Pacienţii cu boli pulmonare, mai puţin TBC şi în limita paturilor disponibile, vor merge de la începutul lunii viitoare la Sibiu, iar pacienţii care pot fi trataţi la Mediaş vor fi internaţi în cadrul Secţiei Interne. Modificările vin în contextul în care secţia de Pneumoftiziologie (TBC) din cadrul Spitalului Municipal Mediaş va fi închisă de la 1 martie, ca urmare a deciziei luate de către conducerea spitalului, în urma unui control al Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu.
Încep simulările naționale pentru elevii de clasa a VIII-a
Marți, 18 februarie elevii clasei a VIII-a încep simularea națională la limba și literatuăa română. Potrivit calendarului anunțat de ministrul Educației, Remus Pricopie, în această săptămână, miercuri 19 februarie și respectiv joi, 20 februarie, se vor organiza și simulările la matematică și, respectiv, limba maternă.
Proiect CJ: 20 de garsoniere pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament
Consilierii judeţeni, reuniți în ședință extraordinară, au votat astăzi oportunitatea de a se construi un centru de tranzit pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție socială. Acesta ar urma să fie amplasat în incinta Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda”. Pentru acest imobil se va repartiza o suprafață de 1100 mp, urmând să găzduiască tineri între 16 și 29 de ani care nu mai pot fi asistați în centrele de plasament.
Este oficial: Începe licitaţia pentru centura Mediaşului
Veste excepțională pentru toţi medieşenii și nu numai. În mai puțin de o lună va începe licitaţia pentru realizarea centurii ocolitoare a oraşului. Anunţul a fost făcut de senatorul medieşean Viorel Arcaş la Antena 1 Sibiu. Arcaș a menționat că licitaţia este pentru proiectare şi execuţie, iar câştigătorul urmează să se ocupe şi de construcţia variantei ocolitoare a municipiului. De altfel, Guvernul României a aprobat în luna decembrie a anului trecut indicatorii tehnico-economici pentru centura ocolitoare a municipiului Mediaş. În același lună a fost anunţat şi faptul că în 2014 va fi demarată licitaţia pentru desemnarea societăţii care se va ocupa de această investiţie.
Alternativele lui Iohannis în Guvern: fie ministru la Interne, fie vicepremier şi ministrul Finanţelor
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după o întâlnire a liderilor USD în Biroul preşedintelui Camerei, că vrea ca USL să rămână unită, o variantă posibilă fiind rămânerea pe structura din 2012 a Guvernului, cu Klaus Iohannis la Interne sau vicepremier şi ministru de Finanţe, informează Mediafax.
Un sunet cu tâlc
Românii sunt singurul popor care-L înjură cu sete pe Dumnezeu, avortează cu îndârjirea cu care scuipă semințele la meci și suferă de mânie cronică la nivel național. Din blânzi, cu drag de copii și frică de Dumnezeu, ajunserăm aici scurt, cât ai bate din palme (-le pe care ni le dăm singuri de un sfert de veac încoace). Cine (mai) suntem și încotro (mai) mergem? În jurul acestei întrebări s-au asamblat de-a lungul timpului cele mai sofisticate constructe filozofice, în pofida simplității răspunsului, strălucit formulat de Duhovnicul Ardealului: „De la Dumnezeu ieșim, petrecem pe pământ o vreme și iarăși la Dumnezeu ne întoarcem”. Adevăr dătător de rânduială și armonie! Ești dizarmonic, răspunsul se schimbă și iată-ne bucuria lui aghiuță, mergând pe tarla după fructele mâniei, spre capătul brazdei. Și acolo ce-i? se mai impune o întrebare. Apocalipsa după Ioan.
