Acasă Blog Pagina 6222

Doi bărbați din Dobârca prinși la furat de cireșe au fost împușcați de proprietarul fermei

0

Focuri de armă într-o livadă din Dobârca. Doi barbați prinși la furat de cireșe au fost împușcați de proprietar cu o armă de vânătoare cu alice. Cei doi au ajuns la spital cu răni la picioare și susțin că nu au nici o vină. Bărbații sunt acum cercetați pentru tâlhărie iar administratorul fermei pomicole s-a ales cu dosar penal pentru uz ilegal de armă.

Toate specializările scoase la concurs de ULBS sunt acreditate și autorizate

Marți, 24 iunie, Ministerul Educației Naționale a publicat o hotărâre cu privire la intrarea în lichidare a anumitor specializări din cadrul unor Universități din țară. Este vorba despre aprobarea de către Minister a Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare. În acest an, acesta prevede intrarea în lichidare a 120 de specializări și programe de studiu universitare. Între acestea sunt menționate și 8 specializări ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Reprezentanții ULBS vin cu o serie de precizări, în acest sens: „Hotarârea prin care Ministerul Educației Naționale lichidează anumite specializări și programe de studiu ale universităților nu afectează în nici un fel admiterea la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. Nici una dintre specializările scoase la concurs de ULBS pentru admiterea de anul acesta nu se află pe lista specializărilor ce urmează a fi lichidate. Candidații la admiterea la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu nu au de ce să își facă griji, oferta noastră educațională rămâne neschimbată, toate specializările fiind acreditate sau autorizate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul ULBS.

Palatul Brukenthal închide temporar două sectoare ale Galeriei de Artă Europeană

Datorită reamenajărilor impuse în spațiile expoziționale al Palatului Brukenthal cu ocazia pregătirilor expoziției „Salvador Dali – Divina Commedia” (etajul I) și a expoziției organizată de Forumul Democrat al Germanilor din România și Ambasada Germaniei la București cu tema istoriei și culturii minorității germane din România (etajul II), Muzeul Național Brukenthal anunță închiderea următoarelor sectoare ale Galeriei de Artă Europeană după următorul program:
– 24 – 27 iunieetajul II al Palatului va fi închis, cu excepția expozițiilor „Capodopere” și „Galeria de Artă Românească”, ce rămân deschise pentru vizitare.
– 2 – 4 iulie – etajul I al Palatului Brukenthal va fi închis, cu excepția „Saloanelor Baroc”, ce rămân deschise pentru vizitare.
În compensație, vizitatorii Galeriei de Artă Europeană vor primi acces gratuit pentru circuitul extra, ce cuprinde cele 5 expoziții de la parterul palatului, din curțile interioare.

Evaluarea Națională s-a încheiat. Urmează emoția rezultatelor

Astăzi, 3039 de elevi de clasa a VIII-a au susținut proba la matematică, ultima probă a examenului de Evaluare Națională. În nici una din cele trei zile de examen nu au fost eliminați și nu s-au înregistrat probleme. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educație, afişarea rezultatelor se va face vineri, 27 iunie, până la ora 16:00, după care vor putea fi depuse contestaţiile (până la ora 20:00). Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

Părintele navigației spațiale, omagiat la Mediaș după 120 de ani de la naștere

Municipiul de pe Târnava Mare l-a omagiat astăzi pe savantul transilvănean „Hermann Oberth”, la 120 de ani de la naștere și la 20 de ani de la inaugurarea casei memoriale, care îi poartă numele. Manifestările s-au desfăşurat în sala “Daniel Thellmann” din cadrul municipalității medieșene, printr-o serie de referate despre viața și activitatea științifică a lui Hermann Oberth, iar în Piaţa „Corneliu Coposu”, elevii de la Şcoala militară de Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene “Traian Vuia”, îmreună cu medieșeanul Tavi Isăilă, au lansat o dronă, în cadrul unei demonstraţii aeronautice.

