Acasă Blog Pagina 6120

Consilierul FDGR, Mariana Fritzmann, s-a stins din viata. Iohannis: „Sunt profund îndurerat”

0

Consilierul local, Mariana Fritzmann s-a stins din viata, rapusa de o boala incurabila. Aflata la cel de-al patrulea mandat, Mariana Fritzmann a fost aleasa pentru prima data consilier local, pe listele Forumului Democrat al Germanilor din Romania (FDGR), in anul 2000.
Mariana Fritzmann a fost de profesie inginer, iar in cadrul Consiliului Local Sibiu a fost presedinta Comisiei Sociale, precum și președinte al Comisiei pentru activitati stiintifice, invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, sportive, de agrement si tineret .
Avea 59 de ani.
Atât primarul Klaus Iohannis, cât și viceprimarul Astrid Fodor au transmis mesaje de condoleanțe:
„Sunt profund îndurerat de pierderea unei colege bune, a unei prietene şi a unui om foarte dăruit activităţii sale şi apropiaţilor săi,MARIANA FRITZMANN.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să o odihnească!”, a transmis Klaus Iohannis, primarul Sibiului.
„După o lungă şi grea suferinţă, colega şi prietena noastră, MARIANA FRITZMANN, a trecut la cele veşnice. Cu adâncă tristeţe îmi iau rămas bun de la o colaboratoare apropiată a mea din Consiliul Local Sibiu, o prietenă bună şi un om deosebit. În aceste momente foarte dificile pentru toţi cei care am cunoscut-o şi am apreciat-o, ne aducem aminte de activitatea sa din Consiliul Local, de dăruirea cu care şi-a desfăşurat activitatea în slujba oraşului, dar şi de prietena noastră. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească!”, este mesajul de condoleanțe al viceprimarului Astrid Fodor.

Registru Agricol Electronic pentru 15 primării, din fonduri europene

Primăriile din 15 localități sibiene vor avea Registru Agricol electronic începând de anul viitor, cetățenii din acele localități beneficiind de servicii publice on line. Astfel, prin acest sistem vor putea fi centralizate toate parcelele de pământ și proprietarii acestora, precum și numărul animalelor existente în localitate, prin crearea unei baze comune. Mai mult, locuitorii își vor putea plăti taxele și impozitele locale direct de acasă, accesând sistemul informatic de management intern, ce va funcționa alături de Registrul Agricol electronic la fiecare dintre 15 primării. Toate acestea vor fi posibile prin proiectul „E-UAT. Sistem informatic integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice în judeţul Sibiu”, valoarea totală fiind de 6,7 milioane de lei, inclusiv TVA. Finanțarea europeană nerambursabilă este de 6,59 de milioane de lei, iar cofinanțarea CJS este de aproape 135 000 de lei. Localitățile beneficiare ale proiectului sunt Cisnădie, Cristian, Dumbrăveni, Gura Râului, Hoghilag, Micăsasa, Miercurea Sibiului, Orlat, Poplaca, Răşinari, Râu Sadului, Şeica Mare, Şelimbăr, Şura Mare și Şura Mică. Perioada în care va fi realizat și instalat sistemul informatic de Registru Agricol electronic este ianuarie-iunie 2015.
Sistemul „Registrul Agricol Electronic” asigură managementul electronic pentru întreaga suprafaţă a ţării (terenuri agricole sau neagricole), identificarea suprafeţelor aflate în folosinţă declarate de fermieri, identificarea suprafeţelor utilizate în alte scopuri cum ar fi investiţii finanţate prin fonduri europene şi naţionale, integrarea cu hărţile cadastrale puse la dispoziţie de către ANCPI.
„Este un proiect foarte important la nivelul judeţului Sibiu, un proiect din fonduri europene, care va fi implementat, pentru început, în 15 primării. Proiectul îşi propune informatizarea Consiliului Judeţean şi a primăriilor partenere şi creşterea performanţei actului administrativ” a declarat, vicepreşedintele Ioan Banciu.

