea mai veche catedrală din lume, deși edificiul a trecut prin numeroase transformări și reconstrucții de-a lungul secolelor. Complexul de la Ecimiadzin nu este numai un monument istoric. Este sediul catolicosului tuturor armenilor și un loc viu, în care religia continuă să aibă un rol central. Catedrala și bisericile din Ecimiadzin, împreună cu situl arheologic de la Zvartnots, sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
Pentru un vizitator european, obișnuit să asocieze începuturile creștinismului instituțional cu Roma sau Constantinopolul, Armenia schimbă perspectiva. Aici, începuturile religiei creștine oficiale pot fi urmărite într-un spațiu aflat la întâlnirea dintre Europa și Asia.
Geghard, mănăstirea săpată în munte
Dacă Ecimiadzin impresionează prin vechime și importanță religioasă, Geghard impresionează prin felul în care arhitectura se contopește cu muntele.
Mănăstirea se află într-o vale îngustă, înconjurată de pereți stâncoși. O parte dintre biserici și încăperi nu au fost ridicate din blocuri de piatră, ci săpate direct în rocă. Complexul își are originile în secolul al IV-lea, fiind legat tot de Grigorie Luminătorul, însă construcțiile principale datează din Evul Mediu, iar prima biserică săpată integral în stâncă a fost realizată înainte de anul 1250. Lumina pătrunde cu dificultate în interior, iar acustica transformă până și o simplă voce într-un sunet profund. Geghard nu este un loc pe care doar îl vizitezi. Este un loc pe care îl simți.
Mănăstirea și valea superioară a râului Azat sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Drumul până aici poate fi combinat ușor cu Garni, aflat la mică distanță, ceea ce face din acest traseu una dintre cele mai frumoase excursii de o zi din Erevan.
Templul de la Garni și „Simfonia Pietrelor”
Garni aduce o schimbare totală de decor. După atâtea biserici și mănăstiri creștine, aici descoperi unul dintre cele mai importante monumente ale Armeniei precreștine.
Templul, ridicat în secolul I și dedicat zeului solar Mihr, este singurul templu cu colonadă greco-romană păstrat în Armenia și în întregul spațiu postsovietic. Se află pe marginea unei stânci, deasupra defileului râului Azat, într-o poziție care îi amplifică monumentalitatea. În apropiere se găsesc ruinele palatului regal și ale unei băi antice, care păstrează urmele unui mozaic. Locul amintește că Armenia nu înseamnă numai creștinism medieval, ci și o istorie mai veche, influențată de lumea elenistică, romană și persană.
De la templu se poate coborî în Garni Gorge, un defileu cunoscut pentru coloanele sale bazaltice formate în urma activității vulcanice. Dispunerea lor seamănă cu tuburile unei orgi uriașe, motiv pentru care locul este numit „Simfonia Pietrelor”.
Este unul dintre acele peisaje care par construite, deși sunt în întregime opera naturii.
Lacul Sevan, marea de la 1.900 de metri
La aproximativ o oră de Erevan se află Lacul Sevan, una dintre marile atracții naturale ale țării. Situat la aproximativ 1.900 de metri deasupra nivelului mării, Sevan este cel mai mare lac al Armeniei și unul dintre cele mai importante lacuri alpine cu apă dulce din Eurasia.
Pentru armeni, Sevanul este aproape o mare interioară. În timpul verii are plaje, terase și activități nautice, dar în orice anotimp impresionează prin întinderea sa și prin munții care îl înconjoară. Pe o peninsulă care înainte de scăderea nivelului apei era insulă se află Mănăstirea Sevanavank. După urcarea treptelor, călătorul ajunge la cele două biserici medievale și la unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere asupra lacului. Pe vreme senină, albastrul apei pare să se confunde cu cerul. Toamna târziu sau la începutul iernii, locul capătă un aspect auster, aproape nordic, foarte diferit de câmpia însorită a Araratului.
Dincolo de Erevan, trecutul sovietic este încă vizibil
În afara capitalei, multe localități păstrează imaginea trecutului sovietic. Blocuri masive, clădiri industriale, construcții neterminate și zone urbane rămase parcă într-o altă epocă apar de-a lungul drumului. Iar majoritatea mașinilor sunt vechile Lada 1500.
