Acasă Blog Pagina 6106

Accident grav pe Valea Oltului, un tânăr de 23 de ani a fost rănit

0

Accident grav pe Valea Oltului, în zona localității Lazaret. Un tânăr de 23 de ani din Sibiu a pierdut controlul volanului și s-a izbit puternic într-o autoutilitară ce circula regulamentar din sens opus. În urma impactlui tânărul de 23 de ani a fost grav rănit și transportat la spitalul din Sibiu.
„Un conducător auto sibian în vârstă de 23 de ani, în timp ce conducea autoturismul spre județul Vîlcea, pe fondul oboselii acumulate la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare într-o curbă la stânga şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus condusă de un bucureştean în vârstă de 29 de ani. La faţa locului au intervenit echipaje de prim ajutor şi de descarcerare, şoferul sibian, singurul rănit, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu unde a rămas internat, rănile suferite fiind grave.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Din primele cercetări ale oamenilor legii, niciunul din cei doi șoferi nu consumase băuturi alcoolice. În zona producerii accidentului, traficul rutier a fost îngreunat aproximativ trei ore, timp în care s-a circulat alternativ.

Astăzi începe campania de colectare a deşeurilor periculoase, la Mediaş

0

campanie colectare deseuri periculoase medias doiMedieşenii colectează în această perioadă deşeurile periculoase şi echipamentele electrice şi electronice stricate, sau care nu mai sunt folositoare în gospodării. Aceasta este ultima campanie desfăşurată de operatorul de salubritate în anul acesta.

Astăzi punctele de colectare gratuită a echipamentelor electrice şi electronice şi a celor periculoase se găsesc în cartierul Gura Câmpului pe strada Păltiniş şi în cartierul Gloria pe strada Metanului. Până la finalul săptămânii punctele mobile sunt amplasate în zonele cu blocuri, urmând ca în următoarea săptămână, medieşenii să găsească aceste puncte speciale unde se preiau gratuit DEEE-urile şi deşeurile periculoase, în zonele cu gospodării la casă.

Cetăţenii pot depozita cu titlu gratuit televizoare, radiouri, maşini de spălat, alte aparate electronice stricate, surse de iluminat, baterii, vopsele, lacuri, diluanţi, uleiuri uzate, detergenţi, dar şi recipientele în care acestea au fost depozitate.

Tote acestea se colectează până în data de 14 noiembrie, iar programul unde punctele de colectare vor fi amplasate, se găseşte în calendarul Eco-Sal cu datele de colectare a deşeurilor.

Matei Damian : „HC Sibiu oferă sibienilor o echipă de suflet, una care să se identifice cu ei şi cu oraşul”