Lucrări la rețeaua de apă, cu afectarea Zonei Industriale Vest

Duminică, 26 octombrie vor fi executate lucrări la aducțiunea Sibiu – Ocna Sibiului, în zona „Metro” de pe Șoseaua Alba Iulia. Anunțul a fost făcut de SC „Apă Canal” SA. În intervalul 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei pentru consumatorii din Zona Industrială Vest, Șoseaua Alba Iulia (între „Metro” și „OMV” Aeroport) și se vor înregistra scăderi de presiune în localitățile Cristian, Șura Mică și Ocna Sibiului.
Lucrările sunt realizate în cadrul Contractului de lucrări „Aducțiune Apa Secașelor”, derulat prin POS Mediu și executate de SC ”ACI Bistrița” SA. SC „Apă Canal” SA atenționează sibienii să-şi asigure rezervele necesare de apă potabilă.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Dispecerat, tel. 0269.222.777, Telverde 08008.202.202.

402 locuri de muncă pentru șomerii sibieni

0

need joobŞomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 400 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 250 sunt diponibile în Sibiu, alte 110 slujbe sunt pentru Mediaş și 16 pentru Agnita.

Din totalul locurilor de muncă, numai 71 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: actor, analist cumpărări, funcționar administrativ și economic, inginer, manager de clădire, medic stomatolog, psiholog, programator, specialist marketing sau tehnician dentar. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 331 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: vânzător, zidar rosar-tencuitor, muncitor necalificat în industria confecțiilor, lucrător comercial, brancadier, patiser, paznic, spălătoreasă lenjerie, îngrijitor clădiri sau îngrijitor animale.

Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii din următoarele locaţii: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaş (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni şi Copşa Mică, la agenţia din Mediaş.

Proiect de 1,5 milioane de Euro, la Mediaș

0

Phoenix-SperantaAsociația Phoenix Speranța din municipiul de pe Târnava Mare își dorește accesarea unui proiect de 1,5 milioane de Euro în domeniul social, pentru crearea unui complex de servicii sociale pentru persoane cu dizabilităţi. Pentru a putea fi îndeplinite condițiile de accesare a fondurilor, a fost nevoie de o asociere cu Direcția de Asistenţă Socială din cadrul municipalității medieșene. Consilierii locali au aprobat în cadrul ședinței din această săptămână un aviz de principiu pentru asociere, urmând a fi pregătite toate actele necesare și așteptarea rezultatului.

Potrivit directorului Asociației Phoenix Speranța, Maria Stănescu, proiectul este unul foarte diversificat, care se îndreaptă către integrare socială, iar pe lângă crearea unui complex de servicii sociale, cuprinde și un centru de instruire pentru viață independentă, ceea ce oferă posibilitatea beneficiarilor să locuiască temporar în cadrul instituției.

„A fost solicitat un acord de principiu, fără de care nu putem trimite aplicația, pentru care deja avem un aviz favorabil din partea finanțatorului. Este un proiect extrem de cuprinzător, un fel de complex de servicii sociale, care toate se îndreaptă către integrare socială. Ea se face prin oferirea posibilităților de instruire și de recuperare a distanței care se înregistrează în anumite cazuri față de piața muncii, plus o structură de economie socială, care va crea locuri de muncă pentru persoane vulnerabile. Un alt punct din proiect se referă la un centru de instruire pentru viață independentă, ceea ce înseamnă locuire pe o perioadă tranzitorie”, a explicat Maria Stănescu.

Simona Halep o invinge pe Serena Williams!

Simona Halep, nr. 4 WTA, a invins-o azi pe Serena Williams, nr. 1 mondial, cu 6-0, 6-2, in etapa a doua din Grupa Rosie a Turneului Campioanelor, din Singapore. Succesul Simonei e istoric, intrucat e prima victorie a romancei in fata celei mai bune jucatoare din lume. Scorul final a fost stabilit dupa numai 65 de minute de joc. Un alt record, de data aceasta negativ pentru Serena, a fost doborat azi, intrucat americanca nu a mai pierdut un set fara sa castige vreun game din mai 2013, de la turneul din Madrid. Setul pierdut la zero in fata romancei este al optulea din istorie pentru Serena Williams, putine alte jucatoare putandu-se “lauda” cu o asemenea performanta precum a jucatoarei noastre.
Cititi mai multe pe Mediafax

O artistă din Sibiu, ajunge pe 4 posturi MTV în Europa și VEVO!