La prima vedere, contrastul poate fi puternic. Totuși, tocmai aceste diferențe fac călătoria interesantă. Armenia nu încearcă să ascundă toate straturile istoriei sale. Lângă o clădire sovietică poți găsi o biserică veche de o mie de ani, iar dincolo de ea poate începe un defileu spectaculos sau o livadă.
Impresia se schimbă însă aproape complet atunci când revii în Erevan.
Erevanul, surpriza cea mai mare
Capitala Armeniei este probabil locul care contrazice cel mai puternic așteptările unui vizitator venit pentru prima dată.
Erevanul este un oraș larg, luminos și animat. Piatra vulcanică roz, folosită la numeroase clădiri, îi oferă o identitate aparte. În centru găsești piețe ample, fântâni, parcuri, muzee bine organizate, cafenele și restaurante elegante. Seara, orașul se umple de oameni. Terasele sunt aglomerate, muzica se aude din restaurante, iar centrul are o energie pe care nu o bănuiești înainte de a ajunge.
Oferta gastronomică este bogată, de la preparatele armenești tradiționale până la restaurante moderne și bucătării internaționale. Prețurile pot fi surprinzător de accesibile în raport cu nivelul serviciilor, iar același lucru este valabil și pentru multe hoteluri.
Magazinele din centrul Erevanului au vitrine luxoase și amenajări care pot rivaliza cu cele întâlnite pe marile bulevarde din Viena sau Paris. Pe străzi vezi numeroase automobile noi, puternice și scumpe. Imaginea aceasta contrastează cu orașele și satele traversate în afara capitalei și arată cât de multe realități diferite coexistă în Armenia. Tot în zona centrală merită vizitat Vernissage, marele bazar în aer liber al Erevanului. Printre tarabele cu picturi, covoare, bijuterii, ceramică, antichități și obiecte tradiționale se remarcă seturile de șah și table realizate din lemn. Unele au piese sculptate cu o migală extraordinară, inspirate din istoria și cultura armeană, și sunt mai degrabă obiecte de artă decât simple jocuri. Chiar dacă nu cumperi nimic, o plimbare printre standurile bazarului oferă o imagine foarte frumoasă asupra talentului meșteșugarilor locali.
Toamna adaugă o dimensiune în plus călătoriei. În piețe și magazine se găsesc din abundență struguri, rodii, mere, smochine, kaki și fructe uscate. Gustul caiselor armenești, devenite aproape un simbol național, continuă să fie prezent în dulcețuri, deserturi și băuturi chiar și după încheierea verii.
Brandy-ul Ararat și butoiul lui Traian Băsescu
O vizită în Erevan nu este completă fără Muzeul Fabricii de Brandy Ararat. Producția de brandy a început aici în anul 1887, iar prima mare recunoaștere internațională a venit la Expoziția Mondială din Franța, în 1902. Așadar, tradiția s-a născut în secolul al XIX-lea și și-a câștigat reputația internațională la începutul secolului următor.
Turul fabricii prezintă istoria băuturii, etapele de producție și maturarea în butoaie din stejar caucazian. La final sunt organizate degustări ale mai multor sortimente de brandy.
Una dintre cele mai interesante încăperi este galeria butoaielor personalizate, asociate unor șefi de stat și personalități care au vizitat fabrica. România este prezentă aici prin foștii președinți Ion Iliescu și Traian Băsescu. În timpul vizitei sale oficiale din 2006, Traian Băsescu a primit un butoi de 400 de litri care îi poartă numele. Practic, aceeași călătorie simbolică pe care șefii de stat o fac la Memorialul Genocidului, unde plantează câte un brad, continuă la fabrica Ararat, unde unora dintre ei le este rezervat un butoi personalizat.
Muzeul Genocidului Armean, locul în care Armenia își păstrează memoria
Erevanul nu poate fi înțeles fără o vizită la Complexul Memorial și la Muzeul Genocidului Armean de la Tsitsernakaberd.