0

Matei DamianMatei Damian este unul dintre oamenii responsabili pentru care Sibiul are o echipă de handbal masculin la seniori. El este tehnicianul principal al HC Sibiu şi munceşte cu tinere talente ale judeţului nostru zi de zi pentru a-i readuce pe sibieni la handbal în Sala Transilvania, şi pentru a demonstra că acest sport este încă unul din cele mai importante pe care le-a avut Sibiul vreodată. Până în acest moment, echipa condusă de Matei a înregistrat un bilanţ de cinci victorii şi două înfrângeri în Divizia A. Jocul este în creştere, tinerii jucători au început să capete puţină experienţă, şi viitorul pare frumos pentru handbalişti în cazul în care vor fi susţinuţi şi în continuare.
REPORTER : Spuneţi-mi câteva lucruri despre echipă?
Matei Damian :
Echipa este foarte tânără. Media de vârstă este undeva la 21- 22 de ani. Nucleul echipei este format din jucători care au început handbalul împreună la Clubul Sportiv Şcolar Sibiu, la nivel de copii. Ei au continuat la juniori cu rezultate foarte bune şi apoi au pus umărul la formarea acestei echipe de seniori, acum doi ani. Alături de ei au apărut încet, încet, şi jucători mai cu experienţă, de care era nevoie. Avem şi alţi copii talentaţi şi valoroşi de la CSŞ Sibiu care o să facă parte, sperăm pe viitor din echipa noastra.
REPORTER : Cât de important este faptul că echipa este formată aproape integral din sibieni?
Matei Damian :
Este aproape cel mai important obiectiv al nostru deoarece dăm şansa juniorilor de valoare formaţi la Clubul Sportiv Scolar Sibiu, şi dăm continuitate pe plan local. Noi oferim suporterilor noştri o echipă de suflet, una cu care să se identifice. De asemenea, pentru băieţi este multă plăcere, dăruire şi pasiune când joci acasă la tine, când reprezinţi şi te lupţi pentru oraşul în care ai crescut, studiat, format ca om şi sportiv.
R : Cât de crucial este aportul suporterilor pentru HC Sibiu?
MD :
Impactul la public contează enorm. O sală cu un public numeros înseamnă că munca ta este apreciată, şi că facem ce trebuie. Acest lucru ne obligă la mai mult de fiecare dată. În plus, mai sunt şi multe momente grele de joc în care aportul fanilor este crucial. Şi poate cel mai important aspect este, suporteri mulţi = susţinere financiară mai mare din partea sponsorilor.
R : Care sunt problemele principale cu care se confrunta echipa?
MD :
Problema noastra cea mai acută, este normal…bugetul. Am reuşit anul trecut să ne îndeplinim obiectivele cu venituri foarte mici. Anul acesta, pretenţiile au crescut. Avem un lot mai bun, mai numeros. Este drept şi bugetul nostru este mai mare decât în 2013, dar în continuare, complet insuficient pentru cerinţele Diviziei A. Pasiunea nu este suficientă. Ea trebuie şi întreţinută. Să nu credeţi că vorbim de sume foarte mari. Bugetul pentru un sezon este de aproximativ 80-100.000 de euro. Vorbim de un buget mediu. Sunt şi echipe cu suport financiar mai mare, dar sunt şi cu ceva mai puţin. Dar nu cu mult. Lipsa fondurilor ne-a facut şi anul ăsta să ne adaptam, să tăiem cantonamentul de vară. Am refuzat invitaţii la turnee de pregătire, şi chiar jucători care-şi doreau sa joace pentru noi. Pregatirea am făcut-o la Sibiu.
R : Cât de mult conteaza ajutorul sponsorilor?
MD :
Fără susţinerea partenerilor noştri, la ora asta nu mai discutam de echipa de seniori a HC Sibiu. Vrem să mulţumim Primăriei Municipiului Sibiu, Consiliului Judeţean Sibiu, DJTS Sibiu, Balor Const, NV Const, Simpa Sibiu, Mainetti România, SC Construcţii SA, Toptech, Eurotour SRL, Lubrica Technology. Aportul lor este vital. Am reuşit ca anul ăsta să atragem mai mulţi sponsori alături de noi, dar cum spuneam mai sus, există riscul ca în lipsa altor fonduri să nu reuşim să ducem acest campionat. Aşteptăm şi alţi parteneri lângă noi, să vină la sală, să vadă un joc şi, dacă sunt mulţumiţi de ceea ce înseamnă Handbal Club Sibiu, să se alăture apoi acestui proiect.
R : Cum arată viitorul handbalului sibian la nivel de copii, juniori şi seniori?
MD :
Handbalul sibian nu poate face notă discordantă faţă de ceea ce se întamplă în sportul din Sibiu. Vedem peste tot câte libertăţi şi tentaţii negative au copii noştri. De aceea orice copil, trebuie încurajat şi susţinut de părinţi să practice handbal sau alt sport, loc unde are parte de o activitate organizată, unde să socializeze, să înveţe să respecte regulile, să se dezvolte fizic corect, şi să îşi formeze un caracter puternic. Sunt foarte mulţi copii în Sibiu doritori de handbal şi de sport in general, mulţi dintre ei şi cu calităţi deosebite, trebuie doar bine susţinuţi. Este nevoie, cred eu, de o strategie a administraţiei locale în ceea ce priveşte sportul de masă, şi mai departe pentru sportul de performanţă. Nu putem să susţinem activitatea unor sportivi până la la nivel de seniorat, şi după, când este foarte important, să plece. Când vom avea o asemenea strategie, putem vorbi de un viitor, şi chiar de un viitor mai roz.