0

După ce a lansat piesa „Colder”, acum câteva săptămâni, Andreea Andrei, lansează și clipul acesteia pe VEVO.
„Mă bucur foarte mult că am reușit să realizăm clipul acestei piese. Am filmat două zile, o zi pe Transfăgărășan și încă o zi la o pensiune. Au fost două zile foarte obositoare, dar în același timp foarte frumoase. Am prins vreme bună, iar peisajele de pe Transfagărășan, m-au făcut să uit de oboseală și de stresul filmărilor. Clipul este lansat deja pe platforma VEVO, lucru care mă face să fiu foarte fericită, iar din 20 octombrie se poate vedea pe 4 posturi MTV în Europa: MTV, MTV 2, MTV U și MTV Hits. Anul acesta, voi mai lansa o piesă, de Crăciun, ce va avea și videoclip, iar la anul voi avea câteva colaborări cu artiști de la noi. Mă bucur ca am reușit performanța asta, și multumesc tuturor celor din echipa mea și nu numai pentru tot ceea ce fac pentru mine”, a spus Andreea. Andreea Andrei este o sibiancă de 17 ani, elevă a Colegiului Tehnic „August Treboniu Laurian”, care iubește muzica de la vârsta de 3 ani. Piesa „Colder” este cea mai importantă realizare a Andreei de până acum și este doar începutul, după cum susține și producătorul ei Aurel Corlaciu. Proiectele celor doi vor continua.
Puteți asculta piesa AICI.

Junioara Elena Constantin, bronz la Campionatul national de senioare

0

Constantin Elena mareSupărare, tristeţe, dezamăgire, oftică, sunt doar câteva din gândurile unui sportiv care vrea să fie tot timpul cel mai bun, în scurtele momente în care nu reuşeşte. Nu uită şi îşi aminteşte necontenit rezultatul care l-a sau a nemulţumit-o, iar dezamăgirea trece doar când se întoarce la locul faptei, şi se revanşează sieşi. Acestea sunt doar câteva dintre sentimentele care o apasă pe Elena Constantin, după ultima competiţie. Cea mai valoroasă judoka a Sibiului şi a ţării la categoria -52 KG, junioare, a terminat pe locul III la Campionatul Naţional de senioare.
Aceleaşi rezultate ca primele două clasate, diferenţa s-a făcut la punctaj
Ea a înregistrat acelaşi bilanţ ca şi primele două competitoare, având trei victorii şi o înfrângere. Diferenţa dintre ocupantele podiumului s-a făcut la punctaj, Elena având 27 de puncte, pe când cele din faţa sa, 30. Ea a câştigat primul meci în aproximativ 30 de secunde prin fixare (10 pts.). A urmat viitoarea câştigătoare, pe care a învins-o prin waza-ari (7 pts.). În acel moment, sibianca era pe prima poziţie. Speranţele sale la aur s-au ruinat în meciul trei, unde a pierdut prin ippon, după o „prostie” precum spune ea, pentru că simţea nevoia că trebuie să atace, şi vroia să câştige toate meciurile. În ultima dispută s-a impus prin ippon (10 pts.), deşi nu mai era interesată, fiind dezamăgită de şansa pe care o avusese şi trecuse pe lângă ea. Elena Constantin : „Sunt dezamăgită. Am învins-o pe cea care a câştigat prin waza-ari, şi puteam face mai mult. Vreau să le mulţumesc foarte mult profesorilor de la ULBS, Facultatea Educaţie Fizică şi Sport pentru că m-au ajutat şi mi-au suportat orarul haotic. Fără ei şi fără antrenorii mei nu aş fi reuşit”.
Trei medalii de bronz din patru posibile la senioare, deşi ea este junioară şi mai mică ca vârstă
În cei patru ani de juniorat, sibianca a strâns trei medalii la senioare, şi a fost aproape de o a patra, deşi ea pornea de fiecare dată cu dezavantajul vârstei, fiind mai mică ca adversarele sale. Judoka a contabilizat următoarele rezultate : bronz în 2011, locul V în 2012, bronz în 2013, bronz în 2014. Elena Constantin reprezintă Clubul Sportiv Temerarul Sibiu şi este antrenată de Ionel Chioveanu, Andreea Ionaş şi Ovidiu Ionaş. Pe lângă Elena, oraşul de pe malul Cibinului a fost reprezentat de alţi trei competitori. Vălean Purece a fost foarte aproape de o medalie, încheiând al cincilea. Magdalena Halmaghi şi Ioana Bârză au avut evoluţii bune, dar insuficiente pentru a se apropia de performanţele celor doi. Campionatele Naţionale de senioare s-au desfăşurat în week-end, la Iaşi.
Ionel Chioveanu (antrenor CS Temerarul) : „Rezultatul este foarte bun pentru că Elena este junioară. Este păcat pentru că putea să iasă campioană. Are valoare, o tenacitate şi o ambiţie extraordinară. Într-un an de zile a cucerit 6 medalii, iar la penultima competiţie a bătut-o pe campioana Bulgariei, semifinalistă la Campionatul European”.