Muzeul comemorează cei aproximativ 1,5 milioane de armeni care și-au pierdut viața în timpul genocidului desfășurat în Imperiul Otoman la începutul secolului al XX-lea. Expoziția folosește documente, fotografii, mărturii și obiecte pentru a reconstitui deportările, masacrele și distrugerea comunităților armene.
Vizitarea muzeului este gratuită, deși pot fi făcute donații. Este un spațiu modern, sobru și foarte bine realizat, în care informația nu este prezentată spectaculos, ci cu o forță care vine din documente și din destinele oamenilor.
În exterior se află memorialul cu flacăra veșnică și Aleea Memoriei. Potrivit protocolului de stat al Armeniei, delegațiile oficiale depun coroane, vizitează muzeul și plantează brazi în memoria victimelor.
Printre arborii plantați se află și cei ai foștilor președinți români Ion Iliescu și Traian Băsescu. Astfel, România apare în două locuri foarte diferite ale Erevanului: în Aleea Memoriei de la Tsitsernakaberd și în galeria butoaielor de la fabrica Ararat.
Este o asociere neașteptată, dar care spune ceva despre modul în care Armenia își primește oaspeții: îi invită să-i cunoască atât tragedia, cât și tradițiile.
O țară care merită descoperită acum
Armenia nu este o destinație construită în jurul unei singure atracții. Nu mergi acolo numai pentru Erevan, pentru Ararat, pentru mănăstiri sau pentru brandy. Farmecul său vine din felul în care toate acestea se leagă.
În aceeași zi poți vedea un templu păgân, o baie antică, o mănăstire săpată în stâncă și un defileu format din coloane de bazalt. În alta poți pleca de la una dintre cele mai vechi catedrale ale lumii, poți admira Araratul de la Khor Virap și poți încheia seara într-un restaurant elegant din centrul Erevanului.
Este o țară a contrastelor: între tradiția creștină și moștenirea sovietică, între austeritatea satelor și strălucirea capitalei, între memoria unei tragedii și energia unei societăți care privește înainte.
Armenia poate fi parcursă ușor, are servicii turistice bune, hoteluri pentru bugete diferite, restaurante excelente și suficiente obiective pentru o vacanță mult mai lungă decât ai crede inițial.
Este una dintre acele țări despre care pleci știind relativ puține și din care te întorci cu impresia că ai descoperit ceva ce încă nu a fost transformat într-o destinație turistică de masă.
Armenia nu este doar o țară care merită vizitată. Este o țară care te surprinde, te impresionează și îți rămâne în minte mult după ce ai plecat.
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
„Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci ne așază înaintea unei taine pe care o cunoaștem atât de bine, încât există primejdia să nu ne mai cutremure: Crucea. O avem la gât, o vedem deasupra bisericilor, ne însemnăm cu ea dimineața și seara, o așezăm la căpătâiul celor dragi plecați dintre noi, o întâlnim în icoane, pe Sfânta Evanghelie, la răscrucile drumurilor și pe mormintele celor pe care îi pomenim. Crucea ne este atât de apropiată, încât riscăm uneori să uităm cât de uimitor este ceea ce mărturisim prin ea: Dumnezeu a biruit lumea nu prin sabie, ci prin Cruce; nu prin forță, ci prin iubire; nu zdrobindu-i pe ceilalți, ci lăsându-Se El Însuși răstignit pentru ei.
Evanghelia acestei duminici cuprinde unul dintre cele mai cunoscute și mai puternice cuvinte ale Scripturii: „Dumnezeu așa a iubit lumea…”. Poate că aici se află, în câteva cuvinte, întreaga inimă a Evangheliei. Textul nu spune că Dumnezeu „așa a judecat lumea”, nici că „așa S-a mâniat pe lume”, nici măcar că „așa a pedepsit lumea”, ci că Dumnezeu așa a iubit lumea. Totul începe de aici. Creștinismul începe nu cu frica omului de Dumnezeu, ci cu iubirea lui Dumnezeu pentru om.