Peste 400 de liceeni medieşeni la Cinema-Edu

0

cinemaeduCinema-Edu, cel mai mare proiect gratuit de educație cinematografică, staţionează temporar la Mediaș. Proiectul dorește să familiarizeze publicul tânăr cu filme din patrimoniul mondial, susţinând de asemenea discuţii şi dezbateri pe baza temelor cinematografice abordate. În perioada 4-6 noiembrie, Cinema Mediensis îşi va deschide porţile pentru elevii liceelor Axente Sever, Mediensis, St.L.Roth şi Automecanica.

În cele trei zile de proiecţii, liceenii medieşeni vor viziona trei filme de artă, pe marginea cărora vor avea oportunitatea să dezbată împreună cu invitații speciali, doamnele Diana Cercel şi Rodica Dominteanu. Fimele selectate pentru vizionare în municipiul nostru sunt „Wasteland” (regia Lucy Walker), „Beasts of the Southern Wild” (regia Benh Zeitlin) şi „Io e Te” în regia cunoscutului cineast Bernardo Bertolucci.

Proiecţiile Cinema-Edu sunt organizate de către Asociaţia Culturală Macondo încă din 2010, pentru elevii a peste 80 de licee din țară, acesta fiind primul an în care proiectul ajunge la Mediaș.

Iohannis și Ponta, negocieri pentru dezbateri televizate

0

Victor Ponta i-a adresat lui Klaus Iohannis invitația de a participa în perioada 10-13 noiembrie la patru dezbateri televizate pe teme prestabilite. Aceste dezbateri ar urma să aibă loc la România TV, Realitatea TV, B1 TV și Antena 3. De cealaltă parte, Klaus Iohannis spune că vrea dezbateri pe teren neutru și îi cere lui Victor Ponta să își madateze echipa de campanie să negocieze cu membrii staff-ului său.
PSD a contactat deja televiziunile de știri și au confirmat toate interesul si acceptul de a organiza aceste dezbateri. Astfel că, potrivit unui comunicat de presă emis de PSD, dezbaterile ar urma să fie organizate după cum urmează:
– Luni, 10 noiembrie, la România TV – dezbatere pe teme de politică economică și socială. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute;
– Marți, 11 noiembrie, la Realitatea TV – dezbatere pe teme de politica externă și siguranță națională. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute;
– Miercuri, 12 noiembrie, la B1TV – dezbatere pe tema dezvoltării instituțiilor politice și a statului de drept. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute;
– Joi, 13 noiembrie, la Antena 3 – dezbatere pe tema viziunii prezidențiale de dezvoltare a României. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute;
„Este vorba de subiecte de interes public, care țin de atribuțiile Președintelui României, conform Constituției, și care pot oferi opiniei publice o imagine foarte clară cu privire la programul și opțiunile fiecărui candidat. Am lansat deja această invitație la dezbateri încă de dinainte de votul de duminică. Așteptăm cu interes confirmarea și din partea domnului Klaus Iohannis, pentru că aceste emisiuni să poată fi realizate în cele mai bune condiții.”a declarat candidatul PSD, Victor Ponta
Klaus Iohannis vrea însă o dezbatere pe teren neutru. „Constat că domnul Victor Ponta își menține aceeași atitudine arogantă cu care ne-a obișnuit și în ceea ce privește organizarea unei dezbateri electorale atât de necesare și așteptate de către toți românii interesați să afle proiectele celor doi candidați rămași în cursa pentru Palatul Cotroceni. Domnul Ponta și-ar dori ca dezbaterile să aibă loc într-un format stabilit de către echipa sa, cu moderatorii și temele sale preferate. Acest lucru este inadmisibil într-o democrație consolidată. Nu poate decide un singur candidat detaliile și condițiile în care ar urma să se desfășoare o astfel de dezbatere electorală. Temele se stabilesc în mod firesc prin negociere de către echipele de campanie ale ambilor candidați intrați iî turul doi și nu se transmit prin fax de către un candidat care a stabilit deja ordinea și conținutul întrebărilor. Eu și echipa mea nu avem cum să girăm un astfel de comportament nedemocratic și prin urmare nu putem accepta un simulacru de dezbatere, care nu este echitabilă pentru toate părțile implicate.” a susținut Klaus Iohannis, într-un comunicat de presă
Klaus Iohannis menționează că îi solicită în mod public candidatului Victor Ponta să stabilească o întâlnire fără tertipuri. „Îi cer premierului să mandateze echipa sa de campanie să poarte negocieri cu membrii staff-ului meu pentru a stabili cât mai rapid condițiile de desfășurare a unei dezbateri reale, din care electoratul să poată înțelege care este viziunea fiecărui candidat pentru viitorul României. Timpul foarte scurt rămas din această campanie nu mai permite tergiversări. Singura variantă corectă este să avem o dezbatere organizată pe un teren neutru, în care temele să fie stabilite de către jurnaliști, iar nu de către candidatul Victor Ponta, o confruntare la care să aibă acces toată presa și toate televiziunile din România, inclusiv televiziunea publică.”a mai spus Iohannis.
Televiziunea Română a lansat propunerea organizării uneia sau a mai multor dezbateri electorale între candidații rămași în cursa prezidențială. Potrivit unui comunicat de presă, TVR a transmis celor doi candidați, Victor Ponta și Klaus Iohannis, invitația de a participa luni, la sediul Televiziunii Române, la o primă întâlnire în vederea discutării propunerii lansate.