Cod galben de vreme rea până vineri

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi înseamnate cantitativ care vizează și Sibiul. Internvalul de valabilitate este 22 octombrie, ora 21:00, 24 octombrie 23:00. În acest intervalul menţionat, în zona montană aferentă judeţului Sibiu va plouă, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. În zona de creastă vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Ploi pe arii extinse se vor semnala în cea mai mare parte a zonei, iar vântul se va intensifica treptat. Fenomenele vizate sunt ploi însemnate cantitativ, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului, răcire accentuată.

Ioan Cindrea: Majorarea pensiilor și a alocațiilor copiilor nevoiași, motive pentru susținerea lui Victor Ponta

Liderul Partidului Social Democrat (PSD) Sibiu, Ioan Cindrea, a prezentat marți, într-o conferință de presă două dintre principalele puncte pe care se concentrează susținerea electorală pentru Victor Ponta, candidatul la prezidențiale: pensiile și alocațiile.
„Legat de sistemul public de pensii, Guvernul Ponta a găsit în 2012 un sistem îngheţat. Trei ani nu a crescut valoarea punctului de pensie, ba din contră s-a reţinut ilegal din pensii, 5,5% contribuţia de asigurări sociale de sănătate. În prima şedinţă, aşa cum a promis, Guvernul Ponta a adoptat reglementările legislative pentru restituirea în 16 rate anuale a contribuţiilor de sănătate, reţinute ilegal de guvernele anterioare şi a început procesul de creştere aşa cum scrie la lege, cu rata inflaţiei şi cu jumătate din creşterea salariului mediu brut a punctului, valorii punctului de pensie. În fiecare an a fost indexat cu rata inflaţiei, pentru a păstra puterea de cumpărare a pensiilor din România”, a afirmat Ioan Cindrea. 
Cindrea a anunțat că pentru anul viitor pensiile românilor vor fi majorate cu 5%.
De asemenea, alocațiile copiilor care provin din familii cu venituri mici se vor dubla.
”Alocaţia de stat pentru copii, de câţiva ani, a fost îngheţată de guvernele anterioare, la 42 de lei, indiferent de venitul pe membru de familie. Noi am promis şi am trecut în Programul de guvernare, modificarea şi creşterea graduală a alocaţiei de stat pentru copii. În primul rând, pentru cei cu venituri foarte mici. Săptămâna trecută, hotărârea de guvern adoptată de Guvernul Ponta respectă promisiunea faţă de această categorie de persoane şi copiii din familiile cu venituri mici. De la 1 noiembrie va creşte alocaţia de stat pentru copii, se va dubla pentru toţi beneficiarii, copiii aflaţi în familiile cu venituri mai mici de 530 de lei”, a arătat Ioan Cindrea.
Liderul judeţean al PSD a afirmat că tot de la 1 noiembrie va creşte indemnizaţia pentru copiii aflaţi în plasament.
„Pentru copiii care se află în plasament familial vor creşte indemnizaţiile de la 97 de lei la 440 de lei, atât cât primesc şi copiii aflaţi în grija asistenţilor maternali. Şi cel aflat în plasament şi cel aflat la asistenţi maternali vor primi aceeaşi sumă, pentru copii, de 440 de lei de la 1 noiembrie. Anterior era doar 97 de lei”, a specificat Ioan Cindrea. 
El a mai spus că reducerea sărăciei se va realiza şi prin dublarea alocaţiei de hrană pentru cei din sistemul de protecţie socială.
„Dublarea alocaţiei de hrană pentru copiii din sistemul de protecţie socială. E vorba de 60.000 de copii, pentru care de la 1 ianuarie alocaţia de hrană se va dubla de la opt lei la 16 lei, inclusiv pentru persoanele adulte aflate în îngrijire în unităţi sau centre de îngrijire instituţională”, a mai spus Ioan Cindrea, referindu-se la măsurile luate de Guvernul Ponta. 
La conferința de presă organizată la sediul Organizației Județene PSD au participat, alături de Ioan Cindrea şi reprezentanții celorlalte două partide din coaliția ce îl susține pe Victor Ponta la președinție. Este vorba de liderul judeţean al Partidului Conservator Sibiu, Constantin Sofronie şi prim-vicepreşedintele filialei judeţene a Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Florin Staicu.