Omului de astăzi îi este, poate mai mult decât altădată, greu să creadă că este cu adevărat iubit. Suntem înconjurați de oameni și putem fi, în același timp, teribil de singuri. Avem telefoane în care sunt sute de numere, dar sunt seri în care nu știm pe cine să sunăm când ne doare sufletul. Avem nenumărate mijloace de comunicare și parcă ne înțelegem tot mai greu. Publicăm fotografii în care zâmbim, în vreme ce dincolo de zâmbet se poate ascunde o inimă care plânge. Ne interesează dacă suntem văzuți, apreciați, lăudați, invitați, pomeniți. Ne măsurăm uneori valoarea în reacțiile celorlalți. Iar atunci când acestea lipsesc, omul ajunge să creadă că el însuși nu mai valorează mare lucru.
Evanghelia vine și răstoarnă această măsurătoare. Valoarea omului nu începe cu părerea oamenilor despre el. Valoarea omului începe cu iubirea lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu ne-a iubit înainte ca noi să-I putem răspunde. Ne-a căutat înainte ca noi să învățăm să-L căutăm. Ne iubește nu pentru că suntem fără greșeală, ci pentru că suntem făpturile Sale, chemate la asemănarea cu El. Iar aceasta nu înseamnă că păcatul devine lipsit de importanță. Dimpotrivă. Tocmai pentru că omul valorează atât de mult înaintea lui Dumnezeu, păcatul este atât de tragic: el rănește chipul pe care Dumnezeu îl iubește.
Crucea ne arată, de aceea, două adevăruri în același timp: cât de grav este păcatul și cât de mare este iubirea. Dacă vrem să înțelegem gravitatea păcatului, privim spre Cruce. Dacă vrem să înțelegem cât de mult ne iubește Dumnezeu, tot spre Cruce privim. Acolo înțelegem că Hristos nu ne oferă o teorie despre iubire. El iubește până la capăt. De multe ori spunem despre încercările vieții: „Aceasta este crucea mea”. Când vine boala, o numim cruce. Când apar necazuri în familie, spunem că avem de purtat o cruce. Când lângă noi se află un om greu de suportat, suntem gata să spunem: „Ce cruce mi-a dat Dumnezeu!”. Folosim atât de des această expresie, încât riscăm să-L transformăm pe Dumnezeu în autorul tuturor nenorocirilor noastre.
Crucea lui Hristos ne spune însă ceva mult mai adânc. Dumnezeu nu stă departe de omul care suferă și nu-i cere, rece, să se descurce singur cu durerea sa. Dumnezeu intră în suferința omului. Hristos cunoaște lacrima. Cunoaște trădarea. Cunoaște nedreptatea. Cunoaște singurătatea. Cunoaște durerea trupului. Știe ce înseamnă să fii părăsit de prieteni. Știe ce înseamnă ca oamenii pentru care ai făcut bine să se întoarcă împotriva ta. Creștinismul nu ne promite, așadar, că omul credincios nu va mai suferi. Ne spune ceva mai puternic: omul care Îl are pe Hristos nu mai suferă singur.
Într-un salon de spital în care cuvintele nu mai ajung, Hristos este acolo. Lângă sicriul unui om drag, când toate explicațiile par să se sfărâme, Hristos este acolo. În noaptea unei mame care nu poate dormi pentru că se roagă pentru copilul ei plecat departe, Hristos este acolo. În tăcerea unui bătrân rămas singur într-o casă în care altădată se auzeau glasurile copiilor, Hristos este acolo. În inima celui care nu mai știe cum să ducă ziua de mâine, Hristos este acolo.
Crucea ne spune că Dumnezeu nu privește suferința noastră de la distanță. A intrat în ea. A purtat-o. A sfințit-o prin prezența Sa și a deschis prin ea drumul Învierii. Mântuitorul amintește în Evanghelia acestei duminici de șarpele pe care Moise l-a înălțat în pustie. După cum cei răniți priveau spre semnul ridicat de Moise și rămâneau în viață, tot astfel „trebuie să Se înalțe Fiul Omului”, pentru ca omul care privește cu credință spre El să dobândească viață.