Instituțiile de învățământ din Mediaș pot depune dosarele pentru premierea olimpicilor

0

elevi sase mareCa în fiecare an, municipalitatea medieşeană prin Direcţia de Cultură acordă o serie de premii elevilor care au obţinut rezultate bune la concursurile naţionale şi internaţionale desfăşurate în perioada 01.11.2013-01.11.2014, concursuri care se regăsesc în calendarul anual/competiţional al forurilor de specialitate, Comitetul Olimpic Român, Federaţiile Române din ramurile sportive sau Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

În acest sens, unităţile de învăţământ din municipiul Mediaş sunt rugate să transmită până la data de 15 noiembrie 2014,  tabelul însoţit de actele cerute în regulamentul afişat pe site-ul Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, cu elevii care îndeplinesc condiţiile prevăzute.

Dosarele se depun la Centrul de Informare Turistică din incinta Primăriei Mediaş.

Vicepreședinte PSD Sibiu: Rezultatele noastre sunt proaste

Într-o conferință de presă organizată astăzi, social-democrații au apreciat că rezultatele obținute la alegerile prezidențiale de duminică sunt „proaste”, iar cauza o reprezintă „votul emoțional” dat de sibieni lui Klaus Iohannis, din motive de „patriotism local”.
„Rezultatele noastre la alegerile din primul tur sunt proaste. (…) Există un vot emoţional destul de puternic, vot emoţional legat de un patriotism local, de o mândrie locală, de a trimite un candidat localnic la Cotroceni şi e cât se poate de firesc, din punctul acesta de vedere”, a spus vicepreşedintele PSD Sibiu”, a declarat Adrian Besoiu, vicepreședinte Organizația Județeană a PSD Sibiu. 
Mai mult, cu privire la rezultatele la care se așteaptă în turul al doilea, Besoiu a spus că bănuiește că „mai jos de atât nu se poate ajunge”. Potrivit BEJ, Victor Ponta a fost votat la turul I de 19,35% dintre alegătorii prezenţi la urne, în timp de Klaus Iohannis a obținut 69,87% din voturi.
În intervalul de timp dintre cele două tururi de scrutin, reprezentanții PSD spun că vor face o analiză a campaniei electorale şi a rezultatelor, iar după aceea vor vedea ce măsuri trebuie luate.
„Vom avea o analiză în rândul partidului vis-a-vis de modul cum ne-am făcut noi campania şi cât de mult succes a avut ea, deşi dacă stăm şi judecăm rece, în municipiul Sibiu avem cele mai multe voturi faţă de toate scrutinele electorale precedente. Undeva la 14.500 de voturi. (…) Am câştigat alegerile unde sunt primarii noştri, ai Alianţei. Măsurile vor fi dispuse după ce vom asculta toate părţile şi ele vor exista”, a anunţat Adrian Besoiu. 