Dar să nu ne pierdem nădejdea. Așa că vă propun un test de personalitate, sau mai degrabă de Caracter. Răsuciți – în imaginație!!! – o cheie în broască. Un sunet banal și demonetizat prin repetare zilnică. Dar ce sunet cu două fețe! Dacă sunetul v-a răsucit în imaginație cheia spre dreapta, cu siguranță aveți ceva de ascuns în spatele ușilor închise. Dacă, dimpotrivă, ați răsucit cheia spre stânga, în minte, bineînțeles, sunteți o rara avis – fire deschisă, pentru care a dărui un strop din căldura inimii este suprema satisfacție. Ce-i drept, un atare fel de a fi riscă să vă plaseze în categoria definită de un substantiv german – Freiherr, adică domn liber și implicit generos cu supușii, preluat de aceșția în vorbirea curentă cu o puternică conotație peiorativă.
Dar cum nu e om să nu fi folosit o cheie, ia să vedem ce se înșiră pe inelul pe care-l zornăiți în palmă: poate cheile puterii sau cea a succesului? Cheia fericirii? Sau poate cheia problemei! Mai știi, poate chiar cheile Raiului! Sau cea fermecată, cheița de aur din povești? Cheia Sol? Sau vreun șperaclu bun la toate? Chiar și iarba fiarelor poate fi luată aici în discuție, pentru cine a citit basmele lui Ispirescu în copilărie și deci știe despre ce vorbesc. Căci omul poate fi fie descuiat la minte, fie încuiat. Închis într-însul sau dimpotrivă, ca o carte deschisă. Iar când îi bați în poartă – mai ales în cea a inimii – te poate primi cu brațele deschise sau îți poate trânti ușa în nas.
Păi tocmai asta-i frumusețea lumii – unitatea în diversitatea ei. Iar de vreți să știți dacă aveți Caracter, mai ascultați o dată – în imaginație – cheia răsucindu-se în broască și fiți cinstiți cu sensul în care s-a rotit. Așa veți afla adevărul și așa ne păstrăm și nădejdea că la capătul tarlalei ne așteaptă totuși un destin. Numai că, atenție: valoarea omului se măsoară după cantitatea de ADEVĂR pe care-l suportă!
Iohannis, ghimpele din coasta PSD
USL dă semne tot mai agonizante, iar declarațiile dintre tabere sunt tot mai încinse.
După ce PSD și-a făcut o altă coaliție – USD – pentru atacarea europarlamentarelor, „divorțul” dintre PSD și PNL pare iminent. Iar nominalizarea lui Iohannis ca vicepremier, picătura care a umplut paharul răbdării membrilor coaliției. Nimeni nu vrea să cedeze. Antonescu îl vrea vicepremier pe Iohannis și atât. Ponta vrea și vicepremier PC, propunându-l pe Daniel Constantin. Iohannis nu părăsește fotoliul de primar decât dacă primește ambele funcții la pachet.
Negocieri repetate, reluate, suspendate, pentru obținerea unor rezultate cât mai profitabile pentru fiecare. Analizând reacțiile la cald ale celor mai importanți oameni din USL, imediat după remanierea propusă de liberali, s-a văzut că în prima fază PSD a fost de acord cu cele 4 nume propuse pentru ministere. După ceva timp însă, la rece, PSD a început să vadă un pericol în numirea lui Iohannis ca vicepremier și ministru MAI în Executiv și imediat au început să caute și să ofere pretexte de refuz. De ce atitudinea aceasta? Mai întâi, este vorba de plusul de imagine pe care-l aduce Iohannis pentru tabăra liberală, având în vedere că primarul Sibiului deține locuri fruntașe în topurile încrederii din ultimul an, chiar înaintea lui Crin Antonescu. Imagine și încredere care, în perspectiva alegerilor, se cuantifică în voturi. Apoi, Iohannis este propus pentru șefia Ministerului Administrației și Internelor, adică cel care controlează toată scripturistica alegerilor, acționând împotriva tentativelor de fraudare. Iar PSD are o istorie lungă pe această linie, de la declarația lui Ponta în 2009 – „sistemul lor de fraudare a funcționat mai bine” (referindu-se la faptul că PDL și Băsescu au reușit să fure mai multe voturi și implicit sugerând că au avut ei înșiși un sistem de fraudare) – până la ilegalitățile înregistrate la referendumul pentru demiterea lui Băsescu din vara lui 2012, în acest caz fiind urmărit penal chiar vicepremierul PSD, Liviu Dragnea. Pe de altă parte, în sânul PSD mai există și teama că, dacă l-ar susține pe Crin Antonescu la prezidențiale, la apariția primelor neînțelegeri l-ar putea înlocui pe Ponta din funcția de prim-ministru cu Iohannis. Pe ideea proiectului „Iohannis premier” din 2009.