Este uimitor că vindecarea începe printr-o privire. Dar nu orice privire vindecă. Poți vedea Crucea și să rămâi neschimbat. Poți intra în biserică și să ieși din ea exact cum ai intrat. Poți săruta o icoană și apoi să continui să-ți urăști fratele. Poți face semnul Sfintei Cruci și, după câteva clipe, să judeci fără milă un om. Problema nu este numai dacă ochii noștri văd Crucea, ci dacă inima noastră se lasă schimbată de Cel răstignit pe ea. Și poate că înainte de a-L privi noi pe Hristos ar trebui să înțelegem că Hristos ne privește pe noi. Cum? Cu brațele deschise. Crucea este icoana iubirii lui Dumnezeu cu brațele deschise către lume.
Noi suntem cei care ne închidem brațele. Le închidem când nu mai vrem să iertăm. Le închidem când spunem despre cineva: „Cu omul acesta nu mai vorbesc niciodată”. Le închidem atunci când transformăm dreptatea în răzbunare, când ne interesează numai binele nostru, când trecem nepăsători pe lângă suferința celuilalt. Hristos, însă, moare cu brațele deschise. Parcă întreaga Cruce devine un cuvânt fără glas prin care Dumnezeu îi spune omului: „Este loc pentru tine în iubirea Mea”.
Noi am vrea adeseori un creștinism fără Cruce. Ne-ar conveni o credință care să ne garanteze că toate lucrurile vor merge bine: să ne rugăm și să nu ne îmbolnăvim niciodată, să postim și să nu avem necazuri, să mergem la biserică și copiii noștri să facă întotdeauna ceea ce dorim, să aprindem o lumânare și toate problemele să dispară. Uneori Îl transformăm fără să ne dăm seama pe Dumnezeu într-un garant al confortului nostru. Dar Hristos nu ne-a promis o viață fără încercări. Ne-a arătat că nicio încercare trăită împreună cu El nu trebuie să rămână lipsită de sens.
Creștinul nu este omul căruia îi merge întotdeauna bine. Creștinul este omul care știe cu Cine merge atunci când îi este greu. Uneori Dumnezeu nu ne scoate imediat din furtună, dar rămâne cu noi în corabie. Uneori nu ia Crucea de pe umerii noștri, dar ne dă puterea de a nu ne prăbuși sub ea. Uneori nu schimbă imediat împrejurările, dar schimbă inima cu care trecem prin ele. Iar aici începe una dintre marile minuni ale credinței.
O suferință trăită în singurătate poate deveni deznădejde. O suferință adusă înaintea lui Hristos se poate transforma în rugăciune. O rană ascunsă poate deveni ură. O rană vindecată de Dumnezeu poate deveni izvor de milă pentru ceilalți. De aceea, nu rareori oamenii cei mai sensibili la durerea altora sunt tocmai cei care au trecut ei înșiși prin durere. Când ai plâns, înțelegi altfel lacrima. Când ai pierdut pe cineva, înțelegi altfel doliul. Când ai cunoscut singurătatea, îl observi altfel pe omul singur. Când ai avut nevoie să fii iertat, începi să înțelegi de ce și tu trebuie să ierți.
Crucea poate transforma rana noastră într-o fereastră către rana celuilalt. De aceea, avem nevoie să reașezăm Crucea în centrul vieții noastre. Nu numai pe perete, nu numai la gât, nu numai pe turla bisericii, ci în felul în care trăim. A purta Crucea înseamnă uneori să pierzi ceva din confortul tău pentru ca altul să poată câștiga puțină bucurie. Înseamnă să taci atunci când ai putea răni printr-un cuvânt. Înseamnă să ceri iertare atunci când mândria îți șoptește că numai celălalt este vinovat.
Înseamnă să-ți faci datoria cu cinste chiar și atunci când nimeni nu te vede și nimeni nu te laudă. Înseamnă să rămâi lângă omul bolnav atunci când ți-ar fi mai comod să pleci. Înseamnă să nu-ți abandonezi familia când apar greutățile. Înseamnă să ai timp pentru copilul tău, pentru părinții tăi îmbătrâniți, pentru omul care are nevoie să fie ascultat. Înseamnă să alegi iubirea chiar atunci când iubirea costă. Pentru că iubirea care nu costă nimic riscă să rămână doar un cuvânt frumos. Pe Cruce, iubirea a costat totul.