Prima ediție a Balului Salvării, un eveniment caritabil

0

invitatie balReprezentanții Serviciului de Ambulanţă şi cei ai Asociaţiei ,,De la noi pentru noi’’ Ambulanţa Sibiu invită toți sibienii să participe, în data de 30 noiembrie, la primul Bal al Salvării. Evenimentul are scop caritabil și va avea loc la restaurantul Grand Hotel Dumbrava, începând cu orele 14.00. Din donații se dorește achiziţionarea unui aparat care face masaj cardiac, aparat necesar într-o ambulanţă care merge la o intervenţie. „Personalul angajat în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu este majoritar de sex femimin. Avem săptămânal solicitări la pacienţi aflaţi în stop cardio-respirator. O resuscitare este foarte solicitantă, iar un astfel de aparat ne-ar fi de mare ajutor deoarece ar putea înlocui un om şi, mai mult, acesta nu oboseşte, iar masajul cardiac este constant. Costul unui astfel de aparat se ridică la circa 10.000 de euro’’, explică medicul Alina Tărnăuceanu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu.
Costul unui bilet este de 150 de lei, bani din care cei de la Serviciul de Ambulanță speră să poată achiziţiona aparatul pentru masaj cardiac. Cei care doresc să participe la acest eveniment caritabil, trebuie să-şi confirme prezenţa până în data de 18 noiembrie, la numărul de telefon 0736 622 698. Ţinuta este obligatorie, iar culorile recomandate sunt alb şi negru. Contravaloarea biletului sub formă de donaţie se va face în ziua evenimentului, la intrare. Pentru cei care nu pot ajunge la eveniment, însă doresc să contribuie la achiziţionarea acestui aparat, pot face donaţii în contul asociaţiei: RO28 BUCU 1492232638017 RON.

ACL Sibiu : Hoţul strigă hoţii!

0

Reprezentanții Alianței Creștin Liberale susțin că PSD nu știe să piardă și le transmit să nu judece ACL cu „același sistem de valori, să îşi accepte cu demnitate rezultatul votului şi, din respect pentru sibieni, să lase manipulările şi dezinformările deoparte!”. Replica acestora vine după ce PSD Sibiu a anunțat că a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă că au suspiciuni de turism electoral în judetul Sibiu.
„PSD-ul nu ştie să piardă! Intoxică presa sibiană cu minciuni şi atacuri la adresa ACL Sibiu. Procentul mic luat de Victor Ponta la alegerile de duminică îi face pe liderii PSD Sibiu să-şi arate adevărata faţă: laşitate şi lipsă de respect faţă de voinţa cetăţenilor.Înţelegem supărarea celor din conducerea Partidului Social Democrat Sibiu pentru scorul slab obţinut duminică, la alegeri, în judeţul Sibiu, dar îi rugăm să nu judece Alianţa Creştin Liberală cu acelaşi sistem de valori!”, a transmis Biroul de Presă al ACL Sibiu.
ACL Sibiu mai spune că s-au depus în ziua alegerilor peste 20 de sesizări la Biroul Electoral Judeţean şi plângeri la Inspectoratul Judeţean de Poliţie pentru nereguli constatate în preajma secţiilor de votare, atât în municipiu, cât şi în județul Sibiu.
„Cele mai multe încălcări ale legii au avut loc în comune cu primari PSD. De asemenea, am făcut sesizări la Biroul Electoral Judeţean şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie acolo unde au existat secţii de votare cu avalanşe de votanţi pe listele suplimentare, tehnică brevetată de Liviu Dragnea care acum este anchetat de DNA”, se mai arată în comunicatul de presă al ACL.
Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obtinut in judetul Sibiu, cel mai mare scor electoral din tara – 69,87% din voturi, în timp ce candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a fost votat de 19,35% dintre alegătorii prezenţi la urne, conform rezultatelor finale ale Biroului Electoral Judeţean (BEJ).