Așadar, motive probabil că sunt multe pentru a-l împiedica pe Iohannis să ocupe funcții de vârf în stat. Pentru că ei, politicienii de meserie, își urmăresc propriile jocuri și mutări cheie. Așa cum s-au regrupat trupele, este clar că ei sunt un sistem care este greu de penetrat de către un singur om. Momentan, speculațiile, proiectele, alianțele, calculele politice sunt în floare. Rămâne de văzut cine va muta cel mai bine piesele pe tabla de șah a politicii.
Avocatul Poporului vine joi la Sibiu
Biroul Teritorial Alba Iulia al Instituţiei Avocatul Poporului acordă audienţe la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Sibiu, din strada Andrei Şaguna nr. 10, joi, 20 februarie 2014, începând cu ora 10,00.
Parcare nouă pentru microbuze la Piaţa Cibin
Comercianții care transportă marfă la Piața Cibin vor avea peste câteva luni o nouă parcare disponibilă exclusiv pentru microbuzele de marfă. Potrivit municipalității, lucrările de construcție ale noii parcări vor începe în luna martie. Parcarea va avea 50 de locuri pentru microbuzele de marfă și alte 40 de locuri pentru vehicule mici și va fi amenajată pe strada Malului (la intersecția cu strada Morilor, în spatele benzinăriei Rompetrol). După ce această parcare va fi gata, va fi interzisă parcarea microbuzelor pe locurile de parcare din jurul pieței.
Europa de Vest nu-i acasă: „Mama Illegal” la Cinemateca Astra
Cinemateca Astra Film prezintă joi, 20 februarie, de la ora 19:00, proiecţia filmului „Mama Illegal”, în regia austriacului Eduard Moschitz. Documentarul urmăreşte, pe o perioadă de 7 ani, parcursul a trei familii din Republica Moldova după ce mamele au decis să emigreze ilegal în Austria şi Italia.
Care este preţul pe care îl plătesc cele trei femei pentru îndrăzneala de a visa la o viaţă mai bună pentru copiii lor? Filmul lui Moschitz este construit sub forma unui semnal de alarmă care atrage atenţia asupra unor probleme reale cu care se confruntă mii de familii din Moldova şi nu numai: absenţa unui sau a ambilor părinţi plecaţi în străinătate pentru a asigura un viitor mai bun familiei.
Străzile Vasile Cârlova şi Oaşa, închise pentru reparații
Trafic închis pe strada Oașa începând de astăzi, 17 februarie și până la jumătatea lunii mai. Este vorba despre primul tronson, cuprins între Valea Săpunului și strada Oncești. În acest timp vor fi refăcute carosabilul și trotuarele și vor fi montate noi borduri.
UPDATE: Focar de infecţie la o fostă centrală termică din Mediaş
O fostă centrală termică din cartierul Gloria al municipiului Mediaş, a ajuns un adevărat focar de infecţie. Construcţia este părăsită de multă vreme, plină de gunoaie şi cu geamuri sparte. Fosta centrală are gardul rupt în mai multe părți, astfel că oricine poate intra, inclusiv copiii, care se joacă fără a ştii la ce riscuri se supun, devenind foarte repede victimele mai multor boli.