544 locuri de muncă pentru şomerii sibieni

Şomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 500 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 350 sunt diponibile în Sibiu, alte 69 de slujbe sunt pentru Mediaş și 34 pentru Agnita, în timp ce pentru Dumbrăveni sunt disponibile 25 de locuri de muncă și 22 pentru Cisnădie.

Tribunalul și Judecătoria se mută pe Calea Dumbrăvii din 16 iulie

Tribunalul Sibiu anunță că, începând de miercuri, 16 iulie, atât activitatea Judecătoriei cât  și aTribunalului se va desfășura în noul sediu, pe Calea Dumbrăvii, lângă Parchet și DIICOT, în spațiul unde în anii trecuți a funcționat „Centrul pentru Limbi Străine” al Școalii de Aplicație pentru Unități Sprijin de Luptă General Eremia Grigorescu. Până la data respectivă, cele două instituții de justiție vor funcționa în spațiul unde se află din anul 2011, de pe strada J.S. Bach, nr.4.

Parcări de maxim 2 ore în jurul Pieței Cibin

Parcări cu plată de scurtă durată, de maxim 2 ore, de luni până sâmbătă, între orele 8 și 20, pe bază de tichet de parcare, la Piața Cibin. Acest proiect va fi pe masa consilierilor locali, joi, 26 iunie. Zonele vizate sunt strada Malului (tronsonul dintre ieșirea dinspre strada Morilor și strada Turnului), strada Morilor (tronsonul dintre Piața Cibin și ieșirea dinspre strada Malului), strada Dârstelor și strada Măsarilor ( tronsonul dintre strada Dogarilor și Piața Cibin). Singurele zone unde mai rămân parcări fără plată sunt strada Turnului(tronsonul dintre strada Malului și strada Valea Mare) și parcarea PIM – vis-a-vis de Piața Cibin. 

Toată România în cod galben

O nouă avertizare de cod galben ne spulberă, cel puțin pentru moment, speranțele de vreme bună. Centrul Meteorologic Regional „Transilvania Sud” anunță instabilitate atmosferică accentuată, averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. Zonele afectate vor fi judeţele Sibiu, Alba, Mureş, Braşov, Covasna, Harghita, Codul galben începe de astăzi, 25 iunie, ora 12:00 și va fi în vigoare până mîine, 26 iunie, ora 06:00.

Gaziștii se vor pregăti la Mediaș, după care vor pleca o săptămână în Ungaria

0

Fotbaliștii medieșeni vor efectua cea mai mare parte a pregătirii pentru noul sezon în municipiul de pe Târnava Mare. Alb-negrii au stabilite 4 partide de pregătire în țară și două în străinătate. Prima partidă a avut loc marți seara, pe teren propriu, cu o selecționată a jucătorilor brazilieni. Următorul meci va fi disputat joi, de la ora 18:30, în deplasare la ASA Târgu Mureș.

Ioan Horoba: Echipa de baschet nu se desființează

0

După ce în ultima perioadă au apărut tot felul de zvonuri cu privire la desființarea echipei de baschet Gaz Metan, președintele clubului, Ioan Horoba dezminte orice informație în acest sens. Acesta a recunoscut că vor fi anumite reduceri în buget, dar asta nu înseamnă sub nicio formă că echipa va dispărea. În ceea ce privește noul antrenor, Horoba a spus că va fi anunțat la momentul potrivit.

Obor Fest te trimite la Disneyland!

Obor Fest, cel mai mare parc de distractii din Transilvania, se va deschide la inceputul lunii iulie. Timp de patru zile, sibienii vor fi intampinati cu  multe premii, concursuri si concerte in Targul Obor.  Alina Eremia, Dorian Popa, Lora sI Maxim sunt cei care vor face atmosfera in fiecare seara. Veta Biris,Mariana Anghel  si Daniel Rosalim sunt artistii populari care vor canta pentru sibienii iubitori ai muzicii populare. Marele premiu al tombolei, oferit de la prima editie a evenimentului, este o excursie la Disneyland, de trei nopti, pentru parinte si copil.