PSD Sibiu: În județ sunt suspiciuni de turism electoral

0

Reprezentanții PSD Sibiu au anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că au sesizat Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la numărul mare de persoane care au votat pe listele suplimentare, susținând că acest lucru este fără precedent în istoria scrutinelor electorale de după Revoluție.
”Am fost frapați de numărul neobișnuit de mare al voturilor exprimate pe listele electorale. La toate scrutinele electorale precedente nu s-au înregistrat 22 000 de cetățeni care au votat pe listele suplimentare, ceea ce reprezintă mai bine de 10% din totalul numărului de voturi exprimate.
Am fost alertați de o prezență masivă a unor mijloace de transport persoane cu capacitate mare -autocare si microbuze, pe toata durata scrutinului, în întreg județul Sibiu. Prezența cea mai numeroasă s-a înregistrat în municipiul Sibiu, unde parcarea de la Sala Thalia sau zona de sub Podul Gării, către cartierul Gușterița, era ticsită de autocare și microbuze înmatriculate în alte județe,” a declarat Adrian Besoiu, vicepreședintele Organizației Județene PSD Sibiu.
Potrivit PSD, la dispoziția Autorității Electorale au fost puse listele cu persoanele care au votat pe liste suplimentare, pentru a se verifica „încrucișat” daca acele persoane si-au exercitat votul și în localitățile de domiciliu.
„Am pus la dispoziția AEP aceste copii cu persoanele care au votat pe listele suplimentare, care nu se regăsesc pe lista permanentă. Sunt secții de vot unde s-a votat în proporție de 30% – 40% din totalul voturilor valabil exprimate, fapt nemaiîntâlnit până acum. De exemplu, la nivelul secției nr. 36 din municipiul Sibiu, dintr-un număr de 931 de voturi valabil exprimate, 291 au fost voturi exercitate de persoane înscrise pe lista electorală suplimentară, adică 31 la suta din voturi, la secția 41 din municpiul Sibiu – 32%, iar ca record este secția de votare 197 din Ocna Sibiului, cred că e vorba de localitatea Topârcea, unde 43% din voturi au fost pe lista suplimentară. Sper ca în scurt timp AEP, care are la dispoziție un soft de verificare a votului multiplu, să verifice, cel puțin să avem certitudinea că votul a fost unul corect”, a declarat Florin Orlățan, vicepreședintele Organizației Municipale a PSD Sibiu.
Reprezentanții PSD spun că în cazul în care se va constata că a fost vot multiplu, vor formula plângeri penale. Votul multiplu reprezintă fraudă la vot, este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea.

„Omul și muntele”, expoziție de fotografie la Casa de Cultură a Sindicatelor

0

În luna noiembrie, în sala Studio a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu se va organiza, în zilele de 5, 12, 19, 26 începând cu ora 18, o expoziție de fotografie care are ca subiect prezentarea celor mai reușite acțiuni ale Clubului de Turism Montan „Amicii Munților” din acest an. Pasionații de fotografie sau de munte, dar și publicul larg sunt așteptați să viziteze „Omul și muntele”, pentru a regăsi plăcerea spațiilor întinse și frumusețea naturii. Intrarea este liberă.

4 noi reptile la Grădina Zoologică din Sibiu

Grădina Zoologică din Sibiu a achiziționat în această săptămână 4 noi reptile, costul lor fiind de 7.600 de lei. Este vorba despre doi şerpi de porumb, un piton de 3,5 metri lungime şi un şarpe Boa. „Doi dintre aceştia sunt şerpi de porumb care impresionează prin coloritul lor, fiind şerpi neveninoşi, foarte docili şi activi, de mici dimensiuni. Ceilalţi doi sunt un boa şi respectiv un piton albino lung de 3,5 metri care atrage atenţia datorită coloritul său deschis. Noii locuitori au nevoie de lumina soarelui astfel că adăpostul lor din Zoo Sibiu va fi dotat cu lămpi cu ultraviolete care vor imita efectul soarelui. Aceştia au nevoie şi de o temperatură mai ridicată, astfel că au fost luate măsuri pentru a le fi asigurat microclimatul”, se arată într-un comunicat emis de biroul de presă din cadrul Primăriei Sibiu.
Cele patru reptile au fost cumpărate de la Colţul Zoologic Şoimaru din Ilişeştiși și se alătură celor patru șerpi deja existenți în Zoo Sibiu: un şarpe anaconda, un boa şi doi pitoni. În total, Grădina Zoologică numără astăzi 228 de animale din 58 de specii.
În ultimii ani și numărul vizitatorilor a crescut. Astfel, în primele 10 luni ale acestui an au fost înregistraţi 220.625 de vizitatori, spre deosebire de anul 2013, când au fost 198.669 de vizitatori, sau 2012 cu 186.000 de vizitatori.