Reprezentanții PSD Sibiu au anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că au sesizat Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la numărul mare de persoane care au votat pe listele suplimentare, susținând că acest lucru este fără precedent în istoria scrutinelor electorale de după Revoluție.
”Am fost frapați de numărul neobișnuit de mare al voturilor exprimate pe listele electorale. La toate scrutinele electorale precedente nu s-au înregistrat 22 000 de cetățeni care au votat pe listele suplimentare, ceea ce reprezintă mai bine de 10% din totalul numărului de voturi exprimate.
Am fost alertați de o prezență masivă a unor mijloace de transport persoane cu capacitate mare -autocare si microbuze, pe toata durata scrutinului, în întreg județul Sibiu. Prezența cea mai numeroasă s-a înregistrat în municipiul Sibiu, unde parcarea de la Sala Thalia sau zona de sub Podul Gării, către cartierul Gușterița, era ticsită de autocare și microbuze înmatriculate în alte județe,” a declarat Adrian Besoiu, vicepreședintele Organizației Județene PSD Sibiu.
Potrivit PSD, la dispoziția Autorității Electorale au fost puse listele cu persoanele care au votat pe liste suplimentare, pentru a se verifica „încrucișat” daca acele persoane si-au exercitat votul și în localitățile de domiciliu.
„Am pus la dispoziția AEP aceste copii cu persoanele care au votat pe listele suplimentare, care nu se regăsesc pe lista permanentă. Sunt secții de vot unde s-a votat în proporție de 30% – 40% din totalul voturilor valabil exprimate, fapt nemaiîntâlnit până acum. De exemplu, la nivelul secției nr. 36 din municipiul Sibiu, dintr-un număr de 931 de voturi valabil exprimate, 291 au fost voturi exercitate de persoane înscrise pe lista electorală suplimentară, adică 31 la suta din voturi, la secția 41 din municpiul Sibiu – 32%, iar ca record este secția de votare 197 din Ocna Sibiului, cred că e vorba de localitatea Topârcea, unde 43% din voturi au fost pe lista suplimentară. Sper ca în scurt timp AEP, care are la dispoziție un soft de verificare a votului multiplu, să verifice, cel puțin să avem certitudinea că votul a fost unul corect”, a declarat Florin Orlățan, vicepreședintele Organizației Municipale a PSD Sibiu.
Reprezentanții PSD spun că în cazul în care se va constata că a fost vot multiplu, vor formula plângeri penale. Votul multiplu reprezintă fraudă la vot, este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea.




