Românii sunt singurul popor care-L înjură cu sete pe Dumnezeu, avortează cu îndârjirea cu care scuipă semințele la meci și suferă de mânie cronică la nivel național. Din blânzi, cu drag de copii și frică de Dumnezeu, ajunserăm aici scurt, cât ai bate din palme (-le pe care ni le dăm singuri de un sfert de veac încoace). Cine (mai) suntem și încotro (mai) mergem? În jurul acestei întrebări s-au asamblat de-a lungul timpului cele mai sofisticate constructe filozofice, în pofida simplității răspunsului, strălucit formulat de Duhovnicul Ardealului: „De la Dumnezeu ieșim, petrecem pe pământ o vreme și iarăși la Dumnezeu ne întoarcem”. Adevăr dătător de rânduială și armonie! Ești dizarmonic, răspunsul se schimbă și iată-ne  bucuria lui aghiuță, mergând pe tarla după fructele mâniei, spre capătul brazdei. Și acolo ce-i? se mai impune o întrebare. Apocalipsa după Ioan.

Dar să nu ne pierdem nădejdea. Așa că vă propun un test de personalitate, sau mai degrabă de Caracter. Răsuciți – în imaginație!!! – o cheie în broască. Un sunet banal și demonetizat prin repetare zilnică. Dar ce sunet cu două fețe! Dacă sunetul v-a răsucit în imaginație cheia spre dreapta, cu siguranță aveți ceva de ascuns în spatele ușilor închise. Dacă, dimpotrivă, ați răsucit cheia spre stânga, în minte, bineînțeles, sunteți o rara avis – fire deschisă, pentru care a dărui un strop din căldura inimii este suprema satisfacție. Ce-i  drept, un atare fel de a fi riscă să vă plaseze în categoria definită de un substantiv german – Freiherr, adică domn liber și implicit generos cu supușii, preluat de aceșția în vorbirea curentă cu o puternică conotație peiorativă.

Dar cum nu e om să nu fi folosit o cheie, ia să vedem ce se înșiră pe inelul pe care-l zornăiți în palmă: poate cheile puterii sau cea a succesului? Cheia fericirii? Sau poate cheia problemei! Mai știi, poate chiar cheile Raiului! Sau cea fermecată, cheița de aur din povești? Cheia Sol? Sau vreun  șperaclu bun la toate? Chiar și iarba fiarelor poate fi luată aici în discuție, pentru cine a citit basmele lui Ispirescu în copilărie și deci știe despre ce vorbesc. Căci omul poate fi fie descuiat la minte, fie încuiat. Închis într-însul sau dimpotrivă, ca o carte deschisă. Iar când îi bați în poartă – mai ales în cea a inimii – te poate primi cu brațele deschise sau îți poate trânti ușa în nas.

Păi tocmai asta-i frumusețea lumii – unitatea în diversitatea ei. Iar de vreți să știți dacă aveți Caracter, mai ascultați o dată – în imaginație – cheia răsucindu-se în broască și fiți cinstiți cu sensul în care s-a rotit. Așa veți afla adevărul și așa ne păstrăm și nădejdea că la capătul tarlalei  ne așteaptă totuși un destin.  Numai că, atenție: valoarea omului se măsoară după cantitatea de ADEVĂR pe care-l suportă!

USL dă semne tot mai agonizante, iar declarațiile dintre tabere sunt tot mai încinse. 

După ce PSD și-a făcut o altă coaliție – USD – pentru atacarea europarlamentarelor, „divorțul” dintre PSD și PNL pare iminent. Iar nominalizarea lui Iohannis ca vicepremier, picătura care a umplut paharul răbdării membrilor coaliției. Nimeni nu vrea să cedeze. Antonescu îl vrea vicepremier pe Iohannis și atât. Ponta vrea și vicepremier PC, propunându-l pe Daniel Constantin. Iohannis nu părăsește fotoliul de primar decât dacă primește ambele funcții la pachet. 

Negocieri repetate, reluate, suspendate, pentru obținerea unor rezultate cât mai profitabile pentru fiecare. Analizând reacțiile la cald ale celor mai importanți oameni din USL, imediat după remanierea propusă de liberali, s-a văzut că în prima fază PSD a fost de acord cu cele 4 nume propuse pentru ministere. După ceva timp însă, la rece, PSD a început să vadă un pericol în numirea lui Iohannis ca vicepremier și ministru MAI în Executiv și imediat au început să caute și să ofere pretexte de refuz. De ce atitudinea aceasta? Mai întâi, este vorba de plusul de imagine pe care-l aduce Iohannis pentru tabăra liberală, având în vedere că primarul Sibiului deține locuri fruntașe în topurile încrederii din ultimul an, chiar înaintea lui Crin Antonescu. Imagine și încredere care, în perspectiva alegerilor, se cuantifică în voturi. Apoi, Iohannis este propus pentru șefia Ministerului Administrației și Internelor, adică cel care controlează toată scripturistica alegerilor, acționând împotriva tentativelor de fraudare. Iar PSD are o istorie lungă pe această linie, de la declarația lui Ponta în 2009 – „sistemul lor de fraudare a funcționat mai bine” (referindu-se la faptul că PDL și Băsescu au reușit să fure mai multe voturi și implicit sugerând că au avut ei înșiși un sistem de fraudare) – până la ilegalitățile înregistrate la referendumul pentru demiterea lui Băsescu din vara lui 2012, în acest caz fiind urmărit penal chiar vicepremierul PSD, Liviu Dragnea. Pe de altă parte, în sânul PSD mai există și teama că, dacă l-ar susține pe Crin Antonescu la prezidențiale, la apariția primelor neînțelegeri l-ar putea înlocui pe Ponta din funcția de prim-ministru cu Iohannis. Pe ideea proiectului „Iohannis premier” din 2009.

Așadar, motive probabil că sunt multe pentru a-l împiedica pe Iohannis să ocupe funcții de vârf în stat. Pentru că ei, politicienii de meserie, își urmăresc propriile jocuri și mutări cheie. Așa cum s-au regrupat trupele, este clar că ei sunt un sistem care este greu de penetrat de către un singur om. Momentan, speculațiile, proiectele, alianțele, calculele politice sunt în floare. Rămâne de văzut cine va muta cel mai bine piesele pe tabla de șah a politicii.