Poate că aceasta este una dintre întrebările cu care ar trebui să întâmpinăm sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci: cât ne costă iubirea noastră? Dacă nu ne costă niciodată timp, dacă nu ne costă orgoliu, dacă nu ne costă comoditate, dacă nu ne costă renunțare, dacă nu ne obligă niciodată să ieșim din noi înșine, s-ar putea să iubim mai ales prin cuvinte. Hristos ne arată o altă iubire. Iubirea care se dăruiește.
Și mai este ceva. Crucea ne învață să nu judecăm prea repede crucile celorlalți. Nu știm ce poartă omul de lângă noi. Vedem chipul, dar nu vedem întotdeauna lupta. Vedem reacția, dar nu cunoaștem rana din spatele ei. Vedem un om nervos și nu știm poate că acasă îl așteaptă o dramă. Vedem un copil tulburat și nu știm ce se întâmplă în familia lui.
Vedem un bătrân dificil și nu știm câtă singurătate s-a adunat în sufletul lui. Vedem un om căzut și ne grăbim să-i numărăm căderile, fără să știm de câte ori a încercat să se ridice. Crucea lui Hristos ne obligă la mai multă milă. Lumea are destui judecători. Are nevoie de oameni care știu să ridice. Are destule degete îndreptate spre cel care greșește. Are nevoie de mâini întinse. Are destule cuvinte care rănesc. Are nevoie de cuvinte care vindecă.
Aici începe creștinismul adevărat: nu atunci când știm să vorbim frumos despre Cruce, ci atunci când învățăm să trăim în forma Crucii. Verticala ei ne leagă de Dumnezeu, iar orizontala ei ne deschide spre oameni. Nu putem păstra una fără cealaltă. Nu putem spune că-L iubim pe Dumnezeu și să disprețuim omul. Nu putem îngenunchea înaintea Crucii lui Hristos și apoi să-l răstignim pe aproapele nostru prin vorbă, nepăsare sau răutate.
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci ne pregătește, așadar, nu doar pentru o sărbătoare din calendar. Ne pregătește pentru o verificare a propriei vieți. În fața Crucii nu mai contează atât de mult cât de importanți credem că suntem, ce funcție avem, cât am adunat sau câți oameni ne cunosc. În fața Crucii rămâne întrebarea simplă și grea: am învățat să iubim? Am iertat? Am ridicat pe cineva? Am rămas lângă cel care suferea? Am avut curajul să spunem „iartă-mă”? Am știut să spunem „te iert”? Am făcut loc în viața noastră unui om care nu ne putea oferi nimic în schimb?
Pentru că la sfârșit nu vom lua cu noi ceea ce am strâns. Vom duce înaintea lui Dumnezeu ceea ce am dăruit. Și tocmai aici se află paradoxul Crucii: omul crede că pierde atunci când se dăruiește, dar tocmai atunci se câștigă pe sine. Crede că este înfrânt atunci când iartă, dar tocmai atunci devine liber. Crede că este slab atunci când iubește, dar iubirea este puterea prin care Dumnezeu a biruit moartea.
Înălțăm Sfânta Cruce nu pentru că iubim suferința, ci pentru că iubim biruința lui Hristos asupra suferinței și morții. Nu cinstim lemnul durerii separat de Hristos, ci Îl mărturisim pe Cel Care a făcut din instrumentul morții semn al vieții. Crucea nu este ultimul cuvânt al creștinismului. Ultimul cuvânt este Învierea. Dar spre Înviere nu există scurtătură care să ocolească iubirea jertfelnică.De aceea, când ne facem semnul Sfintei Cruci, poate ar trebui să o facem ceva mai încet și ceva mai conștient.
Să ne amintim ce spunem fără cuvinte: Doamne, mintea mea să fie a Ta, inima mea să fie a Ta, puterea mea să fie pusă în slujba Ta. Ajută-mă să nu fac din Crucea Ta un simplu gest, ci un mod de viață. Și când Crucea vieții noastre devine grea, să nu ne grăbim să credem că Dumnezeu ne-a părăsit. Să privim încă o dată spre Golgota. Acolo nu vedem un Dumnezeu absent, ci un Dumnezeu răstignit alături de om. Un Dumnezeu Care intră până în adâncul durerii omenești pentru ca niciun adânc al nostru să nu mai fie lipsit de prezența Lui.