Judecarea procesului Iohannis-ANI, stabilită după alegeri. ANI contestă termenul

0

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit data de 18 noiembrie pentru judecarea primului termen în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis. Recursul Agenției Naționale de Integritate urma astfel să se judece imediat după ce se va încheia cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. ANI nu a fost însă de acord cu termenul pronunțat de ÎCCJ și a depus o cerere prin care cere preschimbarea termenului din dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis. Cererea urmează să fie judecată de instanţa supremă luni, 27 octombrie. ANI consideră că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după, respectiv în 18 noiembrie. În acest sens, ANI a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai multe documente pentru susţinerea cererii de schimbare a termenului de judecată . Instanţa supremă urmează să decidă, astfel, dacă menţine data stabilită iniţial pentru judecarea dosarului lui Klaus Iohannis sau dacă procesul începe înainte de terminarea alegerilor prezidenţiale. În 30 septembrie, ÎCCJ a admis în principiu recursul declarat de ANI la decizia Curţii de Apel Alba Iulia, care a anulat raportul prin care agenţia a constatat incompatibilitatea lui Iohannis. Până în prezent, cele două părţi au avut timp să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului şi l-au depus la dosar, urmând ca ulterior ÎCCJ să decidă definitiv dacă Iohannis s-a aflat în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat. În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale. În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă.

Replica senatorului Ilieșiu după declarațiile deputatului Mircea Cazan în articolul „ CÂND VA FI INTERESAT SENATORUL DE SIBIU, SORIN ILIEŞIU, DE SOARTA AUTOSTRĂZII PITEŞTI-SIBIU?