„Dumnezeu așa a iubit lumea…” Poate că nu vom reuși niciodată să explicăm pe deplin aceste cuvinte. Dar putem încerca să le trăim. Să iubim și noi lumea pe care Dumnezeu n-a încetat să o iubească. Să iubim omul dificil. Omul căzut. Omul singur. Omul bătrân. Copilul uitat. Bolnavul. Cel care ne-a greșit și cel căruia noi i-am greșit. Să iubim nu sentimental, ci creștinește: cu adevăr, cu răbdare, cu responsabilitate și, atunci când este nevoie, cu jertfă.
Atunci Crucea nu va mai fi doar obiectul pe care îl purtăm la piept. Va deveni semnul după care se recunoaște viața noastră. Iar când vom ridica ochii către Crucea lui Hristos, vom putea înțelege că deasupra tuturor căderilor, fricilor și durerilor omului rămâne un adevăr pe care nimeni nu-l poate răsturna:
Dumnezeu încă iubește lumea. Și câtă vreme omul se întoarce cu fața spre această iubire, nici Crucea, nici suferința și nici chiar moartea nu mai au ultimul cuvânt. Ultimul cuvânt Îi aparține lui Hristos. Și cuvântul Lui este Viața.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Uneori, durerea poate deveni o formă de lumină. Așa s-a întâmplat la Sibiu, unde Daniela Zeicu, artistă care pictează de doar trei ani, și-a transformat dorul și suferința într-o colecție de lucrări prin care încearcă să aducă speranță altor familii.
Cu prilejul majoratului pe care fiica sa, Sabina, nu a mai putut să îl sărbătorească, Daniela Zeicu a ales să organizeze o seară dedicată memoriei acesteia. A fost o întâlnire în care tristețea și bucuria s-au întâlnit, iar comunitatea din jurul artistei s-a mobilizat pentru ca totul să fie atent pregătit, până la cel mai mic detaliu.
De la decor și preparate culinare, până la muzică și atmosfera serii, fiecare element a contribuit la crearea unor amintiri care, cu siguranță, ar fi fost pe placul Sabinei.
Arta născută din dor, transformată în sprijin pentru copii
Lucrările Danielei Zeicu au în ele o poveste personală o puternică încărcătură emoțională. În urmă cu trei ani, artista a început să picteze, iar creațiile sale au devenit, treptat, o modalitate de a transforma durerea în frumos și, mai nou, în bine pentru cei aflați în nevoie.
Tablourile sunt puse în vânzare, iar banii strânși vor fi direcționați către salvarea unor copii diagnosticați cu afecțiuni cardiace, care au nevoie de intervenții chirurgicale.
Demersului i s-a alăturat și Fundația Polisano, care sprijină familiile copiilor ce urmează să fie operați. Printre aceștia se află și doi gemeni.
„Momentele de aseară au fost pentru mine o conștientizare nu doar a solidarității comunității din jurul nostru, ci și a puterii părinților, adevărați eroi”, a transmis Cătălina Costache, director executive al Fundației Polisano.
O expoziție despre iubire, solidaritate și speranță
Povestea Danielei Zeicu este, în fond, despre puterea de a merge mai departe. Despre cum o pierdere devastatoare poate fi transformată într-un gest de solidaritate și despre cum arta poate deveni un sprijin concret pentru alte familii.
Unul dintre tablourile oferite în dar organizatorilor surprinde un stol de păsări care nu lasă pe nimeni în urmă. Imaginea devine astfel și o metaforă pentru întreaga poveste: aceea a unei comunități care se adună în jurul celor aflați în nevoie.
Expoziția poate fi vizitată în acest weekend la Melor, pe strada Școala de Înot din Sibiu. Cei care îi trec pragul pot descoperi lucrările Danielei Zeicu și, în același timp, pot contribui la o cauză care poate schimba viețile unor copii.
Pentru că, uneori, din cea mai grea durere se poate naște cel mai frumos gest de iubire.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri șivești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