Dragă Mircea,
Într-un articol publicat recent, mi-ai reproşat că am făcut o “obsesie” în a-i trimite scrisori deschise d-lui Klaus Iohannis “pe tema participării domniei sale la unele evenimente comemorativ/istorice din municipiul Sibiu”. Dar nu m-am referit la evenimente minore, ci la unele majore: în cei 14 ani de când e primar al Sibiului – oraşul care a avut cel mai important rol în înfăptuirea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 -, domnul Iohannis nu a depus niciodată o coroană la Consiliul Dirigent, locul de comemorare a eroilor Marii Uniri, care se află la două minute de mers pe jos de biroul domniei sale de la Primărie (o singură excepţie a confirmat regula, în 2011, întrucât se apropiau alegerile pentru primărie).
Printre cei ignoraţi an de an de d-l Iohannis, se remarcă membri ai parlamentului de la Sibiu şi ai guvernului de la Sibiu precum Iuliu Maniu – primul ministru al guvernului Transilvaniei, Miron Cristea (care va deveni primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), Octavian Goga, Vasile Goldiş, Ioan Agârbiceanu, Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida-Voievod, Gheorghe Pop de Băseşti sau Iuliu Hossu (care va deveni primul cardinal al bisericii române greco-catolice). Guvernul de la Sibiu a funcţionat până în 1920 când unirea Transilvaniei cu România a fost recunoscută de Conferinţa de pace de la Paris.
Crezi, Mircea, că d-l Iohannis ne va putea uni aşa cum pretinde, după ce, ca primar al oraşului-simbol al patriotismului românesc, ne-a sfidat sistematic timp de 14 ani idealul de unire, Ziua Naţională şi simbolurile naţionale?
Marea Unire din 1 Decembrie 1918 a fost realizată de Partidul Naţional Liberal cu sediul în Bucureşti şi de Partidul Naţional Român din Transilvania cu sediul în Sibiu. Mircea, nu ţi se pare revoltător faptul că d-l Iohannis, primar al oraşului  supranumit „Mecca patriotismului românesc” şi, totodată, preşedintele singurului partid naţional din Parlamentul României, dispreţuieşte tocmai moştenirea naţională a a acestui partid istoric?
Mai menţionez, Mircea, că d-l Iohannis, în cei 14 ani de când e primar al Sibiului, nu a participat niciodată la manifestările organizate sub geamul domniei sale de Ziua Drapelului Naţional şi de Ziua Imnului Naţional al României (cu excepţia Zilei Drapelului din vara aceasta, imediat după ce a devenit prezidenţiabil)?
Inserez tabelul de mai jos, verificat prin documentare la biblioteca judeţeană din Sibiu, aşa cum m-ai sfătuit, Mircea.
TABEL
cu absenţele d-lui Klaus Iohannis în cei 14 ani de când e primar al Sibiului, la manifestările organizate la Sibiu de Ziua Naţională a României, Ziua Drapelului Naţional şi Ziua Imnului Naţional
tabel
Procentul absenţelor este aproape de 100%.
Mi-ai scris, Mircea, că „după ce îi adresez cuvinte jignitoare d-lui Iohannis, mai am pretenţia să-mi răspundă la obsesiile pe care le am”. Dar nu eu îl jignesc. Domnia sa ne jigneşte în fiecare an, de 14 ani de când e în fruntea Sibiului. Acum două săptămâni i-am trimis acest tabel, rugându-l să-l corecteze şi să publice versiunea corectă. Dar în loc să-şi asume adevărul, a preferat să te roage să-mi scrii ceea ce mi-ai scris.
Nu crezi, Mircea, că ai exagerat cam mult comparându-l pe domnul Iohannis cu Carol I? Una dintre marile deosebiri dintre ei este că, timp de 48 de ani cât a fost în fruntea României, Carol I a fost prezent la toate „evenimentele comemorativ/istorice” cu semnificaţie naţională pentru români (m-am documentat în acest sens când am realizat filmele „Monarhia salvează România!” şi „Regina Maria”).
 
21 octombrie 2014
 
Cu cele mai bune gânduri,
Sorin Ilieşiu — senator de Sibiu, vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator
 
POST SCRIPTUM: Mircea, ai mai spus în acelaşi articol că „domnul Ilieşiu nu a ridicat niciodată, în desele sale apariţii publice, problema tergiversării construcţiei vitalei autostrăzi Piteşti-Sibiu“, uitând că am declarat public că „bugetul tronsonului de autostradă Râmnicu-Vâlcea—Sibiu a fost exagerat în cel mai înalt grad. Dovada unei asemenea exagerări este bugetul mult mai mic, proporţional, pentru autostrazile Braşov-Comarnic sau Braşov-Bacău, în condiţiile în care munţii Carpaţi sunt cam la fel de greu de trecut pe Valea Oltului, pe Valea Prahovei sau pe traseul Braşov-Bacău. Este imperios necesar să se facă un nou proiect, absolut corect, pentru tronsonul Râmnicu-Vâlcea—Sibiu, astfel încât unităţi economice de importanţă strategică pentru România precum fabrica de autoturisme de la Piteşti sau combinatul Oltchim de la Râmnicu-Vâlcea să poată avea cât mai curând posibil o deschidere eficientă spre Europa centrală şi occidentală”. 
Punctul de vedere oficial al Partidului Liberal Reformator despre autostrada Piteşti-Sibiu a fost reiterat public acum trei zile de preşedintele Călin Popescu Tăriceanu care a spus: “Problema construirii autostrăzii între Piteşti şi Sibiu este una de maximă urgenţă şi importanţă. Susţin, cu toată puterea de influenţă pe care o am, realizarea acestui proiect vital pentru dezvoltarea economică, în continuare, a României şi a sudului României. (…) Este un proiect care trebuie să înceapă neîntârziat şi salut declaraţia oficială a Guvernului privitoare la dorinţa de a materializa acest proiect cât mai curând